CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1918 – UNIREA BASARABIEI CU TARA

MOTTO:
„Turcul ne lăsa să ne rugăm lui Dumnezeu în limba noastră şi în bisericile noastre, de care nu s-a atins. El nu ne silea să învăţăm turceşte. […] De accea, când s-a aflat la 1812 că partea cea mai mănoasă a Moldovei trebui să treacă la Rusia, strămoşii noştri s-au cutremurat.”- Ion Pelivan,discurs în Sfatul Ţării

UNIREA BASARABIEI  CU ROMANIA

La 27 martie 2010 se implinesc 92 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. In istorica zi de 27 martie 1918, Sfatul Tarii din Republica Democratica Moldoveneasca a decis ca Basarabia sa revina la tara mama.

Actul unirii a fost pregatit inca din aprilie 1917, cand un grup de  patrioti români a înfiintat Partidului National Moldovenesc, o grupare politica ce isi propunea sa lupte pentru „dobândirea drepturilor cetatenesti si nationale pentru românii din Basarabia si de dincolo de Nistru”.

Sfatul Ţării a fost Parlamentul guberniei Basarabia iar, după proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti, a fost organul legislativ al noii republici, care avea să proclame Unirea cu Regatul României în 1918.

Evenimentele care au precedat alegerile pentru Sfatul Ţării

Revoluţia din Februarie şi încetarea ostilităţilor dintre Rusia şi Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări şi congrese ale reprezentanţilor diferitelor clase sociale sau organizaţii profesionale pentru discutarea viitorului ţării. În perioada 6 – 7 februarie 1917 , a fost convocat un congres al reprezentanţilor locuitorilor de la sate, care a votat o moţiune care a cerut autonomia şi formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: ale clerului, învăţătorilor şi ale soldaţilor, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie.

În aprile 1917, a fost creat Partidul Naţional Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pan Hallipa şi Onisifor Ghibu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc, la apariţia căruia a avut o importantă contribuţie un număr de refugiaţi din Transilvania şi Bucovina.

Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostăşesc din Chişinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie naţională şi teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.

În acelaşi timp, Adunarea Naţională Ucrainiană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecţiei Guvernului provizoriu rus de la Petrograd.

În perioada 23 – 27 octombrie 1917, consiliul ostăşesc a proclamat autonomia Basarabiei şi formarea Sfatului Ţării ca organ legislativ. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau români, 15 ucrainieni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec.

Republica Democrată Moldovenească

Prima sesiune a Sfatului Ţării a fost ţinută pe 21 noiembrie 1917. Preşedinte al forului legislativ a fost ales Ion Inculeţ. După îndelungi discuţii, pe 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării a proclamat Republica Democrată Moldovenească, Ion Inculeţ fiind ales în funcţia de preşedinte.

După victoria Revoluţiei din Octombrie, guvernatorul Basarabiei s-a retras din funcţie, lăsându-l în loc pe Constantin Mimi, numit Comisar Gubernial. Numai că Mimi nu a fost agreat de Congresul Ţăranilor, care l-a demis şi l-a înlocuit cu Inculeţ. Puterea exectivă a fost preluată de un nou organism prezitat de Pantelimon Erhan, Consiliul Director.

Revoluţia a adus haos în Rusia, iar unele bande de dezertori ruşi bolşevizaţi au încercat să impună revoluţia şi în Basarabia. Consiliul Director a trimis o misiune la Iaşi (oraş care îndeplinea temporar funcţia de capitală a României), în speranţa că Antanta va asigura un ajutor militar consistent împotriva bolşevicilor. Aliaţii europeni au încercat să trimită în zonă ceva trupe sârbe şi cehe, dar fără mare succes.

 În schimb, în Basarabia au ajuns unităţile formate din foşti prizonieri austro-ungari de naţionalitat română (originari din Transilvania şi Bucovina), care se organizaseră pe teritoriul fostului Imperiu Rus să lupte împotriva imperiului bicefal. Transilvănenii şi bucovinenii ajunşi în Chişinău au intrat în luptă împotriva gărzilor bolşevice în gara oraşului.

Bolşevicii îşi urmau programul politic al teroarei împotriva burgheziei şi proprietarilor de pământ din Basarabia. Ei au reuşit pe 5 ianuarie 1918 să ocupe Chişinăul, deputaţii Sfatului Ţării şi membrii Conciliului Director au fost nevoiţi să fugă, unii dintre ei fiind însă prinşi, judecaţi sumar şi executaţi. Într-o întrunire secretă ţinută a doua zi, membrii Sfatului Ţării au decis să trimită încă o delegaţie la Iaşi, pentru a cere ajutorul României.

Guvernul român al premierului Ion I. C. Brătianu a decis să intervină în Basarabia, iar, pe 13 ianuarie 1918, Armata a 9-a Română, în frunte cu generalul Broşteanu, a intrat în Chişinău. Unităţile bolşevice s-au retras la Tighina şi, după o scurtă luptă, dincolo de Nistru.

Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenţei Republicii Moldoveneşti. Consiuliul Director a fost dizolvat şi a fost înlocuit de Consiliul de Miniştri. Primul ministru al noii republicii a fost numit Daniel Ciugureanu, iar Ion Inculeţ a fost reconfirmat ca preşedinte.

Unirea

Până la şedinţa din 27 martie a Sfatului Ţării, comitetele ţinuturilor din Bălţi, Soroca şi Orhei au fost consultate în privinţa Unirii cu Regatul României. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat în favoarea Unirii cu România cu următoarele condiţii:

1. Sfatul Ţării urma să ducă la bun sfârşit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecţiuni de guvernul român;
2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Ţării, ales prin vot democratic;
3. Sfatul Ţării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor şi oraşelor şi avea să numească funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
5. Legile locale şi forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali;
6. Drepturile minorităţilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate în statul român;
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret şi universal;
10. Noua Constituţie urma să garanteze libertatea cuvântului şi a religiei;
11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracţiuni politice în timpul revoluţiei.

Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!” După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Ţării a votat o moţiune prin care aproba unirea fără condiţii cu România , exprimându-şi încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecţie specială pentru Basarabia.

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan

 Proclamatia mai afirma respectarea drepturilor rninoritatilor, a votului universal egal, direct si secret, a libertatii personale, a tiparului, a cuvântului, a credintei, a adunarilor si a tuturor libertatilor obstesti, care vor fl garantate de noua Constitutie (din 1923 – n.n.).

A.Marghiloman a declarat oficial : „În numele poporului român si al Regelui României, cu adânca emotie si falnica mândrie, iau act de hotarârea cvasi-unanista a Sfatului Tarii si, la rândul meu, declar ca de azi înainte Basarabia este pe veci unita cu România”.

Regele Ferdinand telegrafia: „Un vis frumos s ’a înfaptuit. Din suflet multumesc Bunului Dumnezeu ca mi-a dat, în zile de restriste, ca o mângâiere, sa vad – dupa o suta de ani – pe fratii nostri basaerabeni revenind la Patria Mama”
Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand si publicat în Monitorul Oficial din10 Aprilie 1918. Deputatii Ion Inculet si Daniil Ciucureanu au intrat în Consiliul de Ministri al României, iar C. Stere a devenit presedintele Sfatului Tarii de la Chisinau. Cele doua comisii – agrara si constitutionala – au lucrat efectiv, si în toamna s-a votat reforma agrara, având ca autor pe Anton Crihan, ultimul supravietuitor al Actului Unirii din 1918, decedat de curand în S. U. A. si înmormântat în Basarabia.

Unirea Basarabiei a fost recunoscuta prin Tratatul de la Paris din 28 Octombrie 1918, semnat de Anglia, Franta, Italia, Japonia si România.Rusia comunista a refuzat cu incapatanare sa recunoasca Unirea si a considerat tot timpul ca Basarabia este o provincie care ii apartine de drept.In baza acestei politici imperialiste ,Rusia sovietica a cotropit Basarabia in 1940 si in 1944 supunand poporul romanesc al acestui colt de tara unor atrocitati inimaginabile.

Sursa-Basarabia forum-Basaru

„…Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit. […]

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi destrămarea monarhiei
austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea
cum ar fi cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele Vechiului Regat. […]

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţională care este statul naţional.[…]

O necesitate istorică – naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional – s-a dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”

Florin Constantiniu – O istorie sinceră a poporului român, ed. Univers Enciclopedic, 1997, p. 301-302

 

 http://www.youtube.com/watch?v=Gka9YjyrXgw&feature=related

27/03/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: