CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Organizația Mondială a Sănătății: Basarabenii, cei mai mari consumatori de alcool din Europa

 

Se pare că moldovenii  basarabeni sunt cei mai mari consumatori de alcool din Europa, cu echivalentul a 15,2 litri de alcool pur pe cap de locuitor.

 

Cel puțin asta arată datele unui raport făcut public de Organizația Mondială a Sănătății.

Pe locul doi, la mică distanță, se află cetățenii Lituaniei, cu 15 litri de alcool pur per capita.

Închide podiumul raportului negativ Cehia, cu 14,4 litri de alcool pur.

În comparație cu basarabenii, românii și ucrainenii beau mai puțin, cu 12,6, respectiv 8,6 litri de alcool pur pe cap de locuitor. Și rușii consumă mai puține băuturi spirtoase, cu 11,7 litri de alcool pur per capita.

La polul opus în Europa se află Turcia, cu doi litri de alcool pur pe cap de locuitor, Bosnia și Herțegovina, cu 6,4, și Albania, cu 7,5. Deși documentul a fost publicat de OMS la sfârșitul lunii martie, el prezintă măsurătorile efectuate în 2016.

 

România era fruntaşă la consumul de alcool şi în 2016. În  clasamentul făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii  în acel an, ţara noastră ocupa locul cinci, la nivel mondial.

 

 

În 2016, un român a băut în medie 13,7 litri de alcool pur, arată raportul OMS.

România era întrecută de Rusia, Republica Moldova, Belarus şi Lituania, aflată pe primul loc.

Lituanienii aveu un consum mediu de 18,2 litri de alcool pe cap de locuitor.

Asta în condiţiile în care media globală este doar 6,4 litri de alcool pe cap de locuitor, relata Eurnoews.

În ceea ce privește consumul de alcool din UE, România se afla pe locul 3, iar dacă întreaga cantitate s-ar traduce în halbe de bere, atunci un român bea în medie 685 de beri pe an.

 

 

Clasamentul în 2016 în Uniunea Europeană:

 

 

 

 

 

SURSE:

 

https://rtr.md/ro/stiri/societate/organizatia-mondiala-a-sanatatii-moldovenii-cei-mai-mari-consumatori-de-alcool-din-europa

https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/tara-cu-cel-mai-mare-consum-de-alcool-726408

Publicitate

30/05/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: