STATUL BELARUS INDEPENDENT CREAT în 1944 de Germania nazistă

Harta Republicii Populare Belaruse.

În decembrie 1943, autoritățile germane de ocupație au permis colaboraționiștilor din Belarus să aleagă Rada (Parlamentul) și să-și creeze de jure propriul stat. Parlamentul Belarusului a existat timp de jumătate de an și a reușit chiar să mobilizeze populația împotriva bolșevicilor.

Astăzi, Belarus a rămas ultima țară din Europa de Est care are un guvern în exil.

La aproape 80 de ani de la încheierea de către URSS a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, propaganda de stat a Rusiei continuă să susțină, referindu-se la notoriul „Plan Ost” care nu a fost niciodată găsit în formă oficială (nu în notele unor oficiali minori) că Germania nazistă avea în vedere exterminarea aproape completă a slavilor.

Blogul Interpretului http://ttolk.ru, a scris că la nivel semioficial germanii concepuseră mai multe planuri pentru reconstrucția postbelică a întinderilor fostei URSS.

„ Un plan de colonizare a Estului a fost elaborat în mai 1942 de Institutul de Agricultură de la Universitatea din Berlin și trimis lui Himmler. Colonizarea întinderilor URSS trebuia să dureze aproximativ 25 de ani. Au fost introduse cote de germanizare pentru diferite naționalități. Marea majoritate a populației locale s-a propus să fie evacuată din orașe în mediul rural și utilizată în activități agrare la scară largă.

Pentru a controla zonele cu o populație germană inițial nepredominanta, s-a propus introducerea unui sistem de „markgravii”. Primele 3 astfel de „markgravii”au fost Ingermanlandia (regiunea Leningrad), Gotengau (Crimeea și Herson) și Memel-Narev (Lituania-Bialystok).

Populația orașelor ar fi trebuit redusă la 200.000 de oameni, iar în Polonia, Belarus, Țările Baltice și Ucraina, s-a planificat crearea a 36 de fortărețe pentru a asigura o legătură eficientă a „markgravatelor” între ele și metropolă.

După 25 de ani, „markgraviile” urmau să fie în proporție de 50% germanizate, iar fortărețele cu 25-30% .

Harta acestor margraviate arăta astfel:

În privința reorganizării post-sovietice a Belarusului, germanii nu numai că aveau un plan oficial, dar la sfârșitul ocupației, ei au acordat independența Belarusului, dar nu și permisiunea de a avea propria armată.

Cum a arătat această independență, este descris în cartea „Sub germani” (compilată de Departamentul de Enciclopedie al Institutului de Filologie al Facultății de Filologie a Universității de Stat din Sankt Petersburg, 2011, ediția 1000 de exemplare), în capitolul „Ocuparea Belarusului de către armata germană și colaborarea populației locale”.

Blogul Interpretului a redat deja fragmente din această carte în articolele „Notele unui menșevic: cum era viața la Odesa sub ocupația română” și „Viața în ocupație: însemnările unui ofițer rus al Abwehr” .

În momentul ocuparii Belarusului, germanii au împărțit intregul teritoriu în 9 districte („gebits”), în fruntea cărora se aflau comisari germani cu propriul aparat administrativ, insă la un nivel inferior așa numitele „kreislandvirtah” erau deja conduse de locuitorii locali.

De regulă, naționaliștii din Belarus îi conduceau pe krayslandvirts, iar cei mai activi slujitori ai lor erau din „foștii” – ofițeri albi și chiaburi, preoții,socialiștii-revoluționari, și persoanele deposedate de averi.

În decembrie 1943, după eșecurile de pe frontul de est, germanii – în mare parte sub influența naziștilor din Belarus – au fost de acord cu crearea Radei Centrale din Belarus (BCR).

La baza acesteia au stat două organizații. Prima era Crucea Roșie din Belarus, organizată de dr. Antonovici la sfârșitul anului 1942, (care a fost redenumită Organizația de auto-ajutorare din Belarus), iar a doua a fost „Partidul Independenței Belarusului”, semi-clandestin, condus de maiorul Rodzko.

Foto: Membrii unei unități de autoapărare din Belarus)

„ Organizația de auto-ajutorare, ”inițial creată în scopuri caritabile, a reușit să-și extindă propria rețea în fiecare parohie din Belarus.

Pe baza ei, în iulie 1943, la Minsk a fost organizată „Uniunea Oamenilor de încredere”, al cărei președinte era fostul adjunct al Seimului polonez, belarusul Iuri Sobolevski.

Sobolevski i-a convins pe germani să acorde putere politică și economică parlamentului din Belarus (lăsând politica militară și „externă” în seama Reichului), însă nu a avut timp să dea viață aceste idei, deoarece a fost ucis de agenți ai NKVD.

La 21 decembrie 1943, la o întâlnire solemnă a activiștilor din Belarus, noul comisar, generalul locotenent SS von Gottberg, a anunțat Statutul Radei Centrale din Belarus aprobat de el, care conținea următoarele puncte deosebit de inportante:

– Rada Centrală este un organism de reprezentare a poporului bielorus, care activează în cadrul autoguvernării Belarusului și are sediul în Minsk.

– Rada are sarcina principală de a mobiliza toate forțele poporului belarus pentru distrugerea bolșevismului.

– Rada va accepta și va desfășura toate activitățile necesare în domeniul vieții sociale, culturale și școlare.

Radoslav Ostrovski a devenit președintele Radei și a prezentat administrației germane următoarele propuneri:

– Convocarea nu mai târziu de 6 luni de la cel de-al Doilea Congres pentru problema reprezentării poporului belarus.

– Crearea forțelor armate din Belarus.

– Folosirea acestei forțe armate împotriva bolșevismului numai pe teritoriul Belarusului.

Foto: Von Gottberg îl felicită pe profesorul Ostrovski pentru alegerea sa în funcția de președinte al Belarusului)

Ostrovski a dat ordin de mobilizare a populației în trupele de Apărare Regională Belarusă. În cursul săptămânii s-au format 60 de batalioane de până la 600 de luptători fiecare (aproximativ 35 de mii de oameni în total).

Foto: Locuitorii unui sat din Belarus însoțesc un recrut al noii armate

Toți erau înarmați cu arme germane. Pentru restul mobilizaților – și a fost vorba de aproximativ 40 de mii de oameni – nemții nu au mai dat arme, invocând faptul că „stocurile s-au terminat”.

Din ordinul Radei, acești oameni au fost trimiși acasă. Este de remarcat faptul că, înainte de crearea Apărării Regionale, existau deja 200 așa-numite batalioane OD (cu un număr total de până la 100 de mii de oameni).

În același timp, în Belarus au avut loc „primele alegeri libere” pentru Radă. Au fost aleși 1200 de delegați, 5-7 persoane pentru fiecare raion.

La prima sa ședință, Rada a adoptat următoarele hotărâri importante:

(Ostrovski, președintele Belarusului, inspectează trupele)

– Confirmăm necesitatea implementării ideii de independență de stat a Republicii Belaruse;

– Confirmăm rezoluțiile Radei Republicii Populare Belaruse din 1918;

– Declarăm nule toate condițiile acceptate de bolșevici și polonezi în problema dezmembrării teritoriului Belarusului;

– Îl alegem în unanimitate pe profesorul Ostrovsky președinte al Radei. Rada este declarată singura reprezentare legală a poporului belarus.

Independența legală a Belarusului a fost declarată la 27 iunie 1944. Dar republica nu a supraviețuit mult.

După 2 iulie 1944, din cauza ofensivei Armatei Roșii în Belarus, forțele sale de luptă au fost transferate în Germania. Din bieloruși s-au format: prima divizie belarusă de 22 de mii de oameni; Brigada a 2-a de asalt a generalului Ezovitov, în număr de 12 mii; Brigada SS „Siegling” numără aproximativ 10 mii de oameni.

Ambele brigăzi au luptat pe Frontul de Est împotriva Armatei Roșii. Și divizia 1 a fost transferată în Italia, unde a trebuit să lupte cu armata poloneză Anders lângă Monte Cassino. Aceasta a fost o greșeală germană: bielorușii au refuzat să lupte împotriva polonezilor, iar divizia a trebuit să fie transferată pe Rin, unde a luptat împotriva americanilor.

Foto: Armata belarusă relocată pe noi poziții de luptă părăsește Minskul

În același loc, bielorușii din prima divizie s-au predat americanilor în 1945. Aproximativ jumătate dintre colaboratori au fost extrădați de americani în URSS (jumătate rămasă au reușit să emigreze în America Latină și Canada), aproape toți au primit de la 10 la 25 de ani în Gulag.
În iulie 1944, Rada din Belarus a fost evacuată și în Occident – atât majoritatea deputaților săi, cât și autoritățile executive (un total de aproximativ 2 mii de oameni).

Aproximativ 30% din această compoziție s-a mutat în Canada (unde exista deja o mare comunitate bielorusă), o altă treime s-a stabilit în Germania, restul au murit sau au fost extrădați în URSS.

Este interesant de urmărit soarta membrilor Radei Belaruse, care s-au mutat în Occident și au format un „guvern belarus în exil”, care se consideră încă singurul reprezentant legitim al puterii pe teritoriul Republicii.

– Președintele Radei, profesorul Radoslav Ostrovski (1887-1976), se recomanda drept un revoluționar social, a format și a comandat personal unități de autoapărare contra partizanilor la Smolensk, din aprilie 1942 până în iunie 1943.

Foto: Președintele Ostrovsky vorbește la un miting la Minsk

Din august 1944, a primit cetățenia Germaniei. În 1947 a plecat în Argentina. În a doua jumătate a anilor 1950 s-a mutat în SUA. Având în vedere vârsta sa înaintată, a părăsit postul de președinte în exil al Belarusului în 1964. A murit în 1976 la Cleveland, Ohio.

(Viceprim-ministru al Guvernului Belarus, Sobolevski. Şeful poliţiei de ocupaţie, din ianuarie 44 – Vicepreşedinte al BCR Ostrovsky. După război, a fugit în Germania, a murit în 1957 la Munchen.)

– Boris Ragulya, creatorul Apărării Regionale din Belarus.Fost ofițer al armatei poloneze, ajuns într-o închisoare din URSS, de unde în iulie 1941 a fost eliberat de germani. El a condus autoguvernarea la Novogrudkov.

În 1942 a format cel de-al 68-lea batalion de pedepsire care s-a „distins” prin arderea a aproximativ 20 de sate suspectate de legături cu partizanii.

La alegerile pentru Rada, a primit aproximativ 90% din voturi în circumscripția sa.

Din vara lui 1944 a devenit cetățean german. El a supravegheat pregătirea agenților din școala de informații Dalvitskaia. După capitularea Germaniei a ajuns în Belgia, unde a absolvit facultatea de medicină. De la începutul anilor 1950 s-a aflat în exil în Canada. A murit în 1983.

Foto: armata belarusă

– Konstantin Ezovitov (1893-1946?) . A participat la Primul Război Mondial, sublocotenent în regimentul 151 Pyatigorsk. Membru al Partidului Socialist-Revoluționar din martie 1917. Membru al comitetului regimental pentru alegerile pentru Adunarea Constituantă.

Din noiembrie 1917 a fost angajat în formarea regimentului 1 belarus. Din ianuarie 1918 – comandantul militar al Minskului. Secretarul Primei Rade din Belarus. Membru al clandestinului anti-bolșevic.

În exil în Lituania, apoi în Letonia. La începutul anilor 1920, a participat la transferul membrilor grupării teroriste Savinkov în URSS.

În anii 1930, emigranții ruși l-au suspectat că a colaborat cu NKVD (se presupune că ar fi apărut sub porecla „Ozol”), dar nu a fost găsită vreodată nicio dovadă în acest sens.

În timpul ocupației, a fost președinte al Comitetului Belarus din Letonia (până la sfârșitul anului 1943), creatorul și comandantul brigăzii de asalt din Belarus, membru al prezidiului de onoare al Radei.

Din august 1944, în Germania, a fost angajat în pregătirea agenților pentru activitățile insurgene din spatele Armatei Roșii.

În aprilie 1945 a fost capturat de un comando SMERSH. A fost ținut în închisoarea orașului Minsk, unde și-a scris memoriile. Potrivit versiunii oficiale el a murit de pneumonie la 12 februarie 1946 într-un spital de închisoare.

Potrivit unor informații neoficiale, el a fost ținut până la moartea sa în 1965, în arest la domiciliu în Tașkent sub numele de familie Seleznev.

„Guvernul belarus în exil” are sediul la New York. Din 1997, iar președinte al Radei este Ivonka Survilla (născută Ivona Vladimirovna Shimonets). Tatăl ei, Vladimir Shimonets, a fost ministrul de finanțe al fostei Republici Populare Belaruse.

Ivonka avea 8 ani când familia ei s-a refugiat din Belarus în Danemarca în 1944 după care s-a mutat în Canada la sfârșitul anilor 1960.

Spre deosebire de guvernele în exil ale emigranților din Ucraina și Țările Baltice, care au recunoscut noile autorități din țările lor după prăbușirea URSS, Belarusul a rămas ultima țară din Europa de Est care mai are un „guvern în exil”.

Începând cu anii 1950, acest guvern a intentat în mod regulat procese la ONU cerând „să investigheze activitățile coloniale ale Rusiei și ale URSS pe teritoriul Belarus”.

Guvernul din exil nu recunoaște granițele actuale ale Belarusului, considerând că regiunile Smolensk și Bryansk, acum parte a Federației Ruse, sunt pământuri ancestrale ale poporului belarus. (Harta Republicii Populare Belaruse (sus), arată clar că Smolensk și Bryansk fac parte din Republica Populară Belarusă)

În cele ce urmează, vă prezentăm fotografii cu viața de zi cu zi în Belarusul ocupat de germani. Ele arată în mod clar cum bielorușii au trecut rapid de la adorarea unui lider la altul – de la Stalin la Hitler.

Hitler Eliberatorul

Foto: decembrie 1943 – Comisarul nazist din Belarus von Gottberg, distribuie  medalii bielorușilor pentru rezultate în muncă și succese în producție de lapte.

În principiu, modul de viață al belarușilor obișnuiți a rămas același ca în timpul sovieticilor.

Foto: Înmormântarea cu onoruri a primarului Ivanovski din Minsk

Publicitate

22 iunie 1941: România a intrat în războiul de eliberare a Basarabiei și Nordului Bucovinei de sub ocupația Uniunii Sovietice

22 iunie 1941, Ordinul Mareșalului Antonescu: Ostași, vă ordon: Treceți Prutul!… Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți!

Ambele provincii românești fuseseră răpite în urma Pactului criminal ruso-german, Ribentropp – Molotov. semnat la 23 august 1939.

România pierduse în nefastul an 1940, pe lângă Basarabia și Bucovina, și Transilvania de Nord, dar și două județe din sudul Dobrogei, Caliacra și Durostor, consemnează publicația on line Romanian Global News.

Redăm în cele ce urmează celebrul Ordin către Armată al Mareşalului Antonescu :

OSTAȘI,

V’am făgăduit din prima zi a noii Domnii și a luptei mele naționale să vă duc la biruință;
Să șterg pata de dezonoare din cartea Neamului și umbra de umilire de pe fruntea și epoleții voștri.
Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoșești și a bisericii, lupta pentru vetrele și altarele românești de totdeauna.

OSTAȘI,

Vă ordon:
Treceți Prutul!
Sdrobiți vrăjmașii din răsărit și miazănoapte.
Desrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații noștri cotropiți.
Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre.

OSTAȘI,

Plecați azi pe drumul biruințelor lui Ștefan cel Mare ca să cuprindeți cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoșii noștri cu lupta lor.
Înainte.
Fiți mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptății și zid de cetate creștină.
Fiți vrednici de trecutul românesc.

OSTAȘI,

Veți lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică și glorioasă armată a lumii.
Îndrăzniți să vă măsurați vitejia și să vă dovediți mândria camarazilor nostri.
Ei luptă pe pământul moldovean, pentru granițele noastre și pentru dreptatea lumii.
Fiți vrednici de cinstea pe care v’a făcut-o istoria, Armata Marelui Reich și neîntrecutul ei comandant, Adolf Hitler.

OSTAȘI,

Înainte.
Să luptați pentru gloria Neamului;
Să muriți pentru vatra părinților și a copiilor voștri;
Să cinstiți prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă și a lui Ștefan-cel-Mare, a martirilor și eroilor căzuți în pământul veșniciei noastre cu gândul țintă la Dumnezeu;
Să luptați pentru desrobirea fraților noștri, a Basarabiei și Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieții și a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori;
Să luptați pentru a ne răzbuna umilirea și nedreptatea.
V’o cere Neamul, Regele și Generalul Vostru.

OSTAȘI,

Izbânda va fi a noastră.
La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!

ISTORIE MAI PUȚIN CUNOSCUTĂ: ÎNRUDIREA LUI ADOLF HITLER CU FAMILIA DE BANCHERI EVREI ROTHSCHILD

FOTO: Baronul Edmond Benjamin James de Rothschild (19.08.1845 – 11.02.1934) spune o poveste ADEVĂRATĂ despre originile evreiești ale lui Adolf Hitler, omul care a provocat cel de-al Doilea Război Mondial, scrie https://dwax.ru/ro.
Cu o mică întârziere, postăm un text despre unul dintre cei mai mari criminali ai secolului XX – Adolf Hitler.
S-a născut în ziua de 20 aprilie 1889, în micul sat Ranshofen (acum parte a orașului Braunau am Inn), în Austro-Ungaria și a decedat pe 30 aprilie 1945, la Berlin.

Oficial Adolf Hitler era austriac, adică de neam germanic, însă originile sale au fost însă contestate de-a lungul timpului şi au apărut o serie de teorii controversate. Tatăl acestuia, Alois. S-a născut în 1837 şi era fiul din flori al unei servitoare de 42 de ani numită Maria Anna Schicklgruber.

Pe certificatul său de naştere în locul tatălui a fost lăsat loc liber, fiind trecut drept ilegitim. De altfel, viitorul dictator german a purtat până la vârsta de 39 de ani, numele de fată al mamei sale. 

 Tatăl lui era evreu și se numea Alois Schicklgruber (Hitler), fiul nelegitim al unuia dintre regii financiari ai familiei Rothschild și prin urmare, viitorul dictator Adolf Hitler era și el înrudit cu această familie. Mama sa, Maria Anna Schicklgruber avea nume evreiesc (tradus din idiș: colecționar de sicli – monedă cu greutate de un siclu (6 grame).

Evident, familia de bancheri Rothschild știa foarte bine acest lucru și prin urmare, i-a oferit în anii 30 ai secolului XX o asistență financiară generoasă lui Adolf Hitler, pentru a deveni Fuhrer-ul națiunii germane.

Foto: Klara Hitler s-a născut la data de 12 august 1860, în localitatea Weitra, Austria. Mama sa, Johanna, era fiica fermierului Johann Nepomuk Hiedler, un austriac de origine cehă, care era frate cu tatăl vitreg al lui Alois Hitler, tatăl lui Adolf Hitler.

În anul 1876, Alois își schimbă numele din Schicklgruber în Hitler. În 1880 se căsătorește cu Franziska Matzelsberger, care avea doar 19 ani și care s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Deoarece soția era bolnavă, Alois a angajat-o pe nepoata lui, Klara, ca menajeră. Klara era nepoata lui Johann N. Hiedler, care era frate cu tatăl vitreg al lui Alois. Între Hitler și nepoata lui s-a creat idilă. Franziska a murit în august 1884, iar în ianuarie 1885, Alois s-a însurat cu Klara, care era însărcinată deja în a 5-a lună.

Deoarece Alois și Klara erau rude, căsătoria lor a creat controverse pentru că pentru a se căsători, au avut nevoie de acordul Papei.Alois a fost un tată sever și violent. Fiul său Alois jr. a fugit de acasă din cauza bătăilor. Adolf era des biciuit de tatăl său, iar Klara încerca să îi ia apărarea, dar era și ea lovită.
Despre aceste personaje se știe aproape totul și nu are rost să repetăm încă o dată. Dar astăzi, pentru prima dată în istorie, publicăm un memoriu puțin cunoscut al baronului Edmund Beniamin Rothschild, vărul lui Hitler.

El a făcut această consemnare în jurnalul său în timp ce zăcea pe patul de moarte în 1934:

„Unchiul meu Solomon mi-a povestit despre fiul său nelegitim. Bărbații din familia noastră mergeau adesea spre stânga, să fiu sincer. Uneori păstrăm legătura cu astfel de copii, alteori nu.

În 1908, am vizitat rude la Viena și am avut ocazia să mă întâlnesc cu nepotul unchiului meuSolomon – un Adolf foarte tânăr.
Tocmai își picase examenele la Academia de Arte din Viena și era incredibil de supărat de acest fapt. După ce am auzit povestea tânărului plângăcios, am izbucnit în râs și i-am spus următoarele:
– Desenul nu este genul de activitate care îți va aduce bani. Mulți artiști străluciți au murit în sărăcie, fără să știe niciodată ce fel de faimă în întreaga lume vor câștiga după moarte. Dar în mormânt, această faimă mondială le-a fost foarte utilă. Dacă vrei să fii bogat, urmează calea bunicului și străbunicului tău.
Adolf și-a suflat nasul și a început să mormăie cu o voce ofensată:
– De ce nu mă accepti în clanul tău, pentru că sângele tău curge în vene?
Am râs din nou în hohote:
– Dragă prietene, asta ne va păta reputația. Și de ce avem nevoie de un fel de necinstiți? Acum, dacă ai fost un bancher internațional sau un politician important, de exemplu, cancelarul Germaniei, atunci da. La urma urmei, la naiba! Numele tău de familie înseamnă „colecționar de sicli”, așa că de ce faci niște prostii în loc să strângi sicli?
Cu lacrimi in ochi, nepotul a scapat:
– De unde știi că nu voi deveni un mare politician? Poate lumea se va înfiora de faptele mele?!
– Bine, bine – Am puțin timp, mă duc. Dar dacă vă deschideți propria afacere sau începeți un fel de mișcare socială, atunci anunțați-mă, familia voastră vă va ajuta puțin. Între timp, păstrează o sută de timbre – cumpără-ți o haină normală, altfel arăți ca un clovn scăpat de la circ. L-am bătut pe umăr și m-am grăbit la gară.
Au trecut mulți ani, am uitat complet de acea conversație și de personalitatea nepotului însuși. Dar, în vara anului 1920, am citit în editorialele propriului ziar că un tip infantil care visa să devină artist a devenit șeful unei organizații radicale de dreapta, unde ține discursuri înfocate, criticând ordinea mondială actuală, se opune politicii evreiești internaţionale şi cere abolirea Tratatului de la Versailles.
Uau, m-am gândit imediat, dar tipul nu este o greșeală. De ce ai decis să mergi împotriva noastră? Te-ai supărat pe mine pentru acea conversație? Și deodată m-a lovit un gând strălucit.

Am telegrafiat imediat toate rudele și am făcut o programare urgentă.

Atunci familia noastră, ca și familiile celorlalți frați ai noștri evrei și casele bancare din lume, erau într-o stare de euforie.

Războiul mondial organizat de noi a distrus imperiile europene și valorile europene și a stabilit stăpânirea Iudeilor pe întreg teritoriul de la Atlantic până la Oceanul Pacific.
Cu toate acestea, cazul nu a fost încă finalizat. Au rămas probleme nerezolvate. Și dacă în Rusia sovietică stăpânirea noastră a fost necondiționată, când doar pentru o anecdotă despre evrei se aștepta ca oamenii să fie împușcați pe loc, atunci în Europa de Vest și în SUA lucrurile nu s-au descurcat în totalitate.
Raportul lui Asher Ginsberg, intitulat The Protocols of Our Wise Men, a fost tradus în aproape toate limbile europene, iar articolele lui Henry Ford au tunat în America. În Franța mea natală, toată lumea alerga cu o carte a antisemitului Drumont, iar ziarele goylor (da, încă mai există) au scris deschis că evreii sugeau tot sucul din Franța și au publicat  caricaturi dezgustătoare ale noastre. În Germania devastată, frații noștri aveau cea mai bogată moșie, ceea ce a provocat ură sălbatică în rândul populației indigene.
Mai devreme sau mai târziu, vulcanul antisemitismului, care se încălzea în fiecare zi, a trebuit să izbucnească. Și din copilărie am știut unul dintre principiile de bază ale familiei noastre: dacă nu poți înăbuși rezistența – condu-o. Și mi-am dat seama că nepotul meu o poate face.
După o scurtă întâlnire de familie, am contactat ceilalți bancheri și rabini. Și la un plen extraordinar al Sinedriului Secret a fost elaborat un program de acțiune.

M-am întâlnit din nou cu nepotul meu matur și a doua noastră conversație a fost de o cu totul altă natură. L-am dedicat secretelor ordinii mondiale, iar viitorul Fuhrer nu putea refuza propunerea mea.
Am început să finanțăm în secret partidul NSDAP, soldați de furtună înarmați, iar când Hitler a condus o revoltă armată la München, în număr de trei mii de oameni, mi-am dat seama că am făcut alegerea corectă. O persoană care a împins atât de mulți oameni într-un putsch armat este un candidat ideal pentru rolul de lider în lupta împotriva dominației evreiești mondiale și va îndrepta această luptă în direcția de care avem nevoie.
După Beer Putsch, am convenit cu conducerea Republicii Weimar, iar Hitler a fost transferat dintr-o închisoare comună într-o închisoare individuală într-unul dintre castelele din Saxonia de Nord, unde oamenii noștri au început să-l pregătească pentru rolul viitorului dictator.

Am început să investim în dezvoltarea industriei germane, în special a complexului militar-industrial. În același timp, am început să finanțăm cu generozitate industrializarea URSS, pregătind al doilea monstru militarist.
Paradoxul este că Hitler a transferat principiile iudaismului pe pământul german. Pur și simplu a luat legea de bază a Torei și i-a declarat pe germani națiunea supremă. Ha, doar asta este imposibil.
Doar acei oameni care au trecut prin mii de ani de rătăcire și suferință, au învățat toate cele mai murdare secrete ale existenței umane, ale căror viclenie și supraviețuire sunt perfect șlefuite, iar metodele de luptă și pătrundere secretă în toate sferele vieții sociale, sunt filigranate. se pot numi alesul.
Numai acei oameni care sunt legați de legături atât de puternice încât acţionează ca un întreg în toate părțile lumii se pot numi alesi. Datorită acestei coeziuni fenomenale, nu putem fi învinși.
Dar goyimii nu știu acest lucru, prin urmare orice popor care s-a declarat ales se va confrunta cu un fiasco inevitabil și amar.
Fraților, timpul mi se termină, dar văd că nu mi-am trăit viața îndelungată degeaba. Germania și Rusia se dezvoltă rapid sub conducerea noastră sensibilă.

Trebuie doar să-i ciocnim . Mai devreme sau mai târziu vor începe un război. Și nu contează deloc cine lovește primul și cine câștigă. Pentru că vom câștiga noi. Știi perfect cum să-i faci pe adversari să-și provoace cele mai mari daune unii altora și să-și sângereze popoarele cât mai mult posibil. Și ține minte gândul meu că războaiele nu ar trebui să aducă schimbări teritoriale globale.
În fața morții, vă rog, fraților, să duceți până la capăt lucrarea principală a vieții mele. După un alt război mondial, regatul Sionului va fi înființat și vom putea întâlni cu demnitate pe regele Moshiach.”
Baronul Edmund Beniamin Rothschild nu a trăit să vadă cel de-al Doilea Război Mondial, dar tot ceea ce a prezis s-a împlinit. După 1945, antisemitismul a devenit oficial ilegal, puterea noastră a devenit practic indiscutabilă, a apărut statul nostru național, iar poporul nostru a intrat pe linia de sosire a drumului de multe mii de ani către dominația absolută a lumii.

Familia Rothschild, este o dinastie cunoscută anterior sub numele de clan Bauer. Una dintre temele interesante asociate cu el este și legătura dintre numele Rothschild și Hitler.

Despre clanul Bauer
Bauer-ii erau notorii în Germania medievală ca cei mai întunecați ocultiști. Ei au devenit Rothschild în secolul al XVIII-lea . Această dinasti a finanțatorilor a fost fondată la Frankfurt de Mayer Amschel Rothschild, care a colaborat cu familia Hesse, care era implicată în societatea secretă a francmassonilor. 

… Atunci a apărut pe stema Rothschild. un scut roșu (în germană rotes Schild).

Se crede că numele Rothschild este asociat cu un scut roșu și o hexagramă – Steaua lui David. Aceste simboluri au împodobit însemnele Casei Rothschild din Frankfurt.

Acest simbol nu are absolut nimic de-a face cu personajele biblice David și Solomon , iar cercetătorii istoriei evreiești consideră că prezentarea lui David sau Sigiliul lui Solomon sunt simboluri ezoterice antice care au devenit asociate cu poporul evreu abia după ce Rothschild le-au însușit dinastiei lor.

Guy de Rothschild, care aparține ramurii franceze, a condus această dinastie până în 2007.

El a fost un exemplar grotesc de om cu o imaginație febrilă, cel puțin în opinia celor care au fost grav afectați de fanteziile sale bolnave. Nu mi-ar plăcea să folosesc cuvântul „rău”, dar dacă răul este cealaltă parte a vieții, Guy de Rothschild este întruchiparea lui adevărată. S-a opus vieții. El este personal responsabil pentru moartea a milioane de copii și adulți, provocate direct de el și de acoliții săi.

Organizații precum Anti-Defamation League și Bnei Brit au fost fondate și continuă să fie finanțate de familia Rothschild. E doar o coincidență, nu-i așa? B’nai B’rith înseamnă „Fiii Unirii”, această organizație a fost creată de familia Rothschild în 1843 pentru activități de informații și spionarea oamenilor de știință onești. B’nai B’rith se remarcă prin capacitatea de a defăima și de a ruina carierele celor care încearcă să spună adevărul.

Mulți dintre reprezentanții lor au susținut în mod deschis sclavia în timpul războiului civil american, iar astăzi încearcă să condamne unii lideri de culoare pentru antisemitism și chiar rasism. În fiecare an, Liga Antidefăimare îi prezintă „Făclia Libertății” (un simbol clasic al masonilor) celui care, în opinia organizatorilor, își servește cel mai bine cauza comună. Odată a fost onorat de un anume Morris Dalitz, un prieten al infamului Meyer Lansky, șeful sindicatului criminalității care a terorizat de mult America.

Patronii lui Hitler

Desigur, răutatea care aprinde focul urii împotriva oricui este acuzat în mod fals de antisemitism amintește de persecuția poporului evreu de către naziști și de către Adolf Hitler însuși. Oricine denunță sau pune sub semnul întrebării activitățile Rothschild sau oricărei organizații evreiești este un „nazist” și un „antisemit”.

O etichetă atât de rușinoasă a fost pusă pe mulți oameni de știință cu unicul scop de a discredita și de a-i priva de posibilitatea de a face declarații publice. Toate acestea se datorează reticenței radicalilor de a se gândi puțin și de a încerca să înțeleagă situația.

Potrivit unor teorii, Adolf Hitler și naziștii au fost aduși la putere și susținuți financiar de către Rothschild. Acest lucru este dovedit de mai mulți oameni de știință și cercetători.

Ei au fost cei care au organizat, prin intermediul societăților secrete germane ale francmasonilor, aducerea la putere a lui Hitler. Este vorba despre societățile Thule și Vril, cunoscute în Germania fascistă, organizate de francmasoni prin agenții lor secreti; Rothschild a fost cel care l-a finanțat pe Hitler prin Banca Marii Britanii; fondurile au venit și din alte surse britanice și americane, de exemplu, de la banca Kuhn & Loeb, deținută de Rothschild și, după cum se știe, a finanțat revoluția din Rusia.

În centrul mașinii de război a lui Hitler se afla gigantul chimic I.G. Farben, care avea o filială americană condusă de lacheii lui Rothschild, Warburg.

Paul Warburg, care a manipulat cu viclenie înființarea băncii centrale private a Americii, crearea Rezervei Federale în 1913, a condus sucursala americană a I.G. De fapt, I.G. al lui Hitler. Farben, în a cărui jurisdicție se afla lagărul de concentrare de la Auschwitz, a fost una dintre diviziile Standard Oil Corporation, deținută oficial de Rockefeller, dar imperiul Rockefeller a apărut și a existat și datorită Rothschild-ilor.

În timpul ambelor războaie mondiale, familia Rothschild a deținut și buletinele de știri germane și, de asemenea, au controlat fluxul de „informații” către Germania și alte țări.

De altfel, când trupele aliate au intrat în Germania, s-a descoperit că I.G. Farben, punctul central și nava emblematică a industriei de război a lui Hitler, nu a fost distrusă în timpul bombardamentelor masive. Nici întreprinderile lui Ford, un alt gigant, total absorbit de francmasoni și sprijinindu-l pe Hitler, nu au avut de suferit. Și asta în ciuda faptului că toate fabricile și fabricile situate în apropiere au fost practic distruse de bombe.

 

Deci, puterea din spatele lui Adolf Hitler și care acționează în numele francmasonilor a fost întruchipată de dinastia evreilor Rothschild, această familie care și-a declarat mereu sprijinul și protecția credinței evreiești și a poporului evreu. În realitate, ei îi folosesc și își bat joc de evrei în scopuri proprii. Rothschild, ca și restul francmasonilor, îi tratează pe evrei cu dispreț sincer.

Adolf Hitler este evreu prin pașaport!

Acest pașaport, ștampilat la Viena în 1941, a fost găsit printre documentele britanice declasificate din al Doilea Război Mondial. Pașaportul a fost păstrat în arhivele unității de informații britanice, care a condus operațiunile de spionaj și sabotaj în țările europene ocupate de naziști. Pașaportul a fost făcut public pentru prima dată pe 8 februarie 2002 la Londra.
Pe coperta pașaportului există o ștampilă care atestă că Hitler este evreu. Pașaportul conține o fotografie a lui Hitler, precum și semnătura lui și o ștampilă de viză care îi permite să se stabilească în Palestina.

Pe certificatul de naștere al lui Alois Hitler (tatăl lui Adolf), mama sa, Maria Schicklgruber, a lăsat necompletat numele tatălui său, așa că a fost considerat nelegitim multă vreme. Maria pe această temă nu a vorbit niciodată cu nimeni.
Adolf Hitler însuși nu avea un document obligatoriu care să confirme arianitatea sa de rasă pură, în timp ce el însuși a insistat asupra adoptării unei legi privind acest document în Germania.
În 2010, au fost examinate mostre de salivă de la 39 de rude ale lui Adolf Hitler. Testele au arătat că ADN-ul lui Hitler are un marker de haplogrup E1b1b1.

Proprietarii săi sunt, după clasificarea științifică, vorbitorii limbilor hamito-semite, iar după clasificarea biblică – evrei, descendenții lui Ham, sau mai bine zis nomazii berberilor. Haplogrupul E1b1b1 este definit de cromozomul Y, adică arată ereditate prin tată. Studiul a fost realizat de jurnalistul Jean-Paul Mulders și istoricul Marc Vermeerem și publicat în revista belgiană Knack (De Michael Sheridan.

Liderul nazist Adolf Hitler avea rude evreiești și africane, sugerează testul ADN. (DAILY NEWS. Marți, 24 august 2010).

Legături sioniste

Ca răspuns la apelul scris al lui Rothschild de a returna obiectele de valoare confiscate de către naziști, Hitler a ordonat să fie returnat aurul și, în loc de covoarele luate, care îi plăceau Evei Braun, au fost cumpărate covoare noi din banii  Reich-ului.
După aceea, Rothschild s-a mutat în Elveția, iar Hitler i-a ordonat lui Himmler să-l păzească pe Rothschild.
Hitler a păstrat aurul partidului nazist la bancheri elvețieni, printre care, nu-i așa, nu există evrei .

Sănătatea este bună

Vedeneev V.V. relatează:
„Când în 1914 Adolf Hitler și-a exprimat dorința de a se oferi voluntar pe front ca parte a regimentului bavarez, tânărul voluntar nu s-a dovedit a fi bolnav. Documentele din acea perioadă confirmă că Hitler s-a dovedit a fi un soldat destul de curajos și priceput, care a fost în multe bătălii, a primit răni și a meritat premii .
În 1918, Adolf Hitler, după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial, era grav bolnav de encefalită epidemică.
În 1923, după „Beer Hall Putsch” din München, psihiatrii germani nu au găsit nicio boală psihică în viitorul Fuhrer.
În 1933, când Hitler a devenit cancelar al Germaniei după ce național-socialiștii au ajuns la putere, proeminentul psihiatru german Karl Wilmans l-a diagnosticat pe Hitler cu orbire psihogenă de scurtă durată, dar destul de severă.”

Soldații evrei ai lui Hitler

LISTA 77

În ianuarie 1944, departamentul de personal al Wehrmacht a pregătit o listă secretă de 77 de ofițeri și generali de rang înalt „amestecați cu rasa evreiască sau căsătoriți cu femei evreiești”. Toți cei 77 aveau certificatele personale ale lui Hitler de „sânge german”. Lista include 23 de colonei, 5 generali majori, 8 generali locotenenți și doi generali de armată. Brian Rigg anunță astăzi. La această listă se mai pot adăuga alte 60 de nume de ofițeri superiori și generali ai Wehrmacht-ului, aviației și marinei, inclusiv doi mareșali de câmp”.
În 1940, toți ofițerii cu doi bunici evrei au primit ordin să părăsească serviciul militar. Cei care erau „pătați” de evrei doar din partea unuia dintre bunici puteau rămâne în armată în poziții de rang și de serviciu. Realitatea a fost alta – aceste comenzi nu au fost executate. Prin urmare, acestea au fost repetate în zadar în 1942, 1943 și 1944.

Au fost frecvente cazuri când soldații germani, mânați de legile „frăției din prima linie”, și-au ascuns „evreii” fără a-i preda partidului și organelor de pedeapsă. Asemenea scene ale modelului din 1941 ar fi putut avea loc: o companie germană, care își ascunde „evreii”, ia prizonieri ai Armatei Roșii, care, la rândul lor, predă „evreii lor” și comisarii pentru represalii.
Fostul cancelar german Helmut Schmidt, ofițer al Luftwaffe și nepotul unui evreu, mărturisește: „Numai în unitatea mea aeriană erau 15-20 de tipi ca mine. Originea va deschide noi perspective în studiul istoriei militare a Germaniei secolului XX”.
Rigg a documentat de unul singur 1.200 de exemple de serviciu mishlinge în Wehrmacht – soldați și ofițeri cu strămoși evrei apropiați. O mie dintre acești soldați din prima linie au ucis 2.300 de rude evrei – nepoți, mătuși, unchi, bunici, bunici, mame și tați.
Una dintre cele mai sinistre figuri ale regimului nazist ar putea adăuga la „lista celor 77”. Reinhard Heydrich, favoritul Fuhrer-ului și șeful RSHA, care controlează Gestapo, poliția criminală, informații, contrainformații, toată viața (din fericire, scurtă) sa luptat împotriva zvonurilor de origine evreiască.

Reinhard s-a născut la Leipzig (1904), fiul directorului conservatorului. Povestea familiei spune că bunica lui s-a căsătorit cu un evreu la scurt timp după nașterea tatălui viitorului șef al RSHA.
În copilărie, băieții mai mari îl băteau adesea pe Reinhardt, numindu-l evreu (apropo, Eichmann a fost și tachinat ca „mic evreu” la școală), când era un băiat de 16 ani, a intrat în organizația șovină „Freikorps” pentru a risipi zvonurile despre un bunic evreu.

La mijlocul anilor 1920, Heydrich a servit ca cadet pe nava-instructaj Berlin, unde viitorul amiral Canaris era căpitan. Reinhard își întâlnește soția Erica, aranjează cu ea concertele de vioară ale lui Haydn și Mozart. Dar în 1931, Heydrich a fost demis în rușine din armată pentru încălcarea codului de onoare al ofițerului (seducerea fiicei tinere a comandantului navei).
Heydrich urcă scările naziste. Cel mai tânăr SS Obergruppenfuehrer (grad egal cu un general de armată) intrigă împotriva fostului său binefăcător Canaris, încercând să subjugă Abwehr-ul. Răspunsul lui Canaris este simplu: la sfârșitul anului 1941, amiralul se ascunde în fotocopiile sale sigure ale documentelor despre originea evreiască a lui Heydrich.
Şeful RSHA a fost cel care a ţinut Conferinţa de la Wannsee în ianuarie 1942 pentru a discuta „soluţia finală la problema evreiască”. Raportul lui Heydrich afirmă clar că nepoții unui evreu sunt considerați germani și nu sunt supuși represaliilor.

Într-o zi, după ce s-a întors acasă beat la fărâme noaptea, Heydrich aprinde lumina în cameră. Reinhard se vede deodată în oglindă și îl împușcă de două ori cu un pistol, strigând în sinea lui: „Evreu ticălos!”
Air Field Marshal Erhard Milch poate fi considerat un exemplu clasic de „evreu ascuns” în elita celui de-al Treilea Reich. Tatăl său era un farmacist evreu.

Datorită originii sale evreiești, Erhard nu a fost admis în școlile militare ale Kaiserului, dar izbucnirea Primului Război Mondial i-a dat acces la aviație, Milch a intrat în divizia faimosului Richthoffen, l-a întâlnit pe tânărul as Goering și s-a remarcat la sediu, deși el însuși nu a zburat cu avioane. În 1920, Juncker i-a oferit patronaj lui Milch, promovându-l pe fostul soldat din prima linie în preocuparea sa. În 1929, Milch a devenit directorul general al Lufthansa, transportatorul aerian național. Vântul bătea deja spre naziști, iar Erhard oferă gratuit avioane Lufthansa pentru liderii NSDAP.
Acest serviciu nu este uitat. Ajunși la putere, naziștii declară că mama lui Milch nu a întreținut relații sexuale cu soțul ei evreu, iar adevăratul tată al lui Erhard este baronul von Beer. Goering a râs îndelung despre asta: „Da, l-am făcut pe Milch un ticălos, dar un ticălos aristocratic!”. Un alt aforism al lui Goering despre Milch: „În sediul meu, eu însumi voi decide cine este evreu și cine nu!”. Field Marshal Milch a condus de fapt Luftwaffe în ajunul și în timpul războiului, înlocuindu-l pe Goering. Milch a fost cel care a supravegheat dezvoltarea noului jet Me-262 și a rachetelor Vau. După război, Milch a petrecut nouă ani în închisoare, iar apoi până la vârsta de 80 de ani a lucrat ca consultant pentru concernurile Fiat și Thyssen.

Nepoții lui Reich

Dr. Jonathan Steinberg, manager de proiect al studentului său Brian Rigg la Universitatea Cambridge, își laudă studentul : „Descoperirile lui Brian fac realitatea statului nazist mai complexă”.
Tânărul american, în opinia mea, nu numai că face imaginea celui de-al Treilea Reich și a Holocaustului mai voluminoasă, dar îi forțează și pe israelieni să arunce o privire nouă asupra definițiilor obișnuite ale evreilor.

Anterior, se credea că în al Doilea Război Mondial toți evreii au luptat de partea coaliției anti-Hitler. Soldații evrei din armatele finlandeze, române și maghiare au fost văzuți ca excepții de la regulă.
Acum Brian Rigg ne confruntă cu fapte noi, ducând Israelul la un paradox nemaiauzit…

Gândiți-vă bine: 150 de mii de soldați și ofițeri ai armatei hitleriste ar putea fi repatriați conform Legii israeliene a întoarcerii.

Aspectul actual al acestei legi, permite ca mii de veterani ai Wehrmacht-ului nazist să vină în Israel!