CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

România ar trebui să ofere Ucrainei avioanele sale MiG-21 Lancer pe care tocmai le-a scos din serviciu

 

S-a anunțat oficial în urmă cu câteva zile, că toate zborurile cu aeronavele de vânătoare rusești MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate începând de vineri, 15 aprilie, în urma unui ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, potrivit unui comunicat al Minsiterului Apărării.

Iată că, într-un material publicat imediat de influentul site american de analize militare The War Zone, a apărut sub semnătura redactorului-șef Tyler Rogoway propunerea ca ”România să-i dea Ucrainei avioanele MiG-21 Lancers pe care tocmai le-a consemnat la sol” subliniind necesitatea ca Ucraina să primească flota de MIG-uri a României, care este mult mai eficientă tehnic decât cea a Ucrainei și, nu în ultimul rând, „mult mai necesară.

Mai exact, jurnalistul american lansează un apel pentru sprijinul militar al Ucrainei din partea României, potrivit analizei citate de inpolitics.ro.

”Goana frenetică a Ucrainei după avioane de luptă continuă în timp ce invazia Rusiei ajunge în a opta săptămână. Au apărut și au dispărut oferte pentru completarea forțelor aeriene ucrainene cu avioane din epoca sovietică, familiare la operat și ușor de întreținut(…)

Dar știrile din România ar putea oferi acum o soluție parțială – deși poate nu ideală pentru unii – la deficitul de luptători al Ucrainei” scrie siteul.

Invadarea Ucrainei se prelungește, tocmai pentru că această țară nu are echipamente militare suficiente.

”România a anunțat că își consemnează la sol întreaga flotă MiG-21 LanceR după o serie de accidente, cel mai recent pe 2 martie, și se va concentra pe operarea flotei sale în creștere de F-16, dintre care 17 sunt versiuni AM/BM, cumpărate din Portugalia.

Mai are încă 36 de F-16 pe drum, din surplusul de stocuri norvegiene.

România are aproximativ 27 de MiG-21 operaționale, 19 fiind LanceR-C, iar restul fiind LanceR-B, acestea din urmă fiind pentru antrenamente.  Nici piesele de schimb nu sunt o problemă.

În fapt, invazia Ucrainei a arătat că clar că și avioanele de vânătoare vechi se pot dovedi esențiale în efortul pentru împiedicarea Rusiei să câștige superioritatea aeriană asupra acestei țări. România ar trebui să ofere aceste aeronave imediat Ucrainei, la pachet cu instructaje de urgență și cu un suport continuu.

Deși MiG-21-urile României pot părea învechite, ele sunt totuși mai avansate în ceea ce privește avionica și adaptabilitatea, decât oricare alte aparate de luptă are Ucraina în acest moment.

De asemenea, acestea pot folosi aceleași rachete pe care le are deja Ucraina, dar și din cele occidentale, dacă este necesar” conchide siteul american.

Publicitate

19/04/2022 Posted by | PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , | 11 comentarii

LA MOSCOVA au fost nominalizate alte 6 state vecine Rusiei care, după Ucraina, trebuie ”denazificate”

Oamenii din întreaga lume au fost uimiți să-l vadă pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, declanșând un război, iar scopul este „denazificarea” Ucrainei. Este absurd și de prost gust ca Rusia să-i compare pe liderii aleși în mod democratic ai Ucrainei cu naziștii, spun liderii occidentali.

Este și mai extremist să compari un război de agresiune cu „denazificarea”. Termenul este unul istoric care descrie eforturile de eliminare a influenței naziste din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial.

Confruntat cu un război justificat de o astfel de falsificare istorică flagrantă, s-a sugerat că Putin este dezechilibrat după ani lungi la putere și izolarea în timpul pandemiei.

Dar retorica legată de „denazificarea” Ucrainei, în viziunea lui Putin, nu poate fi trecută cu vederea ca fiind delirul unui împărat nebun, constată https://playtech.ro.

Purtarea unui război bazat pe comparații istorice între cel de-al Treilea Reich și Ucraina democratică este un rezultat logic al putinismului, sunt de părere analiștii geo-politici. 

Benjamin Tromly, profesor de istorie rusă și europeană la Universitatea din Puget Sound, spune într-o analiză asupra declanșării conflictului din Ucraina :

Poate că Putin crede în propria retorică legată de „denazificarea” statelor foste comuniste. Dar o consideră utilă din punct de vedere politic.

În ultimii ani, presa occidentală a acordat o mare atenție micilor mișcări de extremă dreapta din Ucraina, contribuind la pătarea imaginii țării democratice emergente.”

Partea și mai gravă a acestei situații, este aceea că voci importante din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului din Rusia, au dezvoltat adevărate planuri de luptă, privind „denazificarea” altor state foste comuniste.

Într-un text publicat pe Twitter de NEXTA TV, deputatul Serghei Vladimirovici Savostianov, din partea Partidului Comunist din Federația Rusă, ar fi depus în Duma de Stat un proiect detaliat cu privire la acest posibil demers.

Conform documentului, se vorbește de „denazificarea” Poloniei, Kazahstanului, a Republicii Moldova, Lituania, Letonia și Estonia.

Ceea ce deputatul a omis să specifice în documentul cu pricina, este că Polonia, Lituania, Letonia și Estonia sunt state membre NATO și ale Uniunii Europene.

Documentul, publicat pe site-ul Dumei de Stat, poate fi, doar și în teorie, un act declarativ de război împotriva Alianței Nord-Atlantice, ținând cont de statutul celor patru state membre, sunt de părere unii analiști.

 

06/04/2022 Posted by | POLITICA | , , , , , | Un comentariu

Un scenariu de coșmar: Interesul Rusiei pentru asigurarea accesului direct terestru/maritim la Transnistria

 

 

 

 

 

Va putea Rusia să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria?

Transnistria și asigurarea accesului direct terestru/maritim al Rusiei la acest teritoriu separatist al Republicii Moldova face parte conform multor analize geo-strategice din următorii pași ai lui Putin pe frontul din Ucraina.

Rumaniamilitary.ro scrie că „ținând cont de experiența istorica dar și de declarații recente de pe scena politică națională și internațională, Rusia ar avea interese majore, după digerarea anexării Crimeei, în a crea o ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria, probabil via estuarul Nistrului, dar și în a controla gurile Dunării, ceea ce poate însemna practic anexarea întregului raion Odessa, cu Bugeac cu tot, și a Insulei Șerpilor, spre a fi alipite regiunii trans-nistrene”.

Opinia lui George GMT de la Rumaniamilitary.ro, autorul articolului „Transnistria, un scenariu de coșmar”, este similară cu cea președintelui Băsescu care declarase că în opinia lui, “Putin se uită cu cel mai mare jind, dacă privim în istoria Federaţiei Ruse şi în istoria Imperiului rus, se uită cu jind la gurile Dunării. Cred că Transnistria, Odesa şi către gurile Dunării, către această zonă, nu ştiu dacă se va întâmpla, dar mi-am făcut datoria să avertizez aliaţii noştri, sper să nu se întâmple, dar, în mod categoric, aceste riscuri există”.

Vorbind despre strategia defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, Cristian Negrea emitea opinia că zona Bugeac – Odesa – Transnsitria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”.

Foarte plauzibil, scenariul prezentat de George GMT de la Rumaniamilitary.ro, acela în care Rusia ar încerca să creeze o iesire la Marea Neagra pentru Transnistria este unul de dramatic pentru România și Republica Moldova:

„Acest scenariu ar putea probabil fi lansat în apropierea alegerilor din Ucraina, alături de tulburări în regiunea de Est a Ucrainei, pentru a o șantaja, dar și pentru a da un mesaj de forță Chișinăului, Uniunii Europene, NATO dar și României cu privire la Basarabia.

O forțare rapidă a ieșirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri rusești sosite din Crimeea, rușii putând debarca și aproviziona rapid și mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spațiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei”.

Scenariul respectiv ar urma să fie susținut și din alte zone instabile ale Republicii Moldova: „Pentru a își consolida poziția, zone de instabilitate precum Autonomia Gagauză (și eventual o diversiune în zona Bălti și N. Transnistriei) ar putea sprijini mișcările Rusiei, în toamna trecută existând zvonuri despre infiltrarea de cazaci în respectiva autonomie.

Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcție dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa s-ar apropia de dimensiunile și populația R. Moldova, amenintând inclusiv Cahulul și având în schimb ieșire la Marea Neagră și bratul Chilia al Dunării, cu șanse mult mai mari de a deveni economic viabil, comparativ cu R. Moldova.

Instalarea de forțe rusești la o aruncatură de băț de Portul Constanța, aeroportul Kogalniceanu și de gurile Dunării, ar anula aceste poziții strategice”, mai scrie George GMT de la Rumaniamilitary.ro.

Cătălin Cornea în articolul „Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)” vorbea și despre varianta în care Rusia ar urmări eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră.

O astfel de variantă sau variantă în care Rusia ar asigura ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria ar pecetlui speranțele Republicii Moldova de a mai recupera zona transnistreană și ar complica teribil lucrurile în Găgăuzia și raionul Tărăclia.

În situația actuală și privind la scenariile posibile, NATO ar trebui să ia în considerare asigurarea pentru Ucraina (aliații și partenerii din zonă) a unei protecții maritime până la Odesa pentru a împiedica incursiuni navale ruse spre Odesa sau limanul Nistrului.

 

 

 

 

 

surse:

condei.ro

Timpul md.

14/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: