FEŢELE LUI IANUS

Foto: Ianus- zeul roman al alegerilor şi al începuturilor şi al sfârşiturilor.
Îndopaţi cu lozinci despre istorica „misiune” civilizatoare a urmaşilor lui „Szent Istvan” (997-1038) care, de altfel, era român ortodox prin naştere şi întâiul botez, sau despre „nedreptatea” la fel de „istorică” ce s-ar fi făcut Ungariei la Trianon (la 4 iunie 1920), specialiştii celui de-al doilea război mondial nu s-au aplecat cu suficientă atenţie asupra revizionismului unguresc, mult mai radical decât cel german şi de o perfidie fără egal, permiţând unui întreg popor, să-şi schimbe într-o fracţiune de secundă, de dragul câştigurilor teritoriale, opţiunea politică internă şi externă.
Astfel, văzând dincotro bate vântul, dacă până la abdicarea lui Carol de Habsburg (1916-1918), Ungaria era monarhistă, după 1 noiembrie 1918, din ordinul abilului conte Mihaly Karoly, întreaga societate ungurească a devenit, peste noapte, „republicană” şi „antantofilă”, mai democratică şi mai europeană decât toate democraţiile occidentale la un loc.
Mihály Ádám György Miklós Károlyi de Nagykároly (n. 4 martie 1875, Budapesta – d. 20 martie 1955, Vence, Franța) a fost un conte de Carei. Ca lider politic a proclamat Prima Republică Ungară, pe care a condus-o ca prim-ministru între 31 martie 1918-19 ianuarie 1919 și ca președinte între 11 ianuarie 1919-21 martie 1919.

Spirit vizionar, Karoly a autorizat în acelaşi timp (24 noiembrie 1918), înfiinţarea Partidului Comunist Ungar şi, după ce a constatat la tratativele de pace, că îi este imposibil să convingă Occidentul că „UNGARIA AUTOCRATĂ DE IERI – UNGARIA GROFILOR ŞI A NEMEŞILOR, SILUITOARE DE CONŞTIINŢE, ASUPRITOARE DE NAŢII – UNGARIA ÎMPOTRIVA CĂREIA S-AU RIDICAT DE DECENII PROTESTELE ÎNTREGII LUMI CIVILIZATE, A DEVENIT PESTE NOAPTE PARADISUL NAŢIONALITĂŢILOR ŞI MAREA NEDREPTĂŢITĂ A RĂZBOIULUI MONDIAL! l-a adus de la Moscova pe Bela Kun, predând puterea comuniştilor, aşa cum o recunoştea însuşi Lenin:
” GUVERNUL BURGHEZO-CONCILIATORIST ŞI-A DAT EL ÎNSUŞI DEMISIA, A ÎNCEPUT EL ÎNSUŞI TRATATIVE CU COMUNIŞTII, CU TOVARĂŞII UNGURI CARE SE AFLAU ÎN ÎNCHISORI ŞI A RECUNOSCUT EL ÎNSUŞI CĂ NU EXISTĂ ALTĂ SOLUŢIE DECÂT TRECEREA PUTERII ÎN MÂNA POPORULUI MUNCITOR”.
Devenită instantaneu sovietică, de dragul teritoriilor pe care le pretindea pe seama vecinilor şi pe care Occidentul nu era dispus să i le recunoască, Ungaria Sfaturilor a încheiat un tratat de alianţă cu Rusia sovietică, care prevedea graniţa pe Carpaţii Orientali şi, mobilizând, la 25 martie 1919, Armata Roşie Maghiară, a atacat Slovacia și apoi, în noaptea de 15/16 aprilie 1919, România.

Foto: 1919 – Trupe române în fața Parlamentului de la Budapesta
Rezultatul se cunoaşte – ocuparea Budapestei, în urma contraofensivei, de către „opinca românească” (ilustrativ arborată pe clădirea Parlamentului ungar) la 3 august 1919 şi salvarea Europei centrale de la bolşevizare, lucru pentru care, însă, nu ne-a mulţumit încă nimeni.
După eşecul experimentului comunist, Ungaria s-a transformat din nou, peste noapte, în ceea ce inegalabilul jurnalist Fenyes Samu numea „o fortăreaţă a tranşeelor fasciste” din Europa, în speranţa că, ceea ce i-au refuzat democraţiile occidentale şi nu i-a putut asigura Lenin, îi vor pune pe tavă noile forţe nazisto-fasciste – provinciile româneşti şi slave revendicate.

Devenit şef de stat, Miklos Horthy (foto) a restructurat monarhia, proclamându-se „regent”, a instaurat „teroarea alba” masacrând peste 5000 de opozanţi,a aruncat în lagăre şi închisori alţi 70 000 şi obligând la emigrare 100 000, pentru a putea avea motive să se plângă de… „atrocităţile comise de valahi”.
A dat apoi „LEGEA PRIVIND PRIVAREA EVREILOR DIN UNGARIA DE DREPTURI CETĂŢENEŞTI”, prima de acest gen din Europa, plângându-se în acelaşi timp Conferinţei de pace de la Paris despre atitudinea antidemocratică a guvernului român, prin „Memoriul cu privire la violările dreptului comise de regimul românesc în Transilvania împotriva minorităţilor naţionale, religioase şi rasiale”.
Toate acestea constituiau însă perdeaua de fum la adăpostul căreia Horthy s-a înţeles cu cercurile revizioniste şi naziste germane, prin colonelul Bauer, omul lui Luddendorf şi ofiţerii Kunz şi Gustav Kahr, emisarii Gărzii de Apărare bavareze.
Eforturile micului Mussolini de Balaton, au fost susţinute cu entuziasm de Parlament care, întrunit în august 1920 pentru ratificarea Tratatului de pace de la Trianon a scandat „Ném, ném, sóha!”, a proclamat 4 iunie „zi de doliu naţional” şi România „actualmente şi în viitorul apropiat, principalul nostru duşman” organizând ad-hoc, „brigăzile de lupta pentru învierea Ungariei milenare” cărora, arhiducele Iosif de Habsburg le-a înmânat drapelele de luptă cu urarea:
„Doresc ca acest drapel să-l împlântaţi cât mai curând pe crestele Carpaţilor Transilvaniei, de asemenea pe crestele Carpaţilor nordici şi să-1 duceţi cât mai glorios până la Adriatica”!
Nu ştim cu câte dintre aceste „brigăzi” teroriste ne-am confruntat în veacul trecut, dar planul de agresare a României la pace, în primul rând în domeniul imagologic, pe principiul „România stat izolat”, elaborat de Horthy în 1921 a fost continuu îmbunătăţit până la capodopera înaintată de Henric Werth, ministrul de război ungar, Amiralului, la 8 mai 1939, care prevedea agresarea României în trei etape:
1) în timp de pace, prin sabotarea economică, a vieţii politice, culturale şi stabilităţii sociale în interior, concomitent cu deteriorarea imaginii ei în afară;
2) etapa încordării în relaţiile internaţionale, când asupra României trebuiau să se abată acuze nefondate şi
3) etapa mobilizării şi a războiului declanşat prin rebeliunea internă a organizaţiilor paramilitare secrete ungureşti, camuflate în „ligi” şi „asociaţii” culturale şi sportive.
Adolf Hitler a fost, desigur, la curent cu toate acestea dar, ceea ce nu putea bănui era că ungurii auto-declaraţi primii şi cei mai fervenţi susţinători ai fascismului şi nazismului în Europa, jucau în taină, de dragul teritoriilor râvnite şi cartea sovietică.
Aflată la Moscova, la începutul lunii august 1940, misiunea secretă a contelui Istvan Bethlen, perfecta un pact ungaro-sovietic ce prevedea alianţa, inclusiv militară a celor doua state şi graniţă comună pe… Carpaţii Orientali.
Foto: Contele István Bethlen (n. 8 octombrie 1874, Ghernesig, azi Gornești, județul Mureș — d. 5 octombrie 1946, Moscova, URSS) a fost prim-ministru al Ungariei din 1921 până în anul 1931.
Bethlen a încercat fără succes la sfârșitul celui de-al doilea război mondial să negocieze o pace separată cu Aliații.
Când trupele sovietice au intrat în Ungaria în aprilie 1945 a fost capturat și trimis la Moscova, iar în 5 octombrie 1946 a fost executat împreună cu alți oameni politici maghiari prizonieri.
Alertat de agenţii din teren, Ciano a luat imediat avionul spre Berlin, pentru a-1 avertiza pe Fuhrer că cel mai recent semnatar al Pactului anticomintern, Ungaria, trădează şi se va trezi, prin ştergerea de pe hartă a României Mari, cu ruşii, ia propriile frontiere.
În aceste împrejurări, obligat să acţioneze rapid, Adolf Hitler şi-a schimbat, la sfârşitul lunii august 1940 opţiunea şi, chemând la „arbitraj”la Viena reprezentanţii Ungariei şi României şi-a „dictat” voinţa la 30 august – împărţirea Transilvaniei în două, pentru a păstra în siaj, în războiul deja pregătit împotriva Uniunii Sovietice, ambele state, România și Ungaria, urmând ca după victorie, să ia decizia finală.

Foto: Harta Ungariei după Dictatul de la Viena
Acesta este adevărul în privinţa pierderii N-V României, asupra locuitorilor căruia ungurii, redeveniţi fascişti zeloşi după scurtul „intermezzo” cu ruşii au dezlănţuit „genocidul” căruia i-au căzut pradă peste 540.000 de cetăţeni români de alta etnie şi credinţă decât ungurii, germanii şi secuii.
Şi pentru că metodele „Kozlodui” şi „Roşia Montană” nu fuseseră încă inventate, marea majoritate a acestora a fost trimisă în lagărele morţii de la Auschwitz şi Birkenau.
Locul lor a fost luat, pentru „îmbunătăţirea” componenţei etnice ungureşti de cei peste 400.000 horthyşti, elemente sigure, a căror existenţă pe pământ românesc istoriografia noastră continuă să o ignore cu pudicitate.
Ulterior, când Armata Roşie a ocupat prin sacrificiul… armatei române, Budapesta în 1945, ungurii fascişti au redevenit peste noapte… comunişti zeloşi, zelul fiindu-le răsplătit de Stalin prin acordarea cetăţeniei române celor 400000 de colonişti şi crearea „Regiunii” Mureş Autonome Maghiare.
Un avertisment adresat românilor privitor la existenţa unui plan în desfăşurare, care vizează subminarea unităţii statale a României de către forţe din interiorul şi exteriorul ţării noastre
În cele ce urmează, jurnalistul Alexandru Cumpănaşu avertizează românii cu date şi fapte apărute de-a lungul timpului în presă, asupra riscurilor şi vulnerabilităţilor la care e supusă România de către forţe ostile unităţii noastre naţionale.
„Nu mi-a fost niciodată şi nu imi este frică, decât cel mult de câini care m-au muşcat când eram mic, dar niciodată de lupta pentru ideile mele şi pentru ţara mea.
Voi prezenta câteva comentarii, întrebări poate retorice şi fapte care ar trebui să dea de gândit serios celor care tratează riscul de pierdere a identităţii naţionale şi destrămarea statului român ca pe o glumă sau exagerare.
Acestea vor fi din surse deschise şi la îndemâna oricui să le consulte fără a putea preciza multitudinea de surse şi discuţii din zone sensibile care nu pot fi făcute publice.
Nu fac decât să spun cu voce tare, ceea ce este cunoscut de foarte mulţi ani de oameni cu putere de decizie din România şi îmi asum deranjul creat şi sunt conştient de forţa pe care o au cei despre care am scris în materialul de ieri.
Astfel, fără a face comentarii suplimentare, voi enumera câteva dintre aceste fapte:
1. 3 februarie 2015, Agerpres (http://www.agerpres.ro/externe/2015/02/03/rusia-intentioneaza-sa-ceara-germaniei-reparatii-pentru-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-09-46-51): Rusia intenționează să ceară Germaniei reparații pentru cel de-Al Doilea Război Mondial
„Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) intenționează să creeze un grup de lucru pentru calcularea daunelor cauzate de Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a anunțat Mihail Dehtiarev.
Conform lui Dehtiarev, doar pagubele materiale se ridică la aproximativ 600 miliarde de dolari, iar suma totală a reparaţiilor de război pe care Rusia le-ar putea cere Germaniei ar putea să se ridice la 3-4 trilioane de euro.
2. 8 august 2015, Dc News (http://www.dcnews.ro/ungurii-pregati-i-pentru-federalizarea-romaniei-dupa-unirea-cu-moldova_481940.html )– „Ungurii, pregătiți pentru federalizarea României, după unirea cu Moldova”
Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, şi vicepreşedintele, deputatul Szavay Istvan, au participat la Tabăra de Vară a Tineretului Maghiar Ardelean unde au fost prezenţi peste 1.000 de tineri maghiari din România, Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovacia.
Apendice al FIDESZ şi al Moscovei şi cu finanţare dovedită din partea Rusiei, mesajul celor doi pentru cei 1.000 de tineri maghiari din cele 5 ţări a fost următorul:
„Sunt sigur că poate peste 5,10,15 ani România se va uni cu Moldova, toate semnele şi procesele indică acest lucru. (…) Noi credem că ascunde o posibilitate, pentru care diplomaţia maghiară şi politica naţională trebuie să fie pregătită. (…) Această mare unire trebuie să ducă la o federalizare de un anumit nivel a României, nu cred că Romania se va uni cu Moldova astfel încât structura statului să nu fie afectată.” (din declaraţia preşedintelui Jobbik).
3. 6 iulie 2015, Mediafax (http://www.mediafax.ro/economic/daraban-ccir-in-top-100-exportatori-din-romania-se-regasesc-doar-3-firme-cu-capital-romanesc-14549099) – „Daraban, CCIR: În top 100 exportatori din România se regăsesc doar 3 firme cu capital românesc”
„Sunt 22.052 de exportatori în România, dar primii 1.000 deţin 82,4% din exportul României, ca să nu mai vorbesc că primele cinci companii deţin 14,4% din exporturi. În primele 100 sunt doar trei firme cu capital românesc, deci trebuie să ne pună pe gânduri aceste cifre, avem mult de lucru.”, a declara Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
4. 8 octombrie 2013, Adevărul (http://adevarul.ro/international/europa/rusine-germania-rusia-someaza-romania-recunoasca-pactul-ribbentrop-molotov-1_5253fd44c7b855ff5613639d/index.html) – „Ruşine: Germania şi Rusia somează România să recunoască Pactul Ribbentrop-Molotov”
„În vizită la Bucureşti, Philipp Missfelder, preşedintele organizaţiei de tineret al CDU din Germania, a ţinut să ceară Imperativ României semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova. A ţinut să sublinieze că Germania are legături puternice comerciale cu Rusia.”
5. 1 decembrie 2015, Evenimentul Zilei (http://www.evz.ro/de-aici-vin-extremistii-care-au-vrut-varsare-de-sange-in-romania-galerie-foto-video-cu-miscarea-de-tineret-64-de-comitate-hvim-ungaria.html) – „De aici vin EXTREMIŞTII CARE AU VRUT VĂRSARE DE SÂNGE ÎN ROMÂNIA. Galerie FOTO-VIDEO cu Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria”
„Ziua Naţională a României a fost marcată de un eveniment care a ameninţat securitatea românilor şi care a fost pregătit de Mişcarea de Tineret 64 de Comitate HVIM Ungaria.
Din fericire, procurorii DIICOT au descoperit la timp o bombă pe care un bărbat de origine maghiară avea de gând să o detoneze în Târgu Secuiesc. (…) Organizaţia paramilitară militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și refacerea Ungariei Mari (…)”
Aceştia au slogane precum: „Ieși din zona de confort, vezi cum e viața în HVIM”, „Fă parte din rezistență”, „Noi nu luptăm doar în spațiul virtual, steagul libertății noastre flutură din nou. Vino cu noi pe tărâmul acțiunii.”, scrie Rise Project.
6. 24 octombrie 2016, Realitatea.net (https://www.realitatea.net/salvam-clujul-de-bucure-ti-mesajul-controversat-de-pe-un-panou-electoral-al-udmr_1995753.html) – „Salvăm CLUJUL! De București.” Mesajul controversat de pe un panou electoral al UDMR”
„Un panou electoral al UDMR stârneşte controverse în mediul online. Organizaţia maghiară a ales să se promoveze în Cluj-Napoca printr-un mesaj considerat de unii comentatori ca fiind separatist.
„Salvăm Clujul! De Bucureşti.”, se poate citi pe un panou stradal instalat în Cluj-Napoca. Mai jos este adăugat mesajul „Taxele noastre să îmbogăţească Ardealul. Nu Capitala!””
7. 4 octombrie 2016, Ştiri pe Surse (http://www.stiripesurse.ro/cum-finanteaza-moscova-organizatia-revizionista-maghiara-64-de-comitate_1155500.html) – „Cum finanţează Moscova organizaţia revizionistă maghiară 64 de Comitate”
Rise Project a investigat o parte din activităţile organizaţiei 64 de comitate şi a aflat că în spatele ei stă un lanţ de interese care trece prin Budapesta şi se opreşte la Moscova.
„SRI a semnalat constant că HVIM, care a fost înfiinţată în 2001 la Budapesta, funcţionează după principii paramilitare şi că membrii ei se antrenează în tabere clandestine. „
Reporteri ai RISE Project au mers într-o astfel de tabără şi au stat de vorbă cu liderii grupării, apoi au studiat sursele de finanţare ale organizaţiei şi implicarea lor în alte mişcări separatiste din regiune: fonduri publice din Ungaria (fondurile fundaţiilor partidelor maghiare), filiera rusească.
Conform Rise Project, SRI l-a interceptat anul trecut pe Szocs Zoltan, şeful local al HVIM, arestat oficial pentru activităţi de teorism, discutând despre surse externe de finanţare.
Szocs Zoltan: Dar cât e de sigur că ne-ar susţine?
Sebestyen Teleki Istvan: Ruşii? Foarte sigur. Doar că aşteptă să existe o organizaţie puternică care să şi arate ceva.
8. Coaliţia Naţională pentru Moderizarea României (CNMR) a încheiat în data de 26.09.2016 un Acord cu Camera Deputaţilor şi Grupurile parlamentare care prevede printre altele:
„Stabilirea de către Camera Deputaţilor a unui set de activităţi parlamentare dedicate celebrării a 100 ani de la Marea Unire, în sprijinul unităţii statului, toleranţei şi echilibrului social, unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni, precum şi dreptului la identitate.”
Deloc surprinzător, liderul Grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor s-a declarat împotriva demnării acestui acord şi a fost singurul care a lipsit de la ceremonia de semnare a Acordului. Oare de ce?? Acesta având o poziţie contrară încă de la şedinţa Biroului Permanent.
9. Multiplele declaraţii ale diverşilor lideri politici din România împotriva Serviciilor de informaţii, Parchet, Justiţie cu consecinţa tăierii instrumentelor de acţionare directă din partea SRI, respectiv interceptare, filaj, supraveghere tehnic-operativă. Decredibilizarea SIE prin transformarea în principalul subiect de campanie electorală prezidenţială a ofiţerilor acoperiţi ai SIE. Implicarea unora a numelui Serviciului de Informaţii Externe în scandaluri publice ce implică conducători ai altor instituţii ale statului român (ex: scandalul Black Cube).
10. Subfinanţarea cronică a armatei române şi distrugerea sistematică a capacităţii de apărare a României cu complicitatea unor înalţi oficiali ai statului, culminând cu un buget de 0,95% din PIB în anul 2009.
Distrugerea aviaţiei, artileriei, vânătorilor de munte, gărzii naţionale civile, sunt doar câteva dintre acţiunile de sabotare directă a capacităţii de apărare a statului.
11. Declaraţiile Ambasadorului SUA la Chişinău, E.S. James Pettit, care, în ciuda unor gafe privind istoria Basarabiei, a dat un mesaj foarte clar din partea establishment-ului american cu acceptul şi la solicitarea Departamentului de Stat cu privire la unirea deîndată cu România şi prezervarea suveranităţii Republicii Moldova.
Este un mesaj ce trebuie descifrat în următoarea cheie: SUA nu au în acest moment dorinţa şi resursele de a începe un război cu Rusia, plecând de la agitarea spiritelor în cele două ţări, Republica Moldova şi România, pentru unificare.
Un referendum în Republica Moldova ASTĂZI şi o unire a României cu Republica Moldova ar echivala cu un război deschis cu Rusia şi crearea pretextului pentru ca aceasta să acţioneze şi mai agresiv în regiune.
12. Înlocuirea materiei Istoria poporului român cu Ştiinţele cunoaşterii, iar Limba şi literatura română cu Ştiinţele comunicării.
13. Declaraţia Ambasadorului Republicii Moldova la Bucuresti, E.S. Mihai Gribincea, în cadrul Emisiunii Ambasador Romania din data de 23 ianuarie 2016: „Transnistria are 17000 de soldati pregatiti sa invadeze Moldova…”
14. 3 februarie 2014, UBB Radio (http://radio.ubbcluj.ro/investitii-straine-in-transilvania/)
„Transilvania a devenit cea mai bogată zona din România, cu ajutorul germanilor care continuă să investească în zona Ardealului.
Compania germană, producătoare de automobile Daimler şi-a propus să construiască, până în 2016, o fabrică în Sebeş, investiţia urmând să se ridice până la 300 de milioane de euro.
Specialiştii presupun că în 2014, investiţiile nemţilor în Transilvania vor ajunge la o jumătate de miliard de euro, cele mai căutate orașe fiind Cluj-Napoca şi Sibiu, conform citynews.”
15. Aprobarea legii vânzării dreptului de proprietare pentru cetăţenii străini în locul concesiunii. VÂNZAREA PÂNĂ ÎN PREZENT A PESTE 1.000.000 de hectare către cetăţeni străini sau fonduri de investiţii cu acţionariat dubios sau necunoscut.
Acestea au fost doar câteva dintre exemplele din surse deschise pe care oricine le poate consulta şi poate constata că planul descris este unul aflat în desfăşurare.”
Sursa:
https://www.dcnews.ro/ Alexandru Cumpănașu / MARELE PLAN: Independența Transilvaniei, Federalizarea României – partea a doua
„Bătălia pentru România” şi pericolul pierderii Transilvaniei. VIDEO