CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rusia acuză NATO și întregul Occident de declanșarea războiului din Ucraina și spune că acesta a pornit în 2008 la București

Alexander Grușko (foto), adjunctul Ministrului rus de Externe de la Moscova, a acuzat Occidentul de declanșarea războiului din Ucraina și spune că acesta a pornit în 2008 la București.

Într-un interviu acordat agenției de presă Tass, adjunctul lui Serghei Lavrov a dat vina pe summit-ul NATO de la București din 2008 pentru războiul declanșat de Rusia în Ucraina. 

Grușko e de părere că NATO a fost deja „învinsă în Ucraina”.

„Această înfrângere are legătură cu prăbușirea proiectului prin care se urmărea transformarea Ucrainei într-un stat anti-rus.

După 2007, când NATO a decis la București (n.r. – summit-ul NATO de la București din 2008) că Georgia și Ucraina pot deveni membre ale Alianței, noi am anunțat că această decizie e o bombă cu ceas pentru securitatea europeană iar dacă nu se va reveni asupra ei ea va exploda”, a precizat adjunctul ministerului rus de Externe, citat de publicația  DefenseRomania, care a observat că ceea ce Grușko nu spune, este că Federația Rusă a călcat în picioare dreptul internațional și suveranitatea și independența Ucrainei, fiecare stat având dreptul să-și aleagă singur deciziile politicii externe.

Foto: Fostul președinte român Băsescu și veșnicul președinte al Rusiei, Vladimir Putin

Mai mult, Moscova omite cu bună știință să spună că anexarea Crimeei în 2014, ruperea unei părți din Donbas și susținerea activă financiară și militară a separatiștilor pro-ruși, iar mai apoi invadarea la scară largă a Ucrainei în 2022 și anexarea regiunilor Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie sunt ilegale.

Ocupantul rus continuă să calce în picioare nu doar integritatea teritorială a Ucrianei, dar și suveranitatea politică a țării vecine, acuzând NATO de aventura militară fără precedent după al Doilea Război Mondial, în care Vladimir Putin a angrenat Armata rusă invadatoare.

Federația Rusă a încălcat cel puțin două tratate: 

– Tratatul de prietenie, colaborare și parteneriat între Ucraina și Federația Rusă din 1997, prin care Rusia recunoștea granițele și frontierele Ucrainei, inclusiv Peninsula Crimeea ca partea a Ucrainei.

– Memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994 de președinții Rusiei, Ucrainei, Marii Britanii și Statelor Unite, este un document care prevede garanții de securitate pentru Ucraina în urma renunțării la arsenalul său nuclear și aderării la Tratatul privind neproliferarea armelor nucleare.

În ceea ce privește așa-zisa „înfrângere” a NATO în Ucraina, ea are două dimensiuni.

-Cea militară, Rusia încercând să inducă în mod fals ideea că NATO e partea a războiului, iar Armata rusă luptă de fapt cu forțele Alianței nu cu cele ucrainene. Situația actuală de pe front nu arată deloc ca o „victorie” a Rusiei.

După 8 luni de război, cu pierderi uriașe de tehnică militară și resursă umană, Vladimir Putin a fost nevoit să apeleze la mobilizarea parțială în tentativa de a consolida referendumurile fictive organizate în mare grabă în contextul contraofensivei ucrainene. Supraapreciată, Armata rusă s-a văzut angrenată într-un război de uzură pe termen lung, după ce calculele unei victorii rapide în trei zile prin destructurarea conducerii politice a Ucrainei s-au dovedit greșite. Epuizată și nepregătită, mitul Armatei Roșii s-a prăbușit în Ucraina. 

Dimensiunea așa-zisei „înfrângeri” politico-sociale despre care Rusia vorbește e falsă și ea. Invadarea Ucrainei s-a bazat pe calcule greșite nu doar militar.

Kremlinul a organizat „operațiunea militară specială” cu convingerea că Armata rusă va fi privită ca „eliberatoare” de majoritatea populației ucrainene, mai ales în sud-estul Ucrainei.

Azi, la aproape 8 luni de la invadarea Ucrainei, avem o certitudine:

Dacă înainte de 24 februarie 2022 populația Ucrainei era împărțită în ceea ce privește decizia de a urma sau nu drumul pro-european, invazia rusă a trecut integrarea europeană pe plan secund și a creat o susținere covârșitoare la nivelul populației pentru rezistența Ucrainei, independența sa și integritatea sa teritorială în fața agresiunii ruse.

Efectul social și politic a fost exact invers de ceea ce Rusia spera să obțină încă din primele zile ale invaziei.

Publicitate

16/10/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RUSIA ÎNCEARCĂ SĂ IMPUNĂ PROIECTELE SALE DE FEDERALIZARE REPUBLICII MOLDOVA ŞI UCRAINEI. VIDEO

 

 

 transnistria 2

 

 

 

 

ALERTĂ MAXIMĂ: RUSIA URMĂREŞTE  ÎN EUROPA DOUĂ PROIECTE DE FEDERALIZARE  – PENTRU Republica Moldova ŞI UCRAINA 

 

Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa, pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina, a declarat analistul Vladimir Socor, la dezbaterea organizată de Fundaţia Universitară a Mării Negre cu tema „Moscova nu crede în lacrimi. Dar nici America. Cum va arăta frontiera estică a României?”.

„Rusia urmăreşte două proiecte de federalizare în Europa: pentru Republica Moldova şi pentru Ucraina. Posibil acum şi în Siria, eu mă aştept să văd o propunere de federalizare a Siriei.

Pentru Republica Moldova, proiectul se numea federalizare începând cu 2003, cu Memorandumul Kozak; Federaţia Rusă a insistat până foarte recent să reactualizeze Memorandumul Kozak, acuzând Moldova şi Occidentul de a-l fi respins; acolo Rusia foloseşte cuvântul ‘statut special’ pentru Transnistria”, a spus Socor.

El a vorbit despre cum va arăta vecinătatea estică a României în perspectiva viitorului apropiat sau pe termen mediu.

„Cred că trebuie să privim această vecinătate estică prin prisma noţiunii de ‘istmul baltic-pontic’. Este linia de demarcaţie între Rusia şi Europa, între două concepte de civilizaţie antagonice, care se înfruntă de-a lungul istmului baltic-pontic, începând cu, cred eu, secolul XIV”, a susţinut Socor.

În opinia sa, este foarte important, pentru toate ţările din zonă, să evite apariţia unor tensiuni între Ucraina şi vecinii săi vestici, fie că e vorba de Polonia, Ungaria sau România, deoarece numai Rusia poate profita de pe urma unor asemenea tensiuni.

„Zona Mării Negre a fost, începând cu, practic, 1991-1992, epicentrul conflictelor pe care le numim îngheţate. Toate aceste conflicte au loc în regiunea extinsă a Mării Negre. Indiciu în plus de vulnerabilitate, indiciu al unei zone în care Rusia, practic, a suspendat aplicarea dreptului internaţional.

El nu se aplică acolo unde Rusia întreţine conflicte îngheţate. Tot în zona Mării Negre, în afară de ameninţările convenţional militare tradiţionale, am constatat primele experimente cu războiul hibrid. El a început de fapt în Transnistria, fapt în general ignorat de cancelariile occidentale şi de mulţi alţi factori implicaţi. Războiul hibrid l-am văzut în Transnistria, în 1991-1992, într-o formă rudimentară, încă nedezvoltată”, a explicat analistul.

Socor este de părere că în Republica Moldova, dacă în perioada 2002-2005, când se vehicula federalizarea la nivel oficial, era vorba despre federalizarea între Transnistria şi restul Republicii Moldova, acum situaţia s-a schimbat.

„Acum putem prevedea o reacţie în lanţ, în Republica Moldova, în care un statut special, fie el deja convenit, fie el proiectat şi discutându-se despre el în mod serios, ar putea să declanşeze o reacţie în lanţ în alte părţi ale Republicii Moldova – enclavele etnico-lingvistice: Găgăuzia, Bălţi, Taraclia”, a mai declarat Socor.

El a adăugat că Moldova este mai vulnerabilă decât Ucraina, deoarece conştiinţa naţională este subdezvoltată.

 „Nu avem sentimentul patriotic la dezvoltarea căruia am asistat în Ucraina. Dacă în Ucraina cedări în problema Donbasului ar conduce la o reacţie patriotică, şi guvernarea se teme de ea, în Republica Moldova nu are a se teme de aşa ceva”, a mai spus Socor.

Analistul a arătat că persoanele din conducerea Găgăuziei afirmă că, în cazul obţinerii unui statut special pentru Transnistria, Găgăuzia va insista să obţină un statut echivalent şi va repeta o consultare populară în acest sens, în Moldova existând o politică a „paşilor mici” în vederea federalizării.

Proiectul de federalizare a Republicii Moldova pe care încearcă să-l reanimeze  Moscova  prin preşedintele slugă rusească  al Republicii Moldova, Igor Dodon, avantajează doar interesele Rusiei în această regiune. 

O eventuală federalizare ar îngloda Republica Moldova în datorii imense, iar regiunea transnistreană ar obține drept de veto și ar bloca toate inițiativele de reformă și parcursul european al acestei republici post sovietice.

Este opinia directorului executiv al IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu, ex-ambasador al Republicii Moldova la Washington, care a răspuns la întrebările Report.md.

 Propuneri despre un model federalist salvator, care ar „rezolva” în mod magic problema conflictului înghețat din Republica Moldova au existat și anterior

Să ne amintim de conceptul de ”stat comun” introdus în vocabularul negocierilor dintre Moscova și Chișinău de Evghenii Primakov prin anul 1997. Președintele P.Lucinschi era în al 9-lea cer de bucurie că i-a convins pe ruși să-i dea dreptate.

În realitate, Moscova își promova cu insistență proiectul de consolidare a enclavei separatiste în raport cu Chișinăul. Concomitent, s-a trecut la prelucrarea elitelor găgăuze, care au revenit la subiectul competențelor după modelul unei feude teritoriale.

În anul 2003, președintele comunist  de atunci, Vladimir Voronin, parafase fiecare filă a Planului cunoscut drept ”Memorandumul Kozak”, după numele oficialului rus, însărcinat cu negocierea acestui document, dar inițiativa nu a prins.

A existat o rezistență puternică din partea societății civile, a opoziției politice și a comunității internaționale. Și atunci, și acum, un element toxic al acestui proiect politic de pretinsă reglementare a ținut de obstinația cu care Moscova promova ideea de a menține trupele sale militare în calitate de ”garant al reglementării” pe teritoriul Republicii Moldova.

În anul 2003, Dmitri Kozak izbutise să introducă în textul faimosului său document o menține după care aceste trupe s-ar fi aflat pentru încă 40 de ani ca garanție a respectării obligațiilor părților.

Nici în acest moment nu există certitudinea că o reglementare politică după model federalist ar fi precedată de o retragere imediată și necondiționată a trupelor rusești,  care reprezintă, în opinia mea, singurul obstacol al reglementării conflictului.

 Rusia este statul care și-ar dori foarte mult ca Republica Moldova să accepte Transnistria în calitate de subiect al unei posibile federații, ceea ce ar genera numeroase efecte juridice și politice. Dintr-un foc, Rusia ar obține acceptarea de către Chișinău a obligației de a achita datoriile uriașe acumulate de regimul separatist transnistrean, aproape 6 miliarde de dolari SUA, pentru consumul de gaze naturale.

În al doilea rând, Rusia ar rezolva pentru sine și problema finanțării acestei regiuni, care-și cere lunar retribuția, în condițiile în care bugetul federal al Rusiei plesnește din toate încheieturile, iar răbdarea oamenilor sfâșiați de impactul dezastruos al aventurilor separatiste din stânga Nistrului, pare să aibă anumite limite.

Or, se știe foarte bine că de-a lungul ultimilor 25 de ani, singurul factor major, care a menținut pe linia de plutire acest regim separatist a fost sponsorizarea necondiționată a Federației Rusie în plan  militar, economic, financiar, diplomatic și în multe alte chipuri..

Acum, am ajuns la o etapă în care contextul regional de securitate s-a schimbat brusc ca urmare a războiului din Ucraina. Povara finanțării acestui separatism regional a devenit prea grea chiar și pentru fanteziile geopolitice ale Moscovei. Cum le spune și premierul D.Medvedev rușilor din Crimeea: ”bani nu sunt, dar voi țineți-vă!”.

Peste 80% din exporturile transnistrene merg astăzi spre piața comună a UE și consumatorii din Republica Moldova. Și este absolut evident că nu mai putem vorbi despre faptul că Rusia ar putea, economic, să reancoreze economic dinamica regiunii separatiste.

Despre unirea cu Federația Rusă – aceasta n-o mai cred nici măcar slugile plătite de Putin.

Așa-zisa federalizare ar însemna de fapt o ”transnistrizare” accelerată, urmând ca disputele să fie soluționate de către trupele militare rusești ori de către emisari ai Federației Ruse, cum este Dmitrii Rogozin, „reprezentant special al președintelui Putin pentru Transnistria”, fost ”mercenar” cu toate actele în regulă în războiul din 1992. 

În plus, motivul pentru care Moscova propune cu foarte multă insistență modelul său federalist este de a încorpora în structura politică a statului național Republica Moldova un subiect statal cu drept de veto pentru a bloca orice decizie, care ar devia de la conceptul de ”suveranitate limitată” pe care Moscova o aplică în raport cu fostele republici sovietice.

Ne amintim că V.Putin afirma în 2008 că Ucraina nu este un stat și că deciziile suverane ar trebui să fie luate nu la Kiev, ci în altă capitală.

Mai târziu, tot Moscova cerea Kievului să accepte ideea unui format trilateral de negocieri înainte de a semna Acordul de Asociere cu UE.

În 2016, Igor Dodon propune exact acest format trilateral din care să facă parte UE și Rusia pentru a ”revizui” defectele Acordului de Asociere RM-UE, pe care l-a criticat neobosit în ultimii 2 ani.

Moscova ar fi foarte interesată ca asemenea aranjament de stat să anuleze angajamentele  internaționale ale R.Moldova față de UE, deja ratificate de toate parlamentele statelor membre ale UE, pentru ca să reducă la zero marele succes pe care l-a avut Moldova atunci când a semnat Acordul de Asociere cu UE și cel de liberalizare a regimului de vize din 2014.

Pe scurt, printr-un proiect stupid de federalizare, Rusia și-ar rezolva câteva mari probleme:

1. cea legată de finanțarea separatismului transistrean – va pune această povară pe contul Guvernului de la Chișinău și ar folosi slăbiciunile economice ale Republicii Moldova pentru a inteveni de câte ori va avea chef;

2. ar distruge statul Republica Moldova în formula în care îl cunoaștem noi, mobilizându-se să elimine din structurile sale de putere elitele prooccidentale și în special cele naționale;

3. ar compromite relațiile Moldovei cu UE și ne-ar bloca parcursul european, provocând crize succesive de funcționare, dezastrul bancar provocat în 2015 fiind o acțiune deliberată de compromitere a cursului pro-UE.

După cum vedeți, scenariul este sumbru, pentru că nu se leagă sub nici o formă cu interesul național al Republicii Moldova. Asta nu poate însemna progres, bunăstare și nu poate asigura un viitor predictibil cetățenilor acestei țări.

Dacă ar reuși să federalizeze R.Moldova, același model ar fi propus ca exemplu pozitiv pentru reglementarea conflictului militar din Estul Ucrainei. Prin urmare, orice guvern normal și sănătos la Kiev nu ar accepta o asemenea federalizare după rețetă rusească iar   ucraineni nu ar sprijini sub nici o formă o politică de concesionare a suveranității către subiecți federali, pentru că din această situație ar apare următoare mișcare – transportarea acestui model ”proxi” pe teritoriul minat de ostilități militare al Ucrainei.

Nu ar fi favorabil nici Occidentul unui asemenea model, care ar servi doar intereselor imperiale rusești și nicidecum populației din regiune sau statului de drept Republica Moldova, care are nevoie imperativă de întărire, reanimare, consolidare, europenizare și nu de transnistrizare.

Nu mai vorbim aici de interesele  României, care are un interes strategic de a contribui la bunăstarea și stabilitatea democratică a Republicii Moldova, nu de ruinarea și înfeudalizarea acesteia după rețete rusești.

Nu ar trebui să subestimăm nici  faptul că România are obligații directe prin faptul că a recunoscut independența Republicii Moldova, în 1991 și are, în acest moment obligații față de peste jumătate de milion de cetățeni români care locuiesc în Republica Moldova, iar între timp are și niște cetățeni ai săi, care au cerut și au primit cetățenia Republicii Moldova.

Ei sunt cei care au nevoie de protecție și salvgardare contra oricăror fantezii politice pe care unii politicieni ar trebui să le experimenteze la început pe cobai.

 

 

 

 

Surse:

 http://basarabialiterara.com.md/?p=30618

http://www.report.md/politic/Igor-Munteanu-O-federalizare-de-tip-rusesc-ar-oferi-separatistilor-un-statut-de-jucator-cu-drept-de-veto-intr-un-stat-care-nu-ne-ar-mai-apartine-375

23/03/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O comemorare tristă – Împlinirea a 205 ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. VIDEO

 

 

 

 

 

Image result for basarabia 1812 photos

 

 

 

 

 

 

În data de 16 mai 1812, la încheierea războiului ruso-turc, când a fost semnată Pacea de la București, o parte însemnată a Moldovei, respectiv teritoriul situat între Prut şi Nistrua fost anexată la Imperiul Țarist. Scopul Rusiei imperiale în războiul cu Imperiului Otoman, desfăşurat între anii 1806 și 1812, era întărirea influenței sale în peninsula Balcanică.

Prutul nu era un fluviu de frontieră, era un râu intern, şi existau chiar localități unde jumătate de sat se afla  pe partea dreaptă,  iar cealaltă jumătate pe partea stângă a acestuia. Drept urmare, s-au decimat proprietăți, s-au destrămat familii, rudele au fost despărțite forţat de o parte și de alta a noii graniţe.

Peste puţină vreme, acest străvechi pământ răpit Moldovei avea să fie numit de cotropitorii ruşi gubernia Basarabia.

Etnonimul ”Basarabia”, folosit până atunci timp de secole doar pentru sud-estul regiunii, a fost extins de Rusia asupra întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, cu scopul de a șterge din memorie apartenența acestuia la Moldova şi implicit la spațiul românesc.

Au fost înregistrate acţiuni de rezistență atât din partea boierimii pământene şi a clericilor, cât și a țăranilor, amintește istoricul  Ion Varta.

”S-au manifestat de o manieră admirabilă o bună parte din boierimea noastră, așa numita partidă națională care s-a opus vehement, mai ales la etapa inițială, dar și ulterior, în următoarele decenii. Țăranii au protestat așa cum au găsit ei de cuviință, prin plecări haotice, sporadice, prin abandonarea satelor lor și stabilirea în localitățile de pe partea dreaptă a Prutului. Există chiar câteva cazuri când s-a plecat cu satele”.

După răpirea Basarabiei ruşii au urmat o politică de intensă deznaţionalizare a băştinaşilor români moldoveni trăitori pe aceste meleaguri, cărora li s-a interzis să înveţe în limba maternă şi  accesul la  cărțile şi publicaţiile care proveneau din cealaltă parte a Prutului. 

Datorită ocupaţiei ruse, populația din Basarabia a întârziat în dezvoltarea sa culturală, la aceasta adăugându-se şi politica de colonizare masivă a unor populaţii aduse aici din străfundurile imperiului rus, cu scopul de a schimba structura şi echilibrul etnic a populației.

Istoricul Ion Negreia subliniat că anexarea Basarabiei ”este o problemă care durează și astăzi din cauza că a scindat un stat – Principatul Moldovei, și a separat de la trunchiul firesc de dezvoltare a etniei românești segmentul dintre Prut și Nistru pe care l-a anexat la o altă structură politică, la Imperiul Rus.

Am stat  timp de 100 de ani sub țarism și mai bine de 50 de ani sub a doua ediție de ocupare a Basarabiei din 1940, având o dezvoltare nefirească.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

http://radiochisinau.md/205-ani-de-la-anexarea-basarabiei-la-imperiul-rus-sau-decimat-proprietati-sau-destramat-familii–50478.html; http://orasulmeu.md

23/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: