CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

VIDEO: CELE MAI CARAGHIOASE ACCIDENTE. Fail, bloopers and funny accidents

25/11/2011 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO SI GALERIE FOTO: POARTA IADULUI ESTE IN TURKMENISTAN

Craterul  Darvaza sau „Poarta iadului”  are  60 metri lăţime, peste 20 de metri adancime, si se aflain inima desertului fierbinte  Karakum in Turkmenistan Ea nu este de origine naturală,  este  rezultatul unui accident sovietic  care a avut loc în 1971, in timpul prospectiunilor  pentru descoperirea unor zacaminte de gaze naturale.

Zona Darvaza (de asemenea cunoscuta si ca  ca Derweze), este bogată în gaze naturale, iar forajele efectuate  în 1971 de sovietici, au strapuns  accidental o cavernă subterană  cu zacaminte masive de gaze naturale. Pentru a preveni raspandirea  gazului  toxic în atmosferă, geologii au decis să-i dea foc.
Ei au sperat ca incendiul va  dura doar cateva  zile, dar după cum se vede, cantitatea de gaze care erupe din crater este enorma, astfel ca  arderea  continua de atunci si pana astazi.

door-to-hell5

In noptile intunecoase, strălucirea acestei  gauri  arzande  poate fi văzută de la kilometri distanţă, iar mirosul de sulf rezultat din  ardere poate fi simtit de la  distanta.

 Perhaps the most accurate, living representation of hell we've ever seen, flames lick up, fueled by escaping natural gas at the Darvaza gas crater. We spent a remarkably peaceful night camping at the crater's edge.

door-to-hell6

door-to-hell7

door-to-hell3

door-to-hell4

door-to-hell8

door-to-hell9

door-to-hell1

Sursa; Amusing Planet.com

Publicitate

10/06/2011 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Accidente cu efecte uimitoare asupra creierului

Trezit din comă, s-a ales cu accent străin

Scotianul Tom Paterson s-a trezit din comă după 6 săptămâni, constatând că vorbeşte cu accent străin, deşi el nu şi-a părăsit niciodată orăşelul de baştină, Largs.”Acum, toţi cred că sunt Tomasz din Polonia”, glumeşte scoţianul, povestind amuzat că i s-au atribuit, pe rând, şi pronunţii de tip portughez, spaniol, francez, chiar şi israelit.”Iar cele mai comune accente pe care le folosesc involuntar sunt cele din Belgia, Norvegia şi Germania”, a declarat Paterson, citat de EveningTimes. Dr. Nick Miller, profesor la Universitatea Newcastle, presupune că, în afara centrilor vorbirii, de suferit a avut coordonarea dintre diferite grupe de muşchi, cum sunt cei ai buzelor şi limbii şi corzile vocale.  Chiar dacă extrem de rare – sunt cunoscute doar vreo 60 din 1941 până astăzi, în întreaga lume- astfel de cazuri au mai fost întâlnite. Prima oară s-a vorbit despre acest sindrom în 1907, neurologul francez Pierre Marie fiind “părintele” lui. Mai apoi, în 1941, presa a relatat despre o tânără din Norvegia, Astrid L., rănită într-un bombardament, care s-a trezit vorbind cu accent nemţesc, ceea ce i-a atras stigmatizarea din partea comunităţii locale. În 1999, americanca Judi Roberts, născută şi crescută în statul Indiana, a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce, revenindu-şi în urma unui atac cerebral, la 57 de ani, a început să pronunţe cuvintele cu cel mai pur accent englezesc, deşi n-a călcat niciodată în Marea Britanie. În 2006, a fost rândul sexagenarei Linda Walker, din Newcastle, să treacă printr-un accident vascular cerebral, la capătul căruia s-a ales cu un accent interpretat de interlocutori când drept…jamaican, când ca fiind franco-canadian, italian sau slovac! 

 Şi-a uitat busc limba maternă

Mai ciudate decât exemplele menţionate s–au dovedit poveştile altor oameni trecuţi prin diverse momente de cumpănă. Chris Gregory, în vârstă de 30 de ani, născut şi crescut în Yorkshire, Marea Britanie, s-a trezit după o operaţie pe creier vorbind cu accent irlandez. Asta deşi, potrivit Daily Mail, n-a călătorit niciodată în ţara patronată de Sf. Patrick. Uimitor este faptul că, a doua zi, bărbatul, care nu-şi aminteşte nimic din primele ore de după trezirea din anestezie, şi-a redobândit vechiul accent. La rândul său, Cindy Lou Romberg, din Port Angeles, Washington, a început să vorbească engleza maternă cu accent rusesc, după o torsiune bruscă a gâtului, suferită în timpul unei şedinţe de masaj. E drept că femeia se lovise serios la cap, dar în urmă cu 17 ani! Şocată de schimbare, Romberg s-a dus glonţ la spital, dar investigaţiile au arătat că nu se punea problema unei noi vătămări a creierului. Şi totuşi, nimeni n-a putut explica modificarea de pronunţie intervenită, ba chiar şi greşelile de gramatică engleză tipice vorbitorilor ruşi, pe care le făcea femeia. Cazul ei a constituit de altfel şi subiectul unui documentar difuzat în octombrie 2008 de canalul tv Discovery.

 Cehul vorbea fluent engleza, după accident

Motociclistul ceh Matej Kus a trecut însă printr-un episod absolut straniu, pe care medicii nici azi n-au reuşit să-l explice. Se întâmpla în septembrie 2007, pe când sportivul avea doar 18 ani. Participând la o cursă de viteză la Glasgow, Kus a suferit un accident serios, fiind chemată imediat ambulanţa să-l transporte la spital. Rănitul a rămas însă conştient şi, spre stupoarea coechipierilor, dar şi a paramedicilor, a început să vorbească fluent engleza, chiar cu accent perfect, deşi nu păruse să aibă anterior această abilitate. Apropiaţii lui aveau să povestească presei că Matej avea cel mult cunoştinţe elementare de engleză!

Peter Waite, promoterul echipei lui Kus, The Berwick Bandits, a declarat pentru Daily Mail: „Nu-mi venea să-mi cred urechilor ascultându-l. Era un accent englezesc 100%, nu vreun dialect sau altceva”. Interesant este şi faptul că rănitul urcat în ambulanţă habar n-avea cum se numeşte şi nici măcar că era ceh! După o zi de spitalizare, revenit în ţara natală, motociclistul nu şi-a amintit nimic din toată păţania şi, fireşte, şi-a pierdut şi conexiunea cu limba lui Shakespeare, la fel de brusc cum a dobândit-o.”E incredibil cum am reuşit să vorbesc engleza fluent şi cu accent britanic”, a declarat el, prin translator, cotidianului Daily Mail. Tânărul şi-a exprimat însă speranţa că, apucându-se serios de învăţat, va ajunge din nou dacă nu la nivelul unui vorbitor nativ, măcar la cel de avansat.”Pesemne că există o grămadă de cunoştinţe de engleză în subconştientul meu şi sper să fiu capabil să le scot de acolo rapid”, a adăugat sportivul. 

 A devenit artist de geniu peste noapte

Tot un accident i-a schimbat radical viaţa şi lui Tommy McHugh, fost constructor şi delincvent, care a suferit, în 2001, un atac cerebral (două vase de sânge i s-au spart în regiunea mielencefală – zona dorsală a creierului). După ce şi-a revenit, medicii l-au diagnosticat cu “sindromul creativităţii bruşte”, deoarece sexagenarul nu se mai opreşte din pictat, sculptat, scris şi desenat. Terminând rapid de decorat pereţii şi chiar tavanul propriei locuinţe, proaspătul artist a primit luna trecută permisiunea de a-şi manifesta talentul într-o galerie, cu condiţia să achite factura de electricitate. Neurologii, între care şi dr. Mark Lythgoe, pun brusca lui înclinaţie creativă pe seama schimbărilor intervenite în lobii temporali, responsabili cu înţelegerea sensurilor. Ei presupun că aceste schimbări au crescut afluxul de idei, transformându-l pe McHugh într-un “pictor/sculptor/poet compulsiv”.”Înainte, eram un om priceput la toate. Puteam repara orice, dar nu am pictat niciodată şi nici nu am scris poezie”, a declarat McHugh pentru Daily Mail. Neurologul Alice Flaherty, de la Universitatea Harvard, îi compară cazul cu cel al celebrului Van Gogh, care a suferit şi el de epilepsie a lobului temporal.

 

Sursa: http://www.independent-al.ro/mistere/uimitoarele-puteri-ale-creierului-vatamat.html

01/04/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: