Badea Cârţan, dacul coborât de pe Columna lui Traian

 

 

 

 MOTTO:

 

„Precum adunam oile, adunam slovele. Tare-mi plăcea să citesc, de credeam că-s împărat“, avea să se confeseze Gheorghe unui ziar din România.

„Eu cerşesc lumină, pentru cei ţinuţi în întuneric”

Gheorghe  Cârţan

 

 

 

 

 

 

Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, după numele cu care a intrat in istoria noastră, a fost un ţăran român care a luptat pentru drepturile nationale ale românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate.

A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.

În 1877  s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut în Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, al doilea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Ludovica Cârţan.

 

 

 

 

 

 

 

 Casa lui Gheorghe Cârţan

 

 

 

De la mătuşa sa, Raşila, ascultă primele basme,iar legendele despre semnele lăsate de cei vechi pe pământul Ţării Făgăraşului au fost primele lui învăţături de istorie.

Când în 24 ianuarie 1859 împlinea 10 ani, românii din Moldova şi Muntenia s-au unit sub domnia lui Cuza.

Copilul ce auzise vorbindu-se de unirea cu ţara nu înţelegea de ce românii au fost nevoiţi să nu stea laolaltă şi de ce cei din Ţara Făgăraşului trebuie să stea încă despărţiţi de ceilalţi.

În 1860, Gheorghe se tocmeşte mocan la stână. Începe o viaţă aspră, o luptă cu adversităţile naturii, căreia trebuia să-i pătrundă tainele şi pe care trebuie să şi-o apropie.

În faţa lui se deschidea o lume nouă, destinată bărbaţilor, pasionantă şi emoţionantă, cu ademeniri şi primejdii la tot pasul. Ciobănaşul visa, de pe atunci, să treacă dincolo, „în ţară” şi numea vama dintre Transilvania şi Muntenia, „graniţa drăcească”.

Se întreba el: „cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării? ”, graniţă care a separat românii doar politic şi administrativ pentru că sufletul şi conştiinţa n-au avut graniţă.

În vara anului 1865 are loc prima trecere a lui Cârţan în „ţară” prin „Vama cucului“ prin locul vegheat de cei doi soli ai pământului românesc trimişi către înălţimi: Negoiul şi Moldoveanul. Aude aici legenda lui Negru Vodă. Din 2 oct. 1865 rămâne în fruntea familiei căci îşi pierde tatăl. În 1867 îi spune mamei sale: „Anul aista am să plec dincolo”.

Şi-o face în 22 mai, ajunge în Bărăgan unde, spre mirarea lui, câmpul se termina departe, acolo unde cerul se uneşte cu porumbul verde sau cu grâul galben. Aici alături de ciobanul Cotigă, Cârţan află despre dacii cei drepţi şi viteji, despre împăratul Traian, despre moartea lui Decebal.

 

Şi întreabă:

 

„- Cum aş face bade Ioane să învăţ şi eu a ceti?

– Ai să înveţi dacă vei voi

– D-apăi cum păcate să nu voiesc?”

 

Gheorghe Cârţan, elevul, i-a relevat învăţătorului său, ciobanul Cotigă Ion, o minte capabilă să reţină multe.

După căţiva ani a ajuns să citească şi să scrie destul de bine. Întors în Ţara Făgăraşului află că l-au căutat „jandarii” să-l ia la oaste.

Auzind, a răspuns că „ai noştri de dincolo”, se pregătesc de război cu turcii. Şi pleacă voluntar până în 1881.

Oile îi sunt „robite” şi el atâta ştie: „trebe să stau de vorbă cu împăratul şi gata treaba”. A stat la Viena două zile pentru a intra la împărat,  7 zile în „beciurile Vienei”, arestat şi apoi trimis la Pesta. „Dumnezeu Viu Este!”.

Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Impăratul Franz Josef.

După ce arată că i-a slujit cu credintă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori.”

Scrie mai departe Badea Cârţan:

„M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi căştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinţe facem şi avem (…). Mă rog deci Maiestăţii tale să fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere…”.

Nu i-a făcut dreptate împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din închisoare, mai ales că însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumărate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal.

Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e „tată şi mamă”. Se întoarce în ţară şi se îngrijeşte de oi, dar doreşte să facă negoţ cu cărţi româneşti. I se refuză această cerere.

Când împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti îşi începea activitatea „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, sub preşedinţia istoricului V.A.Urechia. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

Aceleaşi simţăminte îl făceau şi pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile munţilor Făgăraş şi Bucegi.

Aşa că, atunci când Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune:

 

„Eu, cioban George Cârţan./ Nici n-oi bea, nici n-oi mânca/ Pân-de Seghedin n-oi da,/ De iubiţii osândiţi/ Ce-s în temniţe zvârliţi.” Face drumuri la Vacz (lângă Budapesta) unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închiţi Memorandiştii şi se plânge: „La grădină-n Seghedin/ Plâng florile de iasomin/ De răsună uliţa/ Şi tremura temniţa./ De la Seghedin la Vacz/ Numai drumuri de la fraţi/ Numai lacrimi, jale, dor/ Pe fetele tuturor”.

Fiindcă cere din nou autorizaţie pentru a difuza cărţi româneşti este arestat în 1895.  Citind în 1895 Cronica românilor a lui Şincai, cumpărată la Viena, şi recitind „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul” a lui N. Bălcescu, doreşte să vadă statuia marelui voievod. Şi pleacă la Bucureşti.

Ajuns la statuie îi mulţumeşte Domnului pentru reuşită şi-i cere realizarea Unirii. Este găsit de Ion Grama ce-l slujea pe V. Alexandrescu Urechia.

Istoricul îl găzduieşte, îl plimbă prin muzeele Bucureştiului, îl duce la Liga culturală unde cunoaşte personalităţi cărora le cere cărţi pentru românii din Transilvania şi ajunge personajul principal al unor articole din ziarele vremii.

Revine de multe ori ca sol al Transilvaniei la Bucureşti şi ca militant al Ligii culturale pe pământul Transilvaniei, trecând prin „vama cucului” ziare şi cărţi româneşti.

Povestea pe care Badea Cârţan o citea şi o recitea este aceea relatată de Titus Liviu despre întemeierea Romei şi-i spune lui Urechia că „e musai să merg la Roma”.

Îşi pregăteşte straiţa şi pleacă din Cârţişoara la 3 ianuarie  1896 , a trecut prin Timişoara, Budapesta, Tirol (Austria), Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna şi dupa 45 de zile de drumeţie a ajuns la marginea oraşului etern, pe care l-a salutat cu:

 

„Bine te-am gasit, maică Romă”.

 

A pătruns în Roma prin Via Compana a trecut pe lângă Terme, ruinele Coliseului, bazilica Maxentiu şi Palatinul, Forul Roman  şi…deodată – Columna.

„- No că asta este! ” Aici, obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma.

Din desaga lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei.

Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână.

Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el în mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe…

„Excelenţă, un dac a coborît de pe Columnă“, s-a adresat un jandarm italian primarului Romei. Asemănarea lui cu dacii de pe monument era intr-adevar izbitoare…

Presa din Roma a scris în ziua următoare:

„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie, iar Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentantei noastre la Roma i-a făcut cunoscut oraşul şi l-a introdus la mari personalităţi ale vremii.

S-a mai abătut apoi încă de două ori la Roma, tot pe jos, ultima oară făcându-şi intrarea triumfală în mijlocul Congresului orientaliştilor, care întrunea 700 de învăţaţi din 40 de ţări.

I-a fost încredinţată misiunea de a depune o coroană de bronz la Columna lui Traian, din partea Congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei.

Cu vorba scurtă, ruptă din cremenea Făgăraşilor, Gheorghe Cârţan a spus atunci doar atât: „Roma e mama noastră!”.

După prima călătorie la Roma, Badea Cârtan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei.

În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii.

Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era „şic” să-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet:

„Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul român Cârţanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian.

Sunteti rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2″.

Haiducul cu cărţi în desagă a fost hăituit de către duşmanii neamului mai crîncen decît cei mai mari răufăcători ai vremii.

„Aici, pe vârfurile munţilor, nu trebuie să fie graniţă căci şi dincolo de ei au locuit moşii şi strămoşii noştri, dacii şi romanii”, „Cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării?” spunea Badea Cârţan.

Vorbea câteva limbi străine şi a luptat alături de reprezentanţii Școlii Ardelene pentru drepturile românilor transilvăneni. Nu a fost căsătorit niciodată și şi-a dedicat întreaga viaţă răspândirii culturii româneşti.

Însetat de cunoaștere, nu numai că și-a procurat cărți din România, dar a și răspândit cu desaga prin satele din sudul Transilvaniei circa 200.000 de volume. 

Simţind pericolul cărţilor de propagandă naţională pe care Badea Cârţan le trecea Carpaţii şi le răspândea românilor din Ardeal, autoritățile au dat dispoziţie de confiscare a lor.

În 1903, Badea Cârţan e arestat de autorităţile maghiare, închis în temniţă pentru „uzurpare a statului maghiar“, iar marele lui depozit de carte, pastrat în mai multe locuri, confiscat.

Gazete, reviste, publicaţii în limba română aduse cu trudă în spate pe potecile ascunse ale Carpaților, au fost ridicate de autoritati.

Inventarul era uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei lui din Cârtişoara.

Abia după 6 luni, prin intervenţia personală a regelui Carol I către Franz Iosif, împăratul Austro-Ungariei, Badea Cârţan a fost graţiat şi eliberat din temniţă.

Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907  fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard.

I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri.

Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul”.

Era un înţelept fără astâmpăr, voia să ştie, să cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896:

„Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie. Am ţinut mult să văz Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.

Badea Cârțan nu a reușit să-și vadă împlinită cea mai mare dorință, unirea neamului românesc. S-a stins cu 7 ani mai devreme de Marea Unire, în 1911, când Transilvania era încă sub ocupaţie austro-ungară.

În una din multele sale călătorii, Badea Cârțan a fost prins de viscol pe crestele Carpaţilor, cu desagii de cărţi de care nu se îndura să se despartă.Vreo două zile s-a chinuit până a putut să iasă de-acolo.

S-a îmbolnăvit grav, slăbit mult după acea întâmplare și, simţindu-şi sfârşitul aproape, își exprimă dorinţa de a muri pe pământ liber românesc.

Doamna Lahovary, soţia fostului ministru plenipotenţiar la Roma, care îl cunoştea şi îi aprecia spiritul patriotic i-a oferit o cameră în castelul său de la Poiana Ţapului, unde Badea Cârţan îşi petrece ultimele sale zile și moare, pe 7 august 1911.

Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l îngroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poata aştepta împlinirea visului de-o viaţă – întregirea neamului românesc.

Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga spitalului din Sinaia, de unde, îmbrăcat într-un costum mocănesc a fost depus la capela spitalului. Înmormântarea a avut loc în ziua de 10 august, în cimitirul oraşului Sinaia, în prezența a numeroase autorități și a unui public numeros. Pe crucea mormântului său se pot citi cuvintele: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.   

Despre viata sa, badea Cartan a povestit in cuvinte simple si cumpatate cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român” :

  „ Insurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În  ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” şi alte cărţi. În  ’78, am venit acasa, am tras sorţ şi am jurat. Am cătanit în Bosnia. În ’81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară.

Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis:

„Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti.

La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.”  .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Gheorghe Cârţan a fost numit de Nicolae Iorga „un fanatic ţăran român al romantismului naţional“.

Ciobanul din Cârţişoara a călătorit pe jos până în Italia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Belgia, Macedonia, Viena şi Ierusalim si a adus în satul natal zeci de mii de cărţi scrise în dulcea limba românească.

 

 

 

 

 

 

CITITI SI :

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/07/15/badea-cartan-dacul-coborat-de-pe-columna/

 

 

 

 

 

Surse (Bibliografie):

 Ion Dianu, Pe urmele lui Badea Cârţan, ed.Sport-Turism, Bucureşti, 1979 ; Revista Agero, prof.George Baciu; http://romaniaistorica.ro/badea-cartan-un-daccoborat-de-pe-columna/

Publicitate

BADEA CÂRŢAN, DACUL COBORÂT DE PE COLUMNĂ

 

 

OPINCILE LUI BADEA CÂRŢAN SAU CUM A COBORÂT UN DAC DE PE COLUMNĂ

Nu ştiu când şi nu ştiu pe unde am citit sau am auzit grozava întâmplare cu un ţăran român (cioban din Ardeal), care, dornic de a se întâlni cu istoria străbunilor săi, a ajuns pe jos la Roma.

S-a pornit la drumul lung îmbrăcat aşa ca ciobanii din munţii Făgăraşului, pe unde îşi păştea mioarele – în suman, iţari, opinci… Ajuns pe la apus de soare la marginea oraşului etern, l-a salutat cu „Bine te-am găsit, maică Roma!”, iar când a dat de Columna lui Traian, a căzut de oboseală, adormind chiar la „picioarele” ei.

În zorii dimineţii s-a trezit de marea agitaţie din jurul său.

Era înconjurat de poliţişti, pompieri, măturători, negustori… Italienii ce treceau pe acolo l-au confundat cu dacii de pe Columnă, strigând: „A coborât un dac de pe Columnă!”.

 

Aşa şi avea să-mi rămână pe o policioară a memoriei această impresionabilă, neverosimilă poveste, dacă nu mă opream întâmplător zilele trecute, pe AGERPRES, la o informaţie despre o pereche de opinci – celebrele opinci ale lui Gheorghe Cârţan, cunoscut mai ales sub numele Badea, şi despre primarul de la baştina acestui vestit cioban, comuna sibiană Cârţişoara, care caută soluţii pentru salvarea lor.

Deci, întâmplarea cu „dacul coborât de pe Columna lui Traian” nu este o poveste, ci un caz real, ce a făcut cu 117 ani în urmă mare senzaţie la Roma, constituind subiectul principal pe primele pagini ale presei vremii.

 

Ca orice om în carne şi oase, Badea Cârţan are o dată şi un loc concret al naşterii. A apărut pe lume la 24 ianuarie 1849, în comuna Cârţişoara din Transilvania, aflată la acea vreme sub jugul Austro-Ungariei. Era al doilea fiu într-o familie numeroasă, cu încă şase copii.

Până a-şi câştiga faima de „păstor al cărţilor”, pentru că le aducea din Vechiul Regat ţăranilor ardeleni lumina cărţii, până a deveni simbol al conştiinţei naţionale româneşti, Gheorghe (Badea) păştea oile prin Munţii Făgăraşului.

 

Se spune că deşteptarea sa a început încă din copilărie, într-o zi senină de vară, când, fermecat de măreţia munţilor, l-a întrebat pe taică-său ce se află şi cine trăieşte dincolo de creste. Copilul a rămas foarte uimit aflând că dincolo e România, exprimându-şi nedumerirea: „Şi noi suntem români, de ce aici nu-i România?”.

 

Această întrebare l-a chinuit toată viaţă, răscolindu-i dorinţa de a trece spre acel miraculos „dincolo”. Şi a trecut nu doar o singură dată – numai la Bucureşti a fost, pe jos, de 170 de ori, întorcându-se acasă cu desagii plini de cărţi. Avea numai zece ani în 1859, când, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, s-a unit Moldova cu Muntenia. Era foarte amărât şi nu înţelegea de ce românii din ţara Făgăraşului trebuie să rămână încă despărţiţi de fraţi.

Micul ciobănaş numea vama dintre Transilvania şi Muntenia „graniţa drăcească”. Neîmpăcat cu nedreptăţile suferite de la străini, înţelegea că cea mai eficientă şi paşnică armă în lupta cu asupritorii este cartea românească, mai ales cărţile de istorie a neamului. Timp de vreo treizeci de ani a tot trecut munţii, aducând din Vechiul Regat şi din marele oraşe ale împărăţiei cărţi.

Umbla cu desaga în spate prin satele din sudul Transilvaniei, răspândind lumina lor. Odată, însufleţit de patriotism după ce s-a întors din Ţara Românească, s-a pornit să se plângă împăratului de nedreptăţile din satul său, străbătând 800 de kilometri până la Viena.

Dar acolo toate uşile au fost închise în faţa românului setos de libertate şi luptător pentru unirea cu fraţii. În loc de dreptatea căutată s-a ales cu câţiva ani de puşcărie pentru trecerea clandestină a frontierei în România şi răspândirea nesancţionată a cărţilor.

 

 

 

 Casa  lui badea  Cartan

 

Dar intimidările autorităţilor maghiare nu l-au speriat, nu l-au oprit să treacă vămile nepermise. În timpul Războiului de Independenţă şi-a pus turma de oi la dispoziţia armatei române, înrolându-se ca voluntar în rândurile luptătorilor.

Totuşi, cea mai faimoasă faptă a lui Badea Cârţan este călătoria sa pe jos la Roma. S-a pornit de la poalele Munţilor Făgăraşului, străbătând mii de kilometri pentru a aduce şi de acolo cărţi şi a vedea Columna lui Traian.

 

Şi-a pregătit o traistă mare şi a plecat în ziua de 13 ianuarie 1896, drumul său trecând prin Timişoara, Budapesta, Tirol (Austria), prin Alpii Sloveni şi Apuseni, prin Genova, Pisa …

 

După 45 de zile de drumeţie a ajuns la eterna cetate a latinităţii, unde a şi fost confundat de italieni cu „dacul coborât de pe Columnă”. Într-un interviu acordat revistei „Poporul Român”, ţăranul din Cârţişoara povesteşte că a mers la Roma îmbrăcat ca ciobanii în sărbătoare, ca să vadă „ai tu tată, ai tu mamă”.

Tot acolo spune că „Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan” (citat de pe romaniaistorica. ro).

 

Urmaşul lui Decebal şi al lui Traian a dat şi la Roma interviuri, fiind primit cu simpatie şi caldă prietenie de italieni. Marea dragoste pentru istoria strămoşilor şi dorinţa de a vedea cu ochii proprii urmele lor l-au purtat prin multe locuri, a mai fost, tot pe jos, la Veneţia şi Ierusalim. Numai visul său mare nu i-a fost dat să-l vadă împlinit.

S-a stins la 7 august 1911, la vârsta de 62 de ani, neajungând să se bucure de Ziua întregirii tuturor românilor – măreţul scop căruia şi-a consacrat viaţa. A fost înmormântat la Sinaia, având scris la căpătâi: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.

 

Dacă veţi avea ocazia să ajungeţi la Sibiu, treceţi şi prin parcul „Astra”, unde se află bustul din bronz al renumitului ţăran autodidact, ridicat în 1974. Iar în comuna sa natală, la Cârţişoara este un muzeu al lui Badea Cârţan, ciobanul care a cutreierat lumea, aducând mai mult de 700 mii de cărţi acasă.

Multe volume au fost arse de unguri, printre puţinele din lucrurile sale supravieţuitoare timpului aflându-se opincile, cu care a străbătut pe jos peste 2.200 kilometri până la Roma.

Se presupune că rezistenţa lor la un drum atât de lung se datoreşte materialului din piele de bivol. Dar şi acestea, după cum semnalează un corespondent de la AGERPRES, se află în stare de deteriorare şi au nevoie de restaurare. Ca să le salveze, primarul comunei le ţine la întuneric, într-o găleată cu o soluţie specială, stăruind să le refacă cu tot felul de tratamente.

 

Or, această pereche unică de opinci (una peticită, cealaltă găurită în călcâi) prezintă o relicvă nu numai pentru comuna respectivă, ci pentru toţi românii care s-au aflat şi încă se mai află în situaţia lui Badea Cârţan. Ele ne spun nu doar o tulburătoare poveste despre un cioban care a păstorit mai mult cărţile decât oile.

Cele două opinci cârpite şi găurite pe drumul spre Roma ar trebui să ne poarte măcar pentru un moment cu gândul la întrebarea ce aducem noi din depărtările pe care le străbatem mult mai simplu şi mai uşor decât Badea Cârţan?

Stapanii unguri au fost primii prin părțile noastre care au ars cărți.

 

În noaptea de 4 iunie 1907, cerul Braşovului a fost luminat de o mare vâlvătaie. La cărămidăria lui Lajos Schmidt, focul a mistuit zeci de mii de cărţi şi ziare. Toate erau ale ciobanului Gheorghe Cârţan. 76.621 de volume, operele unor clasici precum Eminescu, Coşbuc, Şincai, Bariţiu, Bălcescu s-au făcut scrum. Românii braşovenii au fost îngroziţi de barbaria autorităţilor maghiare care au distrus miile de cărţi.

 

 

 

Voluntar în razboiul de independenta

 

Badea Cârţan s-a născut în anul 1847 într-o familie de ciobani din Cârţişoara, sat de la poalele munţilor Fagărăşului. Primii ani din viaţă i-a petrecut păstorind turma parinţilor prin munţi. Transhumanţa l-a dus în câmpiile Bărăganului. Aici va deprinde tainele cititului şi scrisului de la un student din Săcelele Braşovului, Ion Cotiga.

 

În 1877 s-a înrolat ca voluntar în armata română, pentru a lupta în războiul de independenţă. A trebuit să treacă pe ascuns munţii pentru a ajunge în trupele române. După terminarea războiului s-a întors în satul natal. Imediat s-a încorporat în Compania 19, regimentul 2 din Făgăraş. A dezertat, dar s-a întors la unitatea militară după câteva săptămîni. Pentru că a fugit, a fost închis trei luni.

 

 

100.000 de carti pentru ardeleni

 

După eliberarea din armată, între anii 1881-1890, a făcut mai multe drumuri peste Carpaţi şi chiar a vrut să deschidă o bibliotecă. În 1896 a cumpărat de la un căpitan două căruţe cu cărţi şi ziare.

Pentru a-şi procura cît mai multe cărţi şi-a vândut cele 1.000 de oi pe care le avea. A vizitat şcoli, universităţi, biblioteci, mănăstiri, redacţiile unor ziare. S-a întîlnit cu oamenii de cultură ai vremii, printre care Caragiale, Coşbuc, Nicolae Iorga şi Take Ionescu.

Scopul lui era să adune cărţi în limba română pe care să le răspândească în Transilvania ocupată.

A reuşit să aducă peste 100.000 de volume.

 

„A coborît un dac de pe Columna“

 

La 3 ianuarie 1896, pe ger şi viscol, Gheorghe a ieşit din bordei cu straiţa în spate. Timp de 43 de zile a mers neîntrerupt. Pentru a ajunge la Roma şi-a rupt patru perechi de opinici. Mânca pîine uscată înmuiată în apă.

În cele din urmă, şi-a văzut visul cu ochii: Columna lui Traian.

Din traistă a scos un pumn de pamînt românesc, unul de grâu şi unul de sare. Le-a pus la baza impozantului edificiu. Vlăguit şi flamând, a adormit.

A fost trezit brusc de strigătele unui jandarm italian. „Excelenţă, un dac a coborît de pe Columnă“, s-a adresat jandarmul primarului Romei. Asemănarea cu dacii de pe monument era izbitoare.

 

 

Banchet în cinstea sa dat de un marchiz

 

Timp de doua săptămâni, a fost primit cu mare fast de oficialităţile locale. Marchizul Pandolfi a dat un banchet în onoarea sa. Scriitorul Duiliu Zamfirescu, care era pe atunci ministrul României la Roma, l-a prezentat personalităţilor italiene.

La Vatican, întrebat fiind care-i este naţia, răspunde: „civis Romanus sum”.

La Roma este din nou încãrcat cu cărti, i se dă bilet de tren ca sã se întoarcã acasă, dar el mai vizitează înainte Neapole, Pompei, Bologna, Padova şi Veneţia.

 

 

Considerat agitator de guvernul de la  Budapesta

 

După călătoria la Roma, Badea Cârţan a fost arestat de o patrulă de jandarmi din Arpaşul de Jos, sub acuzaţia că răspândeşte cărţi interzise de autorităţi. A fost eliberat, dar autorităţile au rămas cu ochii pe el. Guvernul de la Budapesta vedea în el un „agitator, un conspirator şi un aţâtător“, o primejdie pentru existenţa statului. Politia austro-ungară nu-i permite să răspândească cărtile în Transilvania. Supărat îşi vinde oile: nu mai e cioban, a devenit om politic. Pe afişul reprezentaţiei circului din Bucureşti stă scris drept reclamă: „Va asista ciobanul român care a mers pe jos până la Roma”.

 

 

Carte cu autograf de la Regina României

 

Se duce din nou la Viena, dar nu obţine audienţă la Impãrat. Trece apoi în Italia, viziteazã Franţa şi la întoarcere se opreşte la Zurich, „cel mai frumos şi mai chibzuit oraş din lume”. La Sigmaringen este primit de mama Regelui Carol I şi de fratele acestuia. Întors în ţară este primit de Rege şi Regină la Peleş. Carmen-Sylva îi dăruieşte un volum din operele personale cu dedicaţie. Se fotografiază între Rege şi Regină, el cu un pas mai înainte, sprijinindu-se în bâtã.

 

 

S-a scaldat în Iordan

 

Cum ajunsese la originele latinităţii noastre, aşa vrea să ajungă şi la începuturile crestinătăţii. Pleacă la Ierusalim. Până la Tarigrad are bilet de vapor, mai departe munceşte pe un vapor rusesc care-l duce până la Yaffa.

Pornind spre Ierusalim, apostoleste, cum îi era obiceiul, e atacat de niste banditi cãrora nu are ce le da decât o sfântă de bătaie cu ciomagul lui ciobănesc. La Ierusalim îl aşteaptă o mare deziluzie: dărâmături şi mizerie. Se scaldă în apa Iordanului. În apă până la gât se trezeste cântând: „În Iordan botezându-Te Tu Doamne…”

 

 

Carţi cu coperti înlocuite

 

La revenire în satul natal, aduce în desaga de cioban noi cărţi în limba română. Pentru a înşela vigilenţa grănicerilor, cărţile de cultură şi istorie românească erau trecute peste munţi sub coperţi false. „Neamul Românesc“ a purtat pe rând numele de „Iarna“ sau „Primăvara“, iar „Istoria Românilor“ a lui Iorga era ascunsă sub coperta unei cărţi de agricultură „Cultura cartofilor“.

Încercând să stopeze cu orice preţ răspîndirea culturii româneşti, autorităţile din Ardeal interziseseră pînă şi foiţele de ţigări care purtau numele de producator „Cuza“.

 

 

Aruncat în temnita de doua ori

 

În 15 septembrie, 1903, trecând prin oraşul Braşov cu cărţile în spate, Badea Cârţan a fost văzut de căpitanul oraşului Braşov, Farkas Lup, care l-a arestat şi aruncat pentru două luni în temniţă.

În timp ce era întemniţat la Braşov, prim-pretorul din Predeal, Simon Béla, l-a sesizat pe prefectul de Braşov, care a ordonat şi organizat o percheziţie în Cârţişoara. Autorităţile venite de la Braşov au spart uşa casei ţărăneşti şi au intrat înăuntru.

Numeroasele cărţi aduse de Badea Cârţan au fost încărcate şi aduse la Braşov. După două luni, ieşit din temniţă, s-o dus la autorităţi să-şi ceară drepturile. Din nou a fost aruncat în temniţă pentru încă o lună de zile.

 

 

Peste 76.000 de carţi inventariate

 

A stat închis până la sfârşitul anului 1903, în timp ce organele poliţieneşti din Braşov începeau o complicată muncă de inventariere a impresionantului număr de peste 76.000 de cărţi şi tipărituri confiscate.

Operaţia înregistrării cărţilor găsite la domiciliul său a durat până în octombrie 1905; din ea au rezultat trei registre compacte într-un volum de 275 de file, în care sunt consemnate „4.858 de cărţi în 76.621 de volume, foi volante şi alte tipărituri”. Inventarierea a fost făcută de Orz György, un funcţionar al Ministerului de Interne venit din Budapesta.

 

 

Sub supravegherea jandarmilor

 

La 12 octombrie, acelaşi Simon Béla, prim-pretorul din Predeal, localitatea de graniţă pe unde erau traficate cărţile, atrage atenţia prefectului că „Gheorghe Cârţan are în magazia căilor ferate române circa 10 maji (1000 kg – n.n.) de cărţi pe care le-am ţinut sub continuă observaţie. În lunile din urmă m-am convins că jumătate din stocul acesta lipseşte din magazie pe care, probabil, le-a trecut prin contrabandă în Ungaria”.

În continuare, arată că patrula de jandarmi care-l urmărea nu l-a putut surprinde asupra  faptului. La rândul său prefectul raportează Ministerului de interne această veste, adăugând că prin jandarmerie va asigura o severă supraveghere”.

 

 

„Conţinut instigator”

 

În 28 februarie, 1905, delegatul ministerial, Huszár Antál, raportează primului ministru, Tisza Istvan, că a examinat cele 76 de mii de tipărituri depozitate la căpitănia oraşului Braşov, din care a ales, 268 de exemplare de cărţi „al căror conţinut instigator după toate probabilităţile e îndreptat împotriva statului”… În 13 ianuarie 1906, arestat din nou pentru instigare, a fost trimis în faţa Tribunalului Braşov. La 18 iunie 1906, Procuratura din Braşov, cu adresa nr. 4737 cere tribunului din localitate să dezbată şi problema distrugerii publicaţiilor care au un conţinut instigator şi răzvrătitor.

 

 

„Ratiuni politice”

 

Apărătorul ţăranului din Cârţişoara este avocatul Eugen Lemeni. „De mic copil am învăţat de la parinţii mei să respect întotdeauna legile ţării şi să nu mă judec cu nimeni. Mie nu mi-a spus nimeni că nu este admis să am cărţi. Dimpotrivă, pretorii care mi-au văzut biblioteca mi-au spus că fac un lucru bun, folositor, adunând cărţi”, spunea ciobanul în faţa instanţei. N-a fost condamnat, guvernul de la Budapesta invocând „raţiuni politice“. În schimb, cărţile au fost arse.

 

 

Carti arse la Brasov

 

La 4 iunie 1907 şeful chesturii poliţiei, căpitanul Farkas M. raporta stăpânului său, groful Mikeş Zsigmond: „toate cărţile şi imprimatele de la Gheorghe Cârţan au fost transportate sub pază şi în prezenţa mea de către căruţaşul  Schmidt Lajos la fabrica de cărămizi «Schmidt şi soţii”, unde au fost arse”. O mică parte a cărţilor aduse cu desaga de Badea Cârţan, precum şi opincile sale călătoare şi alte obiecte interesante, se află astăzi la muzeul înfiinţat în casa memorială de la Cârţişoara.

 

 

Înmormântat la Sinaia

 

În toamna anului 1910, la o vârstă de peste 60 de ani, îşi mai încearcă opincile pe munţi. Îl prinde însă iarna şi străbate cu greu nămeţii. Era pentru prima dată că nu purta cărţi. Ajunge în sfârşit acasă.

„M-oi spovedi creştineşte, spune el, dar tot n-oi muri aici. Vreau să mor dincolo în ţara liberă”.

 

În vara anului 1911, porneşte cu un nepot să treacă munţii dincolo. Avea să fie pentru ultima oară.

Ajuns la Poiana Tapului e cu totul sfârsit. Internat în sanatoriul din localitate, a murit de plămâni pe 7 august 1911.

„Doarme visând la înfrăţirea neamului“, scrie pe mormântul său din Sinaia. Luna aceasta (august 2011) s-au împlinit 100 de ani de la moartea sa.

 „Eu cerşesc lumină, pentru cei ţinuţi în întuneric”

Gheorghe  Cârţan

 

 

„Un taran român fanatic al romantismului național“

 

 

Gheorghe Cârţan a fost numit de Nicolae Iorga „un fanatic ţăran român al romantismului naţional“. Ciobanul din Cârţişoara a călătorit pe jos până în Italia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Belgia, Macedonia, Viena şi Ierusalim, aducând în satul natal zeci de mii de cărţi scrise în limba română.

„Precum adunam oile, adunam slovele. Tare-mi plăcea să citesc, de credeam că-s împărat“, avea să se confeseze Gheorghe unui ziar din România.

„Eu cerşesc lumină, pentru cei ţinuţi în întuneric”

Gheorghe  Cârţan

Surse: ioncoja.ro ; zorilebucovinei