Dedesubturile emiterii legitimaţiilor de maghiar și secui

Dupa destramarea imperiului austro-ungar, la sfirsitul primului razboi mondial, o treime din etnicii maghiari din Europa centrala au fost separati de patria-mama, se arăta intr-un articol publicat în revista americana Time.

Sub titlul ”Imperiul contraatacă”, articolul se dorea o expunere neutra a situatiilor conflictuale suscitate de faptul ca guvernul de la Budapesta a adoptat controversata lege a statutului, care confera celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țările vecine Ungariei drepturi generoase.

Vecinii Ungariei acuză

Legea statutului votată la Budapesta a atras protestele oficialitatilor din unele state vecine Ungariei, care au argumentat că legitimatia de maghiar incalcă suveranitatea statală si este discriminatorie față de populatia non-maghiara.

Harta: Zonele cu populație maghiară în  țările vecine Slovacia, Ucraina, România și Serbia.

Ungur şi „maghiar”. Dedesubturile unei legitimaţii.

O întreagă „elită” publicitică, prea grăbită şi prea puţin instruită sau doar „interesată”, considerând că aplombul poate înlocui cultura, pune semnul egalităţii între „nemţi” şi „germani”, „români” şi „vlahi”, ceea ce dumneavoastră, domnule Mircea Dogaru, consideraţi că este corect, dar şi între „unguri” şi „maghiari”, echivalenţă pe care aţi conestat-o în repetate ocazii; (Bătălia pentru România, Dr. Mircea Dogaru în dialog cu jurnalistul Septimiu Roman) – http://istorie-adevarata.blogspot.com.)

Cine ar fi, aşadar, după opinia dvs. „maghiari” şi de ce nu sunt totuna cu „ungurii”?

Mircea Dogaru: În accepţiunea etnică a cuvântului, „ungurii” nu sunt „maghiari”, tot aşa cum „românii” nu sunt „traci” (decât pentru unele minţi bonlave ori pentru agenţii de influenţă pro-Est) sau „francezii” nu sunt „galli”. Iar în accepţiunea politică de după „dualism” (1867)a cuvintelor, dacă toţi „ungurii” sunt „maghiari”, nu toţi „maghiarii” sunt, etnic, unguri, tot aşa cum „ruşii” erau „sovietici” dar nu toţi „sovieticii” erau, etnic, „ruşi”.
Se ştie că, în tendinţa de deznaţionalizare prin rusificare a popoarelor cotropite, bolşevicii au vorbit iniţial despre „popoarele sovietice”, sfârşind prin a afirma existenţa „poporului sovietic” şi a „naţiunii sovietice”.

La fel stau lucrurile şi cu termenul de „maghiar”, inteligent reintrodus în circulaţie, după 1867, în cadrul programului de stat de deznaţionalizare a slavilor, românilor, germanilor şi celorlalte etnii din cuprinsul Ungariei dualiste. Dar … să nu anticipăm!
Ca toate (fără excepţie) popoarele moderne europene, inclusiv poporul român şi ungurii sunt rezultanta unui proces de etnogeneză, un proces, în ceea ce-i priveşte, extrem de complex. Cei care au venit din Asia au fost „maghiarii finici” sau „copii pământului”, cum ar suna, în traducere, numele lor.

Dar între cei care s-au stabilit în Europa Centrală, maghiare erau, după Simon de Keza, „108 neamuri (familii patriarhale – n.n.) nu mai multe. Ceilalţi erau, potrivit cronicarului cu dublă ascendenţă spaniolă, proclamat ieri „hungarus„, astăzi „maghiar” de arhitecţii celei mai mari minciuni din istorie, „străini sau provenind din robi”.

Majoritatea valului de migraţie eterogen condus de Almus, apoi de Arpad, era formată din populaţii türcice, kazari (kabari)bulgari, bascurzi (de unde pejorativul „bozgor”) pecenegi alăturaţi la Kiev etc., grupaţi de autorii gestelor ungureşti sub numele generic de „cumani” deoarece, la 2-3 sute de ani după evenimente, „cumanii” erau türcici contemporanii lor şi care, în creuzetul pannonic, au participat masiv, la rândul lor, în veacurile XII-XIII la procesul etnogenetic ungar.

Tot după plecarea de la Kiev spre Vest, valului lui Almus i s-au alăturat numeroşi slavi şi, luaţi la remorcă, pe post de robi, „români” („volohi”, „voloki”, „voloci” pentru slavii nordici, de unde desemnările ungureşti „olah” şi „olahok”). Au urmat, la trecerea munţilor, luptele cu „volohii (românii) şi slovianii” din Carpaţii Păduroşi, după „Nestor”, lupte care au costat viaţa ducelui Almus, căruia-i succede fiul său, Arpad, şi stabilirea, cu mare efort, sau „muncă” într-o regiune românească, în care au ridicat, numindu-l după cuvântul „muncă” din „limba locului” un castru-Munkaci. În jurul lui, nota Simon de Kéza, dar tot „dincolo de codru” (erdö-elu), adică de marile păduri carpatice, au mai înălţat 6 castre.

De la aceste 7 castre ale Ungariei primare a pornit, voit, „confuzia”, dictată de raţiuni politice revizioniste a multor istorici unguri, cu viitoarea Transilvanie, numită aşa, „Septemcastra” (şapte castre), trei secole mai târziu, de viitorii colonişti saşi. În realitate, maghiarii, tücicii şi ceilalţi sub comanda lui Almus apoi Arpad, s-au aşezat în jurul Munkaci-ului (rom. Mucaceu) într-o regiune tot românească, astăzi, prin voinţă germano-rusă, numită „Ucraina subcarpatică„. Ţinând de Ţara Ungului, de pe râul Ung, locuitorii săi se numeau „unguari” (româneşte „Ungureni” de la „Unguar” sau „Ungheni”, de la „Ung„, după „Unghiul” pe care-l face acolo, între înălţimi, prelungirea pustei) ambele nume fiind adjudecate de noii veniţi („Ungaria” şi „ungur„).

Aceasta a devenit pentru asiaticii de sub comanda lui Arpad, în anul 896, noua patrie europeană, „Ungaria” iniţială şi aici începe procesul etnogenetic ungar, punctat de dobândirea (potrivit tuturor autorilor de geste), de către cuceritorii finici, türcici şi slavo-românii supuşi de Arpad (vezi căpetenia „Urs„) a unui nou nume, comun, acela de „unguar” sau „ungur„, după cucerirea cetăţii „Ung-ului” sau „Unguar-ului” şi lichidarea conducătorului acesteia, numit româneşte în textul latin al gestelor – „DUCA” (=dux).Împământenirea noilor veniţi s-a produs prin luarea în căsătorie de către Arpad a fiicei (româncă şi creştină) defunctului „DUCA” din Ţara Ungului.
Duce (dux) de „Unguar” (nu „Hunguar„), după ce şi-a consolidat stăpânirea prin numeroase razii în teritoriile nordice, româno-morave, Arpad a coborât cu soldaţii săi, numiţi de acum, generic, „unguari„, abia în anul 903 în teritoriile româneşti dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie ale ducelui „Salanus”, de unde a trecut în Pannonia. Atenţie, Pannonia istorică era în drepta Dunării, pentru că, prin extinderea ca noţiune geografică a termenului, s-a făcut o confuzie voită cu teritoriile româneşti din stânga.

Tot aşa cum, în privinţa numelui, pentru a eluda originea românească a numelor de „ungur” şi „Ungaria” (de la cuvântul „unghi„), ocolindu-se episodul „Ung” s-a încercat explicarea numelui dobândit de maghiari şi aliaţii lor prin „onoguduri„ numele unei federaţii de triburi bulgare, deşi nici un izvor de veac IX, nu îi menţionează ca „unguri” ci doar ca „maghiari”. Mai inteligenţi decât falsificatorii contemporani, autorii gestelor au scris „Ung” sau „Unguar” – „Hung” şi „Hunguar” pentru a forţa identificarea maghiarilor finici cu „hunii” turcici, identificare ce le-ar fi consolidat dreptul de stăpânire în „Pannonia” şi nu numai.

Recent, în România, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) acționează pentru introducerea în uz a unei cărți de identitate secuiești, ce ar urma să aibă menționate pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului (vezi harta).

Comitetul permanent al consiliului a supus în urmă cu câteva zile dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Introducerea cărţii de identitate secuiești a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie), a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc și a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.

Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

De Ziua autonomiei secuieşti care este marcată în ultima duminică din octombrie printr-o iniţiativă din 2016 a Consiliului naţional secuiesc, liderii Partidului Popular Creştin Democrat (KDNP) din Ungaria, aflat la guvernare alături de Fidesz, precum şi LMP (Politica altfel, liberal-ecologist), din opoziţie, întruniți la Budapesta au declarat că ”Autonomia este o solicitare legitimă a secuilor. Ceea ce solicităm pentru Ţinutul Secuiesc nu este un păcat împotriva lui Dumnezeu, ci o revendicare legitimă națională”.

Ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?

Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?

Publicitate

Consiliul Naţional Secuiesc preconizează introducerea unei cărți de identitate secuiești care prevede angajamentul față de autonomia Ținutului Secuiesc

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) vrea să introducă o carte de identitate secuiască, ce ar urma să aibă, pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului.

Comitetul permanent al consiliului a supus luni dezbaterii publice proiectul hotărâre privind introducerea cărții de identitate secuiești, scrie agenția maghiară de presă Hirado citată de PROTV și https://alba24.ro.

Așa zisul Ținut Secuiesc este o regiune istorică a României, situată în sud-estul Transilvaniei, într-o zonă locuită majoritar de secui, (subgrup etnic maghiar cu specificități etnografice, respectiv de dialect).

Potrivit wikipedia.org, în accepțiunea istorico-etnografică, regiunea din partea sud-estică a Transilvaniei, care cuprinde teritoriile fostelor scaune secuiești.

Colocvial, sub denumirea de Ținutul Secuiesc se înțelege numai teritoriul format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.

Scaunele secuiești, existente până în 1876, se întindeau pe mare parte din actualele teritorii ale județelor Covasna și Harghita, precum și în partea de mijloc a actualului județ Mureș.

În afara acestei zone, scaunele secuiești cuprindeau și câteva localități din județele Alba și Cluj (între Turda și Vințu de Sus, care țineau în trecut de Scaunul Secuiesc al Arieșului), trei comune din județul Neamț (Bicaz-Chei, Bicazu Ardelean și Dămuc) și o comună din județul Bacău (Ghimeș-Făget), incluse prin reforma administrativ-teritorială din 1968 în cele două județe moldovene.

Statul român nu recunoaște autonomia Ținutului Secuiesc.

Potrivit proiectului prezentat de Hirado, cartea de identitate secuiască poate fi obţinută de orice persoană de peste 18 ani care are domiciliul în Ţinutul Secuiesc sau locuieşte în afara acestuia, dar se declară secui şi este de acord cu autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc aşa cum se prevede în Statutul de autonomie elaborat de Consiliul Naţional Secuiesc.

Angajamentul față de autonomia Ținutului Secuiesc, obligatoriu pe cartea de identitate

Cartea de identitate secuiască poate fi solicitată prin completarea unui formular, care trebuie să conţină numele şi prenumele solicitantului, data şi locul naşterii, domiciliul permanent şi sexul.

Formularul va conţine în mod obligatoriu, în formă pretipărită, angajamentul solicitantului faţă de autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.

Documentul secuiesc ar conţine în mod lizibil doar numele şi secvenţa de cifre de identificare generate de sistem, celelalte date personale ar fi afişate într-un cod QR. Baza de date a cardurilor ar fi gestionată de o organizaţie sau instituţie desemnată de comitetul permanent al CNS.

Potrivit proiectului, cartea de identitate secuiască poate fi retrasă celor care se opun în mod public valorilor specificate în cerere. Cardul trebuie retras în mod obligatoriu tuturor persoanelor care renunţă la el şi solicită ştergerea datelor personale din baza de date.

Limba oficială este maghiara 

În preambulul proiectului de rezoluţie, CNS a reamintit: în cursul pregătirii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, a elaborat până acum Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, a trasat graniţele administrative externe şi interne ale Ţinutului Secuiesc şi a creat simbolurile acestuia: steagul, stema şi simbolul prescurtat al ţinutului.

În plus, CNS a declarat că limba regiunii este maghiara, a desemnat sărbătorile oficiale ale Ţinutului Secuiesc (Ziua Libertăţii Secuieşti pe 10 martie şi Ziua Autonomiei Ţinutului Secuiesc în ultima duminică din octombrie) şi a avansat propunerea în urma căreia Marea Adunare a Administraţiilor Locale Secuieşti a declarat “Imnul secuiesc” imnul Ţinutului Secuiesc.

Introducerea cărţii de identitate secuiască a fost iniţiată de Comitetul Permanent al CNS pe motiv că “în orice ţară sau în oricare regiune autonomă a unei ţări, elementul constitutiv cel mai important este populaţia care locuieşte acolo, ai cărei membri acceptă constituţia ţării, respectiv legea fundamentală a regiunii autonome”.

Rămâne totuși întrebarea despre ce pot să spună politicienii de la Budapesta și liderii Consiliului Național Secuiesc când vine vorba de recensământul efectuat în perioada 18-27 martie 2002, când doar 532 de persoane au declarat că aparțin minorității secuilor din România ?

Va emite Consiliul Național Secuiesc numai 532 de legitimații de secui?