CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum s-a ajuns la dezastrul flotei de pescuit oceanic a României? VIDEO

Imagini pentru pescadoare photos

 

 

România furată | Unde a dispărut flota de pescuit oceanic a României?

 

În România, activitatea de pescuit maritim profesional se limitase până în anul 1964 la Marea Neagră, având ca ambarcaţii mahoanele cherhanalelor şi traulerele mici (şi învechite) ale „Întreprinderii Piscicole” din Brăila şi ale „Întreprinderii de Industrializare şi de Desfacere a Peştelui” din Tulcea, care aduceau la mal tonaje mici de peşti bentici cum ar fi sturionii, morunii, calcanii, cambulele, şi de peşti pelagici printre care dominau chefalii, stavrizii şi hamsiile.

Oferta era mult inferioară cererii. În anii 1964-1965 au fost comandate şantierelor navale din Japonia două mari traulere oceanice : „Constanţa” şi „Galaţi”.

În primii trei ani de activitate, cele două nave au pescuit împreună o medie anuală de 6.620 tone de peşte oceanic: acest succes a încurajat guvernul să dezvolte flota de pescuit până la 20 de traulere şi de 3 nave frigorifere de transport în 1973.

În 1972 producţia medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de tone, adică o medie zilnică de 19,4 tone.  

Estimată la un miliard de dolari americani, Compania Română de Pescuit Oceanic a eşuat în anii de tranziţie.

IPO Tulcea era, în 1990, un adevărat colos, fiind proprietara celei de-a cincea flote de pescuit a lumii.

Potrivit fostului director general Ion Crişan, compania (devenită CRPO SA) avea 50 de traulere, 12 nave frigorifice de transport „Polar”, două tancuri petroliere şi peste 10.000 de angajaţi.

A existat un plan magistral, despre care din păcate nimeni nu vorbește, care a pus România la finalul anilor ’70 pe harta geostrategică a lumii.

Fosta noastră flotă, distrusă cu mare atenție și perseverență după 1989, odată cu înlăturarea lui Ceaușescu de la putere, făcuse parte din acest mare proiect strategic.

Un aspect aproape necunoscut este acela că statul român folosea ca paravan pentru operațiuni de trafic cu armament destinat  statelor din Africa, navele frigorifice tip Polar şi flota de pescadoare.

În 2016 fostul director executiv al Companiei de Pescuit Oceanic, Florin Adetu, avea să declare pentru Digi24 că Romînia comunistă a livrat armament în Mauritania și Republica Angola, iar Nicolae Zărnescu, fost adjunct al Securității Tulcea recunoștea operațiunile explicând că era vorba despre “armament ușor, lansatoare de grenade, automate, mitraliere, cartușe.”

Statele africane erau doar zone de tranzit pentru că armamentul avea ca utilizator final armata irakiană a lui Saddam Hussein, este de părere Ovidiu Ohanesian.

Această situație poate explica tensiunile din 1987 atunci când marina militară iraniană aproape a scufundat cargoul românesc „FUNDULEA” în strâmtoarea Ormuz, iar în ziua următoare a atacat un petrolier care naviga sub numele fals “DACIA.”

Mai multe sinistre absolut suspecte în care au fost implicate navele noastre de pescuit, rămase secrete până în ziua de azi, întăresc ipoteza unor operațiuni acoperite ale statului român pe relația cu statele afircane.

În cartea “Western Sahara: War, Nationalism, and Conflict Irresolution” scrisă de Stephen Zunes și Jacob Mundy, publicată în 2010 la editura Syracuse din New York se menționează că în anul 1986 un trauler românesc a fost scufundat de combatanții Frontului Polisario în apele Republicii Mauritania.

Evenimentul nu este cunoscut în flota noastră. Sunt poate prea puțini cei care au auzit de această scufundare iar majoritatea erau angajați atunci la IPO Tulcea.

Singura sursă documentară care face puțină lumină în speță este “Evoluția flotei comerciale și de pescuit a României între anii 1944 – 1989” lucrare rămasă nepublicată a comandorului de marină Ionescu Ovidiu – Victor. Aici apare consemnată nava „PARÎNG” din structura “Flotei Românești de Pescuit Expediționar” construită în 1981 în Șantierul Naval Brăila,  despre care se precizează că “a fost bombardată și incendiată în anul 1986 în Africa.”

 

Cu doar câteva luni înainte, avusese loc un eveniment similar, îngropat și mai bine de autoritățile de la București, despre care nici până azi nu se cunoaște mare lucru.

Este vorba despre scufundarea în 1985 a traulerului “POSTĂVARUL”, o navă nou intrată în dotarea IPO Tulcea, de 3971 TRB (tonaj registru brut), construită în 1984 la Șantierul Naval Brăila în 1984.

Singura mărturie despre sinistru aparține tot economistului Mircea Grigore, care a fost implicat aparent întâmplător în ambele dezastre, de la care am aflat astfel că la data de 8 martie 1985 traulerul “POSTĂVARUL” naviga între Nouakchott, capitala Mauritaniei și Insulele Capului Verde moment în care a fost lovit de o altă navă.

Mircea Grigore a povestit în 2012 pentru site-ul agenției de presă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași că a fost vorba de o coliziune intenționată și că traulerul românesc a fost lovit cu bună știință de un vapor de capacitate mai mare:

“La 8 martie 1985, nava noastră, Postăvarul a fost lovită de o navă mult mai mare, ziua la amiază, la ora 14.00. Cred că a fost un sabotaj. Am fost loviți la tribord iar când nava care ne-a lovit s-a retras vasul nostru s-a dus la fund.”

După impact, „POSTĂVARUL” s-a scufundat rapid, în aproximativ 40 de minute, în zona Capului Blanc. Șansa marinarilor au fost bărcile de salvare japoneze montate la bordul traulerului românesc care s-au deschis la contactul cu apa.

Supraviețuitorii au fost “pescuiți” din ocean chiar de către echipajul navei care-i scufundase și debarcați în portul Nouakchott. Se pare că au existat și victime dar numărul acestora nu este cunoscut.

“CERNA” atacată pe coasta Senegalului

Au fost şi alte incidente grave în afara acestor două exemple despre modul în care se desfășura la momentul respectiv activitatea de pescuit oceanic a fostei noastre flote, riscurile la care era supus personalului navigant fiind mai mult decât evidente.

În epocă s-a mai vorbit la nivel neoficial și despre atacarea, în 1987, a navei “CERNA”, tip Supertrauler Atlantic, clasa Prometei, urmărită și atacată cu mitraliere pe coasta Senegalului.

La întoarcerea în țară “CERNA” prezenta găuri de glonț la nivelul copastiei. Și acest eveniment a rămas tot la secret.

 

 

 

 

Imagini pentru flota de pescuit a romaniei photos

 

Întrebarea unde a dispărut flota” de nave maritime a României are în sine un caracter manipulator : flota n-a dispărut, navele noastre au fost vândute la bucată sau în grup, second-hand sau la fier vechi, ipotecate la bănci pentru a credita afaceri private, distruse din punct de vedere tehnic sau abandonate prin diferite porturi.

Cei implicați și responsabili de acest jaf fără precedent în istoria marinei române au ajuns directori la societăți private, oameni de afaceri cunoscuți, politicieni importanți sau pensionari de lux, care controlează justiția și mijloacele de informare.

 

Falimentul flotei de pescuit oceanic a fost declanşat în 2008, după o serie de tranzacţii cumplit de păguboase.

 Cele 64 de pescadoare şi nave frigorifice polar au fost fie gajate în favoarea unor aşa-zişi investitori străini, fie vândute la preţ de garsonieră.

Flota oceanică, mândria unei ţări mici care nici măcar nu avea ieşire la ocean, dar se lupta cu marile puteri ale lumii în domeniul pescuitului industrial, a ajuns o amintire.

„Nicio masă fără peşte!” era reclama omniprezentă în programele televiziunii comuniste româneşti.

Peştele, congelat sau conservat, era singurul aliment pe care îl găseai în toate alimentarele. Iar asta pentru că România avea, încă din anii ’60, flotă de pescuit oceanic.

Întreprinderea de Pescuit Oceanic, cu sediul la Tulcea, a fost înfiinţată în 1964. Era în subordinea Centralei de Pescuit din Ministerul Agriculturii.
 

Averea acesteia o plasa  între primele cinci flote de pescuit oceanic din lume care avea  misiuni pe toate oceanele planetei.

Navele fuseseră construite, la comanda statului comunist, în Japonia, Germania, Polonia şi Rusia.

O parte dintre ele au fost construite în  România,la şantierele navale de la Constanţa, Tulcea sau Mangalia.

La Revoluţie, Întreprinderea de Pescuit Oceanic avea în proprietate şi baza navală Midia, care era, încă, în construcţie.

„Până în ’77-’78 s-a ajuns la 64 de nave. Apogeul a fost 64 de nave, în care erau incluse şi 12 nave de transport frigorific. Din scripte, în jur de 5.700 de angajaţi,” spune Ioan Giurgiuvanu, fost comandant al Flotei de Pescuit Oceanic.

Navele aduceau în România stavrid, macrou, sardină, cod şi hering. În total, pentru o producţie zilnică de 500 de tone de peşte lucrau 6 mii de oameni.

 Valoarea unui pescador era estimată în jur de 12 milioane de dolari la vremea respectivă.

Deci, dacă înmulţim 50 de pescadoare, să zicem, cu o valoare medie de 10 milioane înseamnă 500 de milioane de dolari, care la vremea respectivă a fost o sumă foarte mare.
Polarele costau în jur de 14 milioane de dolari unul.

Pe baza a ceea ce am auzit eu peste 1 miliard de dolari, la vremea respectivă, cu tot cu investiţia de la Midia.”

Faptul că România a avut a cincea flotă de pescuit a lumii a ajuns o amintire .
În ultimele sfert de secol, producţia de peşte a României a scăzut de la 100.000 de tone pe an la mai puţin de 11.000 de tone pe an.

Practic, cu largul concurs al autorităţilor statului, România a reuşit ca, în numai un sfert de secol, să piardă 95% din producţia de peşte, să piardă toată flota de pescuit, să ruineze toate fabricile de conserve, să lase de izbelişte sute de mii de hectare de luciu de apă şi să ajungă în situaţia ca necesarul de consum al populaţiei să depindă, în proporţie de 92%, de importuri,deşi ţara noastră are o suprafaţă de luciu de apă impresionantă: peste o jumătate de milion de hectare.

Institutul Naţional de Statistică arată că, în 1990, România exploata în scop piscicol circa 90% din cele peste 500.000 de hectare de luciu de apă, la care se adăugau cei 76.000 de kilometri de râuri şi 1.075  de kilometri de Dunăre.

Toate acestea, aducea o producţie de peşte de 60.000 de tone, dintre care 50.000 de tone era comercializate în stare proaspătă, iar restul mergea la fabricile de conserve din Galaţi, Tulcea, Sulina şi Constanţa.  

Aceleaşi fabrici primeau spre procesare şi circa 120.000 de tone de peşte oceanic, din cele 150.000 de tone capturate anual de cele 50 de pescadoare din administrarea Întreprinderii de Pescuit Oceanic (IPO) Tulcea.

Aşa se face că, în acel moment, piaţa românescă avea asigurat integral consumul (circa 110.000 de tone), din producţie proprie, iar la export mergeau cam 100.000 de tone anual.

 Costurile acestui dezastru sunt estimate la circa trei miliarde de euro, dintre care aproape un miliard de euro înseamna doar valoarea flotei de pescuit oceanic, care a dispărut pur şi simplu, iar restul valoarea fabricilor de conserve din peşte falimentate şi a luciului de apă distrus.

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/09/un-dosar-nerezolvat-disparitia-flotei-romaniei-a-patra-ca-marime-din-lume/

 

 

 

 

 

 

https://adevarul.ro/locale/galati/romania-avut-cincea-flota-pescuit-lumii-ajuns-importam-92-necesarul-tarii-1_58e226f65ab6550cb8ec09c6/index.html

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Flota_%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83_%C8%99i_de_pescuit_a_Rom%C3%A2niei

http://constanta.ro/2018/02/07/destinul-zbuciumat-al-navelor-din-fosta-flota-de-pescuit-oceanic-atacate-cu-artilerie-de-trupele-polisario-si-mitraliate-de-teroristii-senegalezi/

Reclame

09/07/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O analiză a problematicii minorităţilor naţionale din România. VIDEO

 

 

 

 

Cu toate că la nivel mondial, nu a fost posibilă instituirea unei definiţii unanim recunoscute, în prezent putem spune că s-a generalizat o definire a minorităţilor naţionale prin recunoaşterea ca atare a unor grupuri de persoane care au cetăţenia statului în care locuiesc, sunt în inferioritate numerică în raport cu populaţia majoritară şi  prezintă caracteristici etnice, culturale sau lingvistice distincte .

Minorităţile naţionale mai sunt definite şi prin alţi  termeni, în cazul Poloniei, Albaniei şi Ungariei – unde întâlnim termenul de minoritate lingvistică, religioasă sau culturală şi, mai rar, naţională şi etnică.

Din punct de vedere al reglementărilor internaţionale, problematica minorităţilor în Europa este veche, iar primele acte juridice au avut în vedere protejarea unor populaţii minoritare din punct de vedere religios.

► Astfel, în anul 1878, Tratatul de la Berlin, semnat de Bulgaria, Muntenegru, România şi Serbia, prevedea asigurarea drepturilor egale ale tuturor cetăţenilor lor, iar în 1881 a fost parafată Convenţia internaţională de la Constantinopol, care aducea prevederi clare privind protecţia musulmanilor.

► În anul 1913 a fost semnat Tratatul de la Bucureşti, între Bulgaria, Grecia şi Serbia, care menţiona, printre altele, autonomia şcolară şi religioasă a cuţo-vlahilor de pe teritoriul lor.

►  În 1919, Conferinţa de la Versailles,  s-a încheiat cu instituirea unor reguli privind protecţia minorităţilor, iar în anul 1945, aceste prevederi au fost întărite de Carta Naţiunilor Unite.

► În anul 1948, a apărut Convenţia cu privire la Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid, iar în 1965 a fost instituită Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială.

► În anul 1992 a fost semnată Declaraţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor aparţinând Minorităţilor Naţionale sau Etnice, Religioase şi Lingvistice, urmată, în anul 1996, de Recomandarea 1300 privind protecţia drepturilor minorităţilor, elaborată de statele membre ale Uniunii Europene.

În România, drepturile şi libertăţile minorităţilor naţionale sunt protejate de reglementări legale între care distingem:

  • Constituţia României

  • Legea nr. 86 pentru Statutul Naţionalităţilor Minoritare

  • Declaraţia Guvernului României cu privire la minorităţile naţionale

  • Hotărârea Guvernului României privind organizarea şi funcţionarea Consiliului pentru Minorităţile Naţionale nr. 137 din 6 aprilie 1993

Conform recensământului din 2011, din totalul de 20,1 milioane de locuitori ai României, maghiarii sunt cei mai numeroşi dintre minoritarii recenzaţi, respectiv 6,1 %, adică aproximativ 1 300 000 de cetăţeni.

 

 Populaţia de origine maghiară

Prezenţa maghiarilor pe actualul lor teritoriu de răspândire datează din anul 895.

Secuii, o populaţie iniţial diferită etnic de cea maghiară, au fost atestaţi pe actualul teritoriu în secolul XII. 

Maghiarii sunt majoritari în judeţele Harghita (84,6%) şi Covasna (73,8%), iar în proporţie de   peste 20%, există în judeţele Mureş (39,3%), Satu Mare (35,2%), Bihor (25,9%) şi Sălaj (23,1%).

Ei dispun de numeroase instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar în limba maternă, de multiple emisiuni dedicate lor la posturile publice de radio şi televiziune, de numeroase instituţii de cultură cum sunt Opera Maghiară din Cluj, Teatrele  maghiar de Stat din Cluj, Târgu Mureș, Timișoara, Sfântu Gheorghe sau  Odorheiu Secuiesc, muzee, biblioteci, case memoriale.

Principala lor organizație care îi grupează  sub aspect politic este Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, reprezentată şi în Parlament.

Există de asemenea organizații politice de mai mică anvergură ale maghiarilor din România, precum Partidul Civic Maghiar sau Partidul Popular Maghiar din Transilvania.

 

Sursa: http://www.rador.ro/

 

 

 

 CITIŢI MAI MULT ACCESÂND :

http://www.rador.ro/2014/12/18/analiza-minoritatile-nationale-din-romania-intre-aspiratii-si-realitati/

 

 

 

29/08/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO:Liberala Valeria Novodvorskaia despre alegerile din R.Moldova:”Comuniştii nu au posibilitatea de a alege preşedintele țării, dar nici alianța n-o are”.Bыборы в Молдове Боровой, Новодворская

(video) Novodvorskaia: ”Mihai Ghimpu – un președinte mai bun, nici nu-ți poți imagina”

(video) Novodvorskaia: ”Mihai Ghimpu - un președinte mai bun, nici nu-ți poți imagina”

Valeria Novodvorskaia
Foto:dupa imagini video

 

„Comuniştii nu au posibilitatea de a alege preşedintele țării, dar nici alianța n-o are. Ei bine, atunci funcțiile președintelui interimar le va exercita un om absolut minunat, (…) Mihai Ghimpu.Un președinte mai bun, nici nu-ți poți imagina.

El ştie ce trebuie de făcut. Peste un an sau doi, ei vor crea locuri de muncă, economia va crește, dependenţa faţă de Rusia va scădea. În Moldova, jumătate de populație deja are pașapoarte românești, ” a declarat jurnalista rusă Valeria Novodvorskaia,  comentând rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

 Potrivit acesteia, Moldova câpătă treptat imunitate împotriva „imperialiştilor care se umilesc în fața Rusiei, împotriva demagogilor şi populiştilor”, iar faptul că oficialii ruși au încercat prin intermediul posturilor de televiziune rusești să-i susțină pe comunisti va fi în detrimentul imaginii Federației Ruse.

La rândul său, omul de afaceri rus Konstantin Borovoi a spus că Republica Moldova are o şansă foarte bună de a deveni un stat european și democratic. „Am fost prea entuziasmat când preşedintele a refuzat să participe la summit-ul OSCE, deoarece pe ordinea de zi nu a fost inclusă problema teritoriilor ocupate (…) Suntem geloși că cetățenii Republicii Moldova au așa un președinte bun”.


Sursa: UNIMEDIA cu referire la vesti.md

http://www.youtube.com/watch?v=mjSqUfMSiik&feature=player_embedded

09/12/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: