CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CEA MAI VECHE CARTE DIN LUME

La Muzeul Național de Istorie al Bulgariei din Sofia este expusă cea mai veche carte din lume.Ea datează din anul 600 î.Hr, conține șase foi ilustrate legate de aur de 24 de carate și este scrisă în limba etruscă.

Foto: https://www.stiridinlume.ro

Micul manuscris, care are mai bine de două milenii și jumătate, conține șase foi legate de aur de 24 de carate, cu ilustrații, este scrisă în limba etruscă și a fost descoperit în timpul săpăturilor pentru un canal de-a lungul râului Strouma din sud-vestul Bulgariei,într-un mormânt antic, relatează BBC.

Autenticitatea cărții a fost confirmată de doi experți din Sofia și Londra, a declarat directorul muzeului, Bojidar Dimitrov, citat de AFP.

Există aproximativ 30 de pagini similare cunoscute în lume, a spus doamna Penkova, „dar nu sunt legate între ele într-o carte”, neputând așadar să fie considerate cărți.

Harta: Extinderea maximă a civilizației etrusce

Originea etruscilor a stârnit numeroase controverse. Există două teorii privind originea etruscilor în Italia: una a imigrării, cealtaltă a autohtoniei.

Potrivit lui Herodot, etruscii ar fi provenit din regiunea anatoliană Lidia (Lydia) din vestul Turciei și de pe unele insule din Marea Egee (îndeosebi Lemnos), stabilindu-se în nordul și centrul Italiei în urmă cu aproape 3.000 de ani

Istoricul Dionis din Halicarnas era de părere că etruscii erau autohtoni în Etruria. În baza celor mai recente evaluări științifice (susținute mai nou și de cercetări genetice făcute de un institut italian pe eșantioane semnificative de populație din Toscana și din regiuni relevante din Grecia și vestul Turciei), ipoteza lui Herodot este cea plauzibilă.

Speculațiile privind originea etruscilor au dus la efectuarea a numeroase studii, începând cu secolele XV-XVI și continuând în prezent. Limba etruscă încă nu este cunoscută bine. Majoritatea informațiilor despre etrusci provin din surse romane.

Au fost distruși de cuceritorii romani în secolul al IV-lea î.Hr., lăsând puține înregistrări scrise.

31/07/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACTA DIURNA – PRIMUL ȘI SINGURUL ZIAR APĂRUT ÎN ROMA ANTICĂ

Foto: Marele orator roman Marcus Tullius Cicero

Potrivit filosofului, politician, jurist, orator, consul și constituționalist roman Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.), încă de la începutul istoriei romane, Pontifex Maximus (cel mai înalt preot în statul roman până la întemeierea imperiului), a compilat pe o lespede de piatră albă cele mai importante evenimente petrecute la Roma în timpul anului, precum și numele consulilor și ale altor magistrați, pe care a plasat-o într-un loc public, unde toată lumea o putea citi.

Aceste înregistrări au fost numite Annales Maximi și au fost scrise anual până când, din motive pe care Cicero nu le explică, au încetat să mai fie întocmite, cândva în anul 131 î.e.n.

Annales Maximi sau Annales Pontificis Maximi, a fost o colecție de annales pontificum publicată în 80 de cărți de Pontifex maximus, Mucius Scaevola.

Începând cu acel an, analele au servit la evocarea unor fapte sau păreri în operele unor autori de primă mărime precum Marcus Iulius Cato, dar în mod privat.

Annales Maximi sau Annales Pontificis Maximi, a fost o colecție a acestor annales pontificum publicată în 80 de cărți de pontifex maximus Mucius Scaevola.
Inițial în arhivele publice antice ale orașului Roma au fost înregistrate cele mai relevante evenimente care au avut loc an de an.
 Pontifex maximus a fost autoritatea care nota evenimentele din fiecare an, expunându-le oamenilor pe o masă albă (tabula dealbata), astfel încât toată lumea să le poată vedea.

În acest înscris, pe care erau aplicate inițial numele consulilor aflați în funcție la începutul fiecărui an,era publicată recenzia principalelor evenimente politice, militare și sociale petrecute în anul precedent, cu numele magistrații și victoriile în războaie, toate reunite într-o cronică fără pretenții literare.

Tot potrivit lui Cicero,care este o sursă aproape unică,înregistrările anuale, reelaborate și scrise pe suport de papirus, au fost culese și editate de Mucius Scaevola, în total aproximativ 80 de volume.
 Conform informațiilor despre activitatea lui Scaevola, data publicării annales maximi poate fi așadar plasată în jurul anului 123 î.Hr., dată după care obiceiul de a afișa tabula dealbata pare să fi încetat.

Primul și singurul ziar apărut în lumea antică, a fost fondat din inițiativa lui Iulius Caesar  în anul 59 î.Hr.

Aceasta a fost un fel de gazetă ce apărea zilnic în Roma antică și astfel ar putea fi modelul ziarului modern.

Practic, la acea dată cetățenii Romei nu aveau în viața de zi cu zi o sursă oficială care să le ofere informații despre ceea ce se întâmpla în lumea romană, dincolo de bârfele populare și de zvonurile răspândite din gură în gură.

De aceea el a decis că era necesar să creeze un fel de buletin zilnic de știri, pentru a umple acest gol în informarea populației.

Forumul roman

În acel an, Cezar a ordonat ca funcționarii să publice procese-verbale zilnice, pe același tip de lespede (numită album) care fusese folosită în trecut pentru anale, și să le afișeze în locuri publice, cum ar fi Forumul din Roma, pentru ca toată lumea să le poată citi.

Aceasta se numea Acta Diurna Diurnalis – „Evenimentele zilei” și , din păcate, nu s-a păstrat niciun exemplar până acum și nu cunoaștem mărimea tirajului său.

Din cest cuvânt derivă denumirea italiană și franceză pentru ziarele de azi: ”il giornale” și cea ”le journal”,dar și denumirea de jurnalism, folosită azi în țările de limbă latină.

Informațiile erau extrem de asemănătoare cu cele pe care le putem citi acum în ziarele contemporane. Acestea se refereau la știri despre dezbaterile Senatului, adunările populare, procese judecătorești, execuții, noutăți maritime și militare și chiar despre nunți, nașteri și necrologuri.

În rubricile dedicate „sportului”, romanii puteau afla rezultatele luptelor de gladiatori,sau despre cursele carelor de luptă (în latină ludi circenses), unul dintre cele mai populare sporturi din Imperiu.

Acesta poate fi considerat primul exemplu de jurnalism din istoria omenirii.

Chiar dacă nu erau publicate zilnic, aveau o anumită regularitate. După ce erau expuse publicului timp de câteva zile, erau retrase și păstrate în arhive împreună cu alte documente publice.

Scribii publici și privați făceau copii ale Acta Diurna, adăugând la știrile oficiale și alte informații curente, după care le trimiteau guvernatorilor și provinciilor pentru a fi distribuite mai departe în imperiu.

Unii cercetători cred că Acta Diurna trebuie să fi conținut chiar reprezentări grafice ale bătăliilor și victoriilor imperiului, asemănătoare reprezentărilor pe care le vedem azi pe câte un arc de triumf.

Știm ce tip de conținut au inclus și avem o anumită idee despre cum erau acestea,datorită mențiunilor unor autori latini.

Petronius, în lucrarea lui, „Satyricon”, oferă o parodie a Acta Diurna, în care sunt enumerate o serie de crâmpee din viața de atunci :

26 iulie: Pe moșia de la Cumae s-au născut 30 de băieți și 40 de fete. 40.000 de banițe de grâu au fost mutate de pe câmpul de treierat în depozit. 500 de boi au fost puși la jug. Sclavul Mithridates a fost răstignit pentru că l-a blestemat pe spiritul păzitor al lui Gaius al nostru. În aceeași zi, 10 milioane de sesterți au fost returnați în vistierie, din lipsă de oportunități de investiții. De asemenea, a avut loc un incendiu în Grădinile lui Pompei; a izbucnit în conacul supraveghetorului Nasta.

Pliniu cel Bătrân povestește mai multe întâmplări pe care le-a citit în Acta Diurna, una despre fidelitatea unui câine față de stăpânul său, alta despre conflictul dintre două familii în timpul unei înmormântări, iar o a treia despre un proces.

Cassius Dio reproduce povestea unui arhitect care a salvat un portic de la prăbușire, de asemenea preluată din Acta, dar numai pentru a nota că împăratul Tiberius nu a permis ca numele salvatorului să fie publicat, deoarece era gelos pe marea realizare a arhitectului.

Acta Diurna au fost publicate cel puțin până în anul 235 (sau, posibil, până la transferul capitalei imperiale la Constantinopol, în anul 330 d.Hr. (data transferării capitalei la Constantinopol).

Din nefericire, niciun fragment original nu s-a păstrat până în prezent, ci doar mențiuni despre ele în opera unor scriitori precum Tacitus sau Suetonius.

Din 330 e.n., până în secolul al XVI-lea, în Europa nu a apărut nimic care să poată să fie considerat un ziar, fapt care este încă un exemplu ce demonstrează odată în plus neobișnuitul stadiu de cultură a Romei antice, a cărei înălțime și strălucire depășea timpurile medievale.

Se știe că toate Acta Diurna includeau, la sfârșitul știrilor și anunțurilor, sintagma publicare et propagare („publicați și răspândiți”), adică datoria tuturor locuitorilor imperiului de a le face publice și de a le da mai departe.

Acest îndemn nu a fost uitat până în zilele noastre !

https://incredibilia.ro/acta-diurna-e-primul-ziar-din-istoria-omenirii.

https://koaha.org/wiki/Annales_maximi.

https://www.historyofinformation.com/detail

19/03/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un subiect foarte putin cunoscut – Împărații romani de origine dacică

Imparatii romani de origine dacica sunt un subiect foarte puțin abordat. Poate numele lor le sunt familiare multora, dar cu privire la originea lor dacica s-a pastrat adesea tacere.

Enigme Istorice

De-a lungul timpului, cei mai multi istorici romani, dar si unii straini, le-au contestat originea, in ciuda documentelor care ne garanteaza obarsia lor dacica.

Totusi, fara acesti daci ajunsi la carma Imperiului, istoria Daciei, a Europei si chiar a intregii crestinatati ar fi fost alta. Istoria oficiala le contesta dacismul si astazi, din motive greu de inteles.

Regalian, stranepotul lui Decebal

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate.

Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de „dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman.

Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii.
Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir.

Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian.

In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia.

Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale. Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana.

Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.

Dacia – abandonata sau eliberata?

Figura lui Regalian este deosebit de importanta in istoria provinciei Dacia, deoarece coincide cu un moment-cheie: abandonarea provinciei de catre Gallienus.

Desi Aurelian este considerat autorul retragerii trupelor si administratiei romane din Dacia, totusi, izvoarele istorice si arheologice ne confirma faptul ca provincia Dacia a fost abandonata mai devreme, in vremea lui Gallienus, iar Aurelian nu a facut decat sa consemneze in acte un fapt deja consumat si pe care oficialitatile multa vreme nu au avut curajul sa-l recunoasca.

Scrierile vechi ne informeaza ca „Dacia a fost pierduta” in vremea adversarului lui Regalian, iar arheologia ne arata ca tot in vremea acestui imparat au incetat inscriptiile romane din Dacia, precum si baterea de monede. Acest moment coincide si cu o serie de atacuri dure ale carpilor (daci liberi) asupra provinciei.

Maximinus Daia (Daza)

Contextul acesta este rareori invocat de istoricii nostri, care pun retragerea romanilor doar pe seama atacurilor pricinuite de barbari si de goti (chiar daca izvoarele subliniaza ca este vorba de carpi, istoricii insista ca prin „carpi” trebuie sa intelegem „goti”).

Uzurparea puterii lui Gallienus in zona, prin rebeliunea dacului Regalian si atacurile dacilor liberi, ne poate sugera ca retragerea armatei si a administratiei romane din provincie nu reprezinta un abandon al Daciei ci, din contra, o eliberare.

Deci, romanii au fost, efectiv, alungati din provincie de catre daci si au sustinut apoi, ca justificare, ca Dacia este greu de aparat, din pricina atacurilor barbare.

Ulterior, Aurelian a creat in sudul Dunarii o alta Dacie, numita „Dacia Aureliana” si mai apoi „Dacia Ripensis”, pentru a pastra aparenta unei Dacii romane.

Ce s-ar fi intamplat daca Regalian nu l-ar fi uzurpat pe Gallienus sau daca dacii liberi nu ar fi venit in ajutorul fratilor lor din tinutul ocupat de romani? Poate ca Dacia ar fi continuat, pentru cine stie cata vreme, sa fie provincie romana.

In acest fel, Dacia a fost prima provincie a imperiului din care romanii au fost nevoiti sa se retraga.

Aureolus, ciobanul din Carpati

Tot in vremea lui Gallienus a trait si Marcus Acilius Aureolus, dac dintr-o familie de ciobani, el insusi pastor in tinerete. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el: „Aureolus era din tara getica, numita mai tarziu Dacia, si de neam obscur, fiind mai intai pastor…”.

Intrat ca soldat de rand in armata romana, a castigat simpatia imparatului Valerianus si a ajuns ingrijitor al cavaleriei. Dupa ce a castigat si increderea lui Gallienus (succesorul lui Valerian la tron), a fost trimis de imparat in anul 265 sa lupte impotriva unui uzurpator din Galia, Postumus, dar Aureolus s-a aliat cu acesta impotriva imparatului de la Roma.

A fost proclamat suveran la Mediolanum de catre armatele sale, in anul 268. Totul se petrecea in plina criza politica a imperiului, celebra criza a secolului al Iii-lea, cand s-au succedat la tronul Romei o multime de imparati, mai toti provinciali, mai adesea sprijiniti de armata.

Gallienus a pornit impotriva celui de-al doilea dac autoproclamat imparat, Aureolus, care i-a cerut ajutor lui Postumus.

Acesta insa l-a refuzat, tradand prietenia care ii lega. Totusi, cel care a murit in asediul de la Mediolanum a fost Gallienus, iar Aureolus a reusit sa-si pastreze titlul, pana in vremea lui Aurelian, dar a fost tradat si ucis, ca si Regalian, de propriii lui soldati.

Imparatul Galeriu, „olteanul” care i-a razbunat pe daci

Galerius

Galerius Maximianus (292-311) i-a urmat la domnie lui Diocletian, al carui protejat a fost. S-a nascut intr-un sat din apropiere de Serdica (Sofia), dintr-o mama daca, venita din nordul Dunarii, din Dacia Traiana.Se crede ca, dupa numele sau romanizat,

Romula, mama sa ar fi venit de undeva din Oltenia, din Dacia Malvensis, poate chiar din orasul Romula (astazi Resca, jud. Olt).

Lactantiu, scriitorul crestin care ne confirma originea dacica a imparatului Galeriu, ne mai da cateva informatii uluitoare despre acest dac ajuns imparat.

In primul rand, a vrut sa supuna la obligatia platii impozitelor Roma si intreaga Italie, drept razbunare  pentru umilirea dacilor de catre Traian, care le-a impus tribut dacilor.

In al doilea rand, a vrut sa schimbe numele Imperiului roman in Imperiul dacic.

Inainte de a muri, imparatul s-a retras in satul sau natal, care a fost numit Romulianum, dupa numele mamei sale.

Galeriu a ramas in istorie pentru persecutiile sale impotriva crestinilor, atat in vremea lui Diocletian, cat si dupa urcarea sa pe tron.

Totusi, inainte de a muri, a dat primul edict de toleranta din istoria crestinilor, reeditat apoi de Constantin cel Mare.

Arcul Lui Galeriu De La Salonic și Povestea Unui Dac Cu Origini Oltenești  Ajuns împărat Roman | Libertatea

Arcul lui Galeriu din Salonic

Pe arcul sau de triumf de la Salonic apar figuri de daci cu steagul lor national in forma de sarpe cu cap de lup.

Specialistii inca nu s-au dumirit ce cauta acesti daci pe arcul lui Galeriu, dar unii dintre ei au presupus ca este vorba de soldati daci din regiunea natala a imparatului.

Dacismul lui Galerius este incontestabil, la fel si adversitatea sa fata de romani si de numele de „roman”, declarata deschis de imparat.

Nu ar fi exclus ca seria lunga de documente ce relatau cucerirea Daciei, toate disparute astazi, sa fi fost cenzurate sau distruse in vremea lui Galeriu sau a altor imparati de mai tarziu, care au incercat sa apere astfel memoria dacilor.

Daia si Licinius

Maximinus Daia (sau Daza) era nepotul imparatului Galeriu. S-a nascut in Dacia Aureliana, la sud de Dunare, avand-o ca mama pe sora imparatului.

A ajuns sa fie adoptat de unchiul sau, dar chiar si dupa adoptie, a tinut sa-si pastreze numele dacic. In schimb, despre Licinius, izvoarele spun ca se tragea dintr-o familie de tarani daci din Moesia Superior.

S-a nascut in anul 265 si a ajuns prieten foarte bun cu Galeriu. Imparatul Galeriu i-a conferit lui Licinius titlul de „Augustus” in vestul imperiului, in anul 308, in timp ce Daia, nepotul imparatului, si Constantin (si acesta de origine moeso-dacica) au fost numiti „fiii augustilor”.

In felul acesta, toti cei patru suverani care formau tetrarhia (forma de conducere cu patru imparati, doi de rang superior si doi de rang mai mic), erau de origine dacica.

Dupa moartea lui Galeriu, in 311, Licinius si-a impartit imperiul frateste cu Daia, dar in 313, s-a aliat cu Constantin, casatorindu-se cu sora lui vitrega, la Mediolanum (Milano).

Constantin si Licinius se reunisera la Milano pentru un eveniment extrem de important: promulgarea edictului prin care religia crestina devenea egala in drepturi cu celelalte religii ale imperiului. De cealalta parte, Daia s-a aliat cu uzurpatorul Maxentiu. Conflictul dintre Licinius si Daia era previzibil.

Daia a fost infrant si, spun unele surse, a preferat sa se sinucida. Locul sau a fost luat de Constantin, cumnatul lui Licinius. Dar tradarea a fost platita. Licinius si Constantin au intrat intr-un conflict, in urma caruia cel din urma a iesit invingator si a devenit unic imparat al imperiului.

Cu acesti patru imparati de origine dacica, ce au condus imperiul simultan, a inceput o noua epoca in istoria Imperiului roman.

Constantin si Elena. Enigma dacilor de pe Arcul lui Constantin

Dar cel mai mare imparat roman de origine dacica este Constantin, primul imparat crestin din istorie. S-a nascut la sud de Dunare, la Naissus, in Serbia de astazi, pe atunci provincia Moesia Superior.

Tatal sau, imparatul Constantius Chlorus, era tot din Naissus. In anul 325, in vremea conciliului de la Niceea, la Naissus este atestat un episcop care isi spune „Dacus”. Prezenta dacilor la sudul Dunarii, atat inainte de cucerirea Daciei cat si dupa aceea, este incontestabila.

Deci, Constantin era, mai exact, un moeso-dac. Desi nu stim in ce fel dacismul sau i-a influentat actiunile, stim sigur un lucru: el este cel care, la doar doua secole dupa cucerirea Daciei, spoliaza monumentele din splendidul for al lui Traian.

Marea friza de piatra a lui Traian, masurand peste 30 de metri (dupa altii mult mai mult) si fiind a treia ca marime din intreaga antichitate, este sparta in bucati de Constantin.

Patru bucati sunt incastrate in arcul sau de triumf de la Roma, dupa ce figura lui Traian este stearsa din reprezentarile reliefurilor.

Mai mult, opt din grandioasele statui de daci, inalte de trei metri, care impodobeau forul lui Traian, sunt scoase de la locul lor si urcate pe Arcul imparatului Constantin. Ce logica sa aiba dislocarea unor statui colosale de daci si plasarea lor pe un monument al unui imparat roman, daca nu faptul ca acesta era nascut tot in tara dacilor?

Cu siguranta, Constantin avea o mare pretuire pentru stramosii sai. Documentele ne spun chiar ca ar fi incercat sa aduca Dacia sub stapanirea sa si a refacut podul de peste Dunare.

Totusi, cum de a fost posibila aceasta „profanare” a forului lui Traian? Specialistii spun ca era nevoie de material de constructie si ca, in acelasi timp, nu mai existau artisti talentati ca in vremurile anterioare, arta romana aflandu-se intr-un declin evident.

E adevarat, pe langa piesele luate din forul lui Traian, pe Arcul lui Constantin exista si reliefuri atribuite de specialisti epocilor lui Hadrian si Marc Aureliu. Deci, Constantin ar fi luat ce i-a placut de pe monumentele predecesorilor sai. Iulian Apostatul ne povesteste ca, dupa ce a vazut pentru prima data forul lui Traian, Constantin a fost abatut timp de mai multe zile, spunand ca el nu va avea niciodata un for atat de grandios. Dar nu este suficienta aceasta explicatie.

Oricat de mare ar fi fost lipsa de materiale si de artisti talentati, nici un imparat nu ar fi indraznit sa distruga monumentele unui predecesor, daca acesta era pretuit, memoria sa era onorata si facea parte din galeria sacra a parintilor Romei. Gestul atat de neobisnuit si de socant al plasarii celor opt statui de daci pe Arcul de triumf al lui Constantin isi gaseste in acest fel o explicatie.

Statuile de pe arc simbolizeaza obarsia dacica, mandra si iubitoare de libertate, a imparatului. Din aceasta perspectiva, nu ar fi deloc absurd sa ne gandim ca scrierea de capatai a lui Traian despre cucerirea Daciei a disparut, ca si celelalte scrieri ce relateaza acest eveniment dramatic din istoria dacilor, din ordinul lui Constantin.

Daca Galerius nu a contribuit la disparitia acestor scrieri, se poate sa o fi facut Constantin.

Imparatul Constantin. El a pus statuile dacilor pe Arcul sau de la Roma

Constantin cel Mare este cel care a mutat capitala imperiului la Byzantion, numit dupa moartea sa Constantinopol, iar dupa cucerirea de catre turci, in sec. Xv, Istanbul.

Orientul a devenit astfel izvorul spiritual si cultural al intregii Europe. In vreme ce occidentul bajbaia in intunericul in care barbarii migratori l-au aruncat, in orient straluceau luminile Bizantului crestin, Noua Roma.

Cat de mult a contribuit dacismul lui Constantin la aceasta transferare a gloriei romane in orient este foarte greu de spus.

Dar dacii de pe Arcul lui Constantin vegheaza vechea Roma si astazi, semn al dainuirii spiritului dac peste timp.
Elena, mama lui Constantin, era nascuta, se pare, in Asia Mica, intr-o familie foarte modesta.

A avut o legatura neoficiala cu Constantius Chlorus, viitorul imparat, si l-a nascut pe Constantin in teritoriul dacic de la sudul Dunarii. Scrierile vechi spun ca Elena a contribuit foarte mult la intarirea crestinismului ca religie a imperiului. Ea a primit titlul de Augusta.

Calatorind la Ierusalim, se spune ca a descoperit resturile crucii lui Isus, pe care le-a adus la Roma. Descoperirea s-a facut in urma unor sapaturi pe care ea insasi le-a comandat si coordonat. De aceea, astazi, Sfanta Elena este patroana arheologilor.

Sarcofagul sau din porfir rosu egiptean se afla la Muzeul Vatican, in sala numita „Crucea greceasca”. Este ornamentat, in mod destul de bizar, cu scene de lupta.

Intre soldatii reprezentati se disting cu claritate figuri de daci, cu inconfundabilele lor caciuli. Sfintii imparati Constantin si Elena, praznuiti de Biserica Ortodoxa la 21 mai, au schimbat definitiv cursul istoriei.

Falsificarea istoriei

Se impune o intrebare: de ce manualele de istorie nu pomenesc nimic despre rolul dacilor in istoria imperiului roman? A existat si continua sa existe o adevarata conspiratie in jurul acestui subiect.

Istoricii nostri, dar si unii straini, in special maghiari, au facut tot posibilul pentru a „demonta” originea dacica a unor personaje ajunse pe tronul imparatiei romane.

Despre mama lui Galeriu s-a spus ca era o barbara, ba roxolana, ba ilira, ba, in cazul cel mai bun, daca romanizata, desi sursele ne spun raspicat ca era daca de la nordul Dunarii, chiar daca avea nume latin.

Despre informatiile pe care ni le da Lactantiu cu privire la Galeriu s-a spus ca nu merita sa fie luate de bune. Despre cele din „Historia Augusta”, care ne atesta originea dacica a lui Regalian, la fel, ca ar fi vorba de niste nascociri.

De ce toate acestea? Din doua motive diferite, dar cu un unic scop. Unii istorici maghiari, in frunte cu A. Alfldi (1940), au vrut sa demonstreze ca, dupa abandonarea provinciei, in Dacia nu a mai ramas nici un dac si ca nu a existat nici un fel de continuitate de-a lungul mileniului „intunecat”, pana la venirea maghiarilor in Transilvania.

Aparitia unor personaje istorice importante, de obarsie dacica, le incurca socotelile, si au recurs la contestarea surselor documentare, pentru a demonstra ca nu este vorba de daci autentici.

Istoricii romani, in schimb, au cautat sa demonstreze ca, dupa abandonarea Daciei, toata populatia ramasa in provincie era deja complet romanizata.

Prin urmare, si imparatii de origine dacica trebuiau sa fie tot romani. La acea vreme, „nu trebuiau” sa mai existe decat romani, eventual proveniti din stramosi daci romanizati.

Dar faptul ca scrierile la care ne-am referit insista asupra originii dacice a acestor imparati ne arata cu claritate ca ei nu erau daci integral si definitiv romanizati, ci originea lor etnica era foarte importanta.

Cunosteau, desigur, limba latina, erau integrati in societatea romana provinciala, dar obarsia lor era dacica.

Daca ar fi fost daci complet romanizati, fara sa mai poarte vreo mostenire dacica, li s-ar fi spus romani, pur si simplu, fara prea multa insistenta pe originea etnica.

Probabil din acest motiv, istorici precum Constantin Daicoviciu, Radu Vulpe si altii au contestat dacismul lui Regalian ori al lui Galerius (despre Constantin nici nu se discuta, dat fiind ca s-a nascut la sudul Dunarii).

Radu Vulpe chiar a insistat asupra faptului ca mama lui Galeriu, Romula, nu era daca, ci provenea dintr-o familie de colonisti iliri stabiliti in Dacia, desi nici un document nu sugera asa ceva.

Dupa trei decenii, intr-o alta lucrare a aceluiasi istoric, Romula „devenea” o daca romanizata.

In schimb, Dimitrie Cantemir nu se sfia sa-l numeasca pe Aureolus „hatmanul calarimii Avreulus Dacul”.

Deci, atat pe istoricii maghiari, cat si pe cei romani, ii deranja existenta unor daci dupa retragerea romanilor din Dacia.

Si intr-un caz, si in celalalt, s-a dorit inlaturarea dacilor din istorie, prin incalcarea adevarului stiintific furnizat de izvoarele scrise. Aceasta falsificare persista pana astazi, iar istoria oficiala nu recunoaste originea dacica a acestor imparati.

Stergerea dacilor din istorie pare sa fie urmarea unui blestem ce s-a nascut demult, dar continua si astazi. Istoricii nostri desavarsesc opera celor ce au ars scrierile despre daci si i-au lasat intr-un intuneric ce pare sa nu se mai sfarseasca.

prof. dr. Aurora Petan

06/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: