Legăturile de înrudire originare ale românilor cu albanezii

 

 

 

INRUDIREA ORIGINARĂ DINTRE POPOARELE ROMÂN SI ALBANEZ 

Legăturile de înrudire româno-albaneze

În opinia unor savanți, albanezii, românii si aromânii sunt adevãrații autohtoni ai ținuturilor sud si nord-dunãrene,ei fiind descendenții și continuatorii traco-ilirilor.

1. Rãsãrit din substratul traco-iliric, poporul albanez apare in izvoarele istorice abia in sec. al Il-lea, pentru ca apoi sã disparã pentru multe veacuri, ca atestare documentarã.
Numele sau provine probabil de la tribul iliric al albanilor, consemnatde Ptolemeu, geograful și astronomul din Alexandria, care a alcătuito hartă în 150 e.n.in care apărea orașul Albanopolis aflat la nord-est de actualul Durres.
Dupã aceastã scurtã mentionare,urmeazã o lunga perioada de tãcere pânã în sec. al XI-lea, când, in Istoria sa scrisă în 1079–1080, istoriculbizantin Mihail Attaliates a fost primul care s-a referit la Albanoi, ca participanți la o revoltă împotriva Constantinopolului,în 1043 și la Arbanitai ca supuși ai ducelui de Dyrrachiums de pe teritoriul actualei Albanii.

2.Din timpuri strãvechi și pânã în vremea noastrã, zona sud dunareanã,
balcanicã, mai precis cea cuprinsã între mãrile Neagrã, Adriaticã și Egee, foarte prielnicã viețuirii omenești, a fost viu disputatã de numeroase seminții.
În zorii istoriei antice, aici s-au dezvoltat douã neamuri înrudite, dar totuși distincte: tracii si ilirii, strãmoșii românilor și albanezilor de azi.

Româna, albaneza, macedoneana si partial sârbo-croata fac parte dintr-o „uniune lingvistica balcanica”, care împartaseste multe caracteristici morfologice comune.
O privire atenta ne va arata însa ca româna si albaneza sînt doua limbi care provin dintr-un trunchi comun, separarea producîndu-se în momentul în care latinizarea unei populatii (stramosii românilor) a fost împinsa pîna acolo unde ea a cuprins si sistemul verbal, precum si pe cel pronominal.
– Dintre cele 160 de cuvinte considerate dacice din limba română, 90 se regăsesc și în albaneză. Multe din aceste cuvinte sunt cuvinte de bază ale celor două limbi (brad, mânz, gât, buză, etc.) și aparțin evident unui fond arhaic.
– Există multe alte asemănări: sunetul ă comun celor 2 limbi (scris ë în albaneză), trecerea lui n în r (rotacismul lui n), ritmul cuvintelor (/ \ _ ), articolul postpus – la acestea se mai adaugă și numeroase evoluții de cuvinte, dar pe care nu le mai menționez în acest articol.
– Orice lingvist recunoaște în aceste asemmănări un fond comun și nu
simple împrumuturi datorate conviețuirii pe același teritoriu. Este
evidentă înrudirea genetică dintre cele două popoare.
– Albaneza, deși nu este o limbă romanică, prezintă o componentă latină importantă. Trebuie remarcat că elementul latin vechi este foarte asemănător cu cel al românei: vocalism identic și diferit de cel al celorlalte limbi romanice, folosirea dublă a articolului, aceeași formă pentru genitiv și dativ (deși există cele două cazuri distincte), multe cuvinte care lipsesc în celelalte limbi romanice sau care au primit un sens nou doar în cele două limbi, ș.a.
Trebuie subliniat că această apropiere nu există și între albaneză și dalmată, limba vorbită de ilirii romanizați de pe coasta Adriaticei, deci albaneza trebuie să se fi format în sfera romanității balcanice estice.

 

 

 

 

3. Dupã Nicolae Iorga, temelia acestor douã popoare, român și albanez, sunt semințiile iliro-traco-dacice, care au populat întreaga Peninsulã Balcanicã.
Se știe că Peninsula Balcanică (partea centrală și nordică) a fost locuită în antichitate de doua mari popoare: ilirii si tracii – cu observația că dacii erau parte a marelui popor trac.
Linia despărțitoare între iliri și grupul daco-tracic a fost situată probabil pe râurile Vardar și Morava.

4. Scriind despre înrudirea limbii române cu cea albanezã, redactorul unei reviste albano-române din București, semna sub pseudonimul Boirevista, urmãtoarele:
“Fațã de niciunul din elementele care constituie limba noastrã de azi, nu ne poate cuprinde însã atâta duioșie fațã de cel ce ne e comun cu albanezii, cãci vechimea lui întrece douãzeci de veacuri”.
5. Albaneza și româna se caracterizeazã, în interiorul uniunii lingvistice balcanice, printr-o strânsã înrudire.
Aceastã înrudire se intrevede, cum se știe, în întregul sistem al celor douã limbi, în alcãtuirea foneticã, în structura morfologicã, în construcția sintacticã, în frazeologie, în formarea cuvintelor și în vocabular.

6. Relatând despre geneza elementelor pe care româna le are in comun cu albaneza, despre evoluțiile independente în fiecare dintre cele douã limbi, precum și despre moştenirile independente din substratul traco-dac (în românã) sau traco-ilir (in albanezã), prof. univ. dr. Grigore Brâncuș subliniazã faptul cã româna și albaneza sunt
inrudite prin substrat, sub înrâurirea cãruia au apãrut inovații comune.
Cuvintele asemănătoare din limba română și albaneză,provin din fondul lingvistic tracic comun celor doua popoare,deoarece neamultracilor din care făceau parte si dacii se întindea până la Adriatica,la confluența teritoriilor locuite de triburile inrudite cu ei ale ilirilor, strămoșii albanezilor de azi.

7. Relațiile româno-albaneze, respectiv traco-ilire, se dovedesc a fi foarte vechi, drept pentru care existã o serie de similitudini, paralele și concordanțe în viața spiritualã și culturalã a celor douã popoare.
Studiind aceste raporturi, distinsul lingvist albanez, Eqrem Cabej, avea sã afirme: Apropierea este atât de mare, încât lingvistul dese ori are impresia ca are în fața lui o singurã materie de limbã, reprezentatã sub douã forme diferite.

8. Același învãțat aprecia: din caracterul acestei afinitãți se poate afirma cu destulã siguranțã cã în istoria lor, poporul albanez și poporul român au fost în vecinãtate unul cu altul, pe alocuri poate au trãit în simbioza.

9. Pentru filologul italian Giuliano Bonfante, albanezii și românii erau într-o vreme unul și același popor, care a primit același val de latinitate, cam târziu, prin veacurile II-III ale e.n.

10. Ideea strãvechii legãturi de înrudire etnicã și lingvisticã dintre români și albanezi, dateazã încã din sec. al XVIII-lea.
Pionierul cercetãrilor istorice și lingvistice sud-est europene, Johann Erih Thunmann, era convins cã existã o înrudire între românã și albanezã bazatã pe o vecinãtate apropiatã: Albanezii sunt descendentii vechilor iliri, la fel ca și vecinii lor vlahi, de care mã voi
ocupa ulterior, sunt fii ai tracilor.
De remarcat cã Thunmann socotea necesar sã explice orientarea cercetãrilor sale: Nouã, celor din pãrțile apusene ale acestui continent, nici unul dintre popoarele Europei nu ne este mai putin cunoscut în privința originii, istoriei și limbii sale, ca albanezii și vlahii.
Si cum nu este vorba de popoare de rând; este vorba despre popoare de seamã, pe care orice istoric ar trebui sã vrea sã le cunoascã, acãror istorie ar putea sã umple o lacunã din istoria mai veche și mai nouã a Europei.
Dar ele nu mai joacã astãzi un rol important, ele sunt popoare lipsite de libertate, de drepturi si de noroc, iar istoricul este adesea tot atât de nedrept ca orice om: el îl disprețuiește pe cel fãrã noroc.
Din cercetãrile ulterioare, lingviștii noștri au constatat cã într-adevãr, preferințele comparative s-au îndreptat cu precãdere spre limba albanezã, a cãrei înrudire originarã cu substratul românesc, este unanim recunoscutã.
Misterioasa noastrã înrudire cu albanezii, este reliefata si de realitatea apropierii sufletești între cele douã popoare: o anumitã cãldurã în raporturile reciproce, toate aceste izvorâte dintr-o comunitate de civilizație care isi are începuturile în strãfundul veacurilor.
Cu ocazia unei cãlãtorii în Albania, în anul 1957, Alexandru Rosetti a fost surprins sã audã cã albanezii au același ritm al frazei.
Albaneza, dupã Rosetti, este o limbã centum, prin elementele ei care se explicã prin ilirã, și o limbã satem, prin elementele care se explicã prin tracã.
Elementele pe care albaneza le are în comun cu româna se explicã – în afarã de câteva excepții – prin tracã.
În acest sens, Rosetti aduce drept dovadã o serie de elemente ale vocabularului comun al românei și albanezei, corespondențe fonetice între cele douã limbi, expresii in comun, argumentând toate acestea prin existența unui substrat comun în douã sau mai multe limbi balcanice.

În Istoria limbii române, Rosetti susține autohtonismul albanezilor în nordul teritoriului actual, în vecinãtate cu populația vlahã, acest lucru fiind exemplificat prin numeroasele analogii în materie de limbã, care nu s-au putut dezvolta decât printr-un contact intim al celor douã popoare.
Evoluția fonetică similară a latinismelor în română și în albaneză indică împrumuturi simultane și identice, ceea ce nu se explică decât prin conviețuirea, prin locuirea într-un spațiu comun a vorbitorilor acestor două limbi.
Th. Capidan este de pãrere cã poporul albanez s-a format pe teritoriul national din nordul Albaniei, într-un tinut în care el putea veni în atingere cu populatiunile românești medievale din sudul Dunãrii.Prin aceasta, trebuie sa admitem si existenta unei simbioze albanoromâne.

N.A Constantinescu constata că acum o mie de ani, masa româneascã timoceanã, se intindea pânã în regiunea orașelor Niș-Vranje, unde fãcea legãtura cu masa etnicã albanezã care popula teritoriul pânã la Adriatica.
Numai admitând aceastã legãturã, care s-a rupt în epoca modernã, ne putem explica și legaturile culturale și de limbã dintre poporul albanez și cel roman.
Aceeași pãrere despre înrudirea și asemãnãrile româno-albaneze, este susținutã și de lingvistul acad. Alexandru Graur, conform căruia limba albanezã este, în afarã de greacã, singura limbã autohtonã care s-a pãstrat din antichitate în Balcani.
Elementele comune ale albanezei numai cu romana, ca și fapte de altã naturã, fac ca albaneza sã fie consideratã tot mai mult continuarea acelei limbi care constituie substratul limbii române, traca, dupã unii, chiar daco-moesiana.
Confluentele lingvistice demonstreaza ca spatiul tracic, in special nordul si sudul Dunarii, a ramas omogen nu numai pe plan biologic, dar si lingvistic.
Traco-lllirii se dovedesc a fi membrii unei mari comunitati, fara granite fixe intre ele, cu aceleasi obiceiuri si acelasi mod de viata. Pentru publicul nespecializat in lingvistica, nu apare lipsit de interes faptul ca, in urma cu mai multe decenii, invatatii Gustav Weigand si Kristian Sandfeld au lansat ideea unei limbi balcanice, care ar fi cuprins româna, albaneza, neogreaca, bulgara si chiar sarbo-croata.
Albaneza, romana si bulgara ar fi trei ipostaze ale aceleiasi limbi: Albanezii fiind Traci care pastreaza limba veche, Românii – Traci romanizati, iar Bulgarii, Traci slavizati.
———————–

Bibliografie (surse) :

1. Constantin Papanace, Geneza si evolutia constiintei nationale la
macedo-romani, Bucuresti, 1995, p.33.
2.Theodor Capidan, Simbioza albano-romana si continuitatea
romanilor in Dacia, in Revista Fundatiilor Regale, nr.5, Bucuresti, l943,
p.244..
3. Constantin Rezachevici, Istoria popoarelor vecine si neamul
romanesc in Evul Mediu, Editura Albatros, Bucuresti, 1998, p.263-264.
4.Boirevista, Inrudirea limbei romana cu cea albaneza, in Tribuna
Albano-Romana, nr.1-2, Bucuresti, 1916, p.15.
5. Ibidem.
6. Eqrem Cabej, Introducere in istoria limbii albaneze, Editura
Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, l997, p.1O.
7. Grigore Brancus, Cercetari asupra fondului traco-dac al limbii
romane, Institutul roman de Tracologie, Bucuresti, 1995, p.8-9.
8. Luan Topciu, Sentimentul dorului la Asdren, Poradeci si Kuteli,
Bucuresti, l999, p.ll.
9. Eqrem Cabej, Hyrje ne historine e gjuhes shqipe (Introducere in
istoria limbii albaneze), Tirana, l97l, p.l7l.
1O. Giuliano Bonfante, Studii Romeni, Roma, 1973, p.68.
11. originea.org/2010/12/legaturile-de-inrudire-romano-albaneze

file:///C:/Downloads/i30205RUDIREA%20ORIGINAR%C4%82%

20DINTRE%20POPOARELE%20ROM%C3%82N%20SI%20ALBANEZ%20(3).pdf
Read more: http://www.rbnpress.info/wp/inrudirea-originara-dintre-popoarele-roman-si-albanez/#ixzz2fRu8TFTd

 

 

 

Reclame

O altfel de istorie.Substanța ne-greacă a grecilor din Grecia.Zanafilla e Greqisë moderne është kryekëput shqiptare

O imagine de epoca in care se vede  clar  cine a luptat pentru eliberarea Greciei

Din cand in cand apar in mas media europeana discutii privind istoria Balcanului. Cea mai fierbinte tema este disputa vechie intre greci si albanezi, Exista o confuzie mare asupra originii si apartenentei popoarelor din  Balcani.

Multi pseudo- istorici au creat (prin falsuri) imaginea helenista a populatiei locale din sudul Greciei, pentru a veni in sprijinul ideologiei adoptata de Fanarioti si Patriarhia Fanarului.

Marilor puteri (Franta, Anglia si Rusia) le-a convenit aceasta teorie atunci cand se pregateau sa imparta teritorile Imperiului Osman din Balcani.

Acum confuzia este asa de mare si a devenit greu de acceptat  ca toata istoria servita in secolul XX nu este altceva decat un produs al  politicii si al  intereselor geopolitice.

Substratul Greciei moderne este albanez

Autor : Salih Mehmeti

Obsesia bolnava a Greciei pentru a-si insusii nu numai prezentul dar si trecutul antic este descrisa si de ziarul New York Times (1994) care se refera la pozitia Greciei ca la o ‘isterie pentru istorie’. Iar un diplomat necunoscut occidental, citat in New York Times (1995) a descris pozitia Greciei ca fiind “complet irationala”. Strigatele isterice ale trupelor speciale ale marinei Greciei, care in timpul paradei din 2010 spuneau “grec te  nasti, grec nu poti deveni” este  caraghioasa si in acelasi timp este un indicator ce ne arata ca ideologia greaca  de azi habar n’are de semnificatia din antichitate a termenului “grec”, care sub niciun mod nu trebuie confundat cu cel de azi.

Mantra exprimarii etnonationale din Grecia are la baza crearea mitului modern asa numitei “continuitate neintrerupta” istorica si culturala, unde grecii de azi nu sunt altceva decat drept urmasii lui Pericle, Platon si Solon. Se ajunge azi pina acolo, incat in Grecia ‘Bizantina’ se canibalizeaza si eretizeaza verbal apartenenta albaneza. Cu un secol inainte nu era asa.

Pe harta Balcanului,nu se vede Grecia nicaieri.

Albanezii in teritoriul care azi se numeste Grecia.

‘The Atlantic Monthly’ scria: “…. nu exista nume mai nobile si mai de onoare in Atena, nu exista familii cu influenta mai mare in cercurile politice, ca cele ale conducatorilor albanezi in razboiul din 1821, cum ar fi Tombazisi, Miauli si Kundurioti” (1882:31).

Intr-adevar, inceputul Greciei moderne este complet albanez. Oricare scriitor cronicar sau istoric din secolul nouasprezece, sublineaza in mod regulat fatada albaneza a celei care azi se numeste Grecia.

C.M.Woodhouse scrie: “…. ma mira faptul ca acei conducatori ai apararii libertatii Greciei din acel timp, in  majoritatea lor nu erau greci”

Dupa antropologul Roger Just, majoritatea ‘grecilor’ din secolul nouasprezece, nu numai ca nu se cheamau heleni (aceasta eticheta au invatato mai tarziu de la intelectualii nationalisti), dar nici nu vorbeau greceste, in general se vorbea in diferite dialecte ale limbilor albaneze, vlaha (armani) sau slava.

Misha Glenny, un cercetator american al Balcanului, pune in evidenta ca filohelenii din America, Britania si Europa occidentala clamau un stat liber grec; aceasta a fost o incercare romantica pentru a readuce in viata cultura helena a trecutului. Putini printre ei cunosteau schimbarile majore petrecute pe pamantul oraselor – state antice. Multi dintre ei au fost dezamagiti rau de lipsa similaritatii fizice cu helenii – asa cum era imaginata intruchiparea lor clasica.

Natiunea greaca a fost creata de catre Franta, Anglia si Rusia!

Nu a existat niciodata o natiune greaca, aceasta a fost create de marile puteri, Franta, Anglia si Rusia in colaborare cu Fanariotii si biserica ortodoxa,  in sec.XIX. In acest cadru, chiar statul Grec este un produs al celor numiti mai sus.

Cine erau Fanariotii?!

 Fanariotii erau o patura intelectuala compusa din diferite etnii ale Balcanului care foloseau limba Bisericii Ortodoxe (inventata tot de biserica bizantului, sec.IX) pentru invatatul lor. Era tocmai aceasta patura multietnica, care a format nucleul ideologic al helenismului. Teritoriile care astazi se numesc Grecia, in sec.XVIII – XIX,  erau locuite in cea mai mare parte a lor de albanezi. In perioada 1821 – 1829, albanezii din Peleponez si cei din Atika etc., au luptat pentru eliberarea pamanturilor de sub ocupatia Imperiului Osman. Aceasta lupta de eliberare a fost exploatata de catre Clerul ortodox si de Marile Puteri pentru a crea un stat independent, pe care l-au numit Grecia.

Cand a  fost creata Grecia, nimeni nu a intrebat populatia de etnia pe care o avea, si astfel au fost  numiti cu totii automat “populatia greaca”. Aceasta denumire i s-a dat poporului albanez si altor minoritati care locuiau in regiune, in asa fel incat  puteau fi identificati mai usor cu grecii antici.

Misha Glenny, in “The Balkans, Nacionalizm, War and the great powers”, pagina 26 scria: “… ani in urma, conceptul statului grec (produs al marilor puteri) nu a existat niciodata. Grecii nu stiau ce erau”. Mai mult, dupa antropologul Roger Just, majoritatea “grecilor” din sec.XIX,  proaspat eliberati de sub ocupatia turca, nu numai ca nu se numeau heleni (titulatura inventata de Fanarioti – Sh.B. ), dar nici nu vorbeau greceste, vorbeau in limba albaneza, vlaha (aromana)  si slava.

Iliricum se intindea si in Grecia de azi, creata de marile puteri.

Cine a creat ideologia helena, identitatea mitica greaca?!

Cercetatorul Vamik Volkan, la “Blood Lines form Ethnikc Pride to Ethnic Terorism”pagina 121-122 spune: “britanicii, francezii si rusii doreau ca identitatea grecilor moderni sa fie helena, ca sa raspunda nostalgiei europene pentru restaurarea civilizatiei precrestine helene”. Intre timp, in studiul “The Greece Might Still Be Free” scrie ca “grecii moderni aveau posibilitate sa descopere singuri ce erau si sa hotarasca dupa aceea cum sa fie numiti ei si tara lor. Lumea de afara (marile puteri) a decis in locul lor, pentru ca ei sa fie numiti greci si tara lor Grecia”.

Adica, helenismul nu este o entitate etnica si nicio identitate nationala, ci o ideologie al carei scop este sa converteasca toate etniile de acolo in greci. Acestia au fost  numiti heleni, iar filozofia : helenista.

Nu exista nicio harta antica, si nici medievala, in care sa fie stipulata denumirea Grecia, chiar si in sec. XVII – XIX se foloseau denumirile din Grecia antica. Deaceea, sub haina ideologiei helene (ca sa faca legatura dintre antichitate si epoca moderna) au fost create o natiune si un stat artificial (alcatuit din nationali albanezi si altii asimilati), denumit Grecia.

David Holden, autorul cartii ”Greece without Columns: the making of the modern Greeks” afirma : ”pentru mine, filohelenismul este o problema de dragoste cu un vis care imagineaza ”Grecia” iar ‘grecii’ nu au  un loc actual  al sau ca un popor adevarat, dar au niste simboluri de o perfectiune imaginara” (1972:12). Mai departe continua: ”…statul – natiunea greaca era o fabricatie a interventiei politice occidentale  – ideea fatala –  cum a numito Arnold Toynbee, exclusiv un nationalism occidental care lovea traditiile multinationale ale lumii din est. Ridicat la o scara teoretica, era un copil al  Renasterii si Rationalismului occidental”.

Cine au fost acesti majoritari non-greci, care in mod continuu sunt observati de aceiasi occidentali si care au alcatuit “natiunea” greaca???

 George Finlay, unul dintre istorici filohelenisti inflacarati, care a participat cu arma in mana la rascoala din 1821 –  1831, da o imagine albaneza aceleia care mai tarziu s-a numit Grecia: ”Maratona, Platsea, Leuktra, Salamisi, Mantinea, Ira si Olimpia, acum sunt populate de albanezi si nu de greci. Chiar si pe strazile Atenei, capitala regatului grec de un sfert de secol, inca se aude copiii vorbind albaneza in tmp ce se joaca in apropierea templului Tezeu-lui” (Istia revolutii din Grecia 1861).

Alti autori pun in evidenta majoranta albaneza in populatia oraselor principale ale Greciei acelor timpuri. Edmond About scrie in 1855: “Atena, acum 25 de ani, nu era altceva decat un sat albanez. Albanezii erau si inca sunt cei care constituie aproape toata populatia Aticii; printre cele trei categorii ale capitalei, sunt sate unde limba ”greaca” a lor abea se intelege.”

Consulul Frantei – Puqueville vorbeste despre majoritatea  albaneza a Aticii.

Henry A. Dearborn scrie  in 1819: “Elfis, aflanduse in drumul intre Megara si Atena – un sat sarac locuit de albanezii”. Cu alte cuvinte, bazandu-ne pe descrierile lu G.Finlay si F.Martin, albanezii populau toata Atica si Mesenia, partea cea mai mare a Beotiei, tot Salamisul, Korintul, Argolisul, si alte regiuni interiore ale Moreei (Peleponezul).

Albanezii au luptat, iar marile puteri au castigat Grecia!

John Hobhouse (1809), contemporan cu Bayron, vorbind despre intinderea Pasalacului lui Ali Pasa din Janina, spune ca in sud, referindu-se la o parte a Tebei, toata Negroponta (Eubeea), Livadia, Atica, zonele din jurul golfului Lepantos (Korintului) si a Moreei (Peleponezul), apartineau unuia dintre fii lui.

Sami Frasheri in enciclopedia lui multi volume “Kamus Al-alam”, la capitolul – elemente biografice ale albanezilor renumiti, scrie ca fii  lui Ali Pasa, respectiv Veli Pasa si Muhtar Pasa erau numiti ca Mytesarifi ai Atenei (Muhtar) si Moreei (Veli).

Acest fapt dovedeste ca zece ani inaintea formarii Regatul Grec, ea se numea Albania nu numai din aspectul politic dar in mod special cel etno-lingvistic.  Exista nenumarate documente etnografice ce apartin timpului, care evidentiaza caracterul albanez al locutorilor zonei unde a fost creat acest regat numit Grecia.

Jakob Philipp Fallmerayer, calatorind prin Grecia, a intalnit in Atika Beoti, iar intro mare parte a Peleponezului – albanezi, care nu intelegeau nicio boaba greaca. “Daca cineva numeste aceasta tara Albania Noua, scrie autorul, va da numele ei adevarat”. Pentru el, aceste provincii ale Regatului Greciei sunt asa de legate cu helenismul, cat sunt scotieni in muntii Kandaharului si Kabulului din Afganistan.

A.Vasilev autor al unor volume intregi despre Imperiul Bizantin scrie: ”cu toate ca teoria lui Fallmerayer in general  este exclusa, si in zilele noastre este adevarat ca  o mare parte a insulelor din Arhipelag si aproape toata Atica, inclusiv si la Atena – traiesc albanezi”. Tocmai, acest popor luptator (despre care vorbesc cu admiratie europenii timpului) va fi avangarda rascoalei care a incoronat o Grecie independenta. ”Kundurioti – scrie Misha Glenny – cea mai puternica familie de navigatori din insola Hidrei de origina albaneza, a condus un grup important al luptei pentru eliberarea tarii”.

Woodhous precizeaza ca cel care  conducea rezistenta din nordul golfului Korintului era ‘suliotul Marko Bocari urmat de o majoritate de albanezi‘.

Lord Bayron, in timp ce cauta fapte contemporane pentru a arata ca spiritul helenic n-a disparut, s-a adresat tocmai  albanezilor sulioti. In perceptia europeana de atunci, helenii antici care au iluminat civilizatia Europei, erau vazuti ca albanezii acelei perioade.

David Roessel zice : ‘…..cind Disrael (primul ministru britanic) a facut grec eroul albanez Skanderbeg in  nuvela lui – Ridicarea lui Iskander (1831), el nu a incercat sa revizuiasca istoria sau sa elimine identitatea albaneza.

El pur si simplu nu vedea greci si albanezi ca termeni care se excludeau unul  pe celalalt‘.(cartea – In Byron’s Shadow:Modern Greece in the English and American Imagination).

Aici este de remarcat afirmatia sincera si legitima a profesorului grec Niko Dimous la un intreviu acordat  pentru New York Time :’Noi vorbeam albaneza si ne  numeam pe noi insine – romǎ (ro-më (alb) = sa mai traiesti) , dar mai tarziu Winkelman, Gate, Victor Hugo, Delakroiks ne-au spus – nu , voi sunteti heleni, urmasii directi ai lu’ Platon si  Sokrat-, si asa ne-am facut‘ (23 iunie 2009).

Regele Otto I cu fustanela albaneza.

In afara celor spuse mai sus, in cronicile razboiului pentru eliberarea Greciei, eroii, capitania si soldatii erau albanezi. Despre aceasta vorbeste si faptul ca imediat dupa razboi, in timpul regelui bavarez Otto I, imbracamintea emblematica albaneza – cu fusta, a fost adaptata ca imbracaminte oficiala a Greciei, care este folosita chiar de catre garda militara de azi. De aceea, steagurile laudaroseniei grecilor sunt un indicator al falsitatii pretentiilor pe care le au.

Sensul ne-grec al numelui ‘Grec’

Insusi originea termenilor ‘Greci’ si ‘Grec’ este ilira. Majoritatea istoricilor contemporani afirma ca termenul ‘Grec’ este fara dubii legat de numele ‘ Graikhos’ ( Γραικός) pe care l-a pomenit primul Aristotel (Meteorologica I. Xiv), studiile au aratat ca acest nume se folosea de catre iliri pentru a deosebii Dorieni din Epir (pentru care se accepta in mediul istoriografic mondial ca aveau partial caracter iliric) de  Graii, nume autohton pentru o populatie din Epir.

Irad Malkin (1998), istoric de la Universitatea din  Tel-Aviv , spune ca termenul ‘Graikoi’ s-a raspandit in sudul Italiei de catre Ilirii si Mesapi (Irad Malkin: The returns of Odysseus – colonization and ethnicity).

Henry Welsford (1845) spune ca ‘ pellasgii’ au fost cei care au adus numele ‘Graikoi’ ( Γραικόi) in Italia, in acest timp,  Wilhem Ihne (1871) credea ca acest lucru a fost facut de Epirioti. In acest caz, unicitatea pellasgo-iliro-epiriota este de netagaduit, tocmai datorita confuziei continue a cercetatorilor insusi, fata de istoria Pellasgilor, Ilirilor si Epiriotilor.

George Grote in Istoria Greciei, zice ca ‘Graikoi’ erau un popor Ilir, al caror nume presupunea ‘munteni’ (George Grote: History of Greece).

Osborn William Tancock (1874) spune ca Graecii era un trib mic asezat pe litoralul Ilir. Mai tarziu romanii vor chema toti helenii antici cu denumirea generala – Greci sau mai concret ‘Graeci’.

Leonard Robert Palmer (1988) spune raspicat – numele ‘Graeci’ este Ilir, iar Eric Patridge (1977) il considera de ‘origine pellasge’.

Malte Brun (1829) in timpul cercetarilor lui pentru a demostra ‘structura helenica’ a limbii albaneze spune ca ‘Graia’ (Γραία) se explica prin cuvantul albanez ‘Grua’. Si profesorul literaturii grecesti de la Universitatea din Palermo, Xhyzepe Krispi (1831) sustine descifrarea propusa de Malte Brun: ‘ Γραία’ se numea femeia batrana, dar poate sa semnifice foarte bine si pe doamna casei (gospodara), in sensul femeii cu experienta. In orice caz cuventul Grua este un cuvent foarte vechi.

Nicholas C.Eliopoulos (2002) afirma ca, in perceptia romana, prin ‘Graeci’ se identificau cu identitatea lor matriarhala. Aceasta se intareste si prin marturiile bogate ale autorilor greco-romani care povestau ca in lumea Iliro-Epiriota exista un respect deosebit pentru genul feminin, in mod deosebit pentru sotie. William Ridgeway, istoric britanic spune ca Aristotel avea in vedere ilirii cand spune ca popoarele de luptatori si militari, in afara de Celti, au fost sub dominatia femeilor. Iliri erau sub gineokratie ( dominatia femeilor) in secolul al treila inainte de Hristos, asa ca nu trebuie sa ne suprinde ca cel mai important monarh ilir a fost femeie. Aceasta era Teuta, regina ilira care in 228 inainte de Hristos i-a ucis pe solii trimisi de Roma.

In ‘Encyclopaedia Britannica’ (1911) se afirma la fel: ‘se pare ca femeile din Iliria au avut o pozitie inalta in societate si aveau chiar putere politica’. Marturia a Pseudo-Skylaksi la ‘Periplus’ (21) despre faptul ca liburni se supuneau  puterii femeilor este interpretat de un sir de cercetatori contemporani ca un fel de matriarhat. Iar Stipceviq (1974) crede ca avem de a face cu ‘ramasitele unei institutii antice, radacinele careia trebuie cautate in perioda preindoeuropeane’.

Strabon,  in scrisurile lui (7.7.12) vorbeste de o casta de preoti ai Dodonei pellasgice(perioada prehelena), unde  preotese erau trei femei (ὕστερον δ’ ἀπεδείχθησαν τρεῖς γραῖαι, ἐπειδὴ καὶ σύνναος τῷ Διὶ προσαπεδείχθη καὶἡ Διώνη.

In cadrul legendelor pellasgice, mai ales in legenda lui Perseu, se pomeneste de trei zeite, numite GRAIAI, care in imaginatia mitologica se prezentau ca femei batrane, nascute batrane. Pentru a-i da legitimitate stiintifica etimologiei mai sus mentinute, unde ‘graia’ se suprapune cu ‘grua’ in albaneza, ne serveste destul  textul  lui Strabon (VII,2) care spune ca in limba molosilor si thesprotilor, batranele se numeau ‘ γραίας πελίας‘ (graias pelias). Cu alte cuvinte, descifrarea definitiva a numelui Grek – ‘Graikoi’ este legata de cuvantul iliro-albanez ‘gra plaka’ ca o referinta directa pentru cultul mamei si al sotiei in lumea antica pellasgo-Ilira.

In multitudinea dialectala a limbii albaneze, gasim corespondente pentru  γραίας cum ar fi de exemplu gra (in plural), graria, granimi, etc. Si mai tarziu cu etnonomul ‘grec’ sau ‘greci’ erau subintelesi in mod substantial albanezii. Un exemplu clar a fost atunci cand o localitate ‘Piana del Greci’ din Palermo in Sicilia, era locuita permanent de albanezi din ritul ortodox. Mai tarziu in jurul anilor 30 din secolul trecut,  denumirea localitatii s-a schimbat in Piana degli Albanesi (Hora e Arberesheve).

——————————–

Tradus de Perparim Demi:

Nota tr.

Cat de putin stim despre adevarata istorie, ne-am obisnuit cu politica, cu interesele lor si cu minciuna, si am uitat sa punem intrabarea – ce este real din tot ce ni se spune???.

Steagul Greciei nu reprezinta nici un simbol al culturii stavechi  a Balcanului, este pur si simplu crucea bisericii ortoxe bizantine, iar culoarea bleu se trage tot din Bizant . Imbracamintea popular a grecilor (daca scoatem din socoteala pe cea a albanezilor si a vlahilor) nu poarta nici un semn al popoarelor stravechi din regiune. Muzica greceasca iti aduce aminte de curtea imparatilor bizantini, cand se stie ca muzica autohtona este celebra polifonie, pe care o gasim in  toate variantele la folclorul albanez. In muzeul Londrei si la Louvre, toate picturile realizate de celebrii pictori occidentali, care au calatorit in regiunea Greciei in sec. XVII – XIX,  reprezinta numai personaje istorice albaneze sau dansatori si razboinici din Epir.

Ce au facut ei, nu are decat un nume: furt de istorie, furt de folclor, furt de identitate nationala!!! Si ca sa faca aceasta helenizare au apelat la cele mai crude metode – crime, epurari, deportari, genocid, care au durat un secol.

Totul a plecat de o idee romantica,  a unor intelectuali occidentali pasionati de literatura antica –  filoelenii.

Info – Wikipedia:

Regatul Greciei (limba greacă: Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος, Vasíleion tīs Elládos) a fost un stat înființat în urma prevederilor Convenției de la Londra din 1832 a Marilor Puteri – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Monarhia din iulie Franceză și Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internațional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independență totală. Regatul Greciei a fost urmașul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independență al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia și a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, și a durat până în 1974, când, la sfârșitul perioadei de șapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară și a fost proclamată a treia Republică Elenă.

Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 și au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când contele a fost asasinat. Din 1831, Grecia s-a scufundat în luptele unui război civil. În acest moment, Marile Puteri au hotărât să transforme Grecia în regat. În timpul Conferinței de la Londra din 1832, Regatulu Unit, Franța și Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, și de aceea a fost instituit un consiliu de regență, care a condus țara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaționali bavarezi. În acele vermuri, chiar și monarhul se autointitula „consilier șef”.

Sursa

 

 

Substanca jo’greke e grekëve dhe Greqisë

 

 

ZANAFILLA E GREQISË MODERNE ËSHTË SHQIPTARE

 Zanafilla e Greqisë moderne është kryekëput shqiptare

   Obsesioni i sëmurë i Greqisë për të përvetësuar jo vetëm të tashmen por edhe të kaluarën e moçme është qesëndisur nga gazeta si New York Times (1994) e cila i referohej pozicionit të Greqisë si ‘histeri mbi historinë’. Kurse një diplomat i panjohur perëndimor i cituar në New York Times (1995) e përshkruante pozicionin e Greqisë si “tërësisht iracional”. Klithjet histerike të togës së marincave grek që përçarteshin se “grek lindesh, grek nuk bëhesh” jo që janë qesharake por edhe janë tregues se ideologjia e sotme greke s’e ka haberin e domethënësisë së termit “grek” në lashtësi dhe sot, që për hir të së vërtetës nuk duhen ngatërruar në asnjë mënyrë. Mantra e ligjërimit etnonacional në Greqi ka të bëjë me sajimin e mitit modern të së ashtuquajturës “vazhdimësi e pakëputur” historike e kulturore nga ku grekët e sotëm s’janë gjë tjetër pos pasardhës vijëdrejtë të Perikliut, Platonit e Solonit. Derisa sot në Greqinë bizantine kanibalizohet e heretizohet verbalisht me të qenurin shqiptar, para një shekulli nuk ishte kështu.

Salih Mehmeti

http://www.pashtriku.org/

VIDEO:DOCUMENTARE DESPRE KOSOVO REALIZATE DE TELEVIZIUNILE DIN ITALIA SI CEHIA

PENTRU VIZIONARE,CLICK PE LINKUL DE JOS:

http://www.kosovo.ro/filme-documentare-despre-kosovo/razboiul-infinit-un-documentar-oferit-de-rai-tre/

http://wwwstatic.megavideo.com/mv_player.swf?image=http://img3.megavideo.com/d/8/d529dcb57c3c6cfe43814f824d3774.jpg&v=F0H7PIC9