CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În 2021 au fost persecutați pentru credința în Hristos 360 de milioane de creștini

Symbolbild Katholische Kirche in Afrika

La nivel mondial, tendințele de persecuție și oprimare a creștinismului au crescut în anul 2021, arată statisticile publicate de Organizația Open Doors, comentate de basilica.ro. Conform acestora, aproximativ 360 de milioane de creștini suferă un grad mare de persecuție și discriminare în întreaga lume.

În perspectiva acestor cifre, unul din șapte creștini, la nivel mondial, este victima persecuției și discriminării pentru credința în Hristos. Mai specific, unul din șase creștini în Africa, doi din cinci în Asia și unul din doisprezece in America Latină.

Este pentru al doilea an consecutiv în care fiecare țară aflată pe lista de urmărire a fost clasificată ca având un grad „foarte crescut” sau „extrem” de persecuție.

În 2021, primele trei țări în care creștinii suferă cele mai aspre condiții au fost: Afganistanul, Coreea de Nord și Somalia.

Cauzele sunt multiple și greu de izolat într-o singură categorie. Există o legătură strânsă între sursa persecuțiilor și statutul religios adoptat de regiunea sau țara respectivă.

În cifre, statisticile arată că aproximativ 5898 de creștini au fost uciși, 5110 de biserici au fost atacate, 6175 au fost lipsiți de libertate și 3829 de creștini au fost răpiți.

La nivel global, comparativ cu anul precedent, numărul creștinilor persecutați a crescut în 2021 cu aproximativ 20 de milioane.

Datele folosite pentru întocmirea raportului au fost colectate în perioada 1 octombrie 2020 – 30 septembrie 2021.

Indexul Open Doors analizează în alcătuirea statisticilor mai multe criterii:

• Viața privată: dacă creștinul are sau nu voie să dețină obiecte religioase.
• Viața de familie: dacă creștinilor le este permis sau nu să-și exprime credința în familie, să sărbătorească evenimente religioase.
• Viața în comunitate: dacă pot să trăiască fără să fie lezați sau discriminați în comunitățile locale.
• Viața națională: dacă forma de guvernământ permite creștinilor să-și exprime credința.
• Viața Bisericii: dacă creștinii au voie să participe împreună la slujbe și dacă au voie să construiască biserici.
• Violența: dacă creștinii sunt victime ale violenței comunitare.

Organizația „Open Doors” este o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit, care urmărește situația creștinilor la nivel mondial.

22/01/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RĂZBOIUL DIN AFGANISTAN și sfârșitul imperiului sovietic

Sfârşitul războiului ruso-afgan

La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) al Afganistanului a fost înlăturat, monarhia abolită, iar Emiratul s-a proclamat republică, cu numele de Republica Democratică Afganistan.

La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict.

În ultimele zile ale anului 1979, în data de 24 decembrie, forțele armate sovietice au invadat Afganistanul, preşedintele Hafiz Ullah Amin a fost ucis, iar puterea i-a fost încredinţată lui Babrak Karmal.

Invazia a declanşat un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran, consemnează istoricul și jurnalistul Ioan Botis în http://www.gazetademaramures.ro.

Forţele afgane implicate în lupte aparțineau Partidului Popular Democrat din Afganistan, de orientare marxistă, susţinut de către forţele sovietice, care au luptat contra islamiştilor mujahedini, care erau sprijiniți de mai multe ţări, printre care şi Statele Unite ale Americii, Arabia Saudită, Pakistan, câteva state musulmane și China, în contextul politic internaţional al Războiului rece.

Invazia şi ocuparea Afganistanului de către trupele sovietice | FOTO

Foto: O paradă militară în stil sovietic care a avut loc pe străzile capitalei afgane, Kabul, la 27 aprilie 1983.

Invadarea de către sovietici a Afganistanului a stins flacăra care mai pâlpâia în cenuşa destinderii sovieto-americane. Acţiunea Moscovei a declanșat un lanţ de evenimente a cărui primă verigă a fost lovitura de stat de la Kabul, din aprilie 1978.  

Atunci un partid prosovietic, condus de Nur Muhammad Taraki, a răsturnat guvernul republicii şi l-a ucis pe preşedintele Muhammad Doud Khan, împreună cu întreaga familie.

După semnarea unui tratat de prietenie cu noul guvern afgan, Uniunea Sovietică s-a văzut pusă în situaţia de a sprijini o conducere extrem de nepopulară. Acest regim a fost  înlăturat de dizidenţi din propriile rânduri anul următor, în septembrie 1979 .

Aceştia l-au ucis pe Taraki şi pe tovarăşii lui cei mai apropiaţi.

Foto document: Autorizarea invadării Afganistanului, la 12 decembrie 1979. Conducerea sovietică era atât de preocupată de păstrarea secretului, încât documentul a fost scris de mână și distribuit individual liderilor de la Kremlin spre semnare. Semnăturile apar în diagonală pe pagină. [Sursa: Fond-89].

Încercând să consolideze regimul pro-sovietic instaurat la Kabul, Moscova a trimis în decembrie cu un desant aerian de trupe sovietice la Kabul, pretinzând că acestea au fost invitate în Afganistan de către noul regim.

Aproape 100.000 de soldaţi sovietici au preluat controlul asupra principalelor oraşe şi al marilor rute de transport. Rebeliunea anticomunistă a fost rapidă şi extinsă, iar sovieticii i-au tratat dur pe rebelii mujahedini şi pe aceia care i-au sprijinit, distrugând sate întregi pentru a se asigura că acestea nu devin refugii sigure pentru inamic.

Ceea ce a urmat a fost o continuă luptă de gherilă a afganilor, care le-a provocat sovieticilor mari probleme.

Soviet Invasion of Afghanistan Was Not a Grand Design But a Grand  Entanglement Resulting from Faulty Intelligence, Excessive Secrecy, and a  Paralyzed Leadership, According to Conference of Former Decision-Makers

Foto: Liderul sovietic Leonid Brejnev îi adresează un salut tovărășesc marionetei Babrak Karmal.

În ziua de 4 mai 1986, la scurt timp după instalare, regimul controlat de Moscova al lui Babrak Karmal a fost înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

Liderii sovietici şi cei americani s-au plasat pe poziţii opuse în ceea ce priveşte aventura afgană. Reprezentanţii administraţiei Carter au văzut în aceasta o probabilă încercare a sovieticilor de a-şi extinde influenţa şi prezenţa directă în zona Golfului Persic şi de a ameninţa, astfel, echilibrul strategic existent.

Leonid Brejnev, conducătorul Uniunii Sovietice, a susţinut pe de altă parte că se contura pericolul ca Afganistanul „să se transforme într-o bază militară pentru imperialism pe flancul sudic al ţării noastre.”

Rămâne discutabil cât de mult a putut influenţa Brejnev deciziile politice sovietice, el aflându-se în acel moment într-o agonie prelungită. Cert este că ceea ce părea să fie o acţiune menită să garanteze existenţa unui guvern prosovietic în Afganistan a avut un efect de bumerang extrem de dur. URSS s-a aflat timp de zece ani în fundătura unui război impopular.

Statele Unite au reacţionat cu un embargou asupra comerţului cu cereale, cu un boicot olimpic, cu un spor de cheltuieli pentru înarmare şi cu o atmosferă antisovietică pe toată linia. Pentru viitorul previzibil, tot ceea ce aducea ca destindere între marile puteri dispăruse cu adevărat. „Cea mai mare dezamăgire pentru mine personal – scria preşedintele Carter – a fost irosirea oricărei şanse de ratificare a tratatului SALT II” (care prevedea limitarea armamentelor). În cele din urmă, Mihail Gorbaciov a reuşit să scoată Uniunea Sovietică din războiul din Afganistan.

La 27 aprilie 1979, în Afganistan a început Revoluţia din aprilie. La putere a ajuns Partidul Democrat Popular din Afganistan, care a declarat ţara Republică Democrată. Încercările autorităţilor de a introduce noi reforme s-au lovit de rezistenţa opoziţiei islamice. Urmarea a fost declanşarea războiului civil în Afganistan.

În martie 1979, conducerea afgană a adresat prima cerere de intervenţie militară sovietică afgană directă. În total, au existat douăzeci de astfel de cereri. Comisia Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din Afganistan, înfiinţată în anul 1978, a avertizat asupra consecinţelor negative ale intervenţiei sovietice directe şi cererea a fost respinsă.

Totuşi, sovieticii au început pregătirile pentru intervenţia în Afganistan a Regimentului 105 de desant aerian.

Până la sfârşitul lunii iunie 1979, numărul consilierilor sovietici din Afganistan a crescut de la 409 la 4.500 de persoane.

Sovieticii au monitorizat cu prudenţă activităţile conducătorului afgan Amin, cunoscându-se ambiţia şi cruzimea acestuia în lupta pentru realizarea obiectivelor personale. Conducerea sovietică se temea că agravarea în continuare a situaţiei din Afganistan va duce la venirea la putere a unor forţe ostile Uniunii Sovietice.

Mai mult decât atât, au existat rapoarte privind relaţiile lui Amin cu CIA. În cele din urmă, sovieticii au luat hotărârea răsturnării lui Amin şi înlocuirea acestuia cu un lider loial URSS.

Sovieticii au trimis la Bagram aşa-numitul „batalion musulman”, un detaşament al Direcţiei Generale de Cercetare, special creat în vara anului 1979 de soldaţi sovietici de origine din Asia Centrală, pentru executarea sarcinilor speciale în Afganistan.

A început mobilizarea de unităţi şi formaţiuni a districtelor militare din Turkestan şi Asia Centrală. „Batalionul musulman” a fost transferat la Kabul şi a intrat în echipa de pază a palatului lui Amin, fapt care a facilitat în mare măsură pregătirile planificate pentru asaltul palatului.

Pentru această operaţiune, la mijlocul lunii decembrie, în Afganistan au sosit două grupuri speciale ale KGB. Concomitent, sovieticii au declanşat cea mai mare mobilizare militară din 1945. Directiva prin care era aprobată invazia sovietică menţiona:

„Este primită hotărârea cu privire la introducerea unor contingente de trupe sovietice pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan pentru a ajuta poporul afgan prietenos, precum şi crearea condiţiilor favorabile pentru excluderea posibilelor acţiuni antiafgane de ţările vecine.”

Încă din dimineaţa zilei de 25 decembrie, pe podul de pontoane peste râul de frontieră Amudaria a trecut un batalion de paraşutişti sovietici. După două zile, sovieticii au preluat controlul asupra aeroportului din Kabul, blocând aviaţia afgană şi bateriile de apărare antiaeriană.

Alte unităţi militare au fost concentrate în zonele desemnate ale Kabulului, unde au primit sarcina de a bloca principalele obiective guvernamentale, unităţile militare afgane şi alte locuri importante din oraş şi din jurul acestuia.

În seara zilei de 27 decembrie, forţele speciale sovietice, în urma unui asalt care a durat 40 de minute, au capturat palatul lui Amin. În timpul asaltului, Amin a fost ucis.

Conform versiunii oficiale publicate de ziarul „Pravda”, ca urmare a unui val de furie a poporului, Amin, împreună cu complicii săi, a fost adus în faţa tribunalului poporului şi a fost executat. Instituţiile guvernamentale din Kabul au fost capturate de paraşutiştii sovietici.

Prezenţa militară a sovieticilor în Afganistan poate fi împărţită, conform experţilor militari, în patru perioade. Prima dintre acestea se încadrează în perioada decembrie 1979, până în februarie 1980, când sovieticii au invadat Afganistanul şi şi-au postat militarii în garnizoane.

A doua, din martie 1980 până în aprilie 1985, când au fost duse activ acţiuni militare, inclusiv extinse. A urmat etapa a treia, din aprilie 1985 până în ianuarie 1987, când s-a trecut la acţiuni militare active în sprijinirea trupelor afgane de către aviaţia sovietică, artilerie şi unităţi de genişti, cu toate că unităţile forţelor speciale au continuat să lupte împotriva livrării de arme şi muniţii din străinătate.

În această perioadă, o parte din trupele sovietice au fost retrase din Afganistan. În fine, în ultima etapă, din ianuarie 1987 până în februarie 1989, trupele sovietice s-au implicat în politica de reconciliere naţională, cu sprijinul continuu al forţelor militare afgane în luptă.

În timpul războiului sovieto-afgan, SUA şi Marea Britanie au lansat operaţiunea „Faradei”. Aceasta a avut mai multe obiective: crearea taberelor de antrenament, trimiterea sabotorilor din forţele speciale americane şi britanice pentru recunoaştere în zonele Kandahar-Bagram-Kabul, furnizarea de arme, muniţii şi dispozitive explozive şi instruirea mujahedinilor afgani privind tactica activităţii de sabotaj. CIA a primit din partea guvernului SUA indicaţia de a furniza rebelilor arme grele, inclusiv arme fără recul, mortiere şi lansatoare de grenade antitanc.

În 1983, Departamentul de Stat al SUA a recunoscut oficial acordarea de asistenţă militară mujahedinilor. Americanii au furnizat afganilor 1.000 de rachete „Stinger” din care, în timpul războiului din Afganistan, au fost folosite aproximativ 350.

La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah.

La 13 noiembrie 1986, într-o şedinţă a Biroului Politic al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov a declarat: „în Afganistan luptăm de şase ani. Dacă nu schimbăm abordarea, vom lupta încă 20-30 de ani”.

În timpul aceleaşi şedinţe, s-a acceptat ideea retragerii tuturor trupelor din Afganistan în decurs de doi ani.

Guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operațiune încheiată la 15 februarie 1989.

Tot la 14 aprilie 1989, prin intermediul ONU, miniştrii de externe din Afganistan şi Pakistan au semnat acordul de la Geneva privind reglementarea politică a situaţiei din Afganistan. Garanţi ai acordului au devenit Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică.

Uniunea Sovietică s-a angajat să-şi retragă contingentul său pe parcursul a nouă luni, începând cu data de 15 mai 1988, iar Statele Unite ale Americii şi Pakistanul, la rândul lor, au promis că vor opri sprijinul acordat mujahedinilor.

La 4 februarie 1989, ultima unitate militară a Uniunii Sovietice a plecat de la Kabul.

La 15 februarie 1989, au fost retrase complet trupele sovietice din Afganistan.

Ultimul care a trecut frontiera marcată de râul Amudaria a fost general-locotenentul Boris Gromov, comandantul Armatei a 40-a sovietice din Afganistan.Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta.

Najibullah, omul rușilor, încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil.

Datorită costului mare și inutilității politice finale ale acestui conflict militar, războiul din Afganistan a fost, deseori, asemănat cu Războiul din Vietnam, americano-vietnamez

Războiul Afgano-Sovietic durase nouă ani…

În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării până la alegerile legislative.

Pierderi cauzate de conflict

Cifrele pierderilor în războiul din Afganistan nu sunt cunoscute. Un oficial afgan susţinea, la sfârşitul anului 1989, că intervenţia sovietică în Afganistan a dus la moartea a mai mult de 1,5 milioane de afgani, iar alţi 5 milioane de afgani au devenit refugiaţi.

După război, în URSS au fost publicate în ziarul „Pravda” cifrele de soldaţi sovietici morţi: 13.833 de oameni.

Ulterior, cifra finală a crescut, din cauza persoanelor rănite şi bolnave, după demobilizarea lor din forţele armate.

La 1 ianuarie 1999, se considerau decedate în urma războiului 15.031 de persoane, la care se adăugau 54.000 de răniţi şi traumatizaţi şi 416.000 de bolnavi.

Potrivit profesorului Academiei Medicale Militare din Sankt Petersburg, Vladimir Sidelnikov, cifrele finale nu includ militarii combatanți în Afganistan care au murit din cauza rănilor şi bolilor în spitalele de pe teritoriul URSS.

Un studiu realizat de ofiţerii Statului Major General evaluează la 26.000 numărul victimelor, incluzându-i pe cei morţi în luptă, în urma rănilor, a bolilor sau a unor accidente.

Potrivit statisticilor oficiale, în timpul luptelor din Afganistan au dispărut sau au fost luaţi prizonieri 417 cetăţeni sovietici.

Soarta acestora nu a putut fi stabilită după război. Până în 1992, s-a reuşit eliberarea a 119 prizonieri ruşi.

Mulți istorici consideră că războiul din Afganistan a fost unul din factorii esențiali care au contribuit la prăbușirea Uniunii Sovietice.

11/01/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Talibanii consideră China binevenită să contribuie la reconstrucţia Afganistanului. La rândul ei, China vede în instaurarea regimului talibanilor„voința și alegerea” poporului afgan

Imaginea oficială după întâlnirea desfășurată pe 28 iulie 2021 în nordul Chinei la Tianjin între Wang Yi, consilierul de stat chinez și ministrul de Externe și mullahul Abdul Ghani Baradar, șeful politic al talibanilor din Afganistan și probabil viitorul președinte al Emiratului Islamic al Afganistanului.

Foto: Imaginea oficială după întâlnirea desfășurată pe 28 iulie 2021 în nordul Chinei, la Tianjin, între Wang Yi, consilierul de stat chinez și ministrul de Externe și mullahul Abdul Ghani Baradar, șeful politic al talibanilor din Afganistan și probabil viitorul președinte al Emiratului Islamic al Afganistanului. Sursă foto: Profimedia Images

Luna trecută, ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi, s-a întâlnit cu lideri de rang înalt ai talibanilor în orașul Tianjin din nordul Chinei și a declarat că se așteaptă ca talibanii să joace un rol important în „procesul de pace, reconciliere și reconstrucție” al țării, după cum informa la acea vreme Ministerul de Externe al Chinei.

 Conform CNN, regimul de la Beijing a transmis că respectă „voința și alegerea” poporului afgan și speră că talibanii vor putea pune în aplicare promisiunile legate de faptul că „va asigura tranziția lină a situației din Afganistan”. Situația politică din Afganistan a suferit schimbări majore. Respectăm voința și alegerea poporului afgan ”, a adăugat oficialul guvernului chinez condus de președintele Xi Jinping.

China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează Reuters, evocat de Agerpres.

China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe – cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a mai declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu recent..

În relaţia cu talibanii, o Chină, din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.

Ministrul apărării rus: Combatanţi ai grupării teroriste Stat Islamic din Libia şi Siria intră în Afganistan

Combatanţi ai grupării teroriste Stat Islamic (SI) pătrund „în mod activ” în Afganistan dinspre Libia şi Siria, după ieşirea trupelor internaţionale din această ţară central-asiatică, a declarat miercuri ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, informează EFE.Desigur, avem mari speranţe că se va ajunge la un anumit consens şi la reconciliere interetnică în Afganistan.

Dar în acelaşi timp vedem cât de activ intră aici unităţi ale Statului Islamic din diverse regiuni, inclusiv din Siria şi Libia”, a afirmat Şoigu, citat de agenţia oficială rusă TASS, preluată de agerpres.ro.

Şoigu a atras atenţia că situaţia din Afganistan „se deteriorează rapid” şi scapă practic de sub controlul autorităţilor de la Kabul după ofensiva talibanilor în mare parte din teritoriu. Ministrul apărării rus a susţinut că are loc „un exod masiv” de afgani către Tadjikistan şi Uzbekistan şi că este îngrijorătoare „în mod special consolidarea poziţiilor SI şi ale altor organizaţii teroriste internaţionale, ceea ce a dus la o creştere a ameninţării la adresa ţărilor vecine”.

„Din acest motiv trebuie să recunoaştem că misiunea SUA şi a NATO în Afganistan a dat greş”, a afirmat el. „Retragerea grăbită” a contingentelor străine a provocat o creştere bruscă a tensiunii politico-militare şi a ostilităţilor, a mai apreciat ministrul rus, citat de agenţia Interfax.

„Totodată, americanii sunt mai preocupaţi de posibilitatea creării de noi rute de tranzit şi de structuri logistice în statele din Asia Centrală, de desfăşurarea bazelor şi instalaţiilor lor militare.

Credem că aceasta nu va duce la nimic bun, ci doar poate duce la o prezenţă pe termen lung a Alianţei (Nord-Atlantice) în regiune şi la instabilitate suplimentară”, a insistat Şoigu, conform relatării adev.ro/qwyi3o.

23/08/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: