CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SECESIUNEA TRANSNISTRIEI a inaugurat scenariul pentru separarea ulterioară, tot cu sprijin rusesc, a Osetiei de Sud şi Abhaziei de Georgia şi a Donbassului de Ucraina

https://www.Veridica.ro – RĂZBOI ÎN UCRAINA: Transnistria, repetiție pentru Donbass

„Agresiunea Rusiei față de Ucraina a început încă în anul 2014, iar ceea ce s-a întâmplat în Donbass repetă, de fapt, scenariile din stânga Nistrului, de la începutul anilor 1990” – a declarat ex-vicepremierul pentru Integrare în guvernul Republicii Moldova, Alexandru Flenchea.

În cadrul unei dezbateri publice cu tema „Independența Republicii Moldova, marcată de semnul din naștere transnistrean”, Flenchea a menționat că „sunt voci care sugerează acum că până și actualul război din Ucraina, agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, este continuarea procesului de destrămare a Imperiului Sovietic. Recunosc că mi-ar veni greu să combat această teză, pentru că în continuare, de trei decenii, asistăm la procesul de destrămarea a Imperiului. Metropola se opune.”  

Republica Moldova nu era pregătită atunci pentru asemenea scenariiNu avea nici capacitate instituțională, nu avea nici experiență politică, nu avea pur și simplu instituții, nici armată națională. Până și poliția națională era în proces formare” – a amintit fostul vicepremier.

Transnistria a ieşit, de facto, de sub controlul autorităţilor centrale după un conflict armat soldat cu sute de morţi şi tranşat odată cu intervenţia trupelor Moscovei de partea rebelilor secesionişti, în 1992, la nici un an de când Chișinăul își proclamase  independența.

Fostul preşedinte rus, Boris Elţîn, s-a angajat să retragă trupele din Transnistria încă de la summitul OSCE de la Istanbul din 1999, însă cu toate acestea,circa 1.500 de militari şi importante arsenale ruseşti se mai află acolo până în zilele noastre.

Potrivit analiştilor, secesiunea Transnistriei a inaugurat scenariul pentru separarea ulterioară, tot cu sprijin rusesc, a Osetiei de Sud şi Abhaziei de Georgia şi a Donbassului de Ucraina.   

General american, fost comandant în Europa: „Rușii sunt cu ochii pe Moldova. Cheia e Odessa”

„Rușii sunt cu ochii pe Moldova și, dacă o pot lua, o vor face”, avertiza recent generalul Mike Repass, fostul comandant al operațiunilor speciale ale SUA în Europa, într-un interviu acordat CNN.

El spunea că singurul lucru care mai slavează acum Republica Moldova de ocupație este opoziția Ucrainei, relatează https://ziaristii.com.

Harta: regiunile ucrainene aflate sub controlul armatei ruse

Nu există niciun dubiu că, dacă vor reuși să învăluie Mikolaiev și să cucerească Odessa, stabilind astfel un coridor terestru către Transnistria, rușii vor ocupa Moldova, ajungând astfel la granița NATO (adică la frontiera României), spunea generalul Repass.

Atacurile rușilor nu sunt momentan spornice, ei acționând în maniera lor tradițională, veche de 100 de ani, încercând să-i macine pe apărători, să-i nimicească progresiv prin bombardamente, apoi să ocupe teritoriul devastat și să repete operațiunea cu următoarea linie de apărare a acestora.

Dacă vor obține cale liberă spre Odessa, lucrurile se vor complica și pentru Moldova, spunea Repass, adăugând că nu există absolut niciun indiciu în acest moment, că Putin e dispus să se mulțumească sau să se oprească la Ucraina.

Publicitate

24/08/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: