O problema veche de un secol – REVIZIONISMUL MAGHIAR

Motto:

„…sa nu ne amagim cu formule naive.

Ungurii sunt legati toti, intr-o adeziune organica si furibunda, pe o singura chestiune nationala, si aceasta este ura de veacuri impotriva romanilor, cehilor si sarbilor.

Pe aceasta chestiune n-a existat in istoria lor divergenta intre magnati si asa-zisii lor democrati. De la cel mai mic si pana la cel mai mare, ei impartasesc cu sinceritate nezdruncinata, una si aceeasi religie pagana: a distrugerii noastre…”

(Corneliu Coposu, fragment din articolul „Si MADOSZ-ul vrea la guvern?”, aparut in publicatia „Dreptatea”, seria a II-a, nr. 40 din 11 octombrie 1944, pp. 1-3).

 

 

 

Revizionismul maghiar

Pe data de 13 noiembrie 1920, Parlamentul de la Budapesta a ratificat Tratatul de la Trianon, dar la finalul sedintei deputatii au depus urmatorul juramant:

„Cred in Dumnezeu. Cred in Patrie. Cred in reinvierea Ungariei milenare”.

Desi vremurile s-au mai schimbat, obsesiile – fie ele mai vechi sau mai noi – raman peste timp. Sunt suficiente dovezi in acest sens.

Unde vor duce ele la final? Cum actioneaza statul roman pentru combaterea lor, atat in interior, cat si in exterior?

Pot romanii asista neputinciosi la proliferarea revizionismului, indiferent sub ce masca europenista s-ar ascunde el? Cine nu invata din istorie, risca sa o repete.

 

 

 

 

 

 

Dupa semnarea Tratatului de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria avea 92.963 de km2 si o populatie de circa 7.980.143 de locuitori (majoritatea unguri, adica 89,6%).

Din Transilvania s-au refugiat in Ungaria imediat dupa Primul Razboi Mondial, peste 200.000 de maghiari, in marea lor majoritate reprezentanti ai fostei clase conducatoare, iar mare parte dintre acestia au devenit si cei mai inversunati si virulenti exponenti ai revizionismului maghiar.

O serie de istorici maghiari mai putini sovini, precum E. Malnasi, Karacsony, Toganyi sau F. Eckhardt au acceptat insa faptul ca Ungaria Sfantului Stefan nu depasea granitele actuale ale Ungariei.

Imensele pierderi teritoriale pe care Ungaria le-a suferit dupa Trianon – justificate de altfel si in acord cu realitatile istorice si demografice – au creat insa o psihoza colectiva de frustrare, iar acest fapt a determinat un curs nationalist-sovin si revizionist al politicii statului maghiar, acesta actionand pe toate caile posibile pentru a schimba aceasta stare de fapt si folosind toate resursele pe care le avea la dispozitie, respectiv de la cele diplomatice, pana la influentarea opiniei publice internationale si bineinteles, un spionaj cat se poate de activ si agresiv in spatiul romanesc. In actiunile de spionaj si influentare a opiniei publice maghiare au fost folositi pana si prelati ai bisericilor maghiare.

Dupa instaurarea regimului condus de Horthy Miklos, Ungaria a inceput o campanie internationala de contestare a prevederilor tratatelor incheiate la Conferinta de Pace de la Paris (1919-1920) si in mod deosebit pe cel de la Trianon, din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscuta „de jure” ca parte componenta a Regatului Romaniei, urmare a actului „de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia si care dadea expresie unui act de vointa romaneasca liber exprimata.

Actiunile in plan diplomatic international desfasurate cu multa insistenta de diplomatia maghiara in vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte actiuni mult mai elaborate, cele desfasurate pe frontul invizibil. Ungaria dispunea in acest sens de mai multe avantaje.

Avea retelele informative constituite inca de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se gaseau „in conservare” -, avea cadre de informatii pregatite chiar pe relatia Transilvania, dar dispunea si de un alt imens avantaj: in zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment sovin si iredentist.

