CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DECLARAȚIA DE LA CHIȘINĂU a unui grup de intelectuali din toate provinciile românești cu privire la UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR

DECLARAȚIA DE LA CHIȘINĂU a unui grup de intelectuali din toate provinciile românești cu privire la Unirea tuturor Românilor.

Împrejurări unice în felul lor în istoria neamului nostru au făcut, ca astăzi să se găsească în capitala Basarabiei o seamă de intelectuali refugiaţi din toate ţările locuite de români. Nu era cu putinţă ca vremurile de acum, în care se aşează o nouă temelie vieţii popoarelor, să-i lase pe aceşti fii ai celui mai încercat popor, nepăsători faţă de viitorul neamului lor.

Ideea pe care războiul de acuma a pecetluit-o cu atâtea râuri de sânge, ca toate noroadele, mari sau mici, trebuie să-şi adune sub ocârmuiri naţionale pe toţi fiii lor, pentru a-i putea face cât mai fericiţi, – această idee a trebuit să-i frământe în modul cel mai serios pe aceşti oameni, cărora suferinţele de sute de ani ale poporului nostru asuprit de străini, le erau atât de cunoscute.

Refugiaţii (bejenarii) din ţările româneşti călcate de duşmani, au găsit şi aici în Basarabia, unde trăiesc de o vreme, o ramură a românismului gemând supt apăsarea sufletească a străinului. Ceea ce ei găsesc aici, i-a făcut să se încredinţeze şi mai bine de durerosul adevăr istoric, pe care-l ştiau atât de bine de acasă, că poporul nostru, lipsit de o unire politică, a fost osândit la veşnică umilire şi apăsare, şi că dacă nu se va uni cel puţin acum, viitorul lui va fi şi mai dureros decât trecutul plin de lacrimi şi suspine.

Dorinţa lor de a-şi scăpa ţara de naştere de sub stăpânirea străină şi de a o vedea alipită la România, aici supt puterea lucrurilor trăite în Basarabia, a luat o înfăţişare şi mai hotărâtă: ţara de mâine a românilor trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa şi până la Nistru, – şi încă şi dincolo de acest rău, până unde se întinde graiul românesc.

Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori. Toate acestea sunt, si trebuie să fie ale noastre, dar ele numai aşa ne vor putea chezăşlui o viaţă mai fericită, dacă vor fi unite. Numai rătăciţii şi vânduţii nu vor să înţeleagă aceasta şi stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămăie şi de aici încolo pe mâna străinilor.

Dar noi am văzut vai, ce e străinul, căci supt călcâiul lui am trăit sute de ani, până aproape să ni se stingă răsuflarea. Chiar şi în cursul acestui război ne-am putut încredinţa despre binele pe care-l putem aştepta de la el. Ungurii şi nemţii, despre care unii credeau că se vor învoi să ne dea o autonomie în marginile unei Austrii-mari, ne-au luat în vremile din urmă şi puţinele drepturi naționale pe care le mai aveam, iar ruşii erau să prăpădească nu numai Basarabia, ci şi Româ­nia, cu anarhia lor nesăbuită şi cu lipsa lor de simțământ de patrie şi de cinste pentru cuvântul dat. Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură ţară.

Conduşi de aceste vederi, refugiaţii români adunaţi în jurul gazetei „Ardealul”, dându-şi mâna cu tinerimea din Basarabia, au socotit că a sosit vremea ca să intre acum în luptă deschisă pentru înfăptuirea unirii politice a tuturor românilor într-un singur stat. Împrejurarea că viteaza armată română astăzi este stăpână peste întreaga Basarabie, ne dă oarecum putinţa unei desfăşurări slobode a acestei lupte sfinte şi drepte.

Noi socotim această armată, în care pe lângă ostaşi din România, sunt şi zeci de mii de români din Transilvania, Bucovina şi Macedonia, ca o armată a întregului neam românesc, menită să lupte nu pentru alipirea la România a ţărilor care se află încă sub stăpâniri străine, ci pentru crearea unei Românii nouă, a întregului neam. Această Românie nouă va fi făcută de noi toţi şi va fi a noastră a tuturor.

În marginile ei fiecare ţărişoară îşi va putea avea autonomia sa, atât de trebuitoare pentru îndrumarea şi ocrotirea nevoilor locale. Ea va fi pe atât de bună, pe cât de destoinici vom fi noi în a o aşeza pe temelii trainice şi pe cât de serioşi ne vom şti dovedi în faţa Aliaţilor. Fiind toţi românii la un loc, şi fiind animaţi de un singur ideal puternic, e de la sine înţeles că această Românie va fi mai bună decât România de până acum, de care atâţia basarabeni se tem, şi mai bună decât oricare altă ţară românească, înţelegând aici şi Basarabia.

Începând cu ziua de astăzi, în care toţi românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri, săvârşite la 1859 între două ţări româneşti, noi cei mai jos iscăliţi, potrivit punctului nostru de plecare, nu ne mai socotim ca până acum: ardeleni, basarabeni, bucovineni ş.a.m.d., şi nu ne mai socotim nici numai ca fiii aceluiaş popor, ci ca cetăţenii (grajdanii) aceluiaş stat unitar românesc, ca cetăţeni ai României nouă a tuturor românilor, cu aceleaşi datorii faţă de fiecare parte a ei şi cu aceleaşi drepturi.

De astăzi înainte noi vom fi totodată ostaşi ai acestei Românii, pentru făurirea şi întărirea căreia voim să luptăm cu orice armă va trebui. Deocamdată lupta noastră va fi purtată cu condeiul, la această gazetă, care este continuarea „Ardealului”, şi care de acum înainte va fi condusă de un comitet de redacţie alcătuit de români din toate ţările.

Potrivit vederilor noastre, fiecare parte de pământ locuit de neamul nostru este a întregului neam şi datoria faţă de el este deopotrivă de mare. Câtă vreme împrejurările vor face deci ca această gazetă să se tipărească în Basarabia, e firesc ca stările de aici să ne intereseze mai mult şi ca potrivit vederilor noastre, să le judecăm nu ca pe nişte lucruri de interes local basarabean, ci ca lucruri de interes general românesc. Prin această prismă vom judeca lucrurile din toate provinciile româneşti, fiind încredinţaţi că numai astfel se va putea întări viaţa noastră naţională.

La lupta noastră se alătură deocamdată numai tinerimea studioasă din Basarabia, dar avem credinţa întemeiată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom vedea în rândurile noastre pe toţi românii basarabeni cu adevărată dragoste de neam, începând de la preoţi şi învăţători şi până la deputaţi şi miniştri.

Căci dacă până acum putea să însemneze o primejdie, ca cineva să lupte în Basarabia pentru unirea neamului, de aici încolo, având scutul armatei române, ar fi o trădare (vânzare) dacă basarabenii nu şi-ar înţelege datoria lor naţională cea mai înaltă. Teama de străini trebuie să piară odată! Destul ne-au asuprit, până au fost ei stăpâni pe soarta noastră, de acum trebuie să ne fim înşine stăpâni şi să nu ne mai uităm la ce spun ei. Căci ştim bine că nu pentru binele nostru vorbesc, ci pentru al lor.

Lucrând în bună înţelegere, cei strânşi în jurul acestei gazete nădăjduiesc că vor izbuti să închege o luptă sistematică în vederea ajungerii marelui scop, fără de care neamul nostru nu mai poate avea nici un viitor; ei cred că vor reuşi să-i convingă pe toţi românii de neapărata nevoie a unirii întregului neam şi să facă şi cercurile europene politice să recunoască şi să sprijinească punctul lor de vedere.

În această credinţă ei se adresează prin aceasta tuturor românilor, – şi deocamdată mai ales celor din Basarabia, în mijlocul cărora se desfăşoară propaganda – ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor şi să facă tot ce este omeneşte cu putinţă, pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-şi dea seama, că mântuirea noastră este numai într-o Românie nouă, a tuturor românilor.

Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri, dacă va fi nevoie.

Chişinău, 24 ianuarie 1918

Din Transilvania: dr. Onisifor Ghibu, dr. Ioan Mateiu, Axente Banciu, dr. Sebastian Bornemisa, Iosif Şchiopul, Gheorghe Codrea, Nicolae Oancea, Nicolae Colan, Andreiu Oţetea;

Din Bucovina: George Tofan, Dimitrie Logigan, Emanoil Iliuţ, dr. Ovidiu Ţopa;

Din Basarabia: Vasile Harea, Vladimir Cazacliu, Ioan Valută, Alexandru Văleanu;

Din România: G. Murgoci, G. Munteanu-Râmnic, Petre V. Haneş, V. Tempeanu;

Din Macedonia: Constantin Noe şi Epaminonda Balamace;

Din Serbia: dr. Atanasie Popovici.

Publcat în Ziarul „România nouă”, Chişinău, anul II, nr. 8, 24 ianuarie 1918 și republicat pe blogul https://cubreacovblog.wordpress.com.

23/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Inamicul spaniol al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 635x0_samoi.jpg

Cum a afectat pandemia de gripă spaniolă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mărturii istorice inedite.

Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 s-a desfăşurat în plină pandemie de gripă spaniolă, boala care a omorât în perioada 1918 – 1919 peste 50 de milioane de oameni în întreaga lume.

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a efectuat o cercetare inedită despre un subiect foarte puțin abordat până acum: modul în care s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă.

Documentul a fost inclus şi în volumul ”1 Decembrie 1918”, publicat de acesta în 2020.

Gripa spaniolă este considerată cea mai letală pandemie din istoria umanităţii, după Moartea neagră, din secolul al XIV-lea. Caracteristica neobişnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulţi (20 – 40 de ani) decât oricare altă gripă. Se estimează că cel puţin 10% dintre cei îmbolnăviţi au decedat. Gripa s-a extins rapid după întoarcerea soldaţilor de pe front.

Cercetătorii cred că sistemul imunitar ale soldaţilor era slăbit datorită tensiunii luptelor, atacurilor chimice, mărind astfel probabilitatea de a se contracta boala. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiţionale: chinină, aspirină, ceaiuri, tonice cardiace (camfor) etc.

ROMÂNII SIMPLI SE APĂRAU CU MĂRGELE DIN CĂŢEI DE USTUROI

În octombrie – noiembrie 1918, în România şi în Transilvania, era perioada maximă de răspândire a epidemiei, la fel ca şi în restul Europei. În aceste condiţii epidemice cu totul deosebite a trebuit organizat evenimentul de la Alba Iulia, care a adunat peste 100.000 de români. Autorităţile au pregătit patru puncte de prim ajutor unde cei care aveau nevoie primeau tratament medical.

În urmă cu 102 ani au existat puţine măsuri de protecţie, masca fiind la momentul respectiv o mare necunoscută pentru locuitorii Transilvaniei.

”Măsurile profilactice trebuie contextualizate, fireşte, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul faţă de statele apusene, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măşti de protecţie la izolarea celor afectaţi, e vizibil.

În spaţiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 Decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căţei de usturoi, în speranţa prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

”Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, percepute ca facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut fac deplasarea, fizic vorbind. Dorinţa de a lua parte la Adunarea Naţională a pierdut, în numeroase cazuri, în faţa incapacităţii fizice generate de boală”, afirmă istoricul.

DELEGAŢI BLOCAŢI ACASĂ DE PANDEMIE

Cu boala spaniolă ”pretutindeni”, organizarea Adunării Naţionale a avut de suferit. Mai mulţi delegaţi ce trebuiau să reprezinte naţiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanţi ai naţiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) şi data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

”Foarte posibil ca un anumit segment de deputaţi să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înştiinţat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunţau lipsa unor deputaţi, să se fi pierdut. De asemenea, unii dintre cei care îşi anunţau lipsa nici nu apar în credenţionale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiţi, ori de supleanţi, ori de alte persoane, iar credenţionalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia”, completează istoricul de la Muzeul Unirii. Telegramele sau scrisorile păstrate conţin de obicei următoarele informaţii: anunţă regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menţionând adesea şi că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

TEORIA GAZELOR DIN RĂZBOI

Ca şi în prezent, cu referire la pandemia de COVID-19, şi în urmă cu 102 ani existau multe teorii cu privire la originea bolii. Una dintre acestea susţinea că gripa era provocată de gazele de la front.

„Epidemia spaniolă – după părerea unui fisiolog german, nu e causată de baccili, ci de gazele veninoase, întrebuinţate pe câmpul răsboaielor ani de-a rândul, ca mijloace de luptă, cari apoi s-au estins şi au saturat în o măsură oarecare întreaga pătură de aer ce înveleşte globul pământesc. Cazurile de boală spaniolă au în adevăr aspectul otrăvirilor cu masse. Oricât de îndrăsneaţă şi aventurioasă nu s-ar părea teoria fisiologului, nu se poate chiema absurdă, dacă ne cugetăm câte milioane de mc de gaze rărite, toate ceva mai grele decât aerul, au fost răspândite de vânturi în întreaga atmosferă. E deci probabil că şi în starea de azi a lor foarte rărită sunt otrăvitoare. (…) teoria gazelor, dacă se dovedeşte de adevărată, va arunca o lumină nouă asupra barbariilor împreunate cu răsboiul”, scria în 1918 ziarul Românul.

Inamicul spaniol al Unirii

de TUDOR ROȘU

Principalul dușman al participării la Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost gripa spaniolă.

Majoritatea celor care au absentat de la adunarea din 1 decembrie au dat vina pe această molimă teribilă, despre care se crede că a provocat undeva între 50 și 100 de milioane de decese în cursul anilor 1918-1919, oricum, cel puțin dublu față de numărul total de victime produse de Primul Război Mondial, cu militari și populație civilă la un loc.

Sociologul și filosoful Max Weber, pictorul Gustav Klimt, scriitorul Guillaume Apollinaire, prințul Eric al Danemarcei, dar și, probabil, Eremia Grigorescu sunt printre personalitățile cu faimă care au sfârșit de gripă spaniolă.

Caracteristica neobișnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulți (20-40 de ani) decât oricare altă gripă.

Se estimează că cel puțin 10% dintre cei îmbolnăviți au decedat. În ciuda numelui de “gripă spaniolă” e improbabil să fi pornit din Spania; cercetări mai recente îi găsesc originatul în China (1).

Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, climaxul pandemiei, “luna de groază”(2). În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populație se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic.

Dar și lunile noiembrie-decembrie 1918 și primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase.

Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: “Boala spaniolă bântuie pe mai departe și la sate și la orașe. În Pesta, într-o singură zi, s-au îmbolnăvit 413 și au murit 54” (3).

Boala s-a manifestat puternic și în tot în spațiul românesc. Chiar Regina Maria a fost foarte afectată de boală, cu un climax la o săptămână după 1 decembrie.

Regina a lăsat şi o descriere plastică a modului de manifestare a bolii:

“Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine.

M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minți. Deci așa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alții murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

“Cu boala spaniolă pretutindeni”(4), organizarea Adunării Naționale a avut de suferit. Mai mulți delegați ce trebuiau să reprezinte națiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanți ai națiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) și data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

Măsurile profilactice trebuie contextualizate, firește, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul față de statele apusene e vizibil, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măști de protecție la izolarea celor afectați.

În spațiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băsești, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în orașul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat. Cu toată febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit să prezideze Adunarea Națională și să-i binecuvânteze rostul fericit” (5).

Și Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, era departe de deplinătatea forțelor sale fizice, căci medicii îi interziseseră să părăsească patul și îl considerau grav bolnav, dar, își amintea el cu mândrie, “boala nu m-a putut opri” (6).

Ştefan Cicio Pop fusese bolnav de mai devreme din noiembrie, aducând gripa de la Budapesta (7).

Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut face deplasarea, fizic vorbind.

Dorința de a lua parte la Adunarea Națională a pierdut, în numeroase cazuri, în fața incapacității fizice generate de boală. “Gripa spaniolă, care abia cu șase săptămâni în urmă mi-a răpit soția, s-a înstăpânit și asupra mea, trântindu-mă la pat.

Cuprins de patru zile de ferbințeli, zadarnic caut leacul care să mă pună în picioare, ca să pot și eu să merg la Alba Iulia pentru a mă achita de îndatorirea mea ca român cinstit și ca delegat al bisericii mele naționale”, se confesa un delegat, căutând resurse pentru a face deplasarea (8).

Foarte posibil ca un anumit segment de deputați să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înștiințat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunțau lipsa unor deputați, să se fi pierdut.

De asemenea, unii dintre cei care își anunțau lipsa nici nu apar în credenționale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiți, ori de supleanți, ori de alte persoane, iar credenționalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Aceste telegrame sau scrisori conțin de obicei următoarele informații: anunță regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menționând adesea și că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

Spicuim în continuare din aceste documente:

  • “din cause sanitare nu pot participa trupește la cel mai strălucit act istoric al poporului român”, se arăta în scrisoarea protopopului Ioachim Muntean din Agnita;
  • Protopopul Iovian Andreiu din Gârbou (Sălaj): “Regret că din causă de morb nu pot participa la marea serbare”;
    “reținut prin morb de la participare”, anunță protopopul Dobre;
  • “țintuit la pat de tot, regret absența”; “morbos fiind”;
  • “împiedicat din cauza morbului ce domnește în familia mea…”;
  • “În urmarea morbului spaniol de peste trei săptămâni și a urmărilor ulterioare ale acestuia, cu adâncă părere de rău…”;
  • “Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufletește însă sunt cu voi iubiți frați români și cu tot focul și căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunța Ioan Sociu din Sibiu;
  • “Regretăm căci din cauza morbului ce ne stăpânește nu putem lua parte personale la marea adunare națională română, cu sufletul suntem însă între d-voastre”, transmiteau preotul Nemeș și învățătorul Chintoanu din Satu Nou al Bârsei;
  • “Regret mult, că bolnav fiind, nu pot lua parte personal… Vă asigur însă că sunt cu sufletul în mijlocul fraților mei…Întreaga mea ființă este stăpânită de idealul…”, anunța Vasile Stan din Sibiu;
  • La fel, au anunțat boala: președintele Reuniunii meseriașilor sibieni, Victor Tordășianu, apoi protopopul Tămaș din Popești (Bihor), Coriolan Papp din Oradea, Petruțiu din Chișinău-Criș (“bolnav, legat de pat”), avocatul Grozda din Buteni, Arad (“bolnav [de gripă] spaniolă, plâng că nu pot fi de față”), Romul Cândea din Cisnădie (“din cauza unui morb îndelungat”) (9).

Chiar și fără cei blocați la pat, Adunarea Națională de la Alba Iulia s-a ținut și a avut participanți chiar mai numeroși de cât era estimat, cel puțin 120.000.

Pe Câmpul lui Horea, unde a stat mulțimea, au funcționat pe parcursul Adunării și 3 sau 4 puncte sanitare, organizate de medicii orașului. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Note:

1 Mark Osborne Humphries, The Last Plague: Spanish Influenza and the Politics of Public Health in Canada, Toronto University Press, 2013, p. 71-72.
2 Emil Pop, “Suflet și adevăr”, în Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 30 (și Emil Pop a fost pus la pat de gripă).
3 Alba Iulia, an I, nr. 3, 24 decembrie 1918, p. 4.
4 Libertatea, Orăștie, XV, 4, 22 nov./ 5 dec. 1918.
5 Silviu Dragomir, “Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei”, în Marea Unire a românilor în izvoare narative, ediție de Stelian Neagoe, București, Ed. Eminescu, 1984, p. 278.
6 Ștefan Cicio Pop, “Zile istorice, zile de glorie”, în Idem, p. 557.
7 Ani Cicio Pop Birtolon, “Noaptea și fulgerul”, în Din lunga timpului bătaie…, p. 237-238.
8 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii, Documentele Unirii, tom IV, p. 11 – scrisoarea protopopului Adrian Deșeanul.
9 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Documentele Unirii, în volumele IV și VI.

Surse:

https://www.timpul.md/articol/cum-a-afectat-pandemia-de-gripa-spaniola-marea-unire-de-la-1-decembrie-1918–marturii-istorice-inedites-161464.html.

https://www.g4media.ro/inedit-cum-s-a-desfasurat-marea-adunare-nationala-de-la-1-decembrie-1918-in-plina-epidemie-de-gripa-spaniola

02/12/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Unirea Basarabiei cu România și influența crizei politice din Rusia

 

 

 

 

 

Foto: Soldații români pleacă pe front

 

 

Criza politică din Rusia şi Unirea Basarabiei cu România
 


În timp ce trupele române obțineau victorii importante în Primul Război Mondial, armata rusă se descompunea.
Primul Război Mondial a pus la grea încercare Imperiul rus, care seconstituise pe parcursul a mai multor secole, scrie https://www.timpul.md/ criza-politica-din-rusia-si-unirea-basarabiei-cu-romania 

După ce, în 1914, a fost declarată mobilizarea generală, în armata rusă au fost chemaţi sub arme, mai întâi de toate, ţăranii.

În februarie 1916, autorităţile guberniale din Basarabia raportau superiorilor că, la lucrările de câmp, din cauza mobilizării, puteau fi antrenaţi doar 35% din ţărani faţă de perioada antebelică.

Din aprilie 1915, armata rusă a început să sufere înfrângeri. Au fost ocupate Polonia, o parte din Lituania şi Belarus. Dar după 1916, când trupele ruse, în frunte cu generalul Alexei Brusilov, au desfăşurat o ofensivă în Galiţia (22 mai/4 iunie – 31 iulie/13 august), se crea impresia că Rusia poate ieşi biruitoare din război. Iar pe frontul de vest, la Verdun, francezii au fost nevoiţi să suporte un asalt nemilos al germanilor.

Atunci francezii au cerut Petersburgului să facă concesii în fașa Bucureştiului, pentru a atrage România în război contra blocului austro-german în vederea schimbării situaţiei în folosul Antantei. La 4/17 august 1916, Bucureştiul a încheiat tratatul de alianţă cu ţările Antantei, conform căruia României i se garanta integritatea teritorială, iar după victorie i se recunoştea dreptul de unire cu Banatul, Bucovina, Transilvania (inclusiv Crişana şi Maramureş).

Convenţia militară prevedea intrarea trupelor române la 15/28 august pe frontul din Transilvania, cu susținerea armatei franco-engleze de la Salonic, a celei imperiale din Galiţia, şi trimiterea în Dobrogea a 50 mii de ostaşi ruşi (în loc de 200 mii, după cum solicitase justificat premierul I. I. C. Brătianu). Însă aliaţii n-au susţinut suficient eforturile armatei române, care a început eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia austro-ungară.

Armata română a fost obligată să se retragă în Moldova, Petrogradul fiind nevoit să trimită în ajutorul aliatului său de trei-patru ori mai multe trupe decât solicitase Brătianu. Pe câmpurile de luptă, România a pierdut 100 mii de oameni, la care s-au adăugat 150 mii de răniţi şi 250 mii de prizonieri. În primele luni ale anului 1917, au decedat de tifos exantematic 300 mii de militari şi civili.

 

La 3/16 octombrie 1916, în ţară a sosit o Misiune militară franceză, alcătuită din 400 de ofiţeri şi 1000 de subofiţeri, în frunte cu generalul Henri Mathias Berthelot, care urma să instruiască trupele locale. Armata română a fost dotată cu piese de artilerie grea şi uşoară, muniţii aferente, vehicule de transport, materiale pentru spitalele de campanie ş.a.

Au fost create două corpuri de armată, incluzând 15 divizii de infanterie, două de cavalerie, patru de artilerie grea şi 12 escadrile de aviaţie. La 22 martie/4 aprilie 1917, regele Ferdinand a repetat promisiunea făcută la finele anului 1916, în Parlamentul de la Iaşi, de a-i împroprietări cu pământ pe ţăranii care constituiau majoritatea soldaţilor din armată.

Prevederile despre drepturile ţăranilor la pământ şi noua lege electorală urmau să fie adoptate în Parlament. Această politică a regelui a sporit încrederea ţăranilor în autorităţi. Refăcută din temelie, armata română a început să lupte, de la egal la egal, cu trupele inamice, repurtând succese importante pe câmpul de luptă.
Haos în armata rusă
În schimb, Rusia tot mai greu făcea faţă situaţiei precare de pe front și suporta o insuficienţă acută de tunuri, obuze, puşti şi cartușe. Pentru apărare, se utiliza o treime din bugetul ţării.

Din cauza insuficienţei de materie primă, combustibil, forţă de muncă, sute de întreprinderi care, în perioada antebelică, produceau mărfuri de larg consum, s-au închis. Pentru funcţionarea normală a transportului feroviar nu ajungeau mii de locomotive şi zeci de mii de vagoane.

În 1916, s-a redus cantitatea de combustibil necesar pentru industrie şi transport cu 11,2% faţă de perioada de până la război, deşi necesităţile au sporit cu 50%. La 12 martie 1917, în palatul Tavria s-au constituit două organe de conducere supremă a statului: Sovietul de deputaţi ai muncitorilor şi soldaţilor şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat.

De greutăţile țării era învinuit ţarul Nicolai al II-lea. În noaptea de 14 spre 15 martie 1917, Sovietul din Petrograd şi Comitetul Provizoriu al Dumei de Stat au creat Guvernul Provizoriu, care urma să activeze până la convocarea Adunării Constituante. La 15 martie, Nicolai al II-lea s-a dezis de tron. Procesul de democratizare a început să se manifeste în diferite sfere de activitate. Se impunea ziua de muncă de opt ore și sporirea salariului.

Ţăranii au început să preia cu forţa pământul de la marii proprietari. Conform ordinului nr. 1 al celor două organe supreme de stat, în unităţile militare urmau să fie constituie comitete formate din reprezentanţi ai ostaşilor, care s-au încadrat în lupta politică. În primăvara lui 1917, comandamentul suprem a constatat că ostaşii refuzau să continue războiul.

Mişcarea pacifistă, care se manifesta în rândurile armatei ruse, aflată în descompunere din cauza lipsei de disciplină şi a subminării autorităţii ofiţerilor, crea probleme vizibile pentru cei doi aliaţi: Rusia şi România. Numărul dezertorilor după revoluţia din februarie 1917 a ajuns la 2 milioane.

Ce se întâmpla în acest timp în Basarabia

 

 

 

Revista Luceafărul » PĂRINŢII BASARABENI AI UNIRII BASARABIEI CU ...

 

 



În toamna anului 1917, se profila destrămarea statului rus, care nu mai putea continua războiul din cauza greutăţilor economice şi a anarhiei din ţară. Bolşevicii au decis să răstoarne cu forța Guvernul Provizoriu în ajunul celui de al II-lea Congres al sovietelor, pentru ca acesta să legifereze puterea nouă. În noaptea de 7 spre 8 noiembrie, garda roşie a ocupat Palatal de Iarnă.

Congresul a adoptat faimoasele decrete cu privire la preluarea puterii de stat, instaurarea păcii şi împroprietărirea ţăranilor cu pământ.
Pe 20-27 octombrie 1917, la Chişinău, Congresul militar moldovenesc a declarat „autonomia” Basarabiei, a adoptat decizia de convocare a Sfatului Ţării şi a ales un „birou de organizare”.

Astfel, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917, și-a început lucrările Sfatului Ţării, compus din 150 de membri.

Iar la 2 decembrie a fost proclamată Republica Democratică Moldovenească (RDM) autonomă până la convocarea Adunării Constituante a întregii Rusii, care urma să formeze o federaţie de republici/state cu drepturi egale.

Sfatul Ţării constituia puterea legislativă a noii republici, cea executivă fiind rezervată Consiliului Directorilor Generali.

La 7 decembrie, a fost constituit Consiliul Directorilor Generali, în frunte cu P. Erhan.
Condițiile în care a avut loc Unirea

După venirea la putere a bolşevicilor, situaţia economică a Rusiei continua să fie dezastruoasă. Astfel, se preconiza ieşirea urgentă a țării din războiul deja pierdut şi reducerea numărului de ostaşi care nu puteau fi întreţinuţi.

La 22 noiembrie, Lenin a cerut telegrafic alegerea unor persoane pentru a purta tratative în vederea încheierii unui armistiţiu cu armata austro-germană.

Ofiţerii, care mai sperau la o eventuală biruinţă, motivată de intrarea SUA în război de partea Antantei, se pronunţau împotriva armistiţiului, iar soldaţii erau de altă părere. Sovnarcomul (guvernul bolşevic) a adoptat decizia referitoare la demobilizarea armatei, începând cu 23 noiembrie.

Se producea înlocuirea ofiţerilor, care erau împotriva încetării războiului, cu ostaşi de rând, fapt ce a produs haos în armata rusă, care devenea incontrolabilă. În această situaţie, a sporit numărul dezertorilor.

La 9 decembrie, a fost încheiat armistiţiul şi pe frontul român.


La finele anului 1917, românii de pe ambele maluri ale Prutului erau supuși presiunilor din partea autorităţilor sovietice de la Petrograd şi din zona de pe litoralul de nord-vest al Mării Negre, reprezentate de secţia de front a Rumcerodului de la Odesa, dominat de bolşevici.

La 28 decembrie, cei din urmă, instalându-se la Chişinău, au mobilizat unităţile militare ruse din centrul Basarabiei împotriva Sfatului Ţării.

La 5/18 ianuarie 1918, autorităţile sovietice au adresat o notă ultimativă guvernului român, iar în ziua următoare trupele ruse din Chişinău au dezarmat subunităţile de transilvăneni, chemate de la Kiev pentru a păzi depozitele Antantei din Basarabia. Confruntată cu probleme grave, Republica Moldovenească nu dispunea de suficiente forţe armate pentru a garanta securitatea în teritoriu, nici de resurse economice pentru a-și asigura populația.

La 9/22 ianuarie 1918, la Iaşi, directorul de externe al RDM, Ion Pelivan, a solicitat Guvernului român ajutor militar pentru asigurarea ordinii în Basarabia.

Cu acordul generalului Şcerbaciov, comandantul frontului românesc, şi al reprezentanţilor Puterilor Aliate, cointeresaţi de păstrarea resurselor de aprovizionare a trupelor cu alimente, Guvernul de la București a trimis în Basarabia, la 10/23 ianuarie, divizia generalului Broşteanu.

Trupele române au contribuit aici la crearea unui climat de siguranţă şi stabilitate politică. La 24 ianuarie/6 februarie, Sfatul Ţării a adoptat în unanimitate Declaraţia de independenţă a Republicii Democrate Moldovenești.

 

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat Declaraţia de unire cu România așa cum se cunoaște, pentru unire au votat 86 de deputaţi, împotrivă – 3, s-au abţinut 36, iar 13 au lipsit de la ședință. Actul Unirii a fost promulgat prin decretul regal din 9/22 aprilie 1918.

 

 

 

 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi) - foto preluat de pe istoria.md

 

 

Foto: Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România),

 


Mortalitatea în Rusia creștea vizibil după revoluție



Rusia a testat de câteva ori trăinicia unităţii naţionale a statului român. Însă, confruntându-se în continuare cu grave probleme interne, ea nu reuşea să concentreze suficiente forțe pentru a reocupa Basarabia.

În 1919, în urma foametei, în Rusia, s-au îmbolnăvit de tifos 2,1 mln de oameni, dintre care 764 mii au decedat, iar în 1920 s-au îmbolnăvit 2,3 mln și au decedat 834 mii.

În 1919, creşterea naturală era de -1,87%, iar în 1920 de -2,05%.

În decembrie 1919, consumul de carne pe cap de locuitor din Moscova era de 0,051 funţi pe zi.
Or, în scurt timp, Rusia s-a confruntat cu o nouă foamete. Abia după 1922, când a trecut la o politică economică nouă, această țară a început să depăşească crizele interne.

Către acea dată, se crease statul unitar român, care a depăşit cu succes greutăţile generate de Primul Război Mondial.



Ion Chirtoagă, dr. hab. în istorie

Valentina Chirtoagă, dr. în istorie

Timpul md.

11/06/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: