CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Au fost în conjunctura anului 1940 cedările teritoriale către Uniunea Sovietică, Ungaria și Bulgaria, singura soluție pentru România ?

De ce a fost cedată Basarabia în 1940?

Pentru simplul motiv că nu a existat nici o altă soluție. România era înconjurată de vecini care îi contestau granițele: Uniunea Sovietică revendica Basarabia, Bulgaria cerea Dobrogea, Ungaria vroia Transilvania.

Doar Serbia nu cerea nimic (cel puțin pe față).

Pentru toți oamenii întregi la cap, era limpede că România nu putea lupta pe trei fronturi în același timp, constată istoricul și jurnalistul George damian pe blogul https://historice.ro.

În perioada interbelică soluția găsită a fost diplomația: participarea intensă la lucrările Ligii Națiunilor (precursoarea ONU, însă mult mai slabă), o serie de tratate și alianțe regionale cu statele prietene (Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia).

Toate astea se petreceau sub patronajul Franței (o țară care mai avea doar renumele de mare putere, în realitate era extrem de slabă) și Marea Britanie (intrată într-o fază de retragere din problemele Europei). Statele Unite priveau cu mirare la nebunia europenilor.

29 septembrie 1938. Munchen. Foto: Înaintea semnării de către premierul britanic Neville Chamberlain, premierul francez Edouard Daladier și regimurile fasciste din Germania și din Italia reprezentate de Fuhrerul Germaniei Adolf Hitler și Ducele Italiei Benito Mussolini, a Acordului prin care Cehoslovacia era silită să cedeze în favoarea Germaniei regiunile locuite de germani. În imagine (de la stânga la dreapta) Chamberlain, Daladier, Hitler și Mussolini.

Din acel moment a devenit clar că nu mai există în realitate nici un fel de garanții pentru granițele României. Franța și Marea Britanie cedaseră în fața Germaniei lui Hitler.

Mai ales după 15 martie 1939, când la nici șase luni de când spunea că nu mai are nici un fel de pretenții Hitler, invada restul Cehoslovaciei și o transforma în protectorat german.

În câteva luni de zile România a rămas fără nici un fel de garanții internaționale. Oricine putea cere orice, depindea doar de armata care era în spatele cererii.

Ungurii, bulgarii și sovieticii au început să se agite, iar diplomația română s-a orientat în timp record spre Germania – dar degeaba.

La Statul Major al armatei române existau planuri pentru diverse ipoteze de război, dar un lucru era clar: nu se putea rezista mai mult de câteva săptămâni în fața unui atac concomitent asupra României dinspre Ungaria, Bulgaria și Uniunea Sovietică. La toate acestea adăugați lipsa de armament, care era asigurat mai puțin de jumătate din necesarul armatei.

Singura ipoteză favorabilă era rezistența în fața unei invazii sovietice cu două condiții: neutralitatea Bulgariei și Ungariei plus garanții de sprijin material din partea Marii Britanii și Franței cu perspectiva intervenției lor militare într-o perioadă cât mai scurtă.

În plus mai exista tratatul de neagresiune dintre Hitler și Stalin (Pactul Ribbentrop-Molotov, încheiat la 23 august 1939 – foto sus -), deci era exclus orice sprijin german pentru România, ca și experiența polonezilor care s-au bătut cu nemții în septembrie 1939 sperând că vor rezista până la o intervenție franco-britanică (care nu s-a produs, dar pe lângă asta, au fost atacați din spate de sovietici).

În aceste condiții singura decizie rațională era cedarea Basarabiei, cu speranța recuperării ei în viitor (destul de nebuloasă!).

De multe ori apare exemplul Finlandei care nu a cedat în fața sovieticilor și s-au bătut cu ei din 30 noiembrie 1939 până pe 13 martie 1940.

Doar că sunt câteva diferențe între cele două cazuri: Finlanda nu era vecină cu Ungaria și Bulgaria care abia așteptau să atace, terenul pe care s-au bătut finlandezii și lungimea liniei frontului au fost extrem de diferite față de condițiile din România.

De altfel, s-a văzut în 1944 că românii (chiar cu sprijin german!) nu au putut rezista în fața unui atac sovietic.

Și în cazul Finlandei se mai uită ceva: chiar dacă s-au bătut cu sovieticii, la sfârșitul acestui război au cedat 11% din teritoriu, iar sovieticii au obținut mai mult decât ceruseră inițial.

Rămânea ipoteza războiului pentru onoare sau a războiului total. Doar că în afara figurilor retorice nu există așa ceva.

Nu există conducători care să ceară popoarelor să moară fără speranță și să fie urmați – nici Hitler nu a reușit asta, nici împăratul Japoniei. Sinuciderea colectivă nu a fost niciodată o soluție.

20/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A favorizat Acordul încheiat cu Hitler la Munchen în 1938 pacea promisă de Chamberlain ?

Istoria așa cum nu v-o povestește nimeni.

La 30 septembrie 1938 primul ministru britanic Neville Chamberlain declara după pactul încheiat la Munchen în 1938 cu Hitler, „pacea din timpurile noastre”.

Zile după zile, teama de un nou război acoperise Londra ca o ceață. Trecuse doar o generație de la ororile din Primul Război Mondial, război care provocase pierderea a aproape un milion de vieți din rândurile poporul său, Marea Britanie era din nou la un pas de conflict armat cu Germania.

Hitler, care a anexat Austria la începutul anului, jurase să invadeze Cehoslovacia la 1 octombrie 1938, pentru a ocupa regiunea sudetă, locuită majoritar de o populație de limbă germană, acesta fiind un nou pas spre crearea unei „Germanii mai mari” care ar fi putut declanșa o altă conflagrație mondială între mari puteri europene.

Norii de război s-au adunat peste capitala britanică pe măsură ce treceau orele până la termenul scadent. În timp ce Chamberlain a mobilizat Marina Regală, londonezii, inclusiv soția primului ministru, s-au rugat în genunchi, aplecați la pământ, în interiorul Abației Westminster.

Muncitorii au acoperit ferestrele birourilor guvernamentale cu saci de nisip și au instalat sirenele în secțiile de poliție pentru a avertiza că se apropie bombardierele inamice.

La lumina torțelor, au fost săpate în parcurile orașului kilometri de tranșee pentru a fi folosite ca adăposturi antiaeriene. Londonezii au început un exod masiv plecând din capitală., în timp ce sute de mii de oameni care plănuiau să rămână în oraș au stat răbdători la rând, pentru a primi măștile de gaz și manualele despre atacurile aeriene puse la dispoziție de guvern.

Oficialii Grădinii Zoologice din Londra au conceput chiar planuri să împuște animalele sălbatice, în cazul în care bombele le-ar fi deschis cuștile și le-ar fi eliberat.

Cu doar două zile înainte de termenul limită, Hitler a fost de acord să se întâlnească la München cu Chamberlain, cu liderul italian Benito Mussolini și cu premierul francez Edouard Daladier pentru a discuta o rezoluție diplomatică a crizei.

Cei patru lideri, fără nicio contribuție din partea Cehoslovaciei la negociere, au fost de acord să cedeze Sudetul lui Hitler. Chamberlain a elaborat, de asemenea, separat un pact de neagresiune între Marea Britanie și Germania, semnat de Hitler.

Când știrile despre acordul diplomatic au ajuns în capitala britanică, în mod normal, statul britanic a răspuns ca un condamnat la moarte, căruia i s-a acordat o amânare a execuției în ultimul moment.

Jubilarea și sentimentele de ușurare s-au revărsat peste Londra într-o sărbătoare care nu se mai văzuse de la armistițiul care a redus la tăcere armele primului război mondial.

Într-o seară ploioasă de toamnă, mii de oameni au așteptat întoarcerea prim-ministrului la Aerodromul Heston din Londra. Chamberlain, acesta a pășit pista aeroportului fluturând pactul de neagresiune care fusese încheiat de el și de Hitler cu doar câteva ore înainte. Primul ministru a citit națiunii scurta înțelegere care reafirma „dorința celor două popoare ale noastre de a nu mai intra în război unul cu altul”.

Convocat la Palatul Buckingham pentru a prezenta un raport de primă mână, regelui George al VI-lea, Chamberlain a fost ovaționat de miile de oameni aflați pe traseul de la aeroport. În timp ce ploaia se revărsa, mii de oameni au ocupat piața din fața reședinței regale, iar uralele frenetice i-au adus pe regele și regina împreună cu Chamberlain și soția sa pe balconul palatului. .

După audiența la rege, Chamberlain s-a întors la reședința sa oficială de pe strada Downing nr. 10. Acolo, o mulțime de oameni jubilantă a strigat „Bătrâne Neville!” și a cântat „For He’s a Jolly Good Fellow”.

De la o fereastră de la etajul al doilea, Chamberlain s-a adresat mulțimii și a invocat faimoasa declarație a prim-ministrului Benjamin Disraeli la întoarcerea acasă de la Congresul de la Berlin din 1878:

Buni prieteni, aceasta este a doua oară în istoria noastră când ne-am întors din Germania în Downing Street cu pace și cu onoare. Cred că aceasta este pacea din timpurile noatre.”

Apoi a adăugat: „Acum vă recomand să vă duceți acasă și să dormiți liniștiți în paturile voastre”. În timp ce Marea Britanie dormea, armata germană a pătruns în Cehoslovacia într-o „cucerire pașnică” a Sudetului. Bombardierele germane nu au urlat peste Londra în acea noapte, dar vor veni peste numai un an și ceva.

În martie 1939, Hitler va anexa restul Cehoslovaciei și, la 1 septembrie 1939, la două zile după ce naziștii au trecut în Polonia, primul-ministrul a vorbit din nou cu națiunea, dar de această dată pentru a solicita solemn o declarație de război britanică împotriva Germaniei și lansarea celui de-al doilea război mondial.

Opt luni mai târziu, Chamberlain a fost obligat să demisioneze și a fost înlocuit de Winston Churchill. Câteva luni mai târziu a murit.

În timp ce Pactul de la Munchen va deveni sinonim cu „relaxarea”, unii istorici cred că, din moment ce forțele aeriene germane și italiene erau de două ori mai puternice decât puterea aeriană combinată britanică și franceză în septembrie 1938, acordul lui Chamberlain a dat armatei britanice timp prețios pentru a-și consolida apărarea pentru a-l învinge pe Hitler.

Dar dincolo de considerente politice și militare, nimeni din Londra și din Marea Britanie nu voia un război, la doar douăzeci de ani de când părinții și frații lor muriseră într-un război catastrofal.

Ar fi putut Chamberlain să nu semneze un acord de pace?

14/04/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: