CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rapoarte declasificate ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei și în România lui Ceaușescu

 

 

 

 

 

Imagini pentru cia logo

Marius Mioc blog: Peste 100 de rapoarte ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei declasificate recent.

Analiză CIA, 18 noiembrie 1989: „În ciuda zvonurilor sporadice că criticii lui Ceaușescu din cadrul partidului ar putea încerca să-l înlocuiască din funcție în cadrul congresului, nu există vreo dovadă credibilă că poziția sa e primejduită.

Mulți români, deși nemulțumiți de represiunea și corupția regimului, sînt convinși că protestele sînt zadarnice cîtă vreme Ceaușescu este la putere” decembrie 30, 2019
 

 

Recent, Agenția Centrală de Informații americană (CIA = serviciul secret) a declasificat peste 100 de rapoarte din perioada căderii comunismului în Estul Europei (linc).

https://mariusmioc.files.wordpress.com/2019/12/nid-romania-the-blocs-l1574349018111989_2-1.jpg

E vorba de rapoarte din 1989-1990 despre toate țările est-europene, unele din aceste rapoarte fiind despre România.

Lista rapoartelor desecretizate recent se poate vedea pe saitul CIA (linc), de unde se pot și descărca pentru cei interesați. Iată prezentarea colecției făcută pe saitul CIA:

Căderea comunismului în Estul Europei: o moștenire de 30 de ani

Această colecție include o largă selecție de articole din Buletinul Zilnic de Informare – principala formă de analiză a evenimentelor în curs a CIA la acea vreme – din februarie 1989 pînă în martie 1990. Aceste articole reprezintă o mare parte din analizele pe termen scurt ale agenției cu privire la evenimentele care se desfășurau în centrul și estul Europei pe măsură ce opoziția populară față de conducerea sovietică a răbufnit și a depășit repede orice lucru la care regimurile comuniste erau pregătite să-l înțeleagă și la care ar fi putut răspunde.

Materialul reprezintă totodată o sursă importantă de informații și înțelegere pentru făuritorii politicii americane cu privire la ceea ce se întîmpla în aceste țări, spre ce se îndreptau evenimentele și care erau implicațiile pentru Europa și SUA ale prăbușirii regimurilor comuniste din Europa și ale începutului destrămării Uniunii Sovietice.

Am cercetat documentele la care se precizează în titlu că se referă la România și le voi prezenta aici.

Încep cu 2 documente din noiembrie 1989, înainte și după Congresul al 14-lea al PCR.

 

 

https://mariusmioc.files.wordpress.com/2019/12/nid-romania-the-blocs-l1574349018111989_2-1.jpg

https://mariusmioc.files.wordpress.com/2019/12/nid-romania-the-blocs-l1574349018111989_1-1.jpghttps://mariusmioc.files.wordpress.com/2019/12/nid-romania-party-congr27111989.jpg

 

 

 

 

 

1. Un raport al CIA din 18 noiembrie 1989 (linc) relatează despre faptul că se pregătește congresul PCR. „Realegerea sigură a președintelui Ceaușescu la congresul național al partidului, care începe luni, va arăta izolarea României față de prefacerile care au loc în Estul Europei”, se arată în raportul CIA. „În ciuda zvonurilor sporadice că criticii lui Ceaușescu din cadrul partidului ar putea încerca să-l înlocuiască din funcție în cadrul congresului, nu există vreo dovadă credibilă că poziția sa [a lui Ceaușescu] e primejduită.

Mulți români, deși nemulțumiți de represiunea și corupția regimului, sînt convinși că protestele sînt zadarnice cîtă vreme Ceaușescu este la putere; indicii recente că are probleme de sănătate nu fac decît să întărească această resemnare. Însă, după ce Ceaușescu va părăsi scena, e probabil să urmeze rapid schimbări importante, poate însoțite de violență. Situația economică și frustrările populației create de politica sa rigidă fac probabil ca dictatura sa să nu supraviețuiască multă vreme după el”.

Cu alte cuvinte, CIA nu prevedea ridicarea poporului împotriva lui Ceaușescu cîtă vreme Ceaușescu este la putere, dar considera posibilă o răbufnire a nemulțumirilor populare, inclusiv cu violență, după ce Ceaușescu se va retrage (sănătatea e amintită ca posibil motiv al unei eventuale viitoare retrageri).

Raportul CIA comenteză și despre nivelul de trai al românilor: „În Europa de Este, numai Albania are un nivel de trai mai scăzut”. Deasemenea, se fac presupuneri despre planurile pe care Nicolae Ceaușescu le avea pentru anii 1991-1995. „Probabil președintele va continua să pună povara revigorării economiei pe consumatori. În cadrul planului pentru 1991-1995, este de așteptat că va da prioritate modernizării industriei, menținerii creșterii exporturilor și creșterii rezervelor valutare.

Deși Ceaușescu probabil va vorbi despre îmbunătățirea condițiilor de viață, este improbabil ca să aloce semnificativ mai multe resurse pentru bunurile de consum. Totuși, avînd datoria plătită, regimul poate schimba relativ rapid destinația resurselor de la export către sectorul intern, dacă apare nevoia, pentru potolirea unor tulburări”.

Părerea mea e că la Timișoara aveam în acea perioadă analiști politici mai buni decît cei de la CIA.

 

2. După cel de-al 14-lea Congres, într-un raport din 27 noiembrie 1989 (linc), CIA informează că Ceaușescu a fost reales în unanimitate în fruntea partidului pentru o perioadă de 5 ani și că s-au făcut doar schimbări mărunte și nesemnificative în conducerea PCR. Se comentează despre izolarea internațională a regimului, manifestată prin lipsa delegațiilor din multe țări de la acel congres. „Ambasadorii din Comunitatea Europeană și NATO, cu excepția celui din Turcia, au boicotat lucrările.

La fel au făcut ambasadorii din Ungaria, Japonia și unele țări latino-americane. Unele partide comuniste din țările vest-europene nu numai că n-au trimis reprezentanți, dar au și criticat situația drepturilor omului din România în declarații publice. În ciuda criticilor crescînde, este improbabil că Ceaușescu va schimba ceva semnificativ din politicile sale staliniste ori va respecta mai mult drepturile omului. Mai degrabă el va întări legăturile cu alte regimuri represive, mai ales cu cele din Estul Asiei și va căuta alte metode – întărirea controlului granițelor și restrîngeri pentru ziariștii străini sînt posibile – pentru a izola mai mult România de calea schimbărilor”.

Cam toate informațiile din această analiză CIA sînt genul de lucruri care se pot afla din presă. Speculațiile despre intențiile lui Ceaușescu sînt corecte, dar sînt genul de presupuneri pe care le poate face și un ziarist care urmărește situația din România.

Peste 100 de rapoarte ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei declasificate recent (2). Analiza CIA, 19 decembrie 1989: Proteste la Timișoara și Arad… Hotărărea lui Ceaușescu de a nu-și amîna plecarea în Iran a fost calculată ca să arate încredere și putere… Reprimarea făcută de Ceaușescu arată că el păstrează, cel puțin deocamdată, loialitatea forțelor de securitate…

Continui prezentarea documentelor legate de România recent desecretizate de Agenția Centrală de Informații americană (CIA = serviciul secret) din perioada căderii comunismului în Estul Europei (linc). Lista rapoartelor desecretizate recent se poate vedea pe saitul CIA (linc), de unde se pot și descărca pentru cei interesați.

 

În continuare, primul raport de după izbucnirea revoluției.

 

 

3. După izbucnirea evoluției, abia în 19 decembrie 1989 apare primul raport (linc) al CIA în care pomenește despre evenimente. Cam tîrziu pentru un serviciu secret despre care se pretinde că este ultra-bine informat și despre care se sugerează chiar că a pus la cale evenimentele! Se vorbește că ar fi izbucnit proteste și s-a deschis focul și la Arad, ceea ce la data respectivă nu era adevărat (abia în 21 decembrie 1989 aveau să înceapă protestele la Arad). Iată documentul (tălmăcire proprie; cu litere cursive între paranteze drepte am inserat observații ale mele):

România: Proteste împotriva regimului

Protestele din Timișoara și Arad din timpul week-endului, cele mai mari după revolta de la Brașov din 1987, sînt ultimul semn că regimul corupt și represiv a lui Ceaușescu nu poate rezista nelimitat la schimbările care acaparează Răsăritul Europei.

Măsurile de siguranță s-au întărit în întreaga țară după ce poliția a deschis focul asupra a mii de manifestanți antiguvernamentali din 2 orașe aflate în Transilvania, regiune cu diversitate etnică. Timișoara părea ieri [luni, 18 decembrie] calmă, în ciuda unor relatări neconfirmate că sute de manifestanți au fost omorîți și mulți au fost arestați de forțele de securitate bine înarmate. Soarta lui Laszlo Tokes, preot de etnie maghiară și activist pentru drepturile omului a cărui evacuare cerută printr-un ordin judecătoresc a provocat protestele, este necunoscută. România și-a închis granițele cu Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria și URSS. Președintele Ceaușescu a plecat ieri într-o vizită care fusese dinainte plănuită în Iran.

Comentariu: Răspunsul brutal față de demonstranți arată hotărîrea lui Ceaușescu de a continua să se opună cererilor populare, chiar și cu riscul creșterii criticilor și a izolării internaționale. Hotărărea sa de a nu-și amîna plecarea în Iran a fost calculată ca să arate încredere și putere, deși în particular a devenit tot mai îngrijorat de influența evenimentelor din Bloc [țările din Tratatul de la Varșovia erau numite de CIA Blocul comunist] asupra regimului său.

El a recunoscut, de pildă, că ideile reformiste au infectat partidul și au stimulat forțele dornice să-l răstoarne. De asemenea a spus că lipsurile de bunuri de consum, mai ales de hrană, trebuie să fie eliminate în maxim 2 ani, probabil într-o încercare de a potoli tulburările publice legate de lipsurile din această iarnă.

Reprimarea făcută de Ceaușescu arată că el păstrează, cel puțin deocamdată, loialitatea forțelor de securitate, care se bucură de privilegii. Ele se tem că orice relaxare a controlului le va face ținte ale mîniei populare, dar încrederea în ele va deveni tot mai îndoielnică pe măsură ce criza politică și economică se adîncește.

La un moment dat ele vor putea susține la conducerea partidului un individ sau grup nemulțumit și să se poziționeze împotriva dictatorului sub steagul unei reînnoiri naționaliste.

 

 

Ungurii indignați, sovieticii deocamdată tăcuți

 

Adunarea Națională a Ungariei a condamnat ieri prigonirea lui Laszlo Tokes ca o brutală încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și a cerut guvernului de la Budapesta să ia măsuri concrete pentru a-l apăra pe Laszlo Tokes și congregația sa. Partidul Socialist [așa se numea Partidul Comunist în Ungaria; în 1989 începuse să se reformeze] de guvernămînt a publicat propria sa declarație de condamnare a României. Noaptea trecută aproximativ 50000 de persoane au participat la o demonstrație la Budapesta la chemarea Forumului Democratic Maghiar pentru a protesta față de acțiunile României.

 

Criticarea României este o cale sigură de a cîștiga voturi în Ungaria, și deschiderea crescîndă a vieții politice maghiare poate încuraja competiție între partide pe tema cererii de sancțiuni împotriva României. Dacă manifestanții cred zvonurile despre o mare vărsare de sînge, poliția ungară ar putea avea greutăți în a apăra ambasada României de atacuri.

Moscova nu a comentat oficial problema Tokes, relatările din presă despre tulburări au fost reduse. Totuși, azi Izvestia se referă la Tokes ca la un luptător pentru drepturile omului și menționeză că arestul său la domiciliu a atras atenție internațională. Este probabil ca Moscova să condamne violența, să reamintească nevoie reformelor și să ofere cel puțin neoficial susținere pentru eforturile Ungariei de a ridica problema la nivel internațional.
Peste 100 de rapoarte ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei declasificate recent.

 Lista rapoartelor desecretizate recent se poate vedea pe saitul CIA (linc), de unde se pot și descărca pentru cei interesați.

Vezi primele rapoarte legate de România din această colecție, prezentate deja pe acest blog:
– Peste 100 de rapoarte ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei declasificate recent (1). Analiză CIA, 18 noiembrie 1989:

„În ciuda zvonurilor sporadice că criticii lui Ceaușescu din cadrul partidului ar putea încerca să-l înlocuiască din funcție în cadrul congresului, nu există vreo dovadă credibilă că poziția sa e primejduită. Mulți români, deși nemulțumiți de represiunea și corupția regimului, sînt convinși că protestele sînt zadarnice cîtă vreme Ceaușescu este la putere”

– Peste 100 de rapoarte ale CIA despre căderea comunismului în Estul Europei declasificate recent (2). Analiza CIA, 19 decembrie 1989: Proteste la Timișoara și Arad… Hotărărea lui Ceaușescu de a nu-și amîna plecarea în Iran a fost calculată ca să arate încredere și putere… Reprimarea făcută de Ceaușescu arată că el păstrează, cel puțin deocamdată, loialitatea forțelor de securitate… Ungurii indignați, sovieticii deocamdată tăcuți

În continuare, raportul din data de 20 decembrie 1989.

4. Într-un raport din 20 decembrie 1989 (linc), CIA spune că tulburările sînt o amenințare pentru Ceaușescu. Se dă și o estimare a numărului de victime, care e corectă – „estimările numărului de victime sînt între una și 2000, cele mai multe estimări plasînd acest număr între 250 și 400”. Evaluarea declarată cea mai probabilă de CIA legată de numărul victimelor (între 250 și 400) e corectă dacă socotim ca victime numai morții și răniții prin împușcare, subevaluată dacă socotim ca victime și persoanele reținute.

Se dă informația falsă, cu precizarea că provine din rapoarte neconfirmate, că începuseră tulburări și în Arad, Oradea, Sibiu, Brașov și Curtici, deși în aceste orașe încă nu începuse nimic.
Se observă mărirea numărului de patrule de miliție de pe străzile Bucureștiului și se pretinde că studenți din București și-au declarat solidaritatea cu protestatarii (la data respectivă ar fi putut fi doar cazuri izolate de studenți care și-au declarat solidaritatea cu protestatarii, în cercuri restrînse).

Iată tălmăcirea raportului:

România: Tulburările se răspîndesc

Bătăliile de stradă din Timișoara și tulburările raportate în alte orașe sînt cea mai serioasă amenințare de pînă acum la regimul Ceaușescu

Estimările numărului de victime sînt între una și 2000, cele mai multe estimări plasînd acest număr între 250 și 400. Există rapoarte neconfirmate că tulburări mai mici au izbucnit în alte orașe, inclusiv Arad, Oradea, Sibiu, Brașov și Curtici.

Studenți din București și-au exprimat solidaritatea cu protestatarii și milițieni au fost postați la universitate. Trupe înarmate și miliția patrulau ieri străzile din București și păzeau clădirile guvernamentale și fabricile și mulți români sînt închiși la locurile lor de muncă în timpul zilei.

Mari părți din țară par practic ca sub lege marțială și măsurile de securitate continuă să se întărească. Granițele sînt închise pentru cei mai mulți călători.

Președintele Ceaușescu este așteptat să se întoarcă azi sau mîine dintr-o vizită de stat în Iran.

Comentariu: Dacă violența continuă și se răspîndește în alte orașe, va fi din ce în ce mai probabil ca elemente cheie din forțele de securitate și din armată să facă o alianță cu demnitari ai partidului comunist nemulțumiți și să acționeze împotriva lui Ceaușescu și familiei acestuia.

Chiar dacă regimul va potoli și suprima tulburările, victimele apărute vor duce la continuarea izolării sale.

 

https://mariusmioc.wordpress.com/2019/12/30/peste-100-de-rapoarte-ale-cia-despre-caderea-comunismului-in-estul-europei-declasificate-recent

24/01/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Evenimentele premergatoare incidentelor inter-etnice din martie 1990 de la Tg. Mureş .CRONOLOGIE.

21 decembrie 1989. Ora 18. Sunt la Tg. Mureş, în faţa Comitetului Judeţean de Partid cel puţin 10.000 de oameni. Se scandează „Jos dictatorul!”, „Libertate!”, „Pentru copii!”, „Suntem fraţi…”. Ora 20. Se trage cu trasoare! Mulţimea fuge, apoi se regrupează. Se scandează în continuare. Cel mai impresionant răsună „Pentru copii!”… E cutremu-rător.

Nu credeam că apuc clipa asta…22 decembrie 1989. Ora 9. În faţa „Judeţenei” s-au strâns cel puţin 20.000 de oameni. Disperaţi, dezlănţuiţi… Se spunea că ieri seară au fost împuşcate vreo 15 persoane. Filmez. Mulţimea mă priveşte cu suspiciune. Unii, cu ostilitate. Soldaţii la fel. Mi-e cumplit de frică! Ora 12. Se trage ultima salvă. În aer… De bucurie: Ceauşescu a fugit!

Lumea se îmbrăţişează. Filmez şi plâng. Ora 13. Pe ferestrele „Judeţenei” de Partid, oamenii continuă să arunce portretele lui Ceauşescu şi tot felul de cărţi cu coperţi roşii. Se ţin discursuri ad-hoc. Brusc, încerc o senzaţie stranie, apoi înţeleg: sunt în limba maghiară. Până atunci, tot ce se scandase a fost româneşte…
23 decembrie 1989. Sunt acasă, în familie, lipit de televizor. Se transmit imagini filmate de mine, la Tg. Mureş, în timp ce se comentează Revoluţia de la Braşov! Îmi vine să urlu! Mă sună prietenii şi protestează. La TVRL – Televiziunea Română Liberă, pe post, ambasadorul Ungariei la Bucureşti. Crainicul, Petre Popescu, care citeşte traducerea, se opreşte deconcertat: în text, vorba de… „poporul maghiar din Transilvania”! Reia lectura, corectând… „minoritatea maghiară”.

Peste câteva momente, altă „greşeală”: „Popoarele din Transilvania”. Corectează din nou.

24 decembrie 1989. Apare pe ecran Géza Domokos, care anunţa formarea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, U.D.M.R., reprezentanta „poporului maghiar din Transilvania”… Nu-l mai corectează nimeni…

25 decembrie 1989. Astăzi s-a născut Hristos. Tot astăzi, „Antichrist” a murit. Mai exact a fost împuşcat. Ciudate coincidenţe…

28 decembrie 1989. Sunt la Odorheiu Secuiesc. Aflu despre miliţienii omorâţi la Cristur, Dealu, Zarca. Români şi unguri. Filmez ruinele sediului miliţiei din Odorhei. Mi se povesteşte… Cumplit!

De unde atâta ură şi bestialitate? La Primăria din Odorheiu Secuiesc, toate inscripţiile în limba română au dispărut. Au apărut cele ungureşti. Trebuie că pastorul László Tőkés e fericit. Pentru el, a declarat că limba română a fost un instrument de tortură. Fac anticamera la preşedintele local al Frontului Salvării Naţionale, Gabor Kolumbán, de la care aflu o mulţime de lucruri interesante: Odorheiu Secuiesc va deveni capitala unui viitor judeţ, sub jurisdicţia Ungariei. Domnul Attila Hoszu nu explică cum, dar e optimist. Se pare că primul pas a fost făcut: s-a scos placa de marmură cu inscripţia „Glorie eternă ostaşilor români” de pe monumentul din localitate.

La spital, sosesc de zor maşini cu ajutoare din străinătate. Domnul Levente şi mai nu ştiu cum, cu haină lungă de piele, scund, cu mustaţa zburlită, autoritar şi plin de importanţă, întrerupe discuţia pe care o port cu unul dintre medici, anunţând ce-a hotărât: atât medicamentele, cât şi manualele şi cărţile, vor fi descărcate la spital.

Peste câteva zile vor sosi şi maşinile de tipărit şi de copiat. Colegul meu, Dominic Füzesi, îmi sugerează să plecăm. Ieşim. Peste drum, ruinele Miliţiei, devenită inamic general, cu excepţia celei din Topliţa. Mă întorc la Tg. Mureş obosit, şi, mărturisesc, speriat.

30 decembrie 1989. Mă întâlnesc cu Kovács S., prieten de familie: „Aşa nu se mai poate – îmi spune. Vrem drepturi!”… „Ce drepturi? – îl întreb. Mă priveşte surprins şi încurcat.

4 ianuarie 1990. Sunt informat telefonic că în Harghita, românii şi-au format un Comitet de autoapărare, constituit din jurişti, ingineri, muncitori, militari şi profesori. În cadrul unor întrevederi separate, o delegaţie a Comitetului a prezentat stările de lucruri din judeţ domnilor Dumitru Mazilu, prim-vicepreşedinte al FSN, şi Király Károly, vicepreşedinte, apelând la stabilirea unor măsuri pentru instaurarea unui climat de ordine, linişte şi încredere.

5-10 ianuarie 1990. Continuă la Televiziunea Română Liberă sarabanda adeziunilor, luările de poziţie, incriminarea regimului Ceauşescu. Psiho-sociologii trăiesc vremuri interesante, fără îndoială. Ca noi toţi, de altfel. Şi febra contestării „şefilor”, a cadrelor de conducere e pe rol. Cad capete… Criteriile sunt cel mai adesea tulburi şi tulburate.

La Sovata a ajuns primul domnul Gall, posesor al unui „frumos” cazier: delapidare, fals intelectual, uz de fals intelectual. Şi nu e singurul! Primar maghiar să fie… Se cântă pe tema naţionalismului unguresc. La Sovata, a fost înfiinţat un sindicat pe criterii strict etnice. Ca şi la Poşta din Tg. Mureş…

12 ianuarie 1990. Ce jalnică e imitaţia! După „modelul” celor din Capitală, şi la Tg. Mureş s-au adunat în faţa Primăriei vreo 500 de oameni. Vor „Jos comunismul!”, iar unii mai vor ceva: Ardealul autonom! Nici mai mult, nici mai puţin! Încearcă să-i potolească domnul Kincses Előd, fostul campion al României la 100 metri plat. Pare un tip rezonabil.

13 ianuarie 1990. Se vorbeşte tot mai insistent despre o posibilă separare a şcolilor pe criterii etnice. Soţia mea, născută şi trăită în Bucureşti, ea însăşi profesoară, îmi reproşează că am adus-o în mijlocul acestui „viespar”. Unii dintre colegii maghiari, n-o mai salută. Secţia maghiară a Studioului de Radio Târgu Mureş nu contribuie cu nimic la calmarea situaţiei. Dimpotrivă…

15 ianuarie 1990. Profesorul ing. Florin Oproescu mă anunţă că are informaţii sigure de la Ministerul Învăţământului că, la întâlnirea de ieri a reprezentanţilor U.D.M.R. cu ministrul adjunct Attila Pálfalvi, s-a cerut şi a fost aprobată separarea claselor române de cele maghiare la liceele „Papiu Ilarian” şi „Bolyai Farkas”. Hotărârea ar fi fost luată în lipsa reprezentanţilor cadrelor didactice române din Târgu Mureş.

Nu a fost consultat Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar delegatul trimis în numele U.D.M.R., inspectorul şcolar Farkas Ernest, nu a informat corect Ministerul. Trăiască politica faptului împlinit!

18 ianuarie 1990. Mi se spune că la şedinţa de ieri (de parcă eu aş putea filma… ieri!) cadrele didactice române de la Liceul „Bolyai” au respins în plenara Consiliului Profesoral ideea de separare pe criterii etnice, ca străină idealurilor Revoluţiei din decembrie. Aceasta e poziţia oficială. Adevărul e altul… Tratamentul aplicat profesorilor şi elevilor români, a devenit insuportabil. Sunt consideraţi ca nişte leproşi!

19 ianuarie 1990. S-au format şapte noi clase maghiare şi elevii români vor trebui să plece. 178 de elevi maghiari, de la „Papiu” şi „Bolyai”, care până acum au urmat cursurile în limba română, vor trebui să treacă în clase de limba maghiară. Chiar şi elevii dintr-a XII-a, cu riscul de a-şi compromite bacalaureatul şi admiterea! Cine incită, şi de ce?!

23 ianuarie 1990. Iau legătura cu Televiziunea Română din Bucureşti şi-i informez pe colegii de la redacţia maghiară despre ce se-ntâmplă în şcolile din Târgu Mureş, despre încercarea de a da afară, peste noapte, elevii români de la Liceul „Bolyai”, despre comportamentul elevilor maghiari de aici, care îi sfidează pe profesorii români.

Atât Zoltán Boros cât şi Katalin Simonfi resping „de plano” ceea ce le relatez. Intervine colegul meu, Füzeşi, care confirmă spusele mele. Cei doi, sunt încurcaţi. Le propun ca împreună cu redacţia social-educativă, să organizăm o masă rotundă cu intelectualii români şi maghiari, pentru clarificarea poziţiilor şi a inten-ţiilor. Găsesc deplină înţelegere la redactorul şef de la social-educativ, Petrovici, şi de la Vartan Arachelian…

24 ianuarie 1990. Întâlnire cu domnul Odőn Bitay, şeful Comisiei pentru naţionalităţi a FSN-ului. Îi relatez situaţia de la Liceul „Bolyai”. îmi răspunde textual: „Da, am stat de vorbă cu generalul Scrieciu şi mi-a spus că elevii români au scris pe zidul liceului «Vă omorâm dacă ne daţi afară!»”… Tac. Înghit în sec. Regret că n-am avut prezenţa de spirit să mă ridic şi să plec fără să-l salut. „Obiceiuri” pe care nu le-am împrumutat!

27 ianuarie 1990. „Atrocităţi în zona Odorheiului!”… Ştiri? Zvonuri? Două lucruri sunt însă certe: intelectuali români, îndeosebi profesori, continuă să părăsească zona! Pe de altă parte, izolat, Odorheiu Secuiesc riscă să sufere un fel de blocadă economică. S-a ajuns prea departe…

29 ianuarie 1990. La emisiunea TVR în limba maghiară, ministrul adjunct Attila Pálfalvi – cunoscut nomenclaturist, promovat pe criterii de echilibru etnic, rector al Politehnicii din Cluj, personal de Elena Ceauşescu – ilustrează cu succes principiul „itt és most”. Nu e singurul. După Revoluţie, cam toată lumea vrea să obţină ceva „aici şi acum”, sau, cum se spunea în urmă cu 2000 de ani, „hic et nunc”. Se pare că „Marile idei” se reîntâlnesc peste milenii. Oricum, psihologia umană e lucru’ dracului!

30 ianuarie 1990. Elevii maghiari de la Liceul „Bolyai” au intrat în grevă. Vor separarea imediată! Cine-o fi în „umbra” lor?

31 ianuarie 1990. Plec şi filmez la Miercurea Ciuc. Mă frământă crimele împotriva miliţienilor. Dintre cei şase ucişi, doi erau unguri… E semn că n-au fost doar crime etnice, ci, mai degrabă, lovituri mortale date miliţiei, ca simbol al Statului Român. Caut răspuns şi la altă întrebare: cum s-a putut întâmpla în zona Odorheiului ceea ce s-a întâmplat? Iată răspunsul găsit chiar de la doamna procuror Maria R., al cărei soţ e român: „Toţi erau convinşi că «Itt lesz magyar világ» («Aici va fi lume ungurească»)”…

2 februarie 1990. Armosferă tensionată între cele două „tabere”. Românii se simt descurajaţi, intimidaţi şi abandonaţi. Presa centrală tace sau, în cel mai bun caz, e ambiguă. „România Liberă” e pro… Smaranda Enache. Florina mă roagă să ne înapoiem la Bucureşti… Să ieşim din „viesparul” ăsta!

5 februarie 1990. „La comedia e finita”. telexul de la minister decide separarea şcolilor după criterii etnice. Poate e mai bine aşa…

7 februarie 1990. Filmez la „Polivalenta” din Târgu Mureş. Şedinţa de constituire a „Vetrei Româneşti”… Atmosferă foarte fierbinte. Oameni optimişti că vor înceta agresiunile împotriva românilor. Extrem de tranşant discursul domnului dr. Zeno Opriş. Peste nici patru ore, reacţie violentă a Postului de Radio Kossuth.

8 februarie 1990. Miting al elevilor români în curtea Liceului „Bolyai”. Se scandează: „Nici măcar în comunism nu era separatism!”, „Bolyai e al tuturor, chiar şi al românilor!”, „Suntem fraţi, nu ne separaţi!”, „Suntem de naţionalitate copii!”… A doua zi, miting în faţa „Primăriei Judeţene” (oribilă „inovaţie”!). Cei trei miniştri, Stănăşilă, Demeny şi Stumph sunt copios fluieraţi şi huiduiţi de elevii români, extrem de frustraţi. Filmez… Seara, e difuzat interviul făcut de Ildiko Bădescu, extrem de ponderat. Primim telefoane injurioase şi de ameninţare, într-o românească stâlcită: „O să vă spânzurăm, bestii ce sunteţi!”.

10 februarie 1990. Marş tăcut al maghiarilor, purtând o carte şi o lumânare în mână. „Regie” şi organizare de notă maximă. O coloană uriaşă, cu aproape 90.000 de persoane, aduse în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, condusă prin radiotelefoane. O singură greşeală: toate lozincile, cu excepţia celei din faţa coloanei, scrise în ungureşte.

Oare cui se adresau? NU autorităţilor româneşti? Oricum efectul psihologic e covârşitor. Sunt intimidat şi chiar speriat. Filmez… În final, o rugăciune urmată de discursul rostit de Sütő András, fostul „chiriaş” al părinţilor mei, în vremea, sper pentru totdeauna, răposatei Regiuni Autonome Maghiare. Atunci i-au scos din casă, pentru a oferi condiţii optime de creaţie acestui „realist-socialist”, în obsedantul deceniu.

11 februarie 1990. La „Actualităţi”, se difuzează reportajele pe care le-am făcut în zilele anterioare. U.D.M.R.-ul, ca de obicei, protestează: cum am îndrăznit eu, Dorin Suciu, să difuzez, unul lângă altul, mitingul elevilor români cu marşul tăcut?! Decizia n-a fost şi nici nu putea fi, a mea. Le dau numărul de telefon al domnului Teodor Brateş… Să-l înjure pe el. Apare la TVRL… Domokos Géza, care se chinuie să demonstreze că elevii români din Tg. Mureş au fost manipulaţi.

18 februarie 1990. Zavera din Bucureşti nu e imitată la Târgu Mureş. Mă mir!

25 februarie 1990. Campania electorală din Ungaria se apropie de apogeu. Cea mai ieftină metodă de a-ţi convinge alegătorii, e „îmbrăţişarea soartei poporului maghiar din Transilvania”. Cum vor sfârşi „jocurile”?

27 februarie 1990. A fost profanată statuia lui Avram Iancu din centrul oraşului, mânjind pe soclu ceva indescifrabil, cu vopsea roşie. „Persoana rezonabilă” din 12 ianuarie, Előd Kincses, demonstrează, cu logică rizibilă, că românii au făcut-o! A plecat la Bucureşti o delegaţie care va înmâna preşedintelui Ion Iliescu un dosar privind situaţia din Târgu Mureş.

5 martie 1990. Teribil de tendenţioase emisiunile în limba maghiară ale TVRL. Zoltán Boros face un joc inconştient de periculos. Nici redacţia în limba maghiară de la Radio Târgu Mureş nu rămâne datoare. Florina îmi povesteşte că în primele zile după difuzarea emisiunilor de luni, în limba maghiară, nu te mai poţi înţelege cu elevii maghiari. Încă cere din nou să plecăm la Bucureşti.

8 martie 1990. Continuă panica la Livezeni. În zilele de 10 sau 11 februarie, imitând marşul cu cărţi şi lumânări aprinse de la Tg. Mureş, când a înconjurat şcoala, i-a speriat pe elevii români din clasele I-IV. De atunci, zilnic, atât ei, cât şi profesorii, sunt ameninţaţi de tot felul de beţivani, care dau buzna în clase, în timpul orei. Mi se cere să filmez. N-o fac. „Linia” domnului Teodor Brateş are ciudăţeniile ei. Ori difuzează din partea cealaltă, ori spune că refuză difuzarea, militând astfel pentru împăcare şi stabilitate.

10 martie 1990. La Sovata a fost doborâtă de pe soclu statuia lui Nicolae Bălcescu. „Vatra Românească” protestează vehement!

12 martie 1990. Începe greva studenţilor maghiari de la I.M.F. Târgu Mureş. Li s-a oferit totul: admitere şi cursuri în limba maghiară… Acum, vor şi alte privilegii, să aibă locuri separate la admitere, practica medicală s-o facă tot în limba maghiară, iar I.M.F. Târgu Mureş să fie afiliată la o Universitate… „Bolyai”. Cam asta vor!

13 martie 1990. Filmez greva. Altă regie, gata-gata să stoarcă lacrimi şi să provoace milă. Studenţii stau pe scările Institutului, înfofoliţi, în paturi, cu o carte în mână. Pe pereţi, lozinci în limba maghiară. Au apărut, foarte prompt, reporteri din Occident. Mulţi vorbesc ungureşte. De exemplu, cei din Danemarca…

15 martie 1990. Miercurea Ciuc. La ora 9, întâlnire cu Nicolae Melinescu, coleg de redacţie, venit de la Bucureşti. Intenţionează să facă un reportaj la Ciumani, cu constructorii de căsuţe de vacanţă, în perspectiva cumpărării uneia. Pe drum, surpriză! Începând cu ieşirea din Miercurea Ciuc şi terminând cu Ciumani, lângă Gheorgheni, în toate satele era arborat tricolorul maghiar, roşu-alb-verde. Sute şi sute de steaguri. Drapelul românesc, doar pe clădirile oficiale. Coborâm din maşină şi le examinăm. Sunt toate identice ca mărime, iar pânza de calitate foarte bună. Ne întrebăm, zâmbind cu amar, dacă nu cumva, peste noapte, am fost ocupaţi de Ungaria şi încă nu ştim…

Am primit însă şi explicaţii: se împlineau 142 de ani de la revoluţia ungară! O cifră cât se poate de „rotundă”… Filmăm la Ciumani. La întoarcere oprim la Ciceu. Dinspre gară răsuna peste toată zona, din difuzoare puse la maxim, imnul de stat al Ungariei. Până şi pe monumentul lui Bălcescu din centrul oraşului Miercurea Ciuc a fost arborat drapelul Ungariei!

16 martie 1990. Ora 18. Ne întoarcem la Tg. Mureş. La intersecţia din cartierul Tudor Vladimirescu, multă lume adunată. Peste zi, la Farmacia 28, a avut loc un incident. Informaţii confuze. Ba că n-au vrut să servească o reţetă pentru un pensionar, pentru că farmacistei nu i-a vorbit în limba ei maternă; ba că s-au arborat o lozincă iredentistă şi drapelul Ungariei. Oamenii se contrazic. Sunt iritaţi. Jigniţi. La ora 20, în apropierea locuinţei mele, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, un autoturism Trabant 3-MS-6755, condus de Nagy Samuel, muncitor la „Azo Mureş”, a intrat în plină viteză în coloana de români, care se-ndreptau spre centru, cu steaguri tricolore româneşti ridicate deasupra capetelor. Au fost rănite 14 persoane, patru dintre acestea foarte grav.

Foto:Roncea blog

 Demonstranţii au răsturnat „Trabant”-ul şi i-au dat foc, iar poliţia l-a reţinut pe făptaş, aflat şi în stare avansată de ebrietate. Demonstranţii au manifestat o vreme în faţa căminelor studenţeşti, scandând „Trăiască, trăiască, trăiască Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”. Urmăresc consternat cum TVRL transmite informaţia că pastorul László Tőkés cere preşedintelui Bush să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate. Oare în ce calitate? Cine l-o fi împuternicit?

17 martie 1990. Miting de protest al studenţilor români împotriva perturbării activităţii I.M.F., prin greva studenţilor maghiari. Filmez. Incident (sau provocare?) în cursul mitingului de la „Polivalentă”. Împreună cu Adrian Popescu, fotoreporter la Agenţia Reuters, îl căutăm la Poliţie pe şoferul „Trabant”-ului, Nagy Samuel. Arată groaznic. Faţă tumefiată. Cere clemenţă, spunând că a fost beat. Se discuta că ieri, n-a fost doar „Trabant”-ul, ci şi o „Dacie” albă, 1-MS-5112, care i-a gonit pe demonstranţi. De unde atâta ură?!

19 martie 1990. Miting românesc în faţa „Primăriei Judeţene”. Scandările, dezvăluie starea de spirit care s-a încheiat: „Murim, luptăm, Ardealul nu-l cedăm”, „Limba română să fie stăpână”, „Iliescu, nu uita, şi Ardealu-i ţara ta”. Se cânta „Hora Unirii”. Cineva dă tonul la „Deşteaptă-te, române!”… S-au adunat dureri mari, mai ales după evenimentele din 15 şi 16 martie. Filmez. Reacţii de furie. Intru în sediu. Filmez şi din balcon. Mulţimea cere demisia lui Kincses Előd, membru al Comitetului Judeţean al C.P.U.N. Mureş. Încearcă să vorbească, dar e huiduit. Penibilă ipostază! E silit să-şi dea demisia. Scot filmul din aparat. O maşină specială pleacă cu el la Bucureşti.
Seara, aşteptând difuzarea filmărilor, aflu şi de incidentele de la sediul partidelor. Sunt destule neclarităţi. Sütő András a fost bătut. E o tragedie. Sütő e, totuşi, un simbol. Filmul nu e difuzat. Sunt dezamăgit. Şi eu, dar şi cei care m-au văzut filmând la miting. Din nou, politica struţului…

20 martie 1990. N-am mai notat nimic începând cu 20 martie. N-am mai avut nici timp, nici putere, nici chef. Voi încerca să rememorez acele zile. Nu va fi greu, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat atunci, nu se poate uita. S-a întipărit pe retina mea, fotogramă cu fotogramă.
În dimineaţa zile de 20 martie, s-au strâns în faţa „Primăriei Judeţene” spre 13.000 de maghiari: „Sus Kincses”, „Afară cu românii”. Cam acestea erau lozincile de… luptă. N-am putut pătrunde în sediu să filmez. Atmosferă încărcată. La ora 14, primăria Judeţeană a fost ocupată, iar generalul Scrieciu, preşedintele „Judeţenei” CPUN, luat şi ţinut ostatic 16 ore, până a doua zi, când au sosit trupele de paraşutişti, care au eliberat „Primăria Judeţeană”. După ora 15, românii, aflând despre ce se-ntâmpla, s-au adunat în partea de jos a centrului oraşului. Situaţia a devenit explozivă… Doar un cordon firav de poliţişti despărţea cele două „tabere” destul de înfierbântate: ungurii şi românii. Ajutat de prietenul şi colegul Dorin Borda, ziarist la „Cuvântul Liber”, m-am instalat cu aparatul de filmat şi magnetofonul în camera 504 a Hotelului „Grand”, în care locuia publicistul Gabriel Huideş, de la ziarul „Opinia” din Iaşi, venit special pentru a fi martor ocular la evenimentul dinainte anunţat. Împreună au fost martori la tot ce s-a întâmplat. În jurul orei 17, au sosit cei de pe Valea Gurghiului şi a Mureşului, ridicând numărul românilor masaţi în faţa Primăriei Municipiului Târgu Mureş, pe treptele Catedralei Ortodoxe – mici şi în partea Hotelului „Grand”, la circa 1.500-2.000. Urcat în picioare, pe pervazul ferestrei, am filmat confruntarea, la început verbală, apoi în jurul orei 18, când cordonul poliţiştilor a fost „spart”, de un grup de 200-300 de inconştienţi, veniţi de pe strada Bradului. Confruntarea sângeroasă a urmat… O confruntare în care ungurii erau de 9 sau de 10 ori mai mulţi, dar şi bine pregătiţi pentru o astfel de confruntare. De aici şi explicaţia faptului că şi numărul românilor răniţi grav a fost de trei-patru ori mai mare decât al ungurilor.

În tot acest răstimp, cameramanul irlandez şi el venit din vreme, în aşteptarea „spectacolului” dinainte anunţat, probabil de U.D.M.R., filma de la fereastra camerei 707. Au urmat apoi acele scene atroce, filmate şi de irlandez, şi de mine. Fiecare pentru televiziunea pe care o slujea. Şi pe cea din Irlanda, eu pe cea din România, la acea oră încă unica, cu arie naţională de difuzare. Era aproape momentul când am plâns a doua oară, după Revoluţie. Am plâns de furie. De neputinţă… Am trăit cel mai îngrozitor sentiment pe care îl poate trăi un om… Ce s-a-ntâmplat? Când armata a despărţit cele două tabere, printr-un cordon de tancuri, am plecat din Hotelul „Grand”, expediind de urgentă cele trei casete pe care le-am înregistrat, la TVRL, la Bucureşti. După developare, prima casetă înregistrată s-a dovedit a fi bună, a doua acceptabilă, filmată pe lumină scăzută, iar a treia, neutilizabilă, total subexpusă. După vizionare în masa de montaj, cineva a scris pe cutia cu pelicula „Imagini blânde din Tg. Mureş”. Filmul există şi azi, păstrat în loc sigur, dau asigurări că imaginile nu sunt deloc „blânde”. Filmul n-a intrat niciodată pe post! De ce? Prefer să cred că din cauza unei „bâlbâieli” redacţionale. Şi nici nu s-a amintit pe post că Televiziunea Română a fost prezentă la faţa locului. De aceea am plâns… Mai ales că a fost un prilej perfect pentru o anumită parte a presei, de a blama şi înjura televiziunea naţională, acest fetiş naţional. Au făcut-o acele ziare, care n-au catadicsit să trimită la faţa locului un reporter, care să ofere informaţii directe, de la faţa locului, nu culese din relatările reporterilor de radio şi televiziune, sau din alte surse… Am vrut să difuzez pe post acel film, la 1 aprilie 1990, dar am renunţat, la rugămintea domnului profesor Ioan Mânzatu, vicepreşedinte al CPUN, care, în prezenţa domnilor Răzvan Teodorescu şi Alexandru Stark, mi-au explicat că acele imagini n-ar face decât să înrăutăţească o situaţie pe cale de stabilizare, dar şi să îngroape demersurile Comisiei de Anchetă…

File din jurnalul publicistului Dorin Suciu, corespondent al TVR în decembrie 1989 si martie 1990 în Târgu-Mureş

NapocaNews


http://www.napocanews.ro/2010/03/corespondentul-tvr-dorin-suciu-despre-revolutie-si-incidentele-din-martie-1990-de-la-tg-mures.html

 

 

29/05/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: