Leon Troțki, revoluția bolșevică, și sprijinul de care s-a bucurat în rândurile marii finanțe americane

Foto: Lev Davidovich Bronstein – scriitor și lider comunist cunoscut sub numele de LeonTroțki (n.7 noiembrie 1879 – d.21 august 1940).

Cine a fost Leon Troțki?

Leon Trotski a fost teoretician comunist, prolific scriitor, lider al Revoluției bolșevice din Rusă din 1917 , comisar al poporului pentru afacerile externe sub Lenin (1917-1918), apoi șef al Armatei Roșii în calitate de comisar al armatei și afacerilor navale (1918- 1924).

Exilat din Uniunea Sovietică, după ce a pierdut lupta pentru putere cu Stalin, care a devenit succesorul lui Lenin, Troțki a fost asasinat brutal în 1940 .

Copilăria lui Leon Troțki

Leon Trotsky (născut Lev Davidovich Bronstein sau Bronshtein) în localitatea Yanovka (în ceea ce este acum Ucraina), a trăit împreună cu tatăl său, David Leontyevich Bronstein (un agricultor evreu prosper) și mama sa, Anna, până la vârsta de opt ani, când părinții l-au trimis la școală la Odesa.

Istoricul și scriitorul Jennifer Rosenberg, consemnează în publicația https://ro.eferrit.com/leon-trotki,că, după ce s-a mutat la Nikolaev în 1896, în ultimul an de școală, viața tânărului Troțki a început să se transforme.

La vârsta de 17 ani, Troțki sa familiarizat cu marxismul și a început să renunțe la școală pentru a strânge legăturile cu exilați politici și pentru a citi broșuri și cărți ilegale.

S-a înconjurat cu alți tineri care gândeau, citeau și discutau materiale revoluționare și nu a durat mult până când discuțiile pasive despre revoluție s-au transformat în acțiuni revoluționare.

În 1897, Troțki a colaborat pentru înființarea Uniunii Sovietice a Muncitorilor din Rusia, motiv pentru care în ianuarie 1898 a fost arestat.

Troțki în Siberia

După doi ani de închisoare, Troțki a fost d eportat în Siberia și s-a căsătorit cu Alexandra Lvovna, o revoluționară care fusese de asemenea condamnată la patru ani de exil în Siberia. În timp ce erau în Siberia, au avut împreună două fiice.

În 1902, după efectuarea a doi dintre cei patru ani de exil,Troțki a decis să fugă, lăsându-și soția și fiicele în urmă. El a fugit cu un pașaport fals, pe care a scris numele Leon Troțki, fără să știe că acesta va fi pseudonimul pe care îl va folosi pentru tot restul vieții. Numele „Troțki” fusese numele șefului închisorii din Odessa prin care trecuse.

Troțki și Revoluția Rusă din 1905

Troțki a reușit să emigreze la Londra, unde sa întâlnit și a colaborat cu Vladimir LENIN la ziarul revoluționar al social-democraților ruși, Iskra .

În 1902, Troțki s-a întâlnit cu viitoarea sa a doua soție, Natalia Ivanovna, cu care se va căsători anul următor și cu care va avea doi fii.

Când știrea despre Duminica sângeroasă din Rusia (ianuarie 1905) a ajuns la Troțki, el a decis să se întoarcă în Rusia.A petrecut cea mai mare parte din 1905 scriind numeroase articole pentru broșuri și ziare al căror scop era acela de a inspira, a încuraja și a întări protestele și revoltele care au zdruncinatr puterea țarului în timpul Revoluției ruse din 1905.

La sfârșitul anului 1905, Troțki devenise lider al revoluției.

Deși revoluția din 1905 a eșuat, Troțki însuși a numit-o mai târziu o „repetiție” pentru Revoluția Rusă din 1917.

Înapoi în Siberia

În decembrie 1905, Troțki a fost arestat pentru rolul său în Revoluția Rusă din 1905.A fost din nou condamnat la exil în Siberia în 1907 și, încă o dată, a scăpat. De data aceasta, el a fugit în februarie 1907 prin peisajul înghețat al Siberiei, cu o sanie trasă de reni.

A petrecut următorii zece ani în exil, trăind în diverse orașe, inclusiv Viena, Zurich, Paris și New York.

Troțki pleacă din New York pentru a desăvârși revoluția

Leon Troțki, scria în New York Times, 13 decembrie 1938:”Vei avea o revoluție, o revoluție teribilă. Ce curs va avea, depinde mult de ceea ce Dl. Rockefeller îi spune Dlui. Hague să facă. Dl. Rockefeller este un simbol al clasei conducătoare americane și Dl. Hague (un politician din New Jersey) este un simbol al instrumentelor sale politice”.

Din https://www.anacronic.ro, care a reprodus un fragment din excelentul volum al regretatului economist Antony Sutton, „Wall-Street și Revoluția Bolșevică”, aflăm că în 1916, anul care a precedat Revoluția Rusă, internaționalistul Leon Troțki a fost izgonit din Franța, datorită participării sale la conferința de la Zimmerwald, însă fără îndoială și pentru articolele sale polemice scrise pentru Nashe Slovo, un ziar rusesc tipărit în Paris.

În septembrie 1916 Troțki a fost escortat politicos de către poliția franceză, la granița cu Spania.

Câteva zile mai târziu poliția din Madrid l-a arestat și pus într-o celulă tip „clasa I” la un preț de 1,5 peseta pe zi. Ulterior Troțki a fost dus la Cadiz, apoi în final la Barcelona unde a fost plasat la bordul companiei spaniole transatlantice de vapoare Monserrat. Troțki și familia sa au traversat Oceanul Atlantic și a ajuns în New York pe 13 ianuarie, 1917.

Și alți troțkiști au traversat Atlanticul spre vest. Un grup troțkist a obținut o influență imediat în Mexic, suficientă pentru a scrie Constituția Querétaro pentru guvernul revoluționar Carranza, dând astfel Mexicului distincția dubioasă a fi primul stat din lume care a adoptat o Constituție de tip sovietic.

Cum a supraviețuit Troțki, care știa numai germană și rusă, în America capitalistă? Potrivit autobiografiei sale, „Viața mea”, „Singura mea profesie în New York a fost cea a unui socialist revoluționar”.

Cu alte cuvinte, Troțki a scris ocazional articole pentru Novy Mir, ziarul socialist rus din New York. Știm că apartamentul familiei Troțki din New York avea frigider și telefon și familia se plimba ocazional cu o limuzină cu șofer.

Acest mod de viață i-a pus în încurcătură pe cei doi tineri Troțki. Când au mers odată într-o ceainărie băieții își întrebau mama de ce nu vine șoferul?”. Stilul de viață al lui Troțki nu pare compatibil cu venitul declarat. Singurele fonduri primite în 1916 și 1917 admise de Troțki au fost 310 de dolari și Troțki a spus că „a împărțit cei 310 dolari la 5 imigranți care se întorceau în Rusia”.

Totuși, Troțki a plătit pentru o cabină de clasa I în Spania, a călătorit cu familia din Europa în Statele Unite, a obținut un apartament excelent în New York – plătind chiria pe 3 luni – și folosea o limuzină cu șofer. Toate acestea din veniturile lui de revoluționar sărac pentru câteva articole în ziarele rusești puțin circulate precum Nashe Slovo din Paris și Novy Mir din New York!

Joseph Nedava estimează venitul lui Troțki din 1917 la 12 dolari pe săptămână „suplimentat de unele onorarii din conferințe”. Troțki a fost în New York în 1917 pentru 3 luni, în perioada ianuarie-martie. Aceasta înseamnă un venit de 144 de dolari de la Novy Mir și, să spunem, un altul de 100 de dolari în onorarii de conferință, pentru un total de 244 de dolari.

Din acești 244 de dolari Troțki a putut să dea 310 dolari prietenilor săi, să-și plătească apartamentul din New York, să-și întrețină familia și să aibă cei 10.000 de dolari care i-au fost confiscați în aprilie 1917 de autoritățile canadiene în Halifax. El pretinde că cei care spun că a avut și alte surse de venituri sunt „bârfitori” care răspândesc „calomnii stupide” și „minciuni”, însă dacă nu cumva juca la cursele de cai din Jamaica, e greu de explicat situația sa.

Evident, Troțki avea surse de venituri nedeclarate. Care era sursa?

În „Drumul către siguranță” autorul Arthur Willert spune că Troțki și-a câștigat traiul lucrând ca electrician pentru Studiourile de Film Fox.

Alți autori s-au referit la alte ocupații, însă nu există evidențe că a fost remunerat din alte activități decât din cele de scris și vorbit. Multe cercetări s-au centrat pe faptul verificabil că atunci când a părăsit New York în 1917 pentru Petrograd, pentru a organiza faza bolșevică a revoluției, a plecat cu 10.000 de dolari.

În 1919 Comisia Overman din Senatul SUA a cercetat propaganda bolșevică și banii germani din Statele Unite și întâmplător a dat peste sursa celor 10.000 de dolari ai lui Troțki. Ancheta comisiei Overman asupra colonelului Hurban, atașatul Washington în legația cehă, a produs următorul dialog:

Col. Hurban: Poate că Troțki a luat bani din Germania, însă nu recunoaște.

Lenin nu va nega. Miliukov a probat că a primit 10.000 de dolari de la unii germani în timp ce era în America. Miliukov avea proba, însă a negat. Troțki a negat, deși Miliukov avea proba.

Senatorul Overman: A fost acuzat că Troțki a primit 10.000 de dolari aici.

Col. Huban: Nu-mi amintesc cât era suma, dar știu că a fost o chestiune între el și Miliukov.

Senatorul Overman: Miliukov a probat acest lucru?

Col. Huban: Da, domnule.

Senatorul Overman: Știi de unde i-a luat?

Col. Huban: Îmi amintesc că erau 10.000 de dolari; însă nu contează. Vorbesc despre propaganda lor. Statul german cunoștea Rusia mai bine ca oricine și știau că ar putea distruge armata rusă cu ajutorul acestor oameni.

(La 5:45 după amiaza subcomisia a luat o pauză până, miercuri, 19 februarie, la 10:30 dimineața).

Este remarcabil cum comisia a luat brusc o pauză înainte ca sursa fondurilor primite de Troțki să fie consemnată în arhivele Senatului. Când lucrările s-au reluat a doua zi, Troțki și cei 10.000 de dolari ai săi nu mai erau un subiect de interes pentru Comisia Overman. Mai târziu vom prezenta evidențe privind finanțarea activităților germane și revoluționare în SUA de către casele financiare din New York; sursele celor 10.000 de dolari ai lui Troțki vor intra iar în atenție.

O sumă de 10.000 de dolari de origine germană este menționată într-o telegramă britanică oficială către autoritățile navale canadiene din Halifax, care cerea ca Troțki și compania să fie lăsați la S.S. Kristianiafjord.

Din raportul serviciilor de informații britanice aflăm că Gregory Weinstein, care în 1919 a devenit un membru important al Biroului Sovietic din New York, a colectat în New York fonduri pentru Troțki.

Aceste fonduri proveneau din Germania și au fost oferite via Volks-zeitung, un cotidian german din New York și subvenționat de statul german. În timp ce fondurile lui Troțki sunt oficial raportate ca fiind germane, Troțki a fost implicat activ imediat în politica americană înainte de a pleca din New York pentru Rusia și revoluția de acolo.

În 5 martie 1917, ziarele americane vorbeau de creșterea posibilității unui război cu Germania; în aceeași seară în care Troțki a propus o rezoluție la o întâlnire a Partidului Socialist local „cerând socialiștilor să încurajeze grevele și să se opună recrutării în eventualitatea unui război cu Germania”.

Leon Troțki a fost numit de New York Times „un revoluționar rus exilat”. Louis C. Fraina, care a co-sponsorizat rezoluția lui Troțki, mai târziu – sub pseudonim – a scris o carte necritică despre imperiul financiar Morgan numită „Casa Morgan”. Propunerea Troțki-Fraina i s-a opus facțiunea Morris Hillquit, și ulterior Partidul Socialist a votat împotriva rezoluției.

O săptămână mai târziu, pe 16 martie, în timpul demisiei țarului, Leon Troțki a fost intervievat în birourile Novy Mir. Interviul conținea o declarație profetică despre revoluția rusă:

„… comisia care a înlocuit conducerea demisă în Rusia nu reprezintă interesele sau scopurile revoluționarilor, care probabil i-ar fi scurtat timpul și ar fi ales oameni care să ducă mai departe democratizarea Rusiei”.

„Oameni care vor aduce mai degrabă democratizarea în Rusia” vizează menșevicii și bolșevicii care atunci erau în exil și trebuiau să se întoarcă în Rusia. Comisia temporară a fost numită „Guvern Provizoriu”, un nume, despre care trebuie să remarcăm, a fost folosit de la începutul revoluției din martie și nu a fost aplicat după evenimente de către istorici.

Președintele Woodrow Wilson și un pașaport pentru Troțki

Președintele Woodrow Wilson a fost zâna cea bună care i-a oferit lui Troțki un pașaport de întoarcere în Rusia „să continue” revoluția. Acest pașaport american a fost însoțit de un permis rus de intrare și de o viză britanică de tranzit. Jennings C. Wise, în Woodrow Wilson:

Discipolul Revoluției, face comentariul pertinent că „istoricii nu trebuie să uite niciodată că Woodrow Wilson, în ciuda eforturilor poliției britanice a făcut posibil ca Leon Troțki să intre în Rusia cu pașaport american”.

Președintele Wilson i-a facilitat lui Troțki intrarea în Rusia și în același timp birocrați grijulii de la Departamentul de Stat, preocupați de cum pot intra în Rusia acești revoluționari, au încercat unilateral să accelereze procedurile de eliberare a pașaportului. The legația din Stockholm a telegrafiat pe 13 iunie 1917 Departamentului de Stat, imediat după ce Troțki trecuse granița ruso-finlandeză „Legația a informat confidențial birourile de pașapoarte ruse, englezești și franceze de la granița rusă, Tornea, care era foarte îngrijorată de trecerea de persoane suspecte cu pașapoarte americane”.

Acestei telegrame Departamentul de Stat i-a răspuns în aceeași zi că „Departamentul e preocupat în mod special de emiterea de pașapoarte pentru Rusia”; de asemenea, departamentul a autorizat cheltuieli de către legație pentru a înființa un birou de control al pașapoartelor în Stockholm și să angajeze „cetățeni americani responsabili” în munca de control. Însă pasărea a fugit din coteț. Menșevicul Troțki și bolșevicul Lenin erau deja în Rusia pregătind „continuarea revoluției”. Rețeaua de pașapoarte a prins numai păsări legitime. De exemplu, pe 26 iunie, 1917, Herman Bernstein, un ziarist reputat din New York în drumul său spre Petrograd pentru a reprezenta New York Herald, a fost reținut la granița și i-a fost refuzată intrarea în Rusia.

Mai târziu, în mijlocul lui august în 1917 ambasada rusă din Washington a cerut Departamentului de Stat (și acesta a fost de acord) „să prevină intrarea în Rusia a infractorilor și anarhiștilor…din care unii au ajuns deja în Rusia”. Prin urmare, datorită tratamentului preferențial al lui Troțki, când S.S. Kristianiafjord a plecat din New York pe 26 martie, 1917, Troțki era la bord și cu pașaport american – în compania altor revoluționari troțkiști, finanțiști Wall Street comuniști americani și alte persoane interesante, dintre care puțini îmbarcați pentru afaceri uzuale. Această mulțime pestriță de pasageri a fost descrisă de Lincoln Steffens, editorialistul american astfel:

Lista pasagerilor era lungă și misterioasă. Troțki era la timonă cu un grup de revoluționari; era un revoluționar japonez în cabina mea. Erau o mulțime de olandezi care se grăbeau către casă din Java, singuri oameni inocenți de la bord. Restul erau mesageri de război, 2 de pe Wall Street pentru Germania….

De remarcat, Lincoln Steffens era la bord în drum către Rusia, la invitația explicită a lui Charles Richard Crane, un susținător și fost președinte al comisiei de finanțe a Partidului Democrat. Charles Crane, vice președinte al companiei Crane, a organizat compania Westinghouse în Rusia, era membru al misiunii de bază în Rusia și nu a făcut mai puțin de 23 de vizite în Rusia între 1890 și 1930.

Fiul său, Richard Crane, a fost un asistent personal al secretarului de stat de atunci Robert Lansing. Potrivit fostului ambasador în Germania William Dodd, Crane „a făcut multe pentru a aduce la Kerensky revoluția către comunism”.

Și comentariile lui Steffen in jurnalul său privind conversațiile de la bordul S.S. Kristianiafjord sunt foarte pertinente:

„ . . .toți cad de acord că revoluția este numai prima fază, că aceasta trebuie să crească. Crane și radicalii ruși de pe navă cred că ar trebui să fim în Petrograd pentru re-revoluție.

Crane s-a întors în Statele Unite când revoluția bolșevică (adică, „re-revoluția”) a fost terminată și, deși era cetățean particular, i se dădeau rapoarte de primă mână privind progresul revoluției bolșevice, pe măsură ce telegramele erau primite de Departamentul de Stat.

De exemplu, un memorandum datat 11 decembrie 1917, numit „copia raportului privind revolta maximalistă pentru dl. Crane”, era făcut de Maddin Summers, consul general al SUA la Moscova și spunea:

Am onoarea să includ aici o copie a aceluiași raport de mai sus, cu cererea ca acesta să fie trimis pentru informarea personală a Dlui Charles R. Crane. S-a acceptat că Departamentul nu are nicio obiecție ca Dl. Crane să vadă raportul.

Pe scurt, imaginea neobișnuită care se desprinde de aici este aceea că Charles Crane, prieten și susținător al lui Woodrow Wilson și un finanțist și politician important, avea un rol știut în „prima” revoluție și a călătorit în Rusia în mijlocul lui 1917 în compania comunistului american Lincoln Steffens, care era în contact atât cu Woodrow Wilson, cât și cu Troțki.

Ultimul avea un pașaport emis la ordinele lui Wilson și 10.000 de dolari din presupuse surse germane. La întoarcerea sa în SUA după „re-revoluție” lui Crane i s-a dat acces la documente oficiale privind   consolidarea regimului bolșevic.

Acesta este un pattern de evenimente care se întrepătrund și care necesită cercetări ulterioare și care sugerează, deși fără probe directe, legături între finanțistul Crane și revoluționarul Troțki.

Publicitate

MERGEM SPRE DEZINTEGRARE ?

Într-un articol apărut în „Cotidianul” din 24 Decembrie se atrage atenția asupra faptului că Moldova nu este reprezentată în noul guvern de la București și se subliniază, printre altele, lipsa de preocupare pentru crearea unor legături rutiere cu această zonă.

Dar cele relatate conduc spre o ipoteză plauzibilă și extrem de îngrijorătoare privind adevăratele intenții ale conducerilor administrative și ale politicului românesc.

Într-adevăr, este foarte simplist să se considere că este vorba doar de o izolare a istoricei regiuni românești, Moldova.
De fapt, Transilvania, prin lipsa unor artere importante de legătură chiar și cu Sudul României, pare să fie intenționat separată de restul țării, se subliniază în articolul Spre dezintegrare? publicat pe situl https://mipopescu.wordpress.com

Prin această politică subtilă a jocurilor de culise condusă, mai ales de lideri ai țării provenind din zona vestică a țării și care au principalele pârghii ale puterii, se tinde spre o dezvoltare accentuata, dar separată a acestui Vest românesc și crearea premizelor pentru o posibilă separare.

Iar implicarea tot mai vizibilă a Budapestei și aducerea forțată la guvernare a UDMR poate fi un semnal semnificativ. Mai ales dacă luăm în considerare vizita la Budapesta a președintelui formației, Kelemen Hunor imediat după întrarea în Parlament a UDMR-ului, dar ÎNAINTE de desemnarea sa la guvernare.

În același timp, izolarea spre Sud a Moldovei prin lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate este extrem de gravă.
Lipsa perspectivelor de dezvoltare conduce la depopularea masivă, la dispariția forței de muncă și implicit lipsa atractivității pentru investiții.
De aceea, nu este de mirare exodul tineretului din Moldova spre țările din Europa de Vest,

Practic, vitrina prosperității românești, asezată pe Prut, nu este suficient de atractivă pentru Basarabia și, de aceea, nici imboldul pentru Reîntregire.
Și în acest context, tot mai mulți basarabeni tineri, care potential ar putea suplini golurile forței de muncă din Moldova, preferă să se îndreaptă tot spre Vestul României.

Estul României este și va continua să rămână fără resurse umane, fără economie, fără perspective de dezvoltare și implicit un pol al sărăciei.

Oare este nevoie de Unirea ca soluție pentru redresarea și stabilizarea României de Est?
Da, este mare nevoie.

Moldova de dincoace de Prut este în momentul de față subdezvoltată deoarece, pe de o parte este socotită ca sursă de forță de muncă necalificată pentru Vestul Europei, iar pe de altă parte există sentimentul că această parte a României este un fund de țară care nu duce nicăieri.
Drumurile se opresc undeva pe Prut sau undeva spre o Bucovină fără perspectivă.
Iar, Basarabia, este și mai neatractivă neavând ieșire spre o zonă de perspectivă și fiind izolată economic prin diverse bariere vamale, deci cu piețe de desfacere limitate.

Numai prin Unire, cele două zone moldovene pot crea un spațiu economic omogen și, în relativul lor vid economic, să creeze oportunități de dezvoltare ca să devină o regiune tentantă pentru investiții.
Și nu doar o regiune a României, ci o regiune a Uniunii Europene.

Sigur, depopularea continuă a unei Românii cu o economie șubredă și cu o dezvoltare economică preferențială regională ridică un mare semn de întrebare:
De ce și cine dorește crearea acestor disparități economice între regiunile României?

Pe scurt, răspunsul ar putea fi acesta:
Pentru alterarea caracterului unitar național, pentru descompunerea statului și pentru destrămarea teritorială a României, se folosește discriminarea regională de către forțe din interior, ajunse să dețină pârghiile puterii, de conivență cu factori de influență din exterior.

Și, în acest fel, ne îndreptăm spre împlinirea declaratului deziderat european de desființare a granițelor naționale și implicit a statelor naționale.

Există oare ieșire din acest impas?
Sigur că există prin crearea unui guvern național, nu a unuia cu o conducere mono-regională, a cărui preocupare este doar lupta pentru satisfacerea unor grupuri de interese regionale și partinice sau ale unei grupări ideologice internaționale.

Guvernul de unitate națională este soluția, în această etapă de reală criză economico-socială a României, pentru a realiza platforma de redresare urgentă de dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării, concomitant cu demararea discuțiilor pentru integrarea Basarabiei.

Desigur, dacă există interes la nivelul conducerii României.
Dacă nu, procesul unei forme de dezintegrare politică a României va continua și are toate șansele să se accelereze

„În umbra marelui urs”: Proteste după ce Rusia a recrutat ilegal copii din regiunea transnistreană . VIDEO

Proteste după ce  copii din regiunea transnistreană a fost recrutați în Mișcarea „Юнармия” din Rusia 

 

Un grup de copii din regiunea transnistreană a fost recrutat în trupele ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană aceștia fiind încadrați în rândurile mișcării militare „Юнармия” din Rusia. Informația a fost publicată pe data de 13 iunie pe site-ul Ministerul Apărării al Federației Ruse.

Ministerul de Externe de la Chișinău a emis un comunicat în care își exprimă nedumerirea și dezacordul cu aceste acțiuni și solicită în context încă o dată retragerea complete și necondiționată a trupelor ruse, cu armamentul și munițiile sale de pe teritoriul RM.

Recrutarea a avut loc în contextul serbării Zilei Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a venit cu o reacție în care condamnă „manifestațiile solemne” organizate recent de către Grupul Operativ de Trupe Ruse.

Conform comunicatului de presă publicat pe pagina oficială a Ministerului Apărării al Federației Ruse,  copii recrutați au jurat solemn și  urmează să fie instruiți la mai multe discipline militare.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis un comunicat de presă în care condamnă aceste acțiuni.„Actul în cauză face parte dintr-un șir de alte acțiuni sfidătoare ale Grupului Operativ de Trupe Ruse, staționarea și activitatea căruia pe teritoriul Republicii Moldova, fără acceptul și împotriva voinței sale expres exprimate, constituie o încălcare a independenței, suveranității, integrității teritoriale și neutralității permanente a Republicii Moldova și este incompatibilă cu normele de drept internațional. Acțiunile GOTR sunt cu atât mai reprobabile, cu cât acestea reprezintă tentative repetate de a implica copii minori dintr-o zonă de conflict în activități cu tentă militară.

În acest context, MAEIE reconfirmă demersul autorităților moldovenești cu privire la necesitatea retragerii complete și necondiționate a trupelor ruse, cu armamentul și munițiile sale de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate și documentele internaționale relevante”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Amintim că în stânga Nistrului staţionează în mod ilegal un contingent militar rus, al cărui număr nu se cunoaște cu exactitate  şi Unitatea militară nr. 13962 sau Grupul operativ al trupelor ruse, alcătuit probabil din două batalioane, aproximativ 1000 de oameni.

Atât Grupul operativ, cât şi celălalt contingent de militari, sunt  completate cu cetăţeni ai așa zisei republici moldovenești nistrene (Rmn) cu cetăţenie rusească (astăzi, 150–160 mii de locuitori ai acestei formaţiuni nerecunoscute deţin cetăţenia Federaţiei Ruse), precum şi militari din Rusia.