CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ÎN SUDUL Ucrainei, de la Odesa până la Transnistria moldovenească, s-ar putea declanșa o escaladare spre un război mondial

Un scenariu pentru Al Treilea Război Mondial: Ucraina, România, Moldova... vs. Transnistria!

Un scenariu pentru Al Treilea Război Mondial: Ucraina, România, Moldova… vs. Transnistria!

Micuța și pașnica R. Moldova va fi în curând târâtă în războiul dintre Ucraina și Rusia. Motivele geopolitice istorice și actuale sunt în joc și sunt aplicate împotriva frontului estic al Rusiei, care se lărgește și se deplasează spre vest.

Cu toate acestea, regiunea din sudul Ucrainei, de la Odesa până la Transnistria moldovenească, este cea care ar putea declanșa o escaladare spre un război mondial.

Armata ucraineană (AFU) care luptă în prezent împotriva armatelor combinate ale Forțelor Armate Ruse , ale armatelor Republicilor Populare Donețk și Luhansk (RPD și RPL) și ale milițiilor din Donbas care sunt pentru moment destul de ocupate. Cu toate acestea, cu Mariupol acum ferm sub control rusesc și cu frontul sudic de la Mykolayiv și Kherson în mod cert în dispută, atentia acestui război se va îndrepta în curând spre sud, la doar o sută de mile spre Moldova.

În afară de pace, Rusia și Ucraina/NATO nu au de ales în legătură cu această tragedie strategică în desfășurare. Dar, există mai mult decât acești trei jucători evidenți în acest război. De asemenea, este important și triumviratul suplimentar al Moldovei, regiunea sa disputată Transnistria și, de asemenea, România, care se vor combina în curând în acest cazan regional, scrie The Unz Review.

Transnistria este o fâșie lungă și subțire de pământ care urmează râul Nistru de-a lungul graniței cu Ucraina, înainte de a se îngusta într-o vale fluvială puțin adâncă și lată de kilometri, care se îndreaptă până în golful uriaș de 40 de kilometri lungime care își are intrarea la podul feroviar Zatoka, pe coasta Mării Negre.

Această regiune transnistreană este deosebită, deoarece Moldova își revendică dreptul de proprietate asupra ei, dar cei 400.000 de locuitori de acolo sunt, din punct de vedere cultural și etnic, mai mult aliniați la Rusia și au purtat un război împotriva Moldovei în 1992 pentru a-și demonstra punctul de vedere. Rusia a efectuat exerciții militare în această regiune chiar recent, pe 2 februarie anul acesta.

Pretextul este că prezența rusă este esențială pentru a-și proteja cetățenii din zonă și pentru a menține pacea între moldoveni și transnistreni. Începând cu această săptămână, acest pretext a luat sfârșit.

Transnistria: Legătura cu România

Pentru a înțelege noua amploare a acestui război, este important să trecem în revistă istoricul revendicărilor și confiscărilor teritoriale privind mica Moldovă și împrejurimile sale. Moldova este un teritoriu revendicat istoric de România până la începerea controlului imperial rusesc și sovietic din 1812 până în 1991. Transnistria înseamnă „dincolo de Nistru”, granița fluvială naturală care desparte Moldova și o parte din nord-estul României de Ucraina. Transnistria a rămas sub control sovietic în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Chiar înainte ca Gorbaciov să renunțe la Uniunea Sovietică, Transnistria, ca regiune, a încercat să se separe de Moldova din cauza venirii subite la putere a naționaliștilor români în capitala Chișinău. Acest lucru a îngrijorat pe bună dreptate numeroasele popoare slave din regiune, care se temeau pentru drepturile, identitatea și siguranța lor actuală. Animozitatea sudului moldovenesc față de nordul de etnie rusă este similară aici cu jumătățile est-vest ale Ucrainei în prezent. Războiul scurt din 1992 de fapt nu s-a încheiat niciodată în mod oficial. În schimb, a rezultat un armistițiu de inspirație rusă, combinat cu introducerea a 500 de „pacificatori” ruși.

Termenul „Transnistria” a fost inventat pentru prima dată în 1989 de Leonida Lari ca parte a unui slogan electoral pentru partidul politic Frontul Popular din Moldova. Cu toate acestea, originea Transnistriei poate fi urmărită mai departe, până la Republica Socialistă Sovietică Autonomă Sovietică Moldovenească, care a fost formată în 1924 ca parte a RSS Ucraineană.

Cu toate acestea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a luat părți din RASS Moldovenească și, de asemenea, teritorii care aparțineau Regatului României (respectiv Bugeacul și raioane din nordul Basarabiei).

Începând din 1940, această combinație a devenit cunoscută sub numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

România nu a fost mulțumită

În 1941, după ce forțele Axei, din care făcea parte și România, au invadat Uniunea Sovietică, armata germană a învins trupele sovietice de acolo și a ocupat țara. Dintr-o dată, România a controlat întreaga zonă dintre râurile Nistru și Bugul de Sud, inclusiv orașul de coastă Odessa, care a fost declarat capitală.

Această versiune lărgită a Transnistriei a devenit casa pentru 200.000 de locuitori vorbitori de limbă română, în timp ce administrația română din Transnistria încerca să stabilizeze situația din zonă în cadrul unui proces de românizare.

În timpul acestei ocupații românești din 1941-1944, aproximativ 150.000 – 250.000 de evrei ucraineni și români au fost deportați în Transnistria. Se pare că majoritatea au fost fie executați, fie au murit din alte cauze în ghetourile și lagărele de concentrare ale acestui stat național românesc.

Pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se încheia, Armata Roșie a avansat din nou în zonă în 1944. Autoritățile sovietice au executat, exilat sau întemnițat sute de locuitori români din RSS Moldovenească pentru crimele lor împotriva etnicilor ruși sau pentru colaborarea cu ocupanții români.

Ca un precursor al înființării oficiale a Transnistriei, Mișcarea Yedinstvo (Unitate), a fost înființată de populația slavă din Moldova pentru a încerca să obțină un statut egal atât pentru ruși, cât și pentru moldoveni. Compoziția etnică și lingvistică a Transnistriei diferă semnificativ de cea mai mare parte a restului Moldovei. Ponderea etnicilor ruși și ucraineni este deosebit de mare și reprezintă majoritatea populației. Mulți moldoveni din afara Transnistriei vorbesc încă limba rusă ca limbă maternă.

Violența a escaladat brusc în octombrie 1990, când Frontul Popular Moldovenesc a făcut apel la voluntari pentru a forma miliții armate pentru a opri un referendum de autonomie în Găgăuzia. Această altă subregiune a Moldovei a avut și are o pondere și mai mare de minorități etnice rusești și ucrainene. Ca răspuns la Moldova, în Transnistria s-au format miliții de voluntari. Deja, în aprilie 1990, mulțimi naționaliste moldovenești au atacat membri ai parlamentului de etnie rusă, în timp ce poliția moldovenească a refuzat să intervină sau să restabilească ordinea.

Încăierările izolate au degenerat în război începând cu 2 martie 1992, când a început o acțiune militară concertată între Moldova și Transnistria. Luptele s-au intensificat pe parcursul acelei primăveri, până când fosta Armată a 14-a sovietică a Gărzilor a intrat în conflict. Se pare că aceste trupe au deschis focul împotriva forțelor moldovenești, ucigând peste 700 de persoane. De atunci, a prevalat armistițiul omniprezent care a rezultat cu Moldova. Chișinăul exercită puțin control sau influență efectivă asupra autorităților transnistrene. Acordul de încetare a focului, semnat la 21 iulie 1992, a fost menținut până în prezent.

Acordul de încetare a focului prevedea crearea unei comisii comune de control tripartite (Rusia, Moldova, Transnistria) care să supravegheze măsurile de securitate în zona demilitarizată transnistreană. Ca urmare, Transnistria este o republică prezidențială independentă nerecunoscută, cu propriul guvern, parlament, armată, poliție, sistem poștal, monedă și înmatriculare a vehiculelor.

Aceasta și-a creat propria constituție, steag, imn național și stemă. Majoritatea transnistrenilor au cetățenie moldovenească, dar mulți au și cetățenie rusă, română sau ucraineană. Acest status quo, deși benefic pentru pace, i-a lăsat pe dinafară pe românii care au avut alte păreri despre Comisie după ce au fost trimiși din nou înapoi în istorie.

Începe un nou război prioritar

Moldova, cu o armată permanentă de abia 5.000 de oameni, a consimțit până acum la această realitate transnistreană în ultimii treizeci de ani; o realitate care este întărită de cei 500 de „pacificatori” ruși staționați aici, în satul Cobasna. De asemenea, la menținerea păcii contribuie încă 1.000 de soldați ruși care păzesc cel mai mare depozit de arme din Europa de Est și cele 22.000 de tone de muniții.

Armata rusă are oamenii și materialele necesare pentru a respinge primele etape ale oricărui conflict care ar putea avea loc aici. Cu toate acestea, atunci când războiul va începe în apropiere de Odesa, baza situată în Cobansa, Transnistria, va avea cu siguranță nevoie rapid de sprijin suplimentar. Aici se află primul conflict important.

Moldova nu are ieșire la mare. Pentru ca Rusia să ofere sprijin Cobansa, ar trebui fie să zboare prin spațiul aerian restricționat și probabil apărat, fie să furnizeze un atac terestru care poate deschide un coridor militar de la un cap de pod de la Marea Neagră până în Transnistria. Aceasta se află la aproximativ treizeci de mile în interiorul țării. Cu toate acestea, Rusia nu va avea alte opțiuni, deoarece baza este mult prea importantă și, în plus, dacă ar permite ca aceste muniții să ajungă în mâinile occidentalilor, ar fi un schimbător de joc în această regiune.

Până acum, în nord, Rusia, de când a abandonat Kievul, a rămas fidelă obiectivelor sale declarate de a elibera Donbasul, Luhansk și Donețk de teroarea nediscriminatorie a AFU și de influența nazistă din ultimii șapte ani. Prin crearea unei zone tampon pe care Rusia continuă să o extindă spre vest în fiecare zi, mai multă libertate teritorială crește pentru cetățenii din estul Ucrainei.

Multe orașe mici și relativ neafectate se deschid, iar magazinele și afacerile se pregătesc să revină la normalitate în această zonă tampon. Pare probabil că, odată ce zona va fi adecvată pentru a preveni bombardarea de artilerie a orașelor și localităților importante, Rusia nu va mai continua să avanseze în teritoriu suplimentar. Eventuala linie de demarcație nord/sud a Ucrainei rămâne deschisă speculațiilor, dar trebuie să ia în considerare limitele râurilor Nistru, Nipru și Bug.

Este de o importanță vitală să înțelegem că zona tampon estică a Rusiei în expansiune este doar o parte din obligația militară a Rusiei de a asigura o blocadă completă a coastei ucrainene.

Aceasta nu poate fi finalizată fără ca alte două obiective să fie atinse mai întâi. Primul, aducerea de către Rusia a coastei sudice rămase din regiunea Odessa sub controlul său, cel puțin până la podul Zatoka.

Doi: menținerea controlului militar al liniilor sudice de front est-vest de-a lungul frontierei Transnistriei până în România. Chișinăul, care se află la 120 km mai la sud, trebuie să rămână neutru, deoarece nu va avea prea multe consecințe și nici opoziție. Dar, până acum nu a făcut-o. Acest lucru este de rău augur pentru această țară minunată și puțin cunoscută.

Dacă vor avea succes, aceste ultime cărămizi rusești în zidul de aici vor bloca efectiv și strategic Ucraina din punct de vedere terestru, blocând complet accesul la toată Marea Neagră și la orice punct spre est. Cu Odessa sub control și Transnistria ca nou front rusesc sudic, Ucraina va rămâne fără port maritim și va fi complet dependentă de Rusia pentru toate exporturile de dinainte sau de după război către est sau importurile către vest pe cale rutieră, aeriană sau maritimă. În special cele de tip militar.

În mod reciproc, din aceleași motive, Ucraina nu va avea de ales decât să lupte pentru controlul aceluiași teritoriu. Aceasta, bineînțeles, presupunând că AFU mai are până atunci suficiente forțe rămase pentru a lupta sau suficiente uniforme de rezervă pentru a îmbrăca numeroasele forțe NATO care vor sosi.

Rapoartele privind mercenarii NATO care lucrează deja în Ucraina arată că SUA/NATO se află deja în Transnistria și se pregătesc pentru această venire sigură. Canada a trimis mercenari prin Moldova care intră în Ucraina prin cele două puncte de trecere a frontierei. Punctul de trecere a frontierei de la Palanca se află pe același drum spre Odessa, la doar 50 de kilometri distanță, dar este esențial să se traverseze mai întâi Transnistria.

Postat la data de 03.05.2022 în ZIUA NEWS

Despre autor: Brett Redmayne-Titley și-a petrecut ultimul deceniu călătorind și documentând „Întristarile Imperiului”. El a scris peste 200 de articole, toate fiind publicate și adesea republicate și traduse de agențiile de presă din întreaga lume. O arhivă a numeroaselor sale articole poate fi găsită la watchingromeburn.uk. 

 Pentru mai multe informații, citiți  partea întâi, „Ignoranța războiului”, partea a doua, „Va deveni Polonia necinstită?” și partea a treia, „Minciunile… și ochii… Ucrainei”.

07/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

ACȚIUNI AGRESIVE ALE RUSIEI CARE VIZEAZĂ ”deromânizarea” Republicii Moldova și ”dezucrainizarea” Ucrainei

Foto: Vladimir Putin

Semne diacritice

Un articol publicat la 5 aprilie de agenția rusă de știri RIA Novosti, intitulat „Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”, a atras atenția presei internaționale ca o posibilă reflectare a adevăratei cauze care l-a determinat pe Putin să bombardeze „poporul frățesc” din țara vecină.

Citind textul din RIA Novosti, ne putem edifica cum a apărut și ce se subînțelege prin termenul inadecvat „denazificare” pus în circuit de Putin cu ocazia „operațiunii militare speciale”, intrigând și scandalizând toată lumea, scrie reputatul ziarist Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național

Acum un an, autorul, Timofei Sergheițev, „scriitor și filosof”, a publicat, pe pagina aceleiași agenții, un material în care anticipa ca „inevitabil” războiul ruso-ucrainean, atribuind Ucrainei intențiile agresive, „rusofobie internă și externă”, prezicându-i „soarta Germaniei postbelice”.

Azi, Sergeițev, care e și autor de scenarii, pare să-și dezvolte „scenariul” și unele idei anunțate atunci, stăruind în mod special asupra necesității de a „denazifica” Ucraina.

În interpretarea sa, din care, avem temei să credem, s-a inspirat și Putin, „denazificarea” înseamnă de fapt „dezucrainizarea” și „dezeuropenizarea” statului vecin, transformarea acestuia într-un teritoriu sub deplina stăpânire ideologică și politică a Rusiei.

Autorul consideră că „ucrainismul” populației din teritoriile istorice ale Malorossiei (Rusia Mică) și Novorussiei (Rusia Nouă) „a fost umflat în mod artificial de către puterea sovietică”.

Nu se explică de ce ar fi avut nevoie regimul comunist să consolideze „componenta etnică a autoidentificării” populației ucrainene, dar aflăm că după dispariția URSS acest „etnocentrism artificial” ar fi trecut în folosința Occidentului, care, la rândul său, l-ar îndrepta împotriva Rusiei.

Ucrainizarea, pentru Sergheițev, e sinonimă cu nazificarea.
El e convins că, spre deosebire, de exemplu, de Georgia și țările baltice, Ucraina nu este posibilă ca stat național, iar încercările de a-l „construi” duc în mod inevitabil la nazism, deoarece „ucrainismul este o construcție antirusă artificială, lipsită de un conținut civilizațional propriu, e un element subordonat unei civilizații străine”.

De unde rezultă că, insistându-se asupra folosirii limbii ucrainene, asupra dezvoltării culturii ucrainene, asupra suveranității și independenței Ucrainei, se lucrează în mod automat împotriva limbii și culturii ruse, împotriva Rusiei.

De aceea, nu e suficient să fie efectuată „debanderizarea”, elementul banderist fiind doar „executantul și perdeaua, camuflajul pentru proiectul european al Ucrainei naziste; de aici și dezeuropenizarea ei inevitabilă”.

Aplicându-se forța militară, ucrainismul trebuie întors „în granițele sale firești” (regiunile vestice ale Ucrainei) și lipsit de „funcționalitatea sa politică”, adică de posibilitatea de a se împotrivi rusificării.

Din unghiul de vedere al autorului, faptul că nu există niciun partid nazist la guvernare, nici fuhrer, nici legi rasiale (decât ca „represiuni împotriva limbii ruse”), nu e dovadă că în Ucraina nu există nazism.

Nazismul ucrainean, afirmă Sergheițev, este „mascat de tendința spre „independență” și calea europeană (occidentală, proroamericană) de „dezvoltare” (în realitate – spre degradare)”, iar „Occidentul colectiv este proiectantul, sursa și sponsorul nazismului ucrainean”, care prezintă „pentru pace și Rusia o amenințare nu mai mică, ci mai mare decât nazismul de sorginte hitleristă”.

„Denazificarea” Ucrainei trebuie efectuată fără compromisuri de tipul „NATO – nu, UE – da”, enunță autorul, făcând în mod evident aluzie la ideea lui Zelenski de a renunța la NATO, cerând însă admiterea Ucrainei în UE.

În condițiile unui cenzuri stricte a materialelor referitoare la „operațiunea militară specială” din Ucraina, apariția unor asemena elucubrații pe siteul unei agenții controlate de statul rus ar fi fost imposibilă fără acceptul Kremlinului.

Autorul detaliază în mod evident ceea ce nu a exprimat până la capăt Putin anunțând „denazificarea” Ucrainei.

Aceasta nu înseamnă doar „lichidarea” tuturor liderilor ucraineni, a armatei ucrainene, a infrastructurii militare, informaționale, educaționale, eliminarea materialelor didactice și interdicția programelor educaționale ucrainene de toate nivelurile, publicarea de liste ale „colaboraționiștilor cu regimul nazist”, ci și aplicarea muncii forțate (pentru cei absolviți de pedeapsa capitală sau închisoare), constituirea organelor permanente de denazificare pentru o perioadă de 25 de ani și, firește „instalarea spațiului informațional rusesc”.

Impresia că nu numai Putin și anturajul său, ci și majoritatea rușilor au pierdut simțul realității, e întărită de reacția entuziasmată a cititorilor RIA Novosti, care comentează articolul în cauză.

Renunțarea la asediul capitalei ucrainene, retragerea armatei ruse din regiunea Kiev nu pare să-i clintească din convingerea că Ucraina trebuie dezucrainizată.

Dezvoltând ideea lui Putin, despre necesitatea „denazificării” Ucrainei cu „miturile ei” vorbește și ex-președintele rus Dmitri Medvedev.

Statul ucrainean stă în calea proiectului rus de edificare a unei „Eurasii deschise, de la Lisabona la Vladivostok”, consideră el.

Dacă armata rusă ar reuși să spargă scutul ucrainean, nu e greu de ghicit, prin analogie, că Putin ar anunța ca obiectiv pentru „operațiunea militară specială” din Republica Moldova „deromânizarea” ei și stoparea cursului european.

06/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Geopolitica, forţele secrete ale istoriei și MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR

Biserica Ortodoxă Rusă, în 2002, despre ideologia lui Alexandr Dughin:  anti-ortodoxie, satanism, islamism, neopăgânism - ILD

Aleksandr Dughin este considerat de mulți drept unul dintre cei mai influenți consilieri pe care i-a avut Putin.

Născut în 1962, fiu al unui inalt membru al spionajului militar sovietic, el este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre invierea unui imperius rus opus intereselor nord-atlantice, un adept al panslavismului și un apropiat al Kremlinului, Bisericii Ortodoxe Ruse si armatei ruse.

A scris mai multe cărți de geopolitică, între care cea mai cunoscută este  Bazele geopoliticii (1997).

Conceptual, Dughin caută să îmbine tradiția geopoliticii clasice germane  cu cea a gîndirii panslaviste , precum și cu mistica  teosofică rusească; (Wikpedia.ro).

De asemenea, Aleksandr Dughin a evocat influența exercitată asupra sa de gânditorii români Jean Pârvulescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade.

Este cunoscut ca un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin miscarile politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolșevic Național, Frontul Bolșevic Național sau Partidul Eurasia.

Acţiunile politice ale lui Putin și ideile promovate de ideologul Dughin nu vin decât să confirme că există o reciprocitate între aceştia doi.

Teoriile promovate de Dughin concordă din plin cu poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin asupra unor subiecte cum ar fi:centralismul statului, autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse şi renaşterea Rusiei ca o mare putere în construcţia Uniunii Euroasiatice.

Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii.

În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

Bazele geopoliticii

Să ne amintim axiomele de bază ale geopoliticii – o ştiinţă care a fost denumită “politică geografică” şi a cărei alcătuire este datorată expertului politic şi omului de ştiinţă Halford Mackinder (1861-1947). Termenul de “geopolitică” a fost folosit pentru prima dată de suedezul Rudolf Kjellen (1864-1922) şi apoi introdus în limba germană de Karl Haushofer (1869-1946).
Totuşi, părintele geopoliticii rămâne Mackinder, al cărui model fundamental a stat la baza tuturor studiilor geopolitice ulterioare. Meritul lui Mackinder constă în faptul că a reuşit să contureze şi să înţeleagă legile clare, obiective ale istoriei politice, geografice şi economice ale omenirii. Dacă termenul “geopolitică” a apărut relativ recent, substanţa lui are o istorie milenară. Esenţa doctrinei geopolitice poate fi schiţată în câteva principii. În istoria lumii există două tendinţe opuse, într-o perpetuă competiţie pentru asimilarea de pământ şi spaţiu – linia de acces către “calea terestră” şi linia de acces “maritimă”. În funcţie de ce tendinţă urmează (cea “terestră” sau cea “maritimă”), statele, popoarele, naţiunile, conştiinţa lor istorică, political or internă şi externă, psihologia lor, viziunea lor asupra lumii sunt conturate conform unor reguli foarte stricte.
Dându-i un asemenea înţeles, este foarte uşor să vorbim despre viziunea globală asupra spaţiului “terestru”, “continental” sau chiar despre “stepă” (“stepa” este “pământ” în înţelesul său pur, ideal) şi despre viziunea mondială asupra spaţiului “maritim”, “insular”, “oceanic” sau “acvatic”. (Notăm în treacăt că primele indicii ale unei căi de acces similare pot fi găsite în lucrările unor slavofili ruşi ca Khomyakov şi Kiryevsky).
În antichitate puterile “maritime” care au devenit simboluri istorice ale civilizaţiei “acvatice” au fost Fenicia şi Cartagina. Imperiul terestru, opus Cartaginei a fost Roma. Războaiele pumice sunt definiţia perfectă a ceea ce înseamnă opoziţia dintre “civilizaţia maritimă” şi “civilizaţia terestră”. În perioada modernă şi în istoria recentă Anglia a devenit polul “insular” şi “maritim”, “stăpâna mărilor” iar mai târziu, America-insula gigant continent. Anglia, ca şi Fenicia antică s-a angajat îndeosebi în comerţul maritime şi în colonizarea de coastă, acesta fiind instrumentul de bază al dominaţiei sale.
Geopolitica de tip fenician-anglo-saxon a generat un model de civilizaţie special, “mercantil-capitalist-de piaţă”, întâlnit în primul rând în interesele economice şi materiale şi în principiile liberalismului economic. Aşadar, în ciuda tuturor variaţiilor istorice posibile, civilizaţia “maritimă” face întotdeauna referire la superioritatea economiei în faţa politicului. Contrar modelului fenician, Roma a reprezentat o mostră de structură războinică, hegemonică, bazată pe control administrativ şi religiozitate civilă, cu principiul “politica deasupra economiei”. Roma este un exemplu de imperiu non-maritim, terestru, pur continental, care a invadat adânc continental şi a asimilat popoarele supuse, “romanizând” imediat după cucerire.
În istoria modernă reîncarnarea puterii “terestre” a fost Imperiul Rus şi, de asemenea imperiul central-european: Austria şi Germania. Rusia-Germania-Austria sunt simbolurile esenţiale ale “geopoliticii terestre” în Epoca Modernă.
Mackinder a demonstrat clar că în ultimele secole “atitudine maritimă” înseamnă “atlantism”, iar în zilele noastre, “puterile maritime”, mai presus de toate sunt Anglia şi America, ţări anglo-saxone.

Împotriva “atlantismului” care întruchipează superioritatea individualismului, “liberalismul economic” şi a “democraţiei de tip protestant”, stă “eurasismul”, care necesită în mod obligatoriu autoritate, ierarhie şi stabiliment “comunitar” al principiilor naţional-statale mai presus de interesele banale umane, individualiste şi economice.
Atitudinea eurasistă exprimată clar este tipică Rusiei şi Germaniei, cele două puteri continentale ale căror viziuni geopolitice şi economice sunt complet contrare celor ale Angliei şi Statelor Unite, “atlantiştilor”.

Metafizica războiului ocult

Opoziţia dintre Ordinul Atlantic și Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor și mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare conținut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor și religiilor, raselor și tradițiilor, spiritului și trupului, păcii și războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă și simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr și minciună, îngeri și demoni etc.
Pe aceasta luptă dintre două modalități opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieții, dintre cele doua căi către cosmos și prin cosmos, dintre cele doua principii mărețe, nu numai opuse unul altuia dar și indispensabile în esența lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice și cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.
Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecția Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranței, Tărâm al Polului.
Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalității Orgiastice, reprezintă proiecția egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinței lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopții, Tărâm al “gropii exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului, Tărâmul Marelui ”Spleen” (Plictiseală) Metafizic.
Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice și sacre și au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane și cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindește alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualității către univers.
Nu exista din acest motiv garanții (fiind imposibil propri-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta și Cartagina este blestemată și nici invers. Totuși, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în așa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemați să servească, de toți soldații geopoliticii, toți agenții secreți al Mării și Pământului.
Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Șarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înțelegem sau nu acest lucru.

Sfârşitul timpurilor

Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este „echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie „echipa Binelui” şi invers. De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – „creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic. Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge „Budiştii” iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă.
Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea ”corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când „chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două „echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.
Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu „Răul absolut” sau cu „Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti.
Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe „spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură.
Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur și simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat și ales, al Marii Drame.

Lupta finală

Cuvântul nemţesc „Endkampf” („Bătălia finală”) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârșitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un „Timp final” special, într-un „timp al lui Mesia”. SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special șiiții) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns. Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mișcările național-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei. Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de „Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic „Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

Ordinul şi „ai noştri”

Termenul „ai noştri” (”nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul „ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic.
Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. „Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul „ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuți, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii și prin naștere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ.
Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre ”ai noștri”; pentru aceștia, propriul lor ”ai noștri” se află departe dincolo de granița continentului, în insula mohorâtă.
Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea „ai noştri” este atotcuprinzătoare. Jean Pârvulescu identifică conceptul „ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. „Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau fățiș, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.
„Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa „noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. „Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotați Continentului Răsăritului, misteriosului și necunoscutului său Destin.
Pârvulescu vorbeşte despre o „Franţă paralelă”, o „Românie paralelă”, o „Rusie paralelă”, o „Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o „Eurasie paralelă”, „Eurasia Spiritului Pur”.
„Ai noştri” sunt soldaţii „Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a ”spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov („Biserica este Unică”): „Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul „nostru”, este Biserica „noastră”, este Imperiul „nostru”.

From the Shanghai Cooperation Organization (SCO) Summit to the G20 ...

Ora Eurasiei

În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legați de substanța ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparține, este dintre ”ai noștri”. În ciuda tuturor persecuțiilor din partea atlantiștilor, în ciuda eficienței strategiei lor distructive, în ciuda ”somnului” greu și adânc al unor întregi arii și al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominației agenților Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de ”decolonizare” este implacabil.
Doar că trebuie să ne abținem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur și simplu conservatori, conservatori din inerție.

Ordinul Eurasia este Revoluția Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conștiinței geopolitice, este calea verticală, în locul oscilațiilor de la stânga la dreapta pe care le face șarpele pentru a merge înapoi.
Ordinul Eurasia este duelul crud și deschis cu puternicul și vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roșu, Ordinul ”Morții Dansând”.

Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenții ”Insulei” cu destinația înapoi către ”Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnația Continentului pe toți aceia care i-au trădat pe ”ai noștri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.
Da, inamicii noștri au adevărul lor.

Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din ”Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influențeze fermitatea, furia, cruzimea rece și aprigă. Putem fi indulgenți doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparținând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.
Judecând după semne precise, ”Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănțui în curând. Sunteți pregătiți, seniori ai ”Ordinului Polar”? Sunteți pregătiți, soldați ai Eurasiei? Sunteți pregătiți, înțelepți strategi ai GRU? Sunteți pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-ați prins în rămășag prin faptul însuși al nașterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

Sursa: Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din «Conspirologia» (Analiza Conspiraţiilor), Moscova, 1992, de Alexander Dughin.

Fragmente preluate din http://www.4pt.su/ro/content/marele-razboi-al-continentelor

10/03/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: