CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La Chișinău a apărut un partid românesc

Imagini pentru vlad ţurcanu- photos

 

Foto:

Vlad Țurcanu, Președintele Partidului Popular Român din R.Moldova. 

Vlad Țurcanu a fost, timp de patru ani, consilier și purtătorul de cuvânt a președintelui Nicolae Timofti în perioada 19 aprilie 2012 până la 21 ianuarie 2016.

Este cunoscut pentru activitatea sa de jurnalist. A fost în trecut membru al Consililului Coordonator al Audiovizualului, iar în 2009 a fost director de dezvoltare la programul mass-media al Institutului american IREX, USAID. 

 De ce a apărut un partid românesc la Chișinău?

Partidul Popular Românesc vine să umple un gol pe scena politică moldovenească. 

Ultima picătură în paharul umilinței și al revoltei a fost concertul lui Dodon de pe 24 august, consacrat „eliberării Moldovei de fasciști”.

Prezența în inima Chișinăului, la un eveniment public care glorifica regimul sovietic, la aproape 30 de ani de Independență, a ministrului rus al Apărării (care ar putea fi inculpat pentru crime împotriva umanității), a fost ca un duș rece pentru moldoveni.

„Așa arată lupta cu oligarhia?”, s-au întrebat oamenii.

Oricât și-ar dori ei să trăiască mai bine, nu pot fi convinși că pentru asta trebuie să accepte să se întoarcă vremurile de odinioară, în care de la Moscova veneau niște inși spilcuiți și, deseori, prost educați (ca Rogozin), ca să dea indicații prețioase băștinașilor care tocmai coborau din deal de la vie să ia cunoștință cu civilizația.

Maia Sandu și Andrei Năstase i-au permis lui Igor Dodon să organizeze acest spectacol neplăcut și insultător, şi tot ei, de dragul unei susțineri relative din partea acestuia, l-au ajutat să se întărească politic și administrativ în Republica Moldova. Acesta este adevărul.

Din neputință, prin complicitate, din naivitate – e mai puțin important, Dodon i-a tras pe sfoară.

Nu i-a ajutat să reabiliteze justiția, dar a obținut din partea lor o libertate de mișcare pe care o folosește pentru a repune Republica Moldova pe orbita rusească.

Este alegerea Blocului ACUM să se apropie periculos de mult de socialiști, dar e și dreptul electoratului pro-european și pro-românesc să respingă această combinație.

Dacă PAS și Platforma DA doresc să se miște de pe dreapta spre stânga, n-au decât.

E tot mai greu de înțeles ce rațiune politică ieșită din comun justifică tolerarea de către Blocul ACUM, (care se declară  proeuropean) a acțiunilor sfidătoare ale lui Dodon.

În trei luni de guvernare, coaliția nefirească  dintre proeuropeni şi sluga rusească Dodon n-a rezolvat nimic în zona instituțională, unde își reclama competențe speciale.

În cele aproape 100 de zile de grație n-a reușit să readucă instituțiile cheie în albia democrației, iar unde a insistat – la Curtea Constituțională – s-a umplut de rușine.

De ce-am crede că se va descurca mai bine în domeniile practice, pentru care n-are nici atâta chemare cât pretinde că deține în cele teoretice?

Partidul Popular Românesc se prezintă ca o alternativă pentru cele două forţe politice care s-au împotmolit în calculele lor politice și pe care le așteaptă, din câte se vede, alte eșecuri zgomotoase.

Tot mai mulți moldoveni, indiferent de categoria socială din care provin, se conving, cu fiecare impas politic și economic sever, că experimentul statal lansat în 1991 nu are sorți de izbândă câtă vreme exclude România sau nu pune colaborarea cu România în prim-plan.

Mai ales că, practic, majoritatea realizărilor concrete pe care le-au simțit cetățenii în ultimele trei decenii sunt legate de România.

Sute de mii de moldoveni au devenit cetățeni europeni prin redobândirea cetățeniei române, iar alți zeci de mii s-au instruit datorită burselor oferite de România.

Sute de grădinițe au fost renovate cu bani românești. Acordul de Asociere încheiat de Republica Moldova cu Uniunea Europeană a fost posibil grație unui lobby fără precedent exercitat de dimplomația română, ca și regimul liberalizat de vize. etc. etc.

Oricând moldovenii s-au aflat la ananghie, România le-a venit în ajutor.

E timpul ca această relație specială să devină una privilegiată și să producă mari proiecte politice și economice, înainte ca să se transforme, în definitiv, într-un proiect de Țară.

 

https://www.podul.ro/
Vlad Țurcanu, Președintele Partidului Popular Român

02/09/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 3 comentarii

Criminalii nazişti au fost judecaţi la Nürnberg de criminalii sovietici, secondaţi de complicii lor, anglo-americani

Imagini pentru procesul de la nurenberg photos

Foto: Procesul de la  Nürnberg

 

 

La 5 martie 1940, Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice a aprobat propunerea lui L. P. Beria, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al U.R.S.S., privind executarea prin împuşcare a 14.700 de persoane, aflate în lagărele de prizonieri („foşti ofiţeri polonezi, funcţionari, moşieri, poliţişti, spioni, jandarmi, gardieni de închisoare”), şi a altor 11.000 de persoane, deţinute în închisorile din regiunile vestice ale Ucrainei si Bielorusiei, anexate în urma celei de-a patra împărţiri a Poloniei, în septembrie 1939,între Germania şi U.R.S.S. („membri ai diverselor organizaţii contrarevoluţionare de spionaj şi diversiune, foşti moşieri, fabricanţi, foşti ofiţeri polonezi, funcţionari, dezertori”).

Potrivit raportului lui L. P. Beria „Toţi aceştia sunt duşmani de moarte ai Puterii Sovietice, plini de ură faţă de regimul sovietic.

Ofiţerii prizonieri de război şi poliţiştii, aflaţi în lagăr – se spune în raport -, încearcă să continue activitatea contrarevoluţionară (și) desfășoară o agitatație antisovietică. Fiecare dintre ei abia așteaptă eliberarea (din lagăr – n.n.) pentru a avea posibilitatea să participe activ la lupta împotriva Puterii Sovietice”.

 

Raportul lui Beria și ascunderea adevărului

 

Pe raportul lui L. P. Beria au semnat, dându-și astfel acordul, I. V. Stalin, K. E. Voroșilov, V. M. Molotov și A. I. Mikoian. Pe marginea documentului apar și numele lui M. I. Kalinin și L. M. Kaganovici cu indicația „За” (pentru, în limba rusă). Așadar, cei șase membrii ai Biroului Politic au decis execuția a 25.700 de persoane.

O notă a șefului К.Г.Б. (KGB), A. N. Șelepin, din 3 martie 1959, adresată lui N.S. Hrușciov, furnizează datele exacte despre execuții: 4.421, în pădurea de la Katyn (regiunea Kalinin), iar 7.305 au fost împușcate în alte lagăre și închisori din Ucraina Apuseană și Bielorusia Apuseană. În arhiva K.G.B., se păstrau, la acea dată, 21.857 de soare ale celor executați.

„Pentru organele sovietice – scria A. N. Șelepin – toate aceste dosare nu reprezintă niciun interes operativ și nici nu au o valoare istorică. E puțin probabil ca ele să prezinte un interes real pentru prietenii noștri polonezi.

Dimpotrivă, orice întâmplare neprevăzută poate duce la deconspirarea operației, cu urmări nedorite pentru statul nostru.

Cu atât mai mult, cu cât, în ceea ce îi privește pe cei împușcați în pădurea de la Katyn, există o versiune oficială, confirmată de cercetarea efectuată la inițiativa organelor sovietice, în anul 1944, de comisia denumită «Comisia specială pentru stabilirea și cercetarea împuscării de către cotropitorii germano-fasciști în pădurea de la Katyn a ofițerilor plonezi, prizonieri de război »”.

 

Oportună distrugerea tuturor dosarelor

 

„Potrivit concluziilor acestei comisii, se consideră că toți polonezii lichidați acolo au fost anihilați de ocupanții germani. Materialele cercetării din această perioadă au fost pe larg prezentate în presa sovietică și de peste hotare. Concluziile comisiei au intrat în conștiința opiniei publice internaționale„. „Pornind de la cele expuse, se consideră oportună distrugerea tuturor dosarelor de evidență ale persoanele împușcate în 1940, în cadrul operației menționate mai sus”.

Nota lui A. N. Șelepin menționa și posibilitatea păstrării numai a protocoalelor de ședință ale „troicii N.K.V.D.”, care a pronunțat condamnările la moarte (precizăm că era vorba de o procedură expeditivă, fără audierea inculpatului, fără prezentarea învinuirilor aduse și fără comunicarea sentineței) și a documentelor de aducere la îndeplinirea sentinței. Documentele privind masacrarea prizonierilor și deținuților polonezi au fost publicate de istoricul M.I. Semiriaga în revista „Voprosî istorii”[1].

Nu cunoaștem care a fost decizia conducerii sovietice în privința distrugerii dosarelor victimelor masacrului ordonat de Stalin.

Știm însă că numărul celor executați – potrivit datelor furnizate de A. N. Șelepin – a fost de 21.857 de persoane. Documentele sovietice, menționate mai sus, dezvăluie bestialitatea regimului bolșevic, întemeiat de Lenin și Stalin, un regim care a făcut din crimă un instrument de guvernare.

Reamintim că, la apogeul Marii Terori (august 1937 – noiembrie 1938 ), în U.R.S.S. au avut loc 1.600 de execuții zilnic. Cine vede documentul redactat de Beria si semnat de membrii Biroului Politic, primul fiind Stalin, înțelege imediat natura criminală a regimului instaurat de Revoluția din Octombrie.

Ipocrizia aliaților democrați

Cu acest regim odios s-au aliat Marea Britanie și S.U.A., în anii celul de-Al Doilea Război Mondial, pentru a apăra… libertatea și democrația!?! Nici Churchill, nici Roosevelt nu erau atât de ignoranți încât să nu știe ceea ce se întâmplă în interiorul Imperiului bolșevic.

Cercetătorul britanic Laurence Rees a scris o carte admirabilă (păcat că nu există și o traducere în limba română!), care înfățișează ipocrizia Londrei și Washington-ului, dispuse să recurgă la cele mai cinice procedee pentru a închide ochii în fața crimelor sovietice și a menține bunele raporturi cu „Uncle Joe” (Stalin), fără a cărui alianță știau că nu îl pot înfrânge pe Hitler.

Cartea lui Laurence Rees – „World War II. Behind Closed Doors.Stalin, the Nazis and the West” (New York, Pantheon Book, 2008) – consacră numeroase pagini masacrului de la Katyn și reacției anglo-americane față de acestă crimă de război. Din datele și informațiile oferite de autor spicuim doar câteva.

Astfel, la 24 mai 1943, Sir Owen O’Malley, ambasadorul britanic pe lângă guvernul polonez în exil, a întocmit un amplu raport asupra descoperirilor făcute de germani, în pădurea de a Katyn.

Diplomatul britanic prezenta elementele care indicau culpabilitatea sovieticilor, se declara „înclinat” să creadă în vinovăția acestora – deși, cum remarcă Laurence Rees, considerațiile sale din raport atestau limpede ca autori ai masacrului pe sovietici – pentru ca, în final, să pledeze pentru continuarea bunelor relații cu U.R.S.S. și descurajarea polonezilor de la o reacție publică de proporții.

1944 – adevărul nemulțumește

Churchill, Eden și înalții demnitari ai Foreign Office-ului au fost nemulțumiți de raportul lui O’Malley, care arătase că, după indiciile existente, la Katyn, sovieticii făptuiseră o crimă de război. La 11 februarie 1944, O’Malley a redactat un nou raport, de astă dată despre versiunea comisiei sovietice, care anchetase cazul Katyn.

Din nou, diplomatul britanic a conchis asupra responsabilității sovietice, pe care comisia de la Moscova încerca sa o ascundă, atribuind masacrul germanilor. Concluzia lui se înscria însă în spiritul diplomației britanice:

„Să ne gândim întotdeauna la aceste lucruri, dar să nu vorbim niciodată despre ele”. Roosevelt a fost și mai răspicat.

Când un amic al său, George Howard Earle III, i-a prezentat, în urma unei atente anchete întreprinse de el, dovezile irefutabile ale crimei sovietice, președintele american, hotărât să rămână aliatul lui Stalin, i-a replicat că totul era „propagandă germană și complot german”.

Spre onoarea sa, George Howard Earle III nu a cedat:

„Domnule președinte, cred că dovezile sunt copleșitoare”. Pentru cine voia să le vadă, adăugăm noi. De curând, a apărut o carte a lui Danilo Zolo, cu titlul semnificativ, „La justice des vainqueurs. De Nuremberg à Bagdad” „Justiția învingătorilor.

De la Nürnberg la Bagdad”[2] (în limba franceză, Arles, 2009), prezentată de Caroline Fleuriot, sub titlul „Progresul dreptului și impunitatea învingătorilor”[3]. Cartea ilustrează perfect formula lui Brennus, conducătorul gallilor: „Vai de cei învinși!”.

Dacă ni se îngăduie paradoxul, vom spune că este un haz tragic faptul că la Nürnberg criminalii de război naziști au avut printre judecătorii lor pe criminalii de război sovietici, secondați de complicii lor – prin tăcere – anglo-americani.

Așa se scrie istoria. Din păcate![4]

 

 

1] M.I. Semiriaga în revista „Voprosî istorii No. 1, 1993, p.17-22.
[2] Danilo Zolo, „La justice des vainqueurs. De Nuremberg à Bagdad”, Arles, 2009
[3] Caroline Fleuriot, sub titlul „Progresul dreptului și impunitatea învingătorilor”„Le Monde dimplomatique”, No. 673, aprilie 2010, p. 24.
[4] Revista Istorie şi Civilizaţie, nr.8/2010, pag 4-5.

 

Acad. Florin Constantiniu (+)

http://www.art-emis.ro/istorie/3058-la-nurnberg-criminalii-nazisti-au-fost-judecati-de-criminalii-sovietici-secondati-de-complicii-lor-anglo-americani.html

17/08/2018 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CUGETAREA ANULUI

“In lumea actuala, se investeste de cinci ori mai mult in medicamente pentru virilitatea masculina si silicoane pentru femei, decat in vindecarea bolii Alzheimer.

Din aceasta cauza, in cativa ani vom avea batrane cu bustul mare si batrani cu penisul tare.

Dar niciunul nu-si va aduce aminte la ce servesc.”

 

07/03/2013 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: