DOUĂ VERSIUNI ale escaladării primejdiei unui atac nuclear sovietic asupra Chinei în 1969

În 1969, lumea era în pragul unui război nuclear între URSS și China. Fostul consul sovietic la Shanghai, Titarenko spune că secretarul de stat american, Kissinger,l-a avertizat pe Mao punându-i la dispoziție documente despre atacul atomic iminent al Uniunii Sovietice asupra Chinei.

Istoricii americani Zhang și Holliday cred că în 1969, China a intrat în conflict cu URSS pentru a rezolva problemele sale interne, iar Moscova se pregătea ca răspuns să declanșeze un război nuclear.

Ambele versiuni sunt de acord însă că aceste conflicte din 1969 au aruncat China în brațele Statelor Unite, iar Beijingul a început să considere URSS/Rusia drept principalul său inamic, constată publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/articles/dve_versii_vozmozhnogo_yadernogo_udara_sssr_po_kitayu_v_1969_godu

În jurnalul „Procese internaționale”, nr. 4, 2014, fostul consul al URSS la Shanghai, consultantul șef pentru China în Comitetul Central al PCUS, Mihail Titarenko, a prezentat versiunea sa despre conflictul dintre URSS și China din 1969.

(Mikhail Titarenko a studiat la Universitatea din Beijing în 1957-1958, iar din septembrie 1959 a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Fudan din Shanghai, a cărei diplomă a primit-o în 1962.

În anii 1961-1965 a desfășurat activitate diplomatică în reprezentanțele Ministerului Afacerilor Externe al URSS la Beijing și Shanghai.

În 1965-1985, a fost asistent, consultant pentru China și Orientul Îndepărtat al Comitetului Central al PCUS, iar din 1985, director al Institutului Orientului Îndepărtat al Academiei Ruse de Științe).

În 1969, la inițiativa lui Mao Zedong, a fost organizată o provocare pe insula de graniță Damansky. Evenimentele au arătat că acest lucru a fost făcut pentru a arăta poporului chinez și americanilor (a fost conceput în primul rând pentru ei) că URSS este un dușman atât al Chinei, cât și al Statelor Unite, că Tratatul sovieto-chinez de alianță, prietenie și Cooperare este o bucată de hârtie goală.

Mao a decis, potrivit cuvintelor sale, să „simtă fundul tigrului”, dar într-un mod care să nu provoace un mare război. Militarii au făcut-o și apoi au decis să o repete.

Pentru că prima nu a fost suficient de convingătoare au organizat o a doua provocare în Kazahstan, în regiunea Zhelanashkol. Aproximativ 3.000 de oameni au fost arși și doar un chinez a supraviețuit.

Americanii au evaluat situația și intențiile lui Mao, iar Henry Kissinger a predat chinezilor „documente secrete” fabricate de CIA, care afirmau că Uniunea Sovietică urma să lanseze o lovitură atomică preventivă asupra centrelor nucleare chineze din regiunea Xinjiang situată în nord-vestul Republicii Populare Chineze.

Când mareșalul Lin Biao și apropiații au aflat că se pregătește o vizită a lui Richard Nixon în China, auîncercat să prevină acest lucru.

A devenit clar că Lin Biao și grupul militar nu împărtășeau intenția președintelui Mao de a se apropia de SUA împotriva URSS.

Mao Zedong avea o sănătate precară iar medicii au făcut totul pentru a-l aduce în stare să poată vorbi cu Nixon cel puțin 30 de minute. Au vorbit totuși aproape o oră.

În timpul vizitei lui Nixon, Mao Zedong a propus de fapt o alianță chino-americană împotriva Uniunii Sovietice.

La momentul respectiv, conducerea sovietică a luat foarte în serios pericolele care ar putea apărea din această alianță.

Moscova a fost nevoită să-și revizuiască toate planurile de dezvoltare a economiei naționale, a renunțat la planurile de creștere a nivelului de trai și a concentrat toate forțele de care dispunea pentru crearea parității cu Statele Unite în domeniul rachetelor nucleare și în vederea consolidării granițelor de est.

Au fost de asemenea întărite forțele armate din Orientul Îndepărtat.

Prin urmare, când vine vorba de China, sr poate spune fără a greși că prăbușirea Uniuni Sovietice este datorată și contribuției președintelui Mao.

Statele Unite, împreună cu Mao, au târât URSS într-o cursă epuizantă a înarmărilor. Americanii au profitat de oportunitățile care li s-au deschis în cooperare cu China, în care scop s-au făcut eforturi pentru a crea un curent pro-american în interiorul Chinei și de a educa masa intelectualității în spiritul sistemului de valori american. Statele Unite au reușit mult în acest sens.

Istoricii americani Yun Zhang și John Holliday au înfățișat în cartea Unknown Mao (Necunoscutul Mao) publicată în Statele Unite în 2005 și în Rusia în 2007, (încă interzisă în China), versiunea lor despre motivele unui posibil atac nuclear sovietic asupra Chinei.

Mao a imaginat „revoluția culturală” ca o mișcare de a scăpa China de stilul revizionist sovietic de guvernare.

Înainte de epurarea partidului și a celui de-al 9-lea Congres al Partidului Comunist Chinez, Mao avea nevoie de o victorie asupra URSS.Pentru viitorul conflict, China a mizat în martie 1969 pe micuța insulă nelocuită Zhenbao (sau Damansky, în rusă), situată pe râul Ussuri de la granița dintre cele două state comuniste.

Rezultatul acestui conflict este cunoscut: aproximativ 60 de ruși și 800 de chinezi au fost uciși. Respingerea hotărâtă a forțelor chineze de către sovietici l-a speriat pe Mao. A început să-și facă griji că acum rușii vor riposta invadând China.

Mao avea acum o idee despre puterea (mai precis, slăbiciunea) armatei sale – pierderile rușilor împotriva chinezilor de 1:12 erau evidente.

O săptămână mai târziu, premierul sovietic Kosîghin a sunat la Beijing, în ciuda faptului că atunci URSS și China nu mai aveau relații diplomatice de trei ani, însă operatorul a refuzat să se conecteze de la „blestematul de revizionist sovietic”.

A doua zi, chinezii au observat o mișcare masivă a trupelor sovietice la granița de nord-est.

Mao, în panică, a ordonat Ministerului său de Externe să informeze Moscova că este gata să negocieze și că nu vrea război. El se temea mai ales că rușii vor face un raid aerian masiv asupra delegaților celui de-al 9-lea Congres de la Beijing, care urma să se deschidă în zece zile.

Congresul Partidului Comunist Chinez s-a deschis totuși – într-o atmosferă de secret fără precedent și nu a fost anunțat decât după ce s-a terminat.

Două mii dintre delegații săi au fost închiși în camere de hotel cu draperiile bine închise.Mao avea motive să fie alarmat. La 13 august 1969, rușii au lansat un atac la granița dintre URSS (în Kazahstan) și în provincia Xinjiang.

Zeci de tancuri rusești și vehicule blindate de transport de trupe au pătruns adânc în teritoriul chinez, înconjurând și înfrângând trupele.

China lui Mao nu avea o apărare eficientă împotriva tancurilor sovietice, dacă rușii decideau să se îndrepte spre Beijing.

La sfârșitul anului 1964, mareșalul Malinovsky le prezentase deja unor apropiați ideea unui marș rapid cu blindate către capitala chineză (din Mongolia ar fi ajuns la Beijing în două zile traversând stepa goală).

Mao a emis un ordin de a se crea obstacole artificiale împotriva tancurilor sovietice. Fiecare dintre ele trebuia să aibă 20-40 de metri înălțime și 250-400 de metri lățime, șanțuri de 120 de metri adâncime. Din depărtări au fost transportate volume uriașe de pământ și piatră, s-au creat structuri defensive în interiorul „munților”.

De asemenea, Mao se temea de un atac cu arme atomice asupra instalațiilor nucleare și a altor facilități strategice ale Chinei.

În septembrie 1969, Kosîghin s-a întâlnit pe aeroportul din Beijing cu al doilea om în stat, Zhou Enlai, dar chinezii nu au primit garanții că URSS nu va lansa o lovitură nucleară.

O săptămână mai târziu, Zhou i-a scris o scrisoare lui Kosîghin, prin care i-a cerut să fie de acord cu o renunțare la un atac nuclear, dar Moscova a ignorat acest document.

Între timp, într-un ziar londonez a fost publicat un articol de către jurnalistul internațional Victor Louis, care avea legături cu KGB, a susținut că la Kremlin s-a discutat despre posibilitatea unui bombardament nuclear asupra Chinei și că se intenționa după aceea să se creeze o „conducere alternativă” pentru China.

Mao a intrat în panică și a fost de acord ca o delegația sovietică să vină în vizită în China. Rușii trebuiau să sosească pe 18 octombrie 1969, însă președintele Mao și cercul apropiaților lui se temeau că avionul de la bord nu va transporta vizitatori, ci bombe atomice, așa că el și adjuncții săi au plecat de la Beijing spre sud.

Zhou Enlai s-a adăpostit și el într-un buncăr nuclear din Xishan, unde a stat până în februarie 1970. Această psihoză de război în China a durat patru luni. Întreaga armată chineză a fost pusă în alertă. Zeci de milioane de chinezi obișnuiți au construit febril buncăre nucleare în toată țara.

În mai 1970, relațiile diplomatice dintre URSS și China au fost restabilite, iar rușii au promis că nu vor lansa lovituri nucleare.

Cu toate acestea, teama de amenințarea sovietică l-a aruncat pe Mao în brațele Statelor Unite iar rușii, pentru o lungă perioadă de timp, au rămas principala amenințare la adresa regimului de la Beijing.

Publicitate