CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1920 – anul recunoaşterii României Mari

ro1918-ro2018

 

 

100 de ani de la constituirea României Mari.

La finalul Primului Război Mondial, România obținea mai mult decât eliberarea românilor din Austro-Ungaria, pe care și-o propusese la începutul conflagrației.

Începutul anului 1918 se anunța dezastruos, România semna în mai Pacea de la Buftea-București, un tratat de pace care-i aducea mari prejudicii.

Marile schimbări în plan european, din a doua jumătate a anului, și priceperea liderilor români de a simți momentul istoric au făcut ca dezastrul anunțat să fie transformat într-un șir de victorii, concretizate în Marea Unire de la 1918: în martie 1918 unirea  cu Basarabia, în noiembrie unirea Bucovinei, iar în decembrie unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.

 Marea Unire de la 1918 a însemnat pentru România o repoziționare în Europa, prin noua sa suprafață (locul 10) și prin numărul de locuitori (locul 8).

O sporire considerabilă a cunoscut și capacitatea industrială a ţării (cu 235%), economia, dar și resursele naturale.

Marea Unire a fost recunoscută pe plan internațional prin tratatele semnate la  Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919) prin care Austria a renunţat în favoarea României la  Bucovina şi Trianon (4 iunie 1920), în urma căruia Ungaria recunoştea apartenenţa la România a Transilvaniei, Crişanei, Banatului şi Maramureşului.

Negocierile internaţionale de la sfârşitul Primului Război Mondial se apropie de final.

Patru comisii de experți- britanică, franceză, americană și italiană- au trasat frontierele României cu Ungaria.

Alexandru Vaida-Voevod, noul prim-ministru, a participat în februarie-martie 1920 la Conferința Puterilor Aliate de la Londra unde s-a arătat dispus să încheie pacea cu Ungaria, neuitând să menționeze necesitatea recunoașterii de către Aliați a actelor de unire cu Transilvania și Basarabia.

Alexandru Vaida Voevod

Alexandru Vaida Voevod

Reprezentantul Ungariei, contele Albert Apponyi care acuza în ”tezele” sale România, Iugoslavia și Cehoslovacia de ”imperialism”, deoarece ”în virtutea principiilor naționalităților”, aceste state au acaparat ”teritoriul milenar al Ungariei”!

 

Apponyi Albert

Apponyi Albert

Diplomația românească a răspuns în martie 1920 acestor ”teze”, ca și soluțiilor preconizate de diplomația de la Budapesta pentru tratatul de pace cu Ungaria prin mai multe memorii din care amintim ”Românii și drepturile minorităților reclamate de delegația maghiară”, ”Românii și plebiscitul cerut de delegația ungară”, ”Românii și contrapropunerile ungare privind clauzele militare, navale, și aeriene”.

În Camera Lorzilor în decembrie 1919- martie 1920 când s-a discutat tratatul de pace cu Ungaria s-au avansat unele formule bizare, ca aceea a lordului Bryce, potrivit căreia pentru ”rezolvarea” chestiunii maghiarilor s-ar fi putut crea mai multe ”coridoare” între Ungaria și toate ”insulele” unde locuiau maghiarii și chiar secuii în Transilvania, Cehoslovacia și Ungaria.

Aceste „opinii” au fost repede abandonate pe baza argumentelor solide oferite de români și celelalte popoare asuprite de fosta coroană maghiară.

La Paris, Conferința a hotărât să dea dreptate cauzei românești, iugoslave, cehoslovace și italiene. Contele Apponyi a protestat pe 16 mai 1920 față de decizia Conferinței și a contestat caracterul plebiscitar al hotărârii Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia.

El a refuzat să semneze tratatul. A doua zi, contele Pal Teleky a remis o notă președintelui francez Millerand prin care anunța că totuși Ungaria va semna tratatul de pace în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar .

Tratatul de la Trianon stabilea noile frontiere ale Ungariei cu vecinii săi şi  prevedea la articolul 45:

„Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27 partea II (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regula afacerile actuale, ca făcând parte din România”.

Din partea României Tratatul de la Trianon a fost semnat  din partea României în data de 4 iunie 1920 de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu şi consfinţea recunoaşterea internaţională a unirii cu România a străvechilor teritorii româneşti Transilvania, Crişana, Banat  şi Maramureş, reprezentând din punctul de vedere al statalităţii finalul de drum în procesul anevoios al făuririi statului național unitar român.

România Mare intra într-o perioadă de aparentă stabilitate.

Cu toate acestea, la 20 octombrie 1920 a început greva generală a proletariatului din România, la care au participat la chemarea Partidului Socialist cca 400.000 de salariaţi din toate ramurile industriei şi transporturilor, aceasta fiind prima grevă politică generală a proletariatului din întreaga Românie (20 – 28 octombrie), iar în Senatul României s-a produs primul atentat cu bombă din istoria modernă a ţării noastre, soldat cu moartea a trei persoane, inclusiv a ministrului Justiţiei de atunci, Greceanu pus la cale la 8 decembrie 1920, de un grup de  evrei comunişti (Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau) , condus de Abraham Grinstein, şeful serviciului de terorism bolşevic cu sediul la Odessa.

Deşi evenimentul aceste evenimente au tulburat opinia publică, pentru România unită începea o perioadă de reforme şi împliniri.

Ce umbrește Centenarul Marii Uniri?

O scurtă privire, aruncată asupra hărții României anului 2018 și a celei din 1918, ne arată că, bucuria Centenarul Marii Uniri nu poate fi deplină. România nu mai arată ca acum 100 de ani, după Marea Unire.

În 28 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, România este sfâșiată, din nou, și pierde Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței.

Umbra acelei zile, tragice pentru România, este încă resimțită de întreaga suflare românească.

Comemorarea Centenarului României, pe lângă o sărbătoare plină de bucurie, trebuie să fie și un motiv de reflecție, dar mai ales de conștientizare că e de datoria noastră să refacem ceea ce au pus în operă românii în ziua de grație 1 decembrie, a anului 1918.

Harta României 1918 vs harta României 2018

Harta României după Marea Unire din 1918 şi harta României 2018

Cuvintele lui Nicolae Titulescu, rostite la Ploiești, în 3 mai 1915, la întrunirea Acțiunii Naționale, în chestiunea Ardealului, adaptate la anului 2018, prin înlocuirea Ardealului cu Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței, trebuie să răsune în mințile și inimile oricărui om care simte românește!

Problema care se pune azi României, e înfricoșătoare, dar simplă; sau România pricepe datoria pe care i-a creat-o evenimentele în curs, și-atunci istoria ei abea începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschiși la tot ce e „azi” nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pentru vecie exemplul unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite.
Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă și mare!
România nu poate fi întreagă fără Ardeal! (Nicolae Titulescu – 3 mai 1915)

Deci, la 100 de ani de la Marea Unire, trebuie să știm că, România nu este întreagă fără Basarabia și fără nordul Bucovinei!

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/02/ziua-de-2-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

Sursa:

http://centenarulromaniei.ro/ce-inseamna-centenarul-marii-uniri/

02/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: