O soarta necunoscuta pentru Basarabia ucraineana. Kremlinul lucrează la „Proiectul Basarabia”
The Economist: O soarta necunoscuta pentru Basarabia ucraineana.
Regiunea izolata a Basarabiei ucrainene, care mai este cunoscută și sub numele de Bugeac, a devenit una dintre cele mai recente zone pentru care cei care urmăresc situația din Ucraina își fac griji, scrie „The Economist” într-un articol intitulat „Basarabia ucraineană – spre regiunea necunoscută”.
Mai puțin de jumătate dintre cei 570.000 de locuitori ai regiunii sunt ucraineni.
Restul sunt bulgari, ruși, moldoveni, găgăuzi sau albanezi.
Mulți au o părere bună despre Rusia, care le-a dat strămoșilor lor, în urmă cu 200 de ani, pământ și libertate.
Aproape toată lumea vorbește rusește și mulți se plâng că Ucraina a făcut prea puțin pentru ei. Puțini au încredere în guvernul de la Kiev și speră că „Putin le va rezolva problemele”.
Cu toate acestea, în mod paradoxal, deși mulți simpatizează cu Rusia, sunt în favoarea menținerii unității Ucrainei.
Potrivit unui ziarist local, citat de The Economist, dată fiind eterogenitatea etnică a regiunii, orice declarare a independenței ar duce la fărâmițarea ei.
În toamnă, au fost zvonuri că se pregătește proclamarea unei Republici Populare Basarabene, proruse, după modelul republicilor separatiste din regiunea Donbas.
Posibilii lideri ar fi fost ofițeri din armata sovietică din Bolgrad, majoritatea etnici bulgari.
Totuși, războiul din Est a temperat entuziasmul pentru separatism.
Incendiul tragic din mai, de la Odessa, când au murit zeci de activiști proruși, a calmat, de asemenea, pornirile de revoltă împotriva Kievului.
Liderii proruși s-au refugiat, iar politicienii oportuniști au început să sprijine unitatea Ucrainei.
Întrebarea este ce vrea Rusia, scrie The Economist.
În numai 200 de ani, în Basarabia s-a schimbat de nouă ori stăpânirea.
Exista si un plan de unire a republicilor separatiste din regiunea Donbas, cu asa zisa „republica populara Basarabia (asa cum vedem in harta de mai sus), ceea ce ar insemna sa fie taiat accesul Ucrainei la Marea Neagra prin alipirea Regiunii Odesa la Rusia.
Localnicii spun că văd drone, unele probabil lansate din Transnistria, altele poate manevrate de la bordul navelor rusești ale Flotei Mării Negre, cu baza la Sevastopol.
Dar chiar și așa, drapelul ucrainean probabil va mai rămâne să fluture în Basarabia pentru ceva timp, conchide The Economist
Foto: Mihail Saakasvili, noul guvernator al Regiunii Odesa, fost presedinte al Georgiei
Kremlinul lucrează la „Proiectul „Basarabia”…
Fostul președinte al Georgiei și actualul guvernator al regiunii Odesa din Ucraina, Mihail Saakașvili, îi suspectează pe ruși că lucreaza în secret la elaborarea Proiectului „Basarabia”, scrie Podrobnosti.
Potrivit lui Saakaşvili, terenul pentru acest „proiect” este deja pregătit, pentru că majoritatea locuitorilor din regiunea Odesa urmăresc posturi tv ruseşti.
„Mi-e ruşine să recunosc asta, dar la proiectul Basarabiei ucrainene până de curând s-a gândit mai mult Vladimir Putin decât guvernul nostru”, – a spus Saakaşvili.
„Ei (autorităţile ruse) se pregătesc. Acolo ceva se pune la cale”, – a spus guvernatorul.
Saakaşvili a precizat că oamenii din regiune sunt izolaţi şi văd Ucraina doar prin prisma imaginii create de propagandă rusă.
Guvernatorul georgian susţine că a vizitat un număr de localităţi din Basarabia, unde s-a întâlnit cu localnici.
Potrivit acestuia, populaţia este sunt sub influenţă televiziunilor ruse şi toţi cei care pledează pentru prosperitatea Ucrainei sunt „duşmani, maniaci, fascişti”.
„Bătrânele locale erau tare uimite să vadă că nu am coadă şi coarne – se uită mult la TV rusesc”, – a spus Saakaşvili, potrivit NEWS ru.ua.
Această atitudine faţă de autorităţile ucrainene este de înţeles, deoarece ele sunt asociate cu luarea de mită, drumuri proaste şi taxe ridicate.
„Acolo există nu numai pericol de explozie socială, este un real pericol mortal pentru Ucraina.
O lovitură în spate (la graniţa cu Transnistria). Sunt sigur că vom putea să neutralizăm pericolul, dar trebuie să schimbăm atitudinea”, – a spus Saakaşvili.
El a subliniat faptul că unul din paşii pentru stabilizarea situaţiei va fi reconstruirea sau refacerea radicală a şoselei Odesa-Reni, acesta fiind singurul drum al regiunii Odesa şi al sudului Basarabiei către UE.
Amintim că, recent, SBU a arestat câteva zeci de persoane implicate în organizarea aşa-zisei „Republici Populare Basarabene”, pe teritoriul regiunii Odesa.
Noua formaţiune teritorială, croită după tipicul „republicilor populare” din Doneţk şi Lugansk, ar fi inclus în perspectiva şi zonele populate compact de minorităţile bulgară şi găgăuză din Republica Moldova.
Pe 17 iunie, SBU a anunţat pe site-ul sau că a blocat răspândirea în Odesa a mişcării separatiste numite „Consiliul Poporului Basarabiei”, o mişcare politică inspirată de serviciile secrete din Rusia.
Agenţii au găsit la domiciliile iniţiatorilor mişcării textul „Constituţiei Republicii Populare Basarabia”, „Manifestul Poporului din Basarabia”, mai mult de 500 de exemplare ale ziarului separatist „Novorossia” şi alte materiale de propagandă.
Unul dintre reţinuţi – cetăţean ucrainean născut în 1953 – urmă să devină lider al noii „republici”, iar apoi să dispară fără urmă.
surse: paginaderusia.ro/ digi24.ro /economist.com/ glasul.info/
O diversiune rusească in continuarea făcăturilor teritoriale din anii stalinismului pe teritoriul Ucrainei – Republica Populară Basarabia
De la începutul anului 2014, în Ucraina, Republica Moldova și Rusia apare
cu regularitate informația cu privire la posibilitatea creării în regiunea Odesa a așa-numitei „republici populare basarabia” (în unele variante republica „Bugeac”).
Federația Rusă pregătește crearea așa zisei „republici populare basarabia” (rpb) care ar prelua sub controlul său o parte din regiunea Odesa, Găgăuzia și regiunile de sud din Republica Moldova. În cazul realizării acestui plan, Rusia va obține o nouă zonă de conflict în două țări, Ucraina și Republica Moldova
Se discută posibilitatea extinderii sferei de influență a „rpb” asupra teritoriului Republicii Moldova, ceea ce va crea o zonă instabilă simultan în două state care astăzi se află în zona de interese a Kremlinului”.
Cel mai nefericit scenariu pentru Ucraina ar fi crearea „rpb” în baza raioanelor aflate la sud de Odessa, inclusiv Cetatea Albă, Sărata, Tarutino, Arciz, Tatarbunar, Bolgrad, Chilia, Ismail, Reni. Pentru realizarea acestui scenariu, va fi necesar la prima etapă sa fie destabilizata situația în unele zone ale Republicii Moldova precum Găgăuzia, Basarabeasca, Taraclia, dar și Transnistria.
Inițial, accentul poate fi pus pe crearea unei Găgăuzii independente, care poate pretinde asupra teritoriilor din Republica Moldova și Ucraina. Găgăuzia astăzi este principalul centru de activitate a Kremlinului în regiune, comenteaza analistii politici.
In cazul destabilizării situației în regiune și creării ‘rpb’, Rusia va obține un nou punct fierbinte între Ucraina și Republica Moldova, care va forța ambele țări să renunțe la procesele de integrare europeană și un motiv pentru a dezgheța conflictul din Transnistria.
La inceputul lunii aprilie 2015, la Odesa, a avut loc un asa zis „congres de constituire” a așa-numitei „Rade a Poporului Basarabiei”, care a atras atenția SBU (Serviciul Secret al Ucrainei), din cauza alinierii politice pro-ruse a participantilor sai.
În regiunea Odesa, sudul Basarabiei, locuiesc 150 de mii de etnici bulgari (de trei ori mai multi decât în Republica Moldova) şi 50.000 de gagauzi (de trei ori mai puțini decât în Republica Moldova).
Majoritatea acestor etnici, supusi in timp unei agresive politici de rusificare, reprezinta nucleul dur al populatiei pro-ruse din Ucraina, dar si din R.Moldova.
Pe 29 aprilie 2015, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a demascat și neutralizat, în timpul unei operațiuni speciale, un grup de separatiști, a căror activitate era coordonata din Rusia si urmarea proclamarea unei asa zise „republici populare” în regiunea Odesa (sudul Basarabiei).
Grupul de indivizi care acționa în regiunea Odesa,era coordonat din Federația Rusă.
Au fost retinute deja 20 de persoane. La 17 adrese au loc perchezitii … S-a stabilit că scopul final al acestui grup era proclamarea unei entitati statate sub titlul provizoriu Basarabia”
Directorul SBU, Markian Lubkivski,, a declarat ca : „in timpul percheziției la unul dintre coordonatorii informaționali ai așa-zisei Rade Populare a Basarabiei a fost găsit un carnet cu înscrisuri ce dovedesc contactele sale cu organizațiile teroriste DNR (Republica Populară Donețk – n.red.) și LNR (Republica Populară Lugansk – n-red.), precum și cu funcționari separatiști din orașul Odesa, care se ascund de forțele de ordine pe teritoriul Federației Ruse”si ca că unul dintre reprezentanții așa-zisei Rade populare avea contacte cu rebelii pro-ruși și alți funcționari din cadrul mișcărilor separatiste din Donbas.
Au fost efectuate 19 percheziții, în cadrul cărora ar fi fost identificat un adevărat arsenal de armament, inclusiv pistoale-automat AK-74, grenade RGD-5 și F-1, muniții de producție rusească, tehnică de comunicare și materiale propagandistice.
Cu toate acestea, ideea Rusiei de a actiona in sprijinul proclamarii unei aşa-zise Republici Populare Basarabene la Odessa nu a dispărut. Dimpotrivă, susţinătorii acestui proiect dau dovadă că nu vor să se oprească.
Cel mai bun exemplu, relatează portalul timpul.md, este ca cea de-a doua conferinţă a avut loc in ziua de 16 mai 2015. Ştirea are la bază cele declarate de directorul Centrului de cercetări politico-militare din Kiev, Dmitri Tzmchuk, acesta bazandu-se pe informaţiile Serviciului de Securitate al Ucrainei.
Expertul comenta pe marginea faptului că la această conferinţă a fost pus în discuţie proiectul unei aşa-zise legi pentru „crearea autonomiei naţional-culturale” în ţinutul Basarabiei.
Printre cei prezenţi la întrunire, despre care nu se spune totuşi unde anume a avut loc, ar fi fost prezenţi şi reprezentanţi ai aşa-zisei republici separatiste din Transnistria, un teritoriu care apartine legal R.Moldova.
Noua „Republică” dorește să facă joncțiunea dintre asa zisa „republica”separatista rusa Donețk și Gurile Dunării.
Istoria se repeta..
Crearera unei astfel de entitati teritoriale, aminteste de diversiunea sovietica din 1924, cand a fost creata
Republica Autonoma Sovietica Socialista Moldoveneasca (RASSM), pe un teritoriu situat pe malul stang al Nistrului,in RSS Ucraineana.
Iata ce spunea Memoriul cu privire la necesitatea creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM), Moscova, 4 februarie 1924 :
„Crearea acestei republici va genera o serie întregă de consecinţe de ordin intern (din punctul de vedere al intereselor nemijlocite ale URSS) şi internaţional (…).
2. Republica Moldovenească ar putea juca acelaşi rol de factor politico-propagandistic pe care îl joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Carelă – faţă de Finlanda.
Ea ar focaliza atenţia şi simpatia populaţiei basarabene şi ar crea pretexte evidente în pretenţiile alipirii la Republica Moldovenească a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasă necesitatea de a se crea anume o republică socialistă, şi nu o regiune autonomă în componenţa URSS.
Unirea teritoriilor de pe ambele părţi ale Nistrului ar servi drept breşă strategică a URSS faţă de Balcani (prin Dobrogea) şi faţă de Europa centrală (prin Bucovina şi Galiţia), pe care URSS le-ar putea folosi drept cap de pod în scopuri militare şi politice. (…)
Ruperea Basarabiei de România, la rândul său, va avea o serie de consecinţe, de ordin internaţional.
a. În primul rând, acest fapt va zdruncina unitatea „României Mari”, naţional-consolidate şi va lovi autoritatea morală a burgheziei, care mai bravează până în prezent cu realizarea idealului naţional român.
b. Acelaşi fapt va servi drept un impuls suplimentar în tendinţa provinciilor nou-alăturate (la România) la autodeterminarea lor naţională. Iar organizarea (de stat) a minorităţilor naţionale (a bulgarilor, a găgăuzilor), care vor trăi în limitele viitoarei Republici Moldoveneşti, va servi drept exemplu pentu minorităţile naţionale, care populează Vechiul Regat român (…)”
Semnau: Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenko, Sol. Tinkelman (S. Timov), A.Nicolau, A. Zalic, Ion. Dic, T. Diamandescu, T. Chioran
Drept urmare, la 12 octombrie 1924, in cadrul Ucrainei Sovietice, a fost creată de conducerea URSS, republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, al carei principal obiectiv era destabilizarea Romaniei si ocuparea si sovietizarea teritoriilor românesti si mai departe a tarilor din Balcani.
Harta RASS Moldovenesti, 1924