In aceste conditii Ungaria a putut sa promoveze un spionaj activ intr-o zona de care – cel putin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodata despartita sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despartita.

Cel mai mare sprijin in campania sa revizionista, Ungaria l-a gasit din partea Marii Britanii. O buna parte din elita maghiara intretinea si cultiva relatii apropiate cu inalta societate engleza.

Un sprijin important l-a acordat politicii promovate de Ungaria, Lordul Rothermere, care conducea un grup de ziare de succes si cu mare influenta in Anglia si in strainatate. Din grupul sau de presa faceau parte 71 de ziare si reviste din Anglia, Statele Unite si Canada, in frunte cu bine cunoscutul „Daily Mail”, care avea la momentul respectiv un tiraj de 2 milioane de exemplare.

Aceasta campanie era dublata de actiunile de propaganda promovate in strainatate de „Liga Revizionista”, ce-l avea in frunte pe cunoscutul scriitor maghiar Ferencz Herczog.

Din 1927 cand a fost infiintata si pana in 1940, Liga a publicat 228 de carti, reviste si ziare cu caracter revizionist in limbile germana, italiana, franceza, engleza, spaniola, finlandeza, portugheza si maghiara.

Din acest total, un numar de 124 de publicatii se ocupau de „problema Transilvaniei” si ajungeau pe diferite cai si in Ardeal.

Societatile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizatiile si asociatiile culturale contribuiau si ele la propaganda revizionista, asa cum procedau si unii preoti maghiari de diferite confesiuni.

In 1921, Siguranta Statului Roman a descoperit un complot la Arad, pus la cale de organizatia secreta revizionista „Maghiar Fiatolok”, organizatie ce avea legaturi in mai multe orase din Transilvania.

Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleasi organe de Siguranta in 1923, la Cluj, complot ce avea ramificatii la Targu-Mures si Targu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit in 1937 si a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din Romania care, asa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengo din partea Presedintiei Consiliului de Ministri al Ungariei.

Aceeasi Presedintie a donat tot in 1937, circa 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. In 1939, SSI a identificat o vasta retea de spionaj maghiar formata din 172 de persoane, care avea drept centre de baza Oradea, Targu-Mures si Satu-Mare cu ramificatii si in alte localitati din tara.

Perchezitiile au scos la iveala o lista cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ si de propaganda antiromaneasca, precum si un post de radio emisie-receptie ce functiona clandestin la Episcopia Reformata din Satu-Mare.

In deceniul patru al secolului XX, actiunile agresive ale spionajului maghiar contra Romaniei s-au inmultit. Acest fapt a reiesit si dintr-un raport din 1939 al SSI, care arata ca pana la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare.

Dupa cum se poate observa, serviciile secrete romane si-au facut datoria cu consecventa si profesionalism, in ciuda faptului ca Regele Carol al II-lea (1930-1940) a incercat sa si le subordoneze sau sa le ignore munca. Rapoartele si analizele lor n-au fost insa luate in seama, iar rezultatele acestei ignorante dovedite de factorii de conducere s-au vazut in vara anului 1940, cand Romaniei i-au fost impuse grave amputari teritoriale.

 

 

In perioada interbelica, desi avea un potential economic mult redus, Ungaria a reusit sa identifice si sa aloce resursele financiare necesare derularii unui spionaj total impotriva Romaniei, Yugoslaviei si Cehoslovaciei.

In cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o buna parte proveneau si din donatiile diasporei maghiare, care orientand aceste sume spre propaganda revizionista din strainatate, degreva in fapt statul maghiar de efortul de a mai sustine financiar aceasta importanta directie de actiune a serviciilor speciale maghiare.

In perioada interbelica, desi avea un potential economic mult redus, Ungaria a reusit sa identifice si sa aloce resursele financiare necesare derularii unui spionaj total impotriva Romaniei, Yugoslaviei si Cehoslovaciei.

In cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o buna parte proveneau si din donatiile diasporei maghiare, care orientand aceste sume spre propaganda revizionista din strainatate, degreva in fapt statul maghiar de efortul de a mai sustine financiar aceasta importanta directie de actiune a serviciilor speciale maghiare.

In 1920, regentul Horthy Miklos l-a insarcinat pe locotenent-colonelul Zsolt sa creeze Serviciul de Informatii Maghiar, organism ce avea atat sarcini informative, cat si contrainformative.

In primele sale luni de existenta, acest organism a fost atasat Marelui Oficiu de Cabinet, Horthy fiind deosebit de interesat de activitatea acestuia, de selectia cadrelor, precum si de elaborarea directiilor de actiune ale serviciului.

Ulterior, activitatea de culegere de informatii a fost extinsa, atributii in acest sens, dar clar delimitate, primind Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine. Chiar daca activitatea de culegere de informatii, dar si cea de contrainformatii a fost mult extinsa pe parcursul anilor, Zsolt – devenit intre timp general – a continuat sa fie persoana desemnata ca si coordonator unic.

Impreuna cu Horthy Miklos si cu un colectiv foarte restrans de ofiteri din structurile informative – parte dintre ei proveniti din fostul serviciu de informatii al defunctului Imperiu Austro-Ungar – Zsolt a elaborat un Memorandum ce creiona principalele directii de actiune ale Ungariei interbelice.

Ungaria era vital interesata in procurarea de informatii din statele fata de care avea pretentii teritoriale. Elaborarea Memorandum-ului s-a facut dupa o analiza profunda si atenta a realitatilor internationale, dar si a situatiei de fapt din statele vizate prin actiunile de informatii desfasurate.

Pe baza acestui Memorandum, ulterior au fost intocmite si planuri militare care vizau fie ocuparea prin forta a unor teritorii revendicate de Ungaria, fie specularea divergentelor existente la un moment dat intre unele state in scopul anexarii teritoriilor pe care Ungaria le revendica de la unul sau altul dintre acestea. Iata spre exemplu, directiile principale de actiune creionate in Memorandum-ul maghiar:

1 exploatarea divergentelor teritoriale existente intre Romania, pe de-o parte, URSS, Bulgaria si Yugoslavia, pe de alta parte, in scopul izolarii Romaniei;

2 intensificarea miscarii iredentiste din Transilvania, mai ales prin intermediul asociatiilor culturale si a preotilor maghiari de diferite confesiuni;

3 exploatarea contradictiilor dintre cehi si slovaci, cu sprijinul tacit al Poloniei;

4 sustinerea miscarilor iredentiste ale ungurilor din Slovacia, urmarindu-se conjugarea acestor miscari cu acelea ale germanilor din regiunea Muntilor Sudeti;

5 atragerea sustinerii unor Mari Puteri, precum Marea Britanie, SUA sau Franta, fata de pretentiile teritoriale ale Ungariei (spre exemplu, in schimbul atragerii „bunavointei” Frantei, acestui stat i s-a oferit controlul Cailor Ferate Maghiare si fabricile statului profilate pe constructia de masini).

Incepand cu anul 1926, selectia cadrelor de informatii maghiare s-a realizat in mod deosebit din randul absolventilor de studii universitare care cunosteau mai multe limbi straine, acordandu-se o atentie aparte pregatirii lor in centre de instruire bine conspirate, dar si perfectionarii, fidelizarii si stabilitatii acestora in cadrul sistemului de informatii care i-a selectat.

Unele dintre cele mai bine organizate centre de spionaj din Ungaria interbelica, erau la Szõlnõk, la Miskolcsz si la Szeged, ultimele doua fiind destinate culegerii de informatii din spatiul romanesc.

Din rapoartele informative ale Sectiei a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, a reiesit faptul ca mai existau si posturi independente de spionaj situate in diverse localitati de frontiera, si care aveau un mare grad de mobilitate ele putand fi oricand relocate.

Aceste posturi independente erau subordonate in mod direct centralei din Budapesta.

Impartit in 5 categorii – dupa studiile absolvite, capacitatile intelectuale si mediul profesional de provenienta – personalul selectat pentru munca de informatii de catre Ministerul Apararii, Ministerul de Interne si Ministerul Afacerilor Straine, era apoi pregatit in scoli (centre) speciale comune, ce apartineau Ministerului Apararii din Ungaria, dar asa-numitii „agentii speciali”, precum si consilierii de legatie, erau pregatiti in scoala superioara de spionaj a Marelui Oficiu de Cabinet, pe langa care mai functiona – dar separat de aceasta -, scoala de spionaj a prelatilor.

Cei mai buni absolventi, erau trecuti in categoria „marea agentura”, iar ceilalti dobandeau calitatea de „agenti calificati”, putand fi incadrati in munca de informatii imediat sau in viitorul apropiat.

Dincolo de anumite idei preconcepute, folosirea femeilor in munca de informatii, ar putea sa para la prima vedere, doar o intriga de roman ieftin. Trebuie spus insa ca la fel precum serviciile de spionaj sovietice, si cele similare maghiare au acordat o importanta deosebita folosirii femeilor in aceasta munca considerata – potrivit unui as al serviciilor de spionaj, colonelul german Walter Nicolai -, o „meserie numai pentru gentlemani”.

Uzand de farmecul personal si instruite sumar de catre agenti speciali sositi de la Budapesta, unele dintre etnicele maghiare din Transilvania care au acceptat sa lucreze pentru serviciile de informatii din Ungaria, aveau drept sarcina sa se angajeze ca bucatarese, menajere, guvernante etc. in familii romane de magistrati, politicieni, militari de cariera, functionari superiori, din Bucuresti, dar si din alte orase ale Romaniei, cu scopul de a obtine informatii de orice natura.

Daca procurarea de informatii, apoi sinteza si analiza acestora erau principalele preocupari ale serviciilor de informatii maghiare, folosirea teroristilor reprezenta o etapa superioara in realizarea in practica a unor planuri mult mai elaborate si mai vaste.

 

 

Trage! Foc! Forta maghiara, saptamanal ilustrat de propaganda

condus de Nyiro Jozsef

 

Potrivit unui raport-sinteza, elaborat in 1939 de catre lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, peste 80% din teroristii care urmau sa actioneze pe teritoriul statului roman – in numar de circa 400 in 1939 si care se gaseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului roman – erau pregatiti de armata maghiara.

Ei fusesera instruiti anterior in Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, in grupuri de cate 5 persoane.

Preluati apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregatiti informativ, prin scurte instructaje, in cazarma Hadik.

La final, intr-o unitate pirotehnica situata in cartierul Budafok, teroristii maghiari erau instruiti in folosirea materialelor explozive.

Potrivit unui raport-sinteza, elaborat in 1939 de catre lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a din Marele Stat Major al armatei romane, peste 80% din teroristii care urmau sa actioneze pe teritoriul statului roman – in numar de circa 400 in 1939 si care se gaseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului roman – erau pregatiti de armata maghiara.

Ei fusesera instruiti anterior in Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, in grupuri de cate 5 persoane. Preluati apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregatiti informativ, prin scurte instructaje, in cazarma Hadik.

La final, intr-o unitate pirotehnica situata in cartierul Budafok, teroristii maghiari erau instruiti in folosirea materialelor explozive.

„…Ungaria si Bulgaria, sprijinite de Germania, vor revendica teritorii din Romania (…), iar 400 de teroristi unguri au fost trimisi in tara noastra pentru a fi pregatiti sa inceapa actiuni de minare…”

(Fragment dintr-un amplu raport informativ adresat Marelui Stat Major al armatei romane, de catre lt. col. Gh. Petrescu, ofiter de informatii in Sectia a II-a, dupa o vizita de informare facuta de acesta in perioada 9-18 martie 1939, in Polonia, Cehoslovacia, Anglia si Franta unde a purtat discutii cu omologii sai din serviciile de informatii ale tarilor respective).

 

Surse : http://foaienationala.ro/revizionismul-maghiar; htmlhttp://foaienationala.ro/revizionismul-maghiar-ii-3.html;  Centrul European de Studii Covasna – Harghita: Nyiro Jozsef – vinovat de propagandă de război fascist şi de antisemitism 

Publicitate