CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Salvarea Tezaurului Băncii Poloniei ajuns în România după cotropirea Poloniei de către Germania nazistă și URSS

 

Foto: Harta Poloniei la 1933 și vecinătatea cu România mare

 

 

 

S-au împlinit 101 ani de la renaşterea statului polonez pe harta politică a lumii. Când armata germană s-a retras din Varşovia, la 11 noiembrie 1918 – chiar în ziua în care, în Franţa, la Compiègne, era semnat armistiţiul care punea capăt Primului Război Mondial – Consiliul Regenţei (înfiinţat de autorităţile germane) a decis să cedeze de bunăvoie întreaga sa putere politică lui Józef Piłsudski.

  Pe bună dreptate  în prezent, la 11 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Naţională a Republicii Polone, iar Mareșalul polonez Józef Piłsudski este considerat fondatorul statului polonez independent renăscut.

Din păcate, conflictele militare din Europa nu s-au sfârşit atunci şi poporul polonez a suferit grele pierderi umane şi materiale în războiul cu Rusia bolșevică ce a urmat după obținerea independenței și mai apoi, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

În acel context violent, au fost confirmate solidaritatea care exista, încă din anul 1919, dintre autorităţile de la Varşovia şi Bucureşti şi compasiunea românilor faţă de cetăţenii polonezi care au ajuns în toamna anului 1939 în România, fugind din calea războiului.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru tezaurul polonez în romania photos"

 

În prezent, se cunoaşte că, pentru a salva tezaurul Băncii Poloniei de la o posibilă capturare a sa de către armata germană, care a atacat Polonia, la 1 septembrie 1939, autorităţile de la Varşovia au adunat la Śniatyń, în imediata apropiere a graniţei polono-române, 1.091 de casete cu lingouri de aur (o singură casetă cântărea 70 kg) şi 95 de saci cu monede de aur.

Acolo a avut loc, în seara de 13 septembrie 1939, încărcarea tezaurului într-un tren alcătuit din 12 vagoane de marfă şi un vagon de pasageri, care a plecat spre Constanţa (via Buzău), în dimineaţa zilei de 14 septembrie şi a ajuns la destinaţie la miezul nopţii.

Tezaurul polonez a fost transbordat până dimineaţa pe tancul petrolier Eocene şi nava britanică a părăsit portul Constanţa în aceeaşi zi, în direcţia Istanbul. Autorităţile române au ştiut despre existenţa a circa 70 tone de aur brut în acel tren, însă cantitatea reală a fost de aproape 80 de tone.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce atitudine a avut România faţă de refugiaţi la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial şi câţi bani primeau migranţii de pe teritoriul ţării noastre

 

Foto: Refugiați polonezi (1939)

 

 

 

De obicei, istoricii relatează despre refugierea în România, în luna septembrie 1939, a cel puţin 50.000 de cetăţeni polonezi (civili şi militari). Numărul lor exact nu se cunoaşte din cauza timpului extrem de scurt pe care aceştia l-au avut la dispoziţie pentru a ajunge pe teritoriul României şi a limitelor aparatului administrativ românesc cu privire la înregistrarea unui număr extrem de mare de refugiaţi, în câteva zile.

Circa 18.000 de militari ar fi plecat din România în Franţa şi Marea Britanie, prin Orientul Mijlociu, în perioada 1939-1940 (într-o sursă românească se aminteşte despre 20.000 de militari, dintre care 8.000 de aviatori), aproximativ 5.000 de militari s-au întors pe teritoriul polonez ocupat de armata germană, câteva sute au plecat în regiunile poloneze invadate de sovietici, la 17 septembrie 1939, şi circa 1.600 de militari polonezi au fost predaţi în luna februarie 1941 autorităţilor germane (care i-au internat în lagăre de prizonieri de război).

Militarii polonezi au ajuns pe teritoriul României, în septembrie 1939, cu foarte multe bunuri mobile, armament şi muniţii. Pe o listă care a fost întocmită, probabil, la Marele Stat Major al armatei poloneze în anul 1947, s-au menţionat următoarele bunuri:

34 de tancuri Renault R-35; un parc de vehicule pentru depanarea mobilă a acelor tancuri; blindate echipate cu tunuri şi motoare Otto; autovehicule echipate cu diferite instalaţii de specialitate şi staţii radio; 18 tunuri antiaeriene; 74 de mitraliere, 46 de puşti-mitralieră, 5.756 de puşti, 230 de pistoale, 3.830 de încărcătoare, 2.908 baionete, 4.553 de măşti de gaze şi circa 600.000 de cartuşe; diverse bunuri aflate în trenul sanitar nr. 94 şi la spitalul militar nr. 110; 177 de avioane de luptă; 28 de avioane de şcoală RWD şi 2.686 de articole auxiliare pentru asigurarea zborului; 882 de autovehicule militare de diferite tipuri, 70 de autoturisme militare şi 500 de autocamioane militare Fiat 621.

Valoarea totală a acelor bunuri a fost calculată de autorităţile poloneze şi era de 80.018.104 zloţi, la 29 aprilie 1947 (15.212.567 de dolari, sumă rezultată din cursul de referinţă existent în vara anului 1946, în Polonia).

În cazul aurului Băncii Poloniei care a ajuns la Bucureşti, la 27 septembrie 1939, şi a fost depus oficial ca depozit la Banca Naţională a României, la 10 octombrie 1939 (51 de lăzi din lemn de brad care conţineau, în total, 2.737,86 kg de aur), situaţia a fost foarte complicată. La întâlnirea pe care delegatul pentru refugiaţii polonezi, Mirosław Arciszewski, a avut-o la Bucureşti, la 14 iunie 1940, cu Ion Gigurtu, ministrul român al Afacerilor Externe i-a arătat reprezentantului Poloniei o notă emisă la 19 mai 1940 de Legaţia Germaniei.

În aceasta se solicita predarea imediată a tezaurului polonez de la BNR în favoarea Germaniei. Drept urmare, liderii politici români au blocat aurul polonez la BNR şi au subliniat, ca pretext, cheltuielile făcute de România pentru întreţinerea refugiaţilor polonezi aflaţi în ţară, astfel încât să poată refuza cererile repetate ale autorităţilor de la Berlin de a se ceda tezaurul respectiv în favoarea Germaniei.

Intrarea trupelor Armatei Roşii pe teritoriul României, în primăvara anului 1944, a determinat conducerea Băncii Naţionale a României să conceapă un plan pentru salvarea propriei rezerve de aur aflate în ţară.

În acest sens, a fost planificată şi s-a executat operaţia Neptun (11-22 iulie 1944).

Întregul tezaur al BNR existent în ţară şi cele 51 de casete cu aur polonez, depozitate la Banca Naţională a României, din septembrie 1939, au ajuns atunci într-o pivniţă din incinta Mânăstirii Tismana.

(Pentru detalii, vizionați filmul de mai jos).

A urmat ocuparea completă a ţării de unităţile sovietice şi conducerea BNR a hotărât, la 6 septembrie 1944, mutarea în secret a întregii cantităţi de aur aflate la Tismana într-o grotă din imediata apropiere a mânăstirii.

Operaţia a fost executată în perioada 13-16 septembrie 1944. Intrarea în grota respectivă a fost astupată cu beton şi s-a realizat suplimentar un zid cu o grosime de cinci metri.

La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, autorităţile române au fost preocupate şi de situaţia în care se aflau cei aproximativ 4.000 de refugiaţi polonezi din România. Ajutoarele financiare pentru aceştia au continuat să fie acordate chiar şi după reluarea, la 1 martie 1946, a relaţiilor diplomatice dintre România şi Polonia.

În paralel, începând din luna iunie 1945, a început adunarea refugiaţilor, formarea de eşaloane şi expedierea treptată a lor în Polonia cu trenuri alcătuite din vagoane de marfă închise, în care existau priciuri din lemn şi toalete improvizate.

Primul eşalon a plecat în iunie 1945 şi următoarele au fost planificate până în octombrie 1945 inclusiv, cu un interval de 2-3 săptămâni între eşaloane, deoarece existau probleme mari cu planificarea acelor vagoane din cauza transporturilor pe care autorităţile române erau obligate să le asigure pentru trupele sovietice de ocupaţie.

Durata medie de deplasare a unui eşalon cu refugiaţi polonezi din staţiile de plecare Craiova sau Bucureşti până la graniţa cehoslovaco-poloneză era de aproximativ două săptămâni, în anul 1945.

Transporturile respective au fost reluate în primăvara anului 1946, când condiţiile atmosferice au permis repatrierea cetăţenilor polonezi tot cu vagoane de marfă puse la dispoziţie de guvernul României. Toate cheltuielile făcute urmau să fie achitate prin decontări reciproce între cele două state.

În ianuarie 1947, două detaşamente ale armatei române au fost implicate în scoaterea tezaurului Băncii Naţionale a României din grota în care fusese ascuns în luna septembrie 1944 şi tranportarea acestuia de la Tismana până la depozitul BNR din Bucureşti. Militarii au fost gata de acţiune la 23 ianuarie 1947 (ora 09.00) şi au colaborat cu funcţionarii băncii şi lucrătorii desemnaţi pentru desfăşurarea operaţiei. Misiunea s-a încheiat cu succes. Cu acel prilej, au fost readuse în capitala României şi cele 51 de casete cu aur ale Băncii Poloniei.

Predarea celor 51 de casete cu aur reprezentanţilor Băncii Poloniei a avut loc la 17 septembrie 1947. Din cauza faptului că autorităţile sovietice de ocupaţie din România nu au asigurat în acea zi benzina necesară celor două avioane militare poloneze Douglas C-47, care sosiseră în ajun de la Varşovia, transportarea tezaurului cu autocamioanele de la depozitul Băncii Naţionale a României până la aeroportul Băneasa şi încărcarea în avioane s-a desfăşurat în următoarea zi (când s-a obţinut şi autorizaţia de survolare a Cehoslovaciei de aparatele respective).

Deşi condiţiile meteorologice au devenit nefavorabile zborului peste Carpaţii Meridionali, piloţii polonezi au acceptat să decoleze la 18 septembrie 1947, după-amiaza.

După ce au trecut prin furtuna semnalată de autorităţile de la Bucureşti, aceştia au continuat zborul fără probleme şi au ajuns cu bine la Varşovia, în seara aceleiaşi zile.

 

• Dr. Petre Opriș – http://presamil.ro/solidaritatea-romano-polona 

 

 

 

 

 

 

 

17/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Primele cinci din cele 500 de TIR-uri cu ajutoare din România,au ajuns în R.Moldova

  •  

  • Cinci din cele 500 de TIR-uri cu ajutoare din România au ajuns în RM

  • Primele cinci camioane cu materiale de construcţii, acordate de România, au intrat în această dimineaţă în Republica Moldova, prin punctul vamal Leuşeni-Albiţa.Autorităţile vamale din Republica Moldova şi din România au convenit să asigure „coridor verde” pentru camioanele ce vor transporta materiale pentru construcţia caselor sinistraţilor, care au avut de suferit în urma inundaţiilor.Toate ajutoarele româneşti vor fi transportate prin punctul vamal Leuşeni-Albiţa şi vor fi stocate la un depozit specializat amenajat de Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, în apropierea localităţii Leuşeni.

    Aceste materiale de construcţie, care vor sosi în Republica Moldova, vor fi scutite de toate drepturile de import (TVA, accize, taxe vamale şi taxe pentru procedurile vamale). Totodată, Serviciul Vamal a stabilit şi o procedură simplificată de declarare a ajutorului material, astfel încât ajutoarele româneşti să ajungă cât mai repede la destinaţie. Camioanele cu materialele de construcţie vor putea trece în regim simplificat şi în perioada 27 – 31 august.

    România va trimite cinci sute de camioane încărcate cu materiale de construcţie, pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de inundaţii. România este dispusă să trimită peste malul Prutului, materiale de construcţie, în baza unui sprijin financiar nerambursabil de 100 milioane euro, spijin care va fi acordat în mai multe tranşe.

    Sursa: Jurnal.md

    28/08/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

    DIN NOU DESPRE ROMANII UITATI DIN BULGARIA

    ROMANII DIN BULGARIA

    Poporul roman, rezultat al colonizarii romanice a regiunilor iliro-trace-gete,a reprezentat, pentru popoarele nou venite in Peninsula Balcanica,elementul local, stapanul regiunilor invadate de acestea.

    Dovezi in acest sens se regasesc in toponimia conservata in denumirile oraselor si localitatilor mentionate in scrierile cronicarului Procopius din Cezareea, din perioada justiniana. In teritoriile care au facut, sau fac parte din Bulgaria actuala, astfel de denumiri sunt foarte frecvente.

    Astfel, in zona muntoasa din jurul Sofiei puteau fi regasite denumiri cum ar fi Gurguliat, Banisor, Carnul, Cercilat, Cercel, Bucoviti, Varcarel, Murgas, Petarlas, Purcevita, Mosina, Petrus, care sunt in mod evident romanesti.

    Dupa un anumit timp, si in masura in care amestecul de populatii s-a cristalizat, iar antagonismele dintre ele s-au accentuat, cronicarii bizantini au inceput sa se edifice cu privire la specificul fiecarei entitati etnice din Peninsula Balcanica. Astfel, romanii au fost identificati drept element separat, fiind insa numiti „vlahi”.

     Primele specificari cu privire la romani au fost facute in legatura cu evenimentele din viata poporului bulgar, constatandu-se o conexiune a vietii etnicilor de origine romana cu istoria Bulgariei. Statul bulgar a fost fondat in anul 679, prin invazia Moesiei Inferioare – unde, alaturi de romani s-au stabilit un anumit numar de triburi slave – de catre Hanul Asparuh, seful unei hoarde turcomane denumite „bulgari”. Dominatia acestei hoarde se baza pe recunoasterea din partea triburilor slave si a populatiei romane.

    Prof.Zlatarski afirma, in lucrarea „Istoria na balgarskata darjava prezsrednite vecove” („Istoria statului bulgar in veacurile trecute”, tom I, partea I, Sofia, 1918, pg.151-152), ca dominatia hoardei bulgare din timpul lui Asparuh nu depasea, la vest, raul Isker si, la sud, se limita la Balcanii Mijlocii. In perioada descendentilor lui Asparuh, in special a hanilor Crum (802-814) si Omurtag, bulgarii au penetrat regiunile unde exista o populatie romaneasca densa, cucerind Serdita la sud-vest si, dupa ce au anihilat armatele Avarilor in trei campanii intreprinse intre 792 si 803, au atins regiunea timocului, deplasandu-se apoi spre nord-vest, pana la raurile Sava si Drava.

    In epoca lui Ressian (826-852), bulgarii si-au extins teritoriul spre sud si sud-vest, cuprinzand toata Macedonia, pana in Epir si Albania, unde de asemenea existau populatii compacte de origine romana.

    Dupa ce, sub Boris I, bulgarii au trecut la crestinism, statul bulgar a atins cea mai mare amploare si putere in perioada tarului Simeon cel Mare (888-927), pentru ca sub domnia lui Petru (927-968), fiul lui Simeon, sa inceapa decaderea sa. In 972, bizantinii au recucerit Bulgaria orientala, iar, intre 976-1018, principii bulgari David, Moise, Aron si Samuel au obtinut independenta Bulgariei Occidentale.

     Samuel s-a autoproclamat tar si a desfasurat o neobosita lupta de rezistenta impotriva imparatului bizantin Vasile al II-lea Bulgaroctonul. Bulgaria tarului Samuel cuprindea Macedonia, Albania, Moesia Superioara, frontiera orientala fiind marcata de raul Isker, muntii Etropol si Ihtiman, pana in vestul Macedoniei (V.N. Zlatarski, „Istoria primului tarat bulgar”, Sofia, 1934, II, pag.632). tocmai in aceste regiuni se regasesc si in zilele noastre numeroase comunitati de origine romana. Intr-un hrisov al imparatului Vasile Bulgaroctonul, emis in 976, acesta face referire la Nicolita, ducele valahilor”, care a jucat un rol important in luptele dintre bulgari si bizantini, la inceputul sec.al XI-lea.

    Nicolita a fost printre ultimii „cneji” care s-au supus lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul, pastrand insa pozitia familiei sale in ierarhia nobiliara bizantina, ca principe al Vlahilor, ceea ce demonstreaza ca romanii erau numerosi si puternici. Ulterior, prima sursa istorica maghiara „Anonimus regis Bellae Notharius”, referindu-se la luptele dintre bulgari si principii regiunilor septentrionale si occidentale ale Daciei, afirma ca Glad este originar din Vidin.

     De asemenea, in legatura cu conflictele armate ale principelului Glad cu maghiarii, cronicarul anonim spune ca „acesta a beneficiat de sprijinul cumanilor si bulgarilor, alaturi de cel al vlahilor”. Daca, in cursul ultimilor ani ai primului imperiu bulgar, poate fi constatata colaborarea in diferite domenii dintre romanii din regiunile statului bulgar, in privinta aparitiei celui de-al doilea Stat bulgar se poate afirma ca aceasta se datoreaza, in buna masura, romanilor.

    Stema Tribaliei

    stema Tribaliei 

    Dupa caderea primului imperiu bulgar (1018), timp de 166 de ani Bulgaria s-a aflat sub stapanirea bizantina. In aceasta perioada, sursele istorice fac mentiune la patru revolte impotriva dominatiei bizantine. trei dintre acestea s-au desfasurat in regiuni unde populatia romana era foarte densa in acea epoca.

     Este cazul rascoalei lui Petru Delean, in 1040, izbucnita in zona Nis, si a celei a lui Bodin, din 1073, de la Prizred-Nis. DE asemenea, in 1186, puternica familie a Asanestilor, de origine vlaha, a initiat o revolta care a dus la fondarea Imperiului Romanilor din Balcanilor”, devenit, ulterior, al II-lea Imperiu Bulgar, condus o lunga perioada de descendentii acestei familii: Ion Asan (1218-1240), Caliman Asan (1241-1246), Mihai Asan (1246-1257), Constantin Asan (1258-1277).

     Dupa Constantin Asan, la tron a urmat un cioban, haiduc de renume, care s-a declarat tar la tarnovo. A domnit sub numele de Ivailo, in perioada 1277-1280. Frecventele incursiuni tatare, disputele interne, imixtiunile vecinilor (bizantini, sarbi, turci) in viata tarii, agitatiile religioase au dus la decadenta politica si militara a statului. Victoria tatarilor asupra cumanilor a favorizat feudalizarea tarii. Astfel, in regiunea Morava, puterea era in mainile a doi frati de origine cumana, Darmon si Cudeliu; in Dobrogea a fost constituit un principat separat; Bulgaria meridionala era condusa de un frate al lui George II terterei. In regiunea Vidin, locuita de romani, s-a afirmat o puternica familie princiara, condusa de despotul Sisman.

     Mihail Sisman a fost cel care a reusit unirea feudelor si a adus o perioada de calm in viata interna a taratului. A murit in luptele impotriva principelui sarb Stefan Dusan, la 28 iunie 1330, langa localitatea Velbujd (astazi Kiustendil). De remarcat faptul ca Sismanil avea ca aliat pe Basarab, „regele romanilor”, cu care dezvoltase bune relatii de colaborare si sprijin reciproc. Dupa moartea lui Mihail Sisman, tronul este ocupat de un nepot al acestuia, Alexandru (1331-1371). Sub lunga sa domnie, contemporan cu Basarab cel Mare, a fiilor sai Nicolae si Vladislav, Bulgaria a cunoscut o perioada de liniste relativa.

     Desi tarul Alexandru a reusit sa supuna unele mici principate feudale, nu a putut impiedica secesiunea unor regiuni, cauzata de compozitia etnografica. Este cazul Dobrogei, unde elementul slav nu era reprezentat, majoritatea populatiei fiind din romani, asezati de-a lungul Dunarii, cumani, in interiorul provinciei si greci, pe litoralul marii.

    Aici a domnit, in 1346, la Carbona (Cavorna-Cavarna), un principe numit Balica, nume identificat cu Balc, Balita, originar din Maramures. Acesta a fost urmat la tron de despotul Dobrotici. El si-a separat autoritatea, nu numai politica ci si eclaziastica, de influenta si de Patriarhia tarnovo, plasandu-se sub autoritatea Constantinopolului. Ascensiunea militara rapida a Imperiului Otoman a dus, dupa batalia de la Kosovo (1389) si cucerirea capitalei tarnovo (17 iunie 1393), la ocuparea intregului teritoriu al Bulgariei. Dominatia turca a durat 482 de ani (1396-1878). Pentru a asigura subjugarea popoarelor balcanice aflate sub stapanire, Imperiul Otoman a colonizat intensiv regiunea, cu peste 1 milion de turci.

     Despre interventia lui Mircea cel Batran in sprijinul bulgarilor si a sarbilor in lta impotriva turcilor, istoriografia bulgara apreciaza eronat ca „el a profitat de situatia creata pentru a-si largi posesiunile sale in sudul Dunarii. Principele Mircea I cel Mare a invadat, la inceputul anului 1390, teritoriul din sudul Dunarii si a ocupat fara mari eforturi fortaretele regiunii, in care era cuprinsa si aceea a Darstorului, cat si o parte din teritoriul care facuse parte din posesiunile lui Ivanco in aceasta epoca”.

    Dupa cum se stie, in realitate, oastea condusa de Mircea cel Batran i-a batut pe turci la Rovine in octombrie 1394. Abia in 1415 Mircea a platit primul haraciu unui sultan al turcilor, ceea ce insa nu insemna supunere sau vasalitate fata de turci. Armistitiul din 1415 a consacrat independenta politica a tarii Romanesti, pe care insusi sultanul a recunoscut-o. Dupa moartea lui Ivanco-despotul Dobrogei- in luptele cu turcii, Mircea cel Batran a fost chemat de fortele locale pentru a le elibera de sub jugul otoman. Astfel, Dobrogea s-a unit cu tara Romaneasca si Mircea a devenit si domn al Dobrogei, care a cazut sub stapanire turceasca abia in anul 1420.

    Incepand din secolul XVII si pana la razboiul ruso-turc din 1828-1829, incheiat cu pacea de la Adrianopol, perioada in care s-a constituit burghezia bulgara iar principatele romane s-au consolidat, s-au creat premisele favorabile unui reviriment al poporului bulgar, de trezire a constiintei si demnitatii nationale. Episcopul Sofronie din Vrata, care a trait in „epoca tulbure a lui Pazvantoglu din Vidin”, a scris o autobiografie in care descrie, intr-o maniera impresionanta, acele vremuri teribile.
                                                      

    De asemenea, el a mai scris in limba bulgara numeroase carti religioase, care au permis introducerea acestei limbi in biserici. Sofronie si-a putut desfasura aceasta activitate pe perioada sederii sale la Bucuresti, unde a beneficiat de un cadru ospitalier care compensa suferintele indurate pe celalalt mal al Dunarii.

     In Romania, el a scris operele care l-au consacrat drept una din figurile erudite ale inceputului renasterii bulgare. Istoricii bulgari de la inceputul acestui secol recunosteau ca locul in care principalele carti bulgaresti ale epocii amintite au fost elaborate si tiparite a fost Romania, unde traiau cateva mii de bulgari, bancheri, negustori, artizani, in principalele orase: Bucuresti, Giurgiu, Craiova, Galati, Braila si Brasov” (Ianko Sacazov, op.cit., pag.172, 173).

    Armata bulgara a fost organizata la Chisinau si la Ploiesti, a trecut Dunarea la Zimnicea si s-a evidentiat in luptele de la Stara Zagora si Pasul Sipka. Pacea de la San Stefano din 1878 a creat Bulgaria mare, „un stat obedient, nul sub raport politic, ogubernie a taratului Rus”, dar pentru care a curs mult sange romanesc. Aceasta Pace a rupt Basarabia si Dobrogea de Romania. Referindu-se la Dobrogea, istoricul bulgar C.Jiricek a spus, in 1911, ca din punct de vedere al structurii populatiei din Bulgaria orientala, „elementul bulgar este foarte slab reprezentat”.

    La primul recensamant, efectuat in 1905, au fost recunoscuti in Bulgaria aproximativ 80.000 de romani, cifra care apare si in statisticile din 1910.

     Dupa fixarea frontierelor din 1920, recensamintele bulgare indica pentru romanii de limba daco-romana cifra de 57.312, iar pentru macedo-romani 1749. In anul 1926, statul bulgar recunostea, in statisticile sale, prezenta a 83.746 de romani. La recensamantul din 1934, efectuat dupa cu totul alte principii decat cele anterioare, autoritatile bulgare au dorit sa demonstreze ca nu mai sunt romani in Bulgaria sau ca numarul acestora este insignifiant. Pentru a se ajunge la acest rezultat, agentii de recensamant care au actionat in regiunile cu populatie preponderent romana au completat fisele de evidenta cu numele bulgarizate ale locuitorilor.

    Astfel, de exemplu, daca la recensamantul din 1920 in Vidin erau 42.414 romani, in cel din 1934 au fost indicati numai 1.213, ceea ce inseamna ca 41.201 au disparut sau au devenit bulgari. La Plevna, in 1926 erau 14.505 romani, iar in 1934 numai 23. De asemenea, la Vrata de la 11.709 romani s-a ajuns, in 1934, la 39.

    Lucrurile nu s-au oprit aici. In Anuarul statistic” aparut la Sofia in 1938, la pagina 20, in tabelul populatiei cu repartitia pe limba materna, elementul roman a disparut complet.

    Sunt mentionati grecii, evreii, germanii, rusii, sarbii, francezii, turcii, tiganii, iar romanii nu figureaza, fiind cuprinsi la rubrica „alte limbi”. Aceste cifre au permis autoritatilor bulgare sa suprime toate scolile romanesti si sa-i concedieze sau sa-i transfere pe institutorii romani. Prin Ordinul emis de Ministerul de Instructie Publica din Sofia, No.4097/1935, 30 de profesori romani au fost considerati „inapti de transfer” deoarece „vorbeau romaneste cu elevii lor”. Din 1933, populatia romana nu a avut nici dreptul la slujbele religioase in limba materna.

     De exemplu, la 22 mai 1932, in comuna Bregova, unde din 4.929 locuitori 4.836 erau romani, in prezenta episcopului Neofit al Vidinului, autoritatile bulgare au confiscat toate cartile de rugaciune, deoarece slujba a fost tinuta in limba romana. In toamna anului 1934, arhivele bisericii din Gavren, sat cu 2.698 locuitori din care 2.610 romani, au fost aruncate in Dunare pentru ca era redactata in limba romana. Si exemplele ar putea continua, marturii ale actiunilor care au urmarit distrugerea sistematica a identitatii culturale si nationale a romanilor din Bulgaria. La sfarsitul deceniului trei, sursele istorice identificau trei grupe geografice de concentrare a populatiei de origine romana.

    Prima grupa era constituita pe valea timocului, retinand asemanarea izbitoare a costumelor, traditiilor si limbii vorbite in zona cu cele din Oltenia. Din punct de vedere geografic, regiunea timocului este o prelungire a masivelor muntoase si a vailor si podisurilor Olteniei. Romanii „padureni” si cei „dunareni” din regiunea Vidin constituie o unitate cu cei din Oltenia. In raioaneleVidin, Vrata si Plevna, romanii formau minoritatea cea mai importanta. In 1939 aceasta grupa nationala locuia in peste 70 de localitati, din care 33 din regiunea Vidin, iar restul in zonele Lom Palanca, Rahova si Nicopole.

    Numarul romanilor depasea cifra de 120.000. A treia grupa este constituita de zona Eminska Planina, la nordul regiunii muntoase care limiteaza platoul Deliorman. In aceasta regiune, ocupata pana in 1877 numai de turci, tatari si romani, bulgarii au venit ulterior. Elementul roman a persistat cu dificultate in localitatile Ciflic, Celebichioi, Arnautlar, Sipka, Novoselo, Sidir, Vlahlar etc. Acesti romani sunt total izolati de cei dunareni”, numarul lor fiind estimat la aproximativ 10.000 de persoane. In total, la sfarsitul anului 1939, numarul romanilor din Bulgaria era estimat in total la doar 150.000 de persoane.

     In contextul schimbarilor profunde in plan politic intervenite in fostul bloc socialist din Europa Centrala si de Est, minoritatile etnice au cautat cai de autodefinire si emancipare in tarile pe teritoriul carora locuiesc. Drumul spre recunoasterea entitatii si identitatii nationale a minoritatilor din Bulgaria este mai anevoios. Constitutia bulgara nerecunoscand termenul de minoritate nationala, ci doar de „comunitati etnice”, limiteaza scrupulos drepturile de organizare ale acestora.

    Singura concesie a fost facuta, din considerente de politica interna si externa, minoritatii turce, cu peste 1,5 milioane de persoane, care s-a organizat in Miscarea pentru Drepturi si Libertati” (M.D.L.), inregistrata ca organizatie politica din luna mai 1990 si care a devenit partid politic in luna august 1991.

    Desi in materialele publicate in anul 1965 (ulterior nu s-au mai publicat date oficiale cu privire la minoritati) se mentioneaza circa 6.000 de romani, unii istorici si specialisti bulgari apreciaza ca, in prezent, in Bulgaria traiesc aproximativ 125.000-150.000 de romani, concentrati in partea de nord-vest (Vidin, Lom, Svistov, Nikopol, Vrata, Mihailovgrad, Bregovo, Ostrov s.a.), in sud-vest pe valea raurilor Struma si Mesta (Macedonia, Pirina, in jurul orasului Blagoevgrad) si in Dobrogea (Silistra, tutrakan, Dobrici, Balcic etc).

    Sursa:SITUL ROMANII DIN BULGARIA

    pagina electronică a Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria – AVE.

    28/03/2010 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

    %d blogeri au apreciat: