CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MERGEM SPRE DEZINTEGRARE ?

Într-un articol apărut în „Cotidianul” din 24 Decembrie se atrage atenția asupra faptului că Moldova nu este reprezentată în noul guvern de la București și se subliniază, printre altele, lipsa de preocupare pentru crearea unor legături rutiere cu această zonă.

Dar cele relatate conduc spre o ipoteză plauzibilă și extrem de îngrijorătoare privind adevăratele intenții ale conducerilor administrative și ale politicului românesc.

Într-adevăr, este foarte simplist să se considere că este vorba doar de o izolare a istoricei regiuni românești, Moldova.
De fapt, Transilvania, prin lipsa unor artere importante de legătură chiar și cu Sudul României, pare să fie intenționat separată de restul țării, se subliniază în articolul Spre dezintegrare? publicat pe situl https://mipopescu.wordpress.com

Prin această politică subtilă a jocurilor de culise condusă, mai ales de lideri ai țării provenind din zona vestică a țării și care au principalele pârghii ale puterii, se tinde spre o dezvoltare accentuata, dar separată a acestui Vest românesc și crearea premizelor pentru o posibilă separare.

Iar implicarea tot mai vizibilă a Budapestei și aducerea forțată la guvernare a UDMR poate fi un semnal semnificativ. Mai ales dacă luăm în considerare vizita la Budapesta a președintelui formației, Kelemen Hunor imediat după întrarea în Parlament a UDMR-ului, dar ÎNAINTE de desemnarea sa la guvernare.

În același timp, izolarea spre Sud a Moldovei prin lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate este extrem de gravă.
Lipsa perspectivelor de dezvoltare conduce la depopularea masivă, la dispariția forței de muncă și implicit lipsa atractivității pentru investiții.
De aceea, nu este de mirare exodul tineretului din Moldova spre țările din Europa de Vest,

Practic, vitrina prosperității românești, asezată pe Prut, nu este suficient de atractivă pentru Basarabia și, de aceea, nici imboldul pentru Reîntregire.
Și în acest context, tot mai mulți basarabeni tineri, care potential ar putea suplini golurile forței de muncă din Moldova, preferă să se îndreaptă tot spre Vestul României.

Estul României este și va continua să rămână fără resurse umane, fără economie, fără perspective de dezvoltare și implicit un pol al sărăciei.

Oare este nevoie de Unirea ca soluție pentru redresarea și stabilizarea României de Est?
Da, este mare nevoie.

Moldova de dincoace de Prut este în momentul de față subdezvoltată deoarece, pe de o parte este socotită ca sursă de forță de muncă necalificată pentru Vestul Europei, iar pe de altă parte există sentimentul că această parte a României este un fund de țară care nu duce nicăieri.
Drumurile se opresc undeva pe Prut sau undeva spre o Bucovină fără perspectivă.
Iar, Basarabia, este și mai neatractivă neavând ieșire spre o zonă de perspectivă și fiind izolată economic prin diverse bariere vamale, deci cu piețe de desfacere limitate.

Numai prin Unire, cele două zone moldovene pot crea un spațiu economic omogen și, în relativul lor vid economic, să creeze oportunități de dezvoltare ca să devină o regiune tentantă pentru investiții.
Și nu doar o regiune a României, ci o regiune a Uniunii Europene.

Sigur, depopularea continuă a unei Românii cu o economie șubredă și cu o dezvoltare economică preferențială regională ridică un mare semn de întrebare:
De ce și cine dorește crearea acestor disparități economice între regiunile României?

Pe scurt, răspunsul ar putea fi acesta:
Pentru alterarea caracterului unitar național, pentru descompunerea statului și pentru destrămarea teritorială a României, se folosește discriminarea regională de către forțe din interior, ajunse să dețină pârghiile puterii, de conivență cu factori de influență din exterior.

Și, în acest fel, ne îndreptăm spre împlinirea declaratului deziderat european de desființare a granițelor naționale și implicit a statelor naționale.

Există oare ieșire din acest impas?
Sigur că există prin crearea unui guvern național, nu a unuia cu o conducere mono-regională, a cărui preocupare este doar lupta pentru satisfacerea unor grupuri de interese regionale și partinice sau ale unei grupări ideologice internaționale.

Guvernul de unitate națională este soluția, în această etapă de reală criză economico-socială a României, pentru a realiza platforma de redresare urgentă de dezvoltare echilibrată a tuturor regiunilor țării, concomitant cu demararea discuțiilor pentru integrarea Basarabiei.

Desigur, dacă există interes la nivelul conducerii României.
Dacă nu, procesul unei forme de dezintegrare politică a României va continua și are toate șansele să se accelereze

05/01/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„În umbra marelui urs”: Proteste după ce  Rusia a recrutat ilegal copii din regiunea transnistreană . VIDEO

copii

Proteste după ce  copii din regiunea transnistreană a fost recrutați în Mișcarea „Юнармия” din Rusia 

 

Un grup de copii din regiunea transnistreană a fost recrutat în trupele ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană aceștia fiind încadrați în rândurile mișcării militare „Юнармия” din Rusia. Informația a fost publicată pe data de 13 iunie pe site-ul Ministerul Apărării al Federației Ruse.

Ministerul de Externe de la Chișinău a emis un comunicat în care își exprimă nedumerirea și dezacordul cu aceste acțiuni și solicită în context încă o dată retragerea complete și necondiționată a trupelor ruse, cu armamentul și munițiile sale de pe teritoriul RM.

Recrutarea a avut loc în contextul serbării Zilei Rusiei. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a venit cu o reacție în care condamnă „manifestațiile solemne” organizate recent de către Grupul Operativ de Trupe Ruse.

Conform comunicatului de presă publicat pe pagina oficială a Ministerului Apărării al Federației Ruse,  copii recrutați au jurat solemn și  urmează să fie instruiți la mai multe discipline militare.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a emis un comunicat de presă în care condamnă aceste acțiuni.„Actul în cauză face parte dintr-un șir de alte acțiuni sfidătoare ale Grupului Operativ de Trupe Ruse, staționarea și activitatea căruia pe teritoriul Republicii Moldova, fără acceptul și împotriva voinței sale expres exprimate, constituie o încălcare a independenței, suveranității, integrității teritoriale și neutralității permanente a Republicii Moldova și este incompatibilă cu normele de drept internațional. Acțiunile GOTR sunt cu atât mai reprobabile, cu cât acestea reprezintă tentative repetate de a implica copii minori dintr-o zonă de conflict în activități cu tentă militară.

În acest context, MAEIE reconfirmă demersul autorităților moldovenești cu privire la necesitatea retragerii complete și necondiționate a trupelor ruse, cu armamentul și munițiile sale de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate și documentele internaționale relevante”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Amintim că în stânga Nistrului staţionează în mod ilegal un contingent militar rus, al cărui număr nu se cunoaște cu exactitate  şi Unitatea militară nr. 13962 sau Grupul operativ al trupelor ruse, alcătuit probabil din două batalioane, aproximativ 1000 de oameni.

Atât Grupul operativ, cât şi celălalt contingent de militari, sunt  completate cu cetăţeni ai așa zisei republici moldovenești nistrene (Rmn) cu cetăţenie rusească (astăzi, 150–160 mii de locuitori ai acestei formaţiuni nerecunoscute deţin cetăţenia Federaţiei Ruse), precum şi militari din Rusia.

 

 

 

16/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GENEZA CONFLICTULUI TRANSNISTREAN

 

 

 

Harta_expansiunii_1

 

 

 

 

Conflictul transnistrean s-a pliat perfect pe specificul istoric al acestei regiuni, cel al unei prezenţe aproape neîntrerupte a teritoriului din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi a celui sovietic, ca urmare a anexării lui la Rusia, după războiul ruso-turc din anii 1787-1791 şi semnarea Tratatului de pace de la Iaşi de la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune au înregistrat cote mai mari decât în Basarabia. În acest spaţiu, procesele demografice, ca urmare a unei politici de colonizare cu populaţie slavă – rusă şi ucraineană, mult mai ample şi de o durată mai mare, au condus la transformarea populaţiei româneşti din această regiune din una majoritară în una minoritară. Propaganda proimperială şi prosovietică s-a desfăşurat mai mult timp decât în dreapta Nistrului. Efectele cele mai nocive ale unor asemenea politici s-au remarcat în perioada interbelică, când Basarabia a făcut parte din componenţa Statului Român.

Relaţiile tensionate sovieto-române din acea perioadă, dar şi propaganda furibundă a Kominternului, care pregătea opinia publică pentru un export de revoluţie proletară în sud-estul Europei, România (căreia i s-a construit, cu multiple eforturi şi tenacitate, imaginea de duşman al muncitorilor şi ţăranilor din URSS şi RASSM) urmând a fi prima sa victimă, au condus la o demonizare a tot ce era românesc.

Aceste circumstanţe au fost exploatate abil de centrul imperial în perioada mişcărilor de emancipare naţională de la sfârşitul anilor 80 ai secolului al XX-lea. URSS, conform mai multor experţi, corespunde întru totul criteriilor definiţiei clasice a unui imperiu.

Vom invoca una dintre multiplele definiţii ale conceptului de imperiu care, în viziunea noastră, corespunde cel mai exact situaţiei din URSS: „imperiul întruchipează totalitatea întunecată a dominaţiei şi constrângerii nelimitate; în acelaşi timp, această noţiune se dovedeşte a fi un sinonim pentru neologismul incomod al «lumii-sistem» (worldsystem)… imperiul evocă şi un principiu unificator pentru un univers ordonat, înconjurat de elementele distructive ale haosului şi barbariei.

Imperiul este, în acelaşi timp, asociat fie cu splendoarea trecută a claselor superioare din metropole, fie cu exploatarea şi dominaţia exercitate de ele în colonii. Un imperiu este, simultan, un agresor şi un expansionist neobosit şi de neînvins, dar şi un colos care stă pe picioare de lut… Imperiul este o «închisoare a popoarelor», dar tot imperiul reprezintă garantul păstrării originalităţii şi diferenţelor locale în faţa proiectelor de standardizare (ale statelor naţionale)…”.

Ca şi toate imperiile, nici cel sovietic nu putea să dureze veşnic. O dată cu declanşarea proceselor de restructurare a acestuia, în baza unei politici numite perestroika, procesul de disoluţie a colosului „pe picioare de lut” a intrat într-o fază ireversibilă.

Eşecul lui M. Gorbaciov de a obţine efecte pozitive în domeniul reformei economice a accelerat procesul de descompunere a imperiului sovietic. Unul din exponenţii de vârf ai interesului conservării imperiului sovietic a fost A. Lukianov, ultimul preşedinte al Sovietului Suprem al URSS, care a avut un rol covârşitor în instigarea tendinţelor separatiste şi secesioniste ale liderilor autoproclamaţi de la Tiraspol şi Comrat, sprijinind înfiinţarea celor două republici anticonstituţionale – Găgăuză şi Transnistreană.

La 12 aprilie 1991, A. Lukianov a aprobat demersul autorităţilor regimului anticonstituţional de la Tiraspol privind „lichidarea organelor legale de menţinere a ordinii de drept în zona răsăriteană a Moldovei şi înfiinţarea altora noi”. Astfel, documentul semnat de preşedintele Sovietului Suprem al URSS a constituit temeiul juridic justificativ al tuturor pretenţiilor regimului separatist şi secesionist din raioanele din stânga Nistrului, dar şi al acţiunilor acestuia de confruntare deschisă cu autorităţile legitime ale Republicii Moldova, care au culminat cu declanşarea războiului moldo-rus.

O bună parte a nomenclaturii sovietice şi de partid din raioanele din stânga Nistrului, dar şi administraţia întreprinderilor de subordonare unională, ghidată din centrul imperial, au manifestat atitudini ostile chiar în debutul procesului de emancipare naţională a populaţiei titulare, în special, faţă de adoptarea legislaţiei privind limba de stat.

În acest sens s-a făcut remarcată administraţia întreprinderilor din cadrul complexului militar-industrial, care avea o subordonare foarte rigidă faţă de autorităţile ierarhic superioare de la Moscova şi care a reprezentat forţa de şoc în acţiunile ulterioare de nesubordonare faţă de autorităţile republicane, precum şi în cele de escaladare a conflictului transnistrean.

Anume la aceste întreprinderi au fost create primele detaşamente muncitoreşti înarmate, compuse din reprezentanţii etnicilor ruşi şi altor minorităţi rusificate. Aşa-numitul „conflict transnistrean” capătă un contur tot mai desluşit în vara lui 1989, în ajunul adoptării de către Chişinăul oficial a legislaţiei lingvistice şi ia amploare în toamna aceluiaşi an, culminând cu declanşarea grevelor împotriva politicii lingvistice promovate de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova.

Aceste greve tindeau spre menţinerea imperiului, fapt care asigura „superioritatea lingvistică a ruşilor în viaţa socială, economică şi culturală”. Replica acestor forţe secesioniste şi antimoldoveneşti, dirijate din exterior, la procesul obiectiv de recuperare a valorilor culturale şi identitare ale populaţiei titulare a fost: sabotarea făţişă a tuturor deciziilor adoptate de Chişinăul oficial şi refuzul de a le implementa în raioanele din stânga Nistrului; cultivarea unui curent de opinie ostil autorităţilor legitime ale Republicii Moldova, inocularea sentimentului de frică unei categorii importante a populaţiei din regiunea de est, mai ales celei rusolingve, prin intermediul unui arsenal propagandistic sofisticat, care, la un moment dat, a atins cotele unei adevărate psihoze antimoldoveneşti şi antiromâneşti.

Presa periodică, posturile de radio şi de televiziune din raioanele din stânga Nistrului au fost subordonate în totalitate aparatului propagandistic al regimului separatist şi secesionist de la Tiraspol, aducând o contribuţie substanţială la tensionarea relaţiilor cu autorităţile legitime ale Republicii Moldova.

Acest conflict alimentat în mod artificial de către forţele proimperiale de la centru, care avea la bază o serie de diferenţe culturale, s-a transformat dintr-un conflict intercultural, derivat din percepţia diferită asupra necesităţii obiective de recuperare a unor valori culturale de către populaţia titulară, într-un conflict politic.

Legislaţia cu privire la funcţionarea limbii de stat şi a limbilor grupurilor etnice din Republica Moldova este cea mai tolerantă în comparaţie cu alte republici ex-sovietice, mai ales, cu Ţările Baltice.

Cu toate acestea, în Republica Moldova conflictul intercultural a înregistrat o escaladare, care a condus la transformarea acestuia întrun conflict politic, teritorial, ajungându-se chiar la un război moldo-rus.

 

 

 

 

 

Razboi_Transnistria_41

 

Nesupunerea faţă de Chişinăul oficial a evoluat în acţiuni subversive, de anihilare a instituţiilor legale ale statului Republica Moldova în stânga Nistrului, inclusiv a organelor sale de drept. Forţele separatiste, ghidate din centrul imperial, proclamă la 19 august 1990, la Comrat, constituirea RSS Găgăuză, iar la 2 septembrie acelaşi an, la Tiraspol, crearea RSS Moldovenească Transnistreană.

Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, sesizând o implicare directă în aceste evenimente a forţelor proimperiale de la Moscova, a solicitat autorităţilor centrale o atitudine clară şi univocă de susţinere „tranşantă, activă şi necondiţionată” a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RSSM, anunţând, în semn de protest faţă de politica duplicitară a conducerii URSS, suspendarea provizorie a participării RSSM la elaborarea proiectului Tratatului Unional.

Respectiva Hotărâre a Sovietului Suprem a RSS Moldoveneşti era însoţită de o Declaraţie, în care, pentru prima oară, autorităţile sovietice de la Moscova erau învinuite direct de uneltiri contra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a RSSM:

„URSS nu-şi îndeplineşte obligaţiile directe privind apărarea suveranităţii RSS Moldovenești, obligaţii prevăzute de art. 81 din Constituţia (Legea Fundamentală) URSS.

Mai mult ca atât, după cum demonstrează evenimentele din sudul republicii, inclusiv cele din oraşul Comrat, Uniunea RSS acordă forţelor separatiste sprijin, în special, militar, lucru confirmat prin introducerea de trupe în oraşul Comrat.

Faptele expuse dovedesc că URSS, în persoana departamentului ei militar şi altor forţe conservatoare, mai rămâne în continuare pe poziţia de impunere prin dictat a voinţei sale republicilor suverane prin aplicarea forţei militare, a politicii de constrângere şi de neglijare a unui popor suveran”.

„Proceselor de democratizare şi, mai ales, de renaştere naţională le opun o rezistenţă aprigă forţele reacţionare şi distructive din republică şi cele din centru. Astăzi aceste forţe încalcă în mod brutal legislaţia în vigoare a RSS Moldova şi, realizându-şi ambiţiile lor separatiste şi izolaţioniste, pun în pericol suveranitatea, integritatea teritorială şi statală a RSSM, însăşi existenţa poporului Moldovei.

Ele au început deja crearea unor formaţiuni statale artificiale pe teritoriul statului nostru – Republica Sovietică Socialistă Găgăuză şi Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană în afara Moldovei. Aceste acţiuni dezlănţuite şi abil dirijate de forţele reacţionare, care sunt tolerate de Centru şi susţinute de Armata Sovietică, au adus Republica Moldova în pragul unei grave confruntări interetnice, ce poate avea consecinţe tragice”.

În Proclamaţia votată de cei circa 800.000 de participanţi la cea de-a doua Mare Adunare Naţională, convocată la Chişinău, în ziua de 16 decembrie 1990, care contesta tentativele „conducerii imperiului” de a menţine „naţiunile captive ca simple părţi componente ale unui stat eminamente unitar şi totalitar”, a provocat o atitudine irascibilă a centrului imperial.

Drept urmare, forţele separatiste din sudul republicii şi din raioanele din stânga Nistrului erau instigate la noi acţiuni anticonstituţionale şi antimoldoveneşti. Mai mult decât atât, centrul imperial, la un moment dat, a recunoscut, într-un fel, că cele două entităţi separatiste din Republica Moldova erau opera sa: „Voi semnaţi Tratatul asupra Uniunii, iar noi vom lua decizia de a dizolva celelalte formaţiuni statale (anticonstituţionale – n.a.), adică republicile formate la voi”.

Măsurile întreprinse de autorităţile legitime ale Republicii Moldova pentru a restabili ordinea constituţională şi integritatea teritorială a statului au determinat centrul imperial să recurgă la aplicarea unor scenarii care au condus la declanşarea unui veritabil război la Nistru. Escaladarea acestuia, prin intermediul unei ghidări rigide a forţelor secesioniste din centrul imperial, degenerează, în cele din urmă, într-un conflict de secesiune teritorială, cu intenţia dezmembrării unei republici unionale, pentru a o menţine în sfera de influenţă imperială, prin intermediul unei pârghii eficiente – regimul anticonstituţional autoproclamat din raioanele din stânga Nistrului.

Astfel, un conflict intercultural, adus la cote maxime de forţele proimperiale de la centru, a degenerat într-un conflict politic, cu valenţe teritoriale şi geopolitice. Interesele geopolitice şi geostrategice ale forţelor politice proimperiale au constituit cauzele primordiale ale acestui conflict.

Scopurile urmărite de centrul imperial erau multiple. În condiţiile proceselor de dezagregare a imperiului sovietic şi avansării Occidentului, pentru forţele proimperiale era important să se pună stavilă unei atare avansări, la o distanţă cât mai mare de frontierele Federaţiei Ruse. În felul acesta, în condiţiile disoluţiei URSS şi pierderii statutului de supraputere, conservarea, cel puţin, a unor puncte strategice, a unor bastioane avansate pe direcţia confruntării cu Occidentul constituia un obiectiv de maximă importanţă pentru centrul imperial.

Transnistria constituia, în viziunea strategilor geopoliticii sovietice şi ruseşti, un asemenea bastion. Raioanele din stânga Nistrului puteau servi drept cap de pod pentru relansarea unei politici active a Rusiei pe direcţia sud-vestică. Instituirea unui control economic, politic, militar asupra acestei regiuni permitea menţinerea Republicii Moldova în sfera de influenţă tradiţională imperială şi torpilarea unor eventuale procese de reîntregire a acestui teritoriu românesc cu România. Prezenţa militară rusă în acest spaţiu constituia, de asemenea, o pârghie eficientă de exercitare a anumitor presiuni de ordin geopolitic asupra Ucrainei.

Conflictul transnistrean diferă în mod radical de celelalte conflicte din spaţiul ex-sovietic (Karabahul de Munte, Abhazia, Osetia de Sud) prin faptul că el nu a avut nici pentru un moment conotaţia de conflict interetnic şi religios, fiind doar unul politic şi geopolitic.

Forţele proimperiale sovietice s-au implicat în escaladarea acestui conflict cu intenţia, inclusiv, de a anihila mişcările centrifuge de la periferia imperiului, care constituiau un real pericol pentru existenţa URSS.

După disoluţia Uniunii Sovietice, aceste interese au fost cultivate de noile autorităţi ale Federaţiei Ruse, care nu doreau să admită ieşirea Republicii Moldova din sfera imperială tradiţională de influenţă a Moscovei.

Centrul imperial a desemnat în fruntea acestor forţe secesioniste, deloc întâmplător, etnici ruşi, desantaţi în această regiune cu ceva timp în urmă.

Igor Smirnov şi Dmitri Kogut au fost transferaţi la Tiraspol cu numai câţiva ani înainte de declanşarea conflictului din raioanele din stânga Nistrului. Proclamarea independenţei Republicii Moldova şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional a avut drept consecinţă escaladarea conflictului transnistrean.

La 2 martie 1992, acesta, alimentat şi dirijat din centrul imperial, degenerează într-un veritabil război moldo-rus, deloc întâmplător, tocmai în momentul admiterii Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Efectivele Armatei a 14-a, dislocată în stânga Nistrului, cu întregul ei corp ofiţeresc, educat în spirit imperial sovietic, au rămas devotate centrului imperial de la Moscova, fiind antrenate în pregătirea şi declanşarea ostilităţilor din primăvara şi vara anului 1992.

Aceleaşi forţe imperiale au reuşit, prin intermediul unei acerbe propagande antimoldoveneşti şi antiromâneşti, să antreneze în acest conflict şi alte forţe străine din afara Republicii Moldova.

Este vorba, în primul rând, de grupuri de cazaci, cetăţeni ai Federaţiei Ruse, care erau convinşi că au venit la Nistru să apere interesele ruseşti şi pe etnicii ruşi, „discriminaţi” de autorităţile legitime ale Republicii Moldova.

În afară de aceste grupări străine, în conflictul transnistrean, de partea forţelor proimperiale au luptat şi grupuri de naţionalişti ucraineni, care au descins în regiune pentru a-i „apăra” pe etnicii ucraineni de politicile „discriminatorii”, promovate de autorităţile moldoveneşti.

Constituirea unor unităţi paramilitare compuse din locuitorii regiunii din stânga Nistrului, la baza cărora au stat foşti militari din cadrul Armatei a 14-a, trecuţi în rezervă, înarmarea acestor unităţi cu tehnică de război, muniţii din depozitele respectivei armate au adus Republica Moldova în pragul declanşării unor operaţiuni militare, care, de la 19 mai 1992, o dată cu intrarea în acţiune a unităţilor militare ale Armatei a 14-a, au degenerat într-un război moldo-rus.

La ora actuală, mai mulţi experţi califică diferendul transnistrean drept „un focar de conflict local cu posibilităţi de extindere” din cadrul Republicii Moldova. În viziunea acestor experţi, regimul separatist optează pentru recunoaşterea independenţei sale şi o eventuală unire cu Federaţia Rusă sau Ucraina.

În acelaşi timp, consideră cercetătorii, „elemente militare ruse din Armata a 14-a se menţin în Transnistria ca «forţe de pace», cu toate că angajamentele internaţionale (agreate de Rusia din 1999) prevăd retragerea trupelor ruse.

Moscova pledează pentru o soluţionare a crizei sub patronajul său (menţinerea integrităţii Republicii Moldova în cadrul CSI), în timp ce UE şi SUA consideră necesară o examinare cu adevărat internaţională a crizei”.

Autor: Ion VARTA

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie 

21/11/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: