O teorie diversionistă sârbă privitoare la existenţei unei aşa zise națiuni „vlahe”, distinctă de cea română

”Vlăhismul”, teoria diversionistă sârbă a existenţei unei aşa zise națiuni „vlahe” distinctă de cea română – o teorie contrară unității teritoriale a Serbiei sau Unde dai și unde crapă!

Anumite cercuri și persoane de la Belgrad au arborat un nou stindard, cel al vlăhismului care se dorește a fi un curent ce ar face distincție între români și așa-zișii vlahi, scrie militantul unionist român Vlad Cubreacov din R.Moldova, în publicația online https://anonimus.ro . Acest curent este unul de origine eminamente sârbească și pornește de la specularea unor aspecte formale, nu de fond.

Problema e că sârbii i-au numit tradițional pe românii din Văile Timocului, Dunării și Moravei, dar și pe cei din Homolie cu un exonim, cel de „Vlah”, iar pe românii din Voievodina, alăturați Serbiei abia după Primul Război Mondial, cu etnonimul propriu, cel de „Român”.

Atât românii din Timoc, cât și cei din Voievodina își spun în propria lor limbă, invariabil, „Români/Rumâni”.

Și doar atunci când vorbesc în sârbă, românii din Timoc apelează la exonimul Vlah, pentru că acesta este generalizat în limba sârbă, nu și în limba maternă a acestor români timoceni.

Deci, folosirea în sârbă a exonimului Vlah ține de formă, nu de fond. Vlah este unul dintre felurile de a spune Român pe sârbește, nu o altă realitate.

Dacă românii din Provincia Autonomă Voievodina, reprezentând circa 10% din toți românii din Serbia, sunt recunoscuți ca atare și li se respectă, alături de alte 4 naționalități din provincie, drepturile cuvenite pe plan cultural, educațional, mediatic, bisericesc și administrativ, românii din Timoc, reprezentând cca 90% din ansamblul românității din Serbia, nu se bucură de niciun fel de drepturi naționale, nefiind recunoscuți ca români și tratați ca o nouă națiune, vlahă sau valahă, distinctă de națiunea română și opozabilă acesteia.

Vom preciza în context că românii reprezintă în Republica Serbia de astăzi prima minoritate națională din punct de vedere numeric (peste 5% din ansamblul corpului social), fiind urmați, la mică distanță, de minoritatea maghiară. Specificul geografic și demografic al Serbiei face ca cele peste 5% de cetățeni sârbi de naționalitate română să locuiască într-un spațiu care reprezintă peste 10% din suprafața Republicii Serbia.

Raportat la Serbia propriu-zisă, fără Provincia Autonomă Voievodina și fără Kosovo, acest procent teritorial crește mai mult decât dublu. Când nu-i mai pot asimila sau prezenta drept etnici sârbi pe românii timoceni, unii înceracă să inventeze așa-zisul popor vlah, cu limbă vlahă, cu identitate vlahă, cu scriere vlahă, toate diferite de cele românești.

S-ar părea că până aici totul este clar și că promotorii teoriei vlăhismului acționează pe cât se poate de egoist dintr-un imbold patriotic sârbesc având ca țintă fărâmițarea principalului bloc minoritar din țară. La o privire atentă însă, vom observa că vlăhismul nu doar că nu servește deloc cauza sârbească, ci se ridică împotriva acesteia, ca o amenințare reală.

Autorii sârbi și puținii adepți dintre românii localnici ai teoriei vlăhismului (pusă chiar în practică prin crearea unui Consiliu Național Vlah distinct de Consiliul Național Român), mânați de ideea dezbinării blocurilor minoritare acoperită sofistic cu pretextul autoidentificării individuale, neglijează principiul autodeterminării politice colective corelat cu cel al autoidentificării.

Și aici apare problema. Autorii teoriei vlăhismului spun simplu: vlahii nu sunt români, ei sunt o națiune distinctă de români, ca și de sârbi, pentru că așa se autoidentifică ei în limba sârbă când sunt chestionați de autoritățile sârbe.

Pe scurt, vlahii ar fi un nou popor, o nouă nație și patria lor este Timocul.

Principiul autoidentificării etnice a persoanelor este un principiu unanim recunoscut și fixat în principalele instrumente juridice internaționale (universale și europene) în materie de drepturi ale omului. În cazul românilor timoceni observăm că ei se autoidentifică în limba maternă ca „Români/Rumâni”, iar în limba sârbă traduc termenul cu exonimul sârbesc „Vlah”.

Deci, pentru ei, „Vlah” nu e termen de autoidentificare în limba maternă, ci doar o traducere în manieră sârbească la care recurg doar când sunt nevoiți să vorbească sârbește.

Ar fi corect ca autoritățile sârbe să nu treacă peste numele de autoidentificare etnică a acestor români în limba lor maternă, întrucât însăși noțiunea de autoidentificare presupune identificarea în limba maternă, nu multiplele traduceri ale termenului, care diferă de la o limbă la alta (de exemplu: Deutsch (autoidentificare prin endonim), dar și Neamț, German, Alemand, Tedesco (traduceri sau exonime)).

Autoidentificarea ține de persoane, deci este un drept individual. Autodeterminarea însă, ține de popoare, deci este un drept colectiv. Potrivit cadrului internațional dreptul la autodeterminare este rezervat exclusiv popoarelor, nu și diverselor minorități naționale înrudite cu statele naționale existente.

Atunci când anumite cercuri de la Belgrad încearcă să creeze din minoritatea națională română din Serbia două entități: o minoritate națională română mai mică și un nou popor vlah mai mare, ca națiune distinctă atât de români, cât și de sârbi, este corect să ne întrebăm dacă aceste cercuri iau în calcul și perspectiva ca noua națiune vlahă, ridicată ca nou popor la un rang superior celui de minoritate națională română, să se autodetermine în viitor.

Însăși ideea de națiune vlahă diferită de români scoate problema din zona culturală și o duce în zona periculoasă a politicului.

Dacă statul sârb ar recunoaște că românii din Timoc sunt o simplă și singură minoritate națională, românească, înrudită cu România, această minoritate înrudită ar putea pretinde doar drepturi culturale și educaționale, neavând drept de autodeterminare ca națiune.

Nicio minoritate, nicăieri în lume, în accepția dreptului internațional, nu poate pretinde mai mult decât autonomie culturală, menită să-i protejeze și promoveze identitatea distinctă.

În cazul în care statul sârb inventează noua „națiune vlahă”, aceasta, neavând un stat înrudit și nedeterminându-se vreodată ca națiune, capătă drept de autodeterminare națională până la crearea propriului stat vlah și separarea de Serbia.

Cine nu crede, să consulte documentele de drept internațional la capitolul autodeterminarea popoarelor.

Inventând minoritatea vlahă, unii inventează, de fapt, noua națiune vlahă. Prin agitarea teoriei vlăhiste ni se sugerează că Serbia nu mai este un stat național sârb cu diverse minorități în interiorul său, ci un stat sârbo-vlah, o uniune a două popoare care tolerează în cuprinsul său și minoritățile, printre care și o mică minoritate românească în Voievodina.

Pentru asta inventează unii poporul zis „vlah”.

Realist și obiectiv vorbind, miza autorilor noii națiuni vlahe este crearea condițiilor pentru autodeterminarea acestei noi națiuni și separarea ei de Serbia, într-o logică care o continuă pe cea a destrămării fostei Iugoslavii. Lovindu-se în unitatea minorității române din Serbia, se lovește, prin ricoșeu, în unitatea teritorială a Serbiei însăși.

De la Timočka Krajina până la Vlaška Krajina sau Vlaška država nu e decât un singur pas. Nu este pentru prima oară în istorie când o falsă problemă etnică poate genera o reală problemă teritorială.

Nu ar fi mai înțelept ca autorii teoriei antiromânești a vlăhismului să recunoască faptul că românii timoceni sunt parte a minorității naționale române din Serbia și că acestei minorități i se cuvin drepturi culturale rezervate oricărei minorități, nu drepturi politice rezervate unor popoare întregi lipsite de stat național? Părerea noastră este că ar fi mai înțelept.

Vrând să spargă unitatea naturală a minorității române din Serbia, autorii teoriei vlăhismului riscă să spargă unitatea teritorială a Serbiei. Unde dai și unde crapă!

CITIȚI ȘI:

Românii din Valea Timocului. VIDEO

Publicitate

CINE VISEAZĂ LA reapariția dupa 500 de ani a Ungariei mari?

Foto: Momentul dispariției Regatul Ungariei: catastrofa armatei regale la Mohacs în 1526 !!

Se știe momentul de dispariție al Regatul Ungariei care a fost desființat după lupta cu turcii pierduta la Mohacs 1526, scrie dr.M.Man în https://www.infobrasov.net.
Au cazut în luptă atunci 2o.ooo de ostași unguri, inclusiv regele lor, Ludovic al II-lea.
Partea occidentala a Ungariei a revenit dinastiei Habsburg, Partea centrala a devenit pașalîc turcesc cu centru la Buda. Separat, Transilvania a devenit principat autonom vasal politic – ca și Moldova si Muntenia Imperiului Otoman.
De atunci incepând,  “Ungaria”a devenit un mit național, centrul de gravitație al hungarismului.  Iar iredentismul a devenit și este expresia lui modernă, cu atat mai mult cu cât Ungaria a pierdut 70 % din teritoriile coroanei, devenind ce este acum, un stat normal, organizat pe criteriu etnic.

Dealungul istoriei, cu un scurt episod austro-ungar din 1867 in 1918, Principatul Transilvania a fost totdeauna un “regn” distinct al Ungariei, ”regnum nostrum”, nu.
Regatul Ungariei a fost multietnic, ungurii fiind covârșitor minoritari… Incepând cu regele Andrei al II-lea(1222), în Ungaria a fost instituit “regimul nobiliar”, prin care puterea efectivă trecea asupra marilor nobili în detrimentul puterii centrale.

Regele Mathias Corvin …care avea rădăcini românești , a reusit o recentralizare a puterii pe durata domniei sale și o maximă extensie a regatului.

 Regimul nobiliar a fost cauza ramânerii in urmă a Ungariei sub raport economic si civilizațional. E greu de imaginat cum una din cele 4o de familii de magnați ai coroanei, puteau stăpâni personal 3.ooo de km pătrați de teritoriu.

Locuitorii Ungariei moderne au fost îndoctrinați să creadă că fac parte din istorica “Natio Hungarica”, care însă cuprindea EXCLUSIV nobilii si clerul inalt. Oamenii de rând nu faceau parte din Natio Hungarica.

Razboiul țărănesc condus de Gheorghe Doja în 1514, a fost reacția oamenilor de rând, unguri, secui, sași, români, țărani și orășeni, la regimul nobiliar.

 Rezultatul a fost „Unirea”  celor trei “Națiuni” privilegiate, a nobililor unguri, sașilor și secuilor din Transilvania, împotriva “plebei rebele” de români si decretarea veșnicei dependențe feudale a țăranilor, desființată de împăratul austriac Iosif al II-lea, după Răscoala lui Horia. 

Țaranii unguri și secuii nu faceau parte nici ei din nobila națiune ungară, mitologic descendentă a triburilor cuceritoare originare, restul fiind diverși, (germani, slavi, români) ungarizați. 

Secuii, o federație cabară*, lingvistic asimilați, au avut statut de… foederați ai ungurilor și s-au conservat ca entitate aparte.

Secuii au fost teritorializați unde se află acum, dupa infrângerea ungurilor  la Lechfeld de catre regele german OTTO cel Mare.

Nobilii români cei mari au fost asimilați nobilimii ungare, începând cu vremea lui Ludovic Anjou. Nobilii de rând, ca nobili, nu faceau parte din Natio Hungarica, fiind români.

 Aroganța nobiliară anacronică a ungurilor de azi, este un produs al naționalismului maghiar modern, cultivat după secolul al XIX-lea, când s-a schimbat paradigma privind legitimitatea politică în stat și au fost promovate statele-națiune, începând să conteze numărul etnicilor concentrați într-un anume areal. 

Pentru a legitima statul ungar, guvernele moderne au procedat la maghiarizarea forțată a nemaghiarilor, care continuă și în prezent în Ungaria.

În Transilvania, ungurilor le-a fost insuflată “etica” fostei “Natio Hungarica”, mentalitatea de stăpânitori a unor învinși în razboi, culeși de pe drumuri pentru a-i servi pe ei, ”rasa superioară”.

Ajungând la tema  visului utopic al refacerii Ungariei Mari, (cosubstanțial conceptului de sine al oricarui ungur) și la politicile iredentiste care asociază faptul ca ungurii sunt o rasă superioară care în minoritate fiind în visata Ungarie, ar trebui sa-și asigure cumva statutul politic de “clasă dominantă”, asupra celor care ar redeveni împreuna cu teritoriile revendicate, cetațeni ai Ungariei. 

O minoritate etnică poate domina un conglomerat de etnici alogeni NUMAI IN CONDIȚII NEDEMOCRATICE. 

Ungaria visată este o utopie, imposibila de facto si de iure, dar urmarita cu tenacitate.Visul poate fi apropiat de realitate (?) pas cu pas, spun sefii UDMR, pe cale politica, adaptat conditziilor politice din UE, incepind cu autonomiile ungurești dorite in toate statele limitrofe Ungariei.

Evident toate statele în cauză refuzăpretențiile minoritarilor unguri. In termenii dreptului international si principiilor ONU, exista un drept la autodeterminare al POPOARELOR, nu al minorităților naționale. 
Secuii sunt “popor”, drept pentru care au fost reinventatzi ca secui, si au o istorie de autonomie in Transilvania, fatza de statul nobiliar. Secuii, ca popor, urmand sa devina stat autonom. Rezultatul ar fi un stat neviabil in mijlocul altui stat, cu perspectiva fuzionarii cu acest stat a diferitelor autonomii fanteziste cerute in zona in care minoritari unguri exista dispersatzi (Partium, Maramures si Banat) dupa care s-ar invoca unitatea istorica a Transilvaniei… ceruta a redeveni stat “sub protectoratul Ungariei” etc.

Autonomia în cauză este clamată pe coridoarele de la Bruxelles și in SUA, sub pretextul ca ungurii in România sunt discriminați si asupriți, (a fost inventat și conceptul de “genocid cultural”). 

Statul român, slab în momentul de față, nu raspunde provocarilor pentru a nu da apă la moară, dar exagereaza cu prudența.

Pentru a face credibila revendicarea poporului secuiesc ca popor, de a avea un stat, asemenea Bascilor din Spania sau Scotzienilor din UK, acest grup populatzional este deliberat izolat, enclavizat, făcut incompatibil cu restul tzarii, tzinut in izolare si saracie pentru a avea de ce sa se plângă. Deci nu este consult sa ne inflamam foarte ca raspuns la provocari, facute cit mai obraznic si fantezist, dar continuu, ca doar doar ne sare țandăra, la nivel de stat sau de populație civilă.

 Realmente, statul a cam pierdut controlul in Secuime. Grav este ca se doreste extins medievalismul și în Mureș, unde majoritatea locuitorilor sunt români.Paramilitarii din Ungaria există, urmau să pătrundă în România in 1989, au și pătruns. Acestea sunt “forțe” bune pentru diversiuni și acte teroriste. Nu este posibil un atac armat asupra României. Suntem in UE si NATO.

O posibila REORGANIZARE A ADMINISTRATIV TERITORIALA  A ROMANIEI NU TREBUIE SA FRAGMENTEZE TRANSILVANIA. Proiectul in discuției este periculos. O EROARE de neiertat este aceea că BOR a fragmentat Mitropolia Transilvaniei, exact pe linia de fractura din 1940. Implicit “recunoaștem” ca avem două părți diferite în Transilvania. 

Organizarea bisericească, existența marilor unități bisericești, este argument istoric ăi politic atunci când se gândesc reconfigurări.
Sa nu uitam, daca se realizeaza federalizarea UE, atunci aceste regiuni devin Landuri, daca sunt mai mari, cu alta pondere, demografica, economica si politica. Exista perspectiva ca Guvernul de la Bucuresti nu va mai fi un guvern suveran, si nu vom mai avea presedinte, ca rege am facut tot posibilul sa nu avem. Suveran va fi guvernul de la Bruxelles…(Dr.M.Man)

INTODEAUNA UNGURII ȘI-AU PLĂTIT BINE LĂUDATORII …

Câțiva dintre vechii cronicari maghiari, bine platiți la Curte, au avansat ipoteza unei descendenţe a ungurilor din triburile hunice. Cei „arondați” la curtea RegeluiArpad şi războinicii săi, au fost văzuţi drept urmaşi ai luptătorilor lui Attila. Confuzia a fost perpetuată de-a lungul secolelor.

De fapt , Hunii au dispărut până în secolul al VI lea d Hr. de pe harta Europei. 
La aproximativ 5 veacuri apar alte hoarde nomade  era vorba despre unguri.  grupaţi în triburi şi urmaţi de căruţele încărcate cu familii s-au stabilit, asemeni lui Attila, în Pannonia, loc în care ş-au stabilit pe tot parcursul evului mediu
S-a propagat ideea că de fapt ungurii, erau urmaşii hunilor ,ca invazia lor a fost o a doua venire a
războinicilor din hăurile Asiei conduşi de căpetenia tribală Arpad, un nou Attila…Aiurea!
  Modul de acţiune militară era asemănător, atacuri rapide din goana calului, săgeţi aruncate din şa şi retrageri supriză, nomadism şi aceeaşi sălbăticie . Ideea că ungurii erau urmaşii hunilor a fost perpetuată timp de secole, chiar şi în perioada interbelică, aproape de mijlocul secolului XX.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat însă că de fapt este o uriaşă confuzie şi un mit perpetuat de cronicarii „atsati”, tocmai pentru a oferi ungurilor o descendenţă strălucită şi totodată terifiantă: ARPAD urmaşul lui Attila…  Acest mit începe odată cu vestita cronică a lui Anonymus, secretarul regelui  Bella al III lea din secolul al XII lea.

Acest secretar anonim, altfel un cărturar deosebit, cu vaste cunoştinţe şi legături inclusiv în Franţa şi Roma, este autorul lucrării ”Faptele ungurilor„ în care vorbeşte despre originea maghiarilor şi venirea acestora în Pannonia, inclusiv cuceriea Transilvaniei.

De fapt un cronicar de Curte, platit ca atare !!

INTODEAUNA UNGURII SI-AU PLATIT BINE LĂUDĂTORII …

Cativa dintre vechii cronicari maghiari, bine platiti la Curte, au avansat ipoteza unei descendenţe a ungurilor din triburile hunice. Cei „arondați” la curtea regeluiArpad, şi războinicii săi au fost văzuţi drept urmaşi ai luptătorilor lui Attila . Confuzia a fost perpetuată de-a lungul secolelor.

De fapt, Hunii au dispărut până în secolul al VI lea d Hr de pe harta Europei. 
La aproximativ 5 veacuri apar alte hoarde nomade  era vorba despre unguri.  Grupaţi în triburi şi urmaţi de căruţele încărcate cu familii s-au stabilit, asemeni lui Attila, în Pannonia, loc în care s-au stabilit pe tot parcursul evului mediu
S-a propagat ideea că de fapt ungurii, erau urmaşii hunilor și că invazia lor a fost o a doua venire a războinicilor din hăurile Asiei conduşi de căpetenia tribală Arpad, un nou Attila…Aiurea!
  Modul de acţiune militară era asemănător, atacuri rapide din goana calului, săgeţi aruncate din şa şi retrageri supriză, nomadism şi aceeaşi sălbăticie.

Ideea că ungurii erau urmaşii hunilor a fost perpetuată timp de secole, chiar şi în perioada interbelică, aproape de mijlocul secolului XX.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat însă că de fapt este o uriaşă confuzie şi un mit perpetuat de cronicarii „atșați”, tocmai pentru a oferi ungurilor o ascendenţă strălucită şi totodată terifiantă: ARPAD urmaşul lui Attila… 

Acest mit începe odată cu vestita cronică a lui Anonymus, secretarul regelui  Bella al III lea din secolul al XII lea, de fapt un cronicar de Curte, platit ca atare !!.

Acest secretar anonim, altfel un cărturar deosebit, cu vaste cunoştinţe şi legături inclusiv în Franţa şi Roma, este autorul lucrării ”Faptele ungurilor” (Gesta Hungarorum), în care vorbeşte despre originea maghiarilor şi venirea acestora în Pannonia, inclusiv despre cuceriea Transilvaniei.

*Kabarii sau Khavarii (maghiară: Kabar) sunt un grup etnic al Khazarilor, un popor turcic a cărui origine e legată de istoria maghiarilor. Aceștia provin din trei triburi care s-au revoltat împotriva kaganatului Khazar din secolul al IX- lea de la Marea caspică și care s-au alăturat Confederației celor șapte triburi maghiare cu puțin timp înainte de cucerirea maghiară a bazinului carpatic și de întemeierea regatului Ungariei. Kabarii s-au asimilat pe deplin maghiarilor, contribuind la geneza națiunii maghiare. Unii istorici fac din Kabari strămoșii secuii . Alții îi transformă în strămoșii askenaziilor din Ungaria, religia evreiască fiind deosebit de răspândită în rândul khazarilor.

O REPUBLICĂ creată pe un teritoriu furat de RUSIA de la români

Harta teritoriilor românești la 1812 ( https://istoriiregasite.wordpress.com)

28 iunie 1940 este o zi cheie în istoria existenței statului Republica Moldova. Fără raptul teritorial pus la cale de Stalin, în cârdășie cu Hitler, statul actual R. Moldova nu ar fi existat.

Dacă anexarea Basarabiei din 1812 a fost o împărțire  a principatului Moldovei (între Turcia si Imperiul Rus), anexarea acestui pământ românesc de către URSS, din iunie 1940, este un jaf teritorial clasic…

Publicația https://timpul.md constată pe bună dreptate că fără niciun drept, fără niciun temei și fără nicio bază legală, URSS a furat o parte din teritoriul României – provincia estică rămasă în istorie cu numele de Basarabia.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea că Rusia sovietică a furat o bucată de pământ ce aparținea românilor.

Politicienii de astăzi conduc un stat pe un teritoriu furat de la români de către un dictator nebun și sângeros.

Dacă moldovenii pot avea un stat pe un teritoriu furat de la români și locuit în prezent de cetățeni români, acest lucru servește drept „fundament” și pentru așa zisul „popor transnistrean” să-și facă „țară” pe un pământ furat de la moldoveni…

Basarabia – teritoriu furat de ruși de la români

Paradoxul elitei politice pro-europene din R. Moldova, este că ea înțelege că Republica Moldova nu are niciun drept istoric asupra teritoriilor furate de sovietici de la România.

Nu există niciun temei juridic pentru existența unei „republici” a Moldovei, cât timp statul România este continuatoarea de drept și de fapt a principatului Moldova.

Recunoașterea de către UE a dreptului absolut legal a României de a oferi cetățenii este un prim pas făcut de Bruxelles spre o viitoare unire a R. Moldova cu România în cadrul UE, prin accederea la UE.

Moldovenii nu și-au pierdut niciodată din punct de vedere legal dreptul de a fi cetățeni români, prin ascendența lor din români.

De frica rușilor, sau de frica pierderii accesului la putere – politicienii din Chișinău, refuză de 30 de ani să spună un adevăr simplu cetățenilor, anume că R. Moldova există pe un teritoriu furat de la români.

Iar „pro-europenii” din Chișinău, administrează de facto, temporar, un pământ furat de Stalin de la România.