ISTORICUL ROMÂN Florin Constantiniu: ”Cel de-Al Doilea Război Mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, ci competiția dintre două bande de răufăcători”

FOTO: Stalin,Roosevelt, Churchill, liderii coaliției antihitleriste

”Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată” mărturisea marele istoric român acad.Florin Constantiniu, într-una din scrierile sale care a fost publicată pe blogul jurnalistului și omului politic Ștefan Secăreanu, din Republica Moldova.

”De mult timp, ca istoric îmi dădusem seama că al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor.

Am scris și am spus la diverse dezbateri despre războiul dintre 1939-1945, că suntem prizonierii viziunii biruitorilor, care au depus toate eforturile pentru a se prezenta – reluând formula lui Herodot despre geți – drept „cei mai viteji și cei mai drepți”.

Strania alianță dintre cele două mari democrații occidentale – Marea Britanie și SUA – și Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt și Stalin pun sub semnul întrebării atașamentul primilor doi față de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susțineau că duc războiul.

Voiau, într-adevăr, Churchill și Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-și decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmație cu alianța care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca și cel nazist?

Churchill și Roosevelt au sfârșit prin a ceda în fața exigențelor lui Stalin, hotărât să creeze un mare brâu protector al frontierelor sovietice.

Acordul de procentaj Churchill-Stalin, din octombrie 1944, a fost o înțelegere care nu se deosebea, în esența ei cinică, de Pactul Molotov-Ribbentrop.

Cel de-al doilea război mondial nu a însemnat – așa cum se pretinde – o bătălie între bine și rău, o confruntare între libertate și opresiune, ci competiția dintre două bande de răufăcători.

În august 1941, Goebbels scria în jurnalul său personal:

„O investigație la ambasadele sovietice din Paris și Berlin a scos la iveală surprinzătoare arme de teroare. Aceste ambasade sovietice sunt, în fapt, refugii de criminali. Este inevitabil.

Dacă o bandă de criminali ajunge la putere, ea va folosi mijloace criminale pentru a-și desfășura politica. Este bine că se termină cu bolșevismul, odată pentru totdeauna, prin campania noastră din Est. La urma urmei, pe termen lung, nu era loc pentru noi doi în Europa” (David Irving, Hitler’s War, New York, The Viking Press, 1977, p 210).

Liderul nazist, prin formularea sa, exprima, cu sau fără voie, realitatea marelui conflict: lupta între două bande de criminali, una condusă de Hitler, alta de Stalin.

Un Stalin, ale cărui crime erau acoperite de cei doi complici ai săi, Churchill și Roosevelt.

Nu cred că victoria bandei sovieto-anglo-americane trebuie celebrată. Pentru țările baltice și cele din Europa de Est ea a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim la 9 mai 1945?

Personal, cred că nu este nimic de sărbătorit”.

Academician Florin Constantiniu  (1933 – 2012)



Publicitate

Când este cu adevărat „ziua victoriei”? A fost 9 mai 1945 ziua capitulării Germaniei naziste?

Foto: Sărbătorirea zilei de 8 mai la Londra și la Paris

 

Foto: 8 mai în New York. Americanii au ieșit în stradă pentru a celebra victoria Aliaților (Statele Unite – Marea Britanie – URSS) împotriva Axei (Germania – Italia)

9 mai – O mistificare sovietică. Nu există niciun document privind capitularea Germaniei care să aibă data „9 mai”.

De Ziua Victoriei europenii celebrează înfrângerea Germaniei naziste de către armatele aliate şi sfârşitul războiul în Europa.

Această zi este marcată pe 9 mai în mai multe ţări din estul Europei, inclusiv în România, dar şi în state care au aparţinut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce Marea Britanie, Franţa, Slovacia, Cehia, Norvegia, Ţările Baltice şi în Germania Ziua Victoriei este sărbătorită în 8 mai.

Dar de ce această diferenţa de dată şi când a capitulat de fapt Germania nazistă?
La 7 mai 1945 la ora 02.41, la Reims, la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Expediţionare Aliate din Franţa, Germania a capitulat fără condiţii.

Documentul prevedea ca ostilităţile să se încheie la 8 mai la ora 23.01 şi a fost semnat de către generalul Alfred Jodl, şeful operaţiunilor Statului Major german. Generalul american Bedell-Smith, şeful Statului Major aliat, şi generalul Susloparov, şeful misiunii militare sovietice în Franţa, au contrasemat documentul, la fel ca şi generalul francez Sevez, invitat în ultimul minut să semneze ca martor.

Totul nu a durat decât câteva minute.

Actul l-a înfuriat pe Stalin care dorise o capitulare în capitala Reichului învins şi ocupat de Armata Roşie.

De aceea, la 9 mai 1945 la ora 00.16, la Berlin, un oraş în ruine, feldmareşalul Keitel, şeful Statului Major al Wehrmachtului a semnat capitularea germană la sediul Statului Major al armatei sovietice.

Amiralul von Friedeburg, din cadrul Kriegsmarine, şi generalul Stumpff pentru Luftwaffe au semnat şi ei documentul, la fel şi mareşalul sovietic Jukov, în numele lui Stalin, şi mareşalul britanic Tedder, pentru Eisenhower.

Generalul american Spaatz şi generalul francez de Lattre au semnat ca martori.

La ora 15.00 a zilei de 8 mai, Truman, Churchill şi De Gaulle au anunţat oficial victoria, dar în Uniunea Sovietică, datorită diferenţei de fus orar, vestea capitulării a ajuns în dată de 9 mai, această dată fiind proclamată Ziua Victoriei.

Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua Victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a sărbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului pe 9 mai.
Începând din 1946 Ziua Victorei a fost marcată în 9 mai în 15 republici din fosta URSS, pentru a comemora victimele din timpul războiului împotriva Germaniei fasciste.

În Germania de Est ziua de 8 mai a fost sărbătorita ca Ziua Eliberării, între 1950 şi 1966. Între 1975 şi 1990 ziua de 9 mai a fost sărbătoare oficiala.

Din 2002 doar unul dintre landurile germane mai marchează Ziua Victoriei, în ziua de 8 mai.

În Ţările Baltice, după desprinderea de URSS, sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat în 8 mai.
În Rusia, 1990 a fost anul ultimei parade la care au participat tancuri, de atunci accentul sărbătoririi fiind pus în special pe aspectul istoric al comemorării şi omagiul adus foştilor combatanţi.

În 1995, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, preşedintele Boris Elţîn a reconstituit în mod simbolic o paradă, însă fără echipamente grele.

În 2007, Vladimir Putin a decis revenirea la formatul de dinainte de 1990, în urmă „afluxului de cereri ale veteranilor şi societăţii civile care îi solicitau să restabilească parada din epoca sovietică”.

În perioada regimului Putin am fost martorii unei transformări profunde în ceea ce privește abordarea evenimentelor din trecut. La început, Kremlinul sublinia că victoria a fost posibilă doar datorită URSS-ului, iar celelalte state nu au contribuit semnificativ. Apoi, Putin a declarat că victoria asupra nazismului german este meritul exclusiv al Rusiei

9 mai este o zi cu o triplă semnificație pentru români. Pe lângă celebrarea proclamării Independenței de Stat a României din 1877 și a încetării războiului mondial în Europa în 1945, în ziua de 9 mai se sărbătorește și Ziua Europei.

9 mai este mărul discordiei și în Republica Moldova

Ce semnifică această zi pentru locuitorii fostei Basarabii române?

În R.Moldova pot fi auzite mai multe răspunsuri.

Unii se vor referi la Ziua Victoriei asupra fascismului, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial şi la comemorarea celor căzuți în acest război.

Alții care cunosc istorie, ştiu că la data încetării războiului mondial, în 1945, Basarabia și Bucovina de Nord erau cotropite de armata sovietică şi că populaţia acestui teritoriu participase până în 1944 la războiul împotriva barbariei sovietice.

În sfârşit, mulţi români  vor vorbi de Ziua Europei, care cheamã la unirea oamenilor, națiunilor, statelor europene pentru a uita diferențele sau divergențele.

Interpretări sunt multe – istoria e una. Vestul – (țările europene si nu numai statele membre ale Uniunii Europene) dă de 9 mai întâietate Zilei Europei.  

CITIȚI ȘI:

http://stiri.tvr.ro/ziua-victoriei-si-ziua-europei-doua-mari-sarbatori-europene-9-mai-la-bucure-ti_830830.html#view

CONTROVERSE LEGATE DE SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 9 MAI CARE S-AU MENȚINUT PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

Semnificația zilei de 9 mai: lecție de istorie sau revanșă imperialistă

La începutul lui mai 1945 se dădeau ultimele lupte ale celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Germania nazistă suferea o înfrângere irevocabilă în fața forțelor armate ale coaliției antihitleriste și acest final urma să fie „oficializat” printr-un act al capitulării.

Primul document al capitulării Germaniei a fost semnat la începutul zilei de 7 mai 1945, în Franța, la Cartierul General Aliat de la Reims, de către reprezentanții alianței antihitleriste. Însă Stalin a rămas nesatisfăcut de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, el considerând că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii.

La insistența lui Stalin, actul de la Reims a fost considerat doar unul preliminar, ceremonia finală a capitulării fiind transferată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov.

În acest fel, în ziua de 8 mai, reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței, SUA și delegația germană au sosit la Potsdam, suburbia Berlinului, unde au semnat actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, pe 8 mai.

În acel moment, Moscova deja trecuse pe 9 mai, respectiv, de atunci occidentul marchează sfârșitul războiului mondial în Europa pe 8 mai, iar în URSS ziua Victoriei a fost desemnată pentru 9 mai.

Moscova a depus eforturi propagandistice pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial

La această diferență între occidentali și sovietici în abordarea cronologiei războiul al doilea mondial se adaugă și interpretarea diferită a începutului lui.

Pentru occidentali, războiul datează din 1939, când Germania a atacat pe 1 septembrie Polonia, la rândul ei URSS atacând Polonia alături de aliații săi germani, pe 17 septembrie.

Tradiția ideologică sovietică, preluată de Rusia de azi, marchează „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, care începe pe 22 iunie 1941 când Germania a atacat Uniunea Sovietică, scrie în https://www.ipn.md/ro,publicistul Anatol Țăranu (foto).

Această dihotomie cronologică se explică prin faptul, că între 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1941, fiind în alianță cu Germania lui Hitler, URSS a ocupat pe cale militară jumătate din Polonia, Țările Baltice, o parte din peninsula Karelia de la Finlanda și desigur, teritoriul dintre Prut și Nistru – Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, ținuturi care aparțineau României.

Moscova sovietică, tot așa ca și cea post-sovietică, a depus eforturi propagandistice enorme pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial, tot așa cum și atrocitățile feroce ale regimului sovietic în teritoriile ocupate în cârdășie cu Hitler, identice cu cele ale naziștilor în teritoriile ocupate de Germania, masacrul de către sovietici a prizonierilor polonezi de la Katyn, fiind un exemplu din cele mai distincte în acest sens.

Indiscutabil, victoria asupra fascismului german, militarismului japonez și sateliților lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este un eveniment remarcabil în istoria lumii și o pagină glorioasă în istoria civilizației.

Tornada de foc a acestui război a cuprins întinderile vaste ale Europei, Asiei și Africii, a durat 6 ani și a implicat 61 de state cu o populație de 1 miliard 700 de milioane de oameni, aproximativ 80% din numărul total al oamenilor care trăiau atunci pe planetă.

Aproximativ 120 de milioane din populația cea mai aptă de muncă a fost mobilizată în forțele armate, iar luptele au avut loc pe teritoriul a 40 de țări.

Războiul împotriva Ucrainei a fost anunțat acum un an, de 9 mai

Este adevărat că Uniunea Sovietică a suferit cele mai mari pierderi umane în acest război, ele ridicându-se la 26,6 milioane de oameni. Dintre aceștia, 8,6 milioane de militari ai Armatei Roșii și Marinei au murit pe fronturi.

Aproximativ 4,5 milioane au fost luați prizonieri. Dintre aceștia, doar 1,8 milioane de oameni s-au întors în patria lor după război. Acest sacrificiu enorm adus pe altarul biruinței în al Doilea Război Mondial și ziua Victoriei, care este sărbătorită în Rusia pe 9 mai, a provocat abordări în contradictoriu asupra semnificației istorice a acestor evenimente.

Una dintre aceste controverse a fost lansată de președintele rus Vladimir Putin, care a ținut un discurs în cadrul paradei victoriei de pe Piața Roșie din Moscova, pe 9 mai 2021, vorbind despre încercările anumitor forțe de a „rescrie istoria” și că poporul sovietic „era singur pe calea dificilă, eroică și sacrificială către Victorie”, parcă uitând de aliați. În plus, în discursul său, Putin a decis să-și amintească de Ucraina modernă, spunând că „tot felul de radicali” încearcă să „pună în serviciu” „o mare parte din ideologia naziștilor”.

Atunci puțini au fost acei, cine au acordat atenția cuvenită acuzațiilor președintelui Putin despre pretinsa ideologie nazistă în Ucraina, ele urmând într-un răstimp de mai puțin de un an să crească până la dimensiunea unui casus belli împotriva țării vecine.

Defel întâmplător, Vladimir Putin, a folosit solemnitățile de 9 mai pentru a lansa acuzele despre nazismul care, chipurile, a devenit familiar Ucrainei de azi.

Semnificația zilei Victoriei este folosită de actuala propagandă a Moscovei în încercarea speculativă de a echivala agenda istorică cu discursul și practica politică actuală a regimului Putin.

Însă devine tot mai complicat de ascuns faptul că, în ultimele două decenii, ziua de 9 mai, în redacția Moscovei, a devenit, în primul rând, o sărbătoare de propagandă a Kremlinului și mai puțin de comemorare a victimelor celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Simboluri reinventate cu iz de propagandă

După prăbușirea Uniunii Sovietice și a ideologii comuniste de stat, Moscova s-a trezit într-un vid simbolistic, în condițiile lipsei de claritate cu privire la fundamentul istoric și ideologic al noii puteri de stat în sine.

Vechile stereotipuri și simboluri ideologice sovietice s-au devalizat, iar Kremlinul a început febril să caute substituirea lor, ciocnindu-se de faptul că este foarte greu să renunți la simboluri vechi, înlocuindu-le cu ceva principial nou.

Așa în statul rus a apărut imnul sovietic reproiectat, steagul țarist readus, așa a fost reanimat și umflat până la dimensiuni surrealiste cultul sovietic al Marelui Război Patriotic.

Timp de 20 de ani Stalin a suprimat forța soldatului sovietic eliberator

Propaganda Kremlinului defel nu s-a complexat din cauza contrarietății istorice privind tradiția omagierii zilei de 9 mai, care în timp nu a fost întotdeauna la același nivel oficial. După prima paradă a Victoriei din 24 iunie 1945, la Moscova, în următorii 20 de ani nu s-au organizat astfel de parade.

Stalin se temea de popularitatea și demnitatea personală crescută a mareșalilor, generalilor, ofițerilor și soldaților – biruitori în războiul împotriva fascismului.

Pentru a reinstala frica generalizată – baza puterii lui personale, Stalin a declanșat un nou val de represiuni în societatea sovietică postbelică. El a făcut tot posibilul pentru a minimiza gloria soldatului biruitor în război, acei dintre ei care au fost capturați de germani au fost exilați în Siberia după război ca trădători, iar soldații schilodiți în război au fost deportați în masă din principalele orașe ale țării în locuri îndepărtate de reședință.

Pe acest motiv, 9 mai în Uniunea Sovietică nu a fost o zi festivă până în 1965. Un cult puternic al războiului a fost deja lansat în epoca Brejnev, care din considerente de consolidare a puterii personale, a umflat până la grotesc propriul rol în război.

În perioada post-sovietică, acest cult a devenit un adevărat pilon politic al pretinsului rol hotărâtor și chiar unic al poporului rus în victoria asupra fascismului, o formă de justificare a pretențiilor de superioritate a Rusiei în plan internațional.

Panglica bicoloră – acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice

În condițiile când Rusia nu excela în planul dezvoltării economice și tehnologice, când nivelul și calitatea vieții ale cetățenilor ruși nu concura cu țările dezvoltate, regimul politic de la Moscova avea nevoie de un argument major de măgulire a orgoliului național. De aici provin paroxismele propagandistice privind rolul Rusiei în război, inclusiv inventarea simbolurilor artificiale, care nu au fost utilizate pe timpul războiului.

Astfel, doar în 2005, la inițiativa ideologului de atunci al Kremlinului, Vladislav Surcov, în Federația Rusă a fost pe larg introdusă în uz panglica Sfântului Gheorghe ca simbol al victoriei asupra Germaniei naziste, demarând de atunci o acțiune anuală de distribuire a panglicilor în rândul populației.

Cu o agresivitate deosebită panglica bicoloră, proaspăt inventată de propaganda Kremlinului ca simbol al Victoriei, a fost impusă în fostele republici sovietice, în așa fel sugerându-se la nivel de subconștient unitatea fostului spațiu sovietic.

De fapt, a fost și este a acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice – astăzi state independente, prin impunerea simbolurilor imperialiste ale fostei metropole.

Nu în zadar, state precum Ucraina, Belarus, Kazahstan au refuzat de la bun început utilizarea panglicii ruse ca simbol al Victoriei în războiul împotriva fascismului.

Din 2014, în urma anexării Crimeii, îndeosebi din 2022, în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol militarist rus asociat războiului.

Panglica repetă traseul istoric al svasticii naziste

Victoria asupra fascismului în cel mai sângeros război din istoria omenirii, pe bună dreptate este comemorată în toată lumea ca un eveniment de rezonanță umanistă deosebită. Este o blasfemie ca acest eveniment și toată simbolistica din asociere, să fie folosite cu scopuri de propagandă a războiului, cum face acest lucru astăzi Moscova imperialistă în Ucraina prin utilizarea de către soldații ruși invadatori a panglicii Sfântului Gheorghe.

Kremlinul, prin politica sa de război, a aruncat panglica bicoloră în derizoriu, prefăcând-o din simbol al biruinței asupra fascismului german, în simbol al ocupantului rus.

Panglica bicoloră repetă traseul istoric al svasticii naziste, care a fost folosită în simbolistica sovietică în anii 20 ai secolului trecut, dar a devenit categoric indezirabilă după ce s-a prefăcut în simbol distinctiv al fascismului german.

Un test de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist

În Republica Moldova guvernările antinaționale pro-Kremlin, neprotejând segmente largi ale populației de efectele nocive ale propagandei ruse, au modelat mentalul colectiv în conformitate cu interesele imperialiste ale regimului actual de la Moscova.

Încercările timide ale guvernării proeuropene de la Chișinău de a se opune propagandei războiului prin interzicerea prin lege a simbolurilor asociate cu războiul, necesită un efort susținut de lungă durată, asociat cu o politică informațională masivă de deșteptare a populației în spiritul adevărului istoric.

Tot atât de necesară este și delimitarea la nivelul organelor coercitive a statului a cetățenilor de rând, mulți dintre ei victime a propagandei ruse, de activiștii politici, promotori conștienți și cointeresați ai simbolurilor războiului.

Astăzi propagarea de către politic a simbolurilor războiului, interzise prin lege în Republica Moldova – panglica bicoloră, Z și V, este un indice distinct de apartenență la coloana a cincea a imperialismului rus și o sfidare deschisă a siguranței naționale.

Comemorarea zilei istorice de 9 mai în Republica Moldova devine pentru fiecare cetățean moldovean un test autentic de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist, sau la tabăra războiului și a coloanei a cincea antinaționale în societatea moldovenească.

Și această lecție a istoriei mulți dintre cetățenii moldoveni încă urmează s-o însușească în toată profunzimea ei.