CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Din respect pentru memoria celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile zilei de 23 august 1944

 

 

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 foto

23 AUGUST 1944 – LOVITURA DE STAT

 

 

 

Actul de la 23 August a fost opera colectivă a membrilor oligarhiei tradiționale, a monarhiei și a aparatului de stat, toți luptând să-și salveze pozițiile avute timp de secole. (C.W. Forester).

 

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destula abilitate poporului român unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru țara noastră.

S-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racoviță, săvârsită în strânsa legatură cu Casa Regală si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora.

Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului său s.a

Pe 23 august 1944, pentru a evita un război pe teritoriul României, Regele Mihai a lansat lovitura de stat împotriva guvernului Antonescu, trecând de partea aliaților. Rezultatul a fost scurtarea celui de-Al Doilea Război Mondial cu câteva luni, fiind salvate viețile a sute de mii de oameni.

A permis totodată creșterea vitezei cu care avansa Armata Roșie și a dat Armatei Române posibilitatea de a elibera țara de ocupația germană.

Dar în absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice i-au tratat în continuare pe români drept inamici. Acesta a fost semnat 3 săptămâni mai târziu, pe 12 septembrie 1944, în termenii dictați de Moscova. Lovitura de stat a dus practic la capitularea necondiționată în fața Aliaților.

La putere a fost înscăunat un guvern format de noua coaliție, Blocul Național Democratic, din care făceau parte țărăniștii, liberalii, social-democrații și comuniștii.

 

 

 

           Regele Mihai                            Ion Antonescu

23 august 1944 a însemnat pentru România o mare nenorocire: intrarea țării în sfera de influență a URSS, cu urmările știute. Ceea ce însă puțină lume știe, este că la 23 august 1944 regele Mihai a mințit cu bună știință.

 

 

 

 

 

 

 

 

În „Proclamația către țară”, redactată, se pare, de Lucrețiu Pătrășcanu și difuzată în seara acelei zile, suveranul a pretins că întoarcerea armelor a fost rezultatul unor negocieri și că România a beneficiat de condiții acceptabile.

Acest lucru nu este adevărat. Dimpotrivă, de la începutul anului 1944, Ion Antonescu și Mihai Antonescu începuseră tatonări diplomatice atât pe lângă aliații occidentali, cât și cu inamicul numărul unu, URSS.

Mihai Antonescu (ministrul afacerilor străine) tratase la Ankara, Berna, Madrid și Lisabona pentru ieșirea României din război.

De asemenea, ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, ca trimis al lui Ion Antonescu, purtase discuții directe cu omologul său sovietic, Alexandra Kollontai, la Stockholm.

Alți doi diplomați, prințul Barbu Știrbei și Constantin Vișoianu negociaseră la Cairo cu aliații vestici, trimiși fiind de Iuliu Maniu, cu știrea și acordul șefului statului.

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943.

În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri.

Astfel, este numit Cretzianu la Ankara, George Caranfil-la Helsinki si Fred Nanu-la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discuțiile si negocierile din capitala suedeză s-au concretizat prin formularea unor condiții precise de armistițiu și nu de capitulare necondiționată, cum ceruse Roosevelt la Cairo.

Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania urma să revină în întregime României.

În forma sa finală, proiectul de armistițiu cu URSS de la Stockholm conținea urmatoarele conditți:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rușilor, fie vor ataca trupele germane. Rușii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;

2. Rușii acceptau ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i părăsi teritoriul înainte de a-i declara război. În cazul retragerii trupelor germane, România putea rămâne neutră;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revenea la patria-mama în totalitate;

4. Rușii se mulțumeau numai cu o fâșie de trecere în nordul țării, iar guvernul român putea să-și exercite functiile într-o parte a țării neocupată de armatele sovietice.

Condițiile de armistițiu negociate la Stockholm cu rușii, deși mult mai avantajoase pentru România, față de cele de la Cairo, implicau recunoașterea reanexării Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Rusia.
În paralel cu negocierile de armistițiu de la Stockholm și Cairo și cu complotul regal privitor la armistițiu, prin trimisii regelui, se duceau tratative  de scoatere a României din războiul antisovietic și de către Partidul Comunist.

Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în desfășurarea ulterioară a evenimentelor declanșate la 23 august 1944.

Regele Mihai însă, deși știa toate acestea, a preferat să angajeze unilateral România într-un armistițiu, care a însemnat de fapt, o capitulare. El nu a tratat nimic.

Mai mult, armistițiul s-a semnat abia pe 12 septembrie 1944, iar regele a refuzat să pună în gardă Armata Română, aflată în calea bolșevicilor, asupra întârzierii și prevederilor reale ale actului, gest care a dus la căderea în prizonieratul sovietic, între 23 august și 12 septembrie, a cca. 130.000 de soldați români, ulterior deportați în Siberia.

După încheierea războiului, Stalin i-a acordat regelui cea mai înaltă decorație sovietică, „Ordinul Pobeda”.Tot drept răsplată, l-a lăsat pe tron până în ultima clipă înainte de a-l sili să abdice, ca să admire în voie noul drum pe care țara se angajase cu ajutorul lui.

Se spune că la discuțiile privind armistițiul, purtate între delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, și cea sovietică, având în frunte pe odiosul comisar al poporului Viaceslav Molotov, Pătrășcanu l-ar fi întrebat pe oficialul sovietic care e motivul pentru care condițiile impuse sunt atât de dure, „când Antonescu avea condiții mai bune” (cu referire la tatonările diplomatice menționate anterior).

Cu duritatea-i recunoscută, diplomatul pumnului în masă a dat un răspuns care nu lasă loc de niciun comentariu: „Antonescu reprezenta poporul; voi nu reprezentați pe nimeni”.

 

 

 

Imagini pentru 23 august 1944 photos

 

 

 

 

Cum se va prezenta regele Mihai în fața instanței supreme, istoria? Poate că posteritatea îl va judeca pentru răul pe care l-a făcut, atunci când realitatea despre evenimentele din acele zile va ieși la iveală, iar la conducerea țării nu se vor mai afla foști demnitari comuniști, a căror putere își trage seva din consecințele „revoluției antifasciste și antiimperialiste”.

După război, 23 august a devenit ziua națională a României, fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an. Cu toate că nu au avut forța necesară să joace un rol important în actul de la 23 august 1944, comuniștii l-au folosit în propriul interes.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Evenimentul a fost numit pe rând „insurecție armată” și „revoluție de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă”, iar regimul comunist și-a arogat timp de 45 de ani paternitatea actului istoric.

În ultimii ani ai regimului, manifestațiile de 23 august au servit cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acesta devenind principală figura a momentului. Stadioanele erau pline cu oameni aduși din fabrici, televiziunea transmitea programe speciale, defilări megalomane și petreceri populare. Așa sărbătoreau românii înainte de revoluție 23 august muncitoresc.

Dacă pentru tinerii născuți după 1989, ziua de 23 august nu înseamnă mare lucru, pentru generațiile educate anterior ea avea o serioasă încărcătură emoțională și simbolistică.

Ziua Națională, situată avantajos din punct de vedere calendaristic, începea cu defilarea de rigoare, după care toată lumea ieșea la iarbă verde. Parcurile și lizierele pădurilor de la marginea marilor orașe erau înțesate de oameni, mititeii și berea erau la ordinea zilei, iar fanfarele, tarafurile și grupurile folclorice asudau din greu. Cu alte cuvinte, tot românul se simțea bine.

Din punct de vedere istoric, evenimentele au avut o semnificație deosebită. Trecerea României în ultimul moment de partea Națiunilor Unite, a salvat țara de la un dezastru, prefigurat, de altfel, încă din 1942, după pierderea marilor bătălii de la Stalingrad și Cotul Donului.

De altfel, încă de pe atunci, toți factorii politici din țară au sesizat acest lucru, declanșând urgent negocierile pentru ieșirea României din război.

Din nefericire, cei 3 ani de război împotriva Uniunii Sovietice și „râvna” depusă de Armata Română în unele bătălii, nu ne-au fost iertate. Deși se știa încă din primăvara anului 1944 că zilele României sunt numărate, negocierile de armistițiu s-au desfășurat greoi, fie din pricina ezitărilor mareșalului Antonescu, fie pentru că aliații urmăreau să pedepsească exemplar România.

Uriașa concentrare de forțe sovietice pe frontul Iași-Chișinău, finalizată în luna martie, crea perspective sumbre pentru Armata Română, ce putea fi spulberată în câteva săptămâni.

În acest context, afirmația că ieșirea României a scurtat războiul cu o jumătate de an nu are nicio acoperire. Lovitura de stat de la 23 august nu a fost decât un act disperat.

În acele împrejurări, comunicatul dat în seara acelei zile, prin care se anunța trecerea României de partea Națiunilor Unite, a fost pur și simplul ignorat de sovietici.

Armata Română a fost tratată ca inamic, continuându-se ofensiva de cucerire a țării.

Starea de confuzie creată, degringolada în care se intrase, evidențiază clar neputința mareșalului Antonescu, depășit total de împrejurări.

Întoarcerea pe front în seara zilei de 23 august nu i-ar fi asigurat decât un sfârșit tragic, care ar fi încununat o carieră militară de excepție. Ezitările sale, faptul că nu a adus suficiente forțe din interior care să întărească apărarea în Carpații Meridionali și pe mult lăudata linie fortificată Focșani-Nămoloasa-Galați, au dus trupele Armatelor 3 și 4, care apărau Moldova, în prag de catastrofă.

Pe majoritatea frontului Iași-Chișinău raporturile de forțe erau de 20/1 în favoarea sovieticilor, în condițiile în care aceștia erau susținuți și de mii de tancuri, iar Armata Română nu avea niciunul. Această realitate crudă ridiculizează unele legende ce mai circulă și astăzi referitoare la invincibilitatea lui Antonescu.

După 23 august a început calvarul Armatei Române.

În condițiile în care armistițiul româno-sovietic a fost semnat abia peste 3 săptămâni (la 13 septembrie), în toată această perioadă, marile unități care se acoperiseră de glorie în cei 3 ani de lupte grele au fost în mod dezonorant dezarmate de noii aliați, sovieticii. Martori oculari au relatat cum, în Gara Pașcani, sute de ostași români dezarmați erau îndrumați spre vagoanele pe care scria cu cretă Pitești, Craiova, Ploiești etc.

Bucuroși că se vor întoarce acasă, aceștia urcau în grabă. Înțesate bine cu oameni, garniturile plecau apoi în Siberia. Au fost peste 120.000 de ostași luați prizonieri și trimiși în Siberia. Dintre aceștia, mai mult de jumătate nu s-au mai întors acasă.

În concluzie, România a fost tratată ca un stat învins. Consecințele s-au văzut la Conferința de Pace de la Paris și ulterior, când în țară s-a instalat guvernul comunist.

Totuși, lovitura de stat de la 23 august a cam încurcat planurile rușilor.

Aceștia erau pregătiți ca, o dată cu intrarea în București (planificată pe 26 august), să instaleze un guvern comunist marionetă, condus de Ana Pauker.

Așa, agonia a mai durat 3 ani, până ce regele Mihai, artizanul loviturii de stat de la 23 august, a fost alungat din țară.

În memoria părinților și bunicilor noștri, a celor peste un sfert de milion de eroi căzuți departe de țară, nu trebuie să minimalizăm semnificațiile acestei zile.

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

 

 http://romaniatotalitara.wordpress.com/2008/08/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-sau-tradare-nationala?fb_comment_id 

http://frumoasaverde.blogspot.com/search/label/Regii%20Rom%C3%A2niei

Reclame

09/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ungaria datorează mulţumiri publice României şi armatei române

 

                                                      

 

                                                         M O T T O

                                                                     E un subiect ce mă-ntristează şi amuză

                                                                     Ungaria pretinde României să îşi ceară scuză

                                                                     Că oferă mai multe drepturi etnicilor străini

                                                                     Decât oferă alte ţări pentru români.


   România şi armata română merită mulţumiri publice din partea Ungariei

                                  

Faptul că destinul a rânduit ca România şi Ungaria să fie ţări vecine, istoria a avut o anumită influenţă în viaţa lor.

În prima parte a anului 1919, ţara vecină Ungaria a cunoscut pericolul bolşevizării. Un aventurier Bela Kun,  a încercat şi reuşit pentru aproape o jumătate de an transformarea Ungariei în „Republică Sovietică”.

Bela Kun (pe numele de familie Cohen, până la maghiarizarea numelui), născut după datele istoricului militar Aurel Vaida, în localitatea Nimigea din Jud. Bistriţa-Năsăud, iar după alţi autori la Cehul Silvanie jud. Sălaj, pe data de 20 februarie 1886,  dintr-o familie de evrei.  Studiile liceale le-a făcut la Gherla iar facultatea de drept la Cluj.  Înainte de primul Război Mondial a făcut avocatură şi jurnalism la Cluj, aparţinând politic  Partidului Social Democrat Ungar.

Publică articole anarhiste pentru care a fost judecat şi condamnat la 1,5 ani de detenţie. În anul 1913 se căsătoreşte cu învăţătoarea Iren Gal. A părăsit activitatea de jurnalist , alegând să fie mic funcţionar. A lucrat casier la Comitetul de Asigurări Sociale ale Sindicatelor Cluj, fiind acuzat de delapidare, scăpând de judecată fugind la Budapesta.

La începutul Războiului se înrolează ca subofiţer voluntar în Armata Austro-Ungară. Trimis în Galiţia, luptă pe front obţinând rezultate bune motiv pentru care este avansat în rândul ofiţerilor.  În anul 1916 cade prizonier la ruşi şi este internat în lagărul siberian  de la Tomsk. Înţelege că Revoluţia Bolşevică ar fi pentru el o şansă, militează prin acţiuni în această direcţie fiind remarcat de liderii bolşevici siberieni şi chiar de cei de la Moscova. După 07 noiembrie 1917, Lenin îl aduce la Moscova şi-i încredinţează extinderea revoluţiei bolşevice  în Ungaria, asigurându-i susţinerea financiară în acest scop.

Soseşte la Budapesta în ziua de 3. Noiembrie 1918, când are loc declararea independenţa Ungariei faţă de Austria. Cu banii de la Moscova cumpără elemente  declasate constituindu-şi o reţea de colaboratori cu care pătrunde în marile unităţi  militare. Comandanţii militari a mai multor regimente trec de partea sa, datorită umilinţei pricinuite de înfrângerile de pe front.

Dispunând de cea mai mare parte a armatei sale Bela Kun îşi disimulează cu mare atenţie intenţiile sale comuniste internaţionaliste jucând foarte bine cartea ultranaţionalistă promiţând readucerea Ardealului la Ungaria pe calea armelor. De partea sa, atrage şi Divizia de secui din Transilvania, fiind acceptat de unele cercuri conducătoare de la Budapesta, fiind văzut ca un salvator  al naţiunii maghiare.

În luna noiembrie 1918, Kun creează Partidul Comunist Maghiar, devenind preşedintele comitetului central. Toţi care erau împotriva lui au fost torturaţi şi împuşcaţi, , greviştii împuşcaţi şi ziariştii cenzuraţi. Toate acestea aveau suportul bănesc de la Moscova.

În ianuarie-martie 1919, Armata Română din Transilvania staţiona pe o linie de demarcaţie provizorie care trecea de la Sud la Nord prin localităţile; Lugoj-Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare-Sighet, aşteptând hotărârea Conferinţei de Pace. Pentru a-şi dovedi intenţiile de refacere a „Ungariei Mari”, Bela Kun ordonă formaţiunilor sale paramilitare (gărzile roşii) formate din oameni nemulţumiţi şi puşi pe căpătuială, terorizarea şi asasinarea a mii de români aflaţi la vestul aliniamentului de contact , dintre trupele române şi cele maghiare. 

La 21 martie 1919, ocupă Budapesta, alungând de la putere guvernul Karoly Mihaly, instaurând o conducere administrativă de tip sovietic, bazată pe naţionalizarea proprietăţilor industriale şi agricole, inclusiv a fermelor mici. Reorganizează armata de sub comanda sa, ce număra 200.000 de oameni, după principiile Armatei Roşii. Un eşantion de 70.000 de soldaţi se aflau în dispozitiv între Tisa şi Munţii Apuseni, iar restul armatei se afla în rezervă, la Vest de Tisa.

Bela Kun, înţelegându-se cu puterea sovietică de la Moscova, a acceptat să desfăşoare o acţiune militară comună împotriva  României şi să realizeze joncţiunea între armata sa  şi Armata Roşie, sens în care a purtat o corespondenţă telegrafică cu Lenin personal. El cerea României să-şi retragă armata de pe linia de demarcaţie amintită mai sus, concomitent cu pregătirea unei ofensive de amploare dinspre Vest împotriva României.  Dinspre Est  mari unităţi ale armatei bolşevice ruse şi ucrainene staţionate lângă Kiev pregăteau o ofensivă împotriva României prin Galiţia şi Bucovina, pentru a realiza pe teritoriul Ardealului de Nord joncţiunea cu armata bolşevică maghiară.

Condiţiile au fost întrunite pe 16 aprilie 1919, când Bela Kun declară oficial război împotriva  României şi declanşează ostilităţile dinspre Vest pe toată lungimea frontului românesc, pe aliniamentului cunoscut, Brad-Câmpeni-Ciucea-Zalău-Baia Mare- Sighet. Situaţia militară de pe frontul de Est, a evoluat într-un sens contrar planificării bolşevicilor ruşi şi maghiari.  Înaintarea armatei bolşevice ruse din Ucraina Sovietică a fost oprită în Nord de către Armata Cehă şi în Sud pe Nistru de către Armata Română. România apoi a contraatacat energic pe frontul de Vest, determinând armatele lui Bela Kun să se retragă, ajungând în mai puţin de două săptămâni la 29 aprilie 1919  la râul Tisa.

Confruntat cu un dezastru militar, Bela Kun, în mod viclean  a încercat să câştige timp, solicitând un armistiţiu pe data de 02 mai 1919, declarând că doreşte să poarte tratative cu Guvernul României. Această pauză politico-militar a durat mai bine de două luni până în mijlocul lui iulie. Văzând Bela Kun că pe cale diplomatică nu poate să obţină ceea ce dorea, şi-a concentrat principalele forţe militare de aproximativ 70.000 de oameni şi unităţi puternice de artilerie pe Tisa în zona Szolnok, a atacat încă o dată România de Sf. Ilie pe 20 iulie 1919.

A trecut la ofensivă concentrată într-un singur punct al frontului pe direcţia Szolnoc-Oradea, sperând că va realiza o breşă care îi va deschide drumul spre inima Ardealului. Armata Română a trecut din nou la acţiune, nimicind complet armatele bolşevice maghiare, iar în mai puţin de zece zile, a ajuns de pe linia Tisei până la Budapesta. Bela Kun, aventurierul a părăsit puterea fugind mai întâi la Viena şi apoi la Moscova, sfârşindu-şi zilele într-un mod ruşinos, fiind arestat şi executat din ordinul lui Stalin, pe data de 29 august 1938, fiind învinuit de delapidarea unei mari sume de bani din fondurile Partidului Comunist al URSS.

În după-amiaza zilei de 03 august 1919, primul care s-a apropiat de marginile  oraşului Budapesta, a fost col. Gheorghe Rusescu care comanda o mică avangardă de Cavalerie ce aparţinea de Brigada 4 Roşiori, având doar 400 de cavalerişti, două tunuri şi zece mitraliere. Din partea Guvernului Maghiar, înspre oraş a fost întâmpinat de o delegaţie din trei persoane, care i-a cerut să oprească trupa pentru a nu intra în oraş.

Aceştia credeau că efectivele reale şi puterea de foc ale detaşamentului col. Rusescu erau mult mai mari şi ameninţau cele trei regimente bolşevice înarmate, aflate în cazărmile din Budapesta şi că populaţia civilă este foarte agitată, fiind gata să pună mâna pe arme, formând încă o armată de 20.000 de oameni ce poate măcelări trupa lui Rusescu.

Dovedind îndrăzneală şi abilitate ieşită din comun, col. Rusescu a spus delegaţiei, că el a ordonat detaşamentului să meargă la trap neputându-i opri imediat.  A continuat să meargă la trap încă vreo trei km. împreună cu automobilul maghiar în care se aflau membrii delegaţiei, până când a apreciat că tunurile românilor pot lovi clădirile guvernului ungar, apoi a oprit şi a intrat în tratative cu delegaţia.

Le-a spus că problema măcelului s-ar pune invers, că Budapesta este încercuită complet de către trupele române (fapt ce nu era realizat încă), că îi sfătuieşte să calmeze populaţia civilă şi să ceară regimentelor din Budapesta să se predea, spre a evita măcelărirea soldaţilor maghiari de către trupele române, că nu este altă cale de ieşire. Col. Rusescu să fie mai convingător a ordonat celor două tunuri din apropierea sa, singurele pe care de altfel le avea( dar ungurii nu ştiau acest lucru), să se pună în baterie  asupra oraşului. Le-a mai spus că pentru tratative trebuie să se adreseze Comandamentului Superior al Armatei Române.

Atunci delegaţia i-a cerut col. Rusescu să trimită şi el la rândul lui un delegat, care să poarte tratative cu guvernul maghiar. Spre uimirea maghiarilor, col. Rusescu a făcut dovada unui act de mare curaj şi a luat hotărârea de a merge el în persoană la tratative. Era în ziua de 03 august 1919 la ora 18. La ora 18,30 col. Rusescu intră în clădirea în care guvernul maghiar se afla întrunit pentru şedinţă, punând guvernului o serie de condiţii:  Cazarma honvezilor din Budapesta să fie evacuată de îndată de către trupele ungare care îşi vor lăsa armamentul  acolo, spre a fi pusă la dispoziţia detaşamentului lui, în schimbul lăsării trupelor sale (care încă nu existau) în afara oraşului. Le-a spus că a dat  armatei sale ordin, pe care nu mai poate să-l contramandeze, anume, dacă până la ora 20,30, el nu se va întoarce la trupă, artileria să bombardeze oraşul.

Guvernul Maghiar acceptă condiţiile şi la ora 20,00 trimite un ofiţer maghiar cu ordinul semnat de col. Rusescu, ca detaşamentul român să intre în oraş fără luptă şi să se cazeze în cazarma „Arhiducele Josif”.

În aceiaşi seară col. Rusescu a primit onorul şi defilarea trupelor sale în cazarma amintită mai sus, iar el cu ofiţerii săi, au servit masa şi au fost cazaţi la un hotel de lux din apropiere.

 

 

 

 

Imagini pentru armata romana la budapesta photos

 

Foto: Armata Română în fața Parlamentului de la Budapesta (1919)

 

 

Jocul la cacialma a col. Rusescu, care din fericire pentru noi a ţinut, a luat sfârşit în după-amiaza zilei următoare, când generalul Mărdărescu, alături de grosul Armatei, a pătruns cu adevărat în Budapesta şi la ora 18,00 a primit defilarea şi onorul  Diviziei 1 Vânători pe faleza Dunării din faţa clădirii Parlamentului Maghiar.

Pentru că a atacat Budapesta fără ordin cu o zi mai devreme, furând startul victoriei, col. Rusescu a fost mustrat de către superiorii săi invidioşi, cum că a depăşit marginile admisibile ale îndrăznelii.

Consecinţele acţiunilor Armatei Române din vara anului 1919 împotriva Ungariei bolşevice, au fost imense şi benefice şi nu doar pentru Ungaria, ci pentru întreaga Europă. Cea mai importantă consecinţă a fost aceea că a stăvilit înaintarea bolşevismului în centrul Europei, izolarea internaţională şi compromiterea bolşevismului.

În conformitate cu ideologia marxist-leninistă, revoluţia comunistă nu trebuia să se producă într-o singură ţară sau la un grup mic de ţări, ci trebuia să fie o revoluţie mondială, să cuprindă tot globul pământesc, să fie o revoluţie a proletariatului mondial, împotriva capitalismului mondial. Revoluţia bolşevică începută în Imperiul Ţarist, trebuia să cuprindă toată Europa.

Din Rusia erau două culoare spre Vestul Europei, unul prin Europa Centrală, prin Ungaria, unde bolşevicii ruşi au găsit „ coada de topor”  în persoana lui Bela Kun, pentru a înainta pe direcţia Budapesta-Viena-Berlin, fiindcă în Austria şi Germania s-a creat o „situaţie revoluţionară” (expresia lui Lenin), de fapt aici exista dezorientare, anarhie şi haos cauzată de pierderea războiului şi, deci Germania putea deveni un teren bun pentru experimentul comunist. Al doilea culuar de expansiune a bolşevismului era cel prin Nordul Europei Centrale , prin Polonia, pe direcţia Varşovia-Berlin-Paris, încercat un an mai târziu. În Polonia negăsind un trădător de felul lui Bela Kun, Polonia a fost atacată de „Armata Roşie” a bolşevicilor ruşi.  Într-un faimos Ordin de Zi dat de mareşalul sovietic Tuhacevski, comandantul suprem al armatelor care atacau Polonia, arătând în mod răspicat direcţia: „Peste cadavrul Poloniei, prin Minsk, Vâlna şi Varşovia spre Berlin, înainte!”.

Expansiunea bolşevică spre Vestul Europei, a fost oprită prin două evenimente militare deosebite, anume; intrarea Armatei Române în Budapesta pe culuarul central şi înfrângerea categorică a mareşalului rus Tuhacevski de către Armata Polonei  sub comanda mareşalului Pilsudski pe culuarul nordic. Dintre mărturiile evenimentelor face parte şi articolul publicat la 12 noiembrie 1979, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la retragerea trupelor române din Budapesta. Alan Woods afirma următoarele:

„ La 21 martie 1919 a fost proclamată Republica  Sovietică Ungară. Pe 03 august 1919 la 135 de zile mai târziu, acest capitol eroic din istoria clasei muncitoare maghiare a luat sfârşit prin intrarea Armatei Albe Române în Budapesta. Dacă proletariatul maghiar ar fi reuşit, Republica Muncitorilor din Rusia ar fi ieşit din izolarea internaţională.

Înfrângerea Revoluţiei Ungare din 1919, a fost o lovitură grea pentru clasa muncitoare internaţională. Revoluţia proletariatului rămâne izolată într-o ţară înapoiată, iar acest fapt a determinat degenerarea ulterioară a primului stat comunist din lume”.

Autorul acestui articol, englezul Alan Woods, etichetează riposta Armatei Române la atacarea României de către hoardele bolşevice ale lui Bela Kun  drept o „intervenţie imperialistă”, recunoaşte indirect câteva adevăruri dureroase pentru comunişti.

„Revoluţia proletariatului” a început într-o ţară înapoiată, în Imperiul Ţarist şi datorită campaniei Armatei Române din vara anului 1919 în Ungaria, nu a putut ieşi  din „izolarea internaţională”, adică nu s-a putut extinde spre Vestul Europei şi nu a putut căpăta legitimitate şi forţă umană europeană. Izolarea internaţională de către „sanitarii” bolşevismului, a făcut ca primul stat comunist din lume să degenereze în cea mai brutală şi criminală dictatură în anii stalinismului. 

Armata Română a rămas în Budapesta aproape patru luni, nu ca Armata Sovietică de după Al Doilea Război Mondial, care a intrat în Budapesta  în 1945 şi a „uitat” să plece timp de 40 de ani.

 

 

Imagini pentru armata romana la budapesta photos

 

 

 

 

 

În perioada august-noiembrie 1919, Armata Română a restabilit ordinea în Budapesta şi în restul Ungariei, a asigurat reluarea vieţii normale într-o ţară devastată de război şi ameninţată de anarhie, a hrănit copiii şi populaţia civilă maghiară înfometată, de la propriile cazane ale trupei şi a pacificat ţara, fapte pentru care Ungaria nu a adus încă mulţumiri de recunoştinţă, României, Armatei Române, precizând că încă nu este târziu nici după aproape 100 de ani, în întâmpinarea zilei de 1 Decembrie 2018, de Centenarul Unirii să o facă.

Armata Română a evacuat Budapesta, la cererea Antantei, pe data de 14 noiembrie 1919, pentru ca două zile mai târziu, pe 16 noiembrie 1919 în Budapesta să-şi facă intrarea venind de la Szeged, în fruntea unei armate numită „ Armata Naţională”, amiralul Horthy Mikloş fost comandant al flotei Austro-Ungare,  (combatant în armata Austro-Ungariei), deci luptător împotriva Aliaţilor, şi cu toate acestea a fost acceptat de către Aliaţi, care au închis ochii asupra acestui amănunt. Mikloş Horthy s-a născut la 18 iunie 1868 la Kenderes, Austro-Ungaria, a trăit 88 de ani până în 09 februarie 1957 la Estoril Portugalia.

A absolvit academia de marină.  S-a căsătorit la Arad în data de 22.07. 1901 cu Margareta Purgly, având împreună 4 copii, de religie calvină, om politic, diplomat, ofiţer (amiral).  Horthy a fost pe rând; comandantul armatei, ministru de război, iar la 01 martie 1920, a fost ales regent de către Parlamentul Ungariei, rămânând în funcţie până la 15 oct. 1944.

Acelaşi Parlament a modificat şi Constituţia Ungariei în toamna anului 1921, investindu-l pe Horthy  cu puteri dictatoriale, fiind primul dictator european cu acte în regulă înainte  de Musolini cu un an , cu trei ani înaintea lui Stalin şi cu 12 înaintea lui Hitler.

Din nou Aliaţii au închis ochii, admiţând ideea că dictatura lui Horthy este  o alternativă acceptabilă la comunism.

În plan intern Horthy se bucura real de sprijinul populaţiei  catolice speriată de ateismul comunist şi de sprijinul micilor proprietari rurali şi ai industriaşilor, înspăimântaţi de confiscarea proprietăţilor, lucru comis de către comuniştii lui Bela Kun anterior. Ungaria, spre deosebire de celelalte state-naţiuni care au rezultat din dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar, nu a cunoscut un regim de democraţie politică în perioada interbelică.

Deci, Armata Română a eliberat Ungaria de pericolul bolşevic, a asigurat ordinea în ţară şi a predat Ungaria la „cheie” lui  Horthy Mikloş, care o să devină marele dictator. Aici îţi regăseşte confirmarea amara ironie a proverbului românesc care zice: „ Cel pe care nu-l laşi să moară, nu te lasă să trăieşti.”

Să nu-şi facă nimeni iluzii în privinţa intenţiilor sale, Horthy a declarat public în toamna anului 1919 că:

„Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că faţă de această ţară, Ungaria are pretenţiile teritoriale cele mai mari şi pentru că  aceasta este cea mai puternică dintre toate ţările vecine, iar rezolvarea problemelor cu România nu se poate face numai pe calea armelor.”

Horthy şi-a urmărit scopul cu obstinaţie, atâta doar că, „ rezolvarea problemelor cu România nu s-a făcut pe calea armelor, ci printr-un odios Dictat, prin apelul laş la ajutorul altor puteri fasciste şi dictatoriale ale Europei (Germania Hitleristă) şi nu a fost chiar o rezolvare definitivă, ci una care a ţinut tot atâta timp cât a ţinut şi Războiul  al Doilea Mondial.

Deşi a venit la putere cu concursul indirect şi involuntar al Armatei Române, Horthy, cu regimul politic odios şi antisemit pe care l-a promovat şi patronat, ( Ungaria fiind printre primele state europene care a  legiferat  măsuri antisemite, astfel în urma  măsurilor antievreieşti din 1938, şi-au pierdut locurile de muncă în Ungaria peste 250.000 de evrei, interzicând şi căsătoriile mixte ),s-a dedat la cele  mai crude atrocităţi şi la crimele de război asupra populaţiei civile româneşti.

Printre multiplele atrocităţi comise în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, se înscrie şi cel petrecut în comuna Moisei jud. Maramureş, unde la 14 octombrie 1944, armatele horthiste au mitraliat într-o casă un număr de 29 partizani care n-au avut nici o vină şi fără vreo sentinţă legală, iar comunei a cărei populaţie a fost evacuată forţat prin localităţile de pe Valea Izei, i-au dat foc arzând aproape toate casele şi aruncând în aer poduri, drumuri şi calea ferată. Sunt multe exemple de natura aceasta care s-au petrecut  în perioada 1941-1944, perioadă cunoscută în istorie sub denumirea de „ocupaţie horthistă-fascistă a Ardealului de Nord”.

După toate cele îndurate, de poporul român de-a lungul zbuciumatei istorii, avem sfânta obligaţie să rămânem uniţi cu hotarele întregi a României aşa cum înaintaşii noştri ne-au lăsat la 1 Decembrie 1918;(http://www.dacoromania-alba.ro/)

Jurist  Dragomir  VLONGA

 

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/12/o-istorie-a-zilei-de-12-ianuarie-video-3/

 

 

 

 

 

 

 

12/01/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare… De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor?

 Imagini pentru Pactul Ribbentrop Molotov photos

23 august 1939 : Ribbentrop, Stalin şi Molotov surâd mulţumiţi…Îşi împărţiseră Europa, iar Polonia,Ţările Baltice, Basarabia şi Bucovina erau condamnate.

Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor ?

Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare.

Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989.

Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.

Puteţi citi aici hotărârea Sovietului Deputaţilor Poporului în care este condamnat Pactul Ribbentrop Molotov.

Această hotărâre spune în sesenţă la punctul 2 că URSS a fost silită să facă această înţelegere cu Germania nazistă de contextul internaţional (deputaţii sovietici au suferit o mică amnezie cu privire la negocierile purtate de Stalin cu Franţa şi Marea Britanie în paralel cu cele purtate cu Germania nazistă, Stalin putea alege să se alieze cu Londra şi Parisul).

Punctul 3 al hotărârii spune că protocolul secret este împotriva bunelor practici ale relaţiilor internaţionale (se mai aruncă şi un semn de întrebare asupra originalităţii protocolului secret, asta după ce zeci de ani Moscova a negat că a existat un astfel de protocol).

La punctul 4 deputaţii sovietici spun că Pactul Ribbentrop Molotov a fost anulat de atacul Germaniei naziste din 22 iunie 1941. (Deja decizia asta nu zice nimic nou!)

Punctul 5 este cel mai interesant. La început spune că Pactul Ribbentrop Molotov nu este conform cu principiile leniniste de politică externă (vă amintiţi planul lui Lenin de atacare a României pe două fronturi dinspre Ungaria şi Ucraina?) „Trasarea sferelor de influenţă ale Germaniei şi URSS a fost împotriva independenţei şi suveranităţii unor terţe ţări” spune documentul de la Moscova şi continuă spunând că la momentul semnării Pactului Ribbentrop Molotov relaţii dintre URSS şi Estonia, Lituania, Letonia, Finlanda şi Polonia erau reglementate printr-o serie de tratate care garantau independenţa şi suveranitatea teritorială a acestor state.

Aţi observat detaliul? Nimic despre Basarabia, nimic despre România. Printre rânduri eu citesc aşa: Basarabia nu este pe aceeaşi poziţie cu Estonia, Lituania, Letonia, Polonia şi Finlanda.

Din punctul de vedere al faptelor lucrurile sunt clare: Estponia, Lituania şi Letonia sunt în NATO şi UE, Republica Moldova este blocată de un conflict îngheţat.

Condamnarea Pactului Ribbentrop Molotov a fost făcută din vârful buzelor şi în nici un caz nu se referă la Basarabia.

(Mai e un detaliu care nu îmi dă pace: am impresia că există o legătură între faptul că pe 24 decembrie 1989 se adopta acest text pervers la Moscova, iar pe 25 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu era împuşcat la Târgovişte).

 

Heinz Guderian si Semion Krivosein

 

Vă puteţi delecta mai sus cu o fotografie din 22 septembrie 1939, când generalul nazist Heinz Guderian se bucura la Brest-Litovsk, alături de generalul sovietic Semion Krivoşein, de împărţirea Poloniei între cele două imperii criminale – URSS şi Germania.

 

 

https://historice.ro/pactul-ribbentrop-molotov-este-in-vigoare-de-ce-basarabia-nu-a-avut-soarta-balticilor/

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/05/06/despre-prietenia-sovieticilor-cu-nazistii/comment-page-1/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/04/30/fratia-de-arme-sovieto-nazista-parade-militare-comune-naziste-in-polonia-cotropita-galerie-foto-si-video/

 

 

ADDENDA

 

Deși acum Rusia neagă valabilitatea Pactului criminal Ribbentrop Molotov, el este în continuare în vigoare.
Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989.

Doar că au uitat să întoarcă teritoriile românești ocupate de Uniunea Sovietică în urma acestui Pact Criminal între Hitler și Stalin.

De ce până astăzi teritoriile românești nu au fost recuperate? Din momentul în care celelalte consecințe ale pactului au fost anulate.

 

 

02/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: