CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Nikita Hrusciov declara în memoriile sale că ”dacă Statele Unite nu ne-ar fi ajutat, nu am fi câștigat războiul”

Why determining the Impact of Lend-Lease is so complicated - YouTube

Uniunea Sovietică nu ar fi supraviețuit în Al Doilea Război Mondial fără ajutor american

Istoria măsluită de propaganda sovietică și mai târziu cea rusă de astăzi prezintă URSS ca o victimă a războiului mondial, deși, în fapt, asemenea Germaniei naziste acest imperiu criminal a fost un stat agresor.

Rușii numesc cel de-al Doilea Răzoi Mondial, Marele Război pentru Apărarea Patriei. Pentru ei conflictul a început pe 22 iunie 1941, cu trădarea lui Hitler și nicidecum pe 1 septembrie 1939, după invadarea Poloniei de către naziști. Se uită cu bună știință că pe 17 septembrie 1939, Polonia spulberată de blitzkriegul german, a fost invadată dinspre est și de Armata Roșie și că cei doi aliați, nazist și comunist, își împărțeau Europa. 

Retorica rusă cu privire la Marele Război pentru Apărarea Patriei transformă Moscova dintr-un agresor în victimă. Dar paradoxul e că Patria rusă a fost apărată cu ajutorul Occidentului, în special cu ajutorul și finanțările americanilor, scrieistoricul și publicistul Tudor Curtifan în publicația https://www.defenseromania.ro.

Narativul rus prezintă Moscova ca „vioara întâi” în victoria împotriva Germaniei naziste, aducând mereu argumentul celor aproape 30 de milioane de sovietici, soldați și civili, morți în timpul conflagrației mondiale.

Nu pot fi negate atrocitățile comise de naziști în Est după invadarea URSS-ului, însă devărul e că cifrele uriașe a numărului morților sovietici sunt și cauza unui fapt cât se poate de cinic: Kremlinul nu a pus niciodată un preț prea mare pe proprii cetățeni. Spre deosebire de Occident, pentru Stalin factorul uman nu era decât o resursă, iar morții – simplă statistică. 

Fără ajutorul Occidentului, Armata Roșie nu ar fi ajuns niciodată la Berlin

Istoria contrafactuală – istoria lui ce-ar fi fost dacă – nu își are locul în cercetarea istorică , dar e greu de crezut că fără imensul ajutor venit din partea Occidentului, ofensiva sovietică înspre Vest ar fi fost încununată de succes.

Fără livrările masive de medicamente, alimente și tehnică de luptă trimise de SUA Armatei Roșii, e aproape imposibil să ne imaginăm că soldații lui Stalin ar fi putut să reziste Germaniei pe frontul de Est, iar despre ofensiva din 1944, intrarea pe teritoriul german și mai apoi în Berlin în 1945, nici nu putea fi vorba.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este image-4.jpeg

Ambasada Statelor Unite la București a reamintit de ajutorul acordat de SUA către URSS, un ajutor care, calculat la valoarea din 2016, se ridica la 180 de miliarde de dolari.

Din 1941 până în 1945 au fost livrate 400.000 de jeepuri și camioane, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri, arme, muniție, tehnică militară, medicamente, pături, încălțăminte, milioane de tone de produse petroliere și mâncare, toate în valoare de 11,3 miliarde de dolari (180 de miliarde la valoarea din 2016).

Mult mai important este altceva – faptul că americanii au livrat o uriașă cantitate de materii prime industriale și echipament industrial și foarte multe alimente.

Ei au furnizat câteva milioane tone de alimente, ceea ce a fost vital pentru sovietici,care aveau sub arme milioane de soldați în timp ce mare parte a teritoriului european al acestei țări, care furniza țării cea mai mare parte din produsele agricole, era ocupat de Germania și aliații ei.

How much food was delivered to the USSR through lend-lease, and how  significant was it? - Quora

Foto: Alimente livrate de americani URSS în cadrul programului american Lend-Lease

Legea de împrumut și închiriere (engleză Lend-Lease Act) a fost o lege promulgată de Franklin Delano Roosevelt în timpul celui de-al doilea război mondial la 11 martie 1941, care dispunea vânzarea, închirierea sau împrumutarea oricărei categorii de mijloace militare în primul rând către URSS.

În memoriile sale, Nikita Hrușciov a descris modul în care Stalin a subliniat valoarea ajutorului: „El a declarat direct că, dacă Statele Unite nu ne-ar fi ajutat, nu am fi câștigat războiul” – se arată într-o postare a ambasadei..

Ajutorul ca ajutorul. Dar pentru americani, care s-au trezit la finele celui de-al Doilea Război Mondial în plin Război Rece cu URSS, a fost mai greu după ani de alianță cu sovieticii, să explice propriei populații că între Stalin și Adolf Hitler se impune semnul egalității.

TIME Magazine Cover: Joseph Stalin, Man of the Year - Jan. 4, 1943 - Joseph  Stalin - Person of the Year - Russia - Communism - Joseph Stalin - World  War II

În fond, Iosif Vissarionovici Stalin fusese declarat personalitatea anului 1943 și apărea pe coperta celebrei reviste americane Time.

Ironia a făcut ca lucrurile lucrurile să se schimbe radical în numai doi ani.

17/12/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ajutorul de război anglo-american acordat URSS-ului – UN AJUTOR VITAL, MINIMALIZAT SAU TRECUT CU VEDEREA DE SOVIETICI

 

 

 

artid 1242781785 Ajutorul de război anglo american acordat URSS ului

 

 

 

Ajutorul de război anglo-american acordat URSS-ului

 

 

Importanţa Armatei sovietice în lupta Coaliţiei Antihitleriste împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei, este incontestabilă.

 

Însă, voit sau nu, se trece cu vederea ajutorul material pe care l-au primit sovieticii de la anglo-americani, fără de care nu se ştie ce desfăşurare ar fi avut războiul.

 

Despre acest substanţial ajutor logistic în epocă ştia toată lumea. La 16 martie 1944, organele informative militare româneşti de pe front, informau despre Ajutorul anglo-american pentru Rusia Sovietică, relatând că, Uniunea Sovietică primea în cantităţi mari mijloace auto, în special camioane, echipament şi hrană conservată.

 

Potrivit datelor procurate, tot acest material furnizat Uniunii Sovietice, sosea prin Iran în oraşul Ordjonikidze (actualmente Vladikavkaz, capitala Osetiei de nord, Federaţia Rusă), unde exista „un fel de Centru de adunare şi de îndrumare a materialului spre front”, fiind direcţionat spre oraş pe două itinerare:

 

1. Calea de coastă – Mahacikala – Gudermes – Ordjonikidze;

 

2. Kirovobad (actualmente oraşul Gheangea, Azerbaigean) – Tiflis (actualmente Tbilisi, capitala Gruziei) – Calea militară gruzină – Ordjonikidze.

 

De asemenea, şi la Krasnodar prin Iran soseau avioane, camioane, echipament (mai ales bocanci şi mantale), conserve, etc.

 

La graniţă, personalul sovietic prelua ajutorul anglo-american şi nu avea voie să discute nimic cu însoţitorii englezi sau americani, care erau consideraţi, neoficial, inamicii Statului sovietic, dar de ajutorul cărora era mare nevoie.

Unul din dezertorii sovietici cercetaţi de serviciile speciale româneşti, mărturisea că, în vara anului 1943, personal a văzut cum veneau din Iran, „zeci de mii de camioane” cu diverse materiale, iar un prizonier sovietic declara că, sprijinul anglo-american dat Uniunii Sovietice în acest război era considerabil; fără acest sprijin Armata sovietică nu ar fi putut întreprinde marea ofensivă de la Don la Nistru.

Cu toate că era binevenit acest ajutor, în sânul populaţiei sovietice domnea îngrijorarea că, „după terminarea războiului, ruşii să nu devină robii şi muncitorii americanilor”.

Se considera că, avioanele şi tancurile primite de la americani, vor fi plătite foarte scump, însă nu exista o altă soluţie: autorităţile sovietice au acceptat ajutorul anglo-american pentru a putea învinge în acest război. Existau destule resurse umane, în schimb resursele tehnico-materiale erau insuficiente.

Ion Pantazi, care a luptat în cadrul Armatei române în Crimeea şi Caucaz împotriva Armatei sovietice (fiul ministrului de Război în perioada 1942-1944), vorbind despre soldatul sovietic care era într-o „stare mizerabilă”, neavând „decât o pâine neagră-neagră, tare ca piatra, deci un fel de pesmet, cum nu mai văzuse nici un român până atunci şi o sticlă mare de vodcă”, menţiona că, din anul 1942, situaţia alimentară din Armata sovietică „a început să se amelioreze sensibil, pentru că americanii au ajutat enorm Armata Roşie, trimiţând multe mii de tone de alimente, de furnituri de tot felul şi, bineînţeles, echipament de război.

 

Tehnica de luptă nu era marea problemă a ruşilor, căci ei produceau o tehnică bună, problema era a alimentelor.

Or, aici americanii au avut un aport decisiv. Pot să spun – continua Ion Pantazi – în deplină cunoştinţă de cauză că, fără ajutorul masiv american, în 1942 Armata Roşie ar fi capitulat”.

 

 În acest război – mai spunea Ion Pantazi –, „Noi i-am găsit (pe ostaşii sovietici – n.n.) destul de bine echipaţi încă din 1941, aveau pufoaice, cizme, echipament de vară şi de iarnă, oricum erau mai bine îmbrăcaţi decât nemţii…

Problema Armatei Roşii era mâncarea, aşa cum este de fapt şi astăzi… (…) ruşii aveau camioane militare, dar erau foarte proaste, nu puteau merge nici pe noroi, nici pe zăpadă.

 

Camioanele americane erau ultramoderne, mergeau pe orice teren şi în orice condiţii atmosferice. Graţie acestor camioane, Armata Roşie s-a putut deplasa rapid, începând cu anul 1942, sute de kilometri numai în câteva zile, în timp ce noi (soldaţii din Armata română – n.n.) eram tot la cai sau chiar şi mai rău, pe jos, fără cai…

 

Camioanele americane – încheia Pantazi – au făcut pentru ruşi mai mult decât 10.000 de tancuri… În plus, prin aceste livrări masive, americanii au ridicat moralul bolşevicilor, care şi-au spus că acum au un aliat foarte puternic, nu mai sunt singuri”.

 

Uniunea Sovietică a avut parte de un ajutor cu adevărat uriaş. Transportul lui a implicat realizarea unor operaţiuni periculoase, în special pe Oceanul Atlantic, unde submarinele germane în permanenţă au atacat caravanele navale Aliate, care transportau materialele necesare U.R.S.S.

 

Numai S.U.A. a furnizat U.R.S.S. 427.284 de camioane militare („Studebaker”, „Dodge”), 50.501 geep-uri militare („Willis”), 595 de vapoare, 3 spărgători de gheaţă, 105 submarine, 9.681 de avioane de vânătoare, 2.771 de bombardiere, 35.041 de motociclete, 1981 de locomotive, 11.155 de vagoane, 136 de tone de explozibil, 473.000.000 de proiectile de artilerie, 423.107 aparate telefonice, 3.820.906 tone de alimente (conserve, unt, ciocolată, etc.), 2.541.008 tone de petrol şi produse petroliere, 2.317.694 de tone de oţel (inclusiv de blindaj), 5.807 tone de aluminiu şi 166.699 de tone de aliaje din aluminiu, 3.700.000 de anvelope, 50.413 tone de piele, 15.010.900 de perechi de cizme de piele, 69.000.000 m2 de ţesătură din lână, etc., etc.

 

După încheierea războiului, foştii aliaţi sovieto-anglo-americani au revenit la confruntările ideologice. În acest context, sovieticii sporadic au mai pomenit de ajutorul anglo-american din timpul războiului şi i-au minimalizat rolul în victoria obţinută de U.R.S.S. asupra Germaniei naziste.

 

sursa: http://www.ax.md

 

21/08/2013 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Ajutorul de război anglo-american acordat URSS-ului

artid 1242781785 Ajutorul de război anglo american acordat URSS ului

Importanţa Armatei sovietice în lupta Coaliţiei Antihitleriste împotriva Germaniei naziste şi a aliaţilor ei, este incontestabilă. Însă, voit sau nu, se trece cu vederea ajutor material pe care l-au primit sovieticii de la anglo-americani, fără de care nu se ştie ce desfăşurare ar fi avut războiul.

 Despre acest substanţial ajutor logistic în epocă ştia toată lumea. La 16 martie 1944, organele informative militare româneşti de pe front, informau despre Ajutorul anglo-american pentru Rusia Sovietică, relatând că, Uniunea Sovietică primea în cantităţi mari mijloace auto, în special camioane, echipament şi hrană conservată. Potrivit datelor procurate, tot acest material furnizat Uniunii Sovietice, sosea prin Iran în oraşul Ordjonikidze (actualmente Vladikavkaz, capitala Osetiei de nord, Federaţia Rusă), unde exista „un fel de Centru de adunare şi de îndrumare a materialului spre front”, fiind direcţionat spre oraş pe două itinerare: 1. Calea de coastă – Mahacikala – Gudermes – Ordjonikidze; 2. Kirovobad (actualmente oraşul Gheangea, Azerbaigean) – Tiflis (actualmente Tbilisi, capitala Gruziei) – Calea militară gruzină – Ordjonikidze.

De asemenea, şi la Krasnodar prin Iran soseau avioane, camioane, echipament (mai ales bocanci şi mantale), conserve, etc. La graniţă, personalul sovietic prelua ajutorul anglo-american şi nu avea voie să discute nimic cu însoţitorii englezi sau americani, care erau consideraţi, neoficial, inamicii Statului sovietic, dar de ajutorul cărora era mare nevoie.

Unul din dezertorii sovietici cercetaţi de serviciile speciale româneşti, mărturisea că, în vara anului 1943, personal a văzut cum veneau din Iran, „zeci de mii de camioane” cu diverse materiale, iar un prizonier sovietic declara că, sprijinul anglo-american dat Uniunii Sovietice în acest război era considerabil; fără acest sprijin Armata sovietică nu ar fi putut întreprinde marea ofensivă de la Don la Nistru. Cu toate că era binevenit acest ajutor, în sânul populaţiei sovietice domnea îngrijorarea că, „după terminarea războiului, ruşii să nu devină robii şi muncitorii americanilor”. Se considera că, avioanele şi tancurile primite de la americani, vor fi plătite foarte scump, însă nu exista o altă soluţie: autorităţile sovietice au acceptat ajutorul anglo-american pentru a putea învinge în acest război. Existau destule resurse umane, în schimb resursele tehnico-materiale erau insuficiente.

 Ion Pantazi, care a luptat în cadrul Armatei române în Crimeea şi Caucaz împotriva Armatei sovietice (fiul ministrului de Război în perioada 1942-1944), vorbind despre soldatul sovietic care era într-o „stare mizerabilă”, neavând „decât o pâine neagră-neagră, tare ca piatra, deci un fel de pesmet, cum nu mai văzuse nici un român până atunci şi o sticlă mare de vodcă”, menţiona că, din anul 1942, situaţia alimentară din Armata sovietică „a început să se amelioreze sensibil, pentru că americanii au ajutat enorm Armata Roşie, trimiţând multe mii de tone de alimente, de furnituri de tot felul şi, bineînţeles, echipament de război. Tehnica de luptă nu era marea problemă a ruşilor, căci ei produceau o tehnică bună, problema era a alimentelor. Or, aici americanii au avut un aport decisiv. Pot să spun – continua Ion Pantazi – în deplină cunoştinţă de cauză că, fără ajutorul masiv american, în 1942 Armata Roşie ar fi capitulat”. În acest război – mai spunea Ion Pantazi –, „Noi i-am găsit (pe ostaşii sovietici – n.n.) destul de bine echipaţi încă din 1941, aveau pufoaice, cizme, echipament de vară şi de iarnă, oricum erau mai bine îmbrăcaţi decât nemţii… Problema Armatei Roşii era mâncarea, aşa cum este de fapt şi astăzi… (…) ruşii aveau camioane militare, dar erau foarte proaste, nu puteau merge nici pe noroi, nici pe zăpadă. Camioanele americane erau ultramoderne, mergeau pe orice teren şi în orice condiţii atmosferice. Graţie acestor camioane, Armata Roşie s-a putut deplasa rapid, începând cu anul 1942, sute de kilometri numai în câteva zile, în timp ce noi (soldaţii din Armata română – n.n.) eram tot la cai sau chiar şi mai rău, pe jos, fără cai… Camioanele americane – încheia Pantazi – au făcut pentru ruşi mai mult decât 10.000 de tancuri… În plus, prin aceste livrări masive, americanii au ridicat moralul bolşevicilor, care şi-au spus că acum au un aliat foarte puternic, nu mai sunt singuri”.

Uniunea Sovietică a avut parte de un ajutor cu adevărat uriaş. Transportul lui a implicat realizarea unor operaţiuni periculoase, în special pe Oceanul Atlantic, unde submarinele germane în permanenţă au atacat caravanele navale Aliate, care transportau materialele necesare U.R.S.S. Numai S.U.A. a furnizat U.R.S.S. 427.284 de camioane militare („Studebaker”, „Dodge”), 50.501 geep-uri militare („Willis”), 595 de vapoare, 3 spărgători de gheaţă, 105 submarine, 9.681 de avioane de vânătoare, 2.771 de bombardiere, 35.041 de motociclete, 1981 de locomotive, 11.155 de vagoane, 136 de tone de explozibil, 473.000.000 de proiectile de artilerie, 423.107 aparate telefonice, 3.820.906 tone de alimente (conserve, unt, ciocolată, etc.), 2.541.008 tone de petrol şi produse petroliere, 2.317.694 de tone de oţel (inclusiv de blindaj), 5.807 tone de aluminiu şi 166.699 de tone de aliaje din aluminiu, 3.700.000 de anvelope, 50.413 tone de piele, 15.010.900 de perechi de cizme de piele, 69.000.000 m2 de ţesătură din lână, etc., etc.

După încheierea războiului, foştii aliaţi sovieto-anglo-americani au revenit la confruntările ideologice. În acest context, sovieticii sporadic au mai pomenit de ajutorul anglo-american din timpul războiului şi i-au minimalizat rolul în victoria obţinută de U.R.S.S. asupra Germaniei naziste.

 

sursa: http://www.ax.md

07/04/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: