Misterioasa hartă a lumii creată în urmă cu 430 de ani de italianul Urbano Monte. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Experții au restaurat una dintre cele mai misterioase hărți cunoscute ale lumii, creată acum 430 de ani de Urbano Monte (1544-1613), un cartograf din secolul al XVI-lea din Milano, despre care nu se cunosc foarte multe lucruri. 

Câteva secole mai târziu, colecționarul David Rumsey și nepotul său au scanat cu minuțiozitate și au reprodus digital toate cele 60 de pagini reunite într-un atlas, reconstituind harta  așa cum a fost ea concepută inițial.

Deși nu se cunosc  prea multe despre cartograful italian din secolul al XVI-lea care a creat-o, harta recent restaurată oferă o perspectivă asupra modului în care oamenii înțelegeau atunci lumea, oferind detalii destul de avansate pentru acele vremuri.

Cu toate acestea, harta arată și unele dintre concepțiile greșite ale cartografiei timpului, dând totuşi o imagine  fascinantă de ansamblu asupra modului în care cartografii îşi reprezentau  globul  terestru în acel moment.

 

 

 

Odată asamblată, întreaga hartă are peste 10 metri în diametru, fiind astfel una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare hartă a lumii din secolul al XVI-lea. Gradul de detaliere și decorare este uimitor și întreaga producție fiind cu siguranță unică în istoria reprezentărilor cartografice.

Monte a făcut harta nu numai ca un instrument geografic, ci și pentru a arăta climatul, obiceiurile, legendele fiecărei regiuni în parte.

 

 

 

 O reprezentare cartografică a Africii centrale

Un unicorn, câțiva diavoli și un om de șopârlă reprezentaţi de  această imagine a Siberiei 

 

 

 

 

America de sud – Coastele Venezuelei

 

 

 

 

 

Surse:

http://www.cbc.ca/radio/asithappens/as-it-happens-tuesday-edition-1.4444569/the-largest-world-map-from-the-renaissance-has-been-assembled-online-for-the-1st-time-1.4444583

https://www.bonhams.com/auctions/20078/lot/2081/

http://earth-chronicles.com/histori/the-mysterious-world-map-of-urbano-monte.html

Publicitate

Va schimba în viitorul apropiat SUA și lumea, fenomenul Ross din Antarctica? VIDEO

 

 
 
 

O INFORMAȚIE DE-A DREPTUL ȘOCANTĂ: NU DONALD TRUMP VA SCHIMBA LUMEA, CI FENOMENUL ROSS DIN ANTARCTICA

 

O informație satelitară de ultim moment ne arată că din continentul Antarctica, Banchiza Ross care s-a desprins cu ceva timp în urmă de uscat, a intrat în derivă pe direcția nord-est.
Ce trebuie să știm despre această banchiză. Suprafața ei este echivalentă cu jumătate din continentul european.

Înălțimea ei de la suprafața luciului oceanic variază între 50 și 120 m. Despre partea imersă a acestui corp de gheață se cunosc însă date mai puține.

Se presupune că ar avea o adâncime scufundată cuprinsă între 600 și 900 m dacă nu chiar mai mult.
Deriva naturală a banchizei pe direcția nord-estică o aduce în apele calde ale Oceanului Indian.

Inițial se credea că va ajunge în apele ceva mai reci ale Atlanticului Sudic, dar curenții oceanici și chiar forța eoliană din zonă, au făcut ca direcția de mișcare a uriașei banchize să se modifice.

Se pare că fenomenul este ireversibil ca tendință de deplasare a acestei mega-banchize Ross.
Impactul pe care l-ar genera ajungerea acestei Banchize Ross în Oceanul Indian se estimează de către specialiști că va fi devastator pentru toate zonele costiere ale continentelor planetei.

Calculele estimează că în decurs de maxim 10 (zece) ani nivelul Oceanului Planetar ar putea crește treptat cu circa 6 (șase) metri în urma topirii integrale a acestei mase de gheață.

 

 

 

 

 

 

Nici nu vreau să-mi imaginez ce impact negativ va avea acest fenomen. Las la o parte faptul că multe orașe-port vor dispare, dar inundarea zonei costiere va duce inevitabil la reducerea suprafeței uscatului și așa devenită insuficientă pentru populația globului.
Mai rău, se estimează o modificarea a parametrilor climatici la nivelul întregului nostru glob.

Astfel, musonii și taifunurile din Asia se vor amplifica atât ca intensitate de manifestare, dar mai ales sub aspectul cantităților de precipitații pe care le vor aduce pe uscat.
La nivelul Oceanului Atlanticului de Nord sunt scenarii efectuate pe modele complexe care arată că este posibilă dacă nu chiar certă dispariția Curentului cald al Golfului, care va schimba total spectrul climatic al Europei Nordice, trecând-o în zona climatică polară sau subpolară.

Cel mai mult va suferi Scandinavia, arhipelagul Britanic, Islanda și țările din zona Mării Baltice.

În aceste condiții marile grânare tradiționale se vor restrânge, iar specialiștii anticipează declanșarea unei crize a hranei greu de imaginat. Unele deșerturi din peninsula Arabia sau din Africa Nordică se vor transforma în timp (peste 100 de ani) în savane, iar stepele tradiționale (unde sunt și cele mai mari grânare ale lumii) din cele două Americi, din Europa, Asia și Australia se vor transforma în zone semi-deșertice sau chiar în deșert.
Nu doresc să sperii pe nimeni, dar trebuie să înțelegem că aceste fenomene, la care se vor mai adăuga și alte multe evenimente negative noi, vor transforma radical lumea în care trăim și pe care noi, din lipsă de educație o consideram statică sau veșnică așa cum este ea astăzi.

 

 

 

Nu, planeta noastră are niște cicluri dinamice ale evoluției climatice care se desfășoară independent de forța și/sau voința omului. De aici trebuie să înțelegem că noi reprezentăm doar un mic component al biosferei și ar trebui să ne comportăm sau să încercăm să ne adaptăm cât mai repede la aceste noi condiții dacă mai vrem să mai supraviețuim ca specie. Suntem o specie inteligentă și putem realiza acest lucru.
Referitor la România, estimările sunt și în plan negativ, dar și în plan pozitiv.

Cert este că vom pierde definitiv Delta Dunării care se va transforma într-un mare golf, apoi o bună parte din zona litorală actuală, cât și ceva teritoriu din lunca Dunării de Jos și din câmpia de subsidență a Siretului Inferior.
Vom avea alternanțe numeroase de ploi sub formă de averse de tip torențial marcate de lungi perioade de secetă acută sau de uscăciune.

Iernile vor devenii foarte geroase dar mult mai bogate în ceea ce înseamnă grosimea stratului de zăpadă.

Probabil că fenomenul de inundații, dacă nu vom lua măsurile care se impun, va deveni ceva frecvent pentru mai toate cursurile de apă.

La acestea trebuie să ne mai așteptăm la o intensificare a proceselor de dinamică a peisajului, în care torenții vor fragmenta intens versanții despăduriți recent, iar alunecările de teren vor pune în pericol mai toate vetrele așezărilor umane, drumurile etc.
Dar dacă vom începe să gândim constructiv pentru a inhiba aceste fenomene, putem să devenim cel mai mare și mai important furnizor de hrană din Europa, putem câștiga enorm de pe urma acestor modificări la nivel planetar, numai dacă știm să punem în practică acel parteneriat durabil dintre om/comunitățile umane și mediul înconjurător.

 

Imaginați-vă că aceste transformări ale planetei se vor face atrăgând după sine declanșarea unor manifestări antagonice între popoare, între state și chiar între blocurile militare.

Aici trebuie să avem oameni de mare calibru ca să știe cum să păzească România de marile urgii care sunt de așteptat a fi declanșate în fiecare colț al lumii.

 

 

 

 

Avem șansa să trecem peste aceste evenimente nefaste numai dacă vom încerca să promovăm oameni politici bine instruiți, nu fanfaroni sau ticăloși și trădători.

Poate că Bunul Dumnezeu ne va da mintea cea necesară tuturor românilor pentru a face ce trebuie, adică o alegere bazată pe știință, performanță și moralitate.

Sursa foto : http:// google.com

 

Prof.Univ.Dr.Mircea Vintilescu, senior-editor al ziarului Criteriul Național

 

 

 

 

Neu Schwabeland (Antarctica) si ipoteza supravietuirii lui Hitler. VIDEO

Antarctica – Neu Schwabenland

Multe decenii după capitularea Germaniei din 1945, o parte a literaturii istorice, pseudo-istorice şi unele ipoteze au refuzat să admită că Hitler s-a sinucis.

Carbonizarea cadavrului şi îngreunarea identificării, nu au fost singurele argumente.

Însuşi Stalin, la Conferinţa de la Postdam, a declarat (nu se ştie exact din ce motive), că dictatorul nazist n-a murit.

Ulterior, şi în S.U.A. a existat un curent favorabil ipotezei că Hitler, Eva Braun şi câţiva apropiaţi, ar fi fugit cu avionul în Norvegia (în mai 1945), apoi au plecat cu un convoi de submarine spre Polul Sud, acolo unde al Treilea Reich, în urma unei misiuni de explorare a Antarcticii, proclamase în 1939 teritoriul Neu Schwabeland.

 

O bază militară ultraperformantă

Ipoteza conform căreia Hitler s-ar fi refugiat la Polul Sud se bazează, totuşi, pe argumente suficient de logice, exploatate la maximum de diverşi autori.

Vă prezentăm, conform importanţei şi datelor reale, câteva repere deloc neglijabile[1] :

– De ce l-a interesat pe Hitler un teritoriu în Antarctica, înainte de debutul războiului? În 1938-39, Germania a făcut o expediţie acolo, stabilindu-şi teritoriul „Noul Schwabeland. Hitler avea la dispoziţie submarine cu mare autonomie de deplasare, utile în ruta foarte costisitoare spre sudul Pacificului.

– Un „inventar” provizoriu făcut de aliaţi flotilei de submarine naziste, după război, a arătat ca lipseau zeci de aparate de ultimă generaţie. Nu se ştie nici acum unde a dispărut o parte dintre ele.

– În timpul războiului şi în anii postbelici, apariţiile de aparate de zbor neidentificate, cu performanţe superioare celor cunoscute, au atras atenţia asupra unei mari investiţii secrete germane: forţa de propulsie antigravitaţională (sau electromagnetică) şi avioanele cu o aripă circulară în loc de două aripi normale.

Nemţii reuşiseră fabricarea aparatul numit „Sack AS-6″, ca şi americanii şi canadienii. Se ştie că inginerii germani erau deja experţi in propulsia rachetelor.

În consecinţă, s-a emis ipoteza că aparate sofisticate germane au fost lansate de la baza militară nazistă „Noul Berlin” (de pe teritoriul „Noua Schwabia”) către teritoriul S.U.A. (şi în America de Sud), pentru spionaj şi intimidare. Incidentele cu martori oculari deveniseră frecvente în America.

Nu se ştie nici până astăzi dacă Dosarele Roswell şi Kecksburg (numit şi „Roswell de Pennsylvania”) au legatură cu baza militară de la Polul Sud, dar este cert că unii piloţi ai aliaţilor, chiar în timpul războiului, declaraseră că fuseseră „hărtuiţi” de obiecte luminoase care le însoţeau avioanele şi care aveau performanţe superioare.

Acest din urma fenomen a primit numele „Foo Fighter” şi nu de OZN. Coroborat cu aceste performanţe, este sigur că naziştii au experimentat la mina Wenceslas antigravitaţia sau propulsia electromagnetică (Operaţiunea „Marele Clopot”), iar toţi cei care au lucrat acolo au fost ucişi de Gestapo, pentru înmormantarea secretului.

Operaţiunea „Săritura la înălţime”

„Coincidenţele” care conduc la concluzia menţionată fac trimitere spre considerarea expediţiei americane la Polul Sud, din 1946-1947, drept o tentativa de distrugere a bazei militare naziste.

Oficial, S.U.A. doreau să experimenteze rezistenţa oamenilor şi materialelor la condiţii severe.

Atunci de ce a fost nevoie de peste 4.000 de oameni şi numeroase vase şi avioane de război?

Din pacate, şeful expeditiei „High Jump”, amiralul Richard Byrd, ar fi declarat la întoarcere că ar exista un „teritoriu ostil”… Germania nu a avut niciodată revendicări la Polul Sud şi abia în 1981 şi-a stabilit acolo unele facilităţi.

Cartografic, Neuschwabenland există şi acum (vezi harta).[2]

[1] revistamagazin
[2] Georg Westermann Verlag Braunschweig – Număr de catalog 10.000 – Pagina: 145
harta „Neu Schwabenland”.Harta este inclusă în Diercke 130. Auflage Weltatlas
(ediția 1942) revizuită, în 1966. În colțul din stânga jos sunt Bludau Munții (în germană: 2400 Bludau BGE) denumire dată după medicului navei, dr. Josef Bludau, care a luat parte la Expediţia Germană în Antarctica -1938/39.

[3] http://www.art-emis.ro