Ziarul Națiunea: Revine din trecut gazeta „BUCOVINA”, prima tribună de apărare a drepturilor românilor bucovineni aflați sub stăpânire străină

Totul era străin și ostil românilor din Cernăuți, la momentul când a apărut primul număr al gazetei „Bucovina”, 4/16 octombrie 1848. Era perioada când provincia stăpânită de austrieci se găsea încorporată în Regatul Galiției.

La Cernăuți se impunea o cultură și o limbă străină urmașilor lui Alexandru cel Bun. Suferea mult și credința străbună, creștinii din parohiile Bisericii Ortodoxe trimiteau petiții la împărăție cu cerința să se respecte legile pământului.

După administrarea militară (1774-1786) vine administrația civilă galițiană, în două rânduri provincia Bucovina fiind desființată (1786-1848 și 1850-1861) prin alipirea de Galiția.

Au răsuflat mai ușor românii bucovineni după 1861, când Bucovina a primit statut de ducat autonom, cu o dietă proprie.

Dar și revoluția din 1848 n-a trecut fără consecințe benefice în istoria românilor.

Urme proeminente a lăsat refugiul unor renumiți intelectuali, oameni de cultură, ca Vasile Alecsandri, Costache Negri, Mihail Kogălniceanu, Ioan Alexandru Cuza.

În acel an la Cernăuți a venit pentru totdeauna Aron Pumnul, profesorul la moartea căruia Eminescu s-a născut ca poet.

În 1848 Bucovina obține dreptul de a se separa de Galiția, însă pentru foarte puțin timp. După eșecul revoluției administrația austriacă a revenit la forma de organizare precedentă.

Tot în 1848 a apărut săptămânalul „Bucovina”, „Gazetă Românească (Romanische Zeitung) pentru politică, religie și literatură”.

Deși era bilingv, în română şi germană, și a apărut doar până la data de 20 septembrie 1850, e important prin faptul că a fost primul periodic al românilor bucovineni, o tribună de apărare a intereselor lor naţionale, intelectuale şi materiale ale poporului român.

Editat de fraţii Gheorghe si Alecu Hurmuzachi, ziarul a avut colaboratori străluciţi: Vasile Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Cârlova, Vasile Pogor, Mihail Kogalniceanu, Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu, Aron Pumnul, Gheorghe Bariţ etc.

Foto: https://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/10/ziarul-bucovina-cernauti-1848.jpg

Gazeta „Bucovina” a fost tribuna care chema la deșteptare, dreptate, la dobândirea libertății și afirmarea naționalității române.

În primul număr a fost publicat editorialul-program al revoluţiei române de la 1848 din Bucovina, exprimat în „Petiţia Ţării”, iar ziarul se adresa în paginile sale întregului neam românesc.

Pentru noi e foarte important să nu uităm că Vasile Alecsandri a trimis la Cernăuți, încredințând spre publicare fraților Hurmuzachi, cel mai strălucitor diamant al său – „Miorița”.

În amintirea minunatelor zile petrecute la moșia lor de la Cernauca și a discuțiilor din „ceasurile acele de patriotică pornire”, Vasile Alecsandri îi trimite prietenului Alexandru (Alecu) Hurmuzachi , într-o zi de miercuri 1850, studiul „Românii și poezia lor”.

Acea scrisoare, care, de fapt, e un fascicul de emoții și evocări, conține un comentariu și textul baladei intitulate „Mieoara”.

„Miorița”, culeasă de Alecu Russo de la păstorii din Soveja, ori auzită de Alecsandri sub cerul presărat cu stele lângă un foc pe vârful Ceahlăului, acea baladă cântată și plânsă de români, care ne răscolește doruri tainice prin notele ei dulci și duioase, a văzut lumina tiparului pentru prima dată la Cernăuți, într-o zi de sâmbătă, 18 februarie 1850, în numărul 11 al gazetei „Bucovina”, căreia i-au dat viață frații Alecu și Gheorghe Hurmuzachi.

Autoarea acestui articol, Maria Toacă, este publicistă și eseistă din regiunea Cernăuți, astăzi în Ucraina.

A scris cărți despre cultura românească din Bucovina și este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membră a comitetului de conducere a Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, coordonatoare a bibliotecii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.

 

Publicitate

La 5 octombrie 1455, sultanul turc Mahomed al II-lea îi adresează domnului Moldovei Petru al III-lea Aron un ultimatum prin care i-a cerut plata unui tribut de 2 000 galbeni

Petru al III-lea Aron 

După unii istorici, Petru al III-lea Aron  era fiul din flori al lui Alexandru cel Bun, mama sa fiind necunoscută. După alţii, era fratele lui Alexandru cel Bun.  

A fost căsătorit cu Doamna Oltea, care s-a călugărit sub numele de Maria şi care a murit la 4 noiembrie 1465, fiind înmormântată la Mănăstirea Probota din judeţul Suceava.

A ocupat de trei ori tronul Moldovei după cum urmează:

Prima domnie:  octombrie 1451 – februarie 14

A doua domnie:  august 1454 – februarie 1455

A treia domnie: mai 1455 şi aprilie 1457

A fost în relaţii foarte bune cu Iancu de Hunedoara, care l-a susţinut la luarea tronului.

El s-ar fi înțeles cu Alexăndrel (Alexandru al II-lea), un alt pretendent la tronul Moldovei, să-l înlăture pe Bogdan și să domnească împreună.

 

 

Bogdan al II-lea Muşat, domn al Moldovei (1409 – 1451)

 Domn al Moldovei:  2 oct. 1449 – 15 oct. 1451

Într-o noapte de octombrie, din anul 1451 pe când Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare, se afla „într-un sat al unui unchi al aceluiași Petru, și era amețit de vin, sosind spre sfîrșit de noapte numai cu 200 de moldoveni (Petru) a înșelat străjile lui Bogdan și prinzînd pe Bogdan i-a tăiat capul”.

Această crimă odioasă s-a petrecut la Reuseni, însă nu a adus țării pacea, ci doar un mormânt domnesc în plus în biserica satului Secuieni, în apropiere de Reuseni. 

Apoi, Petru Aron a intrat în luptă cu Alexandru al II-lea, pe care l-a învins  în martie 1455 în bătălia de la Mohile (probabil Movileni, jud. Iasi), silindu-l să se retragă la Cetatea Albă, unde acesta îşi va pierde viaţa.

În octombrie 1455, Petru al III-lea Aron trimite regelui Poloniei obişnuitul omagiu de fidelitate, pe care îl înnoieşte în iunie 1456, când reconfirmă privilegiul comercial dat în 1408 de tatăl său, Alexandru cel Bun, pentru negustorii polonezi. 

La 5 octombrie 1455, sultanul otoman Mahomed II-lea  a adresat  lui  Petru III-lea Aron un ultimatum, cerând plata unui tribut de 2 000 galbeni.

În 1456, Petru Aron se învoieşte să plătească turcilor  tributul de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul unei invazii a acestora.

Cronica scrie că  „au izvodit întăi și au început a da dajdea turcilor” după cererea lu Mahomed al II-lea, sultanul care cucerind Constantinopolul desființase în 1453 Imperiul Bizantin.

Domnitorul a luat această hotărîre împreună cu un sfat larg de boieri care au fost de acord „să dea acest bir pentru nevioa noastră, (…) pentru pacea noastră.

Primul tribut, de două mii de galbeni a fost dat Porții spre sfîrșitul anului 1456 sau la începutul celui următor. Acesta era prețul cu care Ţara Moldovei trebuia să își cumpere an de an pacea, din partea Imperiului otoman.

Petru Aron a fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457.

În urma bătăliei de la Doljeşti, pe  pârâul Hresca, afluent al Siretului, a fost silit să plece în exil. Grigore Ureche infaţişează episodul în felul următor:

“Dupa doi ani a domniei lui Petru Aron, ridicatu-s`au de la tera Munteneasca Stefan Voda, cu multime de oste munteneasca, si den tera adunati, si au intrat aici in tera; si silind spre scaunul Sucevei, i-ai esit inainte Petru Voda Aron, la sat la Ioldesci, pre Siret, la Tina, si si-au dat rasboiu in diua de Joi Mari, aprilie 12, si au infrant Stefan Voda pre Petru Voda Aron“.

 Cronica moldo-germană arată că „în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.

A doua zi, pe câmpul de la „Direptate”, de lângă Suceava, Adunarea Ţării îl aclama pe Ştefan, iar mitropolitul Teoctist îl ungea domn al Moldovei.

În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei.  

Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, provocând ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, regele Ungariei.

După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron a fost prins şi  executat de Ştefan cel Mare, în timpul unei expediţii militare a acestuia în Transilvania, în 1468 sau 1469 .

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/05/ziua-de-5-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.istoria.md/articol/634/5_octombrie,_istoricul_zilei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Aron

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Dolje%C5%9Fti_(12_aprilie_1457)

31 iulie 1431- Prima menţiune într-un document intern moldovenesc a oraşului Piatra-Neamţ. VIDEO

Reședința Județului Neamț, municipiul Piatra Neamț este o localitate situată pe valea Bistriței, în nord-estul României pe valea  Bistriţei. Orașul avea 125.842 de locuitori în 1992, în 107.126  în 2008, iar la nivelul anului 2011 o populaţie de 85.055 de locuitori.   

 În această zonă exista un  puternic centru politic, economic şi spiritual, care se numea Petrodava, menţionat în sec. al II-lea de Claudiu Ptolemeu în lucrarea „Geographica”.

„Vechea denumire geto-dacică derivă, foarte probabil, din tracicul „petra”(piatră) , care s-a păstrat de-a lungul a două milenii în forme prea puţin modificate”, menţionează istoricul Marcel Drăgotescu în lucrarea „Piatra-Neamţ, file de monografie”

 O altă menţiune scrisă despre aşezarea dintre munţi apare mult mai târziu, în „Cronica rusească” (cca.1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) – în Lista oraşelor valahe de la Dunare.

În aceeaşi perioadă (1395), în timpul expediţiei sale îndreptată împotriva lui Ştefan I Muşat, regele maghiar Sigismund de Luxemburg a semnat în drum spre Cetatea Neamţ două documente.

Într-unul din acestea se consemnează că a fost semnat înaintea satului Piatra lui Crăciun („ante villam Karachonkw”).

 

În urmă cu 587 de ani oraşul Piatra-Neamţ a fost menţionat pentru prima oară, într-un  document  datând din 31 iulie 1431, prin care voievodul moldovean Alexandru cel Bun dăruia Mănăstirii Bistriţa două prisăci şi o „casă a lui Crăciun de la Piatra”.

În primul an de domnie (1457), Ştefan cel Mare a poposit la Piatra, din porunca sa construindu-se ulterior aici o curte întărită şi o biserică domnească (actualul ansamblu Curtea Domnească – între 1468-1475).

 

Din 1797, Piatra încetează a mai fi „târg domnesc”, conducerea oraşului fiind exercitată de către Epitropia Bisericii Sf. Ioan şi de către fruntaşii locali constituiţi într-o Eforie.

La sfârşitul sec. XVIII oraşul devenise un adevarat centru urban şi comercial de frunte al ţinutului Neamţ.

În trecut oraşul  era frecvent afectat de calamităţi precum inundaţii şi incendii. Incendiul din 6 mai 1847 a fost urmat de alte incendii care au izbucnit la 9 iulie 1883, 14 iunie 1887, 6 iulie 1889, 18 august 1891 şi 26 martie 1902, pe străzile Cuza-Vodă, Carol I şi Elena Doamna.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea „oraşul şi-a sfărâmat zidurile”, a adaptat străzile la circulaţia trăsurilor, a amenajat pieţele, întinzându-se în toate direcţiile, acaparând dealurile, pădurile, periferiile. Controlul riguros al construcţiilor şi iluminatul au însemnat începutul modernizării.

Bordeiele au dispărut, fiind înlocuite de case mici, vechile magherniţe au fost înlocuite cu prăvălii, acoperişurile de şindrilă au fost înlocuite de tablă, străzile au fost pavate. Hanurile construite pentru străinii care veneau la piaţă cu mărfuri au stabilit prin amplasament şi graniţa oraşului.

Aşezarea de la poalele Pietricicăi s-a numit „Piatra”, până în anul 1859, când s-a adăugat cuvântul „Neamţ”, devenind astfel Piatra-Neamţ, completarea fiind necesară, „pentru a deosebi oraşul de alte localităţi – numeroase la vremea respectivă – care purtau numele de „Piatra”, între care se afla şi localitatea Piatra din judeţul Olt”, spune profesorul Gheorghe Radu, fost director la Arhivele Naţionale.
 

Prima atestare documentară a viitorului târg Piatra-Neamţ se găseşte în documentul emis de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, în data de 30 ianuarie 1395, în contextul campaniei militare împotriva domnului Moldovei, Ştefan I

Cea mai veche aşezare descoperită pe raza oraşului Piatra-Neamţ este cea de la Poiana Cireşului şi care aparţine mezoliticului (cca. 12.000 î.e.n.).

Săpăturile arheologice efectuate atestă locuiri străvechi, la Bâtca Doamnei, Ciritei, Lutărie, Văleni-Bolovoaia, Cozla şi Dărmăneşti, unde au fost descoperite fragmente de ceramică, obiecte de piatră şi silex aparţinând civilizaţiei Cucuteni (cca. 3.600 – 2.600 î.e.n.), epocii bronzului (mileniul II î.e.n.) şi civilizaţiei geto-dacice (sec. II î.e.n. – II e.n.).  

Civilizaţia geto-dacică a dăruit unul dintre cele mai importante capitole ale istoriei oraşului prin dezvoltarea pe care au cunoscut-o aşezările fortificate de la Bâtca Doamnei, Cozla şi Calu (sec. I î.e.n. – I e.n.).

Acest fapt denotă existenţa unui puternic centru politic, economic şi spiritual, Petrodava fiind înscrisă de către Claudiu Ptolemeu în cunoscuta sa Geographica.

După cucerirea ei de către romani, aşezarea şi-a încetat existenţa, dar urmele descoperite atestă continuarea locuirii pe teritoriul municipiului. Astfel, un nivel de locuire al aşezării de la Lutărie datează din secolele V-VI.

Primele menţiuni scrise despre această aşezare sunt datorate Cronicii ruseşti (cca.1387-1392) şi documentelor ocazionate de expediţia regelui Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395.

Dintre documentele interne, este menţionat actul din 31 iulie 1431, prin care Alexandru cel Bun a dăruit Mănăstirii Bistriţa două prisăci şi o „casă a lui Crăciun de la Piatra”.

Deşi nu se cunoaşte momentul constituirii Curţii Domneşti – estimat a fi între 1468-1475 – aceasta a exercitat o puternică influenţă atât în plan economic, politic dar şi administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală, atingând apogeul în sec. al XVI-lea, după moartea lui Ştefan cel Mare.

La începutul veacului al XVII-lea târgul Piatra era un important centru de producţie agricolă şi meşteşugărească.

Cu timpul activităţile meşteşugăreşti şi comerciale s-au diversificat, astfel că sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea impune Piatra ca cel mai important centru urban şi comercial al ţinutului Neamţ.

La 8 noiembrie 1841 Gheorghe Asachi îşi deschidea „moara” de hârtie (în satul Văleni, pe locul numit Cetăţuia, în dreapta Bistriţei), prima de acest fel din Moldova, iar din 1852 va funcţiona şi fabrica de postav şi sumane a familiei Grulich.

Apar apoi fabrici de cherestea, săpun, chibrituri, bere, mori, dezvoltarea oraşului ducând la construirea căii ferate Piatra-Neamţ – Bacău (15 februarie 1885) şi deschiderea filialei locale a Băncii Naţionale.

În 1832 este amintită prima şcoală publică, iar în 1871 se construieşte primul „teatru” din Piatra-Neamţ.

Schimbarea denumirii oraşului

În 1864, târgul Piatra îşi va schimba numele, pe cale administrativă, în Piatra-Neamţ, pentru a nu mai fi confundat cu localitatea Piatra din judeţul Olt.
Cu toate acestea chiar şi astăzi locuitori ai judeţului care folosesc numele Piatra, atunci când fac referire la denumirea oraşului Piatra-Neamţ.

La 1 ianuarie 1877, prin noua organizare a armatei, a luat fiinţă al XV-lea regiment de Dorobanţi, cu zona de recrutare judeţele Neamţ şi Suceava şi reşedinţa la Piatra.

Era compus din 2 batalioane de dorobanţi, primul comandant fiind Lt. col. Fotea Alexandru.
În timpul războiului de independenţă din 1877-1878, Regimentul XV Dorobanţi din Piatra participă cu eroism la luptele de la Plevna, Griviţa II (fiind citat printr-un ordin de zi de domnitorul Carol), continuând luptele la Rahova, Vidin şi Smârdan până la 15 martie 1878, când se reîntoarce în ţară.

În anii interbelici, populaţia oraşului depăşea 30.000 de locuitori (de la 18.795 locuitori în anul 1913 la 35.952 de locuitori în 1927, din care 22.000 români, 13.952 evrei, restul fiind de alte naţionalităţi), oraşul Piatra-Neamţ cunoscând o dezvoltare economică şi culturală însemnată.

Creşte numărul fabricilor şi atelierelor, sunt continuate acţiunile de sistematizare şi este finalizată şi a doua uzină electrică.

Astăzi, din complexul Curţii Domneşti nu se mai păstrează decât catedrala domnească  (zidită între anii 1497-1498) şi turnul-clopotniţă (construit în 1499), cunoscut sub numele de  Turnul lui Ştefan cel Mare monument-simbol al oraşului Piatra-Neamţ.

Dezvoltarea oraşului este remarcată de N. Iorga, în vizita sa din anul 1903: „Piatra are o strălucire modernă, în armonie cu destinaţia sa de staţie de aer”. „Văzut noaptea, la lumina globurilor şi arcurilor electrice”, considera istoricul, oraşul este copleşitor, dar „impresia de curăţenie şi civilizaţie se menţine şi ziua”.

În mărturiile contemporanilor sunt consemnate, de asemenea, eleganţa trăsurilor, a echipajelor care le însoţeau şi numărul mare al acestora în comparaţie cu alte oraşe.

În prezent, oraşul Piatra-Neamţ este la fel de renumit ca şi în trecut pentru eleganţa sa, pentru obiectivele sale turistice, pentru localnicii primitori şi pentru istoria sa.  

Într-un sondaj realizat pe internet, municipiul Piatra-Neamţ a fost votat al treilea cel mai frumos oraş din România.

Pe primul loc a fost ales oraşul Oradea, pe locul doi s-a clasat Timişoara , locul trei a fost ocupat de Piatra-Neamţ , iar Târgu Mureş s-a clasat pe locul patru .

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/31/o-istorie-a-zilei-de-31-iulie-video/

 

 

 

 

 

 

http://www.rador.ro/2018/07/31/calendarul-evenimentelor-31-iulie-selectiuni-3/

http://www.neamt.ro/Date_gen/P_Neamt/piatra_2.html

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/petrodava-pietricica-1_51a43ddec7b855ff5632f07b/index.html

http://realitateamedia.ro/piatra-neamt-in-topul-celor-mai-frumoase-orase-din-romania/