CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale amenzile date în timpul stării de urgență

 

 

 

Curtea Constitutionala - G4Media.ro

 

 

 

 



 Amenzile date în timpul stării de urgență sunt neconstituționale a decis Curtea Constituţională după ce Avocatul Poporului, d-na Renate Weber, i-a înaintat o sesizare  cu privire la articolul din Ordonanţa Militară despre amenzile stabilite în starea de urgență – „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.”

 

 

 

 

Avocatul Poporului la RFI: Sunt un om care ține la principii ...

 

 

 

În perioada stării de urgență, s-au dat peste 300.000 de amenzi, valoarea lor ridicându-se la 120 de milioane de euro.

Cei 9 judecători ai Curții Constituționale au stabilit astăzi că amenzile date în timpul stării de urgență sunt neconstituționale.

 Decizia Curții se aplică doar pe viitor. De acum înainte nu mai pot fi date amenzi în asemenea cuantum, însă cele care au fost date până în acest moment trebuie anulate de o instanță de judecată.

 
 
Fostul președinte al CCR,  Augustin Zegrean, a comentat, pentru DCNEWS, decizia instituției cu privire la neconstituționalitatea amenzilor uriașe aplicate în starea de urgență.
 El a a afirmat  că prin decizia CCR de astăzi ”toate amenzile stabilite prin ordonanță  nu se mai aplică timp de 45 de zile, după care Guvernul va trebui să pună în acord ordonanța cu decizia CCR”.

”Cei care au fost deja amendați, dacă au făcut contestație, justiția le va admite și va anula toate amenzile, pe motiv că au fost date în baza unei legi neconstituționale” a subliniat fostul judecător CCR, pentru DCNEWS.

”Prin decizia CCR nu se anulează procesul verbal prin care s-a dat amenda” a subliniat judecătorul. Augustin Zegrean a mai precizat:

”Numai justiția poate anula amenzile. Nici măcar dl ministru Vela nu le poate anula, numai justiția.”

”Și astăzi care fac contestație, și de mâine care fac contestație, dacă mai sunt în termenul de a contesta – n.r. justiția le va admite și va anula toate amenzile” a precizat Augustin Zegrean.

Termenul de contestare, de regulă, e 15 zile de la data comunicării procesului verbal.

”Astăzi încă pot fi date amenzi, până când va apărea decizia CCR în Monitorul Oficial, dar le dau degeaba, pentru că toată lumea le va contesta și vor fi anulate.” a mai spus fostul președinte al CCR.

  „Aici și mie amenzile mi se pare că s-a exagerat, este specific românesc, s-a sărit calul. Amenzile sunt mult prea mari raportat la câștigurile populației și nu cred că populația va putea să plătească.

De unde bani? Mai ales acum în perioadă de criză. Pe de-o parte, statul le dă bani la oameni ca să supraviețuiască, prin șomajul tehnic, pe de altă parte, le dai amenzi de nu se pot încadra în bani în niciun fel. Probabil că CCR va fi de acord cu Avocatul Poporului și atunci, sigur, mă întreb cine va mai plăti aceste amenzi.

Dacă obiecțiile referitoare la articolul despre amenzi vor fi acceptate de CCR, fiind declarate neconstituționale, toate amenzile vor fi anulate practic, pentru că vor fi date în baza unei legi neconstituționale, dar, pentru asta, fiecare cetățean va trebui să sesizeze instanța, deci să le conteste în justiție dacă crede că nu au fost corect aplicate”.

 
Surse:
 
https://www.antena3.ro/actualitate/ccr-amenzile-date-in-timpul-starii-de-urgenta-sunt-neconstitutionale-569441.html
https://www.dcnews.ro/augustin-zegrean-exclusiv-dupa-decizia-ccr-pe-amenzile-uriase-din-starea-de-urgenta_747091.html

06/05/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , | 6 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: