Teoria filosofică euroasianistă care stă la baza ideologiei expansioniste a regimului Putin

Eurasianismul pe înţelesul tuturor: Alexandr Dughin, ”A patra teorie politică”

Volumul „A patra teorie politică. Rusia şi ideile politice ale secolului XXI” (Chişinău, 2014) este ”Biblia” antioccidentalilor din spaţiul exsovietic în care Aleksandr Dughin (foto) a reluat teoriile panslavismului, conform cărora Rusia trebuie să unească toate popoarele slave ortodoxe într-un singur, scrie stat.https://www.ziaruldevrancea.ro.

Cititorii români au, în sfârşit, ocazia să descopere teoriile filosofice care stau la baza ideologiei expansioniste a regimului Putin.

Volumul ”A patra teorie politică. Rusia şi ideile politice ale secolului XXI” (Chişinău, 2014) este ”Biblia” antioccidentalilor din spaţiul exsovietic şi sursa de inspiraţie teoretică pentru cei care vor să îmbrace războiul geopolitic în haine postmoderniste.

Alexandr Dughin, autorul acestui volum, susţine eterna expansiune rusească la Marea Neagră şi până la Bosfor. Cunoscut ca fondator al Mişcării Eurasia, Dughin a reluat teoriile panslavismului, conform cărora Rusia trebuie să unească toate popoarele slave ortodoxe într-un singur stat.

Pentru acest lucru, în secolul XXI, noile tehnologii şi ONG-urile sunt vehiculul ideal, prin care, pe fondul luptei împotriva expansiunii consumerismului occidental şi apărarea tradiţiilor ortodoxe, se duce un adevărat război informaţional.

Marşurile comunităţilor ortodoxe gen ”Pungeşti” împotriva exploatării gazelor de şist, mediatizate, atenţie! prin Televiziunea ”Vocea Rusiei”, este cel mai banal exemplu de manipulare a opiniei publice din arsenalul eurasianiştilor finanţaţi de GAZPROM, adică de Rusia.

(Dacă adăugăm faptul că fostul cancelar german Gerhard Schroder este membru în Consiliul de administraţie al GAZPROM, instituţie supravegheată manu militari de KGB, înţelegem de ce Germania a fost primul stat care a recunoscut independenţa Croaţiei, prin dezlipirea de fosta Iugoslavie, livrând croaţilor şi armele necesare începerii războiului. Şi mai înţelegem cum a fost posibilă acea zi neagră de 28 septembrie 1939 când Ribentrop şi Molotov au semnat Pactul care a rupt, pentru a doua oară, Basarbia din trupul României.).

Citind ne vine în minte teoria ”spaţiului vital” vehiculată de propaganda regimului nazist ca argument pentru ocuparea ţărilor vecine.

Dughin vorbeşte despre realizarea ”Imperiului eurasiatic al viitorului”, care are ca bază de plecare spaţiul Comunităţii Statelor Independente. teoriile panslaviste ale lui Dughin

Culmea, teoriile fasciste ale acestui vrăjitor în haine mesianice prind la antioccidentalii valahi, fie ei sociologi, teologi, etnologi, jurnalişti, oameni de cultură sau politicieni de primă mărime ca fostul prim ministru Adrian Năstase.

Foto: Adrian Năstase alături de Dughin

Cunoscând istoria României, nu trebuie să uităm că alături de turci, ruşii au fost cei care au ţinut ţările Române într-un ev mediu umilitor şi degradant până în a doua parte a sec. XIX.

Ruşii au rupt Basarabia din trupul Moldovei la 1812, americanii ne-au trădat la Yalta în 1945, când ne-au livrat la pachet sovieticilor, iar bunicii noştrii au putrezit în puşcării aşteptând venirea americanilor.

Când citim teoriile lui Dughin să nu uităm o clipă că de la Odessa, la Vladivostok, Rusia este cimitirul sufletului românesc, unde zac osemintele ţăranilor deportaţi din Basarabia între 1812 şi 1950, vinovaţi doar că vorbeau limba română! 

Publicitate

Daria, fiica lui Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, fost spulberată de explozia unei mașini-capcană la Moscova

Daria, fiica ideologului lui Putin și promotorul doctrinei expansioniste rusești eurasianiste, Aleksandr Dughin, a murit într-o explozie a mașinii tatălui său, a declarat duminică Andrei Krasnov, șeful mișcării sociale Orizont din Rusia, pentru Agenția de presă rusă TASS.

Automobilul Toyota Land Cruiser Prado în care se afla Daria Dughina a explodat în apropierea satului Bolșie Viazemy din regiunea Moscova.

Conform unor imagini publicate de Daily Mail, Armata rusă a preluat cercetarea pe teren. Mai jos, este prezentat automobilul după explozia care a împrăștiat trupul fiicei lui Dughin pe carosabil.

Potrivit Gazeta.ru, Dughin este în acest moment spitalizat, ca urmare a șocului suferit.

Serviciile operative și organele de cercetare lucrează la fața locului, fiind stabilite circumstanțele și cauzele incidentului.

Daily News a titrat la scurt timp după miezul nopții: Fiica creierului războiului din Ucraina „este spulberată de o mașină capcană la Moscova”: Daria Dughin „asasinată într-un atac destinat tatălui ei, Aleksandr” – unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Putin.

Se crede că Dughin a pus bazele ideologice ale invaziei ruse a Ucrainei în 2022.

El este considerat „filosoful lui Putin”, și creierul din spatele anexării Crimeei de către Rusia, susținător al devenirii Ucrainei „un sector pur administrativ al statului centralizat rus”, pe care îl numește Noua Rusie.

Dughin pledează pentru un Imperiu rus totalitar iliberal, care să controleze continentul eurasiatic de la Dublin la Vladivostok pentru a sfida America și „atlantismul”, mai scrie sursa citată.

Fiica sa Daria, o susținătoare fanatică a războiului criminal declanșat de Rusia împotriva ucrainenilor, tocmai publicase un text acuzator la adresa SUA și a Occidentului.

După ce Armata Roșie a suferit deja o umilință fără margini în Ucraina, se dovedește că și FSB (actualul KGB) e și el o instituție eșuată, măcinată de corupție și de incompetență trufașă.

Putin – și camarazii din conducerea acestui stat ajuns azi terorist – trebuia să se aștepte că pedeapsa poate veni de oriunde, chiar și de la serviciile vestice, iar viața i se va apropia de iad.

Occidentul nu poate asista nepăsător la carnagiul de la granițele sale cauzat de un dement bântuit de duhuri imperialiste străvechi.

La începutul acestui an, Daria Dughina a fost plasată pe lista de sancțiuni a Statelor Unite și Marii Britanii, fiind acuzată de dezinformări în legătură cu invazia Rusiei în țara vecină.

Ultima postare a lui Alexandr Dughin de pe contul său de Facebook datează cu circa 12 ore înainte de atentat și prezintă un interviu al fiicei sale pe tema războiului din Ucraina, reprodus de https://www.activenews.ro într-o traducere automată:

”Breizh-info.com: Care este opinia dumneavoastră despre războiul din Ucraina? Dar reacțiile din Occident și din întreaga lume?

Daria Dughin (foto): Situația din Ucraina este tocmai un exemplu de ciocnire a civilizațiilor, poate fi considerat o ciocnire a civilizațiilor globaliste și eurasiatice.

După „marea catastrofă geopolitică” (așa cum a numit președintele rus prăbușirea URSS), teritoriile țării cândva unite au devenit „granițe” (zone intermediare) – spații asupra cărora s-a îndreptat atenția vecinilor. st acre, NATO și mai ales Statele Unite interesate să destabilizeze situația la granița Rusiei.

În anii ’90, a fost inițiată o activitate coerentă cu executivele noilor guverne ale noilor state – Ucraina nu face excepție. Evenimentele din 2014 din Ucraina, Maidan, susținute cu atâta fervoare atât de Nuland, cât și de celebrul soldat al ultraglobalizării Bernard-Henri Levy, au reprezentat un punct de cotitură, de fapt au deschis ușa pentru instaurarea unei dictaturi mondiale ialiste direct asupra Ucrainei.

În plus, elementele liberale și naționaliste, care erau mai mult sau mai puțin neutre înainte de 2014, au făcut front comun cu o agendă globalistă și pro-americană.

Timp de 8 ani, în Ucraina, rusofobia a fost cultivată prin diverse programe și istoria a fost rescrisă, până la masacrarea fizică a rușilor: aceiași 8 ani teribili pentru Donbass, cu bombardamente zilnice.

Publicul francez o poate auzi – documentarista Anne Laure Bonnel, martoră a acelor 8 ani în Donețk, care nu se teme să spună adevărul în filmele și interviurile sale.

Sprijinul unanim al Occidentului pentru Ucraina în 2022, aprovizionarea cu arme la o scară de neimaginat – totul sună ca o agonie.

Agonia unui regim globalist care începe să piardă teren în fața multipolarității.

Pentru mine, cea mai importantă durere este că Europa a cedat influenței propagandei globaliste și că, în loc să rămână neutră, a trecut de partea războiului.

În multe privințe, acesta a fost cu siguranță planul Statelor Unite, care au provocat atât de sistematic și continuu întregul conflict prin injectarea de arme în Ucraina.

Numai din partea Statelor Unite (conform Transparency International), peste 658 de milioane de dolari au fost investite în ajutorul acordat Ucrainei între 2014 și 2017.

Sursa interviului: Daria Dughin: Războiul din Ucraina, „o ciocnire a civilizațiilor globalistă și eurasiatică”

https://www.hotnews.ro. consemnează că Denis Puşilin, liderul ”republicii populare Doneţk”(DNR), autoproclamată de către separatişti proruşi în estul Ucrainei, a acuzat duminică forţele ucrainene de faptul că se află în spatele acestui asasinat.

”Teroriştii regimului ucrainean au încercat să-l lichideze pe Aleksandr Dughin, dar au aruncat-o în aer pe fiica sa”, acuză Puşilin într-o postare pe Telegram. .

”În cazul în care pista ucraineană se confirmă (…), iar ea trebuie să fie verificată de către autorităţile competente, va fi vorba despre politica terorismului de stat implementată de către regimul de la Kiev”, a reacţionat, într-o postare pe telegram o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

”Ucraina nu are, fără nicio îndoială, nicio legătură cu explozia de ieri (sâmbătă seara), pentru că noi nu suntem un stat criminal”, subliniază într-o intervenţie televizată un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak.

The Guardian însă îl citează pe Ilya Ponomarev, un fost parlamentar din Duma de Stat a Rusiei, care spune că detonarea mașinii lui Dughin este opera așa-numitei Armatei Republicane Naționale, un grup paramilitar care încearcă să saboteze regimul Putin și care a revendicat duminică atentatul.

Așa-zisa Armată Națională Republicană, susține că e formată din simpli cetățeni, politicieni și militari ruși și care luptă în Rusia împotriva regimului condus de Vladimir Putin. Noi, activiștii, militarii și politicienii ruși, acum partizani și luptători ai Armatei Naționale Republicane, scoatem în afara legii belicoșii, hoții și asupritorii din Rusia.

Scopul nostru este de a opri distrugerea Rusiei și a vecinilor săi, de a opri activitățile unei bande de afaceriști de la Kremlin care sug din bogăția poporului nostru”, este conform cotidianului britanic The Guardian. mesajul declarației organizației respective.

„Îl declarăm pe președintele Putin un uzurpator al puterii și un criminal de război care a modificat Constituția, a declanșat un război fratricid între popoarele slave și a trimis soldații ruși la o moarte sigură și fără sens. Putin va fi destituit și distrus de noi”, au mai explicat activiștii NRA.

Într-un manifest publicat de mai multe site-uri de la Moscova se mai spune despre atentatul în care murit Dughina că „deschide o nouă pagină din rezistența împotriva putinismului, o nouă pagină dar nu ultima”.

Kievul a negat că ar avea vreo implicare și avertizează că rușii ar pregăti o operațiune de amploare, înaintea Zilei Independenței ucrainene, săbătorită pe 24 august. Tot atunci se împlinesc 6 luni de la invadarea Ucrainei.

Originile Eurasianimului rusesc și ideile care stau la baza lui

Eurasianimul rusesc

Eurasianismul reprezintă o doctrină dezvoltată în perioada interbelică, în special de către intelectualitatea rusă din exil care încearcă astfel să definească rolul Rusiei în noul context internațional scrie pe blogul său analistul OCTAVIANRACU.

Ideea centrală a noului curent constă în respingerea exclusivismului etnic rusesc în favoarea intereselor întregului spațiu eurasiatic, care ar include și popoarele neruse.

Utilizând noțiunile geografului și etnologului eurasianist  Lev Gumilev, rușii trebuie să evolueze de la statutul de etnos spre cel de supraetnos, cuprinzând popoarele din zona fostului imperiu rus. În opinia lui, rușii nu reprezintă exclusiv urmașii slavilor de est, ci o sinteză dintre popoarele slave (civilizația pădurilor) și popoarele turanice (civilizația stepelor).

Astfel, tezaurului etno-cultural al Rusiei devine nu unul etnic, ci civilizațional, capabil să definească, potrivit eurasianiștilor, o identitate unică a Eurasiei. Forma politică pe care o poate lua Eurasia, în opinia eurasianiștilor, este imperiul – unica formă care răspunde ideii de “unitate în diversitate”. Identitatea de “rus” nu mai presupune o identitate etnică, ci una civilizațională, consideră eurasianiștii.

Nașterea ideilor eurasianiste poate fi considerată publicarea la Sofia (Bulgaria), în 1920, a lucrării kneazului Nikolai Trubețkoi “Europa și umanitatea” [1], discuțiile în jurul căreia au dus ulterior la sintetizarea a ideilor mișcării eurasianiste.

În lucrarea sa, Trubețkoi prezintă civilizația europeană drept un produs al culturii romano-germane, a cărui trăsătură esențială este ura și disprețul față de reprezentanții popoarelor din afara civilizației sale. “Cosmopolitismul european”, așa-numitele “valorile europene” sau “ valorile universale”, nu sunt altceva decât o manifestare a șovinismului romano-german, consideră Trubețkoi.

În pofida “universalismului” la care ei pretind, în realitate ei nu sunt decât o continuare a culturii etnice ale popoarelor latine și germane. Pornind de la aceste idei, în lucrarea sa, Trubețkoi propune cinci întrebări la care urmează să răspundă intelectualitatea rusă:

1) Poate fi obiectiv demonstrată superioritatea culturii romano-germane față de toate culturile de pe glob, care au existat pe parcursul întregii istorii?

2.) Poate un popor să adere la cultura unui alt popor fără un amestec antropologic?

3.) Este adeziunea la cultura europeană un lucru bun sau rău?

4.) Este europenizarea inevitabilă?

5.) Cum pot fi combătute influențele sale nefaste?

Structurând lucrarea sa în cinci puncte, care corespund celor cinci întrebări, Trubețkoi încearcă să ofere propriile răspunsuri, trezind un val de discuții aprinse în sânul exilului rusesc.  Discuțiile în jurul acestora au condus ulterior la cristalizarea unei mișcări eurasianiste în sânul intelectualității ruse.

Pentru a înțelege esența eurasianismului, trebuie să luăm în considerație faptul că acesta apare drept reacție a intelectualității ruse din exil la revoluția bolșevică din 1917, ca tentativă de a înțelege rațiunea proceselor istorice prin care a trecut Rusia.

Printre promotorii ideii eurasianiste sunt filologul și culturologul cneazul Nicolai Sergheevici Trubețkoi (1890-1938), istoricul Gheorghii Vladimirovici Vernandskii (1886-1967), geograful Piotr Nikolaevici Savițkii (1895-1968), filosoful Gheorghe Vasilievici Florovskii (1893-1976). Într-o anumită măsură, printre ei poate fi inclus și marele scriitor Feodor Dostoievski.

 Viziunile acestora pot fi rezumate la următoare idee: Rusia nu este o țară europeană, nici asiatică, ci o entitate separată, în care elementul cultural esențial este cel turanic și ortodoxia.

Din aceste considerente, ideile democratice și socialiste sunt străine pentru Rusia, afirmă eurasianiștii. Forma politică pentru care pledează eurasianiștii din perioada interbelică este “ideocrația” – domnia unei doctrine care ar unifica elita națională a Rusiei. Această ideea, în opinia eurasianiștilor, nu era nicidecum marxism-leninismul, ci tradiționalismul ortodox.

“Acel model de selecție, care potrivit doctrinei eurasianiste, urmează să se instaureze în lume, în special în Rusia-Eurasia, se numește ideocrație. Caracteristica acestei orânduiri constă în unificarea membrilor clasei conducătoare în jurul unei singure idei” , scria Trubețkoi.

Anume unitatea de idei a fost secretul succesul bolșevicilor, considerau eurasianiștii, care reproșau puterii comuniste înlocuirea ortodoxiei cu ideile marxist-leniniste, străine “spiritului rusesc”.

Poziția față de regimul comunist a provocat, în cele din urmă, o dezbinare în rândul mișcării eurasianiste. După apariția unor articole probolșevice în organul oficial “Eurasia”, tabăra care se poziționa drept una de dreapta (conservatorii), părăsește mișcarea. Printre ei se află inclusiv și fondatorii eurasianismului: Nicolai Trubețkoi, Piotr Savițki.

La rândul său, aripa de stânga a eurasianismului (socialiștii) părăsește și ea rândurile mișcării, revenind în Uniunea Sovietică, unde sunt represați de regimul stalinist.

“Eurasia de la Vladivostok până la Dublin” a lui Jean-François Thiriart și geopolitica „Noii Drepte”

Elementele importante care au avut o influență crucială pentru evoluția eurasianismului rusesc a fost activitatea mișcării paneuropene “Jeune Europe” a belgianului Jean- François Thiriart, precum și continuarea ideii eurasianiste prin școala geopolitică a Noii Drepte europene.

Născându-se într-o familie de stângiști,  Jean- François Thiriart îmbrățișează ideile socialiste, activând în cadrul mișcărilor antifasciste. În timpul celui de-al doilea război mondial, se convertește la național-bolșevism, făcând parte din „Fichte Bund”(“Frontul Negru”), formațiune de extremă dreaptă care reunea foști socialiști și comuniști, convertiți la naționalism. După sfârșitul războiului, Thiriart  este învinuit de colaboraționism și condamnat la închisoare.

Revine în politica belgiană în anii 60, după declararea independenței Congo (fosta colonie belgiană), fiind convins că europenii trebuie să se opună procesului de destrămare a sistemului colonial. Stabilind relații cu naționaliști francezi, el devine tot mai mult convins de necesitatea unificării Europei, promovând ideea “naționalismului paneuropean”. Înființează mișcarea “Jeaune Europe” (“Europa Tânără”), care își propune “eliberarea Europei de sub ocupația americană”.

Instituind filiale organizației în mai multe state ale Europei (Italia, Spania, Franța) el își propune nu doar desfășuarea unei lupte solidare a naționaliștilor europeni, dar și identificarea unei platforme comune care ar uni forțele de extremă dreapta și extrema stângă din Europa.

Cât nu ar părea de straniu, Jean- François Thiriart a susținut lupta negrilor din SUA pentru echitate socială și revoluționarii de stânga din America Latină, a admirat pe Nicolae Ceaușescu și a purtat tratative cu conducerea Chinei comuniste și autoritățile palestiniene pentru o eventuală susținere a unei “revoluții antiamericane” în Europa.

După eșecul proiectelor sale și scoatere în afara legii a mișcării “Jeune Europe” în anii 70, Thiriart își schimbă viziunile politice, înțelegând că Europa nu este capabilă să se elibereze de una singură de hegemonia atlantistă. El devine convins că, Europa nu mai este un spațiu dintre SUA și URSS, ci formează, împreună cu Uniunea Sovietică, un singur spațiu eurasiatic.

Acest lucru presupune că eliberarea continentului european este posibilă doar în alianță cu URSS. La începutul anilor 80, acesta publică mai multe lucrări în care propune o “A Treia Cale” – crearea unui imperiu eurasiatic din Islanda până la Oceanul Pacific. Această viziune este expusă în lucrarea sa “Imperiul Euro-Sovietic de la Vladivostok până la Dublin”, apărută în 1984.

Jean Thiriart a construit teoria sa politică pe principiul “autarhiei marilor spații”. Dezvoltată la mijlocul secolul XX de economistul german Friedrich List, această teorie confirmă că o dezvoltare strategic  și economic integrală a statului este posibilă doar în cazul în care acesta are suficiente dimensiuni geopolitice și mari posibilități teritoriale.

Thiriart a aplicat acest principiu la situația actual și a ajuns la concluzia că importanța mondială a statelor Europei  se va pierde definitive dacă nu se vor uni într-un singur Imperiu, opus SUA.

Totodată, Thiriart credea că un asemenea nu trebuie să fie “federal” și “orientat regional”, ci unificat la maximum, centralist, care să corespundă modelului iacobin. Acesta trebuie să devină un stat-națiune continental, puternic și unitar.

Fundamentul socio-economic al Imperiului Eurasiatic, în viziunea lui, urma să devină comunotarismul, care presupune primatul politicului asupra economicului, susținerea micului întreprinzător și suprimarea capitalului financiar. Spre sfârșitul vieții sale, Thiriart ajunge la ideile de la care a pornit: la principiile național-bolșevice. În lucrarea sa “Comunismul suprauman”, Jean Thiriart afirmă că în lupta împotriva mondialismului este nevoie de  „o sinteză ideologică dintre comunismul purificat de marxism și național-socialismul purificat de rasism”.

O altă influență asupra neoeurasianismului rus l-a avut Noua Dreaptă franceză a lui Alain de Benoist apărută la începutul anilor 70 ai secolului XX. Spre deosebire de dreapta tradițională (monarhistă, catolică, șovină, germanofobă, anticomunistă, conservatoare), cei de la “Noua Dreaptă” erau adepții democrației organice, eretici, germanofili, socialiști, moderniști.

Unul din principiile fundamentale ale ideologiei “noii drepte”, a cărei analogie a apărut într-un timp foarte scurt și în alte țări europene, a fost cel al “geopoliticii continentale”. Spre deosebire de “vechea dreaptă” și de naționaliștii clasici, de Benoist considera că principiul statului-națiune (etat-nation) este epuizat istoricește și că viitorul aparține “marilor spații”.

Totodată, baza unor asemenea “mari spații” trebuie să devină nu atât unificarea diferitor state într-un bloc politic pragmatic, ci intrarea pe baze egale a grupurilor etnice de diferite proporții într-un  “Imperiu Federal” unic. Un asemenea “Imperiu Federal” trebuie să fie unic din punct de vedere strategic și diferențiat din punct de vedere etnic. Totodată unitatea strategică trebuie să se întărească prin unitatea culturii inițiale.[2]

Referitor la la URSS (mai târziu Rusia), poziția Noii Drepte a evoluat, începând cu teza clasică “nici Occidentul, nici Orientul, nici Europa”, până la teza “mai întâi de toate Europa, dar mai bine cu Orientul decât cu Occidentul”.

La nivel practic, interesul față de China, pentru contracararea imperialismului american, cât și a celui sovietic, s-a schimbat în „sovietofilie” moderată și ideea uniunii Europei cu Rusia.

Talasocrația vs de telurocrație

După căderea URSS, ideile eurasianiste din Rusia au fost influențate simțitor de viziunile politice și geopolitice a lui Jean Thiriart, care a vizitat Moscova în anul 1992.  Dacă în eurasianismul interbelic dihotomia ideologică și geopolitică dintre Europa și Eurasia, în cadrul neoeurasianismului abordarea devine una absolut diferită. Spațiul eurasiatic este privit ca un tot întreg, indivizibil.

Această abordare a continuat în cadrul neoeurasianismului rusesc.

Din perspectiva fondatorului neoeurasianismului rusesc și continuator ideologic al lui Jean Thiriart, Alexandr Dughin abordează spațiul eurasiatic din perspectiva unui conflict ireconciliabil dintre civilizația maritimă – “talasocrație”, în fruntea căreia se află Statele Unite ale Americii și civilizația uscatului – “telurocrație”, în fruntea căreia se află Eurasia. Această dihotomie nu este văzută doar ca una geopolitică, dar și ideologică.

Cele două mari blocuri sunt purtătoare a unor viziuni asupra lumii radical opuse: atlantismul talasocratic este purtător al liberalismului globalist, în timp ce eurasianismul telurocratic al conservatorismului tradiționalist. În acest fel, poporul rus are “măreața misiune” de a se opune expansiunii atlantismului și instaurării unei lumi multipolare.

Pentru a explica poziția țării sale, eurasianiștii utilizează concepțiile școlii geopolitice germane.

Astfel, Rusia, în viziunea lui Dughin, reprezintă un “heartland” – spațiul intracontinental, care păstrează neschimbat caracterul civilizației telurocratice,  iar zona de țărm reprezintă un “rimland” – spațiul dezvoltării culturale intensive.

De la național-bolșevism la conservatorism

La începutul anilor 90, eurasianiștii ruși, în frunte cu Aleksandr Dughin, continuând direcția ideologică a lui Jean Thiriart, se declară adepți ai național-bolșevismului în versiunea lui Nikolai Ustrealov.

Aici trebuie de evidențiat că în pofida particulei “bolșevism”, curentul politic are puține lucruri în comun  leninismul și Rusia Sovietică.

Termenul este împrumutat de la germanul Ernst Niekisch, care înlocuiește idea marxistă de clasă socială cu națiunea. În opinia lui Niekish, revoluția socială nu poate fi separată de revoluția națională, iar rezultatul luptei trebuie să devină instaurarea unui nou model al statului.

Național-bolșevismul se pronunța împotriva individualismului, capitalismului, marxismului, parlamentarismului, precum și împotriva civilizației occidentale, ca patrie a bolșevismului asiatic. O caracteristică esențială a național-bolșevicilor era simpatia față de Rusia Sovietică, care era privită ca un potențial aliat al Germaniei împotriva Apusului.

În același timp, Niekisch se opunea nazismului hitlerist, pe care îl considera “un rău absolut” datorită isteriei anticomuniste și rasismului antislav de care a dat dovadă.

Anume în național-bolșevism se regăsesc eurasianiștii de la începutul anilor 90, care în opinia lui Aleksandr Dughin, reprezintă “o sinteză perfectă dintre bolșevism și fascism”. În realitate, eurasianiștii nu încercau decât să identifice o platformă comună pentru cele două tabere: naționaliștii-imperialiști și comuniștii-nostalgici, care au suferit eșec în lupta cu elita liberală ca urmare a loviturii de stat înfăptuită de Boris Elțin în 1993.

În 1998, Alexandr Dughin “divorțează” de Partidul Național-Bolșevic condus de Eduard Limonov. În urma venirii la putere a lui Vladimir Putin, eurasianiștii se revigorează devenind apropiați noii administrații prezidențiale.

Ulterior, prin contactele sale cu Noua Dreaptă franceză a lui Alain de Benoist, eurasianiștii evoluează spre conservatorism – “cea de a patra teorie politică”, renunțând, în mare parte, la național-bolșevism. Continuând ideea lui Benoist, eurasianiștii deosebesc trei teorii politice a epocii moderne: liberalismul, comunismul și fascismul.

Cele două din urmă au pierdut războiul și au ieșit de pe scena istoriei, în timp ce liberalismul a devenit unica ideologice. Mai mult decât atât, dizolvându-se în realitatea socială, el a obținut un caracter dogmatic, încetând a mai fi o construcție academică. Această noua formă pe care obține liberalismul după “moartea ideologiilor” Dughin o numește „postliberalism”.

Cea de a treia teorie politică, pe care o sintetizează eurasianiștii – conservatorismul postmodern, devine o formă de opoziție față de dogmatismul postliberal, o antinomie care servește în calitate de nucleu ideologic al neoeurasianismului, “absordind” tot ce înseamnă fascism italian, bolșevism, național-bolșevism, legionarism românesc și tradiționalismul european.

Critica românească a eurasianismului lui Aleksandr Dughin

În anul 2011 apare prima traducere în română a lucrării lui Aleksandr Dughin – “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, al cărei postfață este semnată de profesorul Ilie Bădescu, doctor în sociologie, geopolitician român, profesor universitar și șef al catedrei de sociologie al Universității din București.

În primul rând, profesorul Bădescu critică tentativa lui Dughin (foto) de a interpreta leninismul și revoluția socialistă drept o “cruciadă rusească” împotriva invaziei Vestului. “Chiar dacă burghezia continentală ar vădi mentalități subalterne față de sistemul talasocratic, de care se leagă radical prosperitatea ei, metoda lichidatoristă a lui Lenin încă nu poate fi aliniată ideii de cruciadă a popoarelor uscatului pentru drepturile lor.

Mai apoi, concepția leninistă a distrugerii culacilor ca agenți ai capitalismului în mediul țărănesc, așa cum reiese deopotrivă din polemica lui cu Buharin și din doctrina colectivizării forțate, sunt tot ce poate fi mai potrivnic ideii unei cruciade a popoarelor bazate pe civilizația pământului contra puterii maritime invadatoare.

Acest tip de soteriologie cum este cea leninistă se izbește tocmai de faptul elementar că Lenin și toată doctrina bolșevică erau îndreptate împotriva tocmai a oamenilor pământului, adică a țăranilor”[3].

Profesorul Bădescu observă că există și unele deficiență în ceea ce privește abordarea de către Dughin a geopoliticii României: latinismul nu este un element al uniației, ortodoxia nu înseamnă gravitare spre Moscova, așa cum afirmă eurasianiștii ruși, iar naționalismul românesc nu poate fi decât unul creștin, fiind exclusă orice versiune național-comunistă.

---

[1] http://gumilevica.kulichki.net/TNS/tns03.htm

[2]  Aleksandr Dughin, “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, pag.96

[3]  Aleksandr Dughin, “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei”, Pag. 395