CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Druc: Rușii să decidă mai intâi care este spatiul lor geografic 

 

 

 

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi pe  https://elldor.info/ rusii-sa-decida-mai-intai-care-este-spatiul-lor-geografic 

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Putin, „Ţarul cel Alb”, urmaşul lui Ginghis Han

Modelul Eurasia, la care visează Vladimir Putin  are şanse? El vine cu un model de construcţie, care nu e nou, dar l-a introdus în programul electoral. Baza naţiunii ruse nu ar fi de natură etnică, ci de natură spirituală rusă.

Adică, etnii diferite au constituit o naţiune timp de o mie de ani în jurul unei singure spiritualităţii, cea rusă. Şi aşa să rămână!

Foto: Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

 

– Care spiritualitate rusă? Să impui limba rusă în fostele colonii şi mai ce? Să impui religia pravoslavnică tuturor? Putin nu vorbeşte de religie, doar se afişează cu patriarhul. Se alege praful şi de acest model.

– Ruşii fac marşuri la ei la Moscova sau la Sankt-Petersburg, unde scandează numele zeului Perun al slavilor vechi, dar discută şi despre religia ortodoxă. Este un melanj straniu, care denotă porniri contradictorii şi paradoxale, o derută spirituală totală. Ce se întâmplă de fapt cu pretinsul naţionalism rus?

– Proiectul pravoslavnic vine în contradicţie cu actuala stare de spirit a societăţii ruse. Acum din Rusia pleacă, de bună voie, mai mulţi decât după puciul bolşevic din 1917. Au şcoli şi biserici în ţările pe unde se aşează.

Dar Kremlinul mai încearcă la Chişinău şi la Kiev să facă autonomii, să impună rusa ca a doua limbă de stat.
Ruşii să decidă mai întâi care este spaţiul lor geografic, pentru care să obţină un „certificat de proprietate”, recunoscut de toate naţiunile din Federaţia Rusă şi din fostul Imperiu Sovietic.

Altfel nu vor putea depăşi deruta spirituală, iar proiectele de acest gen vor eşua.
Mai vor ruşii Ţările Baltice sau Caucazul? Mai vor ei Asia Centrală? Vor ei ca Transnistria să fie a lor? Atunci vine colapsul.
Dar nu cred că ruşii adevăraţi asta îşi doresc. Dacă mata vrei să faci România în Spania, în Italia, când „munţii noştri” rămân pustii, eşti pierdut.

Pe ruşi îi atrage cel mai mult Coasta de Azur a Franţei. Pentru unii e prea scump şi merg spre Spania şi Portugalia.

Aleg zone rezidenţiale închise, securizate, la mare, câmpuri de golf, la căldură şi, obligatoriu, pe litoral, fiindcă nu mai vor iarnă rusească. Sunt ermetici, evită să aibă contacte cu diaspora rusă.

Nu-i interesează nici conaţionalii lor aflaţi cu diverse ocazii prin vestul Europei. Sunt tineri foarte prosperi, mulţi activează în exploatările petroliere, dar care „s-au cam săturat de Rusia”. E chiar vorba lor. Doresc şi un sistem de învăţământ eficient pentru copiii lor. Este o dovadă că din Rusia continuă să fugă capitalul, inclusiv cel uman.

– Nu e semnul unui dezastru spiritual?

– Nu ştiu… Recent, la Barcelona, a avut loc o întâlnire ruso-spaniolă. Experţii celor mai mari companii imobiliare din Rusia au venit să-i lumineze pe experţii spanioli: ce oferte preferă ruşii, spre deosebire de ceilalţi cumpărători de proprietăţi imobiliare.

În Valencia, Alicante, ruşii ocupă locul întâi la cumpărări de case. Ei nu caută locuinţe luxoase, că au suficiente în Rusia. Ei vor un alt mod de viaţă.

„Eu nu sunt nici rusofob, nici rusofil”

– Globalizarea ar putea genera un rău decisiv şi pentru naţiunea rusă?

– Globalizarea, pe care o tot invoci mata, este nocivă în primul rând pentru Rusia. Într-o Uniune Eurasiatică, ruşii nu pot rezista. Cum vor integra (asimila) Ucraina Apuseană, cu vreo douăzeci de milioane de greco-catolici, fascinaţi şi de idealul lui Stefan Bandera? Sau Tatarstanul, care vrea să introducă alfabetul latin, iar tineretul a declarat: „2013 – Anul hanului Batîi!”.

Kazahii demonstrează că Ginghis-han, cel mai mare cuceritor al lumii, a fost kazah şi nu de altă etnie. Definitivează şi ei un proiect de trecere la scrierea latină.
În competiţia demografică cu musulmanii, care nu vor Lacul Lebedelor şi nici opera lui Berdeaev, pravoslavnicii nu au nicio şansă.

Mortalitatea la ruşi e galopantă şi depăşeşte rata natalităţii. Vedeţi statistica: tinerele rusoaice răspund apelului lansat de Putin – „Să facem copii!” Dar se mărită pe un capăt cu străini. Majoritatea islamici, din Federaţia Rusă. Şi devin mame eroine cu zece copii. Insă, când mama e rusoaică, iar tata tătar, caucazian sau german, copilul nu va mai fi rus.

Nu au reuşit internaţionaliştii sovietici să impună bolşevismul cu mitraliera, cum vor naţionaliştii ruşi să impună ortodoxia?
Eu nu sunt nici rusofob, nici rusofil. Aş dori şi chiar aş putea contribui modest la consolidarea unor relaţii interstatale adecvate intre România mea şi Rusia. Dar e necesar să înţeleg mai întâi: ce vrea clasa politică de la Bucureşti de la clasa politică de la Moscova? Sunt gata cumva românii „să întoarcă armele”?

Că prea deşănţat se agită unii pe la Bucureşti cu „noua politică rusă”.

– Bântuie nişte speculaţii de vreo 20 de ani: Rusia ne-ar da gaze ieftine, Rusia abia aşteaptă să cumpere de la noi şi ceea ce noi nu mai producem dacă…

– N-are urdă mătuşa! Rusia a obţinut tot ce a dorit de la România: a luat o rafinărie la Ploieşti, metalurgia, ţevile, aluminiul şi multe altele prin intermediul occidentalilor.
Ar mai trebui şi sistemul de transport al gazelor. România nu mai produce încălţăminte, vagoane, mobilă ca să exporte garantat şi planificat în Rusia.

Cu banii de care dispun, ruşilor li se aduc acasă toate bunătăţile lumii. Nu mai sunt la cheremul fraţilor din lagărul socialist.
Mie îmi pare curios modelul promovat de revista „Peremenî”, unde elita foştilor ofiţeri de informaţii din GRU lansează alternativa „Hoarda de Aur”. Renaşterea modelului politic, spiritual al lui Ginghis Han.

Ei demonstrează că perioada cea mai frumoasă din istoria lor nu a reprezentat-o victoria creştinismului în Rusia, ci tocmai cei peste 300 de ani cât au trăit în Hoarda de Aur. Nu întâmplător s-a numit „de aur”.

Nu averea era esenţială, ca în capitalism, ci devotamentul, meritocraţia. Să serveşti patria cu toată credinţa. Un asemenea model vine în contradicţie cu religia ortodoxă.

– Este Vladimir Putin „Ţarul cel Alb, urmaşul lui Ginghis Han”, aşa cum cred ei? Nu cumva acest lucru denotă aceeaşi derivă spirituală totală, fiindcă ruşii nu au un model propriu? Pot ei să propună, nu să impună un model constructiv lumii contemporane?

– Cu toată erupţia intelectuală rusă, ei încă nu au un model propriu. Lumea eurasiatică nu este un proiect rusesc şi nu poate fi construită în jurul unui pivot rusesc. Rusia poate contribui aici doar cu spaţiul ei geografic.

Toate atuurile economice le are China, acolo este cea mai mare productivitate a muncii. Putin a crezut că va face o ţară fericită ca Emiratele cu petrodolari. Nu merge. Banii fug.

27/05/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mircea Druc vorbește despre supravieţuirea naţională în era globalizării

 

 

 

Tendințe și perspective ale globalizării și apartenența statelor ...

 

Românii, la fel ca toţi europenii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toţi, chiar dacă nu toţi ne îngăduim timpul să conştientizăm acest dezastru.
Antiselecţia este în curs şi provoacă efecte de lungă durată. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru a face faţă experimentelor servite de campionii globalizării.
Nu toţi europenii vor să devină „sat mondial” şi se pregătesc să riposteze. Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles:

„Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Rurale din ţara vecină.

Ungurii îşi conservă spaţiul panonic, cucerit târziu, în timp ce noi ne înstrăinăm pământurile. Şi e doar un aspect.
Am căutat un om care să-mi explice acest fenomen. Mi-am amintit ceea ce a spus istoricul Florin Constantiniu: dacă ar fi să intre vreodată în vreun partid politic, ar merge numai alături de Mircea Druc…

 

 

Mircea Druc

 

 

 

 

 

 

 

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi 

Ungurii preferă modelul turanic

– Exact în această perioadă de diluţie mondială a statului naţional în special, la care ţin în primul rând, pentru că statul naţional este de departe verificat în timp şi este cea mai rezistentă formă de organizare politică, administrativă, regeneratoare a societăţii umane, încep să apară manifestări, tendinţe care vor să justifice şi să revendice origini îndepărtate şi cuprinzătoare pentru anumite etnii.

Nişte modele de supravieţuire. Ungurii se dezic de sorgintea lor fino-ugrică şi pretind că ar fi de origine turanică, turcică. Ruşii vor să-şi salveze imperiul în jurul etnosului cultural rusesc, indiferent de naţiunile componente.

Vor reuşi aceste modele să devină alternative salvatoare pentru aceste naţiuni?

– Ungurii sunt creativi, au o perspicacitate a lor. I-a adus de dincolo de munţii Urali, în Europa, ciclonul istoric numit „marea migraţie a popoarelor”. Cu o mie de ani urmă, au luat o decizie crucială pentru propriul destin.

Au ales, prin Ştefan cel Sfânt, să treacă la catolicism. Şi-au renegat „fiinţa ancestrală”, dar au intrat în civilizaţia europeană şi Ungaria a ajuns imperiu dualist. Ceva asemănător s-a întâmplat cu khazarii de pe Volga. Aveau o dilemă: să adopte ori islamul, ori creştinismul. Au preferat mozaismul.

La fel şi slavii – au decis să treacă la creştinism prin intermediul grecilor. Dacă slavii adoptau islamul sau budismul, prin cneazul Vladimir, ar fi fost extrem de interesant. Dar dacă adoptau mozaismul? Era o altă istorie. Au optat pentru varianta bizantină a creştinismului şi astăzi evaluează cu ce s-au ales.

– Pe ce mai pot miza acum ungurii?

– Ungurii au mizat pe destrămarea Uniunii Sovietice. Au mizat pe triumful Uniunii Europene. Erau siguri că, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, România va fi dezmembrată şi ea. Nici nu se îndoiau de acest epilog.

Erau siguri că, în 1994, Ucraina se va destrăma. Iar Galiţia şi Transilvania vor intra, împreună cu Ungaria, în NATO şi Uniunea Europeană. Nu era anexarea clasică, dar ar fi fost mulţumiţi.
Până la urmă, cei mai dezamăgiţi din toată această tevatură au ieşit tot ei, ungurii. Şi în spatele acestui front, a apărut Ucraina. Dacă intră Ucraina în NATO şi în Uniunea Europeană, România şi Ungaria ajung a cincea roată la căruţă.

Ungurii nu merg în Anglia să lucreze ca instalatori, dar se duc polonezii, lituanienii, românii. Şi nu mai ştiu ce să facă. Uniunea Sovietică prelua producţia fermelor din Ungaria.

Acum e mai greu, Rusia are orice. Ideea fino-ugrică era frumoasă, dar pare mai atractivă originea turcică.

La un calcul aritmetic, nu dă bine originea fino-ugrică pentru unguri. Sunt prea puţini. Estonienii – circa două milioane, mai sunt 4 milioane de finlandezi, komi-permiacii, mariiţii. Şi aici se termină cu fino-ugricii. Vreo 10 milioane. Dar lumea turanică e altceva! Turcia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan.

Preşedintele Ungariei a declarat: partenerul nostru strategic este Uzbekistanul. Kazahstanul pretinde şi el să conducă lumea turcică, deşi ruşii fac tot posibilul să stârnească revolta uigurilor din sud, dar şi din China. Aşa ar împuşca doi iepuri.

Codul genetic al unei naţiuni – spaţiul, limba şi dorinţa de libertate

Mircea-Druc-despre-codul-genetic-al-unei-natiuniComportamentul ungar este un factor benefic pentru ascensiunea unei naţiuni. Au acceptat catolicismul şi s-au adaptat la realităţile Europei pentru a conduce.

Românii pretind că ar fi urmaşii Romei, că fac parte din constelaţia latină europeană, alături de ţările surori Franţa, Italia, Spania, Portugalia.

Dar nu au prestigiul ungurilor în Europa, rămânând mai aproape de Grecia ortodoxă.

– Şi atunci specificul naţional trebuie căutat dincolo de religie?

– Nu are nimic comun religia cu „specificul naţional”. Religiile, la fel ca doctrinele internaţionaliste, sunt în detrimentul naţiunilor. Fiecare religie doreşte să devină universală.

– Şi atunci ce defineşte o naţiune?

– Spaţiul moştenit este esenţial, decisiv pentru o naţiune. Patria mea înseamnă: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, Nistrul şi Tisa. Dacă ai înscris în codul genetic această realitate, eşti român autentic. Este ca la regnul vegetal, ca la regnul animal.

Pământ, apă şi câmp magnetic. Limba. În secolul al XIX-lea, se făceau studii de lingvistică, de etnopsihologie pentru a încadra naţiunile. Apoi fondul genetic.

Cercetările genetice arată că turanicii reprezintă doar 2-3% din zestrea genetică a ungurilor. Evreii fac studii genetice în toate satele de munte din Spania şi din Portugalia pentru a dovedi că mulţi au fost obligaţi să se creştineze. Prin urmare, naţiunea este definită de factorul spaţiu, factorul lingvistic şi de factorul genetic. Spiritualitatea este un produs al educaţiei. Oamenii vii produc spiritualitatea, nu invers.
Astăzi, noua mişcare legionară nu are şanse să se refacă tocmai din cauza ascensiunii procesului de secularizare.

La rândul lor, ruşii susţin că preoţii lor sunt mai răi ca agenţii KGB de pe timpul lui Stalin. Grecii pretind că ar fi cei mai buni ortodocşi, dar dau cu piciorul în statul lor naţional. Nimeni nu plăteşte impozite, nimeni nu munceşte, dar să vină salvarea! Iranienii sunt musulmani, dar ca naţiune nu au nicio legătură cu arabii.

La fel, polonezii catolici faţă de italieni. Nu faci o naţiune puternică doar cu ajutorul moaştelor. Trebuie dezvoltată creativitatea oamenilor care formează o naţiune.

– Apar gânditori care susţin că Rusia va avea din nou un rol decisiv în lumea contemporană prin intermediul religiei pravoslavnice. Ei cred că Rusia ar putea să redevină a treia Romă, cu toate că lumea contemporană a ajuns, în felul ei, la a patra Romă, laică – America. Barack Obama a depus jurământul la… Capitoliu! Mai este posibil un asemenea model religios într-o lume tot mai secularizată?

– Este o speranţă atât de naivă a unui segment mic de intelectuali ruşi, încât te cuprinde o tristeţe iremediabilă. Ideea celei de-a Treia Rome e veche, de pe timpul Imperiului ţarist şi nu are nicio şansă.

Aşa cum lumea comunistă a fost un mit şi nu a rămas nimic din ea. Aşa au crezut unii că după căderea Uniunii Sovietice, vor reface fenomenul „Kazacestvo”. Se îmbrăcau cu recuzite căzăceşti teatrale, ca pe timpul ţarilor. Mulţi au venit să lupte în Transnistria, în 1992, contra „fasciştilor români”.

Nişte hachiţe de care nu s-a ales nimic. Apropo! Şi intelectualii români vin cu modele de guvernare, care să salveze România. Unele chiar constructive, substanţiale. Dar clasa politică nu-i bagă în seamă.

– Toate modelele spirituale s-au epuizat şi, după 2000 de ani, trecând prin dezastrul comunist, creştinismul s-a regenerat. Sigur, nu la aceeaşi dimensiune la care era. De ce religia nu ar fi un model de salvare?

– Japonezii nu s-au regenerat doar prin shintoism. Aţi văzut cum s-au comportat după explozia de la Fukushima? Stăteau la coadă ca să ia o sticlă de apă, fără să zică nimic. Noi ne îmbrâncim şi pentr-o sticlă de agheasmă, sau ca să ajungem înaintea celorlalţi să atingem moaştele binefăcătoare. Numai un cod comportamental ca al japonezilor şi un ghid moral similar asigură saltul calitativ – „popor – naţiune – etnosistem”.

Deşi sunt o ramură a budismului, japonezii se comportă total diferit de chinezi sau de indieni, a consemnat Viorel Patrichi în  https://elldor.info/ codul-genetic-al-unei-natiuni- concepte-de-supravietuire-nationala-in-era-globalizarii-ii/

 

 

 

 

 

27/05/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii – continuatorii „Romaniei” sau ai Terrei Romanorum

 

 

 

Image result for terra romanorum photos

Imperiul Roman la 117 e.n.

 

 

Românii – continuatorii Romaniei

 

 

Paradoxal, imperiul care a contribuit cel mai mult la definirea identităţii noastre culturale lipseşte practic din conştiinţa noastră şi din cultura generală.

Uităm de faptul că suntem unii din puţinii continuatori ai civilizaţiei bizantine şi modul în care am gândit şi aranjat ulterior istoria depinde în mare parte de moştenirea pe care am primit-o de la cea de „a doua Romă”, rupându-ne de tot ce a însemnat păgânismul şi decadenţa primei Rome.

Chiar dacă aceasta ne-a lăsat latina vulgară, devenită mai târziu limba română, românii au reuşit să participe la construcţia unei alte lumi, unei alte civilizaţii, diferită de latinitatea apuseană.
Desigur, mai târziu, latiniştii vor încerca „să readucă” românismul în sânul latinităţii occidentale, inventând diverse mituri istorice, lucru care se va dovedi în cele din urmă, zadarnic.
Românii s-au născut ca o expresie a Imperiului Roman de Răsărit, nu a imperiului Roman de Apus, lucru care a fost consimţit şi prin fidelitatea poporului faţă de ortodoxie.

Popoarele Bizanţului purtau numele de „romani”, chiar dacă  aparţineau diferitor popoare, prin urmare, în procesul de romanizare şi creştinare de la nord de Dunăre, strămoşii noştri au adoptat o nouă identitate şi s-au identificat deplin cu Imperiul Bizantin.

În acest fel, noi, „romanii” de la nord de Dunăre, fiind asupriţi de popoarele barbare, ne-am asumat deplin ideea romanităţii răsăritene şi spiritualităţii ortodoxe, diferenţiindu-ne prin aceasta de păgânismul popoarelor barbare. Interesantă este soarta numelui de „Bizanţ”, care a apărut abia în evul mediu, în secolul al XVI-lea.

În realitate, bizantinii şi-au numit ţara „Romania” sau Terra Romanorum („Ţară romană”), în acest fel, am putea presupune că strămoşii noştri au văzut în Bizanţ „patria noastră”, de aceea şi ţineau la numele de “roman” .

Momentul istoric care poate fi considerat începutul genezei poporului român, este anul 324, când armata împăratului bizantin, Constantin, înfrânge vizigoţii aşezaţi în provincia Dacia (abandonată de Aurelian, împăratul Imperiului Roman de Apus în perioada anilor 271-275).

Locuitorii Daciei revin sub protecţia Bizanţului.

Identitatea de „roman” se extinde asupra locuitorilor Daciei, identificându-se cu statutul de cetăţean al Imperiului Bizantin, iar termenul de „roman” devine în acelaşi timp etnonim şi politonim.
Odată ce creştinismul devine o religie tolerată în Imperiul Bizantin, acesta va deveni un element care va separa romanii din Dacia de restul popoarelor barbare, devenind şi un element constitutiv al unei noi identităţi.

Potrivit istoricului eclesiastic Socrate (Socrate Scolasticul), un istoric creștin de limbă greacă, născut la Constantinopol în jurul anului 380 și mort în jurul anului 450, una din condiţiile tratatului dintre Constantin şi vizigoţi, a fost libera răspândire a creştinismului pe întreg teritoriul Daciei.

Odată ce noua credinţă putea garanta o protecţie din partea Bizanţului, aceasta a contribuit direct la romanizarea şi convertirea paşnică a întregii populaţii autohtone la creştinism.

Anume în această perioada apare şi terminologia creştină de bază de origine latină (biserică, botez, cruce, păcat etc.), ceea ce înseamnă că procesele de creştinare şi romanizare au fost paralele, contribuind în egală măsură la formarea poporului român.
Relaţiile dintre Dacia şi Constantinopol, capitala noului imperiu, sunt întărite prin construcţia în 328 a unui pod peste Dunăre, la Sucidava şi a cetăţii Constantiniana Daphne.

Astfel de lucrări nu aveau alt scop decât protejarea creştinilor care locuiau în Dacia şi menţinerea unei legături permanente dintre Dacia şi Bizanţ.
Vremurile continuau să fie tulburi.

Valurile de popoare migratoare continuau să se perinde pe teritoriul românesc, iar unicul element care continua să lege populaţia românească din Dacia de Imperiul Bizantin, era Biserica Ortodoxă.

În condiţiile lipsei oricărei organizări politice, Biserica devine unica formă de organizare a poporului român, iar relaţia cu Bizanţul, un element salvator pentru identitatea românească.

Theophylact Simocata, autor bizantin, evidenţiază faptul că populaţia autohtonă de la nordul Dunării era creştină şi se înrola în armata bizantină în lupta împotriva avarilor şi slavilor.
În jurul anului 600, triburile slave, aliate cu triburile avare, cuceresc şi distrug cetatea Sucidava.

 

 

 

Image result for terra romanorum photos

 

 

 

 

Acest moment istoric desemnează slăbirea relaţiilor cu Bizanţul şi începutul influenţei slave asupra românilor, care va dura până la apariţia primelor tipărituri în limba română.

Chiar dacă până în acea perioadă procesul de etnogeneză a poporului român avuse deja loc, influenţa slavă a fost una din cele mai importante influenţele străine în formarea identităţii româneşti, aşa cum şi influenţa traco-geto-dacică şi românească au avut o contribuţie enormă la formarea unui spaţiu cultural balcanic şi est-european comun.
În 1185-1186, din cauza birurilor mari impuse de împăratul Isaac II Anghelos, românii şi bulgarii de la sud de Dunăre se răscoală împotriva Imperiului Bizantin, în frunte cu Petru şi Asan, doi fraţi de origine română, punând bazele unui stat româno-bulgar cu capitala la Târgovişte.

Noua construcţie se prezintă drept o primă încercare de a construi o „o altă Romă”, fapt confirmat şi de simbolurile oficiale ale Imperiului româno-bulgar (acvila bicefală) şi tentativele lui Ioniţă Caloian, care i-a succedat pe Petru şi Asan la tronul noului imperiu, de obţinere a  recunoaşterii titlului de împărat, egal cu cel al Bizanţului, din partea Papei de la Roma.
În 1204, are loc o ruptură radicală dintre romanitatea răsăriteană şi apuseană când cruciaţii, binecuvântaţi de papa Inocenţiu al III-lea, care se porniseră să „elibereze Ierusalimul de sub ocupaţia musulmană”, au cucerit şi au jefuit Constantinopolul. Imperiul Bizantin a fost desfiinţat şi împărţit în mai multe state.

În 1261 acesta a fost restaurat, fără a reuşi să-şi restabilească vitalitatea de altă dată.

Urmările acestor fărădelegi vor lăsa o rană adâncă în inima tuturor „romanilor”, adică ortodocşilor, creând o prăpastie enormă între cele două civilizaţii.
După formarea statului românesc Muntenia, Constantinopolul recunoaşte în 1359 existenţa Mitropoliei Ungrovlahiei.

Primul mitropolit al Munteniei devine Iachint. 

Este destul de semnificativ faptul că acesta era de neam grec, pentru că începând cu anul 1355, printr-un act patriarhal se prevedea ca în viitor să nu se mai numească ierarhi locali, această cinste fiind rezervată exclusiv „clerului ridicat şi binecuvântat de Dumnezeu din slăvita cetate a Constantinopolului”.

Este vorba de un proces care a anunţat începutul ruinării „Romaniei”, când grecii au început să considere Bizanţul drept un imperiu „exclusiv grecesc”.
Ruptura în sânul imperiului bizantin se observă în cazul altui stat românesc, Moldova, când Constantinopolul a insistat asupra numirii în această ţară a unui mitropolit de origine grecească.

În 1394 Patriarhia Constantinopolului îl trimite în Moldova pe Ieremia, un grec care urma să devină mitropolit, însă  moldovenii îl izgonesc pe acesta cu scandal.

Înfuriat, Patriarhul aruncă anatema asupra întregii ţări: asupra domnitorului, ierarhilor, boierilor, preoţilor şi credincioşilor. Întreaga ţara a Moldovei este anatemizată.

Conflictul se aplanează abia în 1401, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, când Patriarhia este nevoită, în cele din urmă, să cedeze în faţa moldovenilor şi să ridice anatema, recunoscându-l pe Iosif, român de etnie, ca Mitropolit al Moldovei.

 

 

 

 

Image result for imperiul otoman 1453 photos

 

 

Harta evolutiei Imperiului Otoman

 

În 1453 cetatea Constantinopolului este cucerită de oastea otomană, iar problema continuităţii „Romaniei” devine un motiv de concurenţă tacită între monarhii ortodocşi.

În septembrie 1472, Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Maria Asanina Paleologhina de Mangop, rudă cu ultimul Împărat al Bizanţului, Constantin al XI-lea.

După căderea regatului Theodoro (Mangop), din peninsula Crimeea, domnitorul Moldovei devenea unul dintre moştenitorii tronului bizantin. La Moscova, o altă Paleologhină, Sofia, nepoata ultimului Împărat al Bizanţului, Constantin al XI-lea, se căsătoreşte cu ţarul Ivan al III-lea. Cel din urmă eveniment are ca urmare consolidarea ideii de “a treia Romă” la Moscova.
Pe lângă cultura bizantină şi credinţa ortodoxă, Moldova şi Rusia moştenesc ideologia bizantină, principiul simfoniei în relaţia dintre Biserică şi Stat, exprimat în simbolistica oficială prin vulturul bicefal, întruchiparea echilibrului dintre “auctoritas” (autoritatea)  Bisericii şi “potestas” (puterea)  Statului.

Cele două puteri nu se contopesc, dar nici nu se separă, aflându-se într-o continuă unitate organică.

Împăratul (în cazul bizantinilor), domnitorul (în cazul românilor), nu erau limitaţi la o funcţie politică, ci îşi asumau şi funcţia religioasă.

Domnitorul român era cel responsabil pentru mântuirea poporului pe care îl ocrotea, odată ce era “uns de Dumnezeu”.

Episcopii erau însărcinaţi cu treburile interne ale bisericii, iar monarhul (episcopus externis) cu problemele externe ale Bisericii.
În 1589, Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe Ruse, declarată în 1448 de către Sinodul local de la Moscova, drept răspuns la Conciliul de la Florenţa.

În 1865 şi Biserica Ortodoxă Română se declară autocefală, fapt care este recunoscut de Constantinopol abia peste 20 de ani, în 1885.
Imperiul Bizantin, a reprezentat în primul rând un imperiu ortodox, în interiorul căruia popoarele convieţuiau în conformitate cu principiului simfoniei.

Din momentul în care grecii au încercat să transforme “imperiul ortodox” într-un “imperiu grecesc”, celelalte popoare din componenţa “Romaniei” s-au grăbit să-şi construiască propriile formaţiuni statale, cum am observat şi în cazul Imperiului româno-bulgar.

Istoricul român Nicolae Iorga, autorul formulei “Bizanţ după Bizanţ”, crede însă că adevăratul sfârşit al Bizanţului s-a petrecut la începutul secolului XIX, când românii, ruşii, slavii din Balcani s-au îndepărtat de “aventura bizantină”, lăsându-se seduşi de mentalitatea iluministă franceză, lăsându-se invadaţi de spiritul care emerge din noile orientări abstractiste, din internaţionalismele revoluţionare, de spiritul naţiunilor organice care îşi arogă dreptul şi datoria de a trăi prin ele însele.

Acesta e, pentru Iorga, adevăratul moment în care “Bizanţul după Bizanţ” moare.
Într-adevăr, Romania (Bizanţul) nu mai reprezintă un spaţiu geografic şi nici o unitate politică concretă.

Totuşi, nu putem să negăm că Romania, care este o civilizaţie opusă ontologic acelei Europe care este moştenitoare Imperiului Roman de Apus, continuă să existe prin popoarele care au moştenit tezaurul bizantin.

Romania este un ansamblu supraetnic care reuneşte în egală măsură românii, sârbii, ruşii, bulgarii, ucrainenii, grecii, georgienii etc.

Anume acest ansamblu de popoare reprezintă ceea ce se doreşte a fi “a treia Romă”, iar orice încercare de monopolizare a acestei idei de către o singură naţiune nu este decât o repetare a greşelii pe care au făcut-o grecii din Bizanţ.
Revenirea la origini, redescoperirea Romaniei reprezintă o necesitate a zilelor noastre, o necesitate a tuturor popoarelor care s-au născut în acest spirit, fiind singura cale spre rezolvarea problemelor identitare cu care se confruntă popoarele din fostul lagăr socialist.

Sursa: http://www.ax.md

 

Prof. Lilia BENU, Liceul român-german “M. Kogălniceanu” Chisinau

25/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: