CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Inamicul spaniol al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 635x0_samoi.jpg

Cum a afectat pandemia de gripă spaniolă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Mărturii istorice inedite.

Marea Unire de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 s-a desfăşurat în plină pandemie de gripă spaniolă, boala care a omorât în perioada 1918 – 1919 peste 50 de milioane de oameni în întreaga lume.

Istoricul Tudor Roșu, de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, a efectuat o cercetare inedită despre un subiect foarte puțin abordat până acum: modul în care s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, în plină epidemie de gripă spaniolă.

Documentul a fost inclus şi în volumul ”1 Decembrie 1918”, publicat de acesta în 2020.

Gripa spaniolă este considerată cea mai letală pandemie din istoria umanităţii, după Moartea neagră, din secolul al XIV-lea. Caracteristica neobişnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulţi (20 – 40 de ani) decât oricare altă gripă. Se estimează că cel puţin 10% dintre cei îmbolnăviţi au decedat. Gripa s-a extins rapid după întoarcerea soldaţilor de pe front.

Cercetătorii cred că sistemul imunitar ale soldaţilor era slăbit datorită tensiunii luptelor, atacurilor chimice, mărind astfel probabilitatea de a se contracta boala. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiţionale: chinină, aspirină, ceaiuri, tonice cardiace (camfor) etc.

ROMÂNII SIMPLI SE APĂRAU CU MĂRGELE DIN CĂŢEI DE USTUROI

În octombrie – noiembrie 1918, în România şi în Transilvania, era perioada maximă de răspândire a epidemiei, la fel ca şi în restul Europei. În aceste condiţii epidemice cu totul deosebite a trebuit organizat evenimentul de la Alba Iulia, care a adunat peste 100.000 de români. Autorităţile au pregătit patru puncte de prim ajutor unde cei care aveau nevoie primeau tratament medical.

În urmă cu 102 ani au existat puţine măsuri de protecţie, masca fiind la momentul respectiv o mare necunoscută pentru locuitorii Transilvaniei.

”Măsurile profilactice trebuie contextualizate, fireşte, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul faţă de statele apusene, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măşti de protecţie la izolarea celor afectaţi, e vizibil.

În spaţiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 Decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căţei de usturoi, în speranţa prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

”Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, percepute ca facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut fac deplasarea, fizic vorbind. Dorinţa de a lua parte la Adunarea Naţională a pierdut, în numeroase cazuri, în faţa incapacităţii fizice generate de boală”, afirmă istoricul.

DELEGAŢI BLOCAŢI ACASĂ DE PANDEMIE

Cu boala spaniolă ”pretutindeni”, organizarea Adunării Naţionale a avut de suferit. Mai mulţi delegaţi ce trebuiau să reprezinte naţiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanţi ai naţiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) şi data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

”Foarte posibil ca un anumit segment de deputaţi să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înştiinţat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunţau lipsa unor deputaţi, să se fi pierdut. De asemenea, unii dintre cei care îşi anunţau lipsa nici nu apar în credenţionale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiţi, ori de supleanţi, ori de alte persoane, iar credenţionalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia”, completează istoricul de la Muzeul Unirii. Telegramele sau scrisorile păstrate conţin de obicei următoarele informaţii: anunţă regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menţionând adesea şi că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

TEORIA GAZELOR DIN RĂZBOI

Ca şi în prezent, cu referire la pandemia de COVID-19, şi în urmă cu 102 ani existau multe teorii cu privire la originea bolii. Una dintre acestea susţinea că gripa era provocată de gazele de la front.

„Epidemia spaniolă – după părerea unui fisiolog german, nu e causată de baccili, ci de gazele veninoase, întrebuinţate pe câmpul răsboaielor ani de-a rândul, ca mijloace de luptă, cari apoi s-au estins şi au saturat în o măsură oarecare întreaga pătură de aer ce înveleşte globul pământesc. Cazurile de boală spaniolă au în adevăr aspectul otrăvirilor cu masse. Oricât de îndrăsneaţă şi aventurioasă nu s-ar părea teoria fisiologului, nu se poate chiema absurdă, dacă ne cugetăm câte milioane de mc de gaze rărite, toate ceva mai grele decât aerul, au fost răspândite de vânturi în întreaga atmosferă. E deci probabil că şi în starea de azi a lor foarte rărită sunt otrăvitoare. (…) teoria gazelor, dacă se dovedeşte de adevărată, va arunca o lumină nouă asupra barbariilor împreunate cu răsboiul”, scria în 1918 ziarul Românul.

Inamicul spaniol al Unirii

de TUDOR ROȘU

Principalul dușman al participării la Adunarea Naţională de la Alba Iulia a fost gripa spaniolă.

Majoritatea celor care au absentat de la adunarea din 1 decembrie au dat vina pe această molimă teribilă, despre care se crede că a provocat undeva între 50 și 100 de milioane de decese în cursul anilor 1918-1919, oricum, cel puțin dublu față de numărul total de victime produse de Primul Război Mondial, cu militari și populație civilă la un loc.

Sociologul și filosoful Max Weber, pictorul Gustav Klimt, scriitorul Guillaume Apollinaire, prințul Eric al Danemarcei, dar și, probabil, Eremia Grigorescu sunt printre personalitățile cu faimă care au sfârșit de gripă spaniolă.

Caracteristica neobișnuită a gripei spaniole a fost că a produs o mortalitate mai mare în rândul tinerilor adulți (20-40 de ani) decât oricare altă gripă.

Se estimează că cel puțin 10% dintre cei îmbolnăviți au decedat. În ciuda numelui de “gripă spaniolă” e improbabil să fi pornit din Spania; cercetări mai recente îi găsesc originatul în China (1).

Luna octombrie 1918 a reprezentat, la nivel mondial, climaxul pandemiei, “luna de groază”(2). În capitala de atunci a transilvănenilor, Budapesta, o treime din populație se îmbolnăvise, iar 50-100 de oameni mureau zilnic.

Dar și lunile noiembrie-decembrie 1918 și primele luni din 1919 au produs cifre dezastruoase.

Ziarul Alba Iulia nota, în ajunul Crăciunului din 1918: “Boala spaniolă bântuie pe mai departe și la sate și la orașe. În Pesta, într-o singură zi, s-au îmbolnăvit 413 și au murit 54” (3).

Boala s-a manifestat puternic și în tot în spațiul românesc. Chiar Regina Maria a fost foarte afectată de boală, cu un climax la o săptămână după 1 decembrie.

Regina a lăsat şi o descriere plastică a modului de manifestare a bolii:

“Am fost bolnavă, foarte bolnavă. Pe neașteptate, aproape fără să-mi dau seama, parcă m-a izbit ceva în spate și m-a pus jos, tocmai când lumea voia să petreacă cu mine.

M-am îmbolnăvit, oribil, dureros, așa cum n-am mai fost niciodată. Au fost zile chinuitoare de febră și stare proastă, de slăbiciune, de înspăimântător delir și insomnie, de am crezut că o să-mi ies din minți. Deci așa arată faimoasa gripă spaniolă! […] Văzându-i pe alții murind în jurul meu, toată lumea tremura pentru mine”.

“Cu boala spaniolă pretutindeni”(4), organizarea Adunării Naționale a avut de suferit. Mai mulți delegați ce trebuiau să reprezinte națiunea română au lipsit de la Alba Iulia, îmbolnăvindu-se, foarte probabil, în răstimpul trecut de la delegarea lor ca reprezentanți ai națiunii (cele mai multe alegeri s-au organizat în 25-27 noiembrie) și data programată pentru călătoria la Alba Iulia (în general, 29-30 noiembrie).

Măsurile profilactice trebuie contextualizate, firește, în mentalitatea epocii, cu imperativele acelor zile de noiembrie târziu. Decalajul față de statele apusene e vizibil, unde se încercau metode moderne de profilaxie, de la măști de protecție la izolarea celor afectați.

În spațiul transilvan, după unele mărturii ale evenimentului de la 1 decembrie, oamenii purtau în jurul gâtului mărgele din căței de usturoi, în speranța prevenirii gripei. Ideea de izolare, de a nu călători, bolnav fiind, nu exista.

Exemplul octogenarului Gheorghe Pop de Băsești, care a călătorit spre Alba Iulia într-o stare avansată a bolii, a fost perceput ca unul vecin cu eroismul. El a ajuns în orașul unirii în 30 noiembrie, “dar oboseala drumului l-a doborât la pat. Cu toată febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit să prezideze Adunarea Națională și să-i binecuvânteze rostul fericit” (5).

Și Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român, deci cel mai important om al Transilvaniei la acel moment, era departe de deplinătatea forțelor sale fizice, căci medicii îi interziseseră să părăsească patul și îl considerau grav bolnav, dar, își amintea el cu mândrie, “boala nu m-a putut opri” (6).

Ştefan Cicio Pop fusese bolnav de mai devreme din noiembrie, aducând gripa de la Budapesta (7).

Desigur, în prezent astfel de exemple ar fi total negative, facilitând răspândirea gripei, dar la 1918 paradigma era cu totul alta. Vocea Albei Iulia era mai puternică. Prin urmare, cei care au absentat chiar nu au putut face deplasarea, fizic vorbind.

Dorința de a lua parte la Adunarea Națională a pierdut, în numeroase cazuri, în fața incapacității fizice generate de boală. “Gripa spaniolă, care abia cu șase săptămâni în urmă mi-a răpit soția, s-a înstăpânit și asupra mea, trântindu-mă la pat.

Cuprins de patru zile de ferbințeli, zadarnic caut leacul care să mă pună în picioare, ca să pot și eu să merg la Alba Iulia pentru a mă achita de îndatorirea mea ca român cinstit și ca delegat al bisericii mele naționale”, se confesa un delegat, căutând resurse pentru a face deplasarea (8).

Foarte posibil ca un anumit segment de deputați să fi lipsit de la Alba Iulia fără să fi înștiințat comitetul organizatoric de acest lucru printr-o telegramă, după cum e la fel de posibil ca anumite telegrame sau altfel de documente, care anunțau lipsa unor deputați, să se fi pierdut.

De asemenea, unii dintre cei care își anunțau lipsa nici nu apar în credenționale/mandate, semn că între timp au fost înlocuiți, ori de supleanți, ori de alte persoane, iar credenționalele schimbate.

Oricum, e imposibil de stabilit numărul celor care au absentat pe caz de boală doar în baza documentelor existente. O bună parte s-au păstrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia.

Aceste telegrame sau scrisori conțin de obicei următoarele informații: anunță regretul de a nu putea participa; motivează cu efectele bolii, menționând adesea și că e vorba de gripă; subliniază, aproape în fiecare caz, că sunt de acord cu deciziile ce urmează să se ia, ori, în mod explicit, vorbesc despre unirea cu România, ruperea de unguri etc.

Spicuim în continuare din aceste documente:

  • “din cause sanitare nu pot participa trupește la cel mai strălucit act istoric al poporului român”, se arăta în scrisoarea protopopului Ioachim Muntean din Agnita;
  • Protopopul Iovian Andreiu din Gârbou (Sălaj): “Regret că din causă de morb nu pot participa la marea serbare”;
    “reținut prin morb de la participare”, anunță protopopul Dobre;
  • “țintuit la pat de tot, regret absența”; “morbos fiind”;
  • “împiedicat din cauza morbului ce domnește în familia mea…”;
  • “În urmarea morbului spaniol de peste trei săptămâni și a urmărilor ulterioare ale acestuia, cu adâncă părere de rău…”;
  • “Zac în boală spaniolă cu aprindere la plumâni […] sufletește însă sunt cu voi iubiți frați români și cu tot focul și căldura sufletului […] aderez la hotărârea Constituantei”, anunța Ioan Sociu din Sibiu;
  • “Regretăm căci din cauza morbului ce ne stăpânește nu putem lua parte personale la marea adunare națională română, cu sufletul suntem însă între d-voastre”, transmiteau preotul Nemeș și învățătorul Chintoanu din Satu Nou al Bârsei;
  • “Regret mult, că bolnav fiind, nu pot lua parte personal… Vă asigur însă că sunt cu sufletul în mijlocul fraților mei…Întreaga mea ființă este stăpânită de idealul…”, anunța Vasile Stan din Sibiu;
  • La fel, au anunțat boala: președintele Reuniunii meseriașilor sibieni, Victor Tordășianu, apoi protopopul Tămaș din Popești (Bihor), Coriolan Papp din Oradea, Petruțiu din Chișinău-Criș (“bolnav, legat de pat”), avocatul Grozda din Buteni, Arad (“bolnav [de gripă] spaniolă, plâng că nu pot fi de față”), Romul Cândea din Cisnădie (“din cauza unui morb îndelungat”) (9).

Chiar și fără cei blocați la pat, Adunarea Națională de la Alba Iulia s-a ținut și a avut participanți chiar mai numeroși de cât era estimat, cel puțin 120.000.

Pe Câmpul lui Horea, unde a stat mulțimea, au funcționat pe parcursul Adunării și 3 sau 4 puncte sanitare, organizate de medicii orașului. Dar, despre asta, cu altă ocazie.

Note:

1 Mark Osborne Humphries, The Last Plague: Spanish Influenza and the Politics of Public Health in Canada, Toronto University Press, 2013, p. 71-72.
2 Emil Pop, “Suflet și adevăr”, în Din lunga timpului bătaie. Anul 1918 în amintirile unor martori oculari, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1978, p. 30 (și Emil Pop a fost pus la pat de gripă).
3 Alba Iulia, an I, nr. 3, 24 decembrie 1918, p. 4.
4 Libertatea, Orăștie, XV, 4, 22 nov./ 5 dec. 1918.
5 Silviu Dragomir, “Un sfert de veac de la Unirea Transilvaniei”, în Marea Unire a românilor în izvoare narative, ediție de Stelian Neagoe, București, Ed. Eminescu, 1984, p. 278.
6 Ștefan Cicio Pop, “Zile istorice, zile de glorie”, în Idem, p. 557.
7 Ani Cicio Pop Birtolon, “Noaptea și fulgerul”, în Din lunga timpului bătaie…, p. 237-238.
8 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii, Documentele Unirii, tom IV, p. 11 – scrisoarea protopopului Adrian Deșeanul.
9 Colecția de documente a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Documentele Unirii, în volumele IV și VI.

Surse:

https://www.timpul.md/articol/cum-a-afectat-pandemia-de-gripa-spaniola-marea-unire-de-la-1-decembrie-1918–marturii-istorice-inedites-161464.html.

https://www.g4media.ro/inedit-cum-s-a-desfasurat-marea-adunare-nationala-de-la-1-decembrie-1918-in-plina-epidemie-de-gripa-spaniola

02/12/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 Ziua Naţională a României 

 

 

 

 

 

Foto:  1 DECEMBRIE 1918 – MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA

 

 

 

 

 

1 decembrie 1918 reprezintă un eveniment astral în istoria românilor și a României.

Este data la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat Unirea Transilvaniei cu România, cerând totodată un singur stat naţional.

Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, de fapt, între 21 noiembrie – 4 decembrie 1918, atunci când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Apoi, la 24 ianuarie a adoptat declaraţia de Independenţă.

Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România. La 1 decembrie 1918, politicianul Vasile Godiş a citit rezoluţia Unirii:

„Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.”

Legea Unirii a fost ratificată  la 11 decembrie 1918 de cãtre regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919.

“Ziua de 1 decembrie este o poveste mai veche, chiar dacă, pentru noi, de puţină vreme, de doar 23 de ani, reprezintă Ziua Naţională. De aproape 100 de ani, a fost o festivitate care, în fiecare an, a însemnat foarte mult pentru România Mare de după 1918, deşi Ziua Naţională era cu totul alta.

Era sărbătorită în luna mai şi dedicată regelui” (…) 

România nu s-a putut articula temeinic nici pe o suveranitate puternică până când nu a reuşit, în 1918, să aducă cu mare noroc şi Basarabia, Transilvania cu Bucovina, Banatul, Crişana şi Maramureşul”, scria istoricul Adrian Majuru pe  https://identitatea.ro/ 

 

 

1 decembrie nu este prima zi naţională a României 

 

 

 

 

10 mai a fost zi de sărbătoare și ziua națională a românilor între anii 1866-1947, după ce Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în faţa Adunării reprezentative a Principatelor Române Unite și după ce  la 10 mai 1877,  a promulgat Declarația de Independență a  României.

Ulterior, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, a fost proclamată Republica Populară Română și în perioada  1948-1989 ziua de 23 august a înlocuit oficial sărbătoarea de 10 mai.

După revoluția anticomunistă din 1989, prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România.

Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2.

 

 

 

 

″Deşteaptă-te, române!″ este imnul de stat al României și a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, avându-l ca autor pe Andrei Mureșanu pe muzica lui Anton Pann. ″Deşteaptă-te, române!″ a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol.

A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ″Deşteaptă-te, române!″ a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

 

Ziua Imnului României este sărbătorită pe 29 iulie.

 

 

LA MULȚI ANI ROMÂNIA ! LA MULȚI ANI ROMÂNI!

 

 

 

 

01/12/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Eroii care au infaptuit Marea Unire a românilor. VIDEO

Hora

Nicolae Grigorescu – Hora

 

 

 

Poporul român este printre cele mai vechi din Europa. Primele sale forme de organizare teritoriala după trecerea migratorilor s-au numit „romanii populare”, iar în secolele X-XIII au intemeiat structuri statale: ducate, cnezate sau voievodate, din care în secolele XIII-XIV s-au coagulat cele trei ţări române, de religie ortodoxă.
Românii din Transilvania s-au apărat trei secole de atacurile regatului Ungariei, însă în cele din urmă teritoriul dintre munţi a fost cotropit si colonizat de maghiari, secui şi saşi, uniţi în 1437 de actul Unio Trium Naţionum.

Transilvania a fost redenumită „Ardeal”, ortodoxia a fost scoasă în afara legii, iar terenurile au fost acordate fidelilor coroanei.

Austria a ocupat Transilvania în 1691 şi a anexat Bucovina în 1775, iar Rusia a cotropit în 1812 tinutul romanesc dintre Prut si Nistru pe care l-a numit Basarabia.

Ideea statului unitar român a apărut în 1744, cînd Inochentie Micu-Klein a scris Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania), urmat de intelectualii ardeleni greco-catolici Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, a prefigurat Revoluţia de la 1848, cînd la Blaj s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”

După Unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Ţara Românească, România şi-a proclamat independenţa în 1877.
Regele Carol I a susţinut lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria, în forme discrete şi indirecte. Lupta pentru unire a fost dusă pe plan politic, de Partidul Naţional Român din Transilvania, care în perioada 1882-1892 a redactat Memorandul în mai multe limbi, ceea ce a dus la cunoaşterea problemei românilor în toată Europa (maghiarizarea forţată).
La creşterea dorinţei de unire a contribuit şi progresul României sub domnia de 40 de ani a lui Carol I. După doi ani de neutralitate, armata română a intrat în război de partea Antantei şi contra Puterilor Centrale şi forţa armelor a dus, după alţi doi ani, la unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918 / 18 noiembrie 1918 pe stil vechi) cu patria mamă. Statul naţional unitar a fost recunoscut internaţional şi consfinţit de Constituţia din 1923.

La sfîrşitul Primului Război Mondial, marile puteri aveau interesul ca naţiunile etnice să devină independente. Cele două mari imperii europene, Austro-Ungaria şi Rusia, au fost dezmembrate şi au apărut statele naţionale, republici şi regate.

La implinirea visului de a trăi într-un singur stat şi-a adus contribuţia o clasa politica insufletita de un patriotism de nezduncinat.
1 Decembrie, Ziua Naţională, este o sărbătoare, dar pentru romani are şi o notă de tristeţe, acum cand de la cel mai important eveniment din istoria României au trecut 100 de ani, însă ţara nu mai este aceeaşi ca in urma cu un secol.

Avem milioane de români în afara graniţelor, dar păstrăm speranţa să trăim laolaltă, intr-un viitor mai bun. Ne gîndim la românii din afara României şi nu putem uita că sîntem de acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă.

La mulţi ani, România, la multi ani români, oriunde v-ati afla !

 

 Sursa: http://www.graiul.ro/2018/11/30/eroii-marii-uniri/

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/05/ziua-de-5-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/05/o-istorie-a-zilei-de-5-decembrie-video/

 

 

 

 

05/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: