CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Republica Moldova se află în plin haos politic după dizolvarea Parlamentului și suspendarea președintelui Igor Dodon. Demonstrații la Chișinău. VIDEO

 

Imagini pentru igor dodon si maia sandu photos

 

Foto: Maia Sandu și Igor Dodon

 

 

Republica Moldova se află în plin haos politic după ce astăzi, Curtea Constituţională a acestei țări l-a suspendat din funcţie pe preşedintele Igor Dodon și de asemenea, Curtea Constituţională   a aprobat dizolvarea Parlamentului.

Decizia a fost luată după ce președintele – slugă rusească a ignorat deciziile Curții şi nu a dizolvat Parlamentul, deşi acesta nu alesese un guvern în termenul prevăzut de lege.

Mai mult, aseară, Legislativul a votat în funcția de premier pe Maia Sandu, un nou Executiv şi o rezoluţie în care declara Republica Moldova „stat capturat”, însă CCM a invalidat acest Guvern.

Drept urmare, în funcția de preşedinte interimar a fost numit premierul Pavel Filip, care a şi semnat decretul de dizolvare a Parlamentului. 

Scandalul a fost declanşat sâmbătă, după ce Parlamentul de la Chişinău s-a convocat  într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat că deciziile luate sâmbătă în Parlament reprezintă o încălcare a Constituţiei şi a acuzat Blocul ACUM şi PSRM de tentativă de uzurpare a puterii în stat.

Indiferenţi faţă de aceste acuze, deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit la conducerea Parlamentului pe Zinaida Greceanîi, o apropiată a lui Dodon și  deputat PSRM,  şi au acordat votul de încredere Maiei Sandu ca prim ministru al Guvernului.

Aceasta a şi depus jurământul, însă, Curtea Constituţională a decis într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului, declarând de asemenea că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare, sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern. 

Maia Sandu, numită ieri premier al Republicii Moldova, dar invalidată de Curtea Consituțională, a ținut duminică un discurs prin care le-a transmis funcționarilor publici că noul Guvern dorește să elibereze instituțiile statului de controlul politic și a cerut susținerea acestora în perioada de transfer a puterii.

  Mii de oameni participă acum , la Chișinău, la un miting convocat de partidul controversatului oligarh Vlad Plahotniuc, PDM, cerând alegerea unui nou președinte.

  Preşedintele interimar, Pavel Filip, a  semnat  privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate – 6 septembrie 2019.

Parlamentul a declarat în afara legii Guvernul Filip şi cere intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova.

De asemenea, cei 61 de deputaţi ACUM-PSRM declară că nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.

În Decizia Curții Constituționale a R. Moldova  prin care se constată interimatul funcţiei de preşedinte se spune că:

„Se constată ca circumstanţă care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului refuzul deliberat al Preşedintelui de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de a sesiza Curtea Constituţională, pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a datei alegerilor parlamentare anticipate, fapt care reprezintă, potrivit articolului 91 din Constituţie, o imposibilitate temporară de exercitare a atribuţiilor sale în acest sens.

În baza articolului 91 din Constituţie, potrivit ordinii exercitării interimatului, prim-ministrul în exerciţiu, Pavel Filip, în calitate de preşedinte interimar al Republicii Moldova va sesiza Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a şi, după caz, va emite decretul privind dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”. 

În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 

 

VIDEO: 

Dodon recunoaște că partidul său e finanțat de Rusia!

 

 

 

 

 

 

 

Sluga rusească Igor Dodon și-a petrecut noaptea la Ambasada Rusiei de la Chișinău, unde s-a refugiat împreună cu familia.

El a dormit în hotelul ambasadei care se află pe teritoriul diplomației de la Moscova, scrie publicația deschide.md.

Publicația menționată spune că președintele moldovean s-a refugiat pe teritoriul rus, în aceeași zi în care Publika.md a făcut publice imagini în care Dodon îi spune lui Vlad Plahotniuc că vrea să federalizeze Republica Moldova şi că primeşte până la un milion de dolari pe lună din Federaţia Rusă.

 Pavel Filip, devenit  președinte interimar al Republicii Moldova, anunță alegeri anticipate pentru 6 septembrie, în timp ce Igor Dodon spune, după ce Curtea Constituţională l-a suspendat din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, că singura opţiune rămasă  este „mobilizarea externă şi internă, presiunea şi rezistenţa dură la uzurpatori”. 

 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a invalidat sâmbătă decretele preşedintelui Igor Dodon privind desemnarea ca premier a liderei Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, şi numirea guvernului condus de aceasta, transmite Radio Chişinău. 

 Președintele Klaus Iohannis a adresat forțelor politice din Republica Moldova un „apel ferm pentru respectarea democrației și a statului de drept”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Uniunea Europeană a îndemnat la calm.

UE aşteaptă ca Republica Moldova, ţară asociată cu Uniunea Europeană, să respecte statul de drept şi să garanteze democraţia, în conformitate cu principiile de bază ale Acordului de Asociere, potrivit unei declaraţii semnate de purtătoarea de cuvânt a Comisiei pe teme de politică externă, Maja Kocijancic.

 

 

 

VIDEO: Trădătorul Dodon insistă să fie federalizată Republica Moldova

 

 

 

 

 

Sursa:

https://adevarul.ro/moldova/politica/igor-dodon-suspendat-functie-decretul-dizolvare-parlamentului-semnat-pavel-filip-noua-decizie-curtii-constitutionale- 

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-35/haos-in-republica-moldova-presedintele-igor-dodon-suspendat-din-functie-de-curtea-constitutionala-parlamentul-a-fost-dizolvat

https://www.digi24.ro/stiri/externe/moldova/haos-in-republica-moldova-igor-dodon-a-fost-suspendat-din-functie

Publicitate

09/06/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO: PROTESTE IN FATA AMBASADEI RUSIEI DIN BUCURESTI: ”SHOOT ME, I’M FROM MOLDOVA!” [FOTO]

Un grup format din câțiva tineri, studenţi basarabeni în România și nu doar, au protestat luni, în faţa sediului ambasadei Federaţiei Ruse din Bucureşti. Protestatarii au adus cu ei tricoloare şi au scandat lozinci împotriva armatei rusești de ocupație. „Armata rusă afară!”.

Aceeași tineri au purtat pancarde cu inscripția: ”Shoot me! I’m from Moldova” (Împuşcă-mă, sunt din Moldova).

 
Ștefan Miron, președintele OSB București
 
Publicat de Dragoș Galbur 10 ianuarie 2012

11/01/2012 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , | Lasă un comentariu

Basarabenii de la Paris, «feriţi» de Ambasada Rusiei

Basarabenii de la Paris, «feriţi» de Ambasada Rusiei

catricio000092Luni 28 iunie 2010 basarabenii din Paris au comemorat 70 de ani de la ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa de către trupele sovietice. Circa 20 persoane au manifestat în faţa ambasadei Rusiei din Paris, în cadrul unui miting autorizat de autorităţile franceze.

Manifestarea a început cu un minut de reculegere în amintirea  victimelor ocupaţiei sovietice.

A fost citit mesajul scriitorului român Paul Goma, care fiind născut în Basarabia a trăit aceste tragice evenimente:
Am primit invitaţia — şi vă mulţumesc. Din păcate, sănătatea mea nu-mi îngăduie participarea decât cu inima la manifestaţiune.

Vă imbrăţişez pe toţi — câţi veţi fi…

Vasile Calmațui, unul dintre organizatorii demonstraţiei, a asigurat că basarabenii din Paris sprijină decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu în privinţa comemorării zilei de 28 iunie şi a cerut ca condamnarea comunismului să fie urmată de interzicerea ideologiei şi
simbolicii totalitar-comuniste.

Dorin Duşciac, membru al Partidului Liberal din Moldova a amintit că un popor ce-şi uită istoria nu poate avea parte de un viitor fericit şi a amintit că Federaţia Rusă îşi menţine în continuare trupele de ocupaţie în Republica Moldova.

Participanţii au discutat despre situaţia politică din Republica
Moldova, au salutat eforturile AIE dar sînt profund indignaţi de rezultatele obţinute, mai ales în justiţie, poliţie..

Organizatorii mitingului au povestit participanţilor de şicanele  poliţiei franceze — au tărăgănat mult timp eliberarea autorizaţiei, au invocat «motive diplomatice», au pretextat «Anul Rusiei in Franţa»  pentru a schimba în sfîrşit locul iniţial prevăzut, îndepărtînd manifestanţii pentru a nu tulbura liniştea diplomaţilor ruşi.
Organizatorii cer public autorităţilor franceze să înceteze aceste presiuni.

La sfîrşitul mitingului s-a decis ca următoarea manifestare va avea loc la 23 august pentru a comemora semnarea pactului Hitler-Stalin, numit şi Ribbetrop-Molotov.

Sursa:Ziarul de Garda-Chisinau

30/06/2010 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ, LUMEA ROMANEASCA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , | 317 comentarii

%d blogeri au apreciat: