CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Unirea Basarabiei cu România și influența crizei politice din Rusia

 

 

 

 

 

Foto: Soldații români pleacă pe front

 

 

Criza politică din Rusia şi Unirea Basarabiei cu România
 


În timp ce trupele române obțineau victorii importante în Primul Război Mondial, armata rusă se descompunea.
Primul Război Mondial a pus la grea încercare Imperiul rus, care seconstituise pe parcursul a mai multor secole, scrie https://www.timpul.md/ criza-politica-din-rusia-si-unirea-basarabiei-cu-romania 

După ce, în 1914, a fost declarată mobilizarea generală, în armata rusă au fost chemaţi sub arme, mai întâi de toate, ţăranii.

În februarie 1916, autorităţile guberniale din Basarabia raportau superiorilor că, la lucrările de câmp, din cauza mobilizării, puteau fi antrenaţi doar 35% din ţărani faţă de perioada antebelică.

Din aprilie 1915, armata rusă a început să sufere înfrângeri. Au fost ocupate Polonia, o parte din Lituania şi Belarus. Dar după 1916, când trupele ruse, în frunte cu generalul Alexei Brusilov, au desfăşurat o ofensivă în Galiţia (22 mai/4 iunie – 31 iulie/13 august), se crea impresia că Rusia poate ieşi biruitoare din război. Iar pe frontul de vest, la Verdun, francezii au fost nevoiţi să suporte un asalt nemilos al germanilor.

Atunci francezii au cerut Petersburgului să facă concesii în fașa Bucureştiului, pentru a atrage România în război contra blocului austro-german în vederea schimbării situaţiei în folosul Antantei. La 4/17 august 1916, Bucureştiul a încheiat tratatul de alianţă cu ţările Antantei, conform căruia României i se garanta integritatea teritorială, iar după victorie i se recunoştea dreptul de unire cu Banatul, Bucovina, Transilvania (inclusiv Crişana şi Maramureş).

Convenţia militară prevedea intrarea trupelor române la 15/28 august pe frontul din Transilvania, cu susținerea armatei franco-engleze de la Salonic, a celei imperiale din Galiţia, şi trimiterea în Dobrogea a 50 mii de ostaşi ruşi (în loc de 200 mii, după cum solicitase justificat premierul I. I. C. Brătianu). Însă aliaţii n-au susţinut suficient eforturile armatei române, care a început eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungară.

Armata română a fost obligată să se retragă în Moldova, Petrogradul fiind nevoit să trimită în ajutorul aliatului său de trei-patru ori mai multe trupe decât solicitase Brătianu. Pe câmpurile de luptă, România a pierdut 100 mii de oameni, la care s-au adăugat 150 mii de răniţi şi 250 mii de prizonieri. În primele luni ale anului 1917, au decedat de tifos exantematic 300 mii de militari şi civili.

 

La 3/16 octombrie 1916, în ţară a sosit o Misiune militară franceză, alcătuită din 400 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, care urma să instruiască trupele locale. Armata română a fost dotată cu piese de artilerie grea şi uşoară, muniţii aferente, vehicule de transport, materiale pentru spitalele de campanie ş.a.

Au fost create două corpuri de armată, incluzând 15 divizii de infanterie, două de cavalerie, patru de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie. La 22 martie/4 aprilie 1917, regele Ferdinand a repetat promisiunea făcută la finele anului 1916, în Parlamentul de la Iaşi, de a-i împroprietări cu pământ pe ţăranii care constituiau majoritatea soldaţilor din armată.

Prevederile despre drepturile ţăranilor la pământ şi noua lege electorală urmau să fie adoptate în Parlament. Această politică a regelui a sporit încrederea ţăranilor în autorităţi. Refăcută din temelie, armata română a început să lupte, de la egal la egal, cu trupele inamice, repurtând succese importante pe câmpul de luptă.
Haos în armata rusă
În schimb, Rusia tot mai greu făcea faţă situaţiei precare de pe front și suporta o insuficienţă acută de tunuri, obuze, puşti şi cartușe. Pentru apărare, se utiliza o treime din bugetul ţării.

Din cauza insuficienţei de materie primă, combustibil, forţă de muncă, sute de întreprinderi care, în perioada antebelică, produceau mărfuri de larg consum, s-au închis. Pentru funcţionarea normală a transportului feroviar nu ajungeau mii de locomotive şi zeci de mii de vagoane.

În 1916, s-a redus cantitatea de combustibil necesar pentru industrie şi transport cu 11,2% faţă de perioada de până la război, deşi necesităţile au sporit cu 50%. La 12 martie 1917, în palatul Tavria s-au constituit două organe de conducere supremă a statului: Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat.

De greutăţile țării era învinuit ţarul Nicolai al II-lea. În noaptea de 14 spre 15 martie 1917, Sovietul din Petrograd şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat au creat Guvernul Provizoriu, care urma să activeze până la convocarea Adunării Constituante. La 15 martie, Nicolai al II-lea s-a dezis de tron. Procesul de democratizare a început să se manifeste în diferite sfere de activitate. Se impunea ziua de muncă de opt ore și sporirea salariului.

Ţăranii au început să preia cu forţa pământul de la marii proprietari. Conform ordinului nr. 1 al celor două organe supreme de stat, în unităţile militare urmau să fie constituie comitete formate din reprezentanţi ai ostaşilor, care s-au încadrat în lupta politică. În primăvara lui 1917, comandamentul suprem a constatat că ostaşii refuzau să continue războiul.

Mişcarea pacifistă, care se manifesta în rândurile armatei ruse, aflată în descompunere din cauza lipsei de disciplină şi a subminării autorităţii ofiţerilor, crea probleme vizibile pentru cei doi aliaţi: Rusia şi România. Numărul dezertorilor după revoluţia din februarie 1917 a ajuns la 2 milioane.

Ce se întâmpla în acest timp în Basarabia

 

 

 

Revista Luceafărul » PĂRINŢII BASARABENI AI UNIRII BASARABIEI CU ...

 

 



În toamna anului 1917, se profila destrămarea statului rus, care nu mai putea continua războiul din cauza greutăţilor economice şi a anarhiei din ţară. Bolşevicii au decis să răstoarne cu forța Guvernul Provizoriu în ajunul celui de al II-lea Congres al sovietelor, pentru ca acesta să legifereze puterea nouă. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, garda roşie a ocupat Palatal de Iarnă.

Congresul a adoptat faimoasele decrete cu privire la preluarea puterii de stat, instaurarea păcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ.
Pe 20-27 octombrie 1917, la Chişinău, Congresul militar moldovenesc a declarat „autonomia” Basarabiei, a adoptat decizia de convocare a Sfatului Ţării şi a ales un „birou de organizare”.

Astfel, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, și-a început lucrările Sfatului Ţării, compus din 150 de membri.

Iar la 2 decembrie a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească (RDM) autonomă până la convocarea Adunării Constituante a întregii Rusii, care urma să formeze o federaţie de republici/state cu drepturi egale.

Sfatul Ţării constituia puterea legislativă a noii republici, cea executivă fiind rezervată Consiliului Directorilor Generali.

La 7 decembrie, a fost constituit Consiliul Directorilor Generali, în frunte cu P. Erhan.
Condițiile în care a avut loc Unirea

După venirea la putere a bolşevicilor, situaţia economică a Rusiei continua să fie dezastruoasă. Astfel, se preconiza ieşirea urgentă a țării din războiul deja pierdut şi reducerea numărului de ostaşi care nu puteau fi întreţinuţi.

La 22 noiembrie, Lenin a cerut telegrafic alegerea unor persoane pentru a purta tratative în vederea încheierii unui armistiţiu cu armata austro-germană.

Ofiţerii, care mai sperau la o eventuală biruinţă, motivată de intrarea SUA în război de partea Antantei, se pronunţau împotriva armistiţiului, iar soldaţii erau de altă părere. Sovnarcomul (guvernul bolşevic) a adoptat decizia referitoare la demobilizarea armatei, începând cu 23 noiembrie.

Se producea înlocuirea ofiţerilor, care erau împotriva încetării războiului, cu ostaşi de rând, fapt ce a produs haos în armata rusă, care devenea incontrolabilă. În această situaţie, a sporit numărul dezertorilor.

La 9 decembrie, a fost încheiat armistiţiul şi pe frontul român.


La finele anului 1917, românii de pe ambele maluri ale Prutului erau supuși presiunilor din partea autorităţilor sovietice de la Petrograd şi din zona de pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, reprezentate de secţia de front a Rumcerodului de la Odesa, dominat de bolşevici.

La 28 decembrie, cei din urmă, instalându-se la Chişinău, au mobilizat unităţile militare ruse din centrul Basarabiei împotriva Sfatului Ţării.

La 5/18 ianuarie 1918, autorităţile sovietice au adresat o notă ultimativă guvernului român, iar în ziua următoare trupele ruse din Chişinău au dezarmat subunităţile de transilvăneni, chemate de la Kiev pentru a păzi depozitele Antantei din Basarabia. Confruntată cu probleme grave, Republica Moldovenească nu dispunea de suficiente forţe armate pentru a garanta securitatea în teritoriu, nici de resurse economice pentru a-și asigura populația.

La 9/22 ianuarie 1918, la Iaşi, directorul de externe al RDM, Ion Pelivan, a solicitat Guvernului român ajutor militar pentru asigurarea ordinii în Basarabia.

Cu acordul generalului Şcerbaciov, comandantul frontului românesc, şi al reprezentanţilor Puterilor Aliate, cointeresaţi de păstrarea resurselor de aprovizionare a trupelor cu alimente, Guvernul de la București a trimis în Basarabia, la 10/23 ianuarie, divizia generalului Broşteanu.

Trupele române au contribuit aici la crearea unui climat de siguranţă şi stabilitate politică. La 24 ianuarie/6 februarie, Sfatul Ţării a adoptat în unanimitate Declaraţia de independenţă a Republicii Democrate Moldovenești.

 

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat Declaraţia de unire cu România așa cum se cunoaște, pentru unire au votat 86 de deputaţi, împotrivă – 3, s-au abţinut 36, iar 13 au lipsit de la ședință. Actul Unirii a fost promulgat prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918.

 

 

 

 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) - foto preluat de pe istoria.md

 

 

Foto: Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România),

 


Mortalitatea în Rusia creștea vizibil după revoluție



Rusia a testat de câteva ori trăinicia unităţii naţionale a statului român. Însă, confruntându-se în continuare cu grave probleme interne, ea nu reuşea să concentreze suficiente forțe pentru a reocupa Basarabia.

În 1919, în urma foametei, în Rusia, s-au îmbolnăvit de tifos 2,1 mln de oameni, dintre care 764 mii au decedat, iar în 1920 s-au îmbolnăvit 2,3 mln și au decedat 834 mii.

În 1919, creşterea naturală era de -1,87%, iar în 1920 de -2,05%.

În decembrie 1919, consumul de carne pe cap de locuitor din Moscova era de 0,051 funţi pe zi.
Or, în scurt timp, Rusia s-a confruntat cu o nouă foamete. Abia după 1922, când a trecut la o politică economică nouă, această țară a început să depăşească crizele interne.

Către acea dată, se crease statul unitar român, care a depăşit cu succes greutăţile generate de Primul Război Mondial.



Ion Chirtoagă, dr. hab. în istorie

Valentina Chirtoagă, dr. în istorie

Timpul md.

11/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

O declarație mincinoasă a președintelui ucrainean care contrazice adevărul istoric: „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”

 

 

 

Se solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean: „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”, Foto: presidency.ro

 

 

 

Se solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean: „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”

“Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită Ambasadei Ucrainei la București o poziție oficială cu privire la declarația președintelui ucrainean, domnul Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski, lansată de Ziua Unității și Libertății Ucrainei, în care acesta susține că „România a ocupat nordul Bucovinei în 1918”.

Suntem de părere că declarația care contrazice adevărul istoric este menită să denatureze o pagină semnificativă din istoria românilor.

Îl informăm pe domnul președinte Zelenski că pe 28 noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei de la Cernăuți a votat unirea provinciei cu România, lucru care s-a petrecut într-un mod democratic, înainte de data de 22 ianuarie 1919 când s-a produs ceea ce președintele Zelenski consideră actul fondator al Ucrainei de azi.

 

 

 

 

 

Evoluția teritorială a României 1878-1948

 

Evoluția teritorială a României 1878-1948

 

De asemenea, îi amintim actualului președinte al Ucrainei, că soarta celor peste 500.000 de români de pe teritoriul ucrainean nu e subiect al vreunui scenariu de film, ci subiect al dreptului internațional.

Observăm că în ultimii trei ani, acțiunile autorităților ucrainene îndreptate împotriva comunităților de români de pe teritoriul statului vecin sunt tot mai agresive, iar declarația președintelui Zelenski se înscrie în acest registru al neprieteniei față de România și de poporul român.

Românii care astăzi se află între granițele Ucrainei, nu ale României, sunt populație băștinașă și, pe această cale, solicităm autorităților de la Kiev respectarea istoriei și a drepturilor acestora.

Atitudinea statului ucrainean față de comunitățile românești din teritoriul Ucraineni, precum și declarația recentă a președintelui Zelenski nu fac cinste aspirațiilor de integrare euroatlantică a statului ucrainean.”, se arată în nota de protest a celor de la Platforma Unionistă Acțiunea 2012, conform

Din anul 1997, an în care România și-a abandonat nu doar teritoriile asupra cărora avea drepturi istorice legitime, ci și o populație de câteva sute de mii de etnici români, la mila unui vecin vorace și nerecunoscător,  și până în ziua de azi, în anul de grație 2020, când Ucraina își permite declarații în stil sovietic  statul român nu este în stare să pună piciorul în prag înprivința relațiilor cu acest vecin  mai agresiv decât regimul sovietic când vine vorba de asimilarea minorităților etnice.

Pe 23 ianuarie a.c., Dan Neculăescu, secretar de stat, a avut, la sediul MAE, o discuție cu ambasadorul Ucrainei la București, care a prilejuit o trecere în revistă a aspectelor de interes pe agenda bilaterală, cu accent asupra comisiilor mixte interguvernamentale comune.

”Partea română a reiterat importanța deosebită pe care o acordă asigurării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, în conformitate cu normele și standardele internaționale în materie, inclusiv cu luarea deplină în considerare a tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneția.

În acest cadru, a exprimat preocuparea cu privire la efectele pe care adoptarea, la 16 ianuarie 2020, a noii Legi a educației secundare, le-ar putea avea asupra dreptului la educație în limba maternă a membrilor minorității române, precum și interesul părții române pentru intensificarea dialogului cu partea ucraineană, nu doar în cadrul Comisiei mixte bilaterale privind minoritățile naționale, dar și între autoritățile ucrainene și minoritatea română din Ucraina pentru a răspunde preocupărilor acestora.

De asemenea, partea română a solicitat clarificări privind referirile la România apărute în discursul public recent al președintelui Ucrainei, exprimând surprinderea față de acestea și evidențiind necesitatea unei înțelegeri corecte a istoriei.”, se arată în comunicatul MAE.

Comparativ cu agitația pe care o făcea diplomația maghiară împotriva României pentru niște pretexte puerile, tânguirile mieunate ale MAE de azi față de Ambasada Ucrainei te fac să-ți smulgi părul din cap…

Așa se cer bă explicații pentru o declarație precum cea a președintelui Ucrainei?!

Vasile Morar

https://glasul.info/

26/01/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCÃ ÎN BASARABIA ANULUI 1918

Imagini pentru basarabia 1918 photos

 

 

 

 

 

 

Unirea Basarabiei cu România a determinat o amplificare a propagandei antiromâneşti, dusă de forţele interne şi externe care se opuneau deciziei adoptate în mod democratic de reprezentanţii legitimi ai locuitorilor Basarabiei la 27 martie/9 aprilie 1918.

Agenţii veniţi de peste Nistru, sau cei din rândurile populaţiei locale, le insuflau basarabenilor teama că autorităţile române se vor opune reformelor democratice, dintre care cele mai importante erau reforma agrară şi votul universal.
Liderii românilor basarabeni, împreună cu reprezentanţii civili şi militari ai statului român, au depus eforturi însemnate, prin diverse mijloace, în primul rând cele culturale, prin intermediul Şcolii şi Bisericii, pentru a elimina, pe cât posibil, efectele propagandei antiromâneşti şi antiunioniste duse de cei care se opuneau actului reparatoriu de la 27 martie/9 aprilie 1918.
Din nefericire, multe dintre tezele propagandei antiromâneşti din perioada 1918-1940 sunt utilizate şi astăzi în mass-media şi pe internet, fiind reliefate aspectele negative ale acestei perioade şi, totodată, ignorat, în mod voit, martiriul românilor basarabeni din timpul ocupaţiei sovietice.

La 10 ianuarie 19181, la cererea autorităţilor Republicii Democrate Moldoveneşti, armata română trecea Prutul pentru a lupta împotriva bandelor de soldaţi bolşevizaţi ai armatei ruse care, sub pretextul luptei revoluţionare, instauraseră un climat de haos şi teroare în Basarabia.
În proclamaţia adresată populaţiei Basarabiei de şeful Statului Major General al Armatei, generalul Constantin Prezan, la 12 ianuarie 1918, se preciza:

„Aceşti duşmani s-au folosit de sufletul vostru cinstit şi încrezător şi au căutat să sădească învrăjbire între voi şi noi, spunându-vă că românii vin să stăpânească ţara voastră, că ei vin să pună mâna pe pământurile voastre şi că n-ar avea alt gând decât să aducă pe capul vostru pe vechii stăpânitori, ca să vă răpească drepturile naţionale şi politice câştigate prin revoluţie”.

Această frază sintetiza tema principală a propagandei antiromâneşti din Basarabia, potrivit căreia armata română îi va sprijini pe foştii moşieri să îşi recupereze pământurile pierdute în vâltoarea revoluţionară a anului 1917.

Propaganda antiromânească omitea să le spună ţăranilor basarabeni că Parlamentul României votase, la 30 iulie 1917, prin modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţie, exproprierea a 2 300 000 ha pentru realizarea unei mari reforme agrare, precum şi pentru modificarea sistemului electoral în vederea introducerii votuluiuniversal.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării vota, la Chişinău, unirea cu România, act prin care se eliminau efectele anexării samavolnice a teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus, din anul 1812.
Dar punerea în practică a Actului Unirii de la 27 martie 1918 a întâmpinat numeroase obstacole.

Contextul istoric de la momentul unirii Basarabiei cu România

La momentul Unirii Basarabiei cu România, guvernul român ducea negocieri de pace cu Puterile Centrale din postura de ţară învinsă. Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 24 aprilie/7 mai 1918, România suferea importante pierderi teritoriale: Dobrogea, culmile Carpaţilor, o porţiune din nordul Moldovei.

Pe de altă parte, în tratat nu se recunoştea unirea Basarabiei cu România. La articolul IV al tratatului se menţiona că diviziile române din Basarabia vor rămâne între Prut şi Nistru până când, în urma operaţiilor militare desfăşurate de Puterile Centrale în Ucraina, „nu va mai fi niciun pericol pentru frontierele României”.

Totodată, la articolul VIII al tratatului, se preciza că forţele navale române, maritime şi fluviale, vor rămâne intacte „până când condiţiile din Basarabia vor fi clarificate”. Deci, Germania şi AustroUngaria, care dominau politic şi militar la acel moment spaţiul est-european, nu recunoşteau de jure Unirea Basarabiei cu România, fapt care favoriza acţiunile propagandistice antiromâneşti şi antiunioniste din Basarabia.

În spaţiul fostului Imperiu ţarist, nu era clar care va fi rezultatul războiului civil între „Roşii” (bolşevicii) şi „Albi”. Tabăra „Albilor” cuprindea mai multe grupări politice şi militare de diverse orientări: monarhişti conservatori, republicani liberali, social-democraţi etc., care luptau, împreună sau separat, împotriva bolşevicilor.

În cazul victoriei bolşevicilor, Basarabia ar fi fost una dintre ţintele principale ale „exportului de revoluţie”.

Pe de altă parte, principalii lideri ai „Albilor” îşi exprimaseră în mod public dezideratul pentru menţinerea integrităţii teritoriale a Rusiei în graniţele anterioare Revoluţiei din februarie 1917.

La rândul lor, liderii politici din Ucraina, fie ei de stânga sau de dreapta, luptau, prin mijloace mai mult sau mai puţin subversive pentru anexarea Basarabiei la Ucraina, care, în noiembrie 1917, îşi declarase independenţa.
Prin urmare, existau cel puţin trei forţe externe care desfăşurau, prin agenţi veniţi de peste Nistru sau prin localnici din rândul minorităţilor, acţiuni sistematice de propagandă antiromânească, pentru crearea în Basarabia a unei atmosfere ostile Unirii de la 27 martie 1918, având ca ţel final ruperea acestei provincii istorice româneşti de ţara-mamă, România.
 

Principalele teme ale propagandei antiromâneşti

 

O sinteză a principalelor teme ale propagandei antiromâneşti dusă în cursul anului 1918 de elemente potrivnice unirii Basarabiei cu România se regăseşte într-un document, nesemnat, intitulat „Proiect de sistematizare a propagandei prin autorităţile şi elementele militare”, din 3 iunie 1918.

Acestea erau următoarele:

• Regatul României – ţara moşierilor – va aboli reformele câştigate în urma căderii regimului ţarist. Aceste reforme nu pot fi păstrate decât „într-o Rusie restabilită şi democratică”.
• Lipsa de legitimitate a Sfatului Ţării: „Sfatul Ţării nu este compus din deputaţi aleşi liber de popor […], ci de un grup de oameni care s-au impus ei înşişi. […] Sfatul Ţării a fost cumpărat pentru a vota unirea cu România”.
De menţionat faptul că autorul proiectului afirma că valul de naţionalism românesc care a culminat cu Actul Unirii de la 27 martie 1918 s-a disipat şi a fost înlocuit cu „frământări politice de partid şi ambiţii personale care au dezgustat şi inactivat (sic!) pe mulţi care mai înainte depuneau o muncă cinstită pentru opera naţionalizării”.

În urma Revoluţiei Ruse din februarie 1917, Guvernul Provizoriu de la Petrograd proclamase adoptarea votului universal şi începuse pregătirile pentru efectuarea reformei agrare.
În declaraţia de constituire a Republicii Democrate Moldoveneşti, din 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării prevăzuse efectuarea unei reforme agrare fără despăgubiri şi introducerea votului universal. După unirea cu România, în rândurile basarabenilor, indiferent de etnie, exista temerea că guvernul conservator, condus de Alexandru Marghiloman, se va opune înfăptuirii acestor reforme.

Prezenţa ofiţerilor ruşi din fosta armată ţaristă constituia un factor favorabil pentru desfăşurarea acţiunilor antiromâneşti. Influenţa acestora se răspândea în rândul militarilor basarabeni care activaseră în structurile militare ale Republicii Democrate Moldoveneşti şi care urmau a fi integraţi în armata română.

Astfel, la 26 mai 1918, Biroul de Informaţii al Detaşamentului „General Răşcanu” raporta comandamentului Corpului 5 Armată că ofiţerii din polcul moldovenesc, condus de ofiţerul Ledenuş, nu voiau să depună jurământul către regele Ferdinand, deoarece ofiţerii ruşi le spuseseră că „nu se ştie dacă Basarabia nu va fi a bulgarilor sau a turcilor”.

Ofiţerii basarabeni erau influenţaţi de membrii comisiei ruse de lichidare a depozitelor de război din Basarabia care „îndeamnă pe ofiţerii din regimentul moldovenesc să nu aibă simpatie pentru armata română, să demisioneze din armată şi să nu jure credinţă regelui Ferdinand”.

În finalul raportului se preciza:

  În urma Revoluţiei Ruse din februarie 1917, Guvernul Provizoriu de la Petrograd proclamase adoptarea votului universal şi începuse pregătirile pentru efectuarea reformei agrare.
În declaraţia de constituire a Republicii Democrate Moldoveneşti, din 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării prevăzuse efectuarea unei reforme agrare fără despăgubiri şi introducerea votului universal.

După unirea cu România, în rândurile basarabenilor, indiferent de etnie, exista temerea că guvernul conservator, condus de Alexandru Marghiloman, se va opune înfăptuirii acestor reforme.

 

Tot în acest sens, comandantul Detaşamentului „General Răşcanu” raporta, la 17 iunie 1918, Comisarului General al Basarabiei, generalul Arthur Văitoianu că: „elementele străine din Basarabia continuă să se agite contra noastră, mai ales că găsesc sprijin în autorităţile noastre, atât în Basarabia, cât şi din ţară [Vechiul Regat]”.

Se dădea drept exemplu cazul ofiţerilor ruşi şi ucraineni care, conform unei ordonanţe emise de Comisariatul General al Basarabiei, trebuiau să părăsească teritoriul provinciei până la 15 iunie 1918.

Dar, în ziua de 15 iunie, Comenduirea Pieţei Chişinău a primit ordin direct de la Ministerul de Război, prin care termenul era prelungit până la 1 iulie 1918.

Practic, din 15 în 15 zile se amâna plecarea ofiţerilor ruşi care invocau situaţia din Ucraina şi Rusia.

Pe de altă parte, ofiţerii ruşi prezenţi în Basarabia constituiau un factor destabilizator pentru autorităţi:

„Ei rămân mereu aici, ne sfidează, se dedau la manifestaţiuni ostile şi prestigiul nostru scade, căci în ciuda tuturor ordonanţelor, ei continuă a rămâne pe loc. […] Toate aceste elemente nu fac altceva decât să instige populaţia pe ascuns contra noastră şi la un moment dat vor fi desigur în capul bandelor ce s-ar răscula contra autorităţilor noastre”.

 

Aspecte de natură social-economică

 

Propaganda antiromânească găsea un teren prielnic în rândurile multor locuitori ai Basarabiei care erau nemulţumiţi de situaţia economică precară, în primul rând de creşterea preţurilor la alimente. Această creştere era generată de cererea mare de produse din partea comisiilor economice austro-ungare şi germane, care cumpărau cantităţi mari de cereale, cai şi vite la preţuri foarte ridicate pentru trupele Puterilor Centrale staţionate în Ucraina.

De exemplu, autorităţile române ofereau ţăranilor la cumpărare 6 ruble pe pudul de grâu (16, 8 kg), în timp ce germanii ofereau 15 ruble pe aceeaşi cantitate.
Într-o notă informativă din 22 mai 1918 primită de Biroul II Informaţii al Marelui Cartier General, se consemna:

„Răuvoitorii exploatează această împrejurare pentru a agita [spiritele] contra noastră, informând populaţia că noi am exporta toate alimentele de acolo şi suntem prin urmare cauza scumpetei. Alţi agitatori propagă ideea că mai-nainte Basarabia a fost alimentată de Ucraina şi scumpirea alimentelor se datoreşte separării Basarabiei de această ţară.

Cu toată stupiditatea acestei teze se găsesc destui naivi care cred şi asta”.

Existenţa a numeroase probleme de natură social-economică facilita răspândirea tezelor propagandei antiromâneşti din Basarabia.
De exemplu, din aceeaşi notă informativă aflăm că judecătorii şi funcţionarii de la oficiile poştale se temeau că vor fi concediaţi pentru a fi înlocuiţi cu personal din Vechiul Regat.

Drept rezultat, scrie autorul notei, „e uşor de înţeles că grija pentru viitor le înăbuşă naţionalismul de-abia deşteptat”.
Alte nemulţumiri se manifestau în rândurile lucrătorilor feroviari ale căror salarii nu fuseseră plătite de trei luni şi cărora li se pusese în vedere că nu li se vor recunoaşte anii de serviciu.

Din această cauză, mulţi dintre ei au demisionat şi au plecat în Ucraina, între aceştia numărându-se „mulţi români buni, care, poate, văzându-ne venind, le-au curs lacrimi de bucurie şi acum, amărâţi, ne-au întors spatele, părăsindu-şi patria deziluzionaţi pentru a asigura existenţa familiilor lor şi e firesc că o parte din această deziluzie, nemulţumire şi amărăciune s-a revărsat şi asupra celor pe care i-au lăsat în urmă, iar noi am pierdut atâţia cetăţeni buni”.

La fel de grave erau şi problemele studenţilor basarabeni de naţionalitate română cărora nu li se recunoşteau studiile.
Se propunea ca guvernul român să intervină pe lângă autorităţile de la Chişinău în acest sens, „pretinzându-le numai examene suplimentar de
limba română, literatură şi istorie naţională şi eventual de terminologie [românească] a facultăţii [specializării] respective”.
 
Pentru a contracara propaganda antiromânească din Basarabia, şeful Biroului II Informaţii al Marelui Cartier General, colonelul Nicolae Condeescu, propunea, în martie 1918, ca, prin intermediul ofiţerilor din cadrul unităţilor armatei române dislocate în localităţile basarabene, să se întreprindă o acţiune sistematică de propagandă, în special în mediul rural, „pentru a atrage sufleteşte pe săteni pentru a le dezvolta încrederea în intenţiile noastre faţă de ei, a trezi în ei sentimentele naţionale şi a-i scoate astfel pe românii basarabeni din starea de amorţeală în care i-au dus împrejurările şi propaganda ostilă”.

Se preconiza ca, din cadrul fiecărui regiment dislocat în Basarabia, să fie delegat câte un ofiţer care să urmeze un curs special de propagandă.

Odată întors la regiment, ofiţerul trebuia „să organizeze centre de propagandă pe batalioane, sub supravegherea directă a comandantului de batalion, să conducă propaganda şi în acelaşi timp să iniţieze trupa şi ofiţerii asupra propagandei ce urmează să se facă şi asupra modului cum să procedeze”.

Marele Cartier General nu a dat curs acestei propuneri.
În primăvara anului 1918, Directoratul Învăţământului din Basarabia a organizat o campanie de propagandă culturală românească.
Principalele acţiuni duse în cadrul acestei campanii constau în cursuri de limba şi literatura română, precum şi în conferinţe având ca subiect geografia şi istoria României.

În cazul expunerilor cu tematică istorică, se punea accent pe istoria medievală a Moldovei pentru a demonstra apartenenţa multiseculară a Basarabiei la acest principat românesc.

Conţinutul acestor conferinţe era adaptat în funcţie de publicul-ţintă, ca să folosim un termen actual. De exemplu, acolo unde existau comunităţi ucrainene importante, conferenţiarul rememora în special luptele duse de-a lungul timpului de moldoveni şi cazaci contra tătarilor şi otomanilor.

În unele cazuri se editau şi gazete regionale în limba română sau publicaţii bilingve în română şi rusă, dar apariţia acestora era efemeră, din cauza costurilor mari pentru tipărire, precum şi a crizei de hârtie.
Rezultatele acestei campanii au fost modeste, aşa cum reiese dintr-un memoriu, din iulie 1918, redactat de comisarul general al Basarabiei, generalul de corp de armată Arthur Văitoianu :
„Acţiunea de propagandă începută în Basarabia în cursul lunii martie a.c. nu a putut da nici toate roadele aşteptate, nici tot rezultatul necesar; pe de o parte, din lipsa de serioasă selecţie a personalului, iar pe de altă parte, timpul a fost scurt şi programul de propagandă absolut necomplet. A fost însă fericită organizarea de propagandă şi trimiterea unor elemente foarte bune, mai ales la începutul acestei încercări.
În situaţia actuală, când spiritele în interior nu sunt încă nici liniştite, nici îndrumate, şi când propaganda duşmană nu încetează şi nici nu avem putinţa a o înlătura urgent şi în total se impune, în mod absolut, continuarea unei propagande bine organizată pentru cel puţin un an, până ce şcolile, administraţia şi iniţiativa particulară vor putea să lucreze singure în acest sens.
A crede că s-ar putea obţine de acum rezultate numai prin şcoală şi organele administrative sau printr-o propagandă incompletă ar fi o eroare de apreciere a situaţiei şi o greşeală din punct de vedere al momentului istoric şi interesului naţional ce avem în Basarabia.
Se impune dar o organizare completă şi imediată a unui serviciu de propagandă, neţinându-se seama de nicio consideraţie materială pentru creditul necesar acestei organizări”.
Comisarul general al Basarabiei propunea ca propaganda să fie condusă de un organ central pus sub controlul direct al Comisariatului General al Basarabiei. Activitatea de propagandă se preconiza a se duce pe 2 paliere:

• a) Acţiune oficioasă, organizată cu trepte ierarhice de la centru la judeţe, plase şi comune şi cuprinzând chestiunile de: teatru, cinematografe, serbări, societăţi de muzică, tir, gimnastică, cercetăşie, creşterea femeii (sic!), scrieri de reviste, conferinţe, şcoli de adulţi, universităţi populare.
 
• b) Acţiune secretă organizată de la centru cu mijloace speciale ca: presă, vânzători ambulanţi, vânzători de ziare, lăutari de ţară (sic!), agenţi speciali etc.”

Efectele propagandei culturale româneşti în rândul populaţiei

O radiografie a activităţii acestui serviciu de propagandă culturală, constituit în cadrul Comisariatului General al Basarabiei, se regăseşte într-un memoriu redactat, în noiembrie 1918, de şeful Centrului de Propagandă Hănăşeni, din judeţul Cahul, Nicolae Mogoş, şi adresat şefului Siguranţei Generale a Statului din Basarabia:
„Propaganda culturală naţională în Basarabia […] a luat naştere de pe la începutul lui martie a.c. [1918] şi a fost determinată de marea ignoranţă ce stăpânea masa populaţiei dintre Prut şi Nistru în ceea ce priveşte trecutul şi fazele (sic!) originii sale. […]
Din nenorocire pentru entuziasmul naivilor în politica naţionalistă de la Directoratul Instrucţiei Publice, cărora li s-a încredinţat această delicată şi importantă misiune […], decepţia s-a revărsat bogat peste frumoasele lor vise primăvăratice, şi în afară de câteva cazuri izolate, în care s-a învederat un relativ succes, totul s-a redus la predicări în pustiu şi la câteva serbări cu cuvântări stereotipe, urmate de dansuri ca: „Banul Mărăcine”, tangou, Romanul (sic!) şi valsul.

Iar mai departe?… Nimic! Întuneric! Aşa că pătura ţărănească persistă încă în prima-i inconştienţă naţională, privind cu indiferenţă ori cu milă zvârcolirile bieţilor propagandişti care fac impresia, expresia e cam aspră şi să mi se ierte, a unor strigători la tarabă cu mărfuri noi”.

Conform autorului memoriului, printre cauzele relativului eşec al propagandei româneşti se numărau:

• incertitudinea privind soarta viitoare a Basarabiei la viitoarea conferinţă de pace sau în cazul restabilirii Rusiei ca mare putere;

• pregătirea slabă a propagandiştilor, în special a celor trimişi în mediul rural. În multe cazuri, scrie autorul memoriului, aceştia erau priviţi de intelectualitatea satelor (preoţi, învăţători, funcţionari locali), cel mai adesea români rusificaţi, „ori cu o compătimitoare bunăvoinţă, ori cu o dureroasă de ucigătoare ironie”;
 
• lipsa de control şi îndrumare a propagandiştilor;

• centrele de propagandă nu asigurau resursele necesare pentru desfăşurarea activităţilor propagandiştilor. De exemplu aceştia nu aveau asigurate mijloace de transport de la o comună la alta.
Când apelau la jandarmii din comune, aceştia refuzau să le pună la dispoziţie căruţele folosite de şefii de posturi, în lipsa unor ordine de la centru;

• lipsa de coordonare între propagandiştii din acelaşi judeţ, care „trăiesc într-o completă ignoranţă unii de alţii”;

• lipsa unui organ de presă la nivel judeţean sau provincial, care să facă cunoscută activitatea fiecărui centru de propagandă şi
eventualele carenţe în activitatea acestuia.

Totodată, autorul memoriului menţiona şi „lipsa de tact a jandarmilor care, cu puţine excepţii, bat, înjură, şi batjocoresc sătenii (subliniere
în textul original) în prejudiciul intereselor propagandei noastre, când faptele jandarmilor nu se mai potrivesc cu spusele conferenţiarilor”.

Autorul memoriului afirma că şefii de posturi abuzau de situaţia lor „făcând pe micii tirani la sate, în locul cinovnicilor ruşi”.

Mărturii despre abuzurile comise de o mare parte a reprezentanţilor statului român încă din primele luni în care şi-a făcut simţită prezenţa în Basarabia se regăsesc în numeroase documente din epocă. Acest fenomen s-a manifestat, din nefericire, pe parcursul întregii perioade interbelice.

Pe de altă parte, transferul unui funcţionar al statului român la răsărit de Prut era deseori considerat drept o sancţiune disciplinară.

Concluzii

Carenţele administraţiei româneşti în Basarabia la sfârşitul războiului au amplificat efectele propagandei antiromâneşti, care, în perioada interbelică s-a manifestat, cu precădere, sub forma „luptei de clasă”.

Din nefericire, multe din tezele propagandei antiromâneşti din acea perioadă sunt şi astăzi răspândite în teritoriul dintre Prut şi Nistru prin intermediul mass-mediei şi internetului, fiind reliefate şi exagerate aspectele negative ale perioadei 1918-1940, când Basarabia a fost parte componentă a statului român, trecându-se, în mod voit, sub tăcere, martiriul românilor basarabeni care au căzut victime ale valurilor de teroare din timpul ocupaţiei sovietice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/31/o-istorie-a-zilei-de-31-decembrie-video/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/31/ziua-de-31-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCÃ ÎN BASARABIA, ÎN PRIMÃVARA ANULUI 1918
Lucian DRĂGHICI
Arhivele Militare Naţionale Române

 

Referinţe bibliografice

1. ***, Arhivele Militare Naţionale Române, fond Microfilme.
2. Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Editura Militara, Bucuresti, 2008

Nota:

Toate datele menţionate  sunt conform calendarului iulian („pe stil vechi”). Datele duble,de ex. 27 martie/9 aprilie 1918, sunt conforme calendarului iulian şi, respectiv, gregorian (stil vechi/stil nou).

 

31/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: