CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

28 iunie 1940 – O zi cheie în istoria existenței statului Republica Moldova. 82 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și a Ținutului Herța

Fără raptul teritorial pus la cale de Stalin, în cârdășie cu Hitler, statul actual R.Moldova nu ar fi existat.

Dacă anexarea Basarabiei de către Rusia în 1812 a însemnat o divizare a principatului Moldovei, „anexarea” din iunie 1940 este pur și simplu un jaf teritorial clasic.

Fără niciun drept, fără niciun temei și fără nicio bază legală, URSS a furat o parte din teritoriul României – provincia estică rămasă în istorie cu numele fatidic de Basarabia.

Trebuie să fie clar pentru toată lumea că Rusia sovietică a furat o bucată de pământ ce aparținea românilor și că politicienii de astăzi conduc un stat pe un teritoriu furat de la români de către un dictator nebun și sângeros.

Mergând pe logica strâmbă a nemernicilor agresori bolșevici, dacă moldovenii pot avea un stat pe un teritoriu furat de la români și locuit în prezent de cetățeni români, de ce nu pot transnistrenii să-și facă „țară” pe un pământ furat de la moldoveni?

Mesajul ministrului justiției din R.Moldova, Sergiu Litvinenco

„Acum 82 de ani, la 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și Nordul Bucovinei – teritorii ale Principatului medieval al Moldovei, care s-au unit cu România în 1918 ca urmare a destrămării Imperiului Țarist și Habsburgic.

Foto: 23 august 1939 – Ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov semnează pactul de neagresiune sovieto-nazist, sub privirile ministrului de externe nazist Ribbentrop și a lui Stalin. Pactul dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică a pecetluit soarta a milioane de oameni, inclusiv a românilor basarabeni și nord-bucovineni.

Despre ziua de 28 iunie 1940 și despre faptul că în această zi Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța au fost ”ocupate prin forţă” și ”fără consultarea populației” se menționează expres în chiar Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991.

În această zi tragică pentru istoria noastră națională, suntem obligați să ne amintim de zecile și sutele de mii de oameni care au suferit crunt în urma punerii în aplicare de către cotropitorii ruși a unui sistem de inginerie socială radicală.

Urmările acesteia le simțim și astăzi, dat fiind că proiectul sovietic a distrus sau marginalizat cele mai întreprinzătoare, educate și harnice elemente din cadrul fiecărei comunități etnice locale.

Ziua de 28 iunie 1940 a însemnat desprinderea noastră de România și de Europa pentru mai mult de jumătate de secol.

Comemorarea acestei zile este un act de dreptate socială și națională față de înaintașii noștri, care au crezut în viitorul nostru european și democratic”.

Basarabia – teritoriu furat de la români de către ruși, nu „desprins”

Paradoxul elitei politice moldovenești de astăzi este că ea înțelege că Republica Moldova nu are niciun drept istoric asupra teritoriilor furate de sovietici de la România.

Nu există niciun temei juridic pentru existența unei „republici” a Moldovei, cât timp statul România este continuatoarea de drept și de fapt a principatului Moldova.

Care este sensul existenței unui dubluri?

Principatul Moldova a co-fondat actualul stat România, prin urmare din punct de vedere legal, politic și istoric o parte din teritoriul (fără pământurile de pe celălalt mal al Nistrului) R. Moldova este parte a României.

O dovadă în plus este că anual, zeci de mii de moldovenii care au republica „lor”, își redobândesc cetățenia României. Noi niciodată nu am pierdut din punct de vedere legal dreptul de a fi cetățeni români, prin ascendența noastră din români.

Recunoașterea de către UE a dreptului absolut legal a României de a „oferi” cetățenii este un prim pas făcut de Bruxelles spre o viitoare unire a R. Moldova cu România în cadrul UE, prin accederea la UE.

De frica rușilor, sau de frica pierderii accesului la putere – politicienii din Chișinău, de 30 de ani refuză să spună un adevăr simplu cetățenilor – R. Moldova există pe un teritoriu furat de la români.

Oricâte declarații bine ticluite n-ar face politicienii de pe Bîc, asta nu schimbă cu nimic situația. Ei sunt „șefi” peste un pământ furat de Stalin de la România.

28/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MINCIUNILE ȘI POLITICA BUDAPESTEI. CINE E CEL MAI MINCINOS OFICIAL MAGHIAR?

Fotografia care a scandalizat Internetul: primul ministru ungar Viktor Orban, îi prezintă omologului său polonez Mateusz Morawiecki,o hartă a Ungariei mari, care includea Transilvania.

Premierul Ungariei mai făcuse un gest similar şi în noiembrie 2017. Atunci, Orban a înmânat unei delegaţii chineze venite la Budapesta la un summit intitulat „16+1”, o mapă de prezentare în care se afla şi harta Ungariei Mari, în care Transilvania şi o parte din Slovacia apăreau anexate statului maghiar.

Președintele ungar, János Áder, declara în august anul trecut la Summit-ul inaugural al Platformei Internaționale Crimeea de la Kiev, la care a luat parte și premierul român de atunci Florin Cîțu, că maghiarii au „experienţa istorică a puterilor străine care au redesenat în mod arbitrar graniţele unui stat aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat”:

“După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat”.

Potrivit publicației ungare hirado.hu.,președintele Ungariei, János Áder (foto), compara în august anul trecut anexarea Crimeei de către Rusia, cu Tratatul de la Trianon, semnat la sfârșitul Primului Război Mondial și prin care Transilvania a revenit României.

Iată că acum, un alt oficial maghiar a spus exact contrariul !

În urmă cu câteva zile Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei premierului ungar, spunea că „în Transilvania, cu sprijinul Guvernului ungar, a fost creată o structură educaţională maghiară completă, de la creşă până la universitate” informează Rador.ro, care citează agenția de presă MTI, preluată de https://www.g4media.ro.

Foto: Árpád János Potápi, se pozează și el cu harta Ungariei Mari, în care Transilvania apare inclusă între granițele sale.

Oficialul maghiar a făcut declarația după inaugurarea unui centru cu program prelungit pentru preşcolari, „Casa Márton Áron”, la Miercurea Nirajului, judeţul Mureş.

El a mai spus că în paralel cu acest eveniment, la Universitatea Sapientia din Târgu Mureş s-a desfăşurat ceremonia de încheiere a anului universitar, instituţie de învăţământ superior care a fost înfiinţată în urmă cu 22 de ani cu sprijinul statului ungar, adăugând mulțumit că:

„Datorită Programului de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, care se află acum în cea de-a patra etapă, în Transilvania a fost creată şi consolidată o structură educaţională completă de limba maghiară. Este bine să vedem aceste realizări.

Dacă ar fi să scriem pe câte o pagină toate realizările pe care le-am făcut în ultimii 12 ani – şi mă refer doar la investiţii, nu la programe, ci la renovări şi investiţii finalizate, concrete -, atunci am putea citi o carte sau o publicaţie de 100.000 de pagini”, a declarat secretarul de stat.

El a mai spus că numărul investiţiilor (reabilitări şi construcţii noi), realizate în Bazinul Carpatic prin programul de dezvoltare a grădiniţelor, lansat în urmă cu 5 ani şi jumătate de Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale, se apropie de 1.000.

În Transilvania, în cadrul programului au fost construite 103 grădiniţe noi şi renovate 376, cu o investiţie totală de aproximativ 33 de miliarde de forinţi (82,21 milioane euro).

Întrebarea care se pune acum, este CINE A MINȚIT: Președintele UNGARIEI sau celălalt oficial al guvernului Ungariei – Árpád János Potápi ?

Tertium non datur!

27/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

NAȚIONALISMUL ÎN FAȚA OMULUI DE NICĂIERI

Naționalismul ca fatalitate și omul de nicăieri

Identitatea este ceva de care nu poți scăpa. Te naști român, sau englez, sau francez, sau sârb, sau ungur, ca și cum te-ai naște negru, sau alb, sau înalt, sau scund. Identitatea este, cumva, ca o cocoașă pe care vrei-nu vrei, trebuie să ți-o asumi. Nu este neapărat ceva de rău sau de bine, este pur și simplu o fatalitate. Irevocabilă.
A încerca să nu mai fi român este ca și cum ai încerca să nu mai fii negru. Poți, evident, să asimilezi cultura și civilizația altui popor, poți să-ți vopsești părul și pielea în ce culoare vrei, dar nu poți să-ți răzuiești propria identitate, pentru că aceasta nu este un strat decopertabil, ci o structură genetică. De fapt, se poate, dar rezultatele sunt monstruoase, patologice. Michael Jackson a încercat să fie alb și, pentru moment, chiar a reușit. Ce s-a întâmplat ulterior cu el, se știe. 

Emil Cioran a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în țara natală, dar, în ultimul an de viață, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat… limba franceză.  
A-ți schimba naționalitatea seamănă cu o operație de schimbare de sex. Poți fi trans-național, așa cum poți fi trans-sexual.

La nivel de libertate personală, lipsit de repere axiologice, opțiunea e realizabilă și politicește corectă.  Rezultatele unor asemenea intervenții opționale sunt însă, așa cum am spus,  monstruoase.
Trădarea, de exemplu, este și ea o formă de patologie identitară. Trădătorii sunt nativii români care și-au făcut – ca să păstrăm analogia cu trans-sexualii – o operație de schimbare a identității. Deși vorbesc românește, nu mai sunt români. Dar nu sunt nici altceva, în sensul unei identități definibile. Sunt doar niște anomalii, niște mutanți. Eminescu îi numea „romunculi”.  
A fi european sau cetățean al Universului este o abstracție în care nu te poți plasa nemijlocit. Ești european pentru că te-ai născut în Europa. Dar te-ai născut într-un loc anume din Europa, într-o casă concretă, dintr-o țară concretă, din niște părinți concreți, de la care ai învățat o limbă concretă. Shakespeare este un scriitor universal pentru că a fost englez. Goethe, pentru că a fost german.

Brâncuși este cel mai mare sculptor modern al lumii pentru că a avut inteligența, instinctul sau genialitatea de a rămâne, din punct de vedere etnic, român. Și-a asumat această etnicitate. 

Am folosit comparația cu transsexualii pentru că este mai aproape de limbajul curent. Putem duce însă analogia mai departe, comparând renunțarea la identitate cu lobotomia, spălarea creierului prin intervenții din afară. În cazul de față, avem de-a face cu o lobotomie fără bisturiu, doar prin „toxine” informaționale. Și e vorba de o lobotomie în masă, printr-un asediu uriaș, fără precedent, concentrat și concertat. Efectele sunt cele pe care le constatăm astăzi, în jurul nostru. 
Toate acestea constituie o explicație, nu și o scuză. Chiar dacă abia acum, în aceste condiții, capătă sens cu adevărat cuvintele lui Grigore Vieru: „Ca să fii român, trebuie să poți”. Iar ca să poți ai nevoie de cel puțin trei lucruri: voință, știință și conștiința.

 Există, așadar, un transnaționalism voluntar, axat pe absența conștiinței identitare, prin analogie cu transsexualismul. Este, cum spuneam, o opțiune politicește corectă, dacă nu se poziționează, ca alternativă unică și universală, împotriva naționalismului funciar. 
Numai că lucrurile nu stau deloc „politicește corect”.

Nicolae Iorga sesiza, încă din 1935, apariția unui nou tip de om universal, „omul de nicăieri”: „Se creează acum, pentru o lume neorganică, un tip de om universal, omul care e de nicăieri şi de peste tot, omul în afară de tradiţie, înstrăinat de mediul în care a trăit”. (Nicolae Iorga, „Idei asupra problemelor actuale”, Editura Cugetarea, 1935)
Acest tip de om universal este, de fapt, așa cum îl definea Nichita referindu-se la Mircea Dinescu, un copac fără rădăcini, „un copac pe roți”.

El poate fi o apariție, dar nu un reper. Este omul cosmopolit al lui Eminescu (globalistul de azi) „care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, de cetăţean al universului”. Iar „cosmopolitismul este pretextul de a nu face nimic pentru desvoltarea unei părţi a omenirii, pentru că individul respectiv s’a însărcinat de a nu lucra nimic pentru universul întreg”. (Mihai Eminescu, „Influenţa austriacă asupra românilor din Principate”, Convorbiri literare, 1 august 1876). 

Există, în opinia mea, în raport cu sistemul de valori identitare, o generație pierdută. Poate nu definitiv, dar pierdută. Această generație nu este antiromânească, ci a-națională. O generație inteligentă, performantă și funcțională în orice loc de pe pământ unde există tehnologie. Cei care fac parte din această generație resping valorile identitare, pentru că nu-și simt apartenența și nici nu-i interesează. Nu-i văd rostul. Sunt simple exemplare ale speciei umane, dotate cu creier, dar lipsite de spiritualitate.

Nu au idealuri, nu au obligații, nu au pentru ce să se sacrifice și nu atribuie existenței lor nicio aspirație transcendentă.
Maximum de sens pe care și-l asumă este strict material: confortul și prosperitatea, fie prin job, fie prin antreprenoriat, care devin scop în sine, nu instrumente sau oportunități ale unui scop mai înalt. Într-o ordine strict materială, sunt perfect îndreptățiți să-și configureze astfel existența, dar prin asta nu se mai diferențiază fundamental de celelalte specii de pe Terra. Simpla calitate de a avea conștiință nu te delimitează de regnul animal, dacă această conștiință rămâne captivă în purgatoriul tetraedric al hedonismului: muncă, procreație, consum și plăcere. Între ei și pisici, de exemplu, este o diferență de nuanță și complexitate, nu de esență. 
Aceste considerații nu se referă la o majoritate absolută, ci la una statistică. Și nu este neapărat vina celor în cauză. Sau nu este în totalitate vina lor. Sunt victimele unui context generat artificial, prin haosul din educație, prin pomparea în spațiul public a ideilor globaliste opuse reperelor identitare (și demonizarea acestora din urmă), prin promovarea non-modelelor și pseudovalorilor, prin „monstruoasa coaliție” împotriva meritocrației. 

Mai există două categorii de români „pierduți”: cei cărora le este rușine că sunt români și cei care se urăsc pe sine pentru că sunt români. Se urăsc însă nu direct, ci pe ocolite, extrăgându-se din sistem.

Ei denigrează vehement și furibund tot ce este românesc: originea, istoria, tradiția, valorile, biserica, strămoșii, Miorița și chiar pe Mihai Eminescu. Este, la prima vedere, ceva de neînțeles în această atitudine schizoidă care duce, în ultimă instanță, la desființarea propriei individualități. Însă, la o analiză mai atentă, explicația există: toate nedreptățile, frustrările, dezamăgirea, indignarea survenite în urma prăbușirii orizontului de așteptare al românului revoltat, ricoșează, de la cei cei care au provocat dezamăgirea (în speță oamenii politici din 1990 încoace), spre toți ceilalți care, ca și el, sunt dezamăgiți.

Are loc un fel de transfer al ticăloșiei de la călăi la victime. Totul și toți devin culpabili și complici la haosul și marasmul în care  trăim, la corupția sistemului, la hoția generalizată. În concluzie, toți suntem vinovați, pentru că suntem români. Toți, cu excepția celui în cauză. Aceste două categorii sunt, și ele, victimele aceluiași context creat artificial, al aceluiași haos impecabil organizat, care a dus la depopularea României și la transformarea indivizilor în propriii lor dușmani.

În aceste condiții, resurecția naționalismului devine o consecință logică. De fapt, nici măcar nu este o resurecție. E o manifestare organică naturală, provocată de agresiunea aceluiași context creat artificial.

Iar gradul de manifestare a naționalismului este determinat de amploarea agresiunii care se exercită asupra lui. Este o reacție în oglindă.

În condiții obișnuite, existența naționalismului este insesizabilă, ca funcționarea unui organism sănătos. În momentul în care un virus sau o boală (am numit prin aceasta agresiunea, atacul) au pătruns în organism, acesta intră în stare de luptă și face febră.

Dar febra nu reprezintă boala în sine, care ar trebui tratată, ci efectul luptei organismului cu boala. Boala este, în cazul de față, agresiunea globalismului asupra memoriei identitare.

Cei care o instrumentează și-au însușit bine lecția lui Milan Kundera: „Dacă vrei să ucizi un popor, suprimă-i memoria”.

Miron Manega, Vicepreședinte al Uniuni Ziariștilor Profesioniști din România (U.Z.P.R.)
Sursa: www.certitudinea.com art-emis.ro

26/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | 10 comentarii

%d blogeri au apreciat: