18/19 iulie 1959 – Au fost executaţi partizanii anticomuniști din grupul Arnăuţoiu.VIDEO

Despre partizanii anticomunişti din munţi s-au scris cărţi întregi şi s-a vorbit mult, ai crede că s-a zis tot.

Ei au fost nebunii aceia care au pus mâna pe arme şi au plecat în munţi să-şi apere ţara de comunişti şi de nedreptate. Au fost ani, zeci de ani, luptători înverşunaţi şi demni, hăituiți de trupele de securitate, până au fost eliminaţi, pe rând, până la ultimul. Ai crede că s-a spus totul despre aceşti formidabili voinici de codru.

Din 1945 şi până în 1959, în munţii României s-au ascuns aproape 1.196 de grupuri de luptători, în 19 centre de rezistenţă.

S-au adăpostit în munți cu nădejdea că noua orânduire sovietică va fi stârpită de trupele anglo-americane, iar ei trebuiau să fie acolo, să lupte cu opresorii.

Istoricii i-au numit „partizani“ şi au reunit acţiunile lor sub numele generic „Mişcarea de rezistenţă“, iar ei şi-au spus „haiduci“, însă, indiferent cum le-am spune, toţi aveau un singur scop: să răstoarne regimul de ocupaţie slujit de trădătorii de neam și țară comuniști.

Cei mai mulţi au fost simpli ţărani, care au simţit direct nedreptăţile comunismului, căci reformele agrare ce au culminat cu colectivizarea le-au luat tot şi i-au făcut clăcaşi pe pământurile lor.

Lumea satului a devenit duşmanul comuniştilor, iar comuniştii – duşmanii ţăranilor scrie https://www.historia.ro/tragica-epopee-a-lui-toma-arnautoiu-eroul.

Primele grupuri de luptători patrioți s-au format imediat după 23 august 1944. În programul lor aveau ca obiectiv principal lupta armată în pentru răsturnarea regimului comunist. Unul dintre punctele   nevralgice ale acestei mișcări profund patriotice, a fost lipsa de coordonare.

Grupul Arnăuțoiu s-a format în primăvara anului 1949.  În luna martie 1949, în momentul plecării în munți, acesta era format din 16 membri, printre care patru femei și era  sprijinit de mai mult de 100 de persoane (printre care 30 de femei) , țărani, ciobani, preoți, învățători, muncitori forestieri.

Totuşi, mişcarea de rezistenţă care a populat Carpaţii anilor ’40, ’50 şi ’60 este aproape absentă din discuţiile confortabile despre trecutul recent, prea recent al României. 

În noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, trupurile a 16 eroi ai luptei anticomuniste executați la închisoarea Jilava, au fost aruncate în gropi comune fără însemne.

Sentinţele fuseseră date de Tribunalul Militar Bucureşti, Regiunea a II-a, care condamnase la diferite perioade de detenţie peste 100 de persoane, scrie https:// buciumul.ro/ executati-la-jilava.

 

 TOMA ARNĂUŢOIU (ofiţer)                                          PETRE ARNĂUŢOIU (ţăran)

 TITU JUBLEANU (ţăran)                                               CONSTANTIN POPESCU (ţăran)
 ION SĂNDOIU (ţăran)                                                     NICOLAE ANDREESCU (preot)

 ION CONSTANTINESCU (preot)                                     NICOLAE SORESCU (cioban)

 NICOLAE BĂŞOIU (ţăran)                                             GHEORGHE TOMECI (proprietar)

 ALEXANDRU MOLDOVEANU (învăţător)                      ION MICA (învățător)                           

GHEORGHE POPESCU (învăţător)                                   ION DRĂGOI (preot)

 BENONE MILEA (ţăran)                                                NIŢU NICOLAE (proprietar)

 

 În acea noapte, începând cu orele 21, au fost duși pe rând la intervale de 15 minute cu lanţuri la mâini şi  picioare, în faţa plutonului de execuţie.

Erau legați la ochi, ca să nu-şi vadă asasinii şi moartea, dar stăteau mândri şi drepți, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc.

Primul dintre ei a fost Toma Arnăuțoiu locotenent de cavalerie, conducătorul grupului de rezistență anti-comunistă de la Nucșoara.

 

 

 

 

Foto: Toma Arnăuțoiu, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 18 iulie 1959) conducătorul grupului „Haiducii Muscelului”de la Nucşoara, organizatorul celei mai îndelungate rezistenţe armate anticomuniste din Europa. 

Când i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, afcesta a strigat: „Trăiască Armata Română!“.

La comanda dată de comandantul penitenciarului Jilava, cei trei miliţieni din plutonul de execuție au tras, dar Toma  nu a murit imediat.

L-au aruncat așa în groapă şi au pus var şi pământ peste el. Avea 38 de ani.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți eroii noștri!

 

 

Publicitate

UN FILM CARE TREBUIE VAZUT: PORTRETUL LUPTĂTORULUI LA TINEREŢE

 

Este o dramă istorică cinematografică românească, fiind pelicula de debut a regizorului Constantin Popescu. Filmul relatează povestea grupării de rezistenţă anticomunistă a lui Ioan Gavrilă Ogoranu, care a activat înMunţii Făgăraş în perioada de după instaurarea dictaturii comuniste în România.
Filmul „Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte”, pe care regizorul Constantin Popescu are de gând să o realizeze. Celelalte două pelicule din trilogie se vor referi la activitatea Elisabetei Rizea, respectiv la activitatea fraţilorPetre şi Toma Arnăuţoiu din Muscel.

La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, România a fost ocupată de Armata Roşie şi a căzut sub dictatură comunistă. Teroarea, instaurată în România devenită o imensă închisoare, era unica regulă. Dictatorii comunişti se ghidau după lozinca stalinistă: «Cine nu este cu noi, este împotriva noastră».

Sute de mii de cetăţeni români, din toate categoriile sociale, care se opuneau instaurării comunismului şi ocupaţiei armatei sovietice, au fost arestaţi, întemniţaţi, torturaţi, deportaţi ori ucişi.

În aceste condiţii, grupuri de oameni, din diferite părţi ale ţării, au hotărât să se opună regimului comunist, cu arma în mână, în aşteptarea unei ipotetice intervenţii armate a puterilor democratice din Occident.

Unul dintre aceste grupuri era condus de tânărul student la agronomie şi la ştiinţe economice, Ion Gavrilă Ogoranu, originar din satul Gura Văii, de lângă Făgăraş, absolvent au unei şcoli militare de ofițeri. Grupul format din vreo treizeci de tineri (elevi din ultimul an de liceu, muncitori, studenţi, intelectuali), a reuşit să reziste pe versantul nordic al Munţilor Făgăraş, până în a doua jumătate a anilor 1950.

 

PORTRETUL LUPTATORULUI LA TINERETE. DE CE S-A LUPTAT IN MUNTI?

george damian

Am văzut şi eu periculosul film “Portretul luptătorului la tinereţe“, cel care a fost condamnat de Institutul Wiesel şi Asociaţia pentru Studierea Istoriei Romilor – care pe 16 februarie 2010 au cerut să fie eliminat de la Festivalul de Film de la Berlin.

Chipurile filmul ar face propagandă Mişcării Legionare. Acum nu trebuie să ne ascundem după deget, vorba lui Claude Karnouh singurii anticomunişti din România “sunt anticomunisti adevarati: legionarii, greco-catolicii si catolicii maghiari”.
Filmul respectă adevărul istoric: printre luptătorii din munţi s-au numărat mulţi foşti membri ai Mişcării Legionare.

Cărtărescu a luptat împotriva comunismului prin schizofrenie (după propriile mărturisiri el trăia în alte lumi în perioada comunistă şi ignora realităţile curente), Liiceanu şi Pleşu au luptat împotriva comunismului mergând la burse în Germania, Nicolae Manolescu lupta în paginile unei reviste plătite de comunişti şi tot aşa. Fiecare a luptat cum a ştiut mai bine!

Acum despre film. Nu este clar de ce stăteau băieţii ăia în munţi. Un tânăr de 20 de ani care se uită la film nu cred că înţelege mare lucru: nişte bărboşi care aleargă prin păduri cu puşcoace în mâini.

Cumva nu se face o legătură între acţiunile luptătorilor, suferinţele oamenilor şi teroarea exercitată de Securitatea coordonată de consilieri sovietici caPantelei Bodnarenko (născut la Tiraspol, cunoscut ca Gheorghe Pintilie sau Pantiuşa).

Mihai Constantin face un rol magistral în “Portretul luptătorului la tinereţe” interpretându-l pe Pantiuşa (genial momentul în care spune că partidul va înfiinţa colonii de muncă, lagăre dacă vreţi, care vor trebui umplute cu duşmani ai poporului – doar n-o să rămână goale?!?!).

 Doar că Pantiuşa din filmul lui Constantin Popescu vorbeşte foarte bine româna (deşi agramat) – în realitate Pantiuşa nu a vorbit niciodată bine limba română, a avut permanent un accent slav care îi trăda originea ucraineană.

 Nu ar fi stricat ca acest accent slav să fie redat în film – nu de alta, dar să se ştie că România anilor 1950 era sub ocupaţie sovietică şi la cheremul consilierilor sovietici.

 

 

Mihai Bendeac este foarte bun în rolul plutonierului de miliţie care bate în numele ordinii socialiste. Răzvan Vasilescu redă foarte bine un torţionar securist. Doar că nu este clar ce era cu băieţii din pădure.

 Doar câteva propoziţii din cele două ore şi jumătate de film încearcă să ofere câteva explicaţii. Realizatorii filmului “Portretul luptătorului la tinereţe” au avut un foarte bun documentarist în ceea ce priveşte Securitatea şi au reuşit să o redea aşa cum a fost. Doar că “portretul luptătorului” a ieşit incomplet.

De ce a luptat în munţi Ion Gavrilă Ogoranu? Singurul film care la o primă vedere urmează fidel memoriile sale publicate sub titlul “Brazii se frâng dar nu se îndoiesc” nu prea reuşeşte să răspundă la această întrebare.

Trebuie să fi citit ceva istorie contemporană a României, mai ales documente publicate, pentru a prinde mesajul filmului.

Vizionarea peliculei “Portretul luptătorului la tinereţe” nu este de ajuns pentru a înţelege ce s-a întâmplat în anii 1950 – este nevoie de o zdravănă bibliografie suplimentară!