CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De ce au dispărut culturile de cânepă industrială din țara noastră?

Cânepa industrială nu este doar o plantă agricolă.

În ’89, România era pe primul loc în Europa la producția de cânepa industrială și pe locul trei mondial.

Cânepa este azi o victimă a culturii de consum, care încurajează producția masivă și rapidă de materiale textile. Pe de altă parte, e victima incapacității autorităților române de a reglementa cultivarea sa și de a deosebi de marijuana. 

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2020 aveam 1.191 de hectare cu cânepă cultivată pentru fibră, în condițiile în care în 1990 suprafața era de vreo 15 ori mai mare. Înainte de Revoluție, România era pe locul al patrulea în topul exportatorilor de cânepă la nivel mondial, în condițiile în care suprafața cultivată era de aproximativ 55.000 de hectare.  

Am ajuns aici, pentru că geniile care conduc ţara n-au fost în stare să facă diferenţa între tipurile de cânepă.

Cea românească, folosită masiv în industria textilă pentru fibrele vegetale lungi, se numeşte canabis sativa şi, din păcate, la fel se numeşte şi planta cu care se droghează unii oameni.

Ca orice plantă, canabis sativa are mai multe soiuri, iar unele dintre acestea conţin mai mult THC (elementul psihoactiv din marijuana) ca altele.

La noi, au fost băgate toate în aceeaşi oală în legea combaterii traficului şi consumului de droguri.

Cânepa industrială e prinsă într-o încurcătură legislativă, în mare măsură din cauza controversatei sale rude, marijuana. Diferența majoră între cânepă și marijuana e dată de conținutul de THC, substanța psihoactivă cu efect euforic: marijuana are un conținut mare, în timp ce cânepa industrială — unul neglijabil.

  Legea din 2005 care stabilește „regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope” se referă la canabis în două feluri. Pe de-o parte e „vârful florifer sau fructifer al speciei Canabis indica”, adică marijuana.

Pe rândul următor însă legea definește „planta canabis”, prin care înțelege „toate speciile din genul canabis”, deci inclusiv cânepa obișnuită. Un ordin al Ministerului Agriculturii, publicat tot în 2005, așază cânepa pe lista plantelor periculoase pentru consumul uman. 

Asta este ca şi cum ai interzice oamenilor să aibă animale de casă, pentru că şi câinii, şi lupii au denumirea ştiinţifică de canis lupus.


DE CE AU dispărut culturile de cânepa?

1. Un hectar de cânepă produce la fel de mult oxigen cât 25 de hectare de pădure.
2. Un hectar de cânepă poate produce hârtie cât 4 hectare de lemn.
3. În timp ce cânepa poate fi transformată în hârtie de 8 ori, lemnul poate fi transformat în hârtie de 3 ori.
4. Canepa crește în 4 luni, copacul crește în 20-50 de ani.
5. Floarea de cânepă este o adevărată capcană de radiații.
6 Canepa poate fi cultivata oriunde in lume si necesita foarte puțină apă. Mai mult, pentru că se poate apăra împotriva insectelor, nu are nevoie de pesticide.
7. Dacă țesăturile de canabis se răspândesc, industria pesticidelor ar putea dispărea complet.
8 Primii blugi au fost făcuți din cânepă; chiar și cuvântul „KANVAS” este numele produselor din cânepă.
Canepa este, de asemenea, o plantă ideală pentru confecționarea frânghiilor, șireturilor, genților, pantofilor

9. Reduce efectele chimioterapiei și radiațiilor, în tratamentului , SIDA și cancerului; este utilizată în cel puțin 250 de boli precum cele de inimă, stomacale,epilepsie, astm, insomnie, psihice și boli ale coloanei vertebrale.
10. Valoarea proteică a semințelor de cânepă este foarte ridicată iar cei doi acizi grași conținuți în ea nu pot fi găsiți nicăieri altundeva.
11. Canepa este mai ieftină de produs chiar decât soia.
12. Animalele hrănite cu canabis nu au nevoie de înlocuiri hormonale.
13. Toate produsele din plastic pot fi fabricate din cânepă iar plasticul de cânepă poate foarte ușor fi redat în natură, fiind biodegradabil.
14. Caroseria unei mașini făcută din cânepă, va fi de 10 ori mai rezistentă decât oțelul.
15. Poate fi folosită și pentru izolarea clădirilor,materialele respective fiind durabile, accesibile ca preț și flexibile.

16 Săpunurile și cosmeticele pe bază de cânepă nu contaminează apa, deci sînt complet organice și ecologice.

Cel mai important dușman al cultivării cânepii a fost industrializarea: apariția materialelor industriale și accesibilizarea materialelor pentru confecționarea îmbrăcămintei au fost elementele principale.

Aceste materiale industriale — la început au fost bumbacul și inul — erau mult mai fine, mai ușoare, și mai ușor de folosit în comparație cu cânepa.


Acum, pădurile sunt tăiate pentru producția de hârtie și vedem cum otrăvirile și numărul bolilor provocate de pesticide este în creștere, iar lumea s-a umplut de deșeuri de plastic dăunătoare…

În Țara Noastră, DEȘI SOIUL DE CÂNEPA destinat PRODUCERII DE DROGURI NU SE CULTIVĂ, SUPRAFEȚELE DESTINATE SOIURILOR FOLOSITE ÎN INDUSTRIA TEXTILĂ S-AU RESTRÂNS ENORM !

Cânepa pentru fibre şi în special Cannabis sativa L. Culta var. italică, din care fac parte şi soiurile cultivate în România şi în general în Europa, au un conţinut scăzut în substanţe narcotice şi halucinogene (în cele mai multe cazuri 0,2-0,3%), iar această cânepă este cultivată şi utilizată special pentru producerea de fibre textile.

Important este faptul că pe teritoriul actual al României, culturile de cânepa au fost destinate întotdeauna obţinerii de fibre textile , iar această plantă nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru a fi folosită ca drog (nu există nici un document care să ateste acest lucru).

Se confundă cânepa cultivată pentru obținerea de droguri, cu cea pentru obţinerea de fibre textile de mare valoare economică şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS, denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale”.

Este grav că neprofesioniștii creează în legătură cu această temă situaţii de-a dreptul penibile.


Acţiunea narcotică a acestei plante este dată de substanţele secretate de perişorii aflaţi pe suprafaţa frunzelor din inflorescenţe, pe învelişul florilor şi pe bracteele care învelesc sămânţa.

Conţinutul în substanţe cu acţiune narcotică şi halucinogenă diferă foarte mult de la specie la specie.

Cel mai ridicat conţinut în astfel de substanţe narcotice se găseşte în CÂNEPA INDIANĂ – Cannabis indica, și cele două forme ale sale: C. indica – subnarcotică şi C. indica – narcotică.

Această specie de cânepă se găseşte cultivată şi necultivată în: India, Iran, Turcia, Siria, Nordul Africii, Orientul Apropiat şi Mijlociu și se caracterizează prin talie scundă, 1-1,5 m, e puternic ramificată, are frunze cu foliole înguste şi seminţe mari.

SURSE:

https://basarabialiterara.com.md

https://www.revista-ferma.ro/articole/tehnologii-agricole/canepa-cannabis-sativa-l

Publicitate

25/08/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Claude Florimund Mercy d’Argenteau, „părintele” Banatului modern

 

 

de mercy

 

Foto:  Claude Florimund Mercy d’Argenteau (1727-1794), este considerat „părintele” Banatului modern.

A activat ca general în armata lui Eugeniu de Savoia şi  în 15 aprilie 1718 a fost numit, prin decret imperial ca general comandant al Banatului.

 În 1733 ca Feldmareşal a preluat comanda supremă a armatei imperiale în Italia. A murit în 29 iunie 1734, în timpul unui atac asupra castelului fortificat Crocetta, în apropiere de Parma.

Este înmormântat în catedrala din Reggio Emilia (Italia).

 

Oraşul Timişoara a fost atestat documentar încă din secolul al XIII-lea.

Prima menţiune documentara a localitatii Timisoara a fost controversată, fiind plasată de specialişti la 1212 sau 1266.

In anul 1342, Timisoara este mentionata cu titlul „civitas”- oras.

Descoperirile arheologice indica insa existenta unei asezari romane, posibil oras, pe vatra de astazi a orasului.

Numele Timişoara provine de la Castri de Thymes (fortificaţie construită la inceputul secolului XI pentru supravegherea vadurilor si drumurilor), care a pastrat vechea denumire daco-romana a raului Timis.

Datorita aşezarii strategice, istoria vechii cetati Timisoara este marcata de implicarea in lupta de oprire a inaintarii otomane spre centrul Europei.

Cetatea Timisoara a fost ridicata in secolul XVIII, pe mlastinile lasate de inundatiile raurilor Timis si Bega. De altfel, mlaştinile din jur au constituit, pentru mult timp, o fortificatie naturala a cetatii.

Construirea canalului Bega, incepand din 1728, a dus la asanarea mlastinilor si imbunatatirea terenurilor.

Timişoara a primit un impuls deosebit in timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care in urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal.

Mai mult, în timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timisoara.

 

 

 

 

 

Numirea lui Iancu de Hunedoara in funcţia de comite de Timis, in 1440, marcheaza un capitol aparte din istoria Timisoarei.

El a transformat oraşul într-o tabara militară permanenta si in resedinta sa, mutandu-se aici cu familia. Astfel, cetatea a ramas in posesia Corvinilor pana in 1490.

In 1552, armata otomană, comandata de Ahmed-Pasa, a cucerit cetatea si a transformat-o în capitală de vilayet otoman, iar în castelul din cetate s-a instalat un beilerbei, cu rang de paşă sau chiar vizir.

Timp de 200 de ani, Timişoara a fost sub dominatie otomana, fiind sub control direct al sultanului si avÂnd un statut special, ca cel al oraselor Belgrad sau Buda.

Cetatea a fost folosita ca punct strategic de plecare al forţelor turceşti pentru campaniile militare la nord-vest.

În 1716, printul Eugeniu de Savoya recucerea cetatea, moment care a marcat inceputul alor 200 de ani de dominatie, de aceasta data austriacă. 

În urma păcii de la Passarowitz, semnată în 1718, Banatul devenea o provincie a Casei de Habsburg, primind statutul de domeniu al Coroanei, iar administraţia provinciei era direct subordonată curţii vieneze, prin Camera Aulică şi Consiliul Aulic de Război.

Noua posesiune habsburgică se afla într-o profundă stare de înapoiere economică atunci când, după alungarea turcilor, a fost pusă sub conducerea contelui Claude Florimund Mercy d’Argenteau, general de origine lorenă în armata austriacă, în cadrul căreia a participat vreme de mai mulţi ani sub comanda prinţului Eugeniu de Savoya la războaiele austro-turce.

Câtă vreme a fost guvernator militar al Banatului, contele de Mercy s-a dovedit un bun organizator şi gospodar, făcându-i pe mulţi să-l considere adevăratul întemeietor al Banatului şi  Timişoarei moderne.

Francesco Griselini, eruditul veneţian care din septembrie 1774 până în februarie 1777 a cutreierat întreg Banatul şi ne-a lăsat o valoroasă lucrare cu caracter documentar, „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”, îl considera înzestrat cu toate însuşirile pentru a elabora şi duce la îndeplinire schimbarea în bine a noii provincii habsburgice.

„La el virtuţile militare se împleteau cu profunde cunoştinţe politice, toate completate prin propria-i experienţă.

Cu un cuvânt, Mercy era un mare geniu şi un mare prieten al oamenilor…” este o scurtă descriere pe care i-o face cel care studiase amănunţit provincia cucerită de Habsburgi şi istoria acesteia.

 

 

 

Harta-regiunea-Banatului-în-1716-1717-800.jpg

Harta regiunii Banatului realizată în 1716-1717

 

Primii colonişti

 

Administraţia habsburgică s-a preocupat de la bun început de dezvoltarea şi modernizarea  întregii provincii, precum şi a cetăţii Timişoara.

Noului guvernator i se datorează aşa-numita „hartă Mercy”, prima hartă amănunţită a Banatului întocmită între anii 1721-1723 şi editată la Viena în 1728, o nouă împărţire şi organizare administrativă a provinciei, dezvoltarea unei reţele strategice de drumuri şi începerea lucrărilor de amenajare ale râului Bega, pentru transformarea acestuia în canal navigabil de la Timişoara prin Tisa, până la Dunăre, ceea ce permitea, în acelaşi timp, desecarea unor mlaştini medievale.

În 1722 au început pregătirile pentru aducerea primilor colonişti care s-au aşezat în aproximativ 60 de localităţi bănăţene, majoritatea atestate documentar  înainte de colonizare.

 

 

 

Ulmer_Schachtel.jpg

 

 

Primii coloniști au venit în Banat deja în 1718, călătorind în bărci mici de lemn denumite ”cutiile Ulm”, după localitatea Ulm de unde au plecat.

Drumul de la Ulm și până la Panciova este de 1500 km, călătoria a durat în jur de două luni și era dificilă, având în vedere că în fiecare barcă au fost de la 150 până la 200 de persoane.

În curând, Banatul a devenit ţara promisă pentru săracii din toată Europa.

Statul austriac a privilegiat  în primul rând, pe germanii meseriași, care au fost eliberați de orice impozite în primii zece ani.

Altor coloniști l-au fost furnizate materiale pentru construirea caselor, transport gratuit și beneficii fiscale.

Mercy s-a îngrijit atât de sporirea numărului locuitorilor în satele vechi, cât şi de ridicarea unor sate noi, cu colonişti germani, italieni şi spanioli aduşi din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.

Printre satele ridicate de el s-a numărat şi Mercydorf (ulterior Merţişoara şi apoi Carani), care a primit numele ctitorului său şi unde acesta şi-a ridicat un conac, ajuns astăzi în paragină după o vânzare dubioasă.

Italienii pe care i-a adus în Banat erau ingineri pricepuţi, arhitecţi, meşteri în creşterea viermilor de mătase, fabricarea mătăsii, cultura orezului sau pietrari destoinici.

  Toţi coloniştii au beneficiat de o serie de facilităţi, ceea ce a făcut ca satele în care aceştia s-au aşezat să dobândească o situaţie prosperă.

Acestora li s-au repartizat gospodării şi au fost ajutaţi pentru a-şi ridica altele noi, locuitorilor li s-au arătat cele mai avantajoase metode de cultivare a diferitelor soiuri de cereale, s-au făcut cercetări asupra pământului pentru a se stabili care sunt cele mai fertile regiuni pentru diferite culturi.

Între anii 1722-1726 în Banat s-au colonizat în jur de 15.000 de germani. În timpul migrației mari, cunoscute sub numele de „migrația Carolingiană„, pentru că a avut loc în timpul lui Carol al VI-lea (1711-1740), migranții au fost cazați în 46 de sate.

Creșterea economică a Banatului a început, practic, atunci când contele Mercy a dispus construirea canalului Bega între Becicherechul Mare (azi Zrenjanin) și Timișoara (între 1720-1733), astfel că mlaștinile au fost transformate în terenuri arabile.

În planul economic o atenție deosebită a fost acordată viticulturii. Contele Mercy, care a fost 20 de ani guvernator, a insistat ca fiecare localitate, cât de mică, să cultive de la 15 și până la 200 lanțuri de viță de vie.

Când este vorba de Vârșeț, orașul a avut peste 12.000 de lanțuri de viță de vie, iar satele din jur încă 3000. De fapt, istoria cultivării organizate a viței de vie practic începe pe timpul guvernării contelui Mercy.

Vârșețul, când este vorba de vița de vie, a avut un impact mare asupra bursei din Viena pe timpuri, deoarece prețul vinului s-a format doar după recoltarea viței de vie din zona Vârșețului.

Dezvoltarea agriculturii a fost stimulată şi prin introducerea unor unelte moderne, creşterea unor rase de animale ameliorate,  introducerea culturilor de plante tehnice, creşterea viermilor de mătase şi scutiri de dări pentru cei care plantau duzi şi pomi fructiferi. Exploatări miniere şi manufacturi.

Tot Mercy s-a ocupat de organizarea exploatărilor miniere din Munţii Banatului şi Poiana Ruscă şi a primelor întreprinderi de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase din zona Banatului Montan.

Meşteşugari imperiali – zidari, pietrari, lemnari, dulgheri, fierari – au venit în Banat imediat după ocuparea provinciei, pentru repararea şi întărirea cetăţilor  cucerite de la turci, în centrele miniere ori pentru construirea unor poduri.

Dezvoltarea mineritului a fost o prioritate, în zonele de exploatare fiind colonizaţi numeroşi mineri şi specialişti în exploatarea subsolului.

Aceştia au adus în Banat tehnici de minerit mai avansate, dezvoltând această ramură şi au înfiinţat noi manufacturi, permiţând astfel aducerea, în anii următori, a unor noi colonişti specializaţi în acest domeniu care să permită dezvoltarea unui comerţ cu străinătatea.

 

 

Cetatea Timişoarei, reconstruită din temelii

 

 

 

art historia: Timisoara austriaca

Cetatea Timișoara - Wikipedia

 

Cetatea Timişoarei a fost reconstruită în întregime şi şi-a schimbat complet înfăţişarea, după tipicul imperial al epocii, stilul arhitectural al barocului austriac şi o serie de edificii clădite în acei ani dăinuind până astăzi.

Străzile drepte, perpendiculare, au fost trasate după un plan prestabilit iar casele din Cetate, ridicate după un regulament al guvernatorului Mercy care a intrat în vigoare în 1728, aveau unul sau două nivele, cu coridoare deschise pe laturile interioare, orientate spre curte, subsoluri şi partere boltite.

Stilul arhitectonic baroc şi noul mod de viaţă care şi-a pus amprenta asupra oraşului a făcut ca acesta să fie supranumit „Mica Vienă”.

Principalele clădiri aveau destinaţie militară  dar şi religioasă sau civilă şi s-au ridicat în jurul pieţelor principale ale oraşului.

A început reconstruirea fortificaţiilor Timişoarei în sistemul Vauban, au fost reorganizate şi alte domenii de activitate precum justiţia sau sistemul fiscal. Griselini socotea că „Mercy nu intenţiona nici mai mult nici mai puţin decât să facă din Timişoara unul din cele mai frumoase şi elegante oraşe ale monarhiei”.

Generalul Mercy a fost nevoit să părăsească Banatul în 1733, când a izbucnit un nou război între Habsburgi şi Franţa aliată cu Spania. Mercy a preluat comanda armatei în Italia  şi şi-a pierdut viaţa în bătălia de la Parma din 29 iunie 1734, la vârsta de 68 de ani.

 

Surse:

 

https://timisoaraazi.ro/scurt-istoric-al-orasului-timisoara/

https://www.pressalert.ro/2015/04/timisoara-uitata-fondatorii-cetatii 

https://decenei.com/2016/11/22/contele-mercy-promotorul-cultivarii-organizate-a-vitei-de-vie-in-banat

Foto: wikipedia, ciprianchirileanu.blogspot  

30/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PIETELE ROMANIEI AR PUTEA FI INVADATE IN CURAND DE PRODUSE AGRO-ALIMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA

Piaţa românească ar putea fi invadată în curând de produse agro-alimentare din Republica Moldova. Autorităţile de peste Prut şi-ar putea redirecţiona către România exporturile de fructe şi legume, refuzate de Rusia.

Ministrul moldovean al Agriculturii şi omologul său român se vor întâlni, luni, 30 august, la Iaşi, pentru a discuta despre relaţiile comerciale bilaterale, după ce Rusia a suspendat importurile de fructe şi legume, pentru peste o sută de firme din Republica Moldova.

 

„Scopul întâlnirii este ca noi să putem cataliza relaţiile noastre comerciale cu România. România este o piaţă mare, este aproape de noi, trebuie doar să ne promovăm foarte agresiv şi intens produsele noastre pe piaţa românească”, spune ministrul Valeriu Cosarciuc, citat de postul Europa Liberă.
Pe de altă parte, premierul moldovean, Vlad Filat i-a trimis o scrisoare premierului rus, Vladimir Putin, în care i-a solicitat să intervină în problema exporturilor. 
„Noi ne concentrăm eforturile, pentru ca producţia moldoveană să ajungă pe piaţa rusă. Vom întreprinde toate acţiunile necesare în acest sens, dar avem nevoie şi de o deschidere dinspre partea rusă, pentru soluţionaea problemei”, spune Vlad Filat.
Amintim, Moscova a limitat la 36 numărul companiilor din Republica Moldova, care exportau fructe şi legume în Rusia, faţă de 177, câte erau iniţial.

 

 

29/08/2010 Posted by | PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: