CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primele scrieri cu alfabet latin în limba română

 

 

 

 

 

 

Dovezile referitoare la utilizarea românei ca limbă de cultură în secolul al XIII-lea lipsesc. Există numai mărturia care afirmă că în timpul Papei Inocenţiu al IV-lea (1243 – 1258) se traducea liturghia şi în limba română, efortul de tălmăcire fiind o iniţiativă catolică, inspirată probabil de doctrina originii latine a românilor.

Acţiunea de traducere a slujbei religioase în română se cuvine datată pe la jumătatea veacului al XIII-lea, fiind o urmare a încoronării Ţarului de către Sfântul Scaun, în 1204, şi a dobândirii pe seama Bisericii ţaratului a statutului autocefal.

Răspândirea culturii slavone este posibil să fi început sporadic  în teritoriile locuite de români,în Dobrogea şi Câmpia Munteană, în ­cursul secolelor al X-lea – al XII-lea. Cronicarul Paisie de la Hilandar nota   în istoria sa din 1762 că ţarul Ioan Asan al II-lea „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească, să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit: care va citi în limba latină, să i se taie limba. Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte”.

Conversia Bisericii bulgare la obedienţă răsăriteană s-a realizat în 1238, în contextul modificărilor alianţelor politice ale Ţaratului Vlah şi Bulgar, ceea ce situează, din punct de vedere cronologic, începuturile slavonismului românilor, la o dată ulterioară celor propuse anterior de istorici.

 

 

 

 

 

 

Este posibil ca imaginea să conţină: text

 

 

                                           Foto: Pisania Mănăstirii Agapia

Adoptarea slavonei ca limbă religioasă obligatorie a fost, în primul rând, un act politic la care ţarul bulgar a putut fi constrâns de anturajul lui preponderent format din bulgari, ceea ce datează precis şi începutul bulgarizării treptate, încurajate chiar de vârfurile ierarhiei, a statului întemeiat pe baza alianţei dintre vlahi, cumani şi bulgari cu circa jumătate de secol înainte.

 

 

 

 

 

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung Muscel, din 1521, cel mai vechi document scris în limba română, cu caractere chirilice, care s-a păstrat până la noi (că tot e azi Ziua Limbii Române) :

 

Foto: Celebra scrisoare a lui Neacșu din Câmpulung, cea mai veche scriere păstrată în limba română, cu alfabet chirilic, datând din 1521..

 

 

 

Primul text scris în limba română cu alfabet latin (1570-1575)

 

 

 

Istoricii au descoperit că prima ştire despre folosirea alfabetului latin la români i se datorează lui Dimitrie  Cantemir, care la 1714, în Descriptio Moldaviae, scria  în capitolul despre “Despre literele Moldovenilor” următoarele cuvinte:

„Înainte de Conciliul de la Florenţa, după exemplul celorlalte neamuri ale căror limbi provin din vorbirea romanilor, moldovenii se foloseau de caractere latine. Dar după ce la acel sinod mitropolitul Moldovei a trecut în tabăra  papistaşilor, după cum am spus mai sus, urmaşul acestuia, diaconul lui Marcu al Efusului, bulgar de neam, pe nume Teoctist, ca să stârpească şi mai mult orice sămânţă papistăşească din biserica moldovenească şi ca să ia tinerilor putinţa de a citi sofismele papistaşilor, a sfătuit pe Alexandru cel Bun ca nu numai să izgonească din  ţara lui pe oamenii care gândeau altfel în privinţa celor sfinte, dar şi litere latine să le înlocuiască cu cele slavone; prin acest zel exagerat şi nelalocul lui, el a fost iniţiatorul acestei barbarii care stăpâneşte acum Moldova”, scria Dimitrie Cantemir.

Scrierea lui Cantemir îşi găseşte susţinere în realitate, unul dintre primele texte româneşti rugăciunea “Tatăl Nostru” fusese transcrisă cu litere latine  la 1593 de boierul moldovean Luca Stroici.

Acest boier îşi făcuse studiile în Polonia şi avea acces la alfabetul latin, pe care îl folosea constant în corespondenţa pe care o purta.

Tocmai de aceea, în textul “Tatăl Nostru” a folosit litere latine, dar ortografie polonă şi italiană.

 

 

Primul text scris cu alfabet latin  pentru românii din Ardeal, adepţi ai Bisericii Reformate.

 

Mult timp, rugăciunea Tatăl nostru, transcrisă  în alfabetul latin de boierul Luca Stroici, din Moldova, la 1593 şi descoperită de Bogdan Petriceicu Hașdeu, a fost considerată primul text românesc scris cu litere latine.

Însă, cercetătorii au descoperit un alt text, datat cu 20 de ani mai devreme, Cartea de cântece (Fragmentul Todorescu), text tradus după un original maghiar şi tipărit, probabil, la Cluj, cu litere latine şi cu ortografie maghiară. Grafiile etimologice din textul de la 1573 s-au păstrat şi în copiile făcute după acest text şi în alte lucrări scrise în Transilvania şi în Banat, cu litere latine şi cu ortografie maghiară.

Este vorba despre o culegere de imnuri calvine, traduse din maghiară, textul fiind tipărit pentru uzul românilor care frecventau Biserica Reformată de la mijlocul secolului al XVI-lea. 

Textul cu pricina are opt pagini şi a fost descoperit de un angajat al Muzeului Naţional din Budapesta.

El a fost achiziţionat de bibliofilul român Iuliu Todorescu, are locuia în capitala Ungariei, lucrarea fiind cunoscută sub denumirea de „Fragmentul Todorescu”.

“Anul imprimării cărţii ar trebui plasat între 1570 şi 1573. După cercetătorii Stripazky şi Alexics, cartea ar fi fost tipărită în imprimeria lui Rudolf Hoffhalter din Oradea, iar autorul ei, un maghiar instruit care vorbea limba română, cu trăsături bănăţene, ar putea să fi fost episcopul românilor calvinizaţi din Ardeal, Pavel Tordaşi”, susţine Daniele Pantaleoni, în lucrarea “Texte româneşti vechi cu alfabet latin”. 

Păstrat la Budapesta, la Biblioteca Națională Széchény (manuscrisul RMK I.361b), ”Fragmentul Teodorescu” este alcătuit din patru file ale unui mic volum tipărit de sasul maghiarizat Kaspar Helth/Heltai Gáspár la Cluj, aproximativ în 1570-1575.

Realizat la comanda românilor calviniști din zona Banat-Hunedoara, fragmentul conține,  conform Muzeului Național de Istorie a României mai multe imnuri protestante, traduse din maghiară .

 

 

Transcrierea textului, realizată de Ion Gheție, în „Texte românești din secolul al XVI-lea”, București, 1982 era următoarea :

 

„La Esaias prorocul tuturora au scris lăsat că
Domnulu-i va odihni carii mor în credința Lui.
Cu Sine-i va rădica sus care cu El adevereadză, cum
morții Săi îi va învia și sus în cer îi va duce.
Aceasta o face să-L fericăm, binele Lui să nu-l ui-
tăm, ce mai tare să-L lăudăm cine așteptăm sculătura.
Aceștia-i lasă în odihnă, tremete să viedze și lasă
acolo viselind, cum să aibă tot binele.
Credzuții Miei, întrați luntru, porțile vă încununați,
puținelu închideți, să nu între mânia Me.
Ce numai în vreme scurtă, în clipitul ochilor, pâ-
nă-Mi va trece mânia-Mi, tot acolo odihniți.
Că mânia lu Domnezeu toată tărime purcegând,
pre oamenii despre pământ pogori-va giudecata.
Cu care alenișii săi pierde-le-va strâmbătate, ce va
ține oamenii săi, că s-au în el usbăitu.
Mai mult pământul sângele nu-i va ascunde tru-
pul lui, ce Domnezeu viața lui rădica-va pre vecie.
Mare-i noauă veselie, cându ne vom îngrupare, că
iară vom fi într-una, cu Domnezeu vom lăcui.
Cest frate-ne ce-au muritu, amu-i fătul lu Domne-
zeu; ce plângem, când casa Lui este-n părăția Domnului?
Lucrul nostru-i de căștigă, lucrul lui de veselie; să
rugăm pre miloste Lui, fie cu voi Svânta Troiță.
De-ne noauă Duhul Svântu după moarte-ne împărăția-și,
să putem vede fața Lui până în vecia veacului […]”
 

 

Fragmentul Todorescu

 

 

Text religios, alcătuit din zece cântece calvine, traduse din maghiară. Este cea mai veche scriere românească tipărită cu litere latine și ortografie maghiară (Gheție 1982: 262).

Cele patru file ale textului au fost găsite, în anul 1911, de dr. Hiador Sztripszky, custode la Muzeul Național din Budapesta, în coperta unui text din 1516, unde cel care a compactat volumul, în 1601, a folosit ca umplutură mai multe file din opt lucrări diferite, între care și cele tipărite în română.

Fragmentul Todorescu, cunoscut și sub denumirile: Cartea de cîntece sau Psaltirea lui Pavel Tordași, a fost achiziționat de colecționarul budapestan, de origine română, Iuliu Todorescu, și se află, în prezent, la Biblioteca Națională „Széchenyi” din Budapesta, sub cota RMK, I, 361/b (Gheție 1982: 261).

Cîntecele au fost traduse după mai multe culegeri de texte ungurești similare, tipărite în secolul al XVI-lea (v. Tagliavini 1952: 40; Gheție 1982: 276-277; Gheție / Mareș 1985: 216).

Cele patru file (opt pagini) ajunse pînă la noi sunt de format – 4º și provin dintr-o singură coală de tipar. Întrucît fiecare filă a fost laminată în vederea conservării, dimensiunile inițiale nu au putut fi stabilite decît aproximativ: 194/132, 183/137, 181/127, 198/140 mm.

Filele au între 17 și 32 de rînduri. Tiparul este executat îngrijit, cu cerneală neagră, bine păstrată, pe hîrtie groasă, alb-gălbuie, fără filigran (v. mai pe larg Gheție 1982: 264, 277-278).

Cu privire la data imprimării textului, Ion Gheție, după ce respinge toate ipotezele anterioare, propune perioada 1571-1575, întrucît numai în răstimpul respectiv moara de hîrtie a clujeanului Gáspár Heltai a produs hârtie fără filigran, ca cea pe care s-au tipărit cîntecele traduse în română. Referitor la timpul în care s-a efectuat traducerea, același autor consideră că ar fi mai sigur intervalul 1562-1571 ( v. Gheție 1982: 270-272).

În privința locului în care s-a tipărit cartea din care s-au păstrat cele patru file, Sztripszky și Alexics susțin că textul ar fi fost imprimat la Oradea, în vreme ce N. Drăganu și îndeosebi I. Gheție dau ca certă efectuarea acestei operațiuni la Cluj, în atelierul lui Heltai, probabil de către un tipograf sas (v. Gheție 1982: 269-270; Drăganu 1924-1926: 125).

Faptul că limba celor zece cîntece conține particularități specifice graiurilor românești de tip transilvănean, dar și celor din zona Banat – Hunedoara i-a determinat pe aproape toți cercetătorii să afirme că traducătorul provenea din această zonă.

În consecință, acesta nu putea fi episcopul Pavel Tordași sau un alt străin care știa românește, ci, mult mai probabil, „un preot român din Caransebeș, Lugoj sau Hațeg ” (Gheție / Mareș 1985: 217; v. și Gheție 1982: 281-282).

Pînă acum, au apărut două ediții ale acestui text: Sztripszky Hiador și Alexics György, Szegedi Gergely énekskönyve XVI századbeli román forditásban. Protestáns hatások a hazai románságra, Budapest, 1911 și Fragmentul Todorescu. Text stabilit, studiu filologic, studiu lingvistic și indice de Ion Gheție, în Texte românești din secolul al XVI-lea. I. Catehismul lui Coresi, II. Pravila lui Coresi, III. Fragmentul Todorescu, IV. Glosele Bogdan, V. Prefețe și epiloguri. Ediții critice de Emanuela Buză, Gheorghe Chivu, Magdalena Georgescu, Ion Gheție, Alexandra Roman Moraru, Florentina Zgraon. Coordonator Ion Gheție, [București], Editura Academiei, p. 259-364.

Pentru varianta digitizată a Fragmentului Todorescu, s-a utilizat, ca text de bază, ediția critică publicată de Ion Gheție.

În acest scop, s-a colaționat textul transcris de Ion Gheție cu textul original reprodus în facsimile de autorul ediției și s-a revenit asupra interpretării unor grafeme din perspectiva normelor de transcriere stabilite pentru textele incluse în Corpusul electronic.

După alţi specialişti în istorie, primul cuvânt românesc, dar scris în  alfabet grecesc îl găsim în  „Istoriile lui Theophylactus Simocatta“, operă scrisă de cronicarul bizantin pe la anul 630, în care apar cuvintele „Torna, Torna”.

Ce a fost „Torna, torna” Împrejurarea în care au fost rostite cuvintele în discuţie o reprezintă o expediţie din anul 587 a armatei bizantine împotriva avarilor, condusă de generalul Comentiolus în munţii Haemus (Tracia) sau mai cunoscuţii Balcani din Bulgaria.

„Acea poveste  este simplă şi sună aşa. Expediţia armatei  bizantine  a fost compromisă de un  incident stupid.  Un animal de povară aruncase sarcina de pe el şi cineva i-a strigat stăpânului animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba părintească: torna,torna, fratre.

Stăpânul catârului nu a auzit strigătul, dar oamenii l-au auzit şi, crezând că sunt înfrânţi de duşmani, o luară la fugă, strigând în gura mare: torna, torna, provocând o mare debandada în rândurile oştirii”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală. Johann Thunmann, profesor de origine suedeză, a comentat în anul 1774 textul lui Theophanes şi vedea în “torna, torna, fratre” o probă de limbă românească.  

 

Introducerea oficială a alfabetului latin pe teritoriul ţării noastre este meritul  marelui om politic, literat şi diplomat din cabinetul principelui Alexandru Ioan Cuza, ministrul Treburilor Interne, Ion Ghica, care a propus ca în cancelariile Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti să fie folosit exclusiv alfabetul latin.

În anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin care alfabetul latin era introdus în administraţie şi în învăţământ, din 1860. Și în Transilvania a devenit oficial şi general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în 1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia, ministru al Instrucţiunii.

Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile româneşti.

Trecerea spre alfabetul latin a scrierii în limba română s-a făcut treptat în tipografii, iar procesul de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin nu a fost unul uşor, lipsit de dispute adesea aprige, ci a însemnat depăşirea unor mari obstacole.

Cu toate acestea, măsura nu a fost una care să-i ia pe nepregătite pe cei care până atunci erau obişnuiţi cu scrierea chirilică. Trecerea la alfabetul la latin începuse să se aplice treptat, timp de trei decenii în urmă, prin aşa numitul “alfabet de tranziţie”, care însemna de fapt o amestecătură de caractere chirilice cu cele latine.

În Muntenia, alfabetul latin se folosea în şcoli încă din 1853. Abia în 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să decreteze înlocuirea integrală a alfabetului chirilic cu cel latin.

Acest lucru a însemnat un efort imens, care avea să se traducă prin transcrierea vechilor texte din alfabetul chirilic român, după norme ortografice moderne. A fost o reformă de mare importanţă pentru evoluţia ulterioară a limbii române.

Biserica Ortodoxă, ultima care a renunţat la scrierea chirilică “În anul 1862, alfabetul latin devine cel oficial şi cu acest prilej se adaptează semne diacritice unor litere, pentru a se putea nota sunetele ă, î, ş, ţ, care nu existau în limba latină.

Alfabetul latin a fost introdus în toate cancelariile de stat, în Muntenia fiind introdus în şcoli încă din 1853, dar, contrar propunerii lui Ion Heliade Rădulescu, a fost preferat principiul etimologic pentru scrierea limbii române.

Dicţionarul limbii române scris între 1871 şi 1876 de August Treboniu Laurian şi Ioan C. Massim, într-o ortografie latinizantă, a fost elaborat în baza principiului etimologic, fără a fi acceptat de Academia Română”, susţine filologul Vasile Bahnaru.

Cel mai greu s-a adaptat la noul sistem de scriere Biserica Ortodoxă, care a păstrat scrierea chirilică încă 20 de ani, abia în 1881 fiind luat în sinod decizia de trecere la alfabetul latin.

Prin urmare, alfabetul latin are o istorie de numai 150 de ani la români,  timp de mai bine de trei secole, până la 1860, românii folosind în scrierea curentă alfabetul chirilic, care se folosea oficial peste tot, în administraţie, şcoală sau biserică.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2012/09/16/pentru-alfabetul-latin-bulgarii-le-taiau-romanilor-limba/

Surse:

https://limbaromana.org/despre-scrierea-limbii-romane-cu-alfabet-latin/

https://historia.ro/ cat-de-vechi-este-scrisul-in-limba-romana

https://adevarul.ro/ romanii-popor-latin-folosesc-alfabetul-latin-doar-150-ani 

https://www.textvechi.ro/fragmentul-todorescu

https://www.timpul.md/articol/primul-text-scris-in-limba-romana-cu-alfabet-latin-%281570-1575%29-159454.html

BIBLIOGRAFIE

 

Chivu, Gheorghe / Costinescu, Mariana 1974: Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea, București.
Gheție, Ion 1982: Fragmentul Todorescu. Text stabilit, studiu filologic, studiu lingvistic și indice de ~ , în Texte românești din secolul al XVI-lea. I. Catehismul lui Coresi, II. Pravila lui Coresi, III. Fragmentul Todorescu, IV. Glosele Bogdan, V. Prefețe și epiloguri. Ediții critice de Emanuela Buză, Gheorghe Chivu, Magdalena Georgescu, Ion Gheție, Alexandra Roman Moraru, Florentina Zgraon. Coordonator Ion Gheție, [București], Editura Academiei, p.259-364.
Gheție, Ion / Mareș, Al. 1985: Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
Drăganu, Nicolae 1924-1926: Mihail Halici (Contribuție la istoria culturală românească din sec. XVII), în „Dacoromania”, IV, partea I, p. 76-168.
Sztripszky, Hiador / Alexics, György 1911: Szegedi Gergely énekskönyve XVI századbeli román forditásban. Protestáns hatások a hazai románságra, Budapest.
Popovici, I. 1912: Leviticul, în „Cosînzeana”, II, nr. 3, p…..
Tagliavini, Carlo 1952: Influences du Psautier huguenot de Clément Marot et de Théodore de Bèze dans la littérature roumaine ancienne, în „Cahiers Sextil Pușcariu”, I, fasc. 1.

04/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Școlile românești din Transnistria – ultimul bastion în războiul de deznaționalizare a populației băștinașe, declanșat de Rusia cu 220 ani în urmă

 

 

 

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre.

Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru.

Să învățăm despre „Școlile românești din Transnistria” – ultimul bastion în războiul de deznaționalizare a populației băștinașe, declanșat în urmă cu peste două secole de către Rusia.

O treime din teritoriul actual al Republicii Moldova se găsește în stânga Nistrului. Această zonă geografică este numită Transnistria, adică aria de dincolo de Nistru.Din cele mai vechi timpuri spațiul transnistrean a fost populat de reprezentanți ai unor etnii diferite, dar una dintre  primele care a populat acest teritoriu liber, a fost populația de origine românească.Aceasta a fost și pâna la momentul de față este  cel mai numeros grup etnic.

 

Imagini pentru hărţile transnistriei photos

Foto: Harta Transnistriei moldoveneşti de azi.

 

 

Populația românească, conform datelor recensământului din 1989 , adică pâna la ocuparea forțată a  regiunii transnistrene de către forțele separatiste, susținute și organizate de Moscova, constituia în jur de 40%. Ucraineni la rândul lor sunt numai 28%, iar ruși – 25% .

E necesar de menționat că în 4/5  din cele peste 130 de  localități rurale din regiune, românii sunt majoritari – de la 40 pînă la 95%.De asemenea majoritari sunt românii în 3 din cele 5 structuri teritorial administrative (regiuni), care se numesc aici raioane.

Cum și de când a început să scadă ponderea românilor în spațiul Transnistrean?

Realizîndu-și politica de extindere a hotarelor sale, Rusia țariștă  a ocupat, prima data, spațiul transnistrian în 1792. Și de atunci procesul de deznaționalizare a populației românești de aici nu s-a mai oprit.

Pentru ca teritoriile ocupate șă nu creeze probleme, ca aici să domine o atmosferă politică prielnică și binevoitoare față de Imperiu era nevoie ca populația baștinașă să fie strîns legată de Rusia, inclusiv din punct de vedere administrativ, etnic, spiritual și  politic.

În scopul realizării acestei idei expansioniste a fost elaborată, încă pe timpul  țarului Rusiei Petru I, la sfîrșitul secolului XVII – începutul secolului XVIII, o politică specială de deznaționalizare a populației băștinașe.

Pentru acesta s-a recurs la colonizarea teritoriului dat, ca și în întregime a Basarabiei, cu ruși ,ucraineni, găgăuzi, bulgari și reprezentanți ai altor etnii.

Ei au ocupat locul românilor baștinași, convinși și favorizați să plece la locuri mai „bune” de trai în Caucazul de Nord, în spațiul dintre Bug și Nipru, în Asia Mijlocie și Orientul Depărtat, unde unii au primit gratuit terenuri mari de pămînt și surse financiare pentru a-și organiza traiul în aceste locuri noi,iar alții  s-au încadrat în diferite servicii, inclusiv militar, ale Imperiului Rus.

Astfel treptat,  a început să scadă  ponderea  românilor în teritoriul transnistrean.

Cum au fost desnaționalizați românii?Din momentul ocupării Transnistriei, Rusia, în scopul deznaționalizării  populației baștinașe, a purces la rusificărea ei, promovînd limba rusă în toate domeniile vieții: în administrare, biserică, judecată ș.a.m.d.

Au fost deschise școli cu predare în limba rusă, ignorîndu-se componența etnică a populației și necesitățile ei de  dezvoltare spirituală și culturală.

Școlile rusești se deschideau și funcționau, în primul rînd,  în orașe și centre  județene.

În așa fel administrația țaristă,timp de 126 de ani de ocupație a Transnistriei, a făcut tot posibilul ca populația de origine română de aici să rămână  în întuneric și  necărturară, ca să-și piardă definitiv entitatea națională.

 

Primele școli românești.

Primele 25 de  școli moldovenești (românești) în Transnistria  au fost fondate în 1918, avînd la bază, hotărîrea Congresului corpului didactic din județul Tiraspol, care și-a desfășurat lucrările  la  27 mai 1918.

 Același Congres a hotărît ca, pe lîngă Asociația corpului didactic, să fie organizată Secția Națională Moldovenească.De aici, practic, începe învățămîntul național, adică în limba română, a populației băștinașe.

 

Capacana creării  Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești în cadrul URSS în 1924.

S-ar părea că crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești ( RASSM) în componența Ucrainei,în 1924, a avut un impact pozitiv asupra dezvoltării etnoculturale a populației românești din Transnistria. 

În această perioadă au fost deschise  școli naționale în toate localitățile, populate de români, au apărut primele ziare și cărți în limba maternă, și-au început activitatea Institutul Pedagogic și  Teatrul Dramatic Național din orașul Tiraspol, mai multe instituții culturale și de pregătire a cadrelor didactice. Așa stau lucrurile numai la prima vedere.   

   În realitate, autoritățile sovietice ale Rusiei și Ucrainei, cu mult înainte de crearea Republicii Autonome Moldovenești, au pus la cale continuarea politicii de deznaționalizare a populației românești din spațiul ocupat.

În acest scop a fost reanimată  vechea teorie despre existența a două entități naționale și a două limbi diferite – moldovenească și română, iar în laboratoarele ideologice sovietice a fost elaborată o limbă inexistentă artificială şi nerecunoscută în plan ştiinţific, cea moldovenească.

Ca  bază a noii limbi literare a fost luat graiul uzual al moldovenilor transnistreni, ucrainizat și rusificat,  respingîndu-se  normele gramaticale și ortografice ale limbii române, limbă  oficial recunoscută  de către comunitatea  științifică  internațională și  înregistrată în atlasul lingvistic al popoarelor europene.     

    În 1932, în conformitate cu hotărîrea organelor supreme de conducere ale URSS, s-a decis trecerea limbii moldovenești în Transnistria la +, faptul care a jucat un rol pozitiv în dezvoltărea  limbii și culturii în acest spațiu.

Însă  în 1938 politica lingvistică din URSS a luat o nouă cotitură.  În Transnistria iarăși s-a revenit la alfabetul rusesc.      

   Campania de deromânizare, de la sfîrșitul anilor 30 ai secolului trecut, a avut consecințe dezastruoase pentru limba și cultura spirituală  din Republica Autonomă Moldovenească.

În anii 1938-1939, marea majoritate a funcționarilor de partid și de stat sovietici din învățămînt și cultură, care posedau limba română, au fost executați, fiind învinuiți de promovarea românismului.       

 De atunci, timp de 50 de ani, în școlile naționale se  promovează o idee și o politică falsă,care au la bază  teza antiștiințifică precum că limba română și cea moldovenească sunt limbi diferite, că românii și moldovenii fac parte din diferite etnii.      Această aberație a durat până la 01.09.1989, când Parlamentul Republicii Moldova a aprobat ca  limba moldovenească în calitate de limbă de stat, să funcționeze în baza grafiei latine.

 

Revenirea la grafia latină și independența…  

 

   Începând cu anul 1989, toate instituțiile de învățămînt din țară,inclusiv din regiunea transnistreană , și-au început activitatea didactică, utilizând grafia latină.

La 27 August 1991, Republica Moldova și-a declarat independența de fosta Uniune Sovietică, rezultat al recunoașterii nulității pactului Molotov-Ribbentrop. 

Această acțiune a Republicii Moldova nu i-a fost pe plac Moscovei și atunci  ea a pornit război împotriva Republicii Moldova.

Războiul a fost declanșat din Transnistria, unde Rusia are baze militare puternice și unde până astăzi acest imperiu are dislocată o armată numeroasă și bine dotată.

În urma acestui război, Rusia și-a format pe teritoriul din stânga Nistrului al Republicii Moldova o republică moldovenească transnistreană (rmn) – dirijată direct de la Moscova.

Aici staţionează  până în prezent un numeros contingent rusesc, iar regimul instaurat în această zonă este unul totalitar și antinațional.

Cu alte cuvinte:   pentru a treia oară, Rusia a pus stăpânire pe teritoriul din stînga Nistrului, acest areal fiind gândit de Rusia ca un cap de pod spre Balcani.

 Din 1992 regimul separatist din Transnistria, care  promovează interesele geo-strategice ale Moscovei, a interzis predarea în școli în baza grafiei latine, utilizarea manualelor școlare contemporane, editate în Republica Moldova și România.

Astfel, în școlile naționale din Transnistria a fost introdus din nou alfabetul rusesc.  

De 20 ani, instruirea copiilor băștinași se efectuează cu manuale invechite, editate încă în vremea fostei URSS  şi nu mai corespund nici realității şi nici schimbărilor social-politice radicale ce s-au produs în spațiul ex-sovietic.

Studiile în școli, în baza unei limbi inexistente (moldovenească), nu sunt altceva decît un genocid cultural, care are drept scop pervers să îi lipseșască pe copiii baștinașilor de identitate culturala și de viitor.

Deznaționalizarea  populației băștinașe din Transnistria, pe care Rusia țaristă a început-o în urmă cu 220 ani,  continuă, încălcîndu-se grav drepturile fundamentale ale omului.

Populația de origine latină din acest areal geografic, desigur, nu a putut să se împace cu o atare constrîngere a drepturilor cetățenești și, pedagogii, susținuți de părinții copiilor de vîrstă școlară și de mai mulți localnici, au  căutat o ieșire din situație. S-a considerat că este o datorie sfântă ca pedagogii și părinți să lupte pentru democrație și învățămînt în limba maternă, adică în română.

Puși în fața faptului că le sunt încălcate grosolan drepturile cetățenești ale populației de origine română și demnitatea de oameni, partea cea mai conștientă a societății, și, în primul rînd, pedagogii, au pornit să opună rezistență farădelegilor regimului antinațional, antidemocratic și dictatorial, instaurat aici.      

După lupte dure și confruntări acerbe, în perioada 1992 – 1996, în 7 localități transnistrene (5 orașe și 2 sate), s-a obținut dreptul de revenire  la predare în școli în baza grafiei latine, însă nu în școlile naționale existente, ci în instituțiile de învățămînt nou create de către pedagogi și părinți, care pentru autoritățile separatiste, au statut de școli nestatale.       

Și iată că de 16 ani, în regiunea transnistreană, activează 8 școli naționale: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din or.Tiraspol , Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din or. Tighina, Liceul Teoretic „Evrica” din or. Râbnița ,Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfînt” din or.Grigoriopol , Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Dubăsari , gimnaziul-internat pentru copii orfani din or.Tighina, gimnaziile din satele Corjova și Roghi, raionul Dubăsari,care nu sunt subordonate regimului ilegal de la Tiraspol și activează  în baza Curriculumului Ministerului Educației de la Chișinău.   

       Aceste școli românești, cum le numesc chiar separatiștii, sunt practic niște insule ale latinității în regiunea transnistreană şi activează în condițiile extraordinar de dificile,  create artificial de către autoritățile neconstituționale secesioniste.

Șapte  din cele opt școli nu au sedii proprii, iar sediile închiriate nu asigură condiții elementare de activitate școlară.

În majoritatea din ele lipsesc sălile sportive și de festivități, ospătăriile, laboratoarele speciale pentru așa obiecte ca fizica și chimia,săli pentu informatică și multe altele.        

   Se face tot posibilul ca aceste instituții de învățămînt românesc să fie lichidate.

Pentru aceasta este folosit tot arsenalul de forme și metode antiumane ale organelor de reprimare din acest spațiu, susținute și dirigate de către Moscova.   

S-a trecut prin mai multe încercări: terorizarea și maltratarea pedagogilor, părinților și copiilor care au opus  rezistență în fața administrației de la Tiraspol, devastarea și lichidarea școlilor naționale, arestarea pedagogilor și părinților, destituirea nelegitimă din funcții a profesorilor și părinților, inclusiv interzicerea activității pedagogice pentru cei care aveau o altă viziune decît cea declarată de Tiraspol.  

   Aceasta  politică antinațională și antidemocratică a fost evidenţiată și de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului prin  Hotărîrea din 19 octombrie 2012, care a condamnat Federația  Rusă  pentru  violarea drepturilor la educație a copiilor din regiunea transnistreană.  

     Declarațiile ostile ale așa-ziselor autorităţi ale rmn îndreptate contra acestor licee și gimnazii, confirmă cele spuse anterior, că actuala conducere transnistreană, la indicațiile Moscovei, continuă politica de lichidare a școlilor românești din stînga Nistrului.

       Dacă politicenii de la Chișinău și comunitatea internațională nu  vor întreprinde măsuri concrete, dorința  Moscovei va putea să fie dusă cu succes la capăt.

În scurt timp poate  fi bătut ultimul cui în coşciugul școlii și graiului românesc din Transnistria.

        Cu toate aceste vitregii, spiritul dragostei față de neam și sacrificiul, demonstrat timp îndelungat prin fapte concrete de  pedagogii acestor licee și gimnazii, insuflă încredere în ziua de mâine și în viitorul european al poporului din această regiune greu încercată de istorie.

 

 

Sursa:

 

Eleonora Cercavschi,Redactor R.B.N.Press

https://romaniabreakingnews.ro/scolile-romanesti-din-transnistria-ultimul-bastion-in-razboiul-de-deznationalizare-a-populatiei-bastinase-declansat-cu-220-ani-in-urma-de-catre-rusia/

 

 

 

15/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

La 31 august în România şi R.Moldova se celebrează simultan ZIUA LIMBII ROMÂNE

România și Republica Moldova sărbătoresc astăzi Ziua Limbii Române

Limba noastră-i o comoară

Din adîncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată

(A. Mateevici, fragment poezia „Limba noastră„)

 

 

 

 

 

 

Ziua Limbii Române se sărbătoreşte în România la 31 august, la aceeaşi dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

 

 

   Emblema sărbătorii Limba noastră cea româna, 31 august, Republica MoldovaLegea despre trecerea la alfabetul latin (Tinerimea Moldovei din 6 septembrie 1989), www.mariusmioc.wordpress.com

Emblema sărbătorii Limba noastră cea română, 31 august, Republica Moldova

Legea despre trecerea la alfabetul latin (Tinerimea Moldovei din 6 septembrie 1989) 

 

Limba Noastră cea Română” este o sărbătoare legală celebrată în Republica Moldova pe 31 august, începând cu 1990 şi până în prezent.

În contextul dezintegrării Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) şi a mișcării de renaștere națională de la sfîrșitul anilor ’80 din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.), la Chișinău are loc „Marea Adunare Națională” de la 27 august 1989. În cadrul “Marii Adunări Naţionale” din 27 august 1989 au participat aproximativ 750.000 moldoveni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii) care cereau proclamarea limbii moldoveneşti (române) ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină.

Sub impulsul „Marii Adunări Naţionale„, peste două zile, pe 29 august 1989 se deschid lucrările celei de-a XIII sesiuni a Sovietului Suprem din R.S.S.M., care durează pînă pe 1 septembrie.

La 31 august Sovietul Suprem al republicii (Parlamentul) a reuşit să voteze legile care îndeplineau cerinţele participanţilor la „Marea Adunare Naţională„.

Discuţiile ce au precedat semnarea legilor privind trecerea la alfabetul şi grafia latină din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă tensionată din cauza polarizării membrilor parlamentului în proromâni şi proruşi.

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone împotriva decretării limbii “moldoveneşti” ca limbă de stat, cerîndu-se acordarea aceluiaşi statut şi limbii ruse. Conform informării făcute de Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi, cu un efectiv de 80 000 de muncitori, intraseră în grevă (conform publicaţiei “Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989).

Probabil, această intrare în grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a moldovenilor, care au venit în număr mare la “Marea Adunare Naţională”.

Adoptarea din 31 august 1989, de către Sovietul Suprem al R.S.S.M., a legilor privind revenirea la grafia latină:

  1. A permis Declararea ca „Limbă de Stat” a Republicii Moldova a limbii moldoveneşti – găsită identică cu cea română;

  2. A fost recunoscută unitatea lingvistică dintre limba română şi cea moldovenească şi a fost stipulată trecerea de la alfabetul chirilic la alfabetul latin;

  3. A fost iniţiat un program pentru extinderea folosirii limbii moldoveneşti în guvernare, educaţie şi economia naţională.

După “Marea Adunare Naţională” de la Chişinău din 27 august 1989, în care sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la grafia latină, la 31 august 1989 Sovietul Suprem al R.S.S. Moldoveneşti adoptă Legea prin care se conferea limbii moldoveneşti statutul de limbă de stat.

Se hotărâ, de asemenea, printr-o alta lege, abandonarea grafiei chirilice şi revenirea la alfabetul latin. 

Ulterior, la 23 iunie 1990, Parlamentul Moldovei a instituit ziua de 31 august ca sărbătoare naţională „Limba noastră cea română”,  sau  „Ziua limbii Române”, care este marcată cu manifestări patriotice prin poezie, cântec şi joc, prin repunerea în drepturi a vechilor tradiţii populare şi a momentelor care  au marcat istoria acestui mult încercat pământ.

Sărbătoarea a început sa fie celebrată începînd cu anul 1990, la un an de la acest eveniment istoric.

Ziua Limbii Române

În R.Moldova a fost  marcată şi în acest an  Ziua Limbii Române. Oameni de cultură, diplomați, oficiali au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, dar și pe Aleea Clasicilor din centrul capitalei. Primăria Chişinăului  a organizat un amplu program de acţiuni culturale.

Dis-de-dimineață, zeci de oameni au venit în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” pentru a aduce un omagiu celor care au contribuit la renaşterea naţională din 1989.

Printre cei care au venit cu flori, a fost și președintele slugă  rusească, Igor Dodon, care a apelat la varianta diversionistă “Sărbătoarea limba noastră”, specificând că respctiva limbă este cea „moldovenească”.

Aşa că a scris o postare în “moldoveneşte” şi în rusă pe Facebook şi a depus o coroană de flori la monumentul celui mai faimos vorbitor al limbii “moldoveneşti”, Ştefan cel Mare.

Este o sărbătoare a limbii noastre istorice, așa cum a vorbit-o și marele domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt – limba moldovenească. Așa cum este specificat și în Constituția Republicii Moldova.

Să respectăm Constituția, să ne cunoaștem limba și să ne-o iubim, pentru că ea e parte a istoriei noastre de veacuri”, susține Dodon.

 

Foarte interesant este faptul că lui Dodon i s-au adresat mulţi  cetăţeni care l-au corectat, tot pe Facebook, insistând că limba vorbită de moldoveni este chiar LIMBA ROMÂNĂ.

Oricum, prezidentul maldavan ar fi trebuit să ştie ce limbă vorbeşte, atâta vreme cât propria lui mamă este profesoară de …limba română !

Și prim-ministrul moldovean, Pavel Filip împreună cu preşedintele Parlamentului Andrian Cându au depus flori la  monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ulterior la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță a spus că pe ambele maluri ale Prutului, în România și în Republica Moldova, sărbătorim astăzi unul dintre simbolurile noastre fundamentale: limba română.

Marcarea concomitentă a acestei sărbători dovedește încă o dată, dacă mai era nevoie, unitatea de limbă, etnie, cultură care leagă, inseparabil, România și Republica Moldova. Prin limba română ne păstrăm tradițiile spirituale și demonstrăm ca aparținem spațiului comun de civilizație europeană.

Prin limba română suntem mândri de identitatea noastră națională și putem contribui la îmbogățirea marii familii europene. În limba română trăim, iubim, muncim și murim”. 

Cu toții avem o datorie sfântă să transmitem mai departe, generațiilor viitoare, bogăția limbii române și valorile comune care ne-au consfințit perenitatea în zona noastră geografică și ne-au făcut remarcați și apreciați în cultura europeană și universală”, se arată într-un mesaj al ambasadorului României la Chișinău.

Între timp, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău organizează,mai multe manifestări culturale dedicate marcării Zilei Limbii Române în Republica Moldova, la 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Alexei Mateevici și a 100 de ani de la apariția poemului ”Limba noastră”.

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/06/25/de-ce-ar-face-moldovenii-pe-placul-rusilor-sa-nu-traiasca-intr-un-singur-stat-al-romanilor-romania-2/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/23/un-mare-poet-basarabean-si-un-mare-roman-alexei-mateevici/

 

 

 

 

 

31/08/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: