Încă de la începuturi, maghiarizarea forţată a fost neabătut politică de stat în Ungaria încă de la începuturi

 

 

 

 

 

 

Triburile maghiare au făcut parte din penultimul val de migraţii ale popoarelor de călăreţi războinici stârniţi din stepele estice. Specialiştii arată că erau nomazi şi că erau experţi ai trasului cu arcul din goana calului. Maghiarii sunt descrişi şi de cronicarii contemporani sosirii lor în Europa. 

Dacă începând cu secolul al VIII-lea şi până în secolul al X-lea, în cele mai multe mănăstiri vest-europene s-a auzit rugăciunea ”Apără-ne, Doamne, de furia normanzilor!”, la sfârşitul secolului al IX lea, rugăciunea a devenit mai ales în centrul şi estul Europei cu ”Apără-ne, Doamne, de furia ungurilor!”.

Şi asta după ce, în anul 895, triburi de călăreţi războinici au trecut în Bazinul Carpaţilor şi, odată cu anul 900, au trecut Europa prin foc şi sabie.   

Iuţi şi experţi în mânuirea arcului din goana calului, aceşti războinici de elită în lupta călare, au jefuit zeci de ani, de la est la vest, bătrânul continent, fără ca cineva să le poată sta împotrivă.

Au bătut până şi la porţile Constantinopolelui sau ale domeniilor papale. 

 

 

Maghiarizarea forţată, politică de stat în Ungaria încă de la începuturi !

„O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel,aceea este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială,stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte”.

Asa a fost consemnată una dintre „poruncile” Regelui maghiarilor Ștefan cel Sfânt catre fiul său, scriere conceputa in jurul anului 1015, în numele si sub îndrumarea Regelui Stefan.

Sprijinirea directă pe institutii germanice si-a găsit expresie în terminologia latină a legilor, terminologiei și administratiei, si în baterea monedei.

Dar a ramas „nereglementata”succesiunea la tron, care a generat mai apoi drame crancene, cu succesiuni păgâne ,dar si confruntari teribile,terminate mereu… la jumatate.

Astfel la putin timp dupa ce strălucitul Rege a închis ochii, Regatul lui Stefan a intrat intr-o criza tot mai grava si profunda! 

Istoricul Bela de Pukanszky vorbeste tocmai de reactia „curtenilor unguri” la imigratia masiva germana din sec XI-XIII. Caci, încă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastiei, primii au venit germanii, în Ungaria de Sus şi sasii, în Transilvania.

De-a lungul secolelor, ungurimea a tot absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoare nomade (ca de pildă pecenegii şi cumanii), ci şi nemţi, români, cehi şi slovaci, croaţi, sârbi şi mulți evrei.

Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare — mai târziu minimalizat sau pur şi simplu trecut sub tăcere de istoriografii naţionalişti unguri — este acela că făuritorii mitului naţional (cu mult cântaţii eroi ai războaielor cu turcii), conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial,”straini” ! 

Adică de origine germană sau croată, slovacă, română sau sârbă.

În vremea împăratului austriac Iosif II,maghiarii de-abia formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei. Statistica oficiala nu minte, intre 1867 si 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără  îndoia, înseamnă că putem vorbi de o dinamică de-a dreptul… senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie.

 

Potrivit  datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la hungarism, depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiari, pare să fi fost cu mult peste o jumătate de milion, respectiv de circa 700 000.

In general, se apreciază că încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic.

In statistica nu sunt inclusi romanii,care numai in Transilvaia depaseau 3,5 milioane!Ideea ungurească de stat mare, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor, făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu avea inca un caracter rasist, ci unul mai mult cultural…

Orice om care se declara  ungur si „stia”limba Budapestei avea aproape aceleaşi şanse de a se integra si promova.

In aceasta a constat, desigur,şi şansa acelor evrei care, ca unguri-evreis-au identificat încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu mişcarea naţionalistă maghiară şi în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară.

Destinul evreimii in Ungaria, dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele cele mai strălucite şi apoi, în perioada interbelică, mai ales după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.

A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat,faptul că multe dintre marile talente, printre care si laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au repurtat SUCCESELE, nu în patria lor adoptata, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite unde  succesele lor deschizătoare de drumuri noi au fost valorificate în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.

Pe acest fundal privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor dezavantajaţi.

Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi, însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstră­rii şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare.

Pe de altă parte,Ungaria avea nevoie în infrastructura si de oameni loiali, care să mărească...ponderea elementului unguresc în interiorul provinciilor „alipite” coroanei Sfântului Ştefan si în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi finanţelor, precum şi profesiunile intelectuale si munca nemijlocita pe care nobilimea locala, mică şi mijlocie o cam refuza (în favoarea paturilor majoritar românesti, săsesti, sârbe, croate, slovace, ucrainene.

Cum a evoluat maghiarizarea de la eliberarea Panoniei de sub turci de catre austrieci?

Iată evolutia maghiarizarii STRICT după date ungurești în teritoriile administrate de Budapesta:

 

 

 

1787	1869	1890	1900
Unguri si maghiarizati	29 %	44,4 %	48,5 %	51,5 %
Romani, germani, slavi	71 %	55,6 %	51,5 %	48,6 %

 

În 1715, în actuala Budapesta, pe atunci Offen, erau recenzati 55,6% germani si doar 19,4% unguri și maghiarizați (iar cam 25% erau românii si slavii), pentru ca în anul 1891 să mai rămână doar 23,7% germani în timp ce ungurii și populația maghiarizată să atingă aproape 46,1%!Între 1880 si 1890 structura etnică a municipiului Deva,de ex., a evoluat astfel: ungurii si populatia maghiarizata au crescut cu 293,9%, romanii au crescut doar cu 21,2% iar germanii, prin maghiarizare si emigrare, au scăzut cu 67,7%! 

 

 

 

 

Harta românității

 

 

 

La început de noiembrie 1918 la Budapesta apare Manifestul semnat de fruntaşi ai spiritualităţii maghiare — printre ei ,marele poet Ady Endre, mu­zicienii europeniBartok Bela,si Kodaly Zoltan, scriitorul Deak Francisc si publicistul Boloni Gyorgy (acesta, de teama  represiunii  horthyste, în 1919 se autoexilează), Giesswein Săndor, înalt prelat catolic ş.a.

Citam : „Ve­chea Ungarie s-a prăbuşit(…) Scopurile noastre nu se mai opun scopurilor altora(…)

Şi noi ne considerăm o naţiune reînnoită, o forţă acum eliberată(…) Ne trezim uşuraţi la conştiinţa fap­tului că nu mai sîntem siliţi să fim stîlpii asu­pririi …” — se spune în emotionantul Manifest.

La 1 decembrie 1918 se întruneşte, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională care proclamă Unirea Transilvaniei cu România.
La numai cîteva zile după aceea, Adunarea saşilor de la Mediaş proclamă Hotărîrea aces­tora de a face parte din România. Pentru a enunţa solemn, aceeaşi decizie nu o întîrzie nici şvabii din Banat.

(De menţionat — nota bene — este şi faptul că germanii din comitatul Békéscsaba, teritoriu niciodată revendicat de români, cer alipirea acestei părţi a Ungariei… tot la România).
Neauzind, parcă, ce se petrece şi se rosteşte până şi la Budapesta, un grup de foste notabilităţi — politicieni şi aristocraţi maghiari din Ardeal, foşti ofiţeri superiori — încearcă să organizeze la Tg. Mureş o Adunare a …secuilor, care să protesteze împotriva Unirii. 

„Aduna­rea” se înscrie în cronica acelor zile ca un eşec lamentabil: este o adunare fără partici­panţi!

“Boicotînd adunarea, secuii se pronunţă, astfel, elocvent. În mai puţin de o lună, lian­tul artificial care unea elementele disparate ale Imperiului ce se împrăştiase, fidelitatea faţă de împărat dispăruse şi supremaţia habsburgilor şi ungurilor fusese măturată în Transilvania, românii au fost primiţi peste tot ca eliberatori!”, scria în acele zile istoricul american Charles Seymour.

(Comentarii de Prof. Deak Andrei si Prof. D. D. Rujan prin https://infobrasov.net/maghiarizarea-fortata-politica-de-stat-in-ungaria-inca-de-la-inceputuri).

Publicitate