CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Curtea Constituțională din Ucraina pune semnul egalității între comunism și nazism și interzice deopotrivă folosirea simbolurilor naziste și comuniste


La o demonstrație de protest în fața Curții Constituționale la Kiev

Foto: Un protest în fața Curții Constituționale la Kiev

Curtea Constituțională din Ucraina a lăsat în vigoare legea care pune semnul egalității între comunism și nazism și interzice folosirea simbolurilor naziste și comuniste deopotrivă.

Decizia instanței supreme ucrainene în care se spune între altele că și un regim, și celălalt au folosit metode similare de aplicare „a politicilor de stat represive” vizează o lege adoptată în Ucraina în 2015.

Aceasta a creat suportul juridic pentru înlăturarea a mii de monumente sovietice din localitățile ucrainene, trezind critici la Moscova.

Legea a fost adoptată la un an de la anexarea Crimeii de către Rusia și declanșarea războiului separatist din Donbas, fiind văzută ca o încercare a Ucrainei de a eradica influențele rusești din societate, scrie în data de 17 iulie a.c. portalul https://moldova.europalibera.org/

Cu toate acestea, după 20 de ani de existență sub deviza valorilor europene și a spiritului european,  ucrainenii au reluat marșurile naziste pe străzile din Kiev, se mândresc cu genocidul săvârșit asupra evreilor, polonezilor și rușilor în timpul războiului mondial, în timp ce o mare parte dintre ei tânjesc după „valorile” comunismului.

 

 

Imagini pentru demonstratii comuniste în ucraina

 

 

Este limpede că indiferent sub ce deviză ar trăi poporul ucrainian, nazismul și comunismul nu au putut fi eradicate din Ucraina, cel puţin până astăzi.

Reclame

03/08/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ecouri în presa internațională după cotropirea Basarabiei și nordului Bucovinei de către soviete la 28 iunie 1940

Imagini pentru ultimatumul sovietic photos

Raptul Basarabiei și al nordului Bucovinei, 28 iunie 1940: ecouri din presa internațională a epocii

 

Agresiunea sovietică s-a produs în dimineața zilei de 28 iunie ca urmare a ultimatumului înaintat României cu două zile mai devreme de către guvernul sovietic. 

Al Doilea Război Mondial începuse cu aproape un an mai devreme, în septembrie 1939, și întreaga atenție a opiniei publice era concentrată asupra operațiunilor militare care se desfășurau în diferite colțuri ale Europei și pe alte continente.

Prezentăm câteva ecouri din presa internațională referitoare la acest act barbar.

* * *

Jurnaliștii din presa franceză au dorit să prezinte un tablou mai amplu, încercând să descrie premisele care ar fi condus, după părerea lor, la anexarea celor două provincii românești de către Rusia sovietică. Deși referințele istorice suferă de anumite carențe (vezi comentariile la extrasul de mai jos), în linii mari autorul reușește să transmită ideea unor teritorii jinduite de-a lungul secolelor de puterile din regiune, și care au fost utilizate în calitate de monedă de schimb în aranjamentele internaționale:

Franța, Le Petit Parisien, luni, 1 iulie 1940: 
„Basarabia și Bucovina schimbă deseori stăpânii” 

În istoria balcanică, tulburată de-a lungul secolelor, Basarabia și Bucovina nu prea au avut noroc. 
Invadată de mai multe ori de armatele ruse, Basarabia, aflată atunci sub suzeranitate turcească, a fost cedată Rusiei prin tratatul de la București din 1812. Rusia și-a mărit teritoriul, încorporând gurile Dunării prin tratatul de la Adrianopol din 1829. Ulterior, Basarabia a fost retrocedată Principatelor Dunărene prin tratatul de la Paris de la 18561 și reîncorporată în Rusia, cu excepția gurilor Dunării, prin tratatul de la Berlin din 18782.
Pe 28 octombrie 1920 un tratat restituia Basarabia României.

Dar Sovietele au refuzat întotdeauna să recunoască o cedare pe care ei nu au consimțit-o.
Istoria Bucovinei se confundă, în Evul Mediu, cu cea a Moldovei, a cărei parte septentrională o formează. Baza populației sale este slavă3, îmbogățită cu elemente românești, maghiare și altele. 
În 1769, în timpul războiului cu Turcia, rușii au ocupat Bucovina, pe care au evacuat-o după tratatul din 1774. Austriecii le-au luat locul un an mai târziu. Ei au dat numele actual al acestei provincii după un cuvânt slav, care înseamnă „țara pădurilor de fagi”. În curând, această regiune devine un ducat particular în cadrul Imperiului Austro-Ungar. 
În secolul XIX, deșteptarea națională românească a repus Bucovina pe ordinea zilei, cerând realipirea acesteia la regatul României reconstituit.

* * *
La numai un an după încheierea războiului civil, Spania anului 1940 se afla în plină dictatură a regimului franchist, iar această evoluție politică se reflectă și în ideile și-n atitudinile presei de largă circulație. Din materialul ce urmează transpare o stare de spirit anticomunistă și de compasiune față de România agresată de sovietici.

Alte ziare franchiste, pe care le-am putut consulta, manifestă un antisemitism violent, considerându-i pe evrei vinovați de relele prin care trec românii, și o atitudine neutră sau chiar favorabilă față de regimurile nazist din Germania și cel fascist din Italia.

Spania, La Vanguardia Española – sâmbătă, 29 iunie 1940:
„Noutatea Zilei”

Fără a se preocupa să mai caute un pretext, continuând să fie la fel de brutală ca și atunci când a dat buzna peste țările baltice, cu un cinism rece și profitând de o situație care îi permite să acționeze cu costuri reduse, Rusia a acaparat Basarabia – o fâșie de pământ îngustă, bogată în grâne, cu capitala la Kichinew sau Chișinău, un sat enorm de o sută de mii de locuitori, mai degrabă decât un oraș –, și Bucovina sau Țara Fagilor – leagănul țării moldovenești, patria mănăstirilor venerabile în care se află mormintele vechilor regi ai țării. Astfel, prin anexarea celor două provincii și fără a trage un foc de armă, rușii își deschid porțile Balcanilor.

Până în acest moment nu avem confirmarea oficială a altor pretenții din partea rușilor, care ar rezulta în dominarea de facto a Kremlinului asupra întregii Românii. Chiar și așa, lucrurile pe care le cunoaștem pe căi oficiale ne permit să înțelegem gravitatea acestei noi ofensive a URSS în Balcani, regiune atât de ușor inflamabilă și aflată sub dubla presiune a comunismului și a panslavismului. La fel, este clară dorința URSS de a se instala la gurile Dunării, marea arteră de transport a Europei Centrale. (Santiago Nadal)

* * *
Despre (o altfel de) Unire, în stil tipic sovietic, ne vorbește presa sovietică din vara anului 1940. Folosind un tipic limbaj de propagandă, jurnaliștii din URSS nu ezită, pe zeci de pagini ale mai multor ediții ale marilor cotidiene de stat, să ridice în slăvi „dorința de libertate a oamenilor muncii de pe ambele maluri ale Nistrului”, și să înfiereze, cu aceeași putere și violență a limbajului, cei 22 de ani de „întunecime și teroare” care ar fi provocați în Basarabia și în nordul Bucovinei de către „boierii și moșierii români”. Dacă e să comparăm acest limbaj cu prestația presei ruse din zilele noastre, ne dăm seama că, pentru mulți slujitori ai regimului moscovit din toate timpurile, cele aproape opt decenii care s-au scurs de la ocupația din 1940 au trecut degeaba. N-au înțeles nimic.

URSS, Izvestia – joi, 11 iulie 1940:
Reunirea poporului moldovenesc 

Deasupra Basarabiei fâlfâie drapelul roșu al Țării Sovietelor. Este restabilită dreptatea, batjocorită de boierii români cu douăzeci și doi de ani în urmă. Frații noștri de sânge sunt izbăviți de regimul de ocupație sângeros și întorși către patria-mamă. A venit sfârșitul anilor de nedreptate și înjosire, sărăcie și foamete. 
De acum înainte, oamenii muncii din Basarabia – moldoveni, ucraineni, ruși, evrei și alte naționalități, eliberați de sub robia străinilor –, pășesc pe drumul larg al vieții socialiste. Pe acest drum în fața lor s-au deschis cele mai vaste posibilități de înflorire rapidă a tuturor forțelor lor economice și sufletești, care au fost sugrumate fără milă de către moșierii capitaliști români. A fost întoarsă o nouă pagină a istoriei: peste 3 milioane de oameni ai muncii din Basarabia și nordul Bucovinei au început să-și construiască singuri o viață nouă pe meleagurile lor natale, sovietice, fiind protejați de o mare lege – Constituția lui Stalin. 
În aceste zile marea familie a popoarelor URSS este cuprinsă de entuziasm și bucurie. Un sentiment aparte de satisfacție îl trăiesc și oamenii muncii din Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Peste două decenii poporul moldovenesc a fost despărțit cu de-a sila. Pe un mal al Nistrului, unde se întindea Moldova Sovietică, populația se bucura de toate privilegiile unei existențe libere și independente, de roadele muncii pașnice și ale unei vieți culturale și îndestulate.

De cealaltă parte a Nistrului domnea asuprirea, întunecimea, teroarea și frica permanentă față de ziua de mâine. În stânga Nistrului moldoveanul era sătul și liber, egal în drepturi și respectat. În dreapta Nistrului moldoveanul era un rob mizerabil, trăia ca o vită flămândă, bună de abator. Zilele de coșmar, trăite de poporul moldovenesc sub călcâiul ocupanților, au plecat în neant.

* * *
Presa americană face dovada unei abordări care se vrea mai degrabă obiectivă, luând forma unei analize geopolitice neutre, epurate de emoții. Într-un articol vast, pe aproape două pagini complete din revista Time din 15 iulie 1940, autorul vorbește despre obiectivele pe care le urmărește URSS și pe care le îndeplinește ca urmare a acțiunilor întreprinse de prim-ministrul sovietic Veaceslav Molotov (portretul lui Molotov apare și pe prima pagină a revistei). Analiza ține cont și de alte evenimente întâmplate recent, plasând acțiunile agresive ale Rusiei (împotriva Țărilor Baltice, Poloniei și României) într-un context al complicității și susținerii mutuale între Rusia sovietică și Germania nazistă.

SUA, Time – luni, 15 iulie 1940:
 „Rusia: ce vrea Molotov”

În decurs de șase săptămâni Rusia a ocupat și sovietizat cele trei republici baltice – Lituania, Letonia și Estonia – și a acaparat de la România Basarabia și nordul Bucovinei.

Săptămâna trecută Armata Roșie avansa cu febrilitate de-a lungul malului răsăritean al Prutului, în timp ce premierul Molotov făcea Europa de Sud-Est să transpire din trei motive:

– De la România, Rusia vrea să obțină controlul asupra capurilor de pod de pe Prut și de pe Dunăre la Reni, și Insula Șerpilor de la gurile Dunării, ceea ce ar oferi Rusiei controlul asupra celui mai important curs de apă din Europa Centrală.
– De la România, Bulgaria susținută de Rusia dorește imediat Dobrogea de Sud.
– De la Turcia, Rusia vrea să obțină cel puțin controlul asupra Dardanelelor, care este poarta spre Marea Neagră și constituie un obiectiv istoric pentru care Rusia Țaristă și Imperiul Otoman s-au luptat în opt războaie.

 

http://www.contrafort.md/categorii/raptul-basarabiei-i-al-nordului-bucovinei-28-iunie-1940-ecouri-din-presa-interna-ional

_______________
1 Confuzie: în 1856 Moldovei i-au fost retrocedate doar 3 județe din sudul Basarabiei
2  Idem
3  Inexactitate contrazisă de afirmația ulterioară, referitoare la „deșteptarea națională a românilor”

08/06/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Din respect pentru memoria celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile zilei de 23 august 1944

 

 

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 foto

23 AUGUST 1944 – LOVITURA DE STAT

 

 

 

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester).

 

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destula abilitate poporului român unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru țara noastră.

S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racoviță, săvârsită în strânsa legatură cu Casa Regală si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora.

Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului său s.a

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni.

A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană.

Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților.

La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

 

 

 

           Regele Mihai                            Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință.

 

 

 

 

 

 

 

 

În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile.

Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS.

Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război.

De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm.

Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului.

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943.

În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri.

Astfel, este numit Cretzianu la Ankara, George Caranfil-la Helsinki si Fred Nanu-la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discuțiile si negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiții precise de armistițiu și nu de capitulare necondiționată, cum ceruse Roosevelt la Cairo.

Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României.

În forma sa finală, proiectul de armistițiu cu URSS de la Stockholm conținea urmatoarele conditți:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rușilor, fie vor ataca trupele germane. Rușii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;

2. Rușii acceptau ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea rămâne neutră;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revenea la patria-mama în totalitate;

4. Rușii se mulțumeau numai cu o fâșie de trecere în nordul țării, iar guvernul român putea să-și exercite functiile într-o parte a țării neocupată de armatele sovietice.

Condițiile de armistițiu negociate la Stockholm cu rușii, deși mult mai avantajoase pentru România, față de cele de la Cairo, implicau recunoașterea reanexării Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Rusia.
În paralel cu negocierile de armistițiu de la Stockholm și Cairo și cu complotul regal privitor la armistițiu, prin trimisii regelui, se duceau tratative  de scoatere a României din războiul antisovietic și de către Partidul Comunist.

Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în desfășurarea ulterioară a evenimentelor declanșate la 23 august 1944.

Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care a însemnat de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic.

Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca. 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”.Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui.

Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior).

Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 photos

 

 

 

 

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.

După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au avut forța necesară să joace un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric.

În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989, ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea avea o serioasă încărcătură emoțională și simbolistică.

Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite, a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului.

De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război.

Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii, nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni.

În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat.

În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici.

Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării.

Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări.

Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă.

Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române.

În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc.

Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist.

Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor.

Aceștia erau pregătiți ca, o dată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze un guvern comunist marionetă, condus de Ana Pauker.

Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară.

În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

 http://romaniatotalitara.wordpress.com/2008/08/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-nationala?fb_comment_id 

http://frumoasaverde.blogspot.com/search/label/Regii%20Rom%C3%A2niei

09/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: