CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„Dezinformația”- Amenințarea dezinformărilor rusești în România

Dan Dungaciu pentru Observatorul militar: Singurul cuvânt dat de Rusia patrimoniului internațional este „dezinformația”

Amenințarea dezinformărilor rusești în România și efectele acestui tip de acțiuni asupra coeziunii structurilor europene și euroatlantice sunt mai mari ca oricând.

De asemenea, nu trebuie omisă conlucrarea dintre Moscova și Budapesta și pericolul reprezentat de aceasta pentru securitatea statului român, dar și felul în care tovărășia dintre Vladimir Putin și Viktor Orban periclitează stabilitatea României. 

Sociologul și analistul Dan Dungaciu trage un semnal de alarmă, în Observatorul militar, susținând că adevărata campanie de dezinformare și fakenews, cu care se confruntă țara noastră, este de abia la început, pentru că discursul manipulator va fi amplificat, odată cu criza economică globală.

Contextul internațional

În viziunea profesorului Dan Dungaciu, acțiunile Rusiei trebuie privite prin prisma noilor mișcări pe scena internațională, care vizează, în principal, amplificarea conflictului dintre Statele Unite ale Americii și China.

Astfel, Moscova, asemenea Uniunii Europene, a devenit un spectator la un meci de box al greilor. Iar, din păcate, în lipsa unei strategii, UE se plasează, alături de Rusia, la categoria mijlocie.

Perspectiva reașezărilor strategice și geopolitce dintre Washington și Beijing pune Moscova în expectativă, împiedicând-o să-și manifeste agresivitatea față de oricare dintre principalii actori.

Însă, deocamdată, nimic nu o oprește să-și ducă mai departe politica de dezbinare a UE și de șubrezire a construcției de securitate euroatlantică.

Însă cel mai mare pericol, în viziunea analistului Dan Dungaciu, este ca, la un moment dat, să asistăm la paradoxul constituirii unei alianțe SUA-Rusia, împotriva Chinei. Situație care convine foarte mult Kremlinului și pentru care, aparent, se pregătește din plin.

Dezinformare, fakenews și manipulare rusească.

România are de a face cu toate acestea nu doar de la începutul pandemiei. De ce?

Ce am văzut noi în România, cu toate postările pe Facebook ale ambasadei ruse, arată că sunt absolut nătânge și că rușii, din păcate, nu au înțeles nimic. Expertiza Rusiei, pe România, este, iertați-mă, jalnică!

Dacă ambasada rusă se informează despre România prin înțelegerea celor care vin la Centrul rus… Acolo vine lumea care este complet irelevantă, dacă mă întrebați pe mine. Este o inadecvare profundă.

Să nu credem că narațiunile rusești sau strategia de dezinformare rusească s-au modificat foarte mult. Până la urmă, singurul cuvânt pe care rușii l-au dat patrimoniului universal, internațional, este dezinformația,  rusescul pentru dezinformare. Textele sunt aceleași: spațiul euroatlantic nu trebuie să stea unit, Uniunea Europeană nu trebuie să stea unită! Și al treilea, ca să mă exprim mai neaoș: încurcă-i, drace!

Pe ei îi interesează scandalul. Verifică starea de sănătate a pacientului și văd niște răni superficiale. Și se duc acolo și vâră cuie. Este foarte greu pentru Rusia să schimbe profilul societăților noastre, pentru că nu este chiar atât de simplu. Dar ei se uită, de fiecare dată, unde apar posibile fisuri și se duc acolo. Ce e cu pandemia?

Oamenii sunt nemulțumiți, pentru că un om care stă în casă, claustrat, dar nu prea se întâlnește cu boala sau cu cineva care a luat boala, este pregătit deja ca teren de conspirații.

Dacă tot stă omul toată ziua pe rețele sociale, începe această rețetă de tensionare. Miza principală este sămânța scandalului.

Cu cât sunt mai multe tensiuni în societate, cu atât dispare încrederea în autorități și apare dezbinarea în societate.

De exemplu, francezii nu o votează pe Marine Le Pen pentru că o plătesc rușii, ci rușii o plătesc tocmai pentru că o votează francezii. Văd că este o breșă în sistem și, atunci, se uită să vadă cine este anti-sistem.

Care este cel mai mare pericol al mesajelor de dezinformare, al propagandei ruse?

Avem și în România exemple dar, în comparație cu ceea ce se întâmplă în Occident, România este Russiaproof (reticentă la Rusia). Datorită istoriei noastre, nu am generat asemenea breșe.

Ne place, nu ne place, percepția României sau în estul Europei asupra Rusiei este diferită de cea din vest. Iar în România există o consistență strategică de bun augur. Iar asta face ca Rusia să fie extrem de iritată, deranjată: Cine-i, mă, ciotul ăsta de care mă tot împiedic eu?

Există o temă extrem de interesantă, pe care noi o discutăm foarte puțin în România. Există o inconsistență și a spațiului occidental, o vină pe care occidentalii ar trebui să și-o asume un pic mai aplicat.

Pentru că, de fapt, ce spune Sputnik, când vorbește cu românii? Mesajul principal este: voi sunteți niște sclavi ai yankeilor, voi nu decideți nimic, scutul de la Deveselu nu este o chestie bilaterală.

Am citit un editorial fabulos, care demonstrează toată aroganța rusă și în care se spunea ceva de genul într-o zi, românii vor deschide ferestrele și vor vedea doar cenușă. Și nu vor înțelege ce se întâmplă. De fapt, fusese un război între ruși și americani, iar românii au aflat ultimii. Totul, din cauza scutului de la Deveselu.

Practic, ei încearcă să împingă chestiunea asta foarte jos, să ducă România în derizoriu, spunând că, de fapt, nu ne aparținem și facem numai ce ni se comandă: Pentru că, iată, ce se întâmplă în Ungaria! Viktor Orban este în NATO, în UE, și, iată, că el acționează altfel! 

Acesta este cel mai greu de combătut mesaj de propagandă rusească, inclusiv când vorbești cu oamenii.

În ceea ce privește restul: coronavirusul, ce mai postează trollii ăștia și domnișoare sumar îmbrăcate și tot felul de naivități, care ne recomandă să ieșim în piață, acest gen prinde mai puțin.

Dar limbajul de tipul acesta are sensul lui, pentru că rușii l-au ales special pe Viktor Orban, vin și-l contrapun la tot ceea ce face România.

Este, totuși, o problemă strategică, pentru că Viktor Orban a scăpat nepedepsit din foarte multe lucruri grave. Atunci când el a adus Rosatom în Ungaria, o investiție de 10 miliarde de euro, au fost trei infringement-uri, la nivelul Bruxellesului. România nu a cerut niciun infringement, nici măcar pe mediu.

A fost lăsat cam liber, în povestea asta, pentru că Rosatom este echivalentul Gazprom din energia nucleară. Dacă nu cumva este mult mai mult. Deci, a fost băgat în mijlocul NATO și UE un fel de Gazprom care îți poate decide politica de securitate și energetică, nestingherit. Și noi vorbim acum de mesaje pe Facebook, când, în acest caz, avem ceva concret.

Nesancționându-l pe Orban și permițând astfel Ungariei să-l aducă pe Vladimir Putin, să-l spele, să-l amenajeze, atunci când erau sancțiuni, rușii au prins imediat chestiunea și au început să ne transmită mesaje de genul: stați, că voi sunteți cum sunteți!

Viktor Orban, nostalgic al geografiei imperiului

În acest context, se poate spune că Viktor Orban acționează împotriva României?

Istoric vorbind, parteneriatul sovieto-ungar sau ruso-maghiar a fost o constantă. O permanență a istoriei, cum zice Iorga. Pentru că ei s-au servit reciproc. Viktor Orban nu este un idiot util, el știind foarte bine ce face.

Când se uită spre spațiul estic, el vede România și se întreabă ce poate face ca România să fie mai puțin semnificativă.

Să nu uităm că au blocat Dunărea, luând măsuri ecologice, care, de fapt, blochează tronsoane pentru transportul de marfă. Pe ideea – și a fost destul de explicit Viktor Orban – că doar nu o să facă Ungaria din Constanța un port important.

Iar Dunărea poate să facă din Constanța un reper geostrategic și geoeconomic mult mai pregnant. Iar Budapesta nu are interesul ăsta.

Ungaria și Rusia sunt tovarăși de drum, ca să zic așa, asumați. Nu că Viktor Orban ar fi pro-rus. El nu este pro-rus, ci pro-ungur. Un nostalgic după Imperiul Austro-Ungar, dar nu în substanța lui. El este nostagic al imperiului în geografia lui. Nu iubește elitele alea sofisticate, complicate, deschise, chiar globale, cu influențe de cultură evreiască foarte complexă, vorbitoare de limbi străine.

Nu! El e din zona gulașului comunismului, de la țară, cu cheia de gât, care juca fotbal, nu juca tenis. El nu iubește Budapesta și Budapesta nu-l iubește pe el. Este singurul fief în care nu rezistă electoral. Viktor Orban vrea doar geografia imperiului.

El este un tip venit de pe stradă, ca să zic așa, împreună cu prietenii lui, care i-au fost aproape de 30 de ani și cu care a început.

Ne putem aștepta la acțiuni paramilitare, război hibrid, în centrul țării, în așa-zisul ținut secuiesc?

Ele se petrec. Toate acestea au loc. Și noi le-am dat prilejul. Avem de a face cu desuveranizarea României în zonă, cu influența crescândă a Budapestei. Iar dacă ciclul acesta de pretenții maghiare crește, el va trebui oprit cumva. Iar intervenția va fi mult mai complicată, decât dacă am fi acționat încă de la început.

Aici, deja, nu mai suntem în dezinformare, ci suntem în confruntări hibride.

Războiul informațional este de abia la început

Comunicarea publică, dacă nu se face la nivel de stat și nu se atinge, până la urmă, ținta oricărui război informațional, atunci nu poți câștiga. Publicul trebuie educat într-un fel. Pe război informațional există vreo instituție, la fel cum este pe partea de cyber? Există cineva care se ocupă de asta? Cel mai probabil de războiul informațional de ocupă fiecare instituție în parte, fie că este vorba despre Ministerul Apărării Naționale, fie că este vorba despre Ministerul Afacerilor Externe…

Fiecare se ocupă, în felul său. Dar, cine le pune cap la cap, cine le unifică și cine comunică strategic? În esență, prin presă se pot strecura lucruri mult mai grave sau mai periculoase decât un atac vizibil, pentru că presa este un instrument. Dacă ar exista o comunicare publică, insituțională… Dar nu doar pe chestie de pandemie. Ceea ce se întâmplă acum, în România, vizează administrarea. Se administrează o criză.

Mă refer la guvernare și la felul în care se combate un război informațional, care poate să fie o mare problemă. Nouă ne va trebui o strategie, în perioada de criză economică, fiindcă va veni, și care va fi, politic vorbind, devastatoare în raport cu pandemia, devastatoare, în raport cu războiul informațional.

Noi nu suntem nici măcar în preambulul războiului informațional. Când vine criza economică, vom vedea. Eu nu pot să dau în judecată un virus, pentru că este abstract. Dar când îmi pierd slujba, deja, toată furia asta acumulată în două luni de claustrare va debușa într-un fel. Riscăm să intrăm într-o criză politică în care guvernele europene o să fie țintă.

Uniunea Europeană va fi țintă piept. Dacă ați fi rus, chinez sau, de ce nu, un pic ungur, nu ar fi cea mai bună posibilitate să ataci UE? Atunci să vedeți retorică! În acel moment, îți trebuie o comunicare strategică și niște oameni care să dea drumul pe piață la câteva teme și să spună: atenție la asta, la asta și la asta!  Și presa, nu să-i facă conținutul editorial, ci să închege mesajul public. Poate, atunci, și populația va fi mai atentă la anumite nuanțe.

Dan Dungaciu este profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI). Este coordonatorul Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București.

A studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc.

În anul 2010, a deţinut funcţia de consilier prezidenţial pentru integrare europeană al președintelui R. Moldova. Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil.

22/09/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AMESTECUL RUSIEI în împiedicarea proclamării independenței R. Moldova: Eliberarea trădătorului separatist transnistrean Igor Smirnov

După colapsul Uniunii Sovietice, mai bine de două treimi dintre locuitorii fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti doreau o apropiere mai strânsă de România şi de țările occidentale, în vreme ce localnicii de la est de răul Nistru pledau pentru întărirea relațiilor cu Rusia şi Ucraina.

 Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată Republica Moldovenească Nistreană (RMN), iar la 25 august 1991 Sovietul suprem al RMN a adoptat declarația de independență a noii republici.

În decembrie 1990 mișcarea separatistă Gagauz Halkı („poporul găgăuz”), cu sprijinul tacit al autorităților centrale din Moscova, proclamă în raioanele Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești ale RSS Moldovenești așa-numita Republica Găgăuzia.

Pe 27 august 1991 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Declarația de Independență a Republicii Moldova, al cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.

Parlamentul moldovenesc a cerut guvernului URSS „să înceapă negocierile cu guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.

 Pe 2 martie 1992, Republica Moldova devenea membru ONU, ceea ce a condus la recunoașterea pe plan internațional a caracterului ilegal al auto-proclamatelor “republici” nistreană si găgăuză.

După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU , președintele moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor rebele care atacaseră posturi de poliție loiale Chișinăului de pe malul estic al Nistrului.

În aceeaşi zi, Federaţia Rusă a început un război nedeclarat împotriva Republicii Moldova, operaţiile militare desfăşurându-se în estul statului.

Unităţile armatei a 14-a ruse s-au angajat activ în luptă, utilizând tancuri, maşini blindate, aruncătoare de mine, tunuri antitanc împotriva moldovenilor.

Rebelii, ajutați de trupele sovietice, și-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată.

În acele zile fierbinţi, R. Moldova nu avea o armată naţională şi nici efective militare cu care s-ar fi putut apăra. Frontul de luptă a fost sustinut de poliţişti şi de voluntari. 

Cine au fost  voluntarii si cine erau eroii care s-au ridicat din proprie voinţă în apărarea independenţei R. Moldova murind in anonimat?

Separatiştii de peste Nistru, conduşi de rusul Igor Smirnov, se pregăteau de război încă din 1989.

Tânărul stat R.Moldova a trimis pe front voluntari şi poliţişti  fără muniţie şi fara un echipament adecvat de lupta. 

„Aveam misiunea să culegem informaţii şi am ştiut că ei se înarmează. Ne-am trezit că începuse războiul, cu echipe de băieţi care-o făceau pe partizanii”, spunea  Alexandru Ganenco, colonelul de Securitate care a coordonat segmentul Râbniţa-Delacău din stânga Nistrului, în timpul războiului din 1992.

Pe 27 august 1991, în ziua în care la Chișinău trebuia să aibă loc Marea Adunare Națională și să fie proclamată Independența R. Moldova, colonelul Panteleev a fost chemat de urgență la ministrul Costaș care i-a înmânat ordonanța de arest în care era scris că Smirnov a săvârșit crima prevăzută de art. 67 Cod Penal de atunci, a întreprins acțiuni de dezmembrare a teritoriului R. Moldova, motiv pentru care trebuia să fie arestat.

La acel moment, MAI avea informații că Smirnov era plecat la Kiev ca să ceară de la conducerea Ucrainei ca Transnistria să fie primită în componența acestei țări ca o republică autonomă separată.

Ca să nu atrag atenția mi-am luat doi carabinieri înarmați, mi-am luat și eu arma din dotare, ne-am urcat în mașină și am plecat în Kiev să-l căutăm”, își amintea colonelul Chiril Panteleev.

Pentru că echipa operativă nu știa unde se ascunde separatistul nistrean, locotenent- colonelul a apelat la ministrul de Interne al Ucrainei.

„Și în Ucraina erau atunci tulburări în masă. Pe ministru nu l-am găsit, am dat peste prim-viceministrul, general-locotenentul Berdov, care i-a spus: „Fiule, cară-te acasă, că altfel te arestăm”.

Am mai avut tentative să le cer ajutorul, dar n-au vrut să mă ajute”, povestește colonelul, subliniind faptul că ulterior, din această cauză, autoritățile ucrainene au intentat un dosar penal pe numele lui, a fost persecutat el și familia sa și a fost pus sub urmărire penală de către Procuratura Generală a Ucrainei.

Incontestabil, capturarea în plină stradă a lui Igor Smirnov (foto) de sub nasul KGB-ului sovietic, a fost una dintre cele mai reuşite operaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, din întreaga existenţă a acestei instituţii.

Reţinerealui Smirnov a fost efectuată fără implica­rea forţelor securităţii statului moldovean.

După arestarea separatistului nr. 1, agitaţia din presă în jurul arestării transnistrenilor s-a amplificat şi mai mult.

Liderul separatist transnistrean Mărăcuţă l-a sunat noaptea pe Snegur. La revendicările acestuia, preşedin­tele a răspuns demn, afirmând: „Dumneavoastră aţi dormit liniştit prea mult timp!“.

Această frază ar fi putut să devină istorică, dacă Smirnov nu ar fi fost eliberat.

În Tiraspolul separatist decapitat s-a instalat panica. S-a înregistrat un val masiv de ştiri din partea presei simpatizante moscovite şi ucrainene, care şi aşa era sub arm­e: Chişinăul a fost acuzat de „fărădelegi“ şi că ar practica „cele mai rele tradiţii ale represiunilor din anii ’30“.

Toate acestea aveau un singur scop – eliberarea lui Smirnov. 

Forţele Tiraspolului au încercat, ca răz­bunare, să-i prindă pe toţi participanţii la operaţiunea de capturare a lui Smirnov. Cei implicaţi în operaţiunea de arestare a liderilor separatişti nici acum nu doresc să facă publice detaliile acelor evenimente, după ce au fost ameninţaţi de multe ori.

Chiril Panteleev, conducătorul strălucitei acțiuni de capturarea trădătorului Smirnov la Kiev, a făcut obiectul unei tentative de răpire, iar membrii familiei sale au fost supuşi presiunilor…

Moscova a înţeles că, pentru prima dată după puci, Chişinăul avea şansa de a opri procesul care începuse la mijlocul anului 1989, când URSS i-a susţinut pe separatiştii din Transnistria.

Condamnarea lui Smirnov ar fi fost o lecţie şi pentru ceilalţi. Doritorii de „separatizm“ ar fi fost repede nevoiţi să „ascundă coada între picioare“. Foarte mulţi s-ar fi răzgândit să se joace „de-a separatizmul“ dacă ar fi realizat că Repu­blica Moldova era capabilă să îşi apere statalitatea şi integritatea. nu este exclus ca acest conflict să fi luat o cu totul altă întorsătură. Dar, vai, politi­cienii au cedat în faţa Moscovei, ca nişte copii speriaţi!

  La 1 octombrie, după negocieri îndelungate, Smirnov, la fel ca şi ceilalţi lideri ai separatiştilor, a fost eliberat cu obligaţia scrisă de a nu părăsi localitatea şi, sub cuvânt de onoare, că nu va mai face politică.

După mulţi ani, în 2010, la întâlnirea deputaţilor Parlamentului ’90, deputatul Slabu i-a pus o întrebare lui Snegur: ”De ce a fost eliberat Smirnov, de ce nu a fost tras la răspundere conform legii, pentru dez­membrarea ţării, de ce nu a fost deferit justiţiei?”

Răspunsul lui Snegur a fost următorul: „nu am luat de unul singur această decizie, ea a fost luată în co­lectiv“.

Cine anume a luat decizia absurdă şi criminală, ce co­lectiv anume nu se ştie nici în ziua de azi….

La şedinţa Guvernului Muravschi din toamna anului 1991, când, la insistenţa delegaţiilor Moscovei şi ai Transnistriei a fost acceptat memorandumul de reglementare a situaţiei și de eliberare a lui Smirnov şi a altor lideri separatişti, documentul a fost semnat în numele Parlamentului Moldovei, de vicepreşedintele Par­lamentului, Ion Hadârcă, de preşedintele Comisiei parlamentare, Victor Berlinschi, și în numele guvernului,de prim-ministrul Valeriu Muravschi.

Acestea au fost persoanele care au intervenit cel mai mult în favoarea lui Smirnov şi au fost primii care au susţinut planul semnării unui acord de pace între Parlamentul Moldovei şi Sovietul Suprem al Federaţiei Ruse, în care se menţiona clar că Smirnov va fi lăsat în libertate, la Tiraspol.

Ce a fost asta? Naivitate, sau un anume inte­res?

Voluntarii moldoveni au fost instruiţi sumar şi încadraţi în grupurile coordonate de Ministerul Securităţii din R.Moldova: Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii.

Toate grupurile au acţionat în zona Dubăsari și numărau circa 600 de oameni.

În anul 1992, miliția Republicii Moldova a dus un război dur de apărare a Transnistriei împotriva rușilor, care, cu sprijinul voluntarilor ucraineni, au ucis peste 1000 de moldoveni.

Partizanii moldoveni, numiți ”Burunducii, Scorpionii, Răzeşii şi Dacii, au purtat greul luptelor pentru ca Transnistria să rămână un teritoriu românesc în cadrul Republicii Moldova. Din păcate Chișinăul, la presiunea Moscovei și în apaluzele voluntarilor ucraineni, aliați cu armata rusă, și-a retras forțele armate de la Tiraspol.

O parte din burunducii români, antrenați încă din primăvara lui 1989 de cadre ale DSS-ului din România care militau pentru anularea pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, au fost masacrați de armata ruso-ucraineană unită din Transnistria, teritoriul românesc care făcea și face parte din Republica Moldova.

Chișinăul poate trece legal la anihilarea regimului separatist și neconstituțional de la Tiraspol, doar bazându-se pe armata Republicii Moldova și pe sprijinul Armatei Române, care are datoria morală, ca membră NATO și UE, de a apăra democrația, drepturile, libertățile și identitatea românilor din R.Moldova și din Transnistria, conform normelor europene.

La acea dată în R.Moldova nu exista Ministerul Apărării, rolul lui fiind îndeplinit de aceşti combatanţi, care au luat de bunăvoie arma în mână, precum şi de poliţiştii aduşi din toată ţara

 Fostul ministru de interne din acea perioadă, generalul Ion Costaş, a evidenţiat greutăţile tânărului stat moldovean care, neavând armată, s-a apărat de agresiune cu poliţişti şi voluntari.

 In fotografie presedintele de atunci Mircea Snegur si generalul Ioan Costas. 

“Noi n-am avut armată naţională. Noi am avut nişte TAB-uri şi acelea le-am primit în ’91, le-am primit în eşaloane care ni le-au trimis din România, le-am primit aici.

Generalul Spiroiu, a fost omul care şi-a asumat răspunderea respectivă.

Sigur cu consimţământul domnului Iliescu, că am fost şi la domnul Iliescu atunci.

De tancuri nu se vorbeşte nici până în ziua de astăzi. Noi eram cu beţele şi cu curajul pe care îl avem şi am încercat să apărăm integritatea teritorială şi libertatea acestui popor, care se numeşte român”.

 În urma războiului, partea de est a Moldovei aflată sub protecția deschisă a Rusiei şi-a declarat independența, sub denumirea de Republica Moldoveneasca Transnistria, rămînând  nerecunoscută oficial de statele lumii, până în zilele noastre.

Forțele loiale R. Moldova au pierdut în luptele din anii nouăzeci, aproape 300 de combatanți, alte sute fiind răniți.

Conform informațiilor existente, separatiștii transnistreni susținuți de Federație Rusă au pierdut în lupte 1200 de oameni.


Moarte cotropitorilor


Moarte canibalilor români

Razboiul din Transnistria

La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o Convenție cu privire la „principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova”.

Practic, Conducerea Moldovei fără să se consulte cu Parlamentul, Guvernul și partidele politice din acea vreme, personal Președintele Mircea Snegur, care a negociat și semnat la Moscova la 21 iulie 1992, împreună cu președintele Rusiei, Boris Elțin, un armistițiu de încetare a războiului, au renunțat pas cu pas la toate cuceririle dobândite cu mari jertfe de sânge de combatanții războiului de la Nistru.

Foto: Președintele R.Moldova, Mircea Snegur și președintele rus Boris Elțîn , schimbă documentele privind încetarea ostilităților din Transnistria

Prin acest act de trădare, Mircea Snegur a cedat din teritoriul Republicii Moldova partea dreaptă a Nistrului, cetatea și oraşul medieval Tighina și alte localități între care: Gâsca, Copanca și Chițcani.

Incompetența, lașitatea și trădarea din partea unor ofițeri cu grade și funcții înalte în conducerea armateiîntre care se aflau: Şeful de stat major generalul Pavel Creangă, locțiitor al ministrului apărării Tudor Dabija-Cazacu, col. Anatolie Cociug, col. Grama, Știrbu, Parinov, nu se pot uita, pentru că acțiunile militare organizate de ei au dus la mari pierderi de vieți omenești.

Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic, permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie față de R. Moldova.

Generalul Lebed, comandantul Grupului Operațional Rus (”ROG”), fosta Armată a 14-a, începând cu iunie 1992, a amenințat că armata sa ar putea să ajungă la București în două ore.

După mai mult de trei decenii de la tragicele evenimente petrecute pe Nistru, OSCE are de foarte mulți ani o misiune de observatori la fața locului și încearcă să ghideze negocierile privind rezolvarea conflictului.

Trupele ruse staționează în continuare pe teritoriul R.Moldova, în pofida obligațiilor asumate de Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001, prin care se angaja să-și retragă trupele și armamentul din zona până în anul 2002.

SĂ NU ȘTIE VLADIMIR PUTIN ÎN CE AN NE AFLĂM ?

19/09/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

2 august 1940 – OCUPANȚII RUȘI CREEAZĂ pe teritoriul BASARABIEI COTROPITE, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

Harta RSS Moldovenească

Harta RSS Moldovenească

Ctitoria lui Stalin,  Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R. Moldova este continuatoarea de drept a RSS Moldovenești) a fost un moment tragic pentru populaţia băştinaşă, care, ulterior, a avut parte de deportări, persecutări, foamete, fiind, în acelaşi timp, lipsită de valorile strămoşeşti.

Potrivit istoricilor, constituirea RSS Moldovenești este o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, al cărui protocol secret prevedea anexarea la URSS a estului României, precum şi a estului Poloniei şi a Ţărilor Baltice.

Foto. Sesiunea VII a Sovietului Suprem (1- 4 august 1940) care a proclamat crearea RSS Moldovenească și a Republicilor Baltice

La 28 iunie 1940, Armata Roşie a trecut Nistrul, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drept urmare, la 2 august 1940, şase judeţe din teritoriul Basarabiei – Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale – RSSM.

În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU).

Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM.

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953. Din anul 1949, în noua republică socialistă a început colectivizarea.

Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către sovietici a dus la foamete, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.

CITIȚI ȘI: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/aparitia-rss-moldovenesti-creatie-a-imperialismului sovietic

02/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: