RUȘII AU UN PROVERB ÎNȚELEPT: ”oricât l-ai hrăni pe lup, el tot spre pădure se uită”!

… Cu prilejul Zilei Independenței R.Moldova, Televiziunea M-1 a readus în atenția publicului de peste Prut, Marea Adunare Națională din 27 august 1991.

Jurnalistul Constantin Tănase scrie în prestigioasa publicație de la Chișinău https://timpul.md:

”Mi se pare incredibil faptul că, deși de atunci au trecut 31 de ani, încă nu putem spune tot adevărul despre ceea ce s-a întâmplat atunci și ceea ce se întâmplă acum cu noi, cu R. Moldova.

Camerele de luat vederi au fixat pentru istorie – iar acest fapt nu mai poate fi negat și speculat politic -, marea de oameni care fremăta în Piața Marii Adunări Naționale și se revărsa în spațiile adiacente.

Când comentatorii de astăzi constată emoționați că în acea zi în Piață se adunase toată Moldova matură, ei nu exagerează prea mult. Un lucru însă nu precizează aceștia și anume care Moldovă se adunase în acea zi în centrul Chișinăului, fiindcă atunci, ca și acum, există mai multe Moldove”…

Măcar în ceasul al doisprezecelea trebuie să spunem lucrurilor pe nume: în acea zi de 27 august 1991 în centrul Chișinăului ieșise Moldova moldovenească (românească) și democratică (anticomunistă și antisovietică).

Cealaltă Moldovă – Moldova rusească (a minorităților naționale) și comunistă stătea închisă în case, cu obloanele trase, de frică și de ură.

De ură față de ”moldovenii proști” care îndrăzneau să-și ceară niștre drepturi și de frică, frică aproape irațională, că își vor pierde privilegiile și statutul politic special de frate mai mare.

În acea zi (zile) minoritățile naționale, cele care și astăzi își revendică un statut special și îi scriu scrisori lui Putin, ca să le apere drepturile, nu au fost cu noi în Piața Marii Adunări Naționale, nu au strigat împreună cu noi ”Libertate!” și ”Independență!”, nu au cerut statalitate…

Nici până în acea zi minoritățile nu au participat la mitingurile anticomuniste, nu s-au culcat sub tancuri, cerând indpendență.

Dimpotrivă, atunci minoritățile erau împotriva independenței și statalității R. Moldova, ei se adunau sub ”pavilionul” Interfrontului rusesc și încercau să-i blocheze pe moldoveni, să nu iasă în Piață.

Astfel, minoritățile nu au fost alături de noi, de moldoveni, în nici una dintre revendicările înaintate – suveranitate, independență, limbă, alfabet, tricolor, monedă și armată națională, sărbători naționale, stabilirea orei locale etc..

Unii dintre aceia care azi apar pe la unele televiziuni pe post de analiști politici independenți, patrioți și stataliști, în acea zi nu erau cu noi, ci în împotriva noastră, în tabăra adversă.

Cei care atunci ne numeau ”turmă”, ”țipălăi”, ”extremiști” și cereau să fim băgați în pușcării pentru ”manifestări antisovietice”, astăzi ne numesc ”unioniști” și ”antistataliști” și cer, în cel mai bun caz, expulzarea noastră în ”România voastră”.

Mai simplu vorbind, minoritățile, au preluat sub același ”drapel” rusesc și comunist, principalele lozinci de atunci ale moldovenilor, ca să ne închidă gura. Frica și ura foștilor interfrontiști față de noi nu s-au stins. Dimpotivă.

Fostul ambasador al R. Molodva în România, Emilian Ciobu, a constatat o legitate: cozile ”noastre” de topor întotdeauna s-au bucurat de atenția presei rusești, ele întotdeauna au servit intereselor rusești.

Astăzi drumul R. Moldova spre Europa e barat tot de ei. Deși au trecut 21 de ani de atunci, ei nu au devenit parte integrantă a R. Moldova…

Rușii au un proverb înțelept: ”oricât l-ai hrăni pe lup, el tot spre pădure se uită”!

Nu vi se pare că anume asta se întâmplă și cu minoritățile din R. Moldova?

Cosmografia lui Aeticus Donares, omul care a făcut ocolul Pământului cu mult înaintea lui Magellan

 

 

 

 

 

Fig. 1. Harta Daciei Dunăreano-Pontice – dave (oraşe) antice

din provincia Dunogaetia > Dynogaetia, sau Scythia Minor, ori Dobrogea

 

S-au scris în lume zeci de studii și de cărți despre celebra COSMOGRAFIE a lui Aethicus Donares sau Histricus (după numele vechi al Dunării și al cetății Histria), în timp ce la noi aproape că nu se știe despre opera și viața acestui personaj, una dintre marile personalități ale veacului al V-lea.

• S-a născut în jurul anului 421 din părinți de viță nobilă, –nobile prosapia parentum – în cetatea Histria din Dunogeția – Geția de la Dunăre, adică provincia romană Scytia Minor sau Dobrogea de azi, după cum chiar el scrie: „ille Histria se exortum”.

• Între anii 456 și 461, Aethicus Donares și-a pregătit echipajul, format din 101 cavaleri-cabiri, pentru temerara sa aventură de ocol al pământului. Călătoria a durat până în anul 466 și a avut următorul traseu: Histria, Marea Mediterană, Coloanele lui Hercule, insulele Britanice, insulele Feroe, Islanda, Groenlanda, țărmul nordic al Canadei și Alaskăi, peninsula Kamceatka, arhipeleagul Nipon, Groapa Marianelor, arhipelagul Filipine, Malaiezia, Papua Noua Guinee, insula Sumatra – Indonezia, Sri Lanka – Ceylon, Marea Arabiei, Marea Roșie, de unde transbordează totul, peste istmul Suez, apoi urmează coasta de est a Mediteranei, Sudul Asiei Mici și înapoi acasă.

• În urma acestei călătorii, Aethicus Donares a redactat celebra sa lucrare intitulată „COSMOGRAPHIA”, în trei limbi: getă, latină și greacă. În varianta scrisă în limba getă, Aethicus a folosit un alfabet propriu (alfabetul lui Aethicus, căruia i s-a mai spus și „glagolitic”) din care s-au inspirat Chiril și Metodie când au „inventat” alfabetul chirilic.

• Varianta în limba latină a ajuns ulterior la călugărul benedictin Ieronim din Freising (Bavaria) care, în anul 763, a realizat o compilație abreviată, redusă la 100 de pagini (mai exact cenzurată, pentru a nu sminti și îndepărta de la creștinism pe tinerii cititori). Lucrarea se găsește azi la Leipzig.(http://www.certitudinea.ro/articole/categorie-tmp/view/calendar-certitudinea-luna-februarie).

• Fragmente ale lucrării lui au fost tipărite sub numele de Cosmographia lui Aethicus , mai întâi la Veneția , în 1513 , apoi la Basel , 1535 și Leiden în 1722 , de către Abraham Gronovius , și la Paris , în 1852 , de către Armand de Avezac , cu un memoir asupra autorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aeticus Donares – Primul om care a făcut ocolul pământului

 

 

 

Una dintre marile personalități ale veacului al V-lea este fără îndoială getul Aeticus Donares (Ister), născut în cetatea Histria din provincia romană Scytia Minor (Dobrogea). Lumea de azi a putut afla despre el datorită lucrării Cosmographia scrisă de călugărul benedictian Ieronim în jurul anului 763 d.H. în Freising – Bavaria (foto).

Acesta a realizat, după textul originar a lui Aeticus, probabil în latină sau getică, o compilație, în fapt o puternică cenzură, căci benedictianul a lucrat pe textul originar prin tăiere, pentru a nu sminti și îndepărta de la creștinism pe tinerii cititori.

Un studiu foarte bine documentat a realizat Î.P.S. Nestor Vornicescu (Primele scrieri patristice în literatura română, sec. IV-XVI), dezvoltat ulterior de prof. Dr. Ion Pachia-Tatomirescu, din care vom extrage câteva pasaje, idei și concluzii. Studiul poate fi găsit, din fericire, pe internet și vi-l recomand cu plăcere. O adresă unde puteți găsi textul profesorului este: http://www.agero-stuttgart.de.

Aeticus Ister a făcut o călătorie în jurul pământului cu 1057 de ani înainte de Magelan! A fost nu numai un aventurier ci și un adevărat om de știință, la nivelul secolului al V-lea, ceea ce însemna nu numai o solidă pregătire filozofică și teologică – era cavaler și teolog zamolxian – dar și o atitudine de minuțios geograf, antropolog, geolog, cum nu am mai întâlnit decât abia în secolele XVIII-XIX.

«Aşadar, la acest Aethicus, sofistul regiunii Histria, s-a lămurit ce-a zis în primele sale cărţi din Cosmografia şi am recunoscut că a spus lucruri nu mărunte, ci grandioase, pe care le-a numit artă sofistă».

Așa ne asigură călugărul cenzor (AethK-93, 88);…Donares a fost, argumentează domnul profesor – numele său de familie, iar Aeticus, Cel Drept, reprezenta „…un rang / renume sacru suprem-zonal, în instituţia arhaic-zalmoxiană: Marele-Conducător-Arhiepiscop-Judecător, adică Înţeleptul-Moş, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu printre oameni, conducător-zeu-medic al provinciei…”, adică cel mai drept, cel mai cinstit și mai viteaz dintre cei drepți și cinstiți și viteji, cum a scris Herodot despre strămoșii noștri.

S-a născut în jurul anului 421 din părinți de viță nobilă, – nobile prosapia parentum – în cetatea Histria din Dunogeția – Geția de la Dunăre, adică provincia romană Scytia Minor sau Dobrogea de azi, după cum chiar el scrie: ille Histria se exortum. ”Mulți pseudocercetători filogreci, filoromani, filosciți, filoslavi l-au văzut ba grec, ba roman, ba slav – rus, bulgar, sârb, croat, etc, deși documentele antice și argumentele interne ale Cosmografiei afirmă răspicat că-i pelasgo-dac din nordul Dobrogei”.

 

 

 

 

 

 

Chiar Ieronim concluzionează pe ultima pagină: «Cartea filosofului cosmograf Aeticus aduce lămuriri despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi» (AethK-93, 244). Că nu-i grec de origine deducem lesne din citatul de mai jos, căci nu putea să-i considere pe cei de-un sânge cu el atât de josnici:

« Şi astfel acelaşi înţelept le-a descris [peisajele / ţinuturile edenic-helladice] mai sus într-un mod frumos. A omis însă poporul grec pentru că fu plin de toate ticăloşiile, de dezonoare, omucideri, depravări, lux şi toate spurcăciunile.» (AethK-93, 187 sq.).

Nu avea cum să fie nici din peninsula Istria din vestul Croației, cum le-ar fi plăcut unora să fie – căci zona nu a aparținut niciodată Sciției, iar pe atunci nu se aciuiseră încă sclavinii/slavii.

Trecem peste argumentele domnului profesor Pachia-Tatomirescu, privind apartenența lui Donaris la cultura și religia dacică – fiind chiar un lider / profesor la o astfel de școală din Histria, amintind doar un scurt pasaj:

”Despre existenţa şcolilor de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria grăiesc nu numai descoperirile arheologice ale ruinelor davei / oraşului-port, cu ziduri de clădiri absidate, ori cu temple ale Soarelui-Tânăr / Războinic-Tămăduitor (medic / iatros) şi ale Sorei-Soarelui (Luna, sau Zâna Utu, protectoarea Cavalerilor Zalmoxieni / Dunăreni), adică ale perechii sacre secunde din monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, ci şi nenumăratele sculpturi / basoreliefuri ce reprezintă Cavaleri Zalmoxieni – întotdeauna un călăreţ cu mantie, pe un cal psihopomp, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină / Soare, spre principiul energetic masculin Yang.

 

 

 

 

 

 

Fiind mentor la o astfel de școală, și-a pregătit echipajul, format din 101 cavaleri-cabiri, între anii 456 și 461, cam până pe la echinocțiul de primăvară, cu care avea să facă temerara aventură de ocol al pământului. «Povesteşte că toate celelalte părţi ale lumii mărilor şi oceanelor colindatu-le-a acompaniat de discipolii săi, (făcând) muncă de cercetător minuţios în vremurile prielnice, atât în insulele mari cât şi în insulele mici, de la miazăzi până la apus, de la Tabrobane (Ceylon / Sri Lanka), Sirtinice (Sumatra-Indonezia) şi Calaopa (Calapan-Philippines), până la Riakeon (Islanda), de aici până după Gade (până-n Ultra-Gade) şi Coloanele lui Hercule. Că, de fapt, aici (după Gade, mai exact spus, în Hibernia, şi în Orcade), a făcut un popas de un an şi a dezbătut (traversarea Atlanticului) cu filosofii (din echipajul său) Aureliu şi Arbocrate, nefiind în stare să se desprindă de unele părţi ale misterelor Oceanului (acestuia)» (AethK-93, 111 sq.).

Călătoria a durat până în anul 466, deci 5 ani și a avut următorul traseu: Histria de la Marea Neagră, Marea Mediterană, Coloanele lui Hercule – Gibraltar, insulele Britanice, insulele Feroe, Islanda, Groenlanda, pasajul de nord (țărmul nordic al Canadei și Alaskăi – pe atunci acest drum era accesibil, clima fiind mai blândă;), peninsula Kamceatka, arhipeleagul Nipon, Groapa Marianelor, arhipelagul Filipine, Malaiezia, Papua Noua Guinee, insula Sumatra – Indonezia, Sri Lanka – Ceylon, Marea Arabiei, Marea Roșie, de unde transbordează totul, peste istmul Suez apoi urmează coasta de est a Mediteranei, Sudul Asiei Mici și înapoi acasă…”o călătorie-cerc / spirală-planetară de cercetare-civilizare și inițieire de tip zamolxian”, după cum ne asigură eruditul profesor.

Iată ce mărturisește în Cosmografia sa dunăreanul nostru: «După ocolul mării şi după ce am văzut (cercetat) întreaga lume, am lăsat la o parte pe cele care au fost mai întâi, pe care alţii nu le-au cunoscut, şi, prin mine însumi, cu o uriaşă şi preaistovitoare cercetare, purtat-am de grijă şi celor trecute cu vederea, şi orânduit-am şi pe cele descoperite» (AethK-93, 233). Fără doar și poate avem aici o remarcă a unui savant al timpului, copie fidelă a modelului solomonarului român, care a studiat în ”cetatea Babarului” pentru a deveni ”bute de carte”. Așa a păstrat poporul nostru amintirea înțelepciunii pelasgice-arimine.

 

 

 

Nu este spațiul aici pentru a detalia călătoria, oricum puternic ”cenzurată” de călugăr, dar vom puncta câteva repere care să vă stârnească curiozitatea de a parcurge articolul profesorului Pachia-Tatomirescu, căci de o traducere în limba română de azi a textului călugărului Ieronim, încă nu putem vorbi…

Pe la începutul toamnei anului 461, exploratorii noștri se află în arhipelagul Orcadelor, aflate în nordul Scoției. Aici savanții se concentrează pe două teme: obținerea de informații de la autohtoni, privind traversarea Atlanticului și studii de geologie, căci, cenzorul benedictian ne transmite peste veacuri:

 «Acolo, în Orcade, [Aethicus Donares (Ister)] primul a găsit mari [zăcăminte] de metale şi mai multe, pe care înaintea-i nimeni nu le descoperise…» (AethK-93, 114).

La nord de acest arhipelag se afla un altul pe care dacul nostru îl botează insulele ”Baetoritas”, adică neaoșul ”Bătătorite” (mă întreb cu ce litere transcriau grecii și latinii antici vocalele getice ă și î ?!), probabil de la aspectul lor, arid, fără vegetație, ca bătătura din fața casei, unde nu crește nimic. Pe atlasurile de astăzi poartă numele de Shetland – Țara oilor.

În Insulele Feroe, pe care el le-a botezat Rifarice – Râpoase, (Føroyar) datorită aspectului lor stâncos, abrupt ce-i aducea aminte de munții Ripei din țara natală, iar Før în limba locului chiar asta înseamnă: râpe/stânci, iar oyar – oi, adică stâncile oilor.

Aici, cercetătorii noștri descoperă – pe lângă metale nobile (aur, argint, etc.), pietre nestemate – şi trăsături ale neamului autohton de Rifari, asemănătoare cu ale poporului său de Pelasgo-Daci cu ştiinţa de a se face nemuritori, ceea ce întărește idea originii scitice/getice a unei părți a locuitorilor nordului european, idee despre care am mai vorbit în articole mai vechi: «…un neam îndrăzneţ, şi ager, şi neştiutor, de un puternic caracter în răsturnarea oraşelor şi a cetăţilor deschise, foarte întreprinzător şi cu o fire caldă / plăcută cu ştiinţa / arta meşteşugurilor» (AethK-93, 130).

Alți urmași ai dacilor carpatini întâlnesc în Japonia, celebra populație Ainu, despre care puteți găsi detalii foarte interesante în diferite studii accesibile pe internet.

Despre acești bărboși Ainu, cu trăsături europene, care locuiau la nordul arhipelagului Nipon, spunea că sunt ”oamenii Zeiţei-Soare, Amaterasu-omi-kami –, constituindu-se într-un popor distinct, inteligent, talentat şi harnic, cu credinţe religioase (în „panoul central“ cu Shintoismul) destul de asemănătoare celor din Dacia (Zalmoxianismul şi Creştinismul), având chiar şi o viersuire a cărei atmosferă sfântă era ca a baladei Pe-o Gură de Rai, din Cogaion-Carpaţi”.

Aceasta se întâmpla în vara anului 463, când au fost primiți călduros la palatul Imperial al lui Yüryaku, «…în măiestria muzicii de fluiere de aramă, sau de alamă, scoase la paradă, împodobite cu frunze verzi, şi poezii necunoscute dincolo, de alte neamuri, în aşa fel, încât să promoveze în imensitate a lor mulţime de poeme senine» (AethK-93, 125).

Clima ecuatorială insuportabilă, taifunurile, furtunile imprevizibile, îl împiedică să cerceteze cu de-amănuntul insulele Malaieziei și Indoneziei, pe care le numește Terra-Eden și despre care scrie: «insule născătoare chiar şi de aur, şi de pietre preţioase, şi de perle, şi de elefanţi, şi de hymeneone, de cylicşi, şi de animale mici şi prea veninoase, de lei, de pantere, de epifari…» – AethK-93, 107).

Din călătoria sa mai menționăm doar că ”marele explorator şi suita sa de Cavaleri ai Zalmoxianismului au fost primiţi cu toată cinstea la Curtea Regală Persană, în orizontul anului 465, prilej cu care marele rege sassanid, ar fi intrat în posesia „celei mai valoroase perle din lume“ (după cum se vehiculează, „printre ştirile imperiale“, de la Procopius din Cezareea încoace), că, la achiziţionarea perlei-unicat – de la unul dintre Cavalerii Zalmoxianismului, din suită, ori, poate, chiar de la Aethicus Donares (Ister) –, regele Perozes I s-a bucurat atât de mult încât le-a arătat «palatele şi sufrageriile sale din aur şi pietre nestemate» (AethK-93, 235)”.

Citatele din text între parantezele « », sunt selectate de Ion Pachia-Tatomirescu din lucrarea călugărului Ieronim, care a realizat versiunea abreviată, redusă la circa 100 de pagini, după care s-a făcut o copie la Freising în Bavaria în școala episcopală de copiere a manuscriselor de pe lângă catedrala locului, din vremea arhipăstoririi lui Arbeo (764-784), lucrare care se găsește azi la Leipzig, dar trebuie menționat că au circulat alte 40 de variante sau fragmente ale lucrării.

Textul originar a fost scris în limba getă, cu un alfabet propriu, din care s-au inspirat Chiril și Metodiu când au făcut alfabetul chirilic, slavon. Alfabetul lui Aeticus, folosit pentru lucrările inițiatice sau religioase – știm că vechii arimini/pelasgi aveau două alfabete, laic și religios, așa cum găsim și pe plăcuțele de la Sinaia – conținea 23 de litere, din care 7 vocale, alamon – A, efothu – E, iosithu – I, ozechi – O, înthalech – Â / Î, ăzăthot – Ă, urchoni / yrchoni – U, adică exact vocalel limbii române de azi.

Cenzorul benedcitian nu a tradus lucrarea, ci a folosit varianta latină a lucrării lui Donaris, făcută tot de el, după ”jurnalele de bord” din timpul călătoriei.

Autorul a făcut și o traducere în greacă, limbă pe care o cunoștea de asemenea foarte bine. Amintim aici că vestitul benedictian de la Fulda, Hrbanus Maurus din secolul al IX-lea vorbește de cele cinci alfabete sacre ale acelui timp: ebraic, grec, latin, dacic și vechi-germanic.

O copie a lucrării a ajuns în ținuturile din sudul Spaniei și acolo, Arhiepiscopul Isidor al Sevillei, în momentul în care a alcătuit lucrarea sa cu caracter enciclopedic numită Etimologii, a folosit multe date care se găseau numai în Cosmografia lui Aeticus Histricus (Dr. Nestor Vornicescu, op. cit.).

Structurarea lucrării inițiale a fost după decada de aur zamolxiană, pe care prelatul Ieronim o modifică în ”septada creștină”, suprimând toate paragrafele ce nu corespundeau viziunii papale, considerând – ca apărător al moralei creştine – că „strică“, „nu-i utilă tineretului creştin“.

Din păcate, atît Cosmografia, cât și «Catalogul lămuritor», de care se vorbește în textul cenzurat, nu au rezistat furiei ”formatorilor de opinii” și altor cenzori de-a lungul timpului.

Nu a ajuns la noi nici o pagină cu textul getic originar – în afara alfabetului, pentru a nu dăuna cumva cauzei creștinismul oficial. Probabil că acele pagini nici nu puteau fi înțelese pe deplin de Ieronim.

 

 

Foto:  Alfabetul transmis până în zilele noastre prin copiile «Cosmografiei» lui Aethicus Donares (Ister), din orizontul anului 466 d. H., bază a alfabetelor Ortodoxiei de peste câteva secole: chirilic / slavon, bulgar, sârb, croat, rus etc. 

Aici închei relatarea despre extraordinara expediție de explorare, studiere, cartografiere, inițiere, a cabirilor noștri geți, cu speranța că, chiar dacă nu vom putea descoperi miraculos, cine știe pe unde (Vatican?) textul originar, măcar o traducere în română a textului lui Ieronim să avem.

 

 

Surse: 

 

Marius Fincă, Montreal

http://www.getbeget.org/apps/blog/show/43206954-aeticus-donares

 http://www.revistanoinu.com/spune/rezonante/aethicus-donares-ister-primul-european-care-descopera-america

O scrisoare misterioasa.Alfabetul din Sinai.

Doctorul Max Sternberg procedeaza cu totul altfel. In cartea sa “Alfabetul din Sinai”, doctorul Max Sternberg  isi pune la contributie constintele temeinice  pentru a dovedi adevarul scrierilor biblice.
Sternberg a fost un autodidact in materie de arheologie si lingvistica, el avand doctoratul numai in drept. Dar acest fapt nu i-ar putea diminua meritele.

Schliemann nu a fost tot autodidact? Crezand neabatut in operele lui Homer, nu avea el sa descopere Troia, in Asia Mica, si Micene, in Grecia, spre uimirea tuturor arheologilor profesionisti cu diplome in regula?
Pentru a intelege mai bine despre ce este vorba in lucrarea doctorului Sternberg, consider ca este nevoie sa povestesc, pe scurt, cele pe care le consemneaza Biblia, in cea de a doua carte: “Exodul”.

Un faraon daduse ordin ca orice prunc de parte barbateasca, nascut in neamul lui Abraham, sa fie ucis. O evreica, pentru a-si salva copilul, il aseaza intr-un cos de papura si il ascunde pe Nil, intre trestii.

Aici il gasi o fiica a faraonului care, vazand ca e frumos, il lua la palat, si il numi Moise, ceea ce ar insemna “scos din apa”. Stabilind cu aproximatie vremea cand a avut loc acest eveniment, numerosi savanti au identificat printesa ca fiind Hatsepsut, fiica lui Tutmes I.

Dupa moartea tatalui si a sotului ei, Tutmes II, care ii era si frate, ea a devenit regenta alaturi de Tutmes III, pe atunci doar copil. Profitand de putere, Hatsepsut a fost singura femeie care s-a decretat faraon si a construit un superb templu, care mai poate fi vizitat si astazi.
Moise a fost alaptat de propria sa mama, chemata de printesa pentru a fi doica pruncului. Crescand, Moise a vazut un egiptean batand un evreu. Luand apararea victimei, el il ucide pe egiptean si apoi de teama pedepsei se refugia in Tara Madian.

Trec peste alte numeroase amanunte, pentru a ajunge la scoaterea evreilor din apasatoarea robie egipteana, la indemnul si sub conducerea lui Moise. Indreptandu-se catre Tara Fagaduintei, unde curge “lapte si miere”, evreii au ratacit 40 de ani in Peninsula Sinai, pentru a se naste o noua generatie, care sa intre pe “pamantul sfant”.

In lunga lor peregrinare, ajungand in dreptul Muntelui Sinai, Moise urca pe creasta, unde capata cele 10 Porunci, cod moral nu numai pentru evrei, dar si pentru lumea intreaga, “sapate cu degetul de insusi Dumnezeu, in doua tablii de piatra”.

Se punea insa problema cu ce fel de scriere erau insemnate aceste legi pe cele doua tablii? Despre scrierea hieroglifica nu putea fi vorba caci ea folosea capete de zeitati, iar una din legi suna “sa nu-ti faci chip cioplit”, avertisment impotriva idolatriei.
Veacuri de-a randul, s-a crezut ca fenicienii sunt cei care au inventat alfabetul, scriere cu totul deosebita de hieroglifele egiptene ca si de cuneiformele babiloniene.

Alfabetul fiind astazi mijlocul de scriere a miliarde de oameni, ceea ce nu inseamna ca, de pilda, chinezii si japonezii nu folosesc o altfel de scriere.
Fata de cele relatate in Biblie, nu e de mirare ca Peninsula Sinai, cuprinsa intre cele doua brate in care se bifurca nordul Marii Rosii, a devenit un teritoriu de explorare pentru sute de arheologie. In 1905, pe aceste locuri, din preajma muntelui Sinai, se afla o echipa de arheologie englezi, condusa de Flinders Petrie.

Intr-o mina parasita, de pe podisul Serabit-el-Hadim, sotia lui Petrie gasi o tablita cu semne indescifrabile. Cercetarile ulterioare duc la decoperirea a inca opt tablite, cu aceeasi scriere misterioasa. Savantii ajung repede la concluzia ca este vorba de cea mai veche scriere alfabetica.

O minte stralucita isi daduse seama ca orice vorbire consta din sunete si ca este posibil sa le scrii pe toate, intrebuintand aceleasi semne, corespunzatoare sunetelor, si indepartand tot balastul sutelor de simboluri si de semne silabice, cu care erau impovarate pana atunci toate sistemele de scriere.

Cele mai vechi inscriptii cu scriere alfabetica figurau pe niste vechi pietre feniciene, datand cam din anul 800 i.e.n.

Cele gasite pe muntele Sinai erau cu mult mai vechi. Majoritatea arheologilor ajunge la concluzia ca textul apartine ebraicii vechi. Dar cine a descoperit aceasta scriere? Egiptenii? Fenicienii? Doctorul Sternberg pretinde ca, in mod firesc, descoperirea este a vorbitorilor ebraicii vechi.

Pasiunea cu care acest autodicat (in probleme de lingvistica) isi sustine ideile, demonstratia pe care o face, patrunderea erudita cu care cerceteaza diversele marturii arheologice, raspandinte in muzeele lumii, este demna de toata lauda.

Chiar daca unele dintre interpretarile si concluziile, pe care le trage, sunt inca discutabile, lectura cartii sale, aparuta in editia II-a, prin grija fiului doctorului, dupa decesul acestuia, este nu numai instructuiva, dar si plina de suspans, ceea ce ii mareste interesul nu numai pentru specialisti, dar pentru orice intelectual dornic sa afle cine i-a usurat expunerea gandurilor pe hartie, sa cunoasca marea aventura a scrisului.

Sursa: http://www.cronicaromana.ro/o-scrisoare-misterioasaalfabetul-din-sinai.html?sirc=alfabetul,%20sinai