CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

21 iunie: În Serbia au avut loc alegeri parlamentare și locale al căror rezultat i-a dezamăgit pe românii din Timoc, în timp ce minoritarii unguri din această țară au obținut un succes calificat drept ”istoric”

Alegeri parlamentare, provinciale şi locale în Serbia, prezenţa la ...

SERBIA: „Unio Duo Nationum” împotriva românilor. Regizor si scenarist: Vladimir Putin

 

  Duminică 21 iunie au avut loc, în Serbia, alegeri parlamentare și locale. Partidul lui Aleksandar Vucic a câştigat cu un scor impresionant, obţinând peste două treimi din voturi, deşi partidele din opoziţie, care au boicotat scrutinul electoral, au anunţat că peste jumătate din electorat nu a venit la urne.

Interesant e că Budapesta a reușit să bage 10 deputați maghiari din Voivodina în parlamentul de la Belgrad și 12 la nivel provincial.

Bucureștiul nici măcar un telefon nu a dat partidului românesc care a candidat în Timoc. Iar în media românească  aproape nimeni nu a catadicsit să menționeze sau să analizeze evenimentul, care nu s-a ridicat la „standardele” impuse de cazul Gheorghe Dincă sau de legea privind fumatul, prioritară în dezbaterile parlamentare.

Printre puținele canale de știri care au acordat alegerilor din Serbia (și situației comunității românești din această țară, în contextul acestor alegeri) se numără Romanian Global News, portal dedicat românilor din afara granițelor.

Observațiile corespondentului RGB din Serbia de Est merită, la rândul lor, o scurtă analiză.

Așadar, duminică, în Serbia, s-au desfășurat alegerile parlamentare și locale. La aceste alegeri 6,5 de milioane de cetațeni sârbi cu dreptul la vot au fost convocați la urne pentru a-și alege noul parlament.
Alegerile au fost câștigate de Partidul Progresist al președintelui Aleksander Vucici, cu 61,59%, care va avea 191 de deputați din cei 250, urmat de Partidul Socialist cu 10,32%, respectiv 32 de mandate, și Alianța Patriotică Sârbă, 3,68% – 11 mandate.

La aceste alegeri, românii / vlahii din Serbia au avut un singur partid care a candidat la alegerile parlamentare și locale: Partidul Neamului Românesc (PNR) – președinte dr. Predrag Balașevici, care a făcut parte din Coaliția pentru Pace, alături de Partidul Liberal Democrat, Partidul Muntenegrenilor și Partidul Bosniac Civic.

Coaliția pentru Pace nu a trecut pragul electoral de 3%, iar rezultatul alegerilor i-a dezamăgit pe românii din Timoc.

Nu  numai rezultatul, ci și desfășurarea propriu-zisă.

Iată câteva aspecte.

Partidul Neamului Românesc nu a fost invitat la nicio dezbatere, la niciun post de radio sau televiziune din estul Serbiei. Cât privește publicitatea la posturile locale, PNR nu a avut resurse financiare să o onoreze.

PNR a fost discriminat inclusiv în ziua alegerilor. Un post tv local din orașul Bor i-a filmat și fotografiat pe toți candidații la parlament de pe mai multe liste electorale, cu excepția președintelui PNR, dr. Predrag Balașevici (aflat pe locul doi la nivel național pe lista Coaliției pentru pace), care a fost refuzat.

La insistența ziaristului de a-l filma, președintele secției nr. 22 de la școala Bora Stankovic, l-a dat afară din secția de votare și nu i-a dat voie să mai filmeze nici măcar în incinta școlii unde se afla secția de votare.

Reprezentanții PNR reclamă faptul că la secțiile de votare au fost aduși turiști electorali cu microbuzele, cetățeni de etnie rromă din sudul Serbiei, care au votat în orașul Bor și în câteva sate românești.

Românii din aceste sate, precum Metovnița, au fost uimiți când i-au văzut în secția de votare, aceia nefiind din localitate.

Liderii Partidului Neamului Românesc reclamă și faptul că directorii instituțiilor și ai serviciilor publice locale au făcut presiuni, cu amenițarea pierderii locului de muncă, pentru cei care nu votau Partidul Progresist al președintelui Vucici.

La Bor, s-au făcut presiuni pe muncitorii care lucrează la mina și topitoria Combinatului de cupru Zi Gin, deținut în prezent de o firmă din China.

Dar cel mai condamnabil aspect este totala lipsă de susținere și interes din partea Bucureștiului pentru drepturile politice ale celor aproximativ 350.000 de români din Serbia (300.000 în Valea Timocului și 50.000 în Voivodina).

În perioada campaniei electorale și a alegerilor, scrie Romanian Global News, nici Ambasadorul României la Belgrad, nici Consulul general al României la Zaicear și niciun alt reprezentant oficial nu s-a interesat de problemele reprezentanților minorității istorice românești, apreciind ca totală lipsa de interes a clasei politice, mass-media și instituților Statului român față de românii din Serbia.

În schimb, comunitatea maghiară, care numără 250.000 de etnici, s-a bucurat de o susținere oficială și concretă din partea Ungariei pentru Uniunea Maghiarilor din Voivodina (UDMR-ul din Serbia!), iar acest partid etnic a obținut nu mai puțin de 10 mandate de parlamentar la Belgrad, plus alte 12 la nivelul provinciei Voivodina.

„Uniunea Maghiară din Voivodina (VMSZ) a obţinut un succes istoric la alegerile organizate în acest sfârşit de săptămână în Serbia – a titrat, luni, ziarul Hirado.hu, citându-l pe Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politici naţionale al Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, care a evaluat la Budapesta rezultatul scrutinului […]. Uniunea Maghiară din Voivodina (VMSZ) a obţinut aproximativ 70.000 de voturi şi se aşteaptă ca în Parlamentul de la Belgrad formaţiunea să aibă nouă deputaţi faţă de patru mandate câte au avut până în prezent.

Potrivit datelor recensământului din 2011, aproximativ 250.000 de maghiari trăiesc în Voivodina. Secretarul de stat a felicitat Uniunea Maghiară din Voivodina pentru rezultatul obţinut, în cadrul consfătuirii Institutului de Cercetare pentru Politici Naţionale. Este un succes istoric, partidul din Voivodina nu a obţinut niciodată un rezultat atât de bun, a afirmat Árpád János Potápi.

El a subliniat că anul acesta este un an electoral în Bazinul Carpatic […]. Zoltán Kántor, directorul Institutului de Cercetare pentru Politici Naţionale, a declarat că fiecare scrutin este şi un sondaj despre starea şi situaţia unei comunităţi. Acesta stabileşte şi ce colaborări ulterioare pot fi stabilite la nivel regional, local şi naţional. Directorul a numit modelul din Serbia ca fiind de succes, a evidenţiat, de asemenea, activitatea VMSZ, activitatea Consiliului Naţional Maghiar şi sprijinul politicilor naţionale”.

Din partea autorităților române, doar tăcere. „Noi, românii din Timoc, putem doar visa la aceste rezultate, fără un sprijin identic cu cel pe care îl au maghiarii din Voivodina din partea Budapestei. Ori poate Bucureștiul vrea de fapt să nu mai existăm”, a declarat cu amărăciune președintele PNR, dr. Predrag Balașevic.

Romanian Global News precizează că Ungaria a investit masiv în comunitatea maghiară de circa 250.000 de persoane din Voievodina de-a lungul vremii.

A costruit școli, a dotat comunitatea cu radiouri și Televiziuni în limba maghiară, a cumpărat clădiri pe care le-a oferit comunității, a dotat partidele maghiare din Voievodina cu tote mijloacele logistice necesare pentru a putea face campanie, a dat granturi de sute de milioane de euro întreprinzătorilor maghiari din Voievodina etc.

Așadar rezultatele în alegeri au fost pregătite de-a lungul vremii întărind conștiința și identitatea maghiară prin ajutoare masive.

România, pentru cei circa 300.000 de români/vlahi din Timoc nu a făcut aproape nimic!

Avem așadar explicația geopolitică a tot ce se întâmplă acum în Serbia. România, ca stat, este înconjurat de lanțul panslavismului, pe care Vladimir Putin l-a închis folosindu-se de Ungaria.

Or, o voce legitimă în Serbia, care să denunțe această „închisoare” a poporului român (care, în această situație, este chiar statul român) n-ar fi fost deloc de dorit.

Așa că, pentru orice eventualitate, gura românilor din Serbia a fost închisă definitiv prin jocul electoral și coaliția la nivel de partide între sârbi și unguri, coaliție care s-ar putea numi „UNIO DUO NATIONUM”.

 

 

 

 

 

Foto: Ludovic Orban, premierul Ungariei și preşedintele sârb Aleksandar Vucic

 

 

Mai există un aspect care merită atenție: după câștigarea la scor a alegerilor de către partidul său, preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că va respinge integrarea ţării sale în UE dacă Belgradul nu va avea parte de unele privilegii în schimbul recunoaşterii Republicii Kosovo şi renunţării la încercările de a sta în calea integrării acesteia în ONU.

După o întâlnire cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, Vucic a anunţat că niciun acord privind viitoarea relaţie a Serbiei cu fosta sa provincie nu va fi posibil fără aprobarea Moscovei.

Sintetizând, constatăm următoarele:

  1. Tăcerea absolută din partea statului roman față de românii din Serbia, în special față de cei din Valea Timocului. De fapt, față de toți românii de pretutindeni, puținele implicări fiind pur formale sau cu caracter politic.

  1. Coaliția Partidul Progresist al lui Vucic cu Uniunea Maghiarilor din Voivodina împotriva celei mai mari „minorități” din Serbia: românii/vlahii, care sunt aici de când e istoria. Coaliție la care statul român este cel puțin un simplu spectator pasiv, ca să nu spunem complice. Termenul exact este însă NESIMȚIRE, indiferent de cauzele sau motivele din spatele ei. Am numit déjà această coaliție: UNIO DUO NATIONUM.

  1. Jocul politic diabolic al lui Vladimir Putin: și-l apropie pe Viktor Orban pe care îl finanțează copios, dar îl îndeamnă să se alieze cu Vucic, realizând astfel joncțiunea cu lumea slavă din sudul Dunării.

  1. România este astfel complet izolată, devenind monedă de schimb pentru alte jocuri politice, eventual între SUA, Uniunea Europeană și Rusia.

  1. Prin protectoratul Moscovei, Serbia se simte „îndreptățită” să pună condiții Uniunii Europene, anume că va respinge integrarea ţării sale în UE dacă Belgradul nu va beneficia de unele privilegii în schimbul recunoaşterii Republicii Kosovo.

Cât privește situația comunității istorice românești din estul Serbiei, remarcă Romanian Global News, unde nu există școli cu predare în limba română, nu există mass-media în limba română, slujba bisericească în limba română este doar în câteva biserici, conduse de inimosul preot patriot Boian Aleksandrovici, dar și acelea fără resurse materiale și hărțuite permanent, presiunile continue din partea autorităților sârbe la care sunt supuși etnicii români din Serbia, nu trebuie să ne mire rezultatul obținut.

Istoria va judeca dacă este vorba de ticăloșie și dezinteres sau de trădare a intereselor naționale românești.

Surse: rgnpress.ro, zf.ro, romania.europalibera.org, rtv.rs, rfi.ro, http://www.certitudinea.ro 

25/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România interbelica si democraţia

Incă din 1866, elita politică din România a optat pentru adoptarea unei Constituţii „croite” după modelul belgian, adică cel mai democratic din Europa acelei perioade.

Ulterior, s-a desfăsurat o acerbă dispută în jurul „formelor fără fond”, adică al unei legislaţii moderne, impusă unei societăţi aflate la începutul emancipării sale politice.

Disputa s-a atenuat după primul război mondial, dar problema în sine a rămas: în ce măsură legile democratice adoptate s-au aplicat efectiv si cât de reală era democraţia în România.

In iulie 1917, Constituţia a fost modificată, introducându-se votul universal, egal, direct si secret pentru toţi cetăţenii (bărbaţi).

Decretul-lege din noiembrie 1918 detalia prevederile constituţionale, aducând precizări importante.

Pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor sau în Senat, pe lângă condiţiile de vârstă se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile si politice; a avea domiciliul real în România.

alegeri interbelice

Cetăţenii primeau certificat de alegător, iar cei care isi exercitau „fără temei legitim” dreptul de vot, erau amendaţi cu sume variind între 20 si 500 lei.

Introducerea votului universal a avut ca rezultat cresterea spectaculoasă a numărului de alegători, mutarea centrului de greutate al vieţii electorale de la oras la sat si schimbarea modului de desfăsurare a luptei politice. Dacă până la război, în regimul votului pe colegii, existau circa 100.000 de alegători cu vot direct, după adoptarea legii electorale, numărul acestora a crescut la câteva milioane (4,6 milioane în 1937).

In 1914, un deputat era ales de aproximativ 400 de cetăţeni; decretul-lege din 1918 stabilea că un deputat era ales de30.000 de cetăţeni, iar prin decretul-lege din 1920 – de 50.000 de cetăţeni, adică de 125 de ori mai mulţi comparativ cu perioada antebelică.

Circa 80% din populaţia României trăia în sate, astfel că ţărănimea a devenit principala masă electorală, iar centrul de greutate al confruntărilor politice în timpul alegerilor s-a mutat de la oras la ţară.

S-a schimbat si modul de desfăsurare a campaniei electorale; dacă până în 1914 un candidat îi putea vizita la domiciliu pe toţi alegătorii din circumscripţia sa, în condiţiile votului universal el trebuia să se adreseze zecilor de mii de oameni, să participe la numeroase întruniri electorale, să tină discursuri în medii foarte variate (la cluburi, la cârciumi, în pieţe publice etc.), să se adreseze unui public extrem de eterogen (mari proprietari, muncitori, ţărani, intelectuali, negustori etc.).

Liderii politici – sefii de partide, ministrii etc. – făceau adevărate turnee electorale în toate provinciile istorice, pentru a convinge alegătorii că reprezintă pe toţi românii si nu doar pe cei din anumite zone geografice, în timpul campaniei electorale, orasele si satele României erau împânzite cu afise, conţinând programele partidelor care se prezentau în alegeri, informaţii despre candidaţii care cereau voturile cetăţenilor.

Nu lipseau îndemnurile de a nu fi votaţi rivalii politici, care ar urmări obiective egoiste, în defavoarea ţârii.

La rândul lor, alegătorii au devenit extrem de activi si interesaţi de promisiunile făcute, stiind că votul lor cântărea greu în balanţa victoriei electorale a unui partid sau altul, întrunirile electorale au avut un rol important în cresterea gradului de implicare a cetăţenilor României în viaţa publică, aceasta fiind o expresie elocventă a caracterului democratic al regimului politic din perioada interbelică. Cetăţenii au avut dese prilejuri de a participa la viaţa electorală si la alegerile parlamentare, în intervalul 1919-1937, în România s-au desfăsurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor si pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926,1927,1928,1931, 1932, 1933,’ 1937).

Este o realitate că evoluţia partidelor politice a depins în bună măsură de influenţa lor electorală.

Astfel, Partidul Conservator-Progresist si Partidul Conservator-Democrat au dispărut din viaţa politică în 1922, când nu au obţinut nici un loc în Parlament.

Partidul Poporului a avut un rol politic major în anii 1919-1920, când s-a bucurat de o largă susţinerepopulară, după care a intrat într-un accentuat declin.

Pentru a nu deveni o „amintire istorică”, gruparea lui Octavian Goga s-a desprins în 1932 din Partidul Poporului si a constituit o nouă organizaţie politică – Partidul Naţional-Agrar.

Abaterea de la linia programatică pe baza căreia un partid a obţinut încrederea electoratului a generat reacţia unor lideri politici.

Spre exemplu, în 1928, Partidul Naţional-Ţărănesc, afisând un larg program de reforme, a obţinut 77,76% din totalul voturilor.

Dar, foarte curând, s-a obsen’at că „era nouă” promisă de naţional-ţărănisti a rămas un slogan electoral, în faţa acestei situaţii, Constantin Stere a fost nevoit să-si prezinte demisia din Partidul Naţional-Ţărănesc.

alegeri interbelice

In scrisoarea trimisă lui luliu Maniu, presedintele partidului, în aprilie 1930,acesta aprecia:

„De la venirea la cârmă a Partidului Naţional-Ţărănesc, abateri succesive de la principii si o serie de măsuri si acte, pe care – cum stiţi, domnule presedinte – am avut mereu onoarea si durerea să le dezaprob ca necompatibile cu metodele de guvernare democratică si parlamentară, ca si cu ideologia noastră, au creat în jurul partidului o atmosferă destul de neprielnică, pentru ca să poată fi cu succes dezlănţuită o companie de nimic justificată, care a dus guvernul prezidat de dumneavoastră într-un impas”.

In mai 1931,Constantin Stere avea să întemeieze Partidul Ţărănesc-Democrat.

In noiembrie 1932, Partidul Naţional-Ţărănesc a fost părăsit de gruparea lui Grigore lunian, care a constituit Partidul Radical-Ţărănesc.

O expresie a regimului democratic sunt partidele politice care reprezintă curente de opinie, interese ale anumitor grupuri socio-profesionale, etnice etc., în perioada interbelică  România a avut un larg evantai de partide politice: de dreapta (Partidul Conservator-Progresist, Partidul Conservator-Democrat), de centru (PartidulNational-Liberal, Partidul Poporului), de centai-stânga (Partidul Ţărănesc, Partidul Naţional-Ţărănesc), de stânga (Partidul Socialist, Partidul Social-Democrat), de extremă-stângâ (Partidul Comunist din România), de extremă-dreaptă (Legiunea Arhanghelul Mihail – Garda de Fier); de asemenea, au activat partide ale minorităţilor naţionale (Partidul Maghiar, Partidul German. Partidul Evreiesc s.a.).

Fiecare partid avea un program si ideologie, propunea soluţii proprii privind dezvoltarea statului român.

Cetăţenilor li se ofereau o multitudine de „variante”, putând opta, prin vot, asupra uneia sau alteia.

alegeri vechi

 Sursa: revolta-mintilor.com/; http://www.romania-actualitati.ro/ si  http://www.istorie-pe-scurt.ro/; http://adevarul.ro/

16/11/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

AUDIO:De ce comuniștii din R.Moldova NU vor câștiga alegerile din toamna aceasta

De  ce comuniştii NU vor câştiga alegerile parlamentare anticipate din această toamnă 

 octombrie 16, 2010

După „duşul rece” de pe 5 septembrie, atunci când comuniştii pretind a le fi ars o palmă dură celor din Alianţă, am surprins un grup de băbuţe şi nepoţei adunaţi, ca de obicei, la tradiţionalele lecturi publice sub cerul liber, unde citeau într-un glas din nişte foiţe pe care scria Коммунист (Comunistul).

Poate exagerând peste măsură, în acele clipe eram absolut convins că echipa tovarăşului Vladimir Nicolaevici Voronin va câştiga masiv alegerile parlamentare anticipate din această toamnă.

Dar iată că adevăratul curs al evenimentelor nu se află în exagerări sau în cutare sau cutare sondaje.

Marele punct pe „i” îl vor pune oamenii simpli, cei mai mulţi de la ţară, care s-au săturat şi de stânga, şi de dreapta, şi „de cei sus”, şi „de cei de jos”, dar şi de centru, care, deşi a promis, nu a mai putut turna apă peste ambâţurile înflăcărate ale belicoşilor politicieni moldavi.

Orice am presupune, un lucru pare evident – Partidul Comuniştilor nu are cum să preia, ca în 2001 şi 2005, frâiele puterii.

 Mulţi dintre votanţii secerociocanici, care între timp or fi luând prea multe cozi de greblă în cap, nu mai pot fi luaţi cu bombonica atât de simplu.

 

 

De ce? Să căutăm răspunsul în scurtul, dar relevantul dialog de mai jos , ca să înţelegem din ce cauză un ţăran, care de când se ţine minte a votat secera şi ciocanul, dă de înţeles că nu-i mai votează în veci pe comunişti.

HotNews.md

 

 

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=PPfEpwG-TXM&feature=player_embedded

16/10/2010 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: