CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La 22 august 2011, Rusia a restituit oficial României cel mai vechi papirus din Europa. VIDEO

Imagine similară

 

La data de 22 august 2011, unicul papirus din România şi cel mai vechi din Europa a fost predat oficial de specialiştii ruşi muzeografilor de la Mangalia. 

În prezent, acesta este cel mai vechi papirus din toată Europa  şi a fost scris în limba greacă antică.

 Mai există în Grecia bucăţi dintr-un papirus descoperit în 1962, care datează tot din secolul al IV-lea î.Hr., care însă  nu a supravieţuit în întregime de-a lungul secolelor.  

Despre papirusul din secolul al IV-lea î.Hr. care fusese descoperit în anul 1959 la Mangalia (România) şi trimis pentru restaurare la Moscova, în Uniunea Sovietică, nu s-a mai ştiut nimic timp de o jumătate de secol, până când a fost redescoperit abia în 2011, la Centrul de restaurare Grabar din Moscova.

De obicei, Rusia acceptă fără tragere de inimă să returneze valorile culturale aparţinând altor ţări, dar de data aceasta lucrurile au stat invers.

„Nu au mai existat alte descoperiri de antichităţi de această valoare în secolul al XX-lea!”- spune directorul Centrului de restaurare Grabar Aleksandr Lesovoi despre papirusul găsit la mijlocul secolului trecut /1959/ în orăşelul Mangalia de la Marea Neagră.

Când aici a fost demarată construcţia unor blocuri noi, arheologii au cercetat în prealabil terenul, descoperind o mumie, care ţinea în mâini un papirus vechi.

 

 

Imagini pentru descoperirea papirus mangalia photos

 

Muzeul de Istorie Callatis, din Mangalia, găzduieşte astăzi celebrul „mormânt cu papirus”.

 

 

Nici nu au apucat arheologii să se bucure de descoperirea făcută că relicva s-a şi împrăştiat sub ochii lor. Astfel de lucruri se întâmplă în contact cu aerul proaspăt.

Atunci ei au apelat la ajutorul unui angajat al Centrului Grabar din Moscova cu numele Aleksandrov, – relatează actualul director al instituţiei menţionate.

Aleksandrov, spune el, a conservat drept în criptă rămăşiţele mumiei şi le-a adus, apoi, la Moscova, unde a efectuat o analiză chimică, a repetat procedura de conservare şi a reuşit să descifreze o parte din textul conţinut în papirus.

S-a dovedit că este vorba de o poezie. Aparent, autorul ei – acea mumie descoperită sub o movilă în Mangalia – a fost poet, grec sau un reprezentant al triburilor geto-dace, care trăiau pe vremuri pe această coastă a Mării Negre.

Studierea papirusului a fost încheiată către 1961 şi partea sovietică era gata să restituie artefactul, după cum reiese şi dintr-un articol publicat în presa vremii.

În schimb, Bucureştiul părea că uitase de el şi doar o singură persoană  şi-a reamintit de această descoperire senzaţională.

„Era un doctor în ştiinţe istorice, în jur de 30 de ani, care căuta urmele papirusului. Partea română pierduse între timp până şi datele despre această descoperire. În cele din urmă, savantul român a dat de articolul din presa sovietică şi a venit la noi”, povesteşte directorul Centrului Grabar.

Curatorul-şef a găsit cu o viteză surprinzătoare papirusul şi chiar şi actul din 1961 privind returnarea artefactului ţării de origine.

Cu toate acestea, papirusul nu a mai ajuns la Bucureşti. S-ar putea să fi fost nevoie de noi studii şi artefactul a fost lăsat provizoriu la Moscova, încearcă o explicaţie Aleksandr Lesovoi.

„Chiar şi acum când le-am spus de papirus, ei /românii, n.red,/ nu prea s-au grăbit la drum. Au solicitat viză în ultimul moment şi au ajuns, printr-o minune, la termenul stabilit”, susţine Lesovoi, adăugând că ministrul rus al culturii a semnat fără probleme actul de returnare a artefactului către România, ştiindu-se că Moscova restituie „cu strângere de inimă” valorile aparţinând altor ţăr .

Oricât de surprinzător ar părea, românii s-au înşelat, notează publicaţia rusă Moskosvski Komsomoleţ.

Chiar mai mult, nici măcar nu au anticipat că papirusul pierdut şi descoperit ca prin minune va pune bazele unei noi cooperări.

Deja a fost creată o comisie din experţi ruşi, români şi francezi care va studia papirusul găsit la Mangalia, precum şi alte artefacte, mai scrie publicaţia menţionată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/22/ziua-de-22-august-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse: 

https://financiarul.ro/2011/08/22/urss-era-dispusa-inca-din-1961-sa-restituie-papirusul-romaniei/

http://www.rador.ro/2017/08/22/calendarul-evenimentelor-22-august-2017/

Publicitate

22/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: