CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ne-a părăsit Ivan Patzaichin, cel mai mare canoist pe care România l-a avut până în prezent

A murit Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria  României | R3media

Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România, a murit la vârsta de 71 de ani.

Era internat la Spitalul Elias de mai bine de o lună și avea probleme de sănătate care în ultima perioadă s-au agravat, potrivit www. Rador. ro.

Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, în localitatea Mila 23, comuna Crișan, din județul Tulcea.

Dat fiind faptul că s-a născut în ziua în care în satul său se sărbătorea Hramul Bisericii, părinții săi au decis să- i dea numele Ivan, sfântul zilei respective.

La vârsta de 16 ani a devenit ajutor de pescar pentru tatăl său. În martie 1967, și-a început cariera la Clubul Sportiv Dinamo București, la recomandarea unor consăteni care practicau kaiac-canoe și câștigaseră titlul de campioni mondiali în urmă cu un an – Vicol Calabiciov și Serghei Covaliov.

A urmat o carieră de 43 de ani în cadrul Clubului Dinamo, 18 ani în calitate de sportiv și 25 ani ca antrenor. A obținut 27 de titluri de campion al României și a câștigat o singură medalie de aur la C2-1000m la Campionatele Europene din 1969 de la Moscova, după această ediție Campionatele Europene fiind suspendate până în anul 1997.

Cel mai mare sportiv dinamovist în viață - Dinamo1948

 A câștigat nu mai puțin de 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale: Copenhaga 1970, Belgrad 1971, 1975, 1978 și 1982, Tampere 1973 și 1983, Mexico 1974, Sofia 1977, Duisburg 1979 și Nottingham 1981. A cucerit 9 medalii de aur (C-1 1000 m: 1973, 1977; C-1 10000 m: 1978, C-2 500 m: 1979, C-2 1000 m: 1970, 1981, 1983; C-2 10000 m: 1982), 4 medalii de argint (C-1 1000 m: 1975, C-2 1000 m: 1971, C-2 10000 m: 1981, 1983) și 9 medalii de bronz (C-1 500 m: 1971, 1973, 1974; C-1 1000 m: 1974, 1978, 1979; C-1 10000 m: 1974, 1977, 1979). 

De asemenea, a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară – Mexico 1968, Műnchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 și Los Angeles 1984 – la care a cucerit 7 medalii: 4 de aur (C-1 1000 m: 1972, C-2 1000 m: 1968, 1980, 1984) ) și 3 de argint (C-2 500 m: 1980, 1984; C-2 1000 m: 1972).Patzaichin este, începând din anul 1968, Maestru Emerit al Sportului, în 1982 este declarat Maestru Internațional al Sportului, iar în anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic Internațional cea mai înaltă distincție a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic „Colanul de Platină”, fiind singurul sportiv român deținător al acestui ordin.

 În anul 1991 a devenit Antrenor Emerit, în anul 2000 a primit Ordinul Național “Serviciul Credincios” în gradul de Ofițer , iar la data de 1 decembrie 2004, colonelul în rezervă Ivan Patzaichin din Ministerul Administrației și Internelor a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea), în rezervă. 

În anul 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” clasa I, în 2010 a fost distins cu Decorația Regală “Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I, iar în 2019 a primit cea mai înaltă distincție oferită de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Colanul de Aur.

06/09/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: