Când și unde a murit Adolf Hitler ?

Se știe că Șeful celui de-al treilea Reich, Adolf Hitler, s-a sinucis la 30 aprilie 1945, însă până în prezent, nu există prea multe dovezi în favoarea acestei versiuni. 

În Occident, un număr de savanți se îndoiesc încă de moartea lui Hitler în 1945 în Berlinul asediat.

 Povestea oficială a morții lui Hitler este simplă: Hitler s-a sinucis împușcându-se în cap cu un pistol și în același timp, a sfărâmat în dinți o fiolă cu cianură de potasiu. În același timp a murit și Eva Braun. 

Oamenii din cercul de apropiați ai lui Hitler le- au dus trupurile în curtea Cancelariei Reichului învelite în pături, le-au stropit cu benzină și apoi le-au dat foc.

Ulterior povestea a căpătat un caracter confuz – rămășițele lui Hitler și ale Evei Braun (precum și ale lui Joseph Goebbels și ale soției acestuia, Magda) ar fi rătăcit dintr-un loc în altul, fiind îngropate în mod repetat de serviciile speciale sovietice, până când în cele din urmă, în 1970, ar fi fost arse și aruncate, fie în fluviul Elba, fie în râul Biederitz scrie publicația de limbă rusă http://ttolk.ru/

Cercetările au generat noi întrebări, iar mărturiile martorilor oculari nu au făcut impresie (de exemplu, potrivit lor, Hitler și Eva Braun au fost fie îngropați într-un mormânt, fie aruncați într-un crater provocat de explozia unei bombe, în timp ce una dintre asistentele lui Hitler, Ern Flegel și șoferul său personal, au început brusc să vorbească la 50-60 de ani de la sfârșitul războiului. 

Erich Kempka , șoferul personal al lui Hitler a declarat în memoriile sale că el a fost cel care a ars corpul Fuhrerului. În urmă cu câțiva ani, un anume Rokos Misch ,o fostă gardă de corp a liderului celui de-al Treilea Reich, a vorbit despre ultima zi din viața lui Hitler.

 Desigur, detaliile din relatările martorilor oculari variază, dar în general urmează versiunea care a prins contur deja în anii 50 și 70.

Cu toate acestea, până în prezent, doar un fragment din craniu (stocat în Arhivele de Stat ale Federației Ruse) și fragmente din maxilarul Fuhrerului (aflate în arhiva FSB) au rămas din dovezile directe ale sinuciderii lui Adolf Hitler. Aceste rămășițe umane, precum și canapeaua cu urmele de sânge ale lui Hitler, au fost descoperite abia în 1946.

Cea mai mare parte a rezultatelor examinărilor sovietice ale rămășițelor lui Hitler nu au fost publicate decât la începutul anilor 90 (în plus, experții occidentali, în primul rând americani nu au avut timp îndelungat permisiunea să facă expertize), ceea ce a provocat zvonuri în Occident despre „salvarea miraculoasă” a lui Fuhrer în 1945. 

Conform numeroaselor teorii ale conspirației, Hitler ar fi putut să se refugieze fie în Argentina, fie în Brazilia, sau chiar în Antarctica.

Adevăratul scandal a izbucnit în 2009, când în Statele Unite a fost prezentat un film documentar despre un studiu al oamenilor de știință americani de la Universitatea din Connecticut asupra fragmentelor dintr-un craniu care ar fi aparținut lui Hitler și care erau depozitate în Arhivele Centrale ale agenției ruse de spionaj FSB.

Cercetarile au fost realizate sub îndrumarea geneticianului și antropologului Nick Belantoni. 

Potrivit oamenilor de știință din SUA, analiza genetică a acestor fragmente osoase a arătat cu 100% certitudine că fragmentul craniului aparținea unei femei de 40 de ani.

FSB din Rusia a negat apoi categoric „speculațiile” oamenilor de știință occidentali.. 

Potrivit lui Vasili Kristoforov , șeful Biroului de înregistrare și fonduri de arhivă al FSB din Rusia , americanii nu s-au adresat deloc la arhivele FSB cu astfel de cereri.

Oricine are dreptate în această dispută, un lucru este important aici – autoritățile oficiale din Rusia încă refuză să efectueze o examinare ADN a rămășițelor lui Hitler, care se află încă în arhivele FSB.

 Motivele formale pentru care acest lucru nu se face pentru a pune capăt confuzilor legate de versiunea oficială a sinuciderii lui Hitler pare credibilă doar pentru școlari) .

Refuzul autorităților ruse este motivat de necesitatea de a nu se crea un „cult al lui Hitler” !.

Evident, în acest caz este vorba despre un context mai serios. Dacă Hitler nu a murit în buncărul său din Berlin, atunci el, după toate probabilitățile, a căzut în mâinile aliaților occidentali ai URSS din cel de-al doilea război mondial. 

Indiferent dacă a fost executat în secret sau s-a aflat în închisoare toată viața ca Hess, sau i s-a dat o casă undeva în Statele Unite – asta nu contează prea mult. 

Hitler este considerat principalul criminal de război care a declanșat al doilea război mondial, în urma căruia 27 de milioane de oameni ar fi murit doar în URSS (nimeni nu a luat în considerare în mod serios cât de exacte sunt cifrele).

Prin urmare, informația că, în realitate, principalul criminal de război a scăpat de pedeapsă și a trăit calm după război poate zdruncina serios bazele mitului Marii victorii care se plimbă acum în Rusia.

Cât de absurdă poate fi o astfel de versiune? Este bine cunoscut, de exemplu, că după război, mii de criminali naziști, inclusiv cei de rang înalt, s-au refugiat timp de decenii în țările din America de Sud – Argentina, Paraguay, Uruguay și mulți soldați și ofițeri din Wehrmacht au luptat în Legiunea străină franceză în anii 1940 și 1960 în Algeria și Vietnam. 

În ceea ce privește Statele Unite, Hitler nu a putut fi acuzat de nimic teribil sau criminal, dimpotrivă, datorită lui și într-o oarecare măsură lui Stalin și Marii Britanii, a izbucnit un teribil război , în urma căruia Statele Unite au devenit lider mondial.

Rusia este acum una dintre ultimele țări din lume în care se mai manifestă un adevărat cult al victoriei în al doilea război mondial. 

Pentru restul lumii acest subiect și-a pierdut de mult relevanța și a devenit un eveniment istoric care interesează din ce în ce mai puțini oameni. 

Totuși, ne putem aștepta în viitorul apropiat la noi și noi știri senzaționale despre soarta Fuhrerului celui de-al Treilea Reich.

Enigma craniilor Paracas vechi de 3.000 de ani, care aparţin unor creaturi asemănătoare omului. VIDEO

 

 

În partea sudică a statului Peru există o peninsulă deșertică numită Paracas. În acest loc, în 1928, arheologul peruvian Julio Tello a făcut in 1928 o descoperire uimitoare : sub rocile și nisipul deșertului, el a descoperit un cimitir care continea mai mult de 300 de schelete, datate la aproximativ 3.000 de ani, cele mai controversate oseminte, din istoria arheologiei.

O analiză ADN recent efectuata asupra unora dintre aceste cranii au prezentat rezultate uimitoare, care ar putea contesta perspectiva actuală a arborelui evolutiv uman, specialiștii ajungand  la concluzia că ADN-ul acestora nu este de origine umană.

 

 

 

 

 

Multe triburi din America de Sud legau capul copilului cu bucăți de lemn infasurate cu niște liane care, care exercitau timp indelungat o presiune care determina schimbarea formei  craniului.

În multe culturi a fost folosite  practici de alungire a craniilor, insa tehnicile folosite au dat rezultate diferite. Se deforma craniul , dar nu i se modifica  volumul sau greutatea.

Craniile Paracas sunt insa diferite, fiind cu 25% mai mari și cu 60% mai grele decât craniile umane obișnuite,  ceea ce i-a facut pe cercetatori sa traga concluzia ca nu ar fi fost modificate prin legare.

Ele sunt de asemenea diferite structural și au doar o placă parietala, spre deosebire de cele două care se gasesc in mod normal la craniile umane.

Pentru testarea ADN-ului acestor cranii s-au luat probe constând din: păr, inclusiv cu rădăcini, dinţi, os cranian şi piele. Procesul de prelevare a probelor a fost documentat cu fotografii şi filmări video.

Mostrele au fost trimise de către Brien Foerster, conducătorul cercetărilor, lui Lloyd Pye, fondatorul proiectului Starchild (Copilul stelar), care la rândul său le-a dat unui genetician din Texas pentru testarea ADN-ului.

Rezultatele preliminare ale analizei au fost făcute publice pe data de 5 februarie 2014: “prezintă mtADN (ADN mitocondrial) cu mutaţii nemaiîntâlnite până în prezent la om, primate sau animale.

Din puţinele fragmente pe care am reuşit să le pun într-o secvenţă reiese faptul că dacă aceste mutaţii sunt stabile, avem de-a face cu o creatură umanoidă nouă, foarte îndepărtată de Homo sapiens, omul de Neandertal sau Denisovian”.

Avem asadar de-a face cu o creatură asemănătoare omului, foarte îndepărtată de Homo sapiens si  de omul Neanderthal.

Aceste diferențe au adâncit misterul care planeaza  în jurul  craniilor Paracas, cercetatorii neputand să- si  explice originea lor.
Practic, indivizii apartinand populatiei  Paracas sunt atât de diferiti incat incrucisarile acestora cu oamenii nu ar fi fost posibile.

Pe scurt, aceste cranii nu aparţin oamenilor obişnuiţi de pe această planetă! „Oamenii” Paracas erau atât de diferiţi din punct de vedere biologic, încât ei nu ar fi fost capabili nici măcar să se încrucişeze cu oamenii “obişnuiţi” din acele vremuri !
Aceste rezultate nu reprezintă decât o primă etapă din mai multe faze care necesită o analiză aprofundată a acestor cranii misterioase.

http://www.truth-code.com/

LEACURI STRAVECHI SCOASE INTACTE LA SUPRAFATA, DINTR-O O NAVA SCUFUNDATA ACUM 2000 DE ANI

 

 

 

 

Foto: manuscrisul Viena Dioscurides (Wikipedia)

 

 

 

În anul 130 î.Hr., o navă  care transporta  medicamente şi articole din sticlă din Siria s-a scufundat în largul coastei Toscanei de azi din  Italia. Arheologii au descoperit epava si  încărcătura sa preţioasa inca de  acum 20 de ani ,dar abia acum, archeobotanistii au fost în măsură să examineze şi să analizeze cu mijloace moderne leacurile pe care  le  cunosteau medicii Greciei antice .

 

Analizele ADN au arătat că fiecare comprimat milenar descoperit  era un amestec a  mai mult de 10 extracte din plante diferite, de la Hibiscus si pana la la telina .

” Pentru prima dată , avem o dovadă materială a ceea ce  scriau  medicii Dioscoride şi Galen in greaca veche “,a spus Alain TOUWAIDE , de la Muzeul Smithsonian Institution de istorie naturala din Washington DC.Cutiiile cu   pastile a fost descoperite pe epava în 1989  si o mare parte din medicamente erau complet uscate ,a spus   Robert Fleischer de Smithsonian National Zoological Park din Washington .

 

Tratamente  pe bază de plante

 

Fleischer a analizat fragmente de ADN în două din pastile şi le-a comparat secvente din  GenBank -baza de date genetice aflate la  Institutul National de Sanatate al SUA . El a  identificat  morcovi, ridichi, ţelină, ceapă sălbatică , stejar , varza , lucerna si coada soricelului  si a mai constatat  de asemenea ca medicii antici  prescriau extracet de hibiscus , probabil, importate din Asia de Est sau din  India sau Etiopia de astazi.

 

” Cele mai multe dintre aceste plante erau  cunoscute a fi fost folosite de către antici pentru a trata oameni bolnavi “, spune Fleischer . Coada soricelului stopeaza fluxul de sânge din răni , iar  Pedanius Dioscoride , un medic şi farmacolog din  Roma în primul secol d.Hr., a descris morcovul ca un panaceu pentru o serie de probleme .

 

Analizele preliminare ale acestor pastile antice sugerează ca ele conţin si floarea-soarelui, o planta care nu este considerată a fi existat în Lumea Veche înainte ca europeni sa  fi descoperit America în 1492 .

 

În cazul în care constatarea este confirmată , botaniştii vor trebui sa  revizuiasca  istoria tradiţională a plantelor şi a raspandirii acestora, spune Touwaide – dar este imposibil de acum să se afirme cu certitudine că floarea-soarelui dîn pastile , nu este pur şi simplu rezultatul unei contaminari recente.

 

Medicamentele descrise de Dioscoride şi un alt medic grec Galen, au fost adeseori respinse de medicina moderna , motivandu-se ca sunt  empirice si  ineficiente .

 

” Oamenii de ştiinţă au respins adesea tratamentele bazate pe astfel de medicamente , şi  si-au exprimat îndoiala cu privire la posibila lor eficacitate, care era datorata numai prezenţei  opiumului “, spune Touwaide .

 

 El speră să rezolve această dezbatere prin explorarea posibilitatii ca extractele din plante dîn pastile pot  acum recomandate pentru a trata boli în mod eficient.

 

De asemenea, el speră să descopere therian – un medicament descris de Galen , în secolul al doilea d. Hr. , care conţinea  mai mult de 80 extracte diferite de plante – şi documentul cu  dozajele  exacte  pe care medicii antici le-au folosit pentru fabricarea de pastile . ” Cine ştie , poate ca aceste medicamente vechi ar putea deschide noi căi de cercetare farmacologice “, a spus Touwaide .

 

Echipa a prezentat concluziile la Simpozionul internaţional cu privire la Arheologia biomoleculara din Copenhaga, Danemarca .

 

Sursa

 

 

 

Dioscoride : parintele farmacologiei timpurii

 

 

 

 

 

 

Dioscoride (Pedanius Dioscorides),s-a  nascut aprox. in anul 40i.Chr. la Anazarbus, Cicilia,în sud-estul Asiei Mici(acum in Turcia) , si a  murit  in jurul anului  90 i.Chr.  A fost un medic, farmacolog și botanist grec, care a trăit la Roma în timpul împăratului Nero.

 

În timpul vieţii sale a fost chirurg in armata romana, avand posibilitatea sa călătoreasca mult pe tot cuprinsul imperiului  roman,cautand  si cercetand proprietatile plantelor si  substanţelor medicamentoase in toată lumea greacă şi romană .

 

Între aproximativ 50-70 i.I.Chr, a scris lucrarea sa fundamentala, Peri ulhV iatrikhV, cunoscuta în limba latină ca De materia MEDICA.

 

 Acest studiu in cinci parti s-a concentrat asupra ” pregătirii, studiului proprietăţilor, şi asupra testarii medicamentelor “şi a devenit cel mai important tratat de farmacologie în Europa şi în Orientul Mijlociu ,timp de şaisprezece secole dupa moartea lui Dioscoride de Anazarbus.Cel mai faimos dintre copiile acestei carti  care s-au pastrat este bogat ilustrat  si este cunoscut sub numele Viena Dioscurides .Provine din  Constantinopol din anii 512/513 AD si este frumos  ilustrat.Au supravieţuit si copii din limba arabă, din secolele 12 şi 13 .

 

 De Materia Medica este sursa  istorica primara pentru  informaţii despre medicamentele folosite de către greci, romani, şi alte culturi din antichitate si a înregistrat numele unor   plante  dacice   şi tracice ,denumiri care altfel s-ar fi  pierdut.

 

 Ea descrie derivaţi de origine animală şi mineralele care se  utilizeaza  terapeutic , si  este foarte important pentru ca descrie peste 600 de plante  si  habitatul lor şi metodele de preparare şi utilizare a substantelor medicamentoase pe medicamentelor  pe care le conţin acestea .

 

Multe nume de plante comune şi ştiinţifice utilizate în prezent ,sunt legate de numele  lui  Dioscoride , inclusiv numele dat plantelor din familia  DIOSCOREACEAE.

 

 

 

O copie araba a manuscrisului (Wikipedia)