CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Sfaturile poetului român basarabean Alexei Mateevici, autorul înălțătorului imn „Limba noastră”, adresate participanților la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917


Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Alexei Mateevici -  Justitiarul - revista de investigatiiJustitiarul – revista de investigatii

                Foto: Alexei Mateevici (1888-1917), poet, preot militar, unionist convins

Marele poet român basarabean Alexei Mateevici s-a născut la 28 martie 1888 în satul Căinari, Tighina și provine dintr-o familie de preoți cu vechi tradiții românești. A urmat şcoala primară în satul Zaim,iar în 1897, s-a înscris la Şcoala Teologică din Chişinău, pe care o va absolvi în 1902 cu laude, după care urmează cursurile Seminarului Teologic din Chişinău, pe care îl termină în 1910. 

De la Alexei Mateevici ne-au rămas o seamă de poezii, din care ”Limba română” închide în ea tot zbuciumul neamului românesc. Toată lupta de dezrobire și de păstrare a românismului pentru ca să-l vadă în slava cuvenită. Deși a scris puține poezii, este poetul care rămâne mai mult ca oricare nu numai al românilor basarabeni, ci al tuturor românilor. Tocmai când poezia lui pornise năvalnic,  moartea i-a pus stavilă însuflețirii lui. Moare la 13 august 1917 ca un ostaș, ca un erou pe câmpul de luptă al frontului românesc, răpus de o boală cumplită din acea perioadă.

În istoria literară, Alexei Mateevici rămâne luptătorul pe tărâmul scrisului românesc și marele patriot, pe care îl poartă în sufletele lor toți românii care au auzit vreodată versurile poemului Limba noastră şi vibrează la profunda spiritualitate pe care versurile acestuia o transmite.

De ce Alexei Mateevici, autorul imnului „Limba noastră”, spunea că vorbim LIMBA ROMÂNĂ?

(Cinci porunci (sfaturi) expuse în Cuvântarea rostită la Primul Congres al Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia din 25 mai 1917)

„Am venit să întâmpin şi eu această sfântă zi. Primiţi, fraţilor, felicitările mele călduroase, – ale unui om care a luptat şi el în trecut cu vorba şi cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiţi felicitările mele de moldovan şi rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt şi de mare. Ca unul care viu cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră, cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frăţeşti. 

MAI ÎNTÂI de toate să ştiţi că:

Unde-i unul, nu-i putere.
La nevoi şi la durere.
Unde-s doi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.

Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!

AL DOILEA SFAT e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe IDEI DREPTE. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toţi sunt uniţi asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alţii– cei mai puţini – români. Ei bine, dacă aţi luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie SĂ DAŢI POPORULUI IDEI ADEVĂRATE, căci altfel întreg învăţământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă FACEM PARTE DIN MARELE TRUP AL ROMÂNISMULUI, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-şi zic ROMÂNI. AŞA TREBUIE SĂ FACEM ŞI NOI! Asta nu însemnează separatism, căci şi cei din Transilvania, şi cei din Bucovina şi cei din America se numesc tot români.

Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că SUNTEM ROMÂNI, STRĂNEPOŢI DE-AI ROMANILOR, şi fraţi cu italienii, francezii, spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să li-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă.

AL TREILEA SFAT pe care vi-l dau este: SĂ STAŢI CU MARE PUTERE LA STRAJĂ INTERESELOR NAŢIONALE. Să trăim bine şi cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna. Dacă vom fi slabi în lupta pentru viaţă, vom fi înghiţiţi de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru şi să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obşte, naţionale.

Şi, în sfârşit, SFATUL CEL DIN URMĂ al meu e: SĂ NU UITĂM NORODUL, ŢĂRĂNIMEA care a suferit atâta până acum! SĂ-L LUMINĂM, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. SĂ-L ÎNDREPTĂM PE CALEA ADEVĂRULUI, CU FAPTE, IAR NU CU VORBE. MÂNTUIREA ŢĂRĂNIMII E ÎN NOI, ŞI A NOASTRĂ ÎN EA.
Rog pe bunul Dumnezeu şi sunt încredinţat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obştesc. El ne va trimite fericirea neamului şi a d-voastră.”

În cursul şedinţei a doua Al. Mateevici a mai avut o intervenţie:

N-AVEM DOUĂ LIMBI ŞI DOUĂ LITERATURI, CI NUMAI UNA, ACEEAŞI CU CEA DE PESTE PRUT. ACEASTA SĂ SE ŞTIE DIN CAPUL LOCULUI, CA SĂ NU MAI VORBIM DEGEABA. Unii zic că limba românească e franţuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt şi în România unii rătăciţi în ce priveşte limba, dar trebuie să se ştie că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă şi în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”

Sursa: Şcoala moldovenească, an. 1, nr. 2-4, iulie-septembrie, 1917, p. 55-57, 63-64 / Alexei Mateevici. Opere, vol. I, Chişinău: Ştiinţa, 1993, pag. 462-464 prin http://www.Timpul md.

Alexe Mateevici – Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc, ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pânii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei, bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

…………………………………

Limba noastră-s vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multă vreme,
Ştergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea cât e de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

04/09/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

ALEXIE  MATEEVICI, AUTORUL NEMURITOAREI POEZII LIMBA NOASTRĂ

ALEXIE  MATEEVICI, PREOT MILITAR

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn scurta-i viaţă de numai 29 de ani, Alexie Mateevici a desfăşurat o activitate multilaterală. S-a impus conştiinţei noastre ca poet, îndeosebi prin nemuritoarea-i poezie-imn „Limba noastră”. Dar tânărul basarabean a avut şi alte preocupări: a tradus literatură din diferite limbi, a întocmit studii referitoare la istoria bisericii, a desfăşurat şi o imensă activitate preotească.

În  toamna anului 1915 , începând cu data de 16 septembrie, Alexei Mateevici porneşte pe un nou şi inedit drum al vieţii sale- devine preot militar în armata rusă. Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie să spunem că atunci, în anul 1915, Basarabia lui Alexei Mateevici se afla mai bine de un secol, sub ocupaţie rusească.

Dintr-o sursă istorică din epocă rezultă că Alexei Mateevici s-a încadrat la început, ca preot militar, nu din obligaţie, „ci din pornire de sine, că asa va fi considerat el că este bine, că acolo i-ar fi fost locul”. Un amic de-al lui Mateevici la scurt timp după ce s-a încadreat, de bună voie, în armata rusă ca preot  militar, el socotea că locul său”trebuie să fie acolo unde este greu, unde oamenii îmbrăcaţi în uniforma militară suferă privaţiunile războiului, unde fiecare oştean aşteaptă de la prelatul săuun sfat, o binecuvântare, o alinare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti etc.”

La începutul Primului Război Mondial, când armata rusă întrase în scopuri evident cotropitoare sau cum se consemnează în numeroase studii de specialitate, „în scopuri imperialiste”, probabil că poetul Alexei Mateevici nu a judecat sau nu a reflectat în profunzime pe ce poziţie se situa armata în care el slujea în calitate de „păstor de creştini îmbrăcaţi în uniformă ostăşească”. El s-a gândit probabil doar la scopul, la menirea şi îndatoririle sale de preot militar.

Aproape doi ani încheiaţi a purtat rasa preotească şi a fost părintele sufletesc al soldaţilor, inclusiv basarabeni, mobilizaţi pe front. A împărţit  cu dânşii toate lipsurile şi nevoile, bolile şi alte grozăvii ale războiului.

Multe informaţii interesante despre activitatea marelui nostru înaintaş le găsim în volumul „Poetul nemuritor Alexei Mateevici” semnat de trei bravi militari, Florian Tucă, Eugen Siteanu şi Constantin Mincu care a apărut la Bucureşti în 2012. Dintr-o scrisoare expediată de pe front (24 aprilie 1917) aflăm despre activitatea sa de preot militar, precum şi despre gândurile şi sentimentele ce-l stăpâneau în acele vremuri grele:

„Ieri, de ziua Sf.Gheorghe, am slujit liturghia, iar alaltăieri vecernia într-un parc, într-o bisericuţă construită la iuţeală  şi care mai mult seamănă cu un boschet.Boschetul era plin de verdeaţă. Lume puţină, câţiva soldaţi din statul –major al diviziei şi câţiva ofiţeri. Pe un sfert de oră s-a rupt de la munca sa nesfârşită şi comandantul diviziei, un general călit în focul luptelor…Şi era atâta linişte ca astăzi. Cât a durat vecernia şi liturghia nici o împuşcătură. Ce bine era să te rogi în parcul inundat de razele soarelui de seară şi de dimineaţă, unde fumul cadelniţei se contopea cu aroma verde a primăverii, iar cântăreţii bisericeşti le ţinea isonul numai freamătului domol al creştetelor de copaci şi cântecul privighetorii…

Ce clipe minunate am încercat eu şi ce satisfacţie eram în acele clipe, de asta eram sigur, au fost încercate de toţi cei prezenţi. În ce legătură neînţeleasă  se afla totul în viaţa noastră, dacă la câţiva paşi de tunurile aducătoare de moarte se pot naşte astfel de simţăminte”.

În mai multe studii şi lucrări în care se vorbeşte despre începutul  activităţii preoţeşti militare a lui Alexei Mateevici, se consemnează faptul că el se afla, „de la data de 16 septembrie 1915, pe frontul din Galiţia”. Nu se spune însă nimic aproape nimic în legătură cu activitatea sa păstorală şi cât a durat ea în acea zonă de aprige încleştări, dar se relatează, în numeroase scriituri, ca de pildă în cartea semnată de Ion Niţă, apărută în 1989, la Iaşi, în editura „Junimea”, că „în anul 1916 Alexei Mateevici cere să fie trimis în România şi încadrat, tot ca preot militar, în brigada 71 rusă de artilerie pe frontul Tecuci – Mărăşeşti”.

Ce se întâmplase între timp ? România intrase şi ea, începând din noaptea de 14 spre 15 august 1916, în Primul Război Mondial, în tabăra Antantei,din care făcea parte Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia. Scopul de bază al intrării României  în război alături de cei patru aliaţi era, de fapt,drept şi nobil, acela al readucerii la trupul Ţării a pământurilor româneşti în care gemeau de secole întregi fraţii noştri de neam, de limbă, de cultură şi de credinţă.

Preotul Alexei Mateevici a aflat de intrarea României în război, alături de Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, chiar în cea de a doua zi de la producerea evenimentului, adică pe data de 16 august 1916. S-a bucurat mult preotul basarabean de „Manifestul” semnat de regele României Ferdinand, deoarece corespundea cu aspiraţiile sale naţionale.

El scria soţiei sale că „pe cerul dreptăţii şi pe cerul lui Dumnezeu  vor apare în curând zorii Unirii, că vor dispare graniţele care despart oamenii uniţi între ei prin teritoriu, limbă, prin cugete şi prin simţiri, prin voinţa Celui de sus.” În cele din urmă, după cereri repetate făcute verbal sau în scris la şefii săi militari şi religioşi direcţi, lui Alexei Mateevici i s-a aprobat să fie mutat într-o mare unitate rusească ce lupta pe frontul românesc, într-o structură militară de artilerie ce acţiona pe frontul din Moldova, în zona Tecuci-Mărăşeşti, şi anume în brigada  rusă nr.71.

Spre marea sa bucurie, preotul militar basarabean a ajuns să lupte pe acest teatru de război în momentul în care se desfăşura glorioasa bătălie de la Mărăşeşti (24 iulie – 6 august 1917), acţiune militară care este apreciată de către unii analişti militari de valoare internaţională, prin prisma forţelor angajate în desfăşurarea ei ca şi prin consecinţe, drept cea de-a 19 bătălie decisivă din istoria lumii. Aflându-se la Mărăşeşti, într-o altă scrisoare adresată soţie sale preotul militar Alexie Mateevici scria:

„M-am dus să oficiez un serviciu religios într-o zonă a frontului…Cad obuze în apropierea noastră şi se aud salve de mitraliere…Un aeroplan a aruncat bombe, aflând, ulterior, că din cauza lor au murit câţiva soldaţi şi mai mulţi cai…”;

 „În situaţii grele specifice frontului, amstat în mijlocul luptătorilor,sub ploaie de gloanţe, făcând rugăciuni şi încurajindu-i să stea neclintiţi la posturi, făcându-şi datoria…”

„Pe timpul unei aprige încleştări de la Mărăşeşti, cu crucea atârnată după gât şi cu Icoana în mână, am binecuvântat şi am îmbărbătat pe luptătorii mei”;

„M-am deplasat la un post de prim ajutor, unde am stat de vorbă cu răniţii, i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe unii dintre ei, urându-le tuturor sănătate şi bucurii…”

„Şi pe front, ca şi acasă, viaţa religioasă este aproape aceeaşi. Stăm cu Crucea şi cu Icoana în mâini, facem rugăciuni,îi binecuvântăm pe cei cu care ne-am înfrăţit întru Credinţă şi îm Bunul Dumnezeu, iar atunci când suntem nevoiţi să ne despărţim vremelnic de bunii noştri creştini,le spunem cam aceleaşi cuvinte: „Doamne ajută!…Cu Dumnezeu Înainte!…

Să ne apere şi ocrotească Sfânta Cruce!”

 

 

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

 

 

 

Gloria militară pentru cel care a participat efectiv la bătălia de la Mărăşeşti îşi va găsi sfârşitul, în ziua de 13 august 1917, pe un pat de spital militar, fiindcă se îmbolnăvise de tifos pe front. Marele poet, patriot şi preot militar Alexie Mateevici a fost înmormântat la Cimitirul Central Municipal Chişinău de pe strada Armenească.

 

Istoric ALEXANDRU MORARU – Chișinău

https://mazarini.wordpress.com/2014/07/16/primul-razboi-mondial-alexie-mateevici-preot-militar/

 

 

ADDENDA:

 

Se cuvine să rememorăm pentru a-l omagia pe poetul  nepereche care a fost Alexie Mateevici, poezia Limba Noastră, cea mai frumoasă definiție adusă până acum limbii noastre cea română.

Tezaurul spiritual al  poporului nostru se găsește ascuns ca o comoară, în limba care i-a fost lăsată moștenire nemuritoare de străbuni. 

 

 

 

 

 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, – Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spuie-n hram şi-acasă Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde – Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/23/un-mare-poet-basarabean-si-un-mare-roman-alexei-mateevici/

02/02/2019 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , | Un comentariu

Monumentul Apostolior Basarabeni din Chişinău

 

 

 

 

 

 

 

Monumentul Apostolii basarabeni, martiri ai sfintei cauze naţionale din Chisinau  a fost inălţat (1923-1940) în memoria preotului – poet  Alexei Mateevici, avocatului Simeon Murafa şi a inginerului Andrei Hodorogea. 

 Cel dintâi a  murit în timpul războiului, ceilalţi doi  au fost asasinaţi de bolşevici.

Ridicat la iniţiativa Societăţii „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război”, după proiectul sculptorului Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1923, în grădina Catedralei din Chişinău.

La inaugurare au fost prezenţi: generalul francez Henri Berthelot, miniştrii Al. Constantinescu şi I. Inculeţ, generalul de divizie I. Popovici, Pan Halippa, reprezentanţi ai armatei, clerul autorităţilor şcolare, precum si primarul Chişinăului, Gh. Pântea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1918 s-a pus problema înveşnicirii memoriei celor trei patrioţi prin realizarea unor monumente funerare,  a fost discutată în şedinţa Sfatului Ţării din 11 mai 1918.

S-a lansat o acţiune de colectare a mijloacelor şi s-au implicat şi moldovenii din dreapta Prutuluui. Astfel,la Teatrul Naţional din Iaşi a avut loc un festival, organizat de Ella Negruzzi şi V. Emilian.

Corul Metropolitan a interpretat muzică naţională.

Resursele financiare fiind  insuficiente, s-a propus a se apela la Societatea „Mormintele Eroilor Căzuţi în Război” (ulterior Societatea „Cultul Eroilor”), patronată de Regina Maria.

Amplasat în curtea Catedralei, monumentul a fost executat din piatră, având reliefuri, vulturul, stema, inscripţiile şi elementele decorative turnate în bronz.

Ansamblul avea un piedestal cu cinci trepte pe care era amplasat un panou vertical din piatră, unde erau încastrate reliefuri cu chipurile martirilor însoţite de inscripţiile:

„Simion Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; părintele Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut octombrie 1878, mort la 20 august 1917.”

Aceste reliefuri erau protejate de un vultur cu aripile larg deschise.

 

 În partea superioară, monumentul înalt de 3 m era încununat cu Stema României, amplasată între două ramuri, una de stejar şi alta de laur, toate executate în bronz.

Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m iar panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m

Pe piedestal, în faţa basoreliefurilor şi a vulturului, se afla definitoria inscripţie; „Apostolii basarabeni, martiri ai sfintei cauze naţionale”, iar mai jos: „Sculptor Ionescu – Varo, Bucureşti”.

 

La spate o altă inscripţie menţiona: 

 

 

„Acest monument s-a ridicat de Societatea Mormintele Eroilor, Comitetul Central, preşedintele IPS Mitropolitul Primat Miron Cristea, în urma iniţiativei unui comitet din Chişinău, prezidat de domnul Panteleimon Halippa şi cu concursul Comitetului regional Chişinău, preşedintele general de divizie S. Popovici şi a generalului de divizie S. Macri”. 

Monumentul a fost realizat de sculptorul bucureştean Vasile Ionescu – Varo, care a realizat şi monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Brăila.

În urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică, în 1940, basoreliefurile în bronz ale lui Murafa şi Mateevici din Chişinău, au fost recuperate şi repartizate Muzeului de Artă Naţională „Carol I” din Bucureşti.

 

Ce s-a întâmplat cu basorelieful în bronz care îl reprezenta pe A. Hodorogea,si  cu vulturul şi coroana regală, nu se stie.

În schimb ASCOR a încercat insistent să afle care a fost soarta celor două basoreliefuri evacuate de armata română, pentru a le readuce acasă, sau cel puţin pentru a le folosi la reconstituire. 

 

Monumentul de piatră a fost demolat de ocupanţii sovietici în decembrie 1962, odată cu aruncarea în aer a clopotniţei Catedralei din centrul Chisinaului.

Inainte de această dată, acesta fusese transformat într-o cişmea publică.

 

 

 

 

 

 

Preotul Alexei Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 13 august 1917, Chişinău), este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia.

În 1897 este înscris  la şcoala teologică din Chişinău, pe care o termină  în 1902,“cu privilegii”.

Urmează studiile la seminarul teologic iar mai tîrziu devine student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolveşte în 1914.

 

 

 

 

 

 

 

 



 

 

 

 

 

La 17 iulie 1917, plăsmuieşte poezia “Limba noastră”, poate cea mai frumoasă odă închinată limbii române.

 La 13 august (stil vechi), întors de pe front unde s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, se stinge din viaţă la spitalul nr.1 din Chişinău şi este înmormantat la cimitirul central de pe strada Armenească.

 

 

 

 

 

 

Simion Murafa (n. 24.03.1887, Cotiujenii Mari  –  d. 20.08.1917, Chişinău). S-a manifestat pe multiple planuri: de formaţie a fost jurist (avocat), redactorul ziarului “Cuvântul Moldovenesc”, cântăreţ de mare talent şi animator al vieţii culturale din Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul Primului Război Mondial, fiind militar în armata rusă, pe Frontul român, a organizat mişcarea ostaşilor moldoveni de la Odesa (1917).

Când revine la Chişinău, adună soldaţii basarabeni de pe frontul românesc, le ţine adunări şi îi pregăteşte de luptă. 

În 1917 Simion Murafa a oferit  un drapel tricolor primului corp de voluntari români – Batalionul, „Avram Iancu”, formaţiune militară constituită în toamna anului 1916— primăvara anului 1917 în localitatea Darniţa din apropierea Kievului – la trecerea acestuia prin Chişinău spre Frontul român, la 6 iunie 1917.

Astăzi acest tricolor se păstrează în Muzeul Unirii de la Alba Iulia.

În acelaşi an, aduce de la Iaşi o tipografie în grafia latină, în serviciul Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui cofondator era.

„Răposatul a fost un om sănătos, cuminte şi vesel. Era un scriitor bun şi un cântăreţ minunat. Toţi ţin minte încă concertul lui dat la 1913 împreună cu domnişoara Dicescul.

În vremea de pe urmă răposatul venise de la front, fiind însemnat ca judecător şi a venit în Chişinău pe câteva zile ca să-şi sfârşească toate trebile şi să se mute la Cotiujeni. Aici l-a ajuns marea nenorocire. Murafa a fost ucis mişeleşte de bolşevici.

 

 

 

Andrei Hodorogea  (n. 1878, Slobozia-Hodorogea, Orhei; d.  20 august 1917) a fost un inginer-hotarnic. Este descendent dintr-o familie de mazili. Şi-a făcut studiile la Școala de Agricultură din Cucuruzeni și la o universitate din Rusia.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost elevul distinsului patriot basarabean Alexandru Botezatu şi participant la mișcarea națională din preajma Unirii din 1918 si  bun prieten cu Simeon Murafa, ambii căzând victime ale unui asasinat bolșevic la via sa din Chişinău.

Este înmormântat în cimitirul din strada Armenească.

“Hodorogea era singurul naţionalist care avusese curajul să umble printre gloanţele bolşevicilor în frumosul nostru costum naţional”.

 

 

 

Andrei Hodorogea si   Simion Murafa, au fost împușcați de către o bandă de soldați bolșevici care se întorceau de pe frontul român în Rusia

Ziarul Cuvântul Moldovenesc scria cum pe la orele şase seara, în ziua de 20 august au fost ucişi Simion Murafa şi Andrei Hodorogea proprietarul viei din şoseaua Hânceşti:

„Domnul Hodorogea (Andrei Constantin) a avut mai mulţi musafiri care au venit să se mai odihneasă de truda de toate zilele şi să mai mănânce poamă. Printre musafiri era şi domnul Murafa.

În vreme ce musafirii se plimbau prin vie s-au auzit mai multe buhnituri din puşcă.

Nu peste mult timp la via lui Hodorogea intră o samă de soldaţi înarmaţi şi apropiindu-se către ei cu strigătele ‘jos burjuii” au tras focuri. Domnul Murafa a căzut la pământ străpuns în coaste de gloanţe. Domnul Hodorogea a vrut să-i dea rănitului ajutorare legându-i rana.

Dar hoţii de soldaţi au sărit la dânsul şi au început a-l lovi cu stratul puştii şi cu baioneta în cap.

Ceilalţi musafiri văzând aceasta, în spaimă au fugit. În vremea aceea numărul soldaţilor mereu sporea.

După spusa unor feţe ce erau la faţa întâmplării au fost peste 400 de soldaţi. Domnii Murafa şi Hodorogea au fot ucişi de moarte….. peste câtva timp când a sosit miliţia pe loc nu era nici un soldat.”

Toată ţara a fost zguduită de moartea celor doi, iar convoiul mortuar a adunat mii de basarabeni.

În acest context, fostul ministru şi deputat Panteleimon Halippa a înfiinţat în 1918 la Chişinău un Comitet pentru adunarea de fonduri în vederea ridicării unor monumente funerare pe mormintele luptătorilor unionişti din Cimitirul Ortodox din Chisinau.

Trebuie să amintim şi  faptul că astăzi nu se mai cunoaşte unde au fost înmormântaţi Andrei Hodorogea şi Simion Murafa, mormintele lor fiind vandalizate de sovietici, odată cu ocuparea Basarabiei.

Au trecut anii si în februarie 2013, Comisia Monumentelor Istorice de pe lângă  Ministerul Culturii, a avizat  pozitiv locul în care va fi reamplasat Monumentul celor trei martiri, schiţa de amplasare fiind elaborată de arhitectul Gicu Bulat.

Pe acest loc, Societatea Culturală „Ginta Latină” a instalat în 1992 o placă de marmură în memoria celor trei martiri.

La 27 martie 2013, acelaşi fapt este reconfirmat de Consiliul Monumentelor de For Public. Arhitectul care coordonează opera de reconstituire este domnul Eugen Bâzgu, sculptorul Grigore Băţ lucrează la reconstituirea obiectelor din bronz (basoreliefuri, vultur şi coroană) iar reconstituirea monumentului în piatră [de Cosăuţi], a fost încredinţată meşterului popular Veaceslav Lozan din localitatea Cosăuţi, Soroca. Monumentul este reconstituit aproape integral.

Unica problemă cu care se confruntă acest proiect a fost  lipsa de susţinere din partea Consiliului municipal Chişinău, care dupa prima examinare a proiectului de decizie din aprilie 2013, a incercat prin toate mijloacele sa excluda proiectul de pe ordinea de zi si sa il respinga,în conditiile in care  fracţiunea comunistă a refuzat să susţină iniţiativa, iar fracţiunile asa zis democrate nu au manifestat nici un interes faţă de Monumentul martirilor basarabeni.

(foto) În Scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” va fi edificat un nou monument. Detalii despre acesta

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa o lunga asteptare, Executivul  din R.Moldova a aprobat, în ședința din 11 mai  2016,  reconstituirea monumentului apostolilor basarabeni – Alexei Mateevici, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului” din municipiul Chişinău.

Lucrarea distrusă de barbaria sovietica va fi amplasată exact pe acelaşi loc pe care s-a aflat până în 1962.

 

Surse: ortodox.md/monumentul-apostolilor-basarabeni; adevarul.ro/moldova ; cercetaribibliografice.blogspot.ro

17/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: