CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Lipsa unui răspuns puternic la anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia a deschis Cutia Pandorei

RĂZBOIUL DIN UCRAINA și anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia

Lipsa unui răspuns puternic la ocuparea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în 2014, a deschis Cutia Pandorei, iar războiul actual nu a apărut pe neaşteptate – a declarat, vineri, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, într-o intervenţie online la Atlantic – Black Sea Security Forum, eveniment organizat de Institutul Aspen România, împreună cu German Marshall Fund of the US din Bucureşti.

Încă de la anexarea Crimeii, Ucraina a spus neobosit lumii că Rusia înţelege doar forţa, nimic altceva – a amintit Reznikov.  

El a mai spus că Moscova, când vede că poate acţiona nepedepsită, continuă să facă lucrurile pe care le-a făcut până atunci, relatează https://www.veridica.ro.

©EPA-EFE/RONALD WITTEK  |   Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, în timpul unei întâlniri a miniștrilor apărării la Ramstein, în Germania

Kremlinul, mai crede el, va fi deschis la compromis doar când va realiza că lumea liberă are mijloacele şi dorinţa de a înfrânge agresorul.

Anexarea peninsulei s-a produs fără luptă, fiindcă, acum opt ani, armata ucraineană nu li s-a opus așa-numiților omuleți verzi, desantați de Rusia după ce un pseudo-referendum organizat acolo ar fi relevat dorința populației din Crimeea de a reveni sub autoritatea Moscovei.

08/07/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ANALISTUL VLAD CUBREACOV: MOSCOVA RÂVNEȘTE GURILE DUNĂRII

În octombrie 2014, omul politic și analistul din R. Moldova Vlad Cubreacov , a acordat publicației CHIȘINĂU POST, imediat după invadarea Crimeei de către Federația Rusă, un interviu ale cărui idei au rămas deosebit de actuale în contextul geopolitic în care se află acum R.Moldova și întreaga zonă, ca urmare agresiunii militare a Federației Ruse în țara vecină, Ucraina.

Avem, în Republica Moldova, toate temeiurile să recunoaștem legitimitatea actualei puteri executive de la Kiev, sublinia atunci Vlad Cubreacov.

Ucraina este o victimă a agresiunii Federației Ruse, fapt recunoscut oficial și de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Autoritățile de la Kiev au acționat adecvat, respingând propaganda antiucraineană și agresiunea mediatică la care s-au dedat și se dedau în continuare instituțiile de presă aservite Kremlinului.

Nu numai SUA și UE, dar întreaga comunitate internațională recunoaște legitimitatea guvernului ucrainean, cu câteva excepții celebre cum ar fi, bunăoară, Rusia, Coreea de Nord, Venezuela, Siria sau Zimbabwe.

Guvernul de la Kiev, trebuie să facă față unei situații complexe, determinate de intervenția militară rusă în Crimeea și anexarea acestei peninsule și ingerințele Moscovei în viața internă a Ucrainei și amenințările venite din partea Rusiei ( n.n.- pentru independența sa statală).

Kievul nu promovează o politică împotriva Moscovei. Dimpotrivă, fostul centru imperial de putere, dorind să mențină Ucraina cu forța în sfera sa de influență și control politic, promovează nu doar o politică împotriva Ucrainei, ci a recurs la o intervenție în Ucraina.

Situația s-a agravat atunci când a fost declarat faptul că Crimeea a trecut sub conducerea Federației Ruse, după referendumul în urma căruia 97% din alegători (supravegheați de soldații ruși înarmați), au fost pentru alipirea peninsulei la Rusia.

În fapt ”referendumul”din Crimeea a fost un simulacru plebiscitar, nerecunoscut de autoritățile centrale de la Kiev și nici de comunitatea internațională, care nu l-a monitorizat.

În viziunea Kremlinului, menirea acestui pseudoplebiscit a fost de a crea aparențele democratice ale anexării Crimeii, concepută ca un prim pas pentru anexarea altor teritorii din cuprinsul Ucrainei și ale Republicii Moldova.

Ortografia geopolitică din ultimele trei decenii, ne obligă să citim și să înțelegem Moscova când scriem sau spunem Tiraspol.

Moldova transnistreană reprezintă o parte din teritoriul nostru național aflat sub ocupația și controlul efectiv al armatei și serviciilor secrete ale Federației Ruse, care a purtat în 1992 un război împotriva Republicii Moldova.

Anexarea Crimeii de către Federația Rusă, a dezlănțuit un proces care are ca mize anexarea altor regiuni din estul și sudul Ucrainei, precum și a Transnistriei, a raionului Ștefan Vodă, care să asigure conexiunea cu sudul Basarabiei istorice (fosta regiune Ismail), precum și a UTA Găgăuzia.

Moscova râvnește nu doar întreg litoralul nordic al Mării Negre, ci și gurile Dunării. În ecuația geopolitică a regiunii, nu Tiraspolul, ci Moscova este actorul care ne dă de furcă, iar Moscova, a devenit evident, dorește dezghețarea conflictului moldo-rus din Transnistria.

Anterior Rogozin a afirmat că „Dacă Moldova intră în UE – uitați de Transnistria”.

Gura păcătosului vorbește ce-i trece acestuia prin minte. Reprezentantul oficial al Moscovei a proferat amenințări, care confirmă existența unui plan geopolitic al Moscovei de anexare a Moldovei din stânga Nistrului.

Mai mulți observatori politici și experți în problemele regiunii noastre sunt de părere că acest plan vizează și anexarea raionului Ștefan Vodă și a UTA Găgăuzia din interfluviul pruto-nistrean, asigurându-și astfel un continuum de peste 1000 de kilometri liniari al noului său spațiu de control.

Avertismentele americane, dar și europene, privind abținerea Moscovei de la aplicarea acestui plan privind Moldova transnistreană sau părți ale Moldovei basarabene sunt binevenite. Nu știm însă dacă Moscova le ia cu seriozitate în considerație. Situația cunoaște în regiune, de la o zi la alta, schimbări amețitor de rapide.

Ne putem aștepta la surprize neplăcute pe care ni le pregătește Kremlinul. Cred că acum revine tot mai insistent în actualitate ideea Liniei Nistrului, ca linie de apărare, în raporturile Chișinăului cu Moscova.

Referitor la integrarea Republicii Moldova în UE , aceasta este un proces în plină desfășurare. Pe termen lung, Republica Moldova are toate șansele să revină în contextul din care a fost smulsă în 1940.

Actualele turbulențe geopolitice din regiunea noastră sunt provocate de Moscova tocmai pentru a zădărnici parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova. Putem miza în procesul de integrare europeană pe solidaritatea și sprijinul natural al Bucureștiului”.

BIOGRAFIE

Omul politic și analistul Vlad Cubreacov s-a născut la data de 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche (raionul Cahul).

În anul 1989 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universităţii de Stat din Moldova.

A lucrat în calitate de colaborator ştiinţific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1989-1991), apoi de şef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (1991-1994).

Din anul 1994 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar din 1 ianuarie 1996 este membru al delegaţiei permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Ştiinţă şi Învăţământ, Comisia Juridică şi Drepturi ale Omului şi Subcomisia pentru Minorităţi), până la 23 iunie 1997 doar ca membru supleant.

Din 1999 este vicepreşedinte al PPCD, iar din aprilie 2005 este şi liderul grupului parlamentar creştin-democrat în Legislativul Republicii Moldova. Exercită funcţia de vicepreşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică Externă şi Integrare Europeană.

La alegerile locale din 25 mai 2003 a candidat din partea PPCD la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, obţinând locul III cu 8.0% din voturi, după liderul Alianței Moldova Nostră Serafim Urechean şi candidatul comunist Vasile Zgardan.

Este membru al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova (UJM).
Este de asemenea preşedinte al Fundaţiei pentru Democraţie Creştină (din 2000), al Asociaţiei „Răsăritul Românesc” din Republica Moldova pentru sprijinirea diasporei (din 1998), al Frăţiei Ortodoxe Române din Republica Moldova şi al Institutului pentru Dezvoltare Regională şi Administrativă Durabilă (IDRAD).

Militant pentru recunoaşterea Mitropoliei Basarabiei


Din anul 1992 este consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câştig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române.

A fost decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 şi 1995), Crucea Frăţiei Sfântului Mormânt din Federaţia Rusă (2007), Distincţia de vrednicie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi ordinul “Sfântul Gheorghe” al Mitropoliei Basarabiei.

Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei. Din anul 1995 este director al Grupului ortodox de presă “Alfa şi Omega”. A editat publicaţia ortodoxă „Alfa şi Omega” cu suplimentele „Misionarul”, „AMFOR”, „Biserica şi Şcoala”, „Studentul” şi „Dunărea creştină”.

A activat ca Expert IA în cadrul Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe al României (2016).

Este căsătorit şi are doi copii.

Militant pentru drepturile românilor de peste hotare


Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declaraţii scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniştri, luări de cuvânt şi proiecte de Rezoluţii în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre şi Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croaţia, a aromânilor din statele balcanice, precum şi a românilor din Ucraina.

14/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revista germană Der Spiegel: Vladimir Putin a pregătit timp de 20 de ani această escaladare

trimite

© unsplash/helloimnik

Dacă Putin ar fi câștigat războiul în două zile, ar fi putut conta pe entuziasmul elitei ruse și pe sprijinul deplin al poporului. Dar asta nu sa întâmplat.

Președintele de la Kremlin, Vladimir Putin, a luat Occidentul prin surprindere cu războiul său de agresiune împotriva Ucrainei ?

El se pregătea pentru această escaladare de 20 de ani.

Revista germană Der Spiegel , citată de publicația ucraineană https://zn.ua, încearcă să analizeze dacă mai există căi de ieșire din această situație,

Putin era la putere doar de un an și jumătate când, pe 25 septembrie 2001, a vorbit în Bundestagul german în calitate de președinte al Rusiei.

În acea zi, Vladimir Putin purta un costum de culoare închisă și o cravată gri-argintie, avea încă o față îngustă, iar în preajma lui se aflau președintele federal Johannes Rau, cancelarul federal Gerhard Schröder și președintele Bundestag-ului Wolfgang Thierse.

Putin vorbea cu „colegii” săi din parlamentul german în limba lui Goethe, Schiller și Kant, despre „ideile de democrație și libertate” și afirma : „Rusia este o țară prietenoasă. Aducem o contribuție comună la construirea unui cămin european”, scopul este pacea pe continent.

Aplauzele l-au întrerupt de 16 ori, iar în stenograme se notau de mai multe ori chiar „râsete”. Când a terminat, deputații s-au ridicat de pe scaune, iar Putin, noua speranță a Rusiei, a fost aplaudat câteva minute.

Nimeni în Germania nu l-ar mai aplauda astăzi, când contribuția lui Putin la Casa Europeană este acum să o bombardeze și nimeni nu-i va mai asocia numele cu democrația și libertatea. Putin a făcut ceea ce nimeni în Europa nu îndrăznise să facă de la Hitler până acum: a atacat o altă țară din centrul continentului cu trupele și avioanele sale și a ocupat-o cu peste 100.000 de oameni.

Acum a devenit clar că atunci euforia germanilor era greșită și că s-au lăsat orbiți. Poate pentru că pentru o clipă au văzut în Putin un al doilea Gorbaciov și că nu au observat indicii ascunse în spusele acestuia că Europa ar trebui să întoarcă spatele Statelor Unite, că loialitatea față de NATO este în discuție, că sistemul de securitate din Europa nu mai servește intereselor Rusiei.

Germanii au putut observa însă că discursul său de pace de la Berlin și acțiunile sale în Rusia erau incompatibile.

La acea vreme, Putin era un președinte venit la putere de curând, după ce președintele Boris Elțin și-a anunțat demisia printr-un anunț surpriză și i-a predat lui postul. Faptul că Putin a zburat pe frontul războiului cecen în aceeași noapte a fost un gest deliberat. Pentru că acest război era aproape de el, iar Cecenia caucaziană era amenințată cu secesiunea de Rusia. Putin a văzut asta ca pe o slăbire suplimentară a puterii Rusiei. Acest lucru trebuia oprit.

După atacul terorist din republica caucaziană Daghestan și mai multe atacuri cu bombă asupra clădirilor rezidențiale din Moscova și sudul Rusiei, Putin a declarat la sfârșitul verii anului 1999, război „teroriştilor ceceni”, dar se referea la Cecenia în ansamblu. Nu s-a dovedit că cecenii au aruncat în aer casele, dar au existat indicii clare că serviciul secret intern rus, FSB, a fost implicat în atacuri. Putin a fost doar șeful acestei agenții de spionaj.

Au inventat el și anturajul său un pretext pentru reluarea războiului din Cecenia, așa cum oferă acum motive false pentru invadarea Ucrainei?

Raidurile aeriene zilnice asupra republicii caucaziene au început în septembrie 1999, iar la începutul lunii octombrie, armata rusă a invadat Cecenia. Ca și în Ucraina de astăzi, războiul nu a fost numit „război”, ci „operațiune antiteroristă în Caucazul de Nord”.

Sute de mii de oameni au murit în acest război sau au fugit din cauza faptului că armata rusă a acționat cu o cruzime incredibilă.

A fost momentul începutului „revigorării Rusiei ca mare putere”, când s- a lansat cariera unui om pe care patronul său Anatoly Sobchak, fost primar al Sankt-Petersburgului, îl descria astfel: „Este dur și duce deciziile până la capăt”.

Dacă iei războiul din Cecenia ca punct de plecare și te uiți la cele mai importante decizii politice din Rusia în anii următori, trebuie să te întrebi de ce Occidentul nu l-a luat în serios pe Putin ca o amenințare mult mai devreme. Pentru că ceea ce a întreprins, evident, a servit doar unui singur scop: să restabilească, prin toate mijloacele, fosta măreție a Rusiei.

Când a preluat oficial mandatul, Putin a promis că Rusia „nu va copia niciodată modelul liberal al Occidentului” și s-a angajat să aducă marea industrie sub controlul statului și să restabilească „mândria rusă”a națiunii sale.

Dar anii petrecuți de Putin la putere au adus eșecuri – eșecuri care poate nu l-au făcut decât să-l stimuleze pe acest om, care lua rezistența ca pe un afront personal.

Unul dintre ele a avut loc în 2004, când favoritul lui Putin, Viktor Ianukovici, un politician prorus din estul Ucrainei a câștigat alegerile prezidențiale din Ucraina cu trei milioane de voturi false, și a urmat Revoluția Portocalie.

Peste o sută de mii de oameni revoltați au ieșit în stradă, forțând un al treilea tur de scrutin care a deschis calea liderului opoziției Viktor Iuşcenko să devină președinte. În acea perioadă, înfrângerea lui Putin era evidentă: anterior îl adusese pe Ianukovici la Moscova și îl îmbrățișase în fața camerelor de luat vederi, l-a vizitat de două ori la Kiev și chiar l-a lăudat drept garantul „transformărilor democratice”.

Ceva similar i s-a întâmplat lui Putin și în martie 2005. Apoi a izbucnit o revoluție a lalelelor în îndepărtatul Kârgâzstan. Oponenții regimului au capturat reședința guvernamentală din Bișkek într-un atac surpriză, iar președintele Askar Akaev și familia sa au fugit în Rusia cu elicopterul. Era destul de probabil ca scânteia revoluției să se răspândească și în alte foste republici sovietice.

Frustrarea față de ghinionistul Putin s-a răspândit brusc în toată Moscova. Potrivit unui consilier de la Kremlin, Viktor Cherkashin care a servit în KGB timp de 40 de ani, Putin „și-a pierdut voința de a lua decizii”.

Ne putem imagina cum l-a afectat asta pe Putin. Acesta a fost probabil adevăratul punct de cotitură pentru el. 

Un an mai târziu, Putin a dovedit că și-a învățat lecțiile. El a organizat un summit G-8 la palatul Marelui Duce Konstantin de lângă Sankt Petersburg, iar Occidentul era acum identificat de el ca principalul inamic.

Rusia „a redevenit o putere mondială în ceea ce privește creșterea economică”, a spus Putin, adăugând că țara sa „a fost, este și va fi întotdeauna o mare putere”.

Economia Rusiei era atunci în plină ascensiune, iar rubla se poziționa ca o monedă de rezervă mondială suplimentară.

Tema acelui summit din 2006 era securitatea energetică globală. La acea vreme, Putin a renaționalizat în mare măsură sectorul petrolului și gazelor, numindu-l „sfântul sfintelor”.

Cu doar câteva luni mai devreme, în ziua de Anul Nou 2006, Gazprom, deținută de stat, a impus o reducere a cantităților de gaze livrate Ucrainei, pentru a dejuca politica președintelui Iuscenko și reformele guvernului său.

Acum lumea a înțeles că Putin și oamenii lui cunosc valoarea atuurilor din mâinile lor și sunt gata să le joace.

Au trecut 16 ani de când a început confruntarea geostrategică, dar în acești 16 ani, politicienii occidentali nu au înțeles nimic. Și asta în ciuda faptului că în Europa se începuse deja atunci să se vorbească despre diversificarea aprovizionării cu energie.

Putin și-a recâștigat poziția în politica externă și-a recăpătat influența pierdută în statele post-sovietice, a format o alianță cu China, India și Pakistan. Politica externă a Rusiei s-a schimbat de la o poziție de slăbiciune la o poziție de forță. Politologul moscovit Dmitri Trenin rezuma atunci: „Umilințele post-sovietice sunt de domeniul trecutului, liderilor ruși le place să cânte la tobe mari”.

Pentru a nu încălca constituția, care prevedea doar două mandate pentru președintele Rusiei, Putin a acceptat temporar schimbarea puterii în 2008 și a predat președinția vicepremierului Dmitri Medvedev. La acea vreme, el era considerat un liberal, dar doar câteva luni mai târziu, Putin trebuie să fi regretat acest pas.

La începutul lunii august, încercarea președintelui georgian Mikheil Saakashvili de a recâștiga controlul asupra regiunii separatiste Osetia de Sud a declanșat în Georgia un război cu separatiștii iar Rusia a răspuns invadând Georgia.

Operațiunea a fost ceea ce s- a numit primul război adevărat dintre Rusia și statul succesor sovietic, Putin pedepsind Georgia, care, sub Saakashvili, se orientase spre vest. Rușii au aruncat chiar bombe asupra localității natale a lui Stalin, Gori.

La vremea aceea, Occidentul era neputincios în fața neoimperialismului rus, așa cum este acum în fața invadării a Ucrainei. În vara lui 2008, Der SPIEGEL scria că „Rusia sub Putin a fost judecată greșit”, deși existau semne în acest sens.

După rocada cu Medvedev și revenirea la președinție, Putin a abandonat complet respectarea oricăror aparențe. La sfârșitul anului 2013, l-a convins pe omologul său ucrainean Ianukovici să anuleze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, care se pregătea de ani de zile, ceea ce a provocat tulburări în Ucraina. A urmat invazia rusă din estul Ucrainei și ocuparea Crimeei. Astfel, Putin a izolat Rusia de lume și a declarat-o „cetate”.

Toate acestea merită amintite astăzi, în timp ce oamenii se întrabă ce motive are Putin pentru a invada Ucraina și cât de periculos este. La începutul celei de-a treia săptămâni de război, prima întrebare care ar trebui pusă este: Putin a calculat de data aceasta greșit ? Este el prea departe de realitate?

Forțele armate rusești înregistrează progrese lente, și e probabil că numărul victimelor are deja patru cifre, iar mai mulți generali de rang înalt au fost uciși.

În termeni economici, pagubele sunt de asemenea, cu mult mai mari decât pe care Kremlinul încearcă să le prezinte publicului rus.

Conștientizarea acestui lucru răzbate chiar în rapoartele agenției de stat ruse RIA Novosti care a analizat consecințele sancțiunilor pentru aviația rusă: 777 din cele 980 de aeronave ale flotei aeriene ruse sunt în leasing.

Doar aproximativ 150 de aeronave au fost de fabricate rusească, dar chiar și acelea zboară cu motoare franceze și au electronice occidentale de bord. Acestea trebuie întreținute, sunt necesare piese de uzură și piese de schimb, dar aprovizionarea cu ele a fost suspendată. Anularea călătoriilor aeriene în Rusia este doar o chestiune de timp.

Au fost agențiile de informații ruse în imposibilitatea de a analiza situația? Sau Putin nici măcar nu a ținut cont de analizele acestora în aprecierile sale?Vezi și: 

Dacă Putin ar fi câștigat războiul în două zile, ar fi putut conta pe entuziasmul elitei ruse și pe sprijinul deplin al poporului. Cu toate acestea, blitzkrieg-ul său a eșuat. Este evident că Putin este enervat.

Există un om care a fost menționat de mai multe ori în cercurile rusești ca un succesor promițător al lui Putin. A fost foarte strâns asociat cu Putin, în urmă cu câțiva ani a fost transferat în provincii de la Moscova.

Acesta este Alexei Diumin, care în prezent este guvernatorul regiunii Tula, care se află la aproape 200 de kilometri sud de Moscova.

Guvernatorul regiunii ruseşti Tula, Alexei Diumin.

Guvernatorul regiunii ruseşti Tula, Alexei Diumin.

Diumin a lucrat în Serviciul de Securitate Prezidențial din 1999, când Putin a devenit prim-ministru și la scurt timp după aceea președinte.

Când Putin a preluat din nou controlul asupra afacerilor statului în 2008, Diumin a urcat la rangul de șef al securității și adjutant. S-a întors și la Kremlin cu Putin în 2012, unde a devenit șef adjunct al întregului serviciu de securitate și șef adjunct al serviciului de informații militare al GRU.

El a fost unul dintre arhitecții anexării Crimeei. Ulterior a fost numit viceministru al apărării, acum cu gradul de general locotenent.

Faptul că Putin l-a numit guvernator la Tula în 2016, doar câteva luni mai târziu, i-a surprins pe mulți atunci, inclusiv pe Diumin însuși, dar asta ar putea avea propria sa logică, pentru că în spațiul politic plin de intrigi de la Moscova, cei cu ascensiunea rapidă se ard repede.

Putin îl admiră totuși pe Diumin pentru devotamentul său , rădăcinile sale adânci în comunitatea de informații și experiența sa în operațiuni complexe.

În plus, în cele mai înalte cercuri ale puterii, Diumin, care este cu 20 de ani mai tânăr decât el, va fi considerat o forță proaspătă, care nu este asociată cu politicile anterioare.

Probabil că nici Putin însuși nu știe când va părăsi scena politică, iar totul poate depinde și de modul în care se încheie războiul din Ucraina.

12/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: