CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SITUAȚIA DIN UCRAINA ȘI ISTORIA UNEI TRĂDĂRI NAȚIONALE

Tratatul Romania-Ucraina 1997

Ucraina, un stat eşuat la frontiera de est a României?

România nu se mai învecinează cu Uniunea Sovietică şi nici cu succesoarea ei, Rusia. La frontiera noastră de est se află Ucraina (desprinsă din U.R.S.S.), pe lângă celălalt stat românesc frăţesc (trup din trupul ţării…), Republica Moldova, Basarabia românească, de fapt.

Ucraina – 45 de milioane de locuitori, cu o suprafaţă de 576.450 km2 fără Crimeea, cu un P.I.B. nominal pe cap de locuitor de 3.055 de dolari în 2014 – este cel mai mare vecin al României şi, potenţial, cel mai periculos, mult mai periculos decât Ungaria, cu care ne hârjonim interminabil scrie publicistul Petru Romoşan în https://www.art-emis.ro.

Şi mai periculos decât Rusia, cu care mai avem totuşi două diferende nestinse: tezaurul şi Basarabia, în care Rusia continuă să se implice/amestece, deşi aceasta şi-a declarat independenţa.

Republica Moldova se învecinează tot cu Ucraina, care seamănă din ce în ce mai bine cu un stat eşuat în curs de dezintegrare, dar se învecinează „intern” şi cu Rusia prin Transnistria, ocupată de armata rusă.

În altermedia, Ucraina este numită umoristic „Republica Rothschild”. Argumentul ar fi că familia Rothschild ar fi cumpărat datoria Ucrainei prin trader-ul Franklin Templeton (care a administrat şi „Fondul Proprietatea” în România).

Noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, e privit mai puţin ca un preşedinte pus de americani cât ca unul al Finanţei mondiale, al globaliştilor, al oligarhiei transnaţionale, al lui George Soros.

La fel ca Joe Biden sau Emmanuel Macron, de altfel. Atâta doar că Ucraina arată din ce în ce mai mult ca Somalia, cum observă „The Saker” (vom vedea mai încolo despre cine e vorba). Mulţi ucraineni din Ucraina, din S.U.A., din Canada şi din Rusia şi-au pus mari speranţe în noul preşedinte Zelenski, zis „Ze”. Dezamăgirea e pe măsură.

Volodimir Zelenski e un fel de Traian Băsescu pentru ucraineni, care vine după Petro Poroşenko (cu o bunică româncă din Basarabia), un fel de Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu (născut la Tighina, în Basarabia, în 1939) a semnat, împreună cu ministrul său de Externe, Adrian Severin, un tratat cu Ucraina (mai întâi la 3 mai la Kiev, şi apoi la 2 iunie 1997 la Neptun), considerat de foarte mulţi ruşinos, foarte controversat. Cu cuvintele regretatului istoric Florin Constantiniu : 

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părţi ale teritoriului naţional fără a fi ameninţat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 şi 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului”. În 2021, tratatul poate fi denunţat.

Marele erou moral al Rusiei din secolul al XX-lea, scriitorul şi gânditorul Aleksandr Soljeniţîn, ne poate clarifica decisiv în privinţa Ucrainei: 

„Trebuie să spunem aici câteva cuvinte despre Ucraina actuală. Fără să vorbim despre conducătorii ei comunişti reconvertiţi la iuţeală, despre naţionaliştii ei, care au combătut totuşi atât de ferm comunismul şi care păreau să-l înfiereze pe Lenin în toate operele lor, dar s-au lăsat seduşi de cadoul lui otrăvit : au acceptat bucuroşi graniţele greşite trasate cândva de el (adăugând chiar şi Crimeea, cadou al satrapului Hruşciov).

Noul stat ucrainean a luat imediat (ca şi Kazahstanul) drumul cel rău al imperialismului. Povara de a fi o mare putere eu nu i-o doresc Rusiei şi nu i-aş dori-o nici Ucrainei. Îmi doresc sincer dezvoltarea culturii şi a identităţii ucrainene, pe care le iubesc din toată inima, dar de ce, în loc de a lucra la cultura populaţiei ucrainene şi la aceea a pământurilor ucrainene, de ce ar încerca ţara să devină o « Mare Putere »?”[1].

Soljeniţîn s-a exprimat, în acelaşi volum, şi despre Moldova (Basarabia):

 „Până la urmă, trebuie să ne lămurim de tot: Transcaucazia are propria sa cale, Moldova o are pe a ei, Țările Baltice au şi ele calea lor, iar aceste lucruri sunt chiar mai limpezi în ceea ce priveşte Asia Centrală. Aproape toţi liderii din această ultimă regiune au anunţat deja că statele lor se orientează către Turcia”[2].

Merită să precizam că această carte a lui Soljeniţîn şi volumul său „Comment réaménager notre Russie ?” (Fayard, 1990) sunt cărţi de căpătâi pentru Vladimir Putin şi pentru decidenţii politici şi militari ai Rusiei contemporane.

În S.U.A. trăiesc, după recensământul din anul 2000, peste 900 000 de ucraineni, mulţi foarte bogaţi. Interesul S.U.A. pentru Ucraina se justifică şi astfel, nu numai prin intenţia de a avea o „Cuba” în coasta Rusiei.

În general, în România, Ucraina de azi e cunoscută prin prisma presei americane. Şi a propagandei S.U.A. şi a N.A.T.O., din care şi noi, românii, facem parte.

E interesant de văzut ce gândesc şi ruşii despre Ucraina. De aceea merită să cităm pe larg dintr-un rus care trăieşte în S.U.A. şi care semnează cu un pseudonim devenit celebru, The Saker.

Bloggerul The Saker (Andrei Raevski, Florida), analist militar, cetăţean elveţian etc., este citit şi citat de cei mai serioşi analişti din S.U.A., de Paul Craig Roberts, printre alţii. A vizitat Rusia pentru prima dată în 1991:

Nu am fost niciodată în Rusia înainte (de 1991 – n.n.). Eram pus pe o listă neagră a K.G.B., ca « activist antisovietic periculos » şi « provocator »; pe drept cuvânt, de altfel”[3].

 „Ca să n-o lungim prea tare, mulţi (majoritatea?) ucraineni îşi dau seama de două lucruri: în primul rând, de faptul că Zelenski a făcut numeroase promisiuni şi nu s-a achitat de nici una, şi în al doilea rând de faptul că Zelenski e chiar mai rău decât Poroşenko (ceea ce e greu de crezut şi chiar de imaginat, dar acesta e tristul adevăr).

La început părea că Zelenski ar putea aduce o autentică « schimbare în care putem crede »”, în principal fiind vorba despre capacitatea de a acţiona împotriva diverselor escadroane naziste ale morţii şi de a deschide negocieri adevărate cu Donbasul.

Nu s-au realizat nici una, nici alta. E clar că Zelenski e îngrozit de puterea politică şi militară a naţionaliştilor, şi, departe de a-i forţa pe ucronazişti să respecte statul de drept, Ze a cedat complet programului lor.

Scopul meu nu e să analizez azi în amănunt ce a făcut şi ce nu a făcut Zelenski, voi rezuma totul spunând pur şi simplu că Zelenski nu e decât bla-bla, fără urmă de fapte.

A neglijat complet numeroasele crize care au lovit Ucraina începând din momentul aşa-zisei „revoluţii a demnităţii”.

Ce a făcut el a fost să prezideze o imensă intensificare a suprimării libertăţii de expresie, în cantitate şi în calitate.

A întărit şi legile împotriva limbii ruse. Şi, bineînţeles, avioanele SU-27 ucrainene au escortat B-1B americane de-a lungul frontierei Rusiei cu Ucraina (ceea ce mă face să mă întreb dacă aceşti piloţi ucraineni mai au vreun pic de onoare sau de demnitate !

Păi, n-au, nu sunt decât nişte servitori, asta-i tot, nişte servitori amabili ai stăpânilor lor de peste Atlantic). Nu sunt decât câteva exemple de acţiuni strictamente politice, acţiuni „de spectacol”, dar care nu rezolvă nimic din adevăratele probleme”[4].

„Ca un satrap imperial tipic ce este, Ze guvernează acum aproape exclusiv prin ordonanţe, totdeauna susţinute de „muşchii serviciilor de securitate” ucrainene (care sunt, în realitate, tipicele instituţii ale „poliţiei secrete” caracteristice ţărilor din lumea a treia, instituţii complet corupte, de care se tem cetăţenii obişnuiţi, dar pe care persoanele legate de regim pot mereu să le utilizeze ca echipe de răspândire a terorii; S.B.U.-ul ucrainean îmi aminteşte întru totul de escadroanele morţii care făceau prăpăd în America Latină în anii ’70 şi ’80.

Desigur, principala raţiune a reprimării libertăţii de expresie este scăderea dramatică a popularităţii lui Ze, dar contează şi faptul că argumentele opoziţiei devin acum mai populare, dându-i acesteia încredere în sine. Din păcate, o încredere care poate că nu e justificată”[5].

„Ucraina este, ideologic şi moral, în faliment. Şi financiar, desigur. Dar principala problemă e că singurii care au vreo viziune despre viitorul Ucrainei sunt naziştii. Nimeni altcineva nu propune vreo perspectivă măcar pe jumătate credibilă asupra viitorului Ucrainei.

Bineînţeles, totul e logic tocmai pentru că adevărul tragic e acela că Ucraina nu are viitor. Absolut nici unul.

La urma urmei, e o ţară artificială, creată de Lenin şi Hruşciov, a cărei identitate naţională se bazează numai pe ură şi ale cărei componente au ideologii, credinţe şi puncte de vedere care se exclud mutual”[6].

Adevărul trist e că Ucraina lui Ze nu e mai viabilă decât cea a lui Poroşenko. De fapt, aş zice că Ucraina e pe cale să plesnească din toate părţile şi că singura soluţie pentru a încetini, dar nu pentru a împiedica, o prăbuşire de tip somalez este aceea de a importa totul : din UE, desigur, dar şi din Rusia (mai ales energie), care continuă să furnizeze energie Ucrainei, deşi rar se vorbeşte despre asta (mai ales în Ucraina). Sectorul energetic ucrainean e în ruină, ca şi sectorul agricol (promisiunea că Ucraina va fi o „supraputere agricolă” n-a fost nici ea ţinută – ceea ce-mi aminteşte de „cruciada porumbului” a lui Hruşciov…). Nimic din toate astea nu se raportează în Vest, ajung acolo poate doar lucruri adânc îngropate în unele rapoarte, precum această rară mărturie:

„Se estimează că sectorul informal reprezintă în Ucraina o treime din P.I.B.-ul ţării, iar P.I.B.-ul pe cap de locuitor (la paritate cu puterea de cumpărare) nu e decât 20 % din media U.E.”[7].

„Cred că nimeni nu-şi închipuie la modul serios că Donbasul sau Crimeea ar accepta vreodată să revină sub dominaţia Kievului, nici de facto, nici de jure. E lucru sigur. Nu cred nici că rămăşiţa de Ucraină ar putea fi o entitate viabilă. Singura concluzie la care pot ajunge e următoarea : o dislocare a Ucrainei ar putea fi inevitabilă”[8].

Ce înseamnă „stat eşuat” (rogue stateÉtat voyou) ? Conceptul a apărut în anii ’80, în timpul preşedinţiei lui Ronald Reagan, şi definea Libia lui Gaddafi. Azi, conceptul are în primul rând un sens economic. Ar fi vorba de un stat care nu e capabil să-şi plătească datoriile.

Dar eticheta de stat eşuat e aplicată şi statelor incapabile să se autoguverneze. Somalia, Sudan, Zimbabwe, Grecia au fost catalogate drept state eşuate.

Pin on Ukrainian Language Facts / Українська мова

Ucraina deţine azi teritorii şi populaţii diverse : poloneze, lituaniene, maghiare, româneşti (o parte a Bucovinei, cu Cernăuţi, şi Maramureşul istoric) şi, bineînţeles, ruseşti (Donbasul etc.). Aceste teritorii şi populaţii au vocaţia de a se întoarce la naţiunile-mamă. Într-un fel sau altul.

În Ucraina trăiesc în jur de 600 000 de români : 350.000-400.000 în regiunea Cernăuţi, 150 000 în regiunea Odesa, 40.000-50.000 în Transcarpatia, în Maramureşul istoric (români vorbitori de curată limbă română, proprietari de case impunătoare), 10.000-11.000 de volohi la graniţa cu Polonia.

Cifrele oficiale ucrainene vorbesc doar de peste 400.000 de români. Reamintim că limba română, ca şi limbile altor minorităţi, va fi scoasă din şcolile Ucrainei începând cu 2023.

Ukraine in my linguistic maps

Teritoriile s-au mişcat în trecut într-o parte sau în alta şi înainte de primul şi de al doilea război mondial, şi deci se mai pot mişca şi în viitor, asta şi ca urmare a mozaicului etnic.

Ucraina se pregăteşte intens de război în Donbas. Recentul ajutor de peste 100 de milioane de dolari acordat de administraţia Biden pare să fie un sprijin în acest sens.

Ucraina nu poate câştiga un război cu Rusia – pentru că Donbasul este o întinsă regiune din Ucraina locuită de rusofoni şi de familii mixte -, dar, în urma unui asemenea război, poate să se dezintegreze.

Politicienii de la Kiev, în frunte cu preşedintele Ze (un fost actor de comedie), se simt însă pe caii cei mari…


NOTE:

[1]Alexandre Soljénitsyne, Le Problème russe à la fin du XXe siècle, Fayard, 1994, p. 126.

[2] Ibidem, op. cit., p. 124-125).

[3] Le Saker francophone, „Igor Morozov, mon ami le Spetsnaz”, lesakerfrancophone.fr, 17.02.2021.

[4] The Saker – „Les nombreuses bombes à retardement qui minent l’Ukraine”, lesakerfrancophone.fr, 23.02.2021.

[5]Idem.

[6] Idem.

[7] Idem.

[8] Idem.    

15/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Transilvania Invincibile Argumentum

Imagini pentru cersipamantromanesc Cum trebuie privite drepturile populației maghiare din Transilvania

Istoria oficiala a Ungariei pretinde că ungurii sunt descendenții triburilor maghiare ce au migrat în Panonia în urma cu 1000 de ani.
Alti istorici nu sunt de acord și susțin că ungurii sunt o populație europeană maghiarizată forțat de o elita politica aflată la conducerea zonei.
Unul dintre acești istorici, Paul Lendvai, scrie în cartea lui “The Hungarians” că în timpul împăratului Iosif al doilea (1765-1790), “maghiarii” formau doar o treime din populația Regatului Ungariei, în timp ce restul, de aproape 70% din populația Regatului erau slavi (sârbi, slovaci), români, germani și țigani.


Din păcate ungurii primesc o educație nerealistă și xenofobă și sunt facuți să creada că Regatul Ungariei era locuit doar de ei, când în realitate “maghiarii” reprezentau doar o minoritate, ajunsă majoritară prin maghiarizarea forțată a celorlalte etnii din Regatul Ungar.
Dacă ne uităm la genetică, om vedea că de fapt în Ungaria “maghiarii” au avut un impact nesemnificativ asupra geneticii populației locale, și că de fapt majoritatea ungurilor sunt fie slavi, fie români, germani sau țigani.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este venirea-ungurilor-cronica-pictata-de-la-Viena.jpg


Venirea ungurilor în Europa, Cronica Pictată de la Viena. Sursa foto

Faptul ca ungurii NU SUNT DESCENDENȚII MAGHIARILOR, demonstrează că pretențiile lor teritoriale asupra Romaniei, Slovaciei, Serbiei nu sunt susținute nici de genetică, toate argumentele istorice invocate de politicienii ungurii fiind FALSE și bazate în exclusivitate pe xenofobismul acestora și pe dorința lor de a fi din nou grofi pe pământurile altora și să poată face tot ceea ce doresc, fără sa dea socoteala cuiva.

Este important ca un număr cât mai mare de oameni să cunoască adevarata origine etnica a ungurilor, tocmai pentru a nu se ajunge la o nenorocire ca aceea din Kosovo, sau pentru a nu se ajunge iarași la genocid contra românilor, asa cum s-a întâmplat de 3 ori în numai în secolul XX.
Fireşte, această vrăjmăşie, atâta câtă mai există astăzi – iar noi, românii, am fost mereu gata să credem că ea a dispărut – se cuvine cercetată, ca orice lucru real, spre a fi îndepărtată, ca orice lucru rău, neplăcut, malefic.

Îndepărtarea cauzelor şi a faptelor care generează neîncrederea şi duşmănia între oameni este de datoria oricărui om de bună credinţă care năzuieşte să împărtăşească altora din gândurile sale.

Fiecare naţiune găseşte alte căi, proprii, de a-şi afirma identitatea şi omogenitatea. Şi îi va fi uşor, oricărui bun cunoscător al istoriei maghiare, să enumere temeiurile identităţii etnice, de neam, a ungurilor, afirmă prof.dr.Ion Coja pe blogul său https://ioncoja.ro/genetica-pune-punct-disputelor-pentru-ardeal-2/

Cele de mai sus însă, în mod inevitabil, dacă le vom adânci fără nici o idee preconcepută, ne vor duce la concluzia că punţile de legătură dintre popoarele noastre sunt mult mai numeroase şi mai trainice decât cele pe care le avem în vedere de obicei, şi chiar şi atunci de multe ori din complezenţă formală, fără să credem noi înşine prea mult în ele!

Nu! Situaţia este cu totul alta! Nici pe departe nu s-au identificat toate punctele în care ne întâlnim şi consonăm. Iar foarte multe dintre motivele ce ne-au învrăjbit odinioară, dacă le privim azi mai atent sau numai ca efect al perspectivei istorice schimbate, se arată că pot deveni prilej de înfrăţire ori măcar de împăcare…

Iată, această mult pomenită maghiarizare şi secuizare, atât de urîcioasă şi de odioasă ca politică, privită ca un fapt ireversibil – aşa cum este în multe cazuri – de ce să n-o interpretăm ca factor de înrudire (sic!) sui-generis.

Personal, conştiinţa că mulţi maghiari ori secui de azi sunt urmaşii unor români deznaţionalizaţi odinioară mă face să nutresc o vie simpatie pentru vecinii noştri care, iată, deci!, ne sunt mai mult decât vecini!

Într-o măsură oarecare, rude!… Cred că e bine să ştim cât mai exact în ce măsură. Iată deja un subiect a cărui cercetare ne oferă, pentru viitor, prilejul unei fireşti colaborări.

Să recapitulăm:

– maghiarii – puţini la număr, spun istoricii, vin de unde i-or fi adus aici necazurile, că nimeni nu pleacă de bine, ci de rău, şi-şi află în Panonia o patrie nouă. Aici locuiau nişte oameni, autohtonii, al căror neam nu ne e prea bine cunoscut, dar anumite fapte lingvistice par să dovedească un lucru ce merită studiat temeinic cât mai curând: aceşti autohtoni panonici vorbeau o limbă indo-europeană, înrudită cu limba acelor autohtoni din Dacia care, prin romanizare (sau românizare!!), au devenit românii de mai târziu. Între maghiarii veniţi din Asia şi autohtonii panonici s-a produs un amestec etnic firesc și inevitabil, graţie căruia maghiarii s-au „europenizat” din punct de vedere antropologic, cultural etc.

 la sfârşitul mileniului întâi, se creează statul ungar, constituit pe principiul că regnum unius linguae imbecile et fragile est, aşadar cu totul străin de ideea impunerii unei anumite naţionalităţi. (Nu întâmplător coroana regelui Ştefan o vor purta o mulţime de capete ne-maghiare…). Ulterior însă, din motive care şi ele ar merita o atenţie specială, începe să se nască şi să se organizeze o politică de maghiarizare forțată a celorlalte naţionalităţi. În Transilvania, această politică i-a vizat îndeosebi pe români şi saşi. Drept urmare, nu puţini au fost românii care s-au maghiarizat. Proces care continuă în Ungaria şi în zilele noastre.

 se poate vorbi şi de o românizare a ungurilor şi secuilor. În primul rând a celor ce au părăsit Transilvania, preferând Moldova ori Muntenia, unde nimeni nu i-a constrâns în vreun fel să renunţe a mai fi unguri ori secui, dar acesta a fost rezultatul, căci aşa e în ordinea firii, mai ales că era vorba de destine individuale, cel mult ale unor mici comunităţi. Românizări spontane s-au petrecut şi-n Ardeal, în ciuda politicii de maghiarizare, ca rezultat al căsătoriilor mixte, bunăoară!…

Toate acestea ce să însemne altceva decât motive de a reconsidera disputa româno-maghiară dintr-o perspectivă nouă, perspectivă care nu poate avea altă încheiere decât o mai bună înţelegere între cele două părţi, despărţite prin prăpăstii ce se dovedesc a fi uşor de trecut!…

…La capătul acestor consideraţii atât de sumare, prin care ne-am propus mai mult să identificăm câteva subiecte de cercetare istorică propice unei rodnice colaborări româno-maghiare, ne putem îngădui totuşi să orientăm înţelesul, semnificaţia unei împrejurări pe care istoricii – români şi maghiari deopotrivă – preferă să o lase uitată şi necunoscută publicului, într-atât fiind această împrejurare de bizară şi de neaşteptată, de „de neînţeles”: la sfârşitul primului război mondial, după semnarea Tratatului de la Trianon, şi după lichidarea „revoluţiei” ungare conduse de Béla Kun, liderii politici ai Ungariei i-au oferit regelui Ferdinand al României să fie rege şi al Ungariei!

Au propus deci crearea unui sistem politic dualist româno-ungar, în locul celui austro-ungar, defunct!…

Ionel Brătianu l-a sfătuit pe regele Ferdinand, precum tatăl său pe regele Carol în 1880, să refuze această onoare, din motive mult mai temeinice şi mult mai puţin interesante azi decât motivele care i-au determinat pe conţii maghiari Bétlen, Téléky şi Bánffy să ofere regelui României coroana milenară a regelui Ştefan.

Încercând să înţelegem motivele care au dus la gândul şi iniţiativa creării unui stat româno-maghiar, va trebui să avem în vedere şi acţiunea, ce nu putea fi decât foarte puternică, deşi inconştientă, probabil inconştientă!, a acestui substrat etnic comun celor două popoare, substratul carpato-panonic, acumulat în beneficiul poporului vecin prin acţiunea şi politica de maghiarizare, mai întâi a autohtonilor panonici, mai apoi a românilor de pe ambele maluri ale Tisei ori din Transilvania…

Lăsând viitorului să facă un bilanţ exact al celor ce ne apropie şi ne aseamănă, suntem de pe acum convinşi că acestea sunt mult mai numeroase şi mai consistente decât cele ce ar mai putea azi să ne separe ori să ne învrăjbească.

Deci, al cui este Ardealul, oameni buni?

Vom spune că Ardealul este românesc, este al românilor, nu numai pentru că sunt mai numeroşi cei ce-şi zic astfel, români; mai numeroşi chiar decât toţi ceilalţi luaţi de două ori la un loc!… ci şi pentru că români în Ardeal nu sunt numai românii, ci şi un mare număr dintre ce ce-şi zic secui sau maghiari…

Acest adevăr e uşor de stabilit de către orice cunoscător al istoriei Transilvaniei, şi-l invocăm fără teamă că va fi vreodată făcut pretext al unei politici de deznaţionalizare – cum aud că se întâmplă prin alte părţi, ci numai pentru a stabili cât mai exact sensul în care spunem că Ardealul este al românilor! 

Este al românilor din Ardeal, şi nu numai al lor, ci şi al secuilor, al maghiarilor şi al saşilor trăitori în Ardeal de sute de ani. Este al românilor din Ardeal, şi nu numai al lor, ci şi al românilor din celelalte ţinuturi româneşti, care numai cu toţii laolaltă alcătuiesc un întreg cu identitate istorică şi etnică: poporul român, de neconfundat cu altele şi îndreptăţit, alături de ele, să pună umărul şi sufletul la închipuirea şi întruchiparea viitorului, a lumii de mâine, ce nu poate fi decât o lume a omeniei.

Dixi et salvavi animam meam!…

07/02/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Axa Moscova-Budapesta-Belgrad – o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei

 

 

 

 

 

Strategia Rusiei împotriva României. „Nu o atacă militar, o izolează economic, politic și geopolitic”

Analistul Alexandru Cumpănașu, președintele Asociației pentru Implementarea Democrației, a declarat cu ceva timp în urmă în legătură cu strategia distructivă a președintelui rus Vladimir Putin : 

„Moldova nu a jucat niciodată cu Occidentul, spun foarte tranșant. Nu există pro-Occident la Chișinău. Acolo nu există decât corupție, bani, oameni șantajabili, multe schelete în dulap, frică și, din punctul meu de vedere, ce s-a întâmplat ieri, ne aduce Rusia ca vecin. De aceea, România este extrem de dificilă din perspectiva securității.

Avem vecinul rus, avem vecinul rus în partea cealaltă, dacă va continua războiul. Cred că strategia Rusiei, una dintre ele este aceea de a izola România, nu neapărat de a o ataca militar, Doamne ferește, dar de a o aduce într-un colaps economic, politic și geopolitic. Soluția este aceea de a încerca să fie o altă formă de negociere cu Rusia.

Nu poți să-i trimiți pe cei care au negociat cu interlopii să ceară banii. Oamenii ăștia au primit beneficii din partea Rusiei.

Cum să-i trimiți să negocieze în numele României, în numele Poloniei, care au de suferit în fiecare zi din cauza Rusiei?”, a spus Alexandru Cumpănașu, pentru DCNEWS.

 

 

 

Imagine similară

 

Foto: Noua harta a Europei de Est, cu modificarile provocate de presiunea politica a Rusiei (http://www.ziare.com/europa/).

 

 

 

 Ipoteză confirmată :   Axa Moscova-Budapesta-Belgrad se conturează ca o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și apoi anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei, scrie DC News.

Scenariul avertisment lansat în DCNews de Alexandru Cumpănașu, după acordul de la Minsk, a fost confirmat de o evenimentele politice care s-au succedat cu rapiditate pe scena internațională.

Planul a fost accelerat, după victoria lui Putin de la Minsk.

Observăm, după victoria  de la Minsk, că țarul Putin acționează mai rapid și cu o mai mare agresivitate, pe față, fără diplomație.

Omul forte al rușilor a văzut că poate obține ce vrea, odată ce Germania și Franța au abandonat Estul, așa că își accelerează strategia  de divizare a Europei și de construire a blocului Eurasiatic.

Moldova s-a pus singură într-o poziție de vasalitate față de Moscova, Serbia o va urma, iar Ungaria face un joc dublu, fără emoții, după ce Merkel și Hollande au abandonat Estul.

Ce nu înțeleg țările occidentale este că ele vor urma, dacă se prăbușește construcția europeană”.

Prima țintă este România, a spus Cumpănașu.

Axa Moscova-Budapesta-Belgrad se conturează ca o coaliție de interese construită de Rusia pentru izolarea și apoi anihilarea României, ca actor important în flancul sud-estic al Europei

Interesul lui Putin ar fi ca Serbia și Ungaria să acționeze concertat cu Rusia, pentru a izola România.

De asemenea, să creeze tensiuni artificiale în Covasna și Harghita, ba chiar o mini-republică secesionistă în centrul României, cu ajutorul partidelor maghiare sprijinite de Budapesta.

Problema era că Ungaria revizionistă are pretenții față de trei țări: România, Slovacia și Serbia.

Rusia pregătește manevre militare comune cu Serbia, anunțate încă de anul trecut. Interesul lui Putin ar fi ca Serbia și Ungaria să acționeze concertat cu Rusia, pentru a izola România.

De asemenea, să creeze tensiuni artificiale în Covasna și Harghita, ba chiar o mini-republică secesionistă în centrul României, cu ajutorul partidelor maghiare sprijinite de Budapesta.

Problema era că Ungaria revizionistă are pretenții față de trei țări: România, Slovacia și Serbia. ”Vizita de succes a lui Orban la Belgrad arată că ungurii au reușit, sub patronajul Moscovei, să liniștească temerile sârbilor.

Victor Orban se va mulțumi cu un proiect de autonomie limitată pentru cei 300.000 de maghiari din Serbia, fiind interesat doar de dubla cetățenie, pentru a putea lua voturi de la ei.

Interesul este unul electoral, neexistând zone compacte în Serbia, ca în HarCov.

Sprijinul militar, politic și economic pe care Rusia se arată dispusă să-l ofere celor două țări, acum prietene, este dirijat, de fapt, împotriva României”, a arătat analistul politic Alexandru Cumpănașu, preluat de https://ioncoja.ro/vecinii-nostri-prietenii-nostri/.

11/05/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: