CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RUSIA mizează pe sperietoarea atomică

După ofensiva ucraineană de amploare, Putin și generalii săi a putut realiza că fără mobilizare, Rusia ar putea de fapt să piardă războiul.

Nici așa șansele Rusiei într-o confruntare clasică nu sunt prea mari: armata ucraineană a blocat în februarie prima ofensivă rusească și apoi a recucerit în jur de 8.000 de km2, în condițiile în care s-a confruntat cu armata regulată rusă. Acum Vladimir Putin aruncă în luptă rezerviști cu pregătire militară net inferioară, constată publicația online https://cursdeguvernare.ro.

Mesajul principal din discursul de miercuri dimineață al lui Vladimir Putin este clar: Rusia este dispusă să folosească arme nucleare, dacă Ucraina își continuă operațiunile ofensive.

O analiză din The Guardian citează opinia lui Mark Galeotti, expert în probleme rusești, care afirmă că amenințările apocaliptice au șanse reduse să fie puse în parctică, ele având doar scopul de a forța Occidentul și Ucraina să accepte câștigurile teritoriale ale Rusiei în război.

Nici Volodimir Zelenski nu crede că Vladimir Putin va apela la armament atomic. ”Nu cred că lumea îi va permite să folosească acele arme”, a declarat președintele Zelenski, într-un interviu publicat miercuri de ziarul german Bild.

O serie de comentatori externi afirmă că lui Vladimir Putin, a cărui armată a pierdut deja majoritatea echipamentului militar disponibil (cu ajutorul trupelor ucrainene și al armamentului occidental), nu îi mai rămâne decât să apeleze la ”escaladarea verbală” a conflictului.

Putin nu reușește să închege nicio alianță internațională

Recentul summit al Organizației de Cooperare de la Shanghai din Uzbekistan a arătat că președintele Putin își pierde respectul între puterile globale, precum China și India, și al foștilor susținători regionali, Kazahstan, Kârgâstan, Azerbaijan.

Din perspectiva alianțelor, Vladimir Putin nu a reușit să convingă nici China și nici Turcia să ajute Rusia, fie politic, fie prin furnizarea de echipamente militare, în efortul de consolidare al pozițiilor trupelor sale din regiunile Herson, Lugansk și Donețk.

Este un adevărat dezastru diplomatic pentru Vladimir Putin, care are în acest moment un singur aliat cert (Belarus, și nici acela foarte implicat) și o simplă portavoce în UE (Ungaria).

Erdogan nu vrea ca Marea Neagră să fie ”lac rusesc”

Pe lângă China, Vladimir Putin a încercat să negocieze și cu Turcia un sprijin militar. În întâlniri bilaterale la nivel înalt, Rusia s-a arătat interesată de achiziționarea de drone Bairaktar, pe care Turcia le livrează cu dărnicie Ucrainei.

Sau chiar de un joint-venture pentru producerea în Rusia a echipamentelor Baykar. Ambele propuneri au fost refuzate.

Președintele Erdogan a speculat intens dificultățile economice traversate de Rusia și, în acest context, încearcă să echilibreze balanța de putere în Marea Neagră. După anexarea peninsulei Crimeea, în 2014, Turcia și-a simțit amenințată poziția de ”gardian” al strâmtorilor Bosfor și Dardanele, porți strategice de acces la Marea Neagră.

Acesta este motivul pentru care Recep Tayyip Erdogan spunea în 2016 că Turcia nu va recunoaște niciodată anexarea Peninsulei Crimeea, iar în 2022 că Rusia trebuie să retrocedeze Ucrainei toate teritoriile ocupate, în Dombas și Crimeea.

Reacții în consonanță UE și SUA

Principala întrebare pentru următoarele câteva luni: cum vor reacționa Europa și aliații săi la noul nivel de escaladare și la nevoia Ucrainei de a se pregăti eventual pentru un război de iarnă. Primele declarații arată determinare.

La sesiunea de miercuri dimineață, unii lideri europeni, citați de CNN, au catalogat anunțul lui Vladimir Putin drept un „act de disperare” și au spus că vor menține sprijinul lor pentru Ucraina.

Președintele Joe Biden a spus că „nimeni nu a amenințat Rusia” și „nimeni, în afară de Rusia, nu a căutat un conflict” în Ucraina. Președintele american a promis sprijin ”până la capăt” pentru Ucraina.

Mulți lideri occidentali au anunțat deja că nu vor recunoaște rezultatele referendumurilor, anunțate la 23 și 27 septembrie în teritoriile ucrainene ocupate.

UE analizează mai multe sancțiuni dacă Rusia își va duce mai departe planurile. La Bruxelles, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru politică externă, Peter Stano, l-a acuzat pe Vladimir Putin de un „pariu nuclear foarte periculos” și a spus că comunitatea internațională trebuie să facă presiuni asupra lui pentru a „opri un astfel de comportament nesăbuit”.

„În acest război, există un singur agresor, Rusia și o țară agresată, Ucraina. Sprijinul UE pentru Ucraina va rămâne constant”, a spus și Charles Michel.

Publicitate

30/09/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LA CUMPĂNA ANILOR 2021-2022 în estul Ucrainei se ciocnesc două țări, două interese internaționale diferite, dar și două mentalitați opuse și două lumi incompatibile

CONFLICTUL RUSO-UCRAINIAN LA CUMPĂNA ANILOR: 2021-2022. REINTEGRAREA MOLDOVEI

Dima N

Foto: Prof. Dr. Nicholas Dima, fost analist la Vocea Americii.

Ucraina reprezinta pentru Rusia o mare dilema; Rusia reprezinta pentru Ucraina un mare coșmar.

In prezent, in estul Ucrainei se ciocnesc două țări, dar si două interese internationale diferite; două mentalitati opuse si două lumi incompatibile.

Pe de o parte, lumea Occidental-Americana bazata pe interese materiale si profit, dar din ce in ce mai rupta de traditiile moral-crestine ale Europei.

Pe de alta, noua Rusie care se intoarce la vechile valori pravo-slavnice si la traditii agresive.

Conflictul este agravat de expansiunea chineza la nivel global. Ce vrea fiecare dintre jucatorii geopolitici de pe tabla actuala de sah a lumii?
Federația Rusă, condusa in prezent in mod autocratic de Vladimir Putin, urmarește in linii mari refacerea Rusiei țariste.

In acest scop, noua Rusie se prevaleaza de vechea religie ortodoxa si pe afinitatea de cultura si limba dintre rusi, ucrainieni si belorusi si urmareste sa readuca cele trei natiuni sub tutela ei.
Ca mentalitate, rusii mostenesc tipul razboinic nordic de la vikingi, tipul abuziv oriental de la mongoli, si tipul blajin al slavilor autohtoni.

Populatia care a rezultat din aceasta combinatie genetica locueste pe o imensitate spatiala care se intinde de la St. Petersburg pana la Vladivostock si din peninsula Kola pana in muntii Caucaz.

Majoritatea locuitorilor federatiei ruse sunt slavi, dar in mijlocul si la periferia lor convituesc mai multe minoritati etnice, rasiale si releigioase. Unele minoritati sunt pe punctual de a fi asimilate, dar altele isi cer independența.

Pentru a stapani imensul ei spatiu cucerit in evul mediu, dar anacronic in lumea de azi, Moscova trebue sa controleze atat minoritatile interne cat si tarile vecine.

Si daca Belorusia ii este mica, supusa si aliata, Ucraina ii creiaza probleme.
Rusia nu va accepta ca Ucraina sa fie cooptata in Uniunea Europeana si cu atat mai putin in alianta Nord Atlantica.

Pentru Kremlin asa ceva ar fi o provocare la razboi; casus beli. Si totusi Ucraina incearca sa iasa de sub tutela Moscovei si sa se apropie de occident. Si aici incep complicatiile.

In estul Ucrainei si in Crimea locuiesc foarte multi etnici rusi care prefera probabil Rusia.
In 1991 cand Uniunea Sovietica s-a dezintegrat nimeni nu i-a intrebat pe rusii din Ucraina ce preferinte au si din ce tara vor sa faca parte.

In urma protocolului semnat la Budapesta în 1994, Ucraina a cedat Rusiei aresenalul nuclear aflat pe teritoriul ei și în schimb Moscova a recunoscut oficial frontierele si integritatea Ucrainei.

In 2014 însă Rusia a anexat Crimea și a instigat regiunile Lugansk si Donetsk din bazinul Donbas sa-și declare autonomia.

Cele doua regiuni din estul Ucrainei sunt locuite in mare masura de etnici rusi si sunt foarte importante din punct de vedere economic si strategic. Pierdera Crimeei a declansat ostilitatea Ucrainei si opozitia occidentului.

Acum, Ucraina urmăreste sa-si recupereze teritoriul, dar Rusia o tine sub amenintarea unei agresiuni care ar putea sa o coste si alte pierderi.
Conflictul actual din estul Ucrainei este deocamdata local, dar se poate extinde oricand. Intre timp, Ucraina a inceput sa primeasca ajutoare si incurajeri din occident, desi America si NATO nu s-au angajat sa intervina militar.

Occidentul doreste sa atraga Ucraina de partea sa fara sa riste un razboi care ar putea ameninta echilibrul geopolitic mondial.

În Republica Moldova ia amploare fenomenul mercenarilor care luptă în  Ucraina de partea separtiştilor din Donbass şi Lugansk. VIDEO | CER SI  PAMANT ROMANESC

Foto: Trupe ruse desfășurate în jurul Ucrainei

Rusia intelege jocul occidentului si a iesit la atac. Si are si motive. In circa 20-30 de ani, populatia nerusa si in special cea musulmana din actuala federatie va continua sa se inmulteasca in timp ce etnicii rusi sunt in declin demografic.

Cecenia si alte mici natiuni mululmane din Caucaz sunt deja gata sa-si revendice independenta. Moscova trebue sa actioneze inainte de a fi prea tarziu.

In acelasi timp, Ucraina se inarmeaza si in viitor, dupa ce Putin se va retrage, nu stie ce atitudine vor adopta urmatorii lideri din Kremlin.
Dupa anexarea Crimeei de catre Rusia in 2014 in jurul Ucrainei s-a declansat o atmosfera de neincrede si de conflict iminent sau potential.

Statele Unite au trimis nave militare in Marea Neagra in apropierea Crimeei.

NATO si-a intarit flancul estic. Rusia considera aceste masuri drept provocari si a trecut la contra masuri. Moscova a remilitarizat Crimea si a conectat-o cu restul Rusiei printr-un pod nou peste stramtoarea Kerch.

Si pentru a contracara prezenta Americana in Marea Neagra, Rusia a adus nave de război din Marea Caspica prin canalul Volga Don.
Situatia prezenta la granita Ruso-Ucrainiana este incordata si riscanta. Ucraina se poate opune Rusiei in cazul unui conflict major, dar nu are nici o sansa de izbanda. Rusia poate invinge, dar riscurile economice si politice sunt mari si imprevizibile.

Se pare ca in conjunctura actuala Rusia stie ce poate, si intr-adevar inca mai poate, dar nu stie exact ce vrea.

Sa destabilizeze Ucraina, sa o dezmembreze, ori sa o reanexeze? Ucraina la randul ei stie ce vrea; sa devina membra a Europei, dar nu poate din cauza Rusiei.

Personal, cred ca actuala criza va fi depasita fara consecinte grave pentru ca nimeni nu e dispus sa-si asume riscul unui mare razboi. Si totuși, evenimentele pot scapă de sub control.

Tensiunea actuala este deasemenea agravata de provocarile Belorusiei la frontiera cu Polonia si de reapropierea politica, economica si militara dintre Rusia si China.

In asemenea conditii, un mic conflict local se poate transforma intr-o mare catastrofa. Nu cred ca se va intampla de data aceasta, dar in 10-15 ani va fi probabil inevitabilă.


PS: Pentru Romania conflictul Ruso-Ucrainian are o importanta deosebita pentru ca Kievul deține vechile provincii românesti Bucovina de nord, Herța si Bugeacul de la gurile Dunarii.

27/12/2021 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Influența reanexării Crimeei de către Rusia asupra limitelor zonelor economice exclusive ale statelor riverane Mării Negre

Războiul Ucraina-Rusia se mută în instanță. Ce riscă Putin după ce a anexat  Crimeea – Evenimentul Zilei

Reanexarea Crimeei de către Rusia

Influența reanexării Crimeei de către Rusia asupra limitelor zonelor economice exclusive ale statelor riverane Mării Negre – Scurtă retrospectivă istorică asupra apartenenței țărmurilor Mării Negre între principalii actori locali.

După destrămarea Uniunii Sovietice și apariția Ucrainei ca stat independent și încheierea în iunie 1997 a Tratatului de bună vecinătate dintre România și Ucraina (Tratatul Trădării Naționale semnat de Președintele Emil Constantinescu și Ministrul de Externe Adrian Severin – n.r)  negocierile pentru delimitare au durat aproape opt ani deși printr-un document subsecvent Tratatului (Acord conex, semnat de miniștri de externe) se prevedea că negocierile vor fi încheiate în termen de doi ani.

După acest termen oricare dintre aceste state, în calitate de reclamant, putea supune cauza jurisdicției C.I.J.

Negocierile cu Ucraina au fost și mai dificile decât cele cu Uniunea Sovietică întrucât aceasta, fără bază juridică și fără a-și argumenta poziția, solicita aproape dublu decât precursoarea sa.

Probalil, ucrainenii mizau pe faptul că, solicitând mai mult, după negocieri vor obține măcar tot atât cât dorea anterior fosta Uniune Sovietică, scrie Contraamiral (r) Eugen Laurian în https://www.art-emis.ro/istorie/reanexarea-crimeei-de-catre-rusia-2

În primii trei ani de negocieri aceștia nici nu au vrut (putut?) să aducă vreun argument în sprijinul solicitării lor.

Pur și simplu spuneau că acea porțiune de mare li se cuvine și nu este cazul să justifice pretenția lor.

Abia către jumătatea duratei negocierilor au propus o metodă de delimitare neuzitată vreodată pe plan internațional, „croită artificial” doar pentru a motiva linia cerută. Evident, nici România, nici C.I.J. nu au putut fi de acord cu asemenea aberații care contraveneau flagrant prevederilor dreptului mării.

Ucrainenii vroiau o linie mediană dintre linia echidistantă la Insula Șerpilor (așa cum au solicitat anterior și sovieticii) și linia care ar fi împărțit marea conform proporției lungimii țărmurilor celor două state (adică opt părți să revină Ucrainei și o parte României).

Văzând că ucrainenii nu doresc să aplice prevederile dreptului internațional al mării și că în negocieri nu fac nici un pas înapoi din atingerea pretențiilor lor absurde, România a decis să se adreseze C.I.J. (septembrie 2004).

După patru ani și jumătate, cât a durat procesul, C.I.J. a decis o linie de delimitare maritimă echitabilă ambelor părți.

C.I.J. nu a ținut cont de pretențiile exagerate ale Ucrainei și a decis împărțirea mării pe principiile prevăzute în dreptul mării denumite și „echidistanță – circumstanțe speciale”. 

Astfel, României iau revenit 9.700 km(80%) din cei 12.250 kmaflați în dispută, adică o suprafață egală cu dublul suprafeței județului Brașov.

Față de pretențiile anterioare ale Uniunii Sovietice și Ucrainei linia stabilită de Curte este mult mai favorabilă României.

Astfel, la momentul actual, delimitarea zonelor economice exclusive și a platourilor continentale ale statelor din bazinul de vest al Mării Negre se prezintă conform Schemei nr. 25, cu precizarea că linia dintre România și Bulgaria nu a putut fi convenită, încă.

Deși discuțiile cu partea bulgară trenează de peste 22 de ani, neconvenirea unei linii de delimitare se datorează unei pretenții aberante a Bulgariei care nu acceptă utilizarea liniei de echidistanță la cele două țărmuri și susține ca delimitarea să se realizeze pe paralela geografică a ultimului punct de frontieră terestră (paralela Vama Veche).

În acest mod, contrar principiilor dreptului mării, Bulgaria ar obține o sufrafață suplimentară de peste 1.700 kmîn detrimentul României (din care 30 kmdin marea teritorială!). Ori acest lucru este total inacceptabil!

Influența trecerii Crimeei sub autoritatea Rusiei asupra raportului de forțe, delimitărilor și traseelor energetice din Marea Neagră.

Încorporarea peninsulei Crimeea de către Federația Rusă în urma acțiunilor destabilizatoare promovate de către aceasta în anul 2014 și a referendumului organizat privind dorința locuitorilor săi, referendum recunoscut și aprobat de către Duma de stat de la Moscova, a schimbat substanțial raportul de forțe din zona Mării Negre, precum și dimensiunea zonelor economice exclusive ale statelor riverane mării. Astfel, prin preluarea peninsulei, Rusia stăpânește centrul geografic al Mării Negre și redevine dominatorul și supraveghetorul absolut al tuturor mișcărilor navale din mare.

În ceea ce privește puterea militară din zona Mării Negre, constatăm o sporire accentuată a forțelor rusești instalate în peninsula Crimeea, atât referitor la armammentul terestru cât și la mijloacele de luptă navale și aeriene, unele dintre acestea mărindu-se de 4-5 ori. De asemenea, numărul militarilor ruși aproape că s-a triplat față de perioada anterioră ocupației. Prin instalarea acestora, raza de acțiune a armamentului rusesc asupra țărilor europene a sporit considerabil, atingând state precum Germania, Elveția și Italia.

În ceea ce privește o posibilă delimitare a zonelor economice exclusive dintre Rusia și Ucraina în bazinul de vest al Mării Negre, o eventuală înțelegere dintre acestea nu se va putea realiza decât tot pe principiul echidistanței la cele doul țărmuri, care sunt atât adiacente cât și situate față în față. Pe partea adiacentă linia de echidistanță se va stabili între capul Tarhancut, aflat pe partea rusă și întinsura Tendra, pe cea ucraineană, iar pentru țărmurile situate față în față, între același cap Tarhancut și capul Burnas, situat la sud de limanul Nistrului. În felul acesta Ucraina ar pierde aproximativ 75% din întinderea zonei economice exclusive pe care o avea înainte de evenimentele din 2014 prin care i s-a răpit peninsula Crimeea.

Pentru a arăta posibila delimitare ruso-ucraineană, există două mari inadvertențe. Așa-zișii specialiști americani nu au trasat corect nici liniile echidistante dintre Rusia și Ucraina și nici pe cele dintre România și Bulgaria, favorizând astfel, conștient sau nu, atât Ucraina cât și Bulgaria și dezavantajând România și Rusia. Trasarea corectă a acelor linii de echidistanță este prezentată în Schema nr. 31.

Referitor la influența schimbării statutului Crimeei asupra zonei economice exclusive a României trebuie să constatăm că linia de delimitare stabilită de către CIJ (Haga – 2009) a ținut cont de situația țărmurilor situate față în față ale României și Crimeei, utilizând aceeași linie de echidistanță. Cu alte cuvinte Rusia, ca posibilă succesoare a Ucrainei, nu ar avea nici un argument de drept pentru a solicita modificarea acestei delimitări hotărâtă cu 12 ani înainte. În plus, toate hotărârile CIJ se aplică imediat, fără nicio posibilitate de eludare, sub sancțiunile intervenției forței Consiliului de Securitate al O.N.U.. Istoria a cunoscut doar o singură excepție în acest sens (statul care a câștigat atunci la C.I.J. – Nicaragua – a renunțat la despăgubirile care i se cuveneau din partea S.U.A.).

În același timp, Rusia și-a mărit zona economică exclusivă din Marea Azov de la 35% la 65% din întreaga suprafață a acestei mări, iar pe cea din Marea Neagră aproape că și-o triplează.

Dacă la această situație mai adăugăm și partea de zonă maritimă care revine Abhaziei în urma declarării independenței acesteia față de Georgia și a tendinței sale de a se alătura Rusiei, constatăm că Federația Rusă își extinde zona economică exclusivă în Marea Neagră de la 45.000 kmla aproximativ 160.000 km2, egalând Turcia privind dimensiunile acestor zone.Desigur, pentru delimitarea corectă și exactă a zonei sale economice exclusive, Rusia va trebui să negocieze și să convină un acord de delimitare atât cu Ucraina, cât și cu Georgia.

Mai devreme sau mai târziu acest fapt se va întâmpla din următoarele argumente (cel puțin în cazul Crimeei!):- există precedentul istoric prin care marile democrații din vest (inclusiv Statele Unite ale Americii) au încurajat populația din Kosovo la acțiuni de secesiune față de Serbia, Kosovo declarându-și independența în anul 2008, iar astăzi este recunoscut ca stat independent de peste 100 de state. Acest mod de acțiune se consideră a fi un model care poate fi urmat și în alte situații, dacă populația dorește prin referendul „schimbarea stăpânului”!

Așa a procedat și Rusia surprinzând întreg mapamondul!

– Crimeea a fost eliberată de sub ocupație tătară /musulmană de către Rusia și nu de Ucraina iar trecerea acesteia de la Federația Rusă la Ucraina (ambele componente ale aceluiași stat, U.R.S.S.) s-a făcut în anul 1954 la voința Moscovei.

Și tot prin voința Moscovei s-a întâmplat și reversul (procedura inversă);- populația Crimeei (în majoritate de origine rusă!) a conviețuit 173 de ani sub oblăduirea Moscovei și doar 60 de ani sub cea a Kievului (din care efectiv doar 25 de ani cu Ucraina, ca stat independent!), având afinități infinit mai mari pentru apartenența la Rusia (putere nucleară și economică) decât la Ucraina;

– majoritatea populației din Crimeea (și cu precădere, cea din orașe – Sevastopol și Simferopol) provine din întinsa zonă a Rusiei, mai mult decât din aceea a Ucrainei, având legături de rudenie și de interese economice cu Federația Rusă;

– din punct de vedere economic, cultural și social Rusia este net superioară Ucrainei, de aici decurgând și o mai mare atracție a populației către o societate mai dezvoltată;salariul mediu și pensia medie a lucrătorilor din Rusia sunt de aproximativ trei-patru ori mai mari decât cele din Ucraina, explicând astfel tentația populației spre un statut economic superior;

– chiar dacă majoritatea statelor nu a recunoscut și nu vor recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia, timpul lucrează în favoarea acestei treceri, atât prin investițiile pe care Rusia le implementează în peninsulă (desigur, nu numai militare!), cât și prin creșterea afinităților și legăturilor cu partea rusă;

– Rusia a construit un pod rutier și feroviar peste strâmtoarea Kerci pentru a evita tranzitarea teritoriului ucrainean și pentru a facilita legăturile cu partea continentală. Este posibil ca tot prin aceeași strâmtoare să instaleze și conductele de apă potabilă și hidrocarburi care să alimenteze populația peninsulei. De acum încolo intrarea din Marea Neagră în Marea Azov este doar la latitudinea Moscovei;

Ocuparea Crimeei va determina și schimbarea traseelor conductelor energetice care facilitează transportul hidrocarburilor din Rusia către Balcani. Conducta „South Stream”, care a fost concepută să ocolească zona economică exclusivă a Ucrainei, va putea fi trasată direct din Crimeea către țărmul Bulgariei (sau al României!), și nu din zona Novorosiisk, micșorându-se astfel traseul acvatic cu câteva sute de kilometri și instalând conductele marine la adâncimi mult mai acceptabile.

Oare ce ar trebui făcut ca acest traseu al conductelor „South Stream” să tranziteze și teritoriul României?

Întrucât, conform ultimelor date, traseele prevăzute pentru conductele „South Stream” și „Nabuco” au fost abandonate, ar trebui efectuate demersuri pentru proiectarea unei conducte petroliere între litoralul Crimeei și cel românesc!

Concluzii

De-a lungul istoriei am asistat la o „continuă luptă oarbă” a deținătorilor țărmurilor din nordul și sudul Mării Negre pentru a-și extinde influența și posesiunea teritoriilor adiacente mării, până la a transforma acest perimetru acvatic la stadiul de „apă interioară” a respectivei Puteri. Chiar dacă în ultima sută și ceva de ani atât pe flancul vestic cât și pe cel estic al mării au apărut anumite state tampon între cele două puteri ale zonei (România și Bulgaria, în vest; Georgia și Armenia, în est), apreciem că nici Rusia și nici Turcia nu se vor crampona de existența acestora pentru a-și atinge țelurile geopolitice de dominație locală, dacă situația internațională le va fi favorabilă. Așadar, este de așteptat ca într-o perspectivă medie una din cele două state să încerce preluarea controlului.

Ca oriunde pe meridianele globului, și în Marea Neagră tendința de heghemonie a țărilor mari este dificil de stăpânit. Dacă timp de câteva sute de ani un imperiu a fost obișnuit să dicteze în zona sa de autoritate și dominație, este puțin probabil ca o etapă de câteva zeci de ani, în care a fost nevoit să se replieze, să-i schimbe ambițiile și comportamentul. Doar așa putem înțelege conduita din ultima perioadă a celor două puteri din zona noastră (una din nord nordul mării și cealaltă din sud).

Pe căi diferite, ambele state încearcă și vor încerca să-și extindă influența în regiunile care le-au fost până de curând vasale. Rusia continuă dezvoltarea tehnologiile militare într-un ritm amețitor și am asistat deja la anexări teritoriale în Ucraina și Georgia. Ce ne-ar putea determina să credem că aceste anexări se vor fi terminat doar la limita istmului Perekop, când, dincolo de acesta, există teritoriul pe care Moscova Ecaterinei cea Mare îl denumise „Noua Rusie”? Turcia, pe de altă parte, evoluează economic și militar cum nu ne-am fi imaginat cu 30 de ani înainte.

În plus, musulmanismul tinde să devină politică de stat și de aici până la încercarea de reimplantare în Europa, a urmașilor celor peste patru milioane de turci retrași din zona europeană în Anatolia la finalul Primului Război Mondial, nu mai este cale lungă. Susținerea de către Turcia a statelor cu o majoritate musulmană din Europa (Albania, Kosovo, Bosnia și Herțegovina) poate fi considerată viitoarea lor portiță de pătrundere către nordul și vestul Balcanilor.

Întrucât este de așteptat ca actuala situație a peninsulei Crimeea să fie una de foarte lungă durată (schimbarea statutului ei neputând fi realizat decât pe cale armată – și un al doilea „război al Crimeei” este aproape de neconceput!), România ar trebui să încerce să se obișnuiască cu actuala stare de fapt, să-și armonizeze relațiile cu toți riveranii mării și să-și reorienteze prioritățile pentru ca acestea să coincidă cu interesele de durată ale țării.

Dacă până în prezent acțiunile și declarațiile internaționale promovate de către unii conducători ai statului au lezat relațiile politice și economice cu diferiți actori statali (vezi ocolirea teritoriului României de către principalele căi energetice!), poate este cazul să ne reanalizăm poziția și să adoptăm o politică deschisă, omnidirecțională, precum cea promovată de alte state europene și membre ale NATO precum Germania, Franța, Italia, Grecia, Ungaria, Cehia, etc. Adeseori, să fi doar la mâna unui singur partener economic și politic poate fi extrem de riscant și chiar dăunător!

Deși au trecut mai mult de zece ani de când România a câștigat acea importantă suprafață de zonă economică exclusivă, cu însemnatele sale resurse de hidrocarburi, beneficiul pentru societatea românească se lasă prea mult așteptat. Lipsa unei industrii extractive și prelucrătoare care să poată utiliza această resursă (deși înainte de anul 1990 dispuneam de așa ceva!), precum și incapacitatea noastră de a selecta cei mai profitabili actori internaționali pentru exploatarea acestor zăcăminte vor duce, cu siguranță, la vânzarea lor „pe nimic”!

Se impune o deschidere internațională în care criteriul principal de selecție a alegerii partenerului cu care să exploatăm resursele de hidrocarburi din Marea Neagră să fie cel al eficienței economice și al beneficiului statului român. Reamintesc faptul că, dacă Marea Britanie și Norvegia obțin redevențe de aproximativ 40% din valoarea exploatărilor lor de petrol marin, România se mulțumește cu mai puțin de 5%! Putem continua în același mod?

Așa cum ne învață istoria, alianțele și parteneriatele se fac și se desfac. Uneori chiar foarte repede, așa cum a fost și cazul celor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după acesta, când aliații au devenit dușmani neîmpăcați, și invers. Ele nu sunt veșnice. Veșnice sunt doar interesele naționale!

De acest adevăr ar trebui să ținem cont în permanență! Probabil, pentru a face plăcerea unor parteneri străini, de foarte multe ori am promovat în zona Mării Negre o politică de concurență, ațâțare și neîncredere.

Sigur, o cale amiabilă de parteneriat local cu toate țările riverane ar fi o soluție mai potrivită intereselor noastre strategice! Iar comportamentul statal ar trebui să fie conform acestor interese!

Cuvintele colaborare, conlucrare și încredere ar trebui să fie așezate cu mult înaintea celor ca neîncrederea și confruntarea.

CITIȚI ȘI:

https://www.art-emis.ro/istorie/reanexarea-crimeei-de-catre-rusia-1

NOTĂ

Trebuie să observăm că în momentul de față, după anexarea Crimeei de către Rusia, problema limitelor zonelor economice exclusive rămâne nerezolvată în cazul multora dintre statele riverane la Marea Neagră.

Spaţiul românesc?  „Imaginaţi-vă un anunţ venit de la Moscova prin care, în baza noilor drepturi suverane asupre Crimeei, aceasta va reînvia disputa maritimă a deceniului trecut, folosind revendicarea iniţială a Zonei Economice Exclusive ucrainene ca fiind şi a sa.

Circa 40% din rezervele de petrol ale României din Marea Neagră se află în această zonă. Chiar dacă revendicarea ar eşua, ar putea afecta investiţiile străine şi chiar pune în pericol planurile României privind independenţa energetică. (…)

În viitor, România trebuie să se aştepte la încălcări frecvente ale spaţiului său aerian, la hărţuirea navelor şi platformelor energetice din propria sa Zonă Economică Exclusivă.“

– Wess Mitchell, preşedintele Center for European Policy Analysis (CEPA).

03/04/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: