CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORICII ROMÂNI DESPRE CARACTERUL DE ELIBERARE AL RĂZBOIULUI ȚĂRII NOASTRE ÎMPOTRIVA URSS 

Foto: Una dintre lozincile cu care au fost întîmpinați în iulie 1941 la Chișinău eliberatorii români. Observați două greșeli în trei cuvinte: în loc de litera ”N” este scrsă litera ”И” rusească.

Invadarea URSS din data de 22 iunie 1941este calificată de numeroși istorici drept o acțiune prin care ”armata română, alături de cea germană, a anticipat… atacul bolșevic asupra României și Germaniei”, și că ”războiul germano-sovietic a pus capăt” politicii ”demente a unui stat-criminal față de populația pașnică a unei provincii răpite”( Petrencu A. România și Basarabia în anii celui de-Al doilea război mondial. Chișinău, 1999. P. 43, 49).

”Întrarea României în războiul Germaniei împotriva URSS a dus la eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei, ținutului Herța de ocupantul sovietic cu diabolica lui orînduire de stat”( Petrencu A. Basarabia în Al doilea război mondial. 1940-1944. Chișinău, 1997. P.111).

”Populația băștinașă, precum și o bună parte a grupurilor etnice au salutat cu căldură și încredere revenirea administrației române, știind-o competentă, incoruptibilă și că promovează o politică axată pe dreptate și echitate”( Petrencu A. Basarabia în Al doilea război mondial. 1940-1944. Chișinău, 1997. P. 175).
Unii autori sînt revoltați de faptul că nu toți istoricii împărtășesc concepția referitoare la justețea participării României în cel de-Al doiea război mondial:

”Sunt multe lucrări, …realizate de cele mai multe ori de autori evrei, în care se susține o părere… categoric negativă față de guvernarea antonesciană, inclusiv, și mai ales față de decizia de-a ataca Uniunea Sovietică împreună cu Germania Hitleristă”( Țurcanu I. Istoria relațiilor internaționale. Cișinău, 2005. P. 161).
Un alt cunoscut istoric remarca la rândul său: ”România a intrat în acest război de legitimă apărare, pentru a-și recuceri teritoriile căzute sub stăpînirea rusească. România a intrat în acest război ca să-și elibereze frații căzuți în grea robie.

Războiul declanșat la 22 iunie 1941 era, pentru România, un război impus neamului românesc. Poporul român își apăra existența fizică și națională. El lupta pentru ca țara, căminul său, să nu fie șterse de pe harta țărilor independente”( Buzatu Gh. România cu și fără Antonescu. Iași, 1991. P. 148; vezi de asemenea: Duțu A., Retegan M. România în război. 1421 zile de încleștare. București, 1992).

Acesta era ”un război drept, pentru eliberarea teritoriilor istorice și pentru lichidarea pericolului comunist de la Est”( Buzatu Gh. Românii în arhivele Kremlinului. București, 1996. P. 239).


Ce-i drept, istoricii Buzatu și Petrencu nu sânt deloc singurii sau primii care au făcut astfel de afirmații.

Încă în august 1941, fostul ambasador al României la Moscova, Grigore Gafencu, îi scria, ministrului de externe Mihai Antonescu în darea de seamă despre discuția din 24 iunie cu V. Molotov:

”Prin politica lui urmată în timpul din urmă, guvernul sovietic nu a făcut nimic pentru a împiedica între țările noastre durerosul deznodămînt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei și chiar a unei părți din vechea Moldovă, despre care am avut prilejul să vorbesc dlui Molotov în mai multe rînduri, prin încălcarea teritoriului nostru, prin actele de forță care au intervenit pe Dunăre chiar în timpul negocierilor pentru stabilirea unei linii de demarcație, Uniunea Sovietică a distrus în România orice simțămînt de siguranță și de încredere și a trezit îndreptățita teamă că însăși ființa statului român este în primejdie. Am căutat atunci un sprijin în altă parte. Nu am fi avut nevoie de acest sprijin și nu l-am fi căutat, dacă nu ne-am fi simțit amenințați”( Gafencu Gr. Misiune la Moscova. Culegere de documente. București, 1995. P. 229).


Este semnificativ și răspunsul lui Molotov, reprodus de Gafencu:

”Vă gîndiți la teritorii, și nu vă dați seama că este în joc independența și însăși ființa dvs. ca stat. Noi nu v-am pus niciodată independența în primejdie. Dimpotrivă. Am luptat odată pentru ea. Am contribuit prin jertfe la crearea statului român independent. De atunci pînă în zilele de azi v-am asigurat necontenit că sîntem hotărîți să vă respectăm țara și neatîrnarea. Totuși v-ați supus nemților. V-ați lepădat de independența Dvs. V-ați alăturat atacului banditesc.
Vă veți căi. Germania a dovedit cu prisosință cît îi pasă de ființa și voința statelor mici. Nu văd ce puteți aștepta și nădăjdui? Chiar în cazul unei victorii germane, pe care o cred și o știu exclusă, sînteți pierduți”
”Apoi, sculîndu-se de pe scaun, se îndreptă spre mine, se înclină ușor și îmi întinse mîna”( Gafencu Gr. Misiune la Moscova. Culegere de documente. București, 1995. P. 230).

În noiembrie 1941 profesorul Teodor Popescu caracteriza astfel lupta comună a românilor și germanilor:

”Socotim pentru noi un privilegiu și un stimulent sacru a ne ști de partea de care stă și dreptatea, și izbînda. Participarea neamului nostru la lupta împotriva comunismului este cea mai mare faptă de arme și de credință românească și cea mai măreță contribuție la marea carte a istoriei universale”( Vezi: Dosarele istoriei. 2007, Nr 1. P. 51).
”Antonescu a ales să continue ofensiva înăuntrul Rusiei sovietice alături de nemți pentru salvarea credinței, ordinii, civilizației”( Buzatu Gh. România cu și fără Antonescu. Iași, 1991. P. 153).

În contextul discuțiilor din ultimii ani despre caracterul războiului României împotriva URSS se evidențiază si fenomenul de ”schimbare a valorilor” unor istrici de la Chișinău.

E necesar de asemenea să pomenim afirmațiile unor istorici români precum că SUA și Marea Britanie au susținut România în războiul antisovietic, însă numai ”pînă la Nistru”( Vezi: Hlihor C. 22 iunie 1941 sau 28 iunie 1940?// Revista istorică. Academia Română. 1992, Nr. 9-10. P. 1022-1026).

C. Hlihor scrie că ”la începutul campaniei duse de România pentru dezrobirea pămînturilor cotropite în vara anului 1940, atît SUA, cît și Anglia considerau că depășirea frontierei Nistrului de către armatele române o va pune în stare de război cu acestea.

Pînă la Nistru, declara ministrul american la București, Franklin Mott Gunther, la 18 iulie 1941, lui Mihai Antonescu, este teritoriu românesc și războiul ar fi legitim, dincolo ar fi o acțiune împotriva Angliei.

În august 1942 analiștii americani ajung la concluzia că trebuie să se accepte cererea rusă pentru Basarabia, dar fără Bucovina”( Hlihor C. Ocuparea României de către Armata Roșie. Premise, etape, consecințe.// Revista istorică. Academia Română. 1994, Nr. 9-10. P. 856).


Tot Hlihor scrie următoarele: ”La Washington și Londra nu s-a înțeles că România luptă alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice, dar scopurile și interesele nu coincideau”. Mai jos autorul scrie referitor la scopurile reale ale ”luptei României alături de Germania” – ”pentru a desăvîrși unitatea de neam, iar pe parcurs a trebuit să lupte din greu [contra Germaniei] pentru a se salva ca stat( Hlihor C. Ocuparea României de către Armata Roșie. Premise, etape, consecințe.// Revista istorică. Academia Română. 1994, Nr. 9-10. P. 857).

Ce-i drept, conducerea supremă a României conștientiza acest pericol real.
În context, este oportun să ne amintim directiva dată de Hitler conducerii celui de-al treilea Reich în legătură cu aliatul român.

Astfel, la ședința din 16 iulie 1941, în cercul strîns al apropiaților săi, Hitler declara: ”În prezent relațiile noastre cu România sînt bune, însă nimeni nu știe cum pot ele evolua. Trebuie să ținem seama de asta și să stabilim hotarele în consecință.

Nu trebuie să ne lăsăm la cheremul statelor terțe. Raporturile noastre cu România trebuie clădite pornind de la aceste considerente”( Нюрнбергский процесс над главными немецкими военными преступниками. Т. 2. М., 1958. С. 582).

Publicitate

13/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

3 decembrie 1931 – Începe la Gorikovo, lângă Moscova, Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România

Anul 1931 (3-4 decembrie): În URSS, la Gorikovo, lângă Moscova, s-au desfăşurat lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România (PCdR – secția română a Kominternului).

Socotit ca un fel de moment de rascruce pentru comuniști, Congresul al V-lea al PCdR a avut loc  în URSS pentru că în România interbelica acest partid trădător al intereselor poporului român  fusese scos în afara legii la 5 aprilie 1924, fiindcă milita pentru autonomia provinciilor românești „până la despărțirea totală de statul român”, calificat drept „stat imperialist”, format din „petice”, prin „cucerirea” de teritorii străine.

Mesajul PCdR sugera că just și corect este ca România Mare să se dezmembreze și să returneze Basarabia rușilor, Transilvania maghiarilor și Dobrogea bulgarilor

La acea dată, partidul comunist din România  număra 1500 de membri, cea mare parte neromâni, iar ideologia sa fatiș antinațională, era pusa in slujba intereselor imperialismului moscovit.

Astfel, din punctul de vedere al originii etnice a membrilor PCdR: 440 erau maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucraineni, 70 ”moldoveni”, 170 diverse alte naționalități.

După cum se poate observa, românii (inclusiv moldovenii) aveau o pondere de numai 26% în structura Partidului Comunist din România, deși ei constituiau 72% din populația țării.

În hotărârile Congresului au fost menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale.

Atunci s-a născut pentru prima dată teza stalinistă conform căreia „România este un stat imperialist” si ca atare, „nationalitățile conlocuitoare au dreptul la autonomie si autodeterminare „până la despărtire” (evident, trimiterile erau cu adresă directă la provinciile românești Transilvania, Basarabia, Tinutul Herței si Dobrogea).

Acest Congres al Partidului Comunist din România, a adoptat o rezoluție profund antinațională, redactată de maghiarul Béla Kun (fostul conducător al Republicii Sovietice Ungare, dizolvate de Armata Română) și semnată de Alexandru Iliescu (foto), la data aceea secretar al CC al P.C.d.R., tatăl conducătorului revoluției anticomuniste române din decembrie 1989, Ion Iliescu :

„România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine.

Burghezia și moșierimea din România, înfăptuind propriile lor planuri imperialiste și îndeplinind, totodată, însărcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra URSS, au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina și Banatul și supun unei asupriri naționale nemaipomenite și unei exploatări semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, ruși-ucraineni, bulgari, nemți, turci și alții.”

Congresul a adoptat o rezoluție de 7 puncte privind problema națională a României și sarcinile P.C. din România:

Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice.

Spre exemplu, punctul 5 stipula:

Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956, p. 371–377).

De aceea, România era pregătită de o revoluție burghezo-democratică, dar care trebuia să fie condusă nu de burghezia națională, ci de proletariat în alianță cu țărănimea. Se arată că numai în alianță cu URSS, țara își putea rezolva problemele și putea deveni o națiune industrială modernă.

În cadrul Congresului, Comitetul Central este restructurat, la conducere este impus Alexander Ştefanski-Gorn, comunist de origine poloneză, care a condus P.C.d.R. în perioada 1931-1936.

În continuare împărţite între fracţiunea din interior şi cea aflată la Moscova: pe lângă veterani ca Boris Ştefanov sau Elena Filipovici, apar (sau reapar) Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, losif Chişinevschi, Vasile Luca, losif Rangheţ, Leonte Răutu sau Mihai Roller, derbedeul care a măsluit cu nerușinare Istoria Românilor, după ce comuniștii sosiți pe tancurile sovietice au acaparat puterea la București.

In ţară se afirma o noua generaţie de comuniști: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Alexandru Bârlădeanu ş.a.

În perioada interbebelică, Partidului Comunist din România a fost cu o singură excepție condus numai de alogeni : 

Gheorghe Cristescu, român (1921-1924); Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.

03/12/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Sluga rusească Igor Dodon a fost pus în libertate sub control judiciar, după jumătate de an în arest la domiciliu

Igor Dodon nu revine în arest la domiciliu

Foto: Igor Dodon

Igor Dodon, fostul președinte prorus al R.Moldova, nu revine în arest la domiciliu

Curtea Supremă de Justiție din R.Moldova a respins astăzi recursul procurorilor care au contestat eliberarea din arest la domiciliu a fostului președinte și plasarea acestuia sub control judiciar, transmite Radio Chișinău.

După jumătate de an în arest la domiciliu, pe 20 noiembrie Igor Dodon a fost pus în libertate sub control judiciar, în urma unei decizii a Curții Supreme de Justiție.

Igor Dodon, acuzat inclusiv de trădare de patrie, a fost reținut în data de 24 mai 2022, în așa-numitul dosar „kuliok”, fiind acuzat că în 2019 ar fi primit de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc o sacoșă cu bani pentru finanțarea Partidului Socialist din R.Moldova pe care îl conducea.

Igor Dodon mai este judecat și în dosarul ”Energocom”, în care este acuzat de depășire a atribuțiilor de serviciu și prejudicierea statului cu peste 11 milioane de dolari în perioada 2008-2009, în perioada în care era ministru al economiei.

Sluga Dodon neagă acuzațiile și susține că dosarele în care este vizat sunt politice, deși multe dintre acuzațiile care i se aduc sunt probate cu filme.

28/11/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: