ZIUA DE 20 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 2o februarie în istoria noastră 

1611: La 10 februarie stil vechi/20 februarie 1611 stil nou, Radu Șerban (fost domn și pretendent la domnia Munteniei), încheie în Moldova, în tabăra de la Roman cu solii arhiducelui Mathias (rege al Ungariei, devenit la 28 mai 1611 rege al Boemiei și anul viitor împărat al Imperiului Roman de Națiune Germană), un tratat de cooperare cu trupele imperiale împotriva principelui Transilvaniei Gabriel Bathory.

Mathias se obliga să-i acorde sprijin militar lui Radu Șerban pentru a recăpăta domnia Munteniei.

Foto: Mathias I (n.1557-d.1619), rege al Ungariei, rege al Boemiei, Împărat al Imperiului Roman de Națiune Germană (1612-1619) și Radu Şerban (dreapta), domn al Munteniei, frescă în Biserica Domneasca din Tîrgoviște, sec.XVII.

Gabriel Bathory, principe al Transilvaniei (1608-1613) dorind sa  supuna Muntenia și Moldova, invadează Muntenia de Sfintele Sărbători de Crăciun în decembrie 1610. Oastea sa a jefuit fără milă si omorând până și câinii întîlniți pe drum.

Pentru a nu fi prins între oastea lui Bathory și forțele otomane de la linia Dunării, Radu Șerban s-a retras împreună cu oastea și boierii săi în Moldova, unde ulteror va semna un  tratat de cooperare cu solii lui Mathias.

1733: Prin osteneala dascălului Petcu Şoanul, de la Braşov, a apărut un „Calendar românesc pe 100 de ani”.

Acesta cuprindea o parte calendaristică și o alta referitoare la noțiuni de astronomie. ”Calendari acum întâi Rumânesc, alcătuit de pe cel sărbesc. Așezatu-s-au pe limba rumănească, ca întru 100 de ani să slujască. Că și cel slovenesc într-acest chip au fost, fiind de un mare astrolog la Kiev scos, de un mare dohtor muscal s-au tălmăcit. Într-acesta chip precum acum s-au izvodit și precum în izvod am aflat acum în stambă noao s-au dat. În Brașov. 1733”. Calendarul, aici

1790 : A murit  Iosif al II-lea, împărat al Sfântului Imperiu Romano-German; (n. 13 martie 1741), primul fiu al împărătesei Maria Terezia si al imparatului Francisc I.

În 1775 a anexat la imperiul său Bucovina, care i-a fost cedata de Imperiul Otoman deși aparținea Principatului Moldova.

Iosif al II-lea, născut Joseph Benedikt August Johann Anton Michael Adam a domnit  între anii 1765-1790. A fost, de asemenea, rege al Ungariei si  Boemiei.

În politica externă a intrat adesea în conflict cu mama sa, Maria Terezia, bunăoară atunci când a impus în ciuda voinței acesteia,prima impartire a Poloniei, în anul 1772 și a anexat Galitia la Austria.

În 1775 a obținut Bucovina care i-a fost cedata de Imperiul Otoman.

1821: Eteriștii în frunte cu Alexandru Ipsilanti parasesc Chișinăul, pornind  în expediția lor peste Prut in Țările Române, Moldova și Muntenia.

1838: A avut loc la Iași, prima reprezentaţie de operă în limba română, cu „Norma” de Vincenzo Bellini, susţinută de elevii Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi, la șapte ani de la premiera ei absolută.

1849:  Împăratul Austriei  Franz Joseph I, promulga o Constituție care recunoștea Transilvaniei o autonomie limitată; (4 februarie – 4 martie 1849).

1856 (8/20 februarie): A fost votată „Legiuirea pentru emanciparea tuturor țiganilor robi din Principatul Țării Românești“, după ce anterior, la 10/22 decembrie 1855, Divanul Obștesc din Moldova votase ”Legiuirea pentru desființarea sclaviei, regularea despăgubirei și trecerea emancipaților la dare.” La 10/22 decembrie 1855, se întâmplase acelaşi lucru în Moldova, când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a dat o „legiuire pentru desfiinţarea sclaviei”. 

Țiganii robi eliberați erau obligați să se statornicească, iar nomazii să se așeze în satele unde doreau, cu obligația de a avea locuințe și gospodării proprii.

Această lege elibera din sclavie și ultima categorie de robi, și anume pe aceia care aparțineau boierilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare țigan, din Casa fondului de despăgubire.  

Domnitorul muntean Barbu Știrbei a promulgat astfel ultimul act normativ privind dezrobirea romilor în Principate, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni și Mihail Kogălniceanu.

Foto: Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.

1868: S-a născut la Cetatea Albă, în Basarabia, anexată de Imperiul Rus, preotul, compozitor și dirijor Mihail Berezovschi , (d. 5 noiembrie 1940, Chișinău, RSS Moldovenească).

A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău (1880–1890), continuându-și ulterior studiile de muzică la Conservatorul Academic din Sankt Petersburg. 

A fost hirotonisit preot la biserica Sf. Arhangheli din Chișinău și a activat ulterior ca profesor titular la Catedrala Arhiepiscopală, fiind director al corului Catedralei.

După 1918, când Republica Democrată Moldovenească s-a unit cu România, a devenit profesor titular la Conservatorul de Muzică din Chișinău.

A fost membru fondator a Societății Compozitorilor Români, precum și membru și vicepreședinte al Comitetului central al Asociației Muzicale Cântecul Basarabiei.

1880: Au fost stabilite, la nivel de legaţii, relaţiile diplomatice ale României cu Germania (după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României), Franţa (Mihail Kogălniceanu, fost prim-ministru şi ministru al afacerilor externe, fiind primul ministru plenipotenţiar al României la Paris) şi Marea Britanie (la 15 februarie 1941relaţiile diplomatice au fost întrerupte, dar au fost restabilite la 15 februarie 1946, la nivel de reprezentanţă.

La 15 februarie 1947, reprezentanţele diplomatice au fost ridicate la nivel de legaţie, iar de la 1 decembrie 1963, la nivel de ambasadă.

1882: A murit la Gura Văii–Câmpuri, Moș Ion Roată, țăran moldovean, deputat în Adunarea ad–hoc a Moldovei; (n.1806, Gura Văii–Câmpuri, Putna/Vrancea).

Țăranul român Ion Roată (n.1806 – d. 20 februarie 1882), deputat pontaş (clăcaş) în Divanul Ad-hoc a fost un susținător înflăcărat al Unirii Principatelor  Moldova si Muntenia și al reformei agrare din Principatele Unite Române, decorat la 18 martie 1878 cu Ordinul Național Steaua României, în grad de cavaler, „ca o răsplată a contribuției pe care înțeleptul țăran din Câmpurile a avut-o la Înfăptuirea Principatelor Unite”.

Ţăran clăcaş pe moşia boierului Dăscălescu, Ion Roată a fost ales la 26 octombrie 1857, de către alegătorii din Focşani, în Divanul Ad-hoc de la Iaşi, ca deputat reprezentant al ţăranilor pontaşi, legându-şi astfel numele pentru totdeauna de Unirea Principatelor Române.

Pentru faptele sale, după Războiul de Independenţă, a fost decorat cu ”Steaua României”, dar cu toate acestea spre sfârşitul vieţii sale a trăit în uitare şi a murit în sărăcie.

La celebritatea ţăranului din Câmpuri a contribuit mai apoi marele scriitor Ion Creangă, care a scris povestea care îi poartă numele. Mai târziu, în perioada comunistă, moştenitorii lui Ion Roată au donat casa în care acesta a trăit şi care a devenit muzeu.

1889: S-a la născut  Slătioara, Vâlcea, clericul ortodox Nifon Criveanu, fost arhiereu-vicar, episcop și mitropolit al Olteniei; d.14 iunie 1970, București.

A urmat cursurile Seminarului Central din București, apoi Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o ca șef de promoție în 1914. A fost preot ajutător la Biserica Luca din București, paroh al Bisericii Popa Soare, unde a dezvoltat o bogată activitate misionar-pastorală. A fost trimis de Patriarhie cu bursă la Monpellier și Paris (1924–1927).

 A publicat în reviste cu caracter teologic și luând contact direct cu marii teologi occidentali. Întors în țară, a fost numit profesor și director al Seminarului „Nifon Mitropolitul“. În 1927, după moartea soției, s-a călugărit ieromonah la Mănăstirea Cernica, primind numele Nifon.

A fost hirotesit arhimandrit al Cernicăi, apoi vicar al Episcopiei Râmnicului și Noului Severin, apoi arhiereu, dându-i-se în grijă conducerea tipografiei episcopale Cozia, unde a dezvoltat o bogată activitate culturală, promovând valorile teologice maselor de credinciși, ridicând nivelul de pregătire al elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ de la Râmnic. A fost episcop de Huși (30 noiembrie 1933–30 noiembrie 1939) și mitropolit al Olteniei (1939–1945). După instaurarea guvernului comunist condus de Petru Groza, a fost pensionat forțat la 57 de ani, pe motiv că „a cântat prea tare împotriva Uniunii Sovietice“. A fost permanent urmărit de Securitate și apoi forțat să nu mai părăsească incinta Mănăstirii Cernica, unde și-a dat obștescul sfârșit.

1898: S-a născut la Epureni, Fălciu/Duda, Vaslui, compozitorul, profesorul și culegătorul de folclor Constantin Palade, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (d.3 septembrie 1974, Huși).

Între 1918–1921 a urmat cursurile Conservatorului din București, studiind cu D.G. Kiriac și Alfons Castaldi, în paralel frecventând timp de doi ani și Facultatea de Filosofie.

A fost profesor de muzică (vocală sau vioară), de limba germană la Seminarul teologic, Liceul de băieti „Cuza Vodă”, Liceul de fete „Elena Doamna”, Școala Normală și Școala de Meserii din Huși.A compus muzică vocal simfonică: Miorița, MihaiViteazul; muzică simfonică: Triptic, Plai de cântec românesc; muzică de cameră, sonate, suite, etc.

S-a implicat în activitățile culturale organizate de Ateneul popular „Dimitrie Cantemir” din Huși. A predat apoi la Școala Normală din Ismail, Școala Normală „Costache Negri” din Galați, la Liceul „Spiru Haret”, Școala Normală pentru învățătura Poporului, Liceul „Gheorghe Șincai” și școli generale din București.

A cules folclor din zonele Munteniei, Basarabiei și Dobrogei, pe care l-a prelucrat în propria creație.

1901: S-a născut la Turnu Severin, avocatul, ziaristul, muzicologul și eseistul Radu Cioculescu, fratele mai mare al criticului Șerban Cioculescu; (m.6 ianuarie 1961, penitenciarul Dej).

După război, s-a înscris la Facultatea de Chimie din Cluj,dar a întrerupt cariera științifică, dedicându-se studiului muzicii la Conservatorul din Viena. A fost primul traducător al lui Marcel Proust în limba română. 

A fost subdirector al Operei Române din București, director adjunct al Filarmonicii, administrator delegat al Radiodifuziunii Române (1944–1946), consilier artistic la Opera Română din București, secretar al Centrului Român al PEN-Clubului, redactor și secretar de redacție al Revistei Fundațiilor Regale.

S-a ocupat de publicistică și critică muzicală, traducând deopotrivă din Choderlos de Laclos, André Maurois și Henri Morton Stanley. După armistițiu, din inițiativa lui, a fost reînființată, Orchestra Radio. A fost francmason și membru al Partidului Național Țărănesc, fiind întemnițat de două ori, prima dată (1941–1942) pentru atitudinea sa antifascistă, fiind internat în lagărul de la Târgu Jiu, a doua oară, în 1949, pentru „complot contra ordinii de stat”. De fapt, în 1945, ca administrator delegat al Societății de Radio, a permis să fie transmis la radio discursul generalului Rădescu, care denunța susținerea comuniștilor români de către trupele sovietice.

A trecut prin închisorile Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Pitești, Văcărești. A murit în închisoarea comunistă de maximă securitate de la Dej.

1907: S-a născut în satul Iași–Recea, Comitatul Făgăraș/Brașov, Traian Herseni, personalitate marcantă a sociologiei, antropologiei și etnologiei românești, cu o impresionantă carieră de cercetător, fost membru marcant al Mișcării Legionare; (d. 17 iulie 1980, București).

Era fiul notarului Traian Herseni (din Hârseni) și al soției sale, Maria Gavrilă (din Iași).

 Astudiat la Facultatea de Litere și Filosofie din București, s-a specializat la Berlin, iar doctoratul l-a dat în Litere și Filosofie în anul 1934.

A avut o impresionantă carieră de cercetător. Dintre lucrările sale: Teoria monografiei sociologice, Sociologia românească, Filosofia româneasca de la origini până astăzi, Psihologia organizării întreprinderilor industriale, Literatura și civilizație: încercare de antropologie literară, Culturapsihologică românească.

Traian Herseni a fost un reprezentant al primei generații a Școlii Sociologice de la București. Se stinge din viață în anul 1980, lăsând în urmă o impresionantă carieră de cercetător.

1910: S-a constituit, la București, Comisia istorică a României.

Creată de Spiru Haret, prin decizie ministerială la 23 mai 1909, comisia a fost menită să asigure publicarea în ediții critice a cronicilor românești și a altor izvoare (documente interne și inscripții din secolele XIV–XVIII, cronici străine care se ocupă de țările române, documente vechi literare, etc.).

Ministerul a înzestrat-o cu 25.000 lei anual. „E vorba să se facă o lucrare de știință, care costă mai nimic, pe lângă însemnătatea ei, dar care trebuia să se facă numaidecât, pentru ca istoria țării noastre să nu se mai clădească pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure și neîndoioase.” Au fost numiți membri I. Bogdan, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Primul președinte a fost I. Bogdan, iar Al. Lepedatu secretar.Legea s-a adoptat în 1910. Instituția, extrem de necesară, a functionat până în 1938, editând Buletinul comisiunii istorice a României.

1911: A încetat din viațăla București, Grigore Ștefănescu (n.10 februarie 1836, Condeești–Bărcănești, Ialomița).

Foto: geologul și paleontologul Grigore Ștefănescu, membru titular al Academiei Române.A absolvit liceul Sf.Sava din București și a fost student al facultății de științe de la Sorbona (1859-1862).

După întoarcerea în România, a fost profesor de științe naturale la liceele Sf. Sava și Matei Basarab (1863) și a scris primul manual de zoologie român (1865).În anul 1864, printr-un decret al lui Alexandru Ioan Cuza, este înființată Universitatea din București unde Grigoriu Ștefănescu este numit profesor la catedra de geologie, paleontologie și mineralogie în cadrul Facultății de Științe (care avea în toamna lui 1864 șase profesori).

Aici a organizat un muzeu de geologie și paleontologie cuprinzând exponate rare, unele aduse din călătoriile sale numeroase.

A publicat primul tratat român de geologie, Elemente de Geologie, în anul 1890. Pe măsură ce Universitatea a crescut, din catedra sa s-au despărțit o catedră de mineralogie, condusă de Ludovic Mrazec în anul 1894 și în anul 1905 o catedră de paleontologie, condusă de Sabba Ștefănescu. Catedra de geologie a revenit în 1910, lui Sava Athanasiu. Grigoriu Ștefănescu a organizat și condus.A participat la viața politică, fiind pentru scurtă vreme secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice și rector al Universității. În timpul vieții lui s-a bucurat de o apreciere internațională deosebită, fiind membru al mai multor societăți geologice străine.

1918: Reprezentanții României, conduși de Constantin Argetoianu, au semnat la Buftea, lângă București, prelungirea armistițiului de la Focșani (din decembrie 1917) în condiții înrobitoare pentru România, așa numitele „preliminarii de la Buftea”, care vor fi aproape identice cu viitorul Tratat de pace cu Puterile Centrale.

Într-o atmosferă sumbră, generalul Averescu și-a prezentat demisia, iar Alexandru Marghiloman (un filogerman) a fost numit pe 5 martie, prim-ministru .

„Rezerva regală” așa cum fusese numit Marghiloman, și-a alcătuit un guvern, având ingrata sarcină de a continua tratativele. La 24 aprilie 1918, ca urmare a prăbușirii frontului estic din cauza bolșevicilor ruși, a fost semnat Tratatul de la București (un dictat, în fapt), prin care România făcea importante concesii Puterilor Centrale, dar i se recunoștea unirea cu Basarabia, proclamată la Chișinău, la 27 martie. Se ceda Austro-Ungariei o mare parte din lanțul nunșilor Carpați (5600 de kilometri pătrați și 72.500 de locuitori), cu importante bogății ale solului și subsolului și de mare însemnătate strategică.

Bulgaria primea Cadrilaterul și o fâșie din sudul județului Constanța, iar restul Dobrogei trecea sub suveranitate exercitată în comun de români, germani, austro-ungari și bulgari, lăsându-se României o cale de acces spre portul Constanța.

De asemenea, România trebuia să plătească o mare sumă de bani inamicilor și pierdea dreptul de a solicita despăgubiri ca urmare a distrugerii teritoriului său.

1922:  A avut loc, la București, logodna Principesei Maria a României (supranumită Mignon), cu Principele Alexandru (unicul fiu al regelui Serbiei, Petru I Karagheorghevici); nunta a avut loc la 8 iunie 1922, la Belgrad.

1923: S-a născut la Câmpina, ziaristul și reporterul sportiv, Nicolae Munteanu (d.6 aprilie 2016, Munchen, Germania).

Cronicar, ziarist și reporter sportiv. Și-a început cariera de ziarist în timpul liceului când a devenit cronicar sportiv al întâlnirilor școlare din București. Apoi, a lucrat la marele ziar Universul al lui Pamfil Șeicaru, dupa care s-a distins ca un reporter excelent la România liberă, Radio București și Agerpres, după 1948. A ajuns în 1967 la Radio Europa Liberă, München, unde s-a consacrat alături de colegii lui din intregul Departament românesc.

1924 : S-a născut scriitorul Eugen Barbu, scenarist, publicist,  membru corespondent al Academiei Române, laureat al Premiului Herder, în anul 1978.

A fost redactor-şef al revistelor “Luceafărul”, “Săptămîna” şi director al săptămînalului “România Mare”  (autor al romanelor de succes  “Groapa” și “Principele”).

Scriitorul Eugen Barbu  a decedat la  7 septembrie 1993.

1926 :  A apărut, la București, revista Viata literară (până în 1938, cu întreruperi), sub direcția lui George Murnu.

A avut o apariție continuă până în aprilie 1938 și, cu o întrerupere de doi ani, a reapărut în intervalul 6 aprilie–august 1941 cu 322 de numere, în care au publicat nume de prestanță în cultura și literatura română, printre care: Vasile Pârvan, Ion Barbu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Petrovici, Ioan Bianu.

1927: A murit scriitorul și  ziaristul român Constantin Mille.

Constantin Mille (n. 21 decembrie 1861, Iași ) a fost un ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist român, precum și un activist prominent pentru apărarea drepturilor omului.

Născut la Iași. Studiază în orașul natal, apoi dreptul la Bruxelles. Transferă aici redacția revistei ”Dacia viitoare”, preluată de el și V.G.Morțun de la Vintilă C.A. Rosetti. Pentru scurt timp este student și la Paris.
Se stabilește la București unde practică avocatura și ziaristica. Se distribuie cu generozitate în redacții din stânga și dreapta spectrului politic. Mai întâi lucrează la ”Românul” lui C.A. Rosetti.

Devine cofondator al ziarului ”Drepturile omului”. Devine redactor la ”Lupta” lui George Panu, la ”Munca”, organul oficial al PSDMR, la ”Lumea Nouă”.
Proprietar al ziarului ”Adevărul” (1895-1916; 1919-1920); director fondator al ziarelor ”Dimineața” (1904-1916; 1919-1920) și ”Lupta” (1921-1927).

A construit  Palatul Adevărul. Este considerat un reformator al presei românești.  

Astfel, putem înțelege și de ce Constantin Mille era ales în martie 1914, președinte al Asociației Generale a Presei Române.

De altfel, pe piatra sa de mormânt din Cimitirul Bellu stă scris: ”Constantin Mille. Părintele ziaristicii moderne române”. 

1927: S-a născut la Oradea, matematicianul. scriitorul și diplomatul român, Mircea Augustin Malița, fost ambasador în SUA și director al Bibliotecii române din New York) și fondator al Fundației Universitare a Mării Negre; (m.21 mai 2018, București)

În 1948 a devenit licențiat în Matematici al Universitatății din București, unde i-a avut profesori pe Grigore Moisil, Simion Stoilow, Miron Nicolescu, Ion Barbu, Octav Onicescu, Ovidiu Drâmbă, Gheorghe Atanasiu și Gheorghe Țițeica. În paralel a urmat și Filosofia.

A fost președinte al Frontului Democratic al Studenților, inițial pe facultate, apoi pe Universitate, pe capitală, și în final (1948) pe țară. După transformarea UNSR în secție a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, a ocupat funcția de președinte. 

A fost un reputat autor de studii de prognoză socială, de istoria civilizaţiilor şi a diplomaţiei; membru titular al Academiei Române din 1991.

Din scrierile sale – în domeniul matematicii : Matematica organizării, Modele matematice ales sistemului educațional, eseuri: Repere, Sfinxul, Zidul și iedera, Zece mii de culturi, o singură civilizație.

1932: A apărut la București, revista România literară. Gazetă de critică și informatie literară, artistică si culturală, sub direcția lui Liviu Rebreanu (până în ianuarie 1934).

Prima serie a revistei România literară a apărut între ianuarie–decembrie 1855, sub direcția lui Vasile Alecsandri, la Iași.

În decursul celor peste 160 de ani de existență, România literară a cunoscut mai multe serii: între 1885–1888 la București; între martie–mai 1930 la Aiud, cu prim-redactor Ovidiu Hulea (cumnatul lui Liviu Rebreanu); între 20 februarie 1932–6 ianuarie 1934 la București – vorbim despre România literară a lui Liviu Rebreanu; urmează apoi seria lui Cezar Petrescu, în perioada 1939–1940, tot în Capitală; din 10 octombrie 1968 începe seria nouă a revistei, ca principală publicație a Uniunii Scriitorilor din România.

1932: S-a născut la București cunoscuta avocată avocata Paula Iacob, apărătoarea din procesul intentat lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului comunist; (m. 2015).

A devenit studentă la Facultatea de Drept din București la numai 16 ani și a absolvit cursurile la vârsta de 20 de ani. A fost ziaristă la Sportul popular și a intrat în Baroul București în 1954. A fost președinte fondator a Federației Române a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO. A fost și președinta Asociației Femeilor de Carieră Juridică. S-a remarcat prin pozițiile sale publice în apărarea drepturilor animalelor.

1933: În România, Partidul Țărănesc-Democrat, condus de Constantin Stere, fuzionează cu Partidul Radical-Țărănesc condus de Grigore Iunian.

1938: A debutat, la postul de radio București, inegalabila cântăreață Maria Tănase, cea care va deveni simbolul cântecului popular românesc

Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut pe viu un program de cântece românești la emisiunea Ora satului, cu M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.

La această emisie, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase a continuat să fie programată aproape săptămânal la Radio.

1938: În România a fost decretată o nouă Constituție, (promulgată la 27 februarie 1938), prin care se instaura dictatura regală a lui Carol al II–lea (1930–1940).

Constituția (Constituțiunea din 1938), a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice si  a incercat  să dea întîietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist.
În același timp, ea admitea proprietatea și capitalul ca drepturi inviolabile, îndepartîndu-se de la principiile Constituției din 1923, care recunoștea proprietatea ca funcție socială și revenind astfel la principiile Constituției din 1866. În data de 24 februarie, noua constituție a fost supusă unui plebiscit: la vot s-au prezentat un număr de 4.303.064 de cetățeni, din care 4.297.221 au votat pentru și 5.843 (0,13%) s-au opus, fiind promulgată la 27 februarie 1938.

A fost sfârşitul regimului parlamentar în România.  

Constituția de la 1938  concentra puterile politice în mâna regelui, care dobândea prerogative deosebit de mari si a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.

1944: S-a născut la Timișoara muzicianul german Harry Coradini, pe numele real Harald Kolbl; (d.20 mai 2017, Timișoara).

Muzician german, originar din România, cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei Progresiv TM. Actor-copil la Teatrul German din Timișoara, a absolvit liceul german din Timișoara, unde a fost coleg de clasă cu Dumitru Moroșanu.

A cântat ocazional cu Nicu Covaci, a activat ca membru al formațiilor Uranus, Clasic XX, Progresiv TM, Harry Coradini Band. A colaborat temporar și cu formațiile Mondial, Columna și Supermarket.

A emigrat în 1985 în Germania, dar de pe la începutul anilor 2000 s-a întors în România.

1954: S-a născut  renumitul  interpret român de folclor Grigore Leșe.

  1971: S-a născut cântăreţul şi prezentatorul TV Virgil Ianţu.

 

A urmat Universitatea Națională de Muzică București, pe care a absolvit-o în 1995. Și-a început cariera cântând în Corul de Cameră Madrigal (1990–1999) apoi a fost membru al formației The Fifties, cu care a câștigat la Mamaia, în 1998, locul 3, la secțiunea creație.

În 2000 a debutat în televiziune, la Prima TV, când în România a fost difuzată pentru prima dată emisiunea Vrei să fii milionar?, au urmat și alte emisiunii în care acesta a fost amfitrion: Copiii spun lucruri trăsnite, Megastar, Big Brother, în prezent, la TVR 2 emisiunea Câștigă România!.

1987: A murit inginerul constructor Constantin Avram, creatorul şcolii româneşti de cercetare în domeniul betonului, membru corespondent al Academiei Române din 1963; (n. 1911).

 1996: A decedat la București, compozitorul Gheorghe Dumitrescu; (n.15 octombrie, 1914 la Oteșani). Era fratele compozitorului Ion Dumitrescu și tatăl pianistului Tudor Dumitrescu.

 2002 : A decedat Ion Ţugui, poet, romancier, eseist, muzician, ufolog, parapsiholog şi publicist și muzician; (n. 1933).

A absolvit Conservatorul Ciprian Porumbescu secția de interpretare (1954-1959) și teoretică (1959-1964).

Apoi a fost membru al orchestrei Operei Române (1957-1967) și redactor pentru emisiunile radiofonice pentru copii și tineret la Radiodifuziunea Română.

A fost profesor la Liceul George Enescu din București, iar din 1971 comentator publicist la ziarul România Liberă, colaborator la România literară, Luceafărul, Viața Românească, s.a.

La recomandarea lui Mihu Dragomir, în 1958 Ion Țugui a debutat literar în revista Luceafărul.

A fost de asemenea un autor prolific de literatură ezoterică.

2006 – Se inaugura, cu ocazia celei de-a 13-a misiuni antarctice româneşti – Low Racoviţă, prima staţie românească din Antarctica.

Misiunea a avut un echipaj de 3 persoane si a avut drept obiectiv cercetarea comportamentului organismului uman în condiţii de frig, precum şi cercetarea faunei arctice; misiunea a început la data de 31 decembrie 2005 şi s-a încheiat în 20 martie 2006.

2009: A decedat la Paris, Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit în Franţa din 1983; (n. 1946, București).

A fost fiul actorilor români Jules Cazaban și Irina Nădejde.

În 1983 s-a stabilit la Paris. Doctor al Universității Paris I Panthéon-Sorbonne, cu teza Temps musical / Espace musical comme fonctions logiques (1994), în care elaborează un sistem de compoziție și analiză muzicală bazat pe logica lui Ștefan Lupașcu. Profesor la Universitățile Paris I, Paris III și Paris IV și Lyon II. Compozițiile sale au fost interpretate în Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda, Germania și România. A participat asiduu la conferințe și congrese de specialitate.

A fost membru al Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET) și al SACEM (din 1981). A publicat peste 3.000 studii și articole de muzicologie și critică muzicală în “Le Monde”, “Le Monde de la Musique”, “La Revue Musicale”, “Silence”, și a fost corespondent al Radio France International. Costin Cazaban a fost căsătorit cu violonista Diana Cazaban (născută Josan).

În 2008 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de cavaler.

2011: Ziua de 20 februarie a fost declarată oficial Ziua dezrobirii romilor din România.

Această zi de comemorare a dezrobirii romilor a apărut la 155 de ani de la intrarea în vigoare a Legiuirii pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Țării Românești din 8/20 februarie 1856, odată Legea nr. 28/11 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial din 15 martie 2011 .

2012: A murit pictorul şi profesorul Vasile Grigore, ” unul dintre cei mai importanţi artişti din perioada modernismului românesc”, ce a făcut parte din avangarda anilor ’70, dintr-o generaţie de artişti care au încercat să iasă din dogmele proletcultismului; (n. 1935).

A donat statului român întreaga sa colecţie de artă (lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă şi artă populară, însumând peste 500 de obiecte), în anul 2004 fiind deschis, în Bucureşti (în zona Piaţa Rosetti), Muzeul de Artă ce-i poartă numele.

2019- A murit în localitatea Madison din Wisconsin, SUA, Kemal Haşim Karpat, istoric, politolog, sociolog și profesor tătar crimeean, născut în România, specializat în istoria Imperiului Otoman; (n. 15 februarie 1923, la Babadag).

S-a stabilit din 1942 în Turcia și ulterior, în 1950 în SUA.

A fost profesor la University of Wisconsin–Madison.El a lucrat anterior pentru Consiliul economic și social al ONU, a predat la Universitatea din Montana și la Universitatea din New York. Ultimul său post a fost la Universitatea Șehir din Istanbul⁠.

2019: A decedat la Chișinău, jurnalistul şi omul politic din R. Moldova, Boris Vieru, militant pentru promovarea cauzei românismului în Basarabia.

S-a născut la 2 iulie 1957, în localitatea Braniște, raionul Rîșcani, Din RSS Moldovenească. Din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liberal.

În perioada 1974-1979 a studiat la Universitatea de Stat din RSS Moldovenească, Facultatea de Filologie, specialitatea jurnalistică. Între 1979-1983 a fost redactor la Comitetul de Stat pentru Radio și Televiziune.

Din 1983 până în 1988 a fost redactor și corespondent special la ziarul „Tinerimea Moldovei”, iar în 1988-1990 — redactor la secția publicistică a săptămînalului „Literatura și Arta”.

În anii 1990-1991 a fost consilier de stat al primului-ministru. Din 1991 până în 1995 a fost redactor la Agenția de știri „Basapres”, iar în 1995-2000 — director de program la AP FLUX, redactor-șef al săptămînalului „Flux – Ediția de Vineri”; concomitent, în 1996-1997 a fost corespondent al postului de radio „Radio Europa Liberă”, iar în 1998 a fondat biroul de la Chișinău al postului de radio „Europa Liberă”.

În același an devine membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În anii 2000-2001 și 2006-2009, Boris Vieru a fost redactor-șef al revistei „Natura”.

În 2001–2006 a fost redactor-șef și membru fondator al publicației „Gazeta Românească”, iar în 2005–2006 — director al portalului informativ „Basarabia Online”.

Din 2009 până în 2014 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/20/o-istorie-a-zilei-de-20-februarie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfantul Leon, episcopul Cataniei

Sfântul Leon a trait in timpul imparatului Heraclie (641-668). A fost episcop in Catania, din insula Sicilia. El se ingrijea neincetat de saraci si bolnavi. La un moment dat si-a facut aparitia in Catania, vrajitorul Eliodor. Acest vrajitor insela poporul cu diferite inchipuiri. Va fi prezent și la o Liturghie, unde va face vraji.

In urma acestui fapt, Sfantul Leon il va lega cu unul din capetele omoforului si il va duce in piata orasului. Aici va porunci sa se faca un foc mare si va intra in el impreuna cu vrajitorul Eliodor. Sfantul Leon va iesi din foc nevatamat, in timp ce vrajitorul a murit ars.

Sfântul a păstorit multi ani episcopia Cataniei, aducând la credință multe persoane si ajutand pe mulți, fara sa tina seama daca sunt crestini sau nu.

Dupa trecerea sa la cele vesnice, moaștele sale au fost asezate în Biserica”Sfanta Lucia“.

Bibliografie (surse):

Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-leon-episcopul-cataniei;

Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

Istoriculzilei blogspot.com;

Istoria md.;

Wikipedia; 

Mediafax.ro;

http://www.worldwideromania.com;

Rador.ro;

Cinemagia.ro.

Publicitate

UN FOST EXPERT KGB ÎN DEZINFORMARE, MANIPULARE ȘI DIVERSIUNE AVERTIZEAZĂ ASUPRA PRIMEJDIILOR RĂZBOIULUI PSIHOLOGIC

George Edward Griffin (născut la 7 noiembrie 1931) este un american autor, regizor și teoretician al conspirației ale cărui scrieri promovează o serie de opinii de dreapta și teorii ale conspirației. El l-a intervievat în 1985, cu câțiva ani înainte de prăbușirea URSS, pe spionul Iuri Bezmenov un fost dezertor locotenent colonel în KGB-ul sovietic, care a explicat de ce America are dificultăți să reziste unei agende socialiste.

Iuri Alexandrovici Bezmenov s-a născut în 1939 într-o suburbie a Moscovei. Era fiul unui ofițer de rang înalt al armatei sovietice și fost educat în școlile de elită din Uniunea Sovietică și a devenit un expert în cultura indiană și limbi indiene.

A avut o carieră remarcabilă la Agenția Novosti, care s-ar putea spune că a fost agenția de presă oficială a Uniunii Sovieticeși o oficină a spionilor KGB.
A evadat în Occident în 1970, după ce a fost total dezgustat de sistemul sovietic și a făcut asta riscându-și viața. El este cu siguranță unul dintre experții cei mai buni la nivel mondial în ceea ce privește propaganda, dezinformarea și măsurile active practicate de sovietici.

„Subversiunea ideologică” e o noțiune pe care mulți americani nu o înțeleg.
De fapt, subversiunea ideologică nu este niciun mister. Nu are nimic de-a face cu spionajul. Poate strângerea de informații despre spionaj pare mai romantică și probabil de aceea producătorii de la Hollywood sunt atât de înnebuniți după genul de filme James Bond. În realitate, accentul principal al KGB-ului NU este deloc în zona inteligence.

După părerea lui Bezmenov și a multor dezertori de calibrul lui, doar aproximativ 15% din timpul, banii și forța de muncă sunt cheltuite pentru spionaj ca atare.

Restul de 85% este un proces lent numit fie subversiune ideologică sau măsuri active, fie război psihologic, fiind în esență o acțiune menită să schimbe în rândurile americanilor percepția asupra realității astfel încât,în ciuda abundenței de informații, nimeni să nu poată ajunge la concluzii în interesul de a se apăra pe ei înșiși, familiile, comunitatea și țara lor.
Este un proces extraordinar de spălare a creierelor care se desfășoară foarte lent în timp și care este împărțit în patru etape de bază.
Prima etapă este aceea de „demoralizare” a populației țintă. Este nevoie de 15 până la 20 de ani pentru a demoraliza o națiune. De ce atâţia ani? Pentru că acesta este numărul minim de ani necesari pentru a educa o generație de studenți în țara inamicului tău. Cu alte cuvinte, ideologia marxism-leninismului este pompată în creierele a cel puțin 3 generații de studenți americani, fără a fi contestată sau contrabalansată de valorile de bază ale americanismului și patriotismului american.

Cea mai mare parte a activității departamentului [KGB] a fost de a compila o cantitate/volum uriaș de informații, despre indivizi care au jucat un rol esențial în orientarea opiniei publice. Editori, editori, jurnaliști, actori, educatori, profesori de științe politice și membri ai parlamentului, reprezentanți ai cercurilor de afaceri.

Majoritatea acestor oameni au fost împărțiți în aproximativ două grupuri: cei care acceptau să fie manevrați de politica sovietică, care erau promovați în poziții de putere prin mass-media și manipulare publică; [și] cei care refuzau influența sovietică în propria lor țară care erau asasinați din punct de vedere politic SAU executați fizic în timpul revoluțiilor.

Așa s-a întâmplat în micul oraș Hue din Vietnam de Sud,unde câteva mii de vietnamezi au fost executați într-o singură noapte, când localitatea a fost capturată de comuniștii Viet Cong timp de doar două zile. CIA americană nu și-a putut da seama niciodată – cum au putut comuniștii într-o singură noapte să identifice și să aresteze într-o singură noapte și să împuște împușcați pe toți cei care nu simpatizau comuniștii.
Răspunsul este foarte simplu. Cu mult înainte ca comuniștii să ocupe orașul, aici exista o rețea extinsă de informatori, cetățeni vietnamezi locali care știau absolut totul despre persoanele esențiale în formarea opiniei publice – inclusiv frizerii și șoferii de taxi. Toți cei care simpatizau cu Statele Unite au fost executați. Același lucru s-a făcut sub îndrumarea Ambasadei Sovietice la Hanoi și același lucru făceam și agentul sovietic Bezmenov în New Delhi. Spre groaza lui, a descoperit că în existau dosare cu oameni sortiți execuției care conțineau nume de jurnalişti pro-sovietici, cu care era în relații personale de prietenie.
Erau comuniști de stânga cu o gândire idealistă, care făcuseră mai multe vizite în URSS; și totuși KGB-ul a decis că atunci când va veni Revoluția sau se vor produce schimbări drastice în structura politică a Indiei – vor trebui să fie înlăturați.

Pentru că ei știau prea multe. Pur și simplu, pentru că IDIOȚII UTILI stângii care cred în mod idealist în frumusețea sistemului sovietic, comunist sau socialist sau orice alt sistem, când devin deziluzionați, devin cei mai mari dușmani. De aceea, instructorii KGB spuneau : „Nu vă deranjați niciodată cu stângiștii, uitați de aceste prostituate politice – țintiți mai sus”.

Încercați să intrați în mass-media conservatoare consacrată. Ajungeți la cineaști bogați, la intelectualii din așa-numitele cercuri academice. Oamenii cinici, egocentrici, care vă pot privi în ochi cu o expresie angelică și vă pot spune o minciună, sunt cei mai recrutați oameni. Sunt oameni cărora le lipsesc principiile morale – care fie sunt prea lacomi, fie suferă de o exaltare a importanței personale și cred că contează foarte mult. Aceștia sunt oamenii pe care KGB și-a dorit foarte mult să-i recruteze.
Stângiștii din [Statele Unite], toți acești profesori și toți acești frumoși apărători ai drepturilor civile, nu servesc un anumit scop ci doar scopului general de destabilizare a unei națiuni. Ei sunt esențiali în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza o naţiune.

Când acțiunea este finalizată, nu mai sunt necesari. Ei știu prea multe. Unii dintre ei, când devin deziluzionați după ce marxism-leninismul ajunge la putere, vor fi aliniați la perete și împușcați.
Alții s-ar putea să se transforme în cei mai înverșunați dușmani ai marxist-leniniștilor atunci când vor ajunge la putere; și asta s-a întâmplat în Nicaragua. Ne amintim că cei mai mulți dintre acești foști marxisti-leniniști au fost fie aruncați în închisoare, dar unii dintre ei lucrează acum împotriva sandiniştilor. S-a întâmplat și în Grenada când marxistul Maurice Bishop, a fost executat de noii marxişti. Același lucru s-a întâmplat în Afganistan, când Taraki, a fost ucis de Amin, apoi Amin a fost ucis cu ajutorul KGB de Karmal. Același lucru sa întâmplat în Bangladesh, unde Mujibur Rahman, foarte pro-sovietic de stânga, a fost asasinat de propriii săi camarazi militari marxist-leninişti. Este același tipar peste tot.

În momentul în care marxiștii își ating scopul, toți idioții utili marxişti cu minte idealistă, sunt executați în întregime,sau exilați, sau băgați în închisori. Mulți foști marxişti sunt în Cuba în închisoare.
Deci, practic, America trebuie blocată, demoralizată. Dacă se începe acum ”educarea” noii generații de americani – va dura 15 până la 20 de ani pentru a schimba percepția ideologică a realității în legătură cu normalitatea și patriotismul.
Rezultatul? Rezultatul îl vedeți – cei mai mulți dintre cei care au absolvit în anii ’60,ocupă acum pozițiile de putere în guvern, serviciul public, afaceri, mass-media și sistemele educaționale. Societatea nu poate scăpa de ei, este contaminată.Făcând aluzie la Pavlov, ei sunt programați să gândească și să reacționeze la anumiți stimuli într-un anumit model. Nu pot fi făcuți să se răzgândească chiar dacă sunt expuși la informații autentice, și chiar dacă li se demonstrează că albul este alb și negrul este negru, tot nu le poți schimba percepția de bază și logica comportamentului.

Cu alte cuvinte, pentru acești oameni procesul de demoralizare este complet și ireversibil.Pentru a scăpa societatea de acești oameni, ai nevoie de încă 15 sau 20 de ani pentru a educa o nouă generație de oameni în spiritul patriotismului și bunului simț, care ar acționa în favoarea și în interesul societății .
Și totuși aceștia sunt tocmai oamenii care ar fi desemnați în majoritatea lor pentru exterminare.Pur și simplu pentru că șocul psihologic prin care vor trece când vor vedea ce înseamnă în practică frumoasa societate a EGALITĂȚII și justiției sociale, evident că se vor revolta.

Vor fi oameni foarte nefericiți și frustrați, iar regimul marxist leninist nu îi tolerează pe acești oameni. Evident că se vor alătura rândurilor dizidenților.

Nu va fi loc pentru disidență în viitoarea Americă marxist-leninistă.Acum poți deveni popular ca dizident însă pe viitor, acești oameni vor fi pur și simplu striviți ca gândacii pentru că au criticat guvernul. Nimeni nu le va plăti nimic pentru ideile lor frumoase și nobile de EGALITATE.Acest lucru nu este înțeles de ei și asta va fi desigur cel mai mare șoc pentru ei.
Procesul de demoralizare din Statele Unite este practic finalizat deja. De fapt, s-a împlinit peste măsură pentru că demoralizarea ajunge acum în astfel de zone în care nici măcar tovarășul Andropov și toți experții săi nu ar visa la un astfel de succes extraordinar.

Cea mai mare parte a americanilor este demoralizată datorită lipsei standardelor morale. După cum am menționat anterior, expunerea la informații adevărate nu mai contează. O persoană care a fost demoralizată nu este în măsură să evalueze informații adevărate. Faptele nu-i spun nimic, chiar dacă i se pun la dispoziție informații, dovezi autentice, documente și poze.

Chiar dacă ar fi dusă cu forța în Uniunea Sovietică și i s-ar arăta lagărele de concentrare… el va refuza să creadă… până când va primi o lovitură grea în fundul gras. Atunci va înțelege.Dar nu înainte de asta. Asta e tragedia stării de demoralizare.
A doua etapă este destabilizarea… de data aceasta, sbversionistului nu îi pasă de ideile tale și nici de tiparele tale de consum. Nu mai contează dacă mănânci mâncare nedorită și te îngrași sau slăbești. Durează doar 2 până la 5 ani pentru a destabiliza o națiune.

De data aceasta ceea ce contează este esențialul: economia, relațiile externe și sistemele de apărare. Și puteți vedea destul de clar că în unele… domenii sensibile, cum ar fi apărarea și economia, influența ideilor marxist-leniniste in Statele Unite este absolut fantastică. E incredibil cât de repede a mers acest proces.
A treia etapă este desigur, criza, care poate dura doar până la 6 săptămâni pentru a aduce o țară în pragul crizei.

Iar după criză, odată cu schimbarea violentă a structurii puterii și a economiei, aveți perioada așa-numitei „normalizări”.
Normalizarea este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică. Când tancurile sovietice s-au mutat în Cehoslovacia în 1968, tovarășul Brejnev a spus „Acum, situația din Cehoslovacia frățească este normalizată”.

Acesta este ceea ce se va întâmpla în Statele Unite dacă li se permite tuturor nenorociților să aducă țara în criză. Să promită oamenilor tot felul de bunătăți și paradisul de pe Pământ. Să fie destabilizată economia pentru a elimina principiul concurenței pe piața liberă și să se pună un guvern de frate mai mare la Washington DC; cu dictatori binevoitori care vor promite o mulțime de lucruri …Nu contează dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.

Nu contează că el va crea false iluzii că situația este sub control. Situația NU va fi sub control. Situația va fi scăpată de sub control.

Cei mai mulți dintre politicienii americani, mass-media și sistemul educațional formează o altă generație de oameni care cred că trăiesc pe timp de pace. Fals.
Statele Unite sunt în stare de război, un război total nedeclarat împotriva principiilor și fundamentelor de bază ale acestui sistem comunist mondial sau conspirația comunistă mondială. Indiferent dacă unii oameni se sperie sau nu, nu interesează. Ce se întâmplă de fapt acum este faptul că bomba cu ceas ticăie. Cu fiecare secundă, dezastrul se apropie. Nu vei avea unde să te refugiezi, decât dacă vrei să trăiești în Antarctica cu pinguinii. America este o țară a libertății unde trebuie să existe un efort național foarte puternic de a educa oamenii în spiritul patriotismului REAL.

De asemenea, trebuie să fie explicat pericolul real al guvernului socialist, comunist și al statului Big Brother. Dacă oamenii nu reușesc să înțeleagă pericolul iminent, nimic nu va ajuta niciodată Statele Unite. Vă puteți lua la revedere de la libertate care va dispărea în 5 secunde.
În momentul în care cel puțin o parte din populația Statelor Unite este convinsă că pericolul este real, ea va trebui să împiedice progresul comunismului…Iar Bezmenov nu se referă la trimiterea de scrisori, semnarea petițiilor și toată această activitate frumoasă și nobilă.

El vorbește despre FORȚAREA guvernului Statelor Unite să se împotrivească acestui asalt.

ZIUA DE 24 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 24 ianuarie în istoria noastră

1458: Matei (Matia) Corvin, al doilea fiu al guvernatorului român al Ungariei Ioan Corvin, a fost ales rege al acestei țări, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. 

Pentru prima dată în istoria regatului Ungariei, a fost ales rege un nobil fără ascendenţă în familiile regale europene. Ascensiunea politică a lui Matei Corvin a venit în continuarea renumelui tatălui său, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viaţa politică  a regatului Ungariei între 1446-1456.

Matei Corvin a fost înscăunat la Buda în 14 februarie 1458, fără coroana Sf. Ştefan, care se afla de mulţi ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg.

Avea 15 ani, dar domnia sa a durat 32 de ani și a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei.

Matei Corvin (n.23 februarie 1443–d.6 aprilie 1490) a condus Regatul Ungariei între anii 1458–1490.

1834: La ora 23 şi 45 a avut loc în Basarabia ţaristă, un puternic cutremur de pământ care a produs daune multor clădiri și a deteriorat un depozit cu pulbere în cetatea Tighina.

1849: S-a născut la Cârțișoara, Sibiu,  Badea Cârţan, ţăran român autodidact, luptător pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania şi răspânditor de cărţi româneşti aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii privitoare la originea latină a poporului român; (d.07.08.1911).

A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii săi Columna lui Traian și alte mărturii despre originea latină a poporului român. În anul 1864, a trecut cu turma pe munte, ilegal, granița dintre Imperiul Austro-Ungar și România, pentru a vedea țara în care auzise că trăiesc frații săi români.

În 23 mai 1867 și-a luat cele 40 de oi ce-i reveneau drept moștenire de pe urma tatălui și, cu ajutorul unui oarecare Ion Cotigă, un intelectual brașovean care devenise cioban din proprie inițiativă, trece cu turma în România.

Cotigă îl va învăța pe tânăr puțină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi, și apoi îl ajută să învețe să scrie și să citească, fiind cel care a influențat devenirea ulterioară a tânărului Cârțan.

În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independență al României.

În ianuarie 1896 a mers pe jos 20 de zile până la Viena și 23 de zile, apoi până la Roma. Ajuns acolo, Badea Cârțan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian.

„Cum era singur și al nimănui, cum se făcuse seară, s-a așezat pe trotuar și s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineața, trecătorii, polițiștii, ziariștii, au avut o revelație: un țăran din Corjați, un dac la picioarele Columnei lui Traian.

Presa din Roma a scris în ziua următoare: „Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri.” Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie.

De-a lungul vieții sale a drumețit prin Ungaria, Austria, Italia, Elveția, Egipt, Germania, Ierusalim și în atâtea locuri prin țară. Dacă alți călători celebri și-au dedicat viața expedițiilor din dorința de a descoperi noi teritorii, ori pentru a se îmbogăți, Badea Cârțan a călătorit pentru a vedea cu ochii săi strămoșii poporului român și din dragoste pentru istoria lor. Badea Cârțan a fost cunoscut, îndrăgit, prețuit de bărbații politici, de oamenii de cultură, de mediile patriotice din Vechiul Regat. Badea Cârțan se întorcea la oi după fiecare aventură.

Dar o altă idee nu-i da pace lui: vrea să facă negoț cu cărți și anume cu cărți românești. N-a putut prima dată când a cerut autorizație. Pentru că omul nostru spunea tot ce avea pe suflet și trimișii împărătești nu prea erau de acord. Pleacă la Vat, unde era închis Ioan Slavici și, apoi, la Seghedin, unde erau închiși Memorandiștii de la Cluj. Și despre toate simțămintele lui pune pe hârtie versuri. Pe la 1895, cere din nou autorizație să facă negoț, tot cu cărți românești. De data aceasta este arestat.

Într-o vreme în care românii din Transilvania aparțineau Imperiului Austro-Ungar și nu se bucurau de drepturi, Badea Cârțan a folosit cea mai eficientă armă: cartea. Badea Cârțan, care a îndrăgit cu patimă cartea, cartea românească și cartea de istorie, a trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munții, din porunca inimii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în traistă, sute de cărți românești. Ajuns de mai multe ori la București, el a cunoscut mai mulți oameni de cultură, de la care a învățat istoria românilor și mai ales ideea romanității poporului român. 

În anul 1911, la 62 de ani, Badea Cârțan s-a stins din viață, fără a mai apuca să vadă ziua întregirii tuturor românilor. A fost înmormântat în cimitirul de la Sinaia, pe mormântul său fiind trecute următoarele cuvinte: „Badea Cârțan doarme aici visând întregirea neamului său”.

1859 : La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Munteniei s-a pronunţat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a insemnat unirea în fapt a Principatelor Moldovei şi Munteniei și punerea temeliei României moderne.

Foto: Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Moldova – d. 15 mai 1873, Heidelberg, în Germania.

A fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită sub același sceptru Unirea celor două principate.

Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate.

Pe 4 decembrie 1861 Înalta Poartă recunoştea la rândul său unirea celor două principate române sub un singur sceptru, dar numai pe durata domniei lui Cuza.

Cititi mai mult: 24 ianuarie 1859-unirea Principatelor Române

1862: Se deschide la Bucureşti primul  Parlament unic al României. Domnitorul Al.I.Cuza a proclamat solemn, în faţa  Adunărilor Moldovei şi Ţării Româneşti, “Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti a fost declarat capitala ţării. Adunarea Legislativă a României, formată prin contopirea celor două Adunări Elective a Moldovei și Munteniei a fost deschisă, în localul din dealul Mitropoliei, constituind primul Parlament al Principatelor Unite. La prima ședință a Adunării , Domnitorul Cuza a proclamat în mod solemn, „Unirea definitivă a Principatelor”.

Parlamentul unic a dat proclamația prin care statul român a preluat denumirea oficială de România, iar orașul București a fost proclamat capitala țării.

Denumirea România a fost păstrată și precizată în articolul 1 al Constituției din 1 iulie 1866.

1864: A fost constituită Curtea de compturi

Prin Legea pentru curtea de compturi din 24 ianuarie/5 februarie 1864 promulgată de principele Al.Ioan Cuza „o înaltă Curte de compturi se institue în București pentru totă România”, instituție pentru verificarea și controlul administrării și mânuirii banilor publici, „pentru a da o garanție mai mult țării despre Dorința Noastră ca întrebuințarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios, pe atât de neatârnat de orice bănuieli”.

1864: A fost inaugurat Spitalul Colentina din București

În anul 1858, prințul Scarlat Ghica a hotărât ctitorirea așezământului medical denumit la acea vreme Noul Pantelimon pe un teren de 8,73 ha, donat de domnitorul Grigore Ghica. Construirea noului spital s-a început după planul arhitectului M. Hartl, după o întrerupere datorată materialelor de calitate proastă, au reînceput în anul 1862 pentru un singur pavilion și s-au finalizat la sfârșitul anului 1863, construcția fiind inaugurată de Domnitorul Al.Ioan Cuza la 24 ianuarie, cu ocazia aniversării a cinci ani de la Unirea Principatelor Române.

 Noul Pantelimon asigura bolnavilor serviciile medicale și chirurgicale, având fiecare câte 50 de paturi și un serviciu de consultații gratuite.

1866 : A decedat la Cernăuți (atunci în Imperiul Austriac), cărturarul român Aron Pumnul, lingvist, filolog, participant la evenimentele Revoluţiei de la 1848 din Transilvania.

A fost profesor de limba şi literatura română şi un animator cultural de prestigiu în societatea românească, având o deosebită vocaţie pedagogică.

Printre elevii lui s-a numărat Eminescu, care i-a dedicat prima sa poezie publicată – “La mormîntul lui Arune Pumnul”.

S-a născut în familia unor iobagi români din satul Cuciulata, judeţul Braşov. După 4 ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj şi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie. În 1843 a fost numit profesor de filosofie la Blaj, în acelaşi an plecând cu o bursă de studii la Viena, la Institutul teologic „Sfanta Barbara”.

S-a întors în Transilvania în 1846, reluându-şi activitatea de profesor la Blaj. A înfiinţat împreună cu Timotei Cipariu ziarul „Organul Luminărei”, dar şi alte publicaţii.

În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania s-a remarcat ca unul dintre organizatorii primei Adunări Naţionale româneşti de la Blaj din 18-30 1848.

Urmărit de autorităţile  maghiare, Aron Pumnul se refugiază în Muntenia, unde participă la revoluţia paşoptistă din această provincie, fiind numit de Nicolae Bălcescu în funcţia de comisar cu propaganda în judeţul Râmnicu Sărat.

După înăbuşirea revoluţiei muntene s-a refugiat la Cernăuţi, unde este numit prin concurs primul profesor de limba şi literatura română la liceul german, unde îl are elev pe Eminescu.

La scurt timp îşi reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul părţii româneşti.În timpul vieţii a desfăşurat activitate de profesor, lingvist, filolog şi istoric literar. Nu s-a mai întors în Transilvania niciodată.Este înmormântat la Cernăuţi, azi în Ucraina.

1878 (12/24 ianuarie): În timpul  războiului de independenţă a României, trupele române au ocupat localitatea Smârdan (asăzi în Bulgaria), punct important al sistemului otoman de apărare a Vidinului.

Bătălia de la Smârdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de “Atacul de la Smîrdan“, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu.

1882: S-a înfiinţat, la Bucureşti, societatea “Iridenţa Română”, care, din 1883 s-a numit “Carpaţi”și din care din care facea parte si poetul Mihai Eminescu și care milita pentru ajutorarea românilor transilvăneni.

1889: S-a născut la Boboshticë, în Albania, scriitorul Victor Eftimiu poet, dramaturg, povestitor, traducător, colecționar de artă și academician român din perioada interbelică (“Înşir’te, mărgărite”, “Omul care a văzut moartea”); ( d.27.11.1972, București).

A fost membru titular (din 1948) al Academiei Române, director al teatrelor Comedia și Național, director general al teatrelor (1920), al Teatrului Național și al Operei din Cluj. 

A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul, la care a și debutat în 1904, Viața literară, Țaranoastră.

În 1932 a primit Premiul Național pentru Literatură.

Este autorul a peste 140 de volume și a peste 40 de piese de teatru, multe dintre ele puse în scenă.

A scris în total aproximativ 200.000 de versuri și 5.000 de articole literare. 

1891: Îşi începe activitatea, la Bucureşti, “Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”.

Înființată la 17/29 decembrie 1890, la inițiativa unor studenți și personalități culturale la Universitatea din București. 

Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor a desfășurat o amplă activitate culturală și politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele părți ale Carpaților pentru unitatea sa politică, reușind ca, până în 1914, să-și creeze numeroase secții în majoritatea orașelor din țară și în unele centre universitare din străinătate, precum Paris, Londra, Berlin, Anvers și Bruxelles.

Din inițiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenților universitari români, privitor la situația românilor din Transilvania și Ungaria, Apel pentru apărarea drepturilor românilor, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenția politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria.

Primul memoriu, emis la 24 ianuarie/5 februarie 1891, a avut un puternic ecou în lume.

Din iniţiativa acesteia, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.

 1893: Apare la Bucureşti, revista satirică “Moftul român”, sub conducerea lui  Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.Publicația avea subtitlul, ironic „Revista spiritistă națională, organ bi-ebdomadar pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”.

Redactor șef a fost numit Anton Bacalbașa, având pe parcursul vieții sale colaboratori iluștri, precum V.A. Urechia, Emil Gârleanu, I.A. Brătescu-Voinești, Alexandru Cazaban, Dimitrie Teleor, Vasile Pop, Ion Petrovici, și Petre Liciu. Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând și caricaturi. Caragiale a publicat în 1908 și Calendarul Moftul român.

Începând cu numărul 11 a devenit ilustrată, publicând și caricaturi. Revista a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902. Caragiale a publicat în 1908 și Calendarul Moftul român.

Revista a fost tipărită cu unele întreruperi, până la 12 mai 1902.În această publicație au putut fi citite multe din schițele și pamfletele lui Caragiale. 

1901: S-a născut la Bitolia/Monastir, în Imperiul Otoman, medicul cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, Florica Bagdasar,prima femeie ministru al sănătății din România (1946–1948); d. 19 decembrie 1978, București.

A absolvit în 1925 Facultatea de Medicină din București. După stagiile de medic extern și intern la Așezămintele Brâncovenești a obținut diploma de Doctor în Medicină și Chirurgie și dreptul de liberă practică.

În 1927 s-a căsătorit cu dr. Dumitru Bagdasar. Proaspăt căsătoriți, soții Bagdasar au plecat în Statele Unite, la Boston, la specializare profesională. A urmat cursuri de sănătate publică la Harvard.La Boston, Florica Bagdasar a primit o bursa Rockefeller. Întorși în țară în 1929, după un stagiu de câțiva ani la Jimbolia și la Cernăuți (Spitalul de Boli Nervoase), soții Bagdasar s-au stabilit definitiv la București .

După ce a trecut prin toată filiera de examene și concursuri, Florica Bagdasar a fost definitivată ca medic primar de psihiatrie, specialitatea igienă mintală. S-a dedicat asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. Alături de colaboratoarea sa, Florica Nicolescu, au elaborat și experimentat cu succes la diverse școli primare propriul abecedar, Carte pentru toți copiii și propriul manual de aritmeticăt.

În 1946 a înființat Centrul de Igienă Mintală din București, pentru copiii cu deficiențe mintale și tulburări de comportament, unde a recrutat și organizat o echipă exemplară de experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți. A fost director al Centrului până în ianuarie 1953, conferențiar universitar la Institutul Medico-Farmaceutic București, în cadrul Facultății de Pediatrie. A introdus specialitatea de neuropsihiatrie infantilă (Psihologia copilului normal și patologic), creând valoroase cadre de specialitate. În 1957 a fost numită vicepreședintă a organizației Crucea Roșie din România.

1905 : S-a născut la Fălticeni, Grigore Vasiliu – Birlic, actor român cu o îndelungată şi prestigioasă carieră teatrală, unul dintre cei mai mari actori români de comedie în teatru și film; ( d.14.02.1970, București).

S-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți și a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți pentru a-și câștiga traiul. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, a fost distribuit de către regizorul Aurel Maican în rolul unui tâmpit din comedia Musca spaniolă, scrisă de Arnold și Bach și adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul” și astfel a repurtat încă de la început un succes răsunător, fiind angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți. 

Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite, explicate de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Acest defect s-a transformat însă într-unul dintre atuurile sale.

„Birlic” a fost o poreclă pe care a primit-o după succesul pe care la avut în piesa cu același nume, jucată la începutul carierei sale.

A jucat în București la Teatrul Vesel. Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic aproape exclusiv spectacole comice, toate având un mare succes la public. În 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe și Vasilache în filmul Bing-Bang, apoi în Doamna de la etajul II (1937). A jucat roluri de neuitat la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare.

Intre creațiile sale memorabile rămân rolurile din filmele  : “Bădăranii”, “Două lozuri”, “Steaua fără nume” .

1905: A decedat în localitatea Bradu, jud.Neamț, profesorul universitar, publicistul și omul politic Nicolae Ionescu, membru fondator al Societăţii Academice Române; (n.1820, Bradu, Neamț).

A studiat la Academia Mihăileană din Iaşi, după care a urmat Facultatea de Drept la Paris, unde a obţinut licenţa în ştiinţe juridice. Aici, el s-a alăturat Societăţii Studenţilor Români şi a luat parte la diferite acţiuni de susţine a culturii române, printre altele fiind redactor la revista „Étoille du Danube”, care apărea la Bruxelles.

Surprins în capitala Franţei de revoluție, Ionescu nu a reuşit să revină în ţară decât în martie 1848. Pe 3/5 mai 1848 a fost prezent la Marea Adunare Naţională de la Blaj şi s-a numărat printre semnatarii documentului redactat la Braşov pe 12 mai 1848, „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”.

După înfrângerea mişcărilor revoluţionare s-a autoexilat în Franţa, dar i se permite să revină în ţară în 1854. Unionist fervent, Nicolae Ionescu a colaborat la ziarul „Zimbrul”, apoi la „Steaua Dunării” şi la „Tribuna Română” din Iaşi.

A fost, pe rând, profesor de istorie universală la Liceul militar din Iaşi (15 noiembrie 1850), inspector general al Şcoalelor (până în 30 iunie 1866), profesor de istorie la Liceul naţional, apoi la Universitatea din Iaşi. Nicolae Ionescu s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Academice Române, iar pentru bogata sa contribuţie în dezvoltarea culturii a fost ales vicepreşedinte al acestui for.

Deputat din 1866, om politic cu vederi politice liberale, Nicolae Ionescu a pus bazele Facţiunii Liberale şi Independente pe 2 iunie 1867. Pe 24 mai 1875, participă la unificarea grupărilor liberale în Partidul Naţional Liberal, fiind şi ministru de Externe în primul Consiliu de miniştri condus de Ion C. Brătianu. Nicolae Ionescu a încetat din viaţă, la vârsta de 85 de ani.

A participat la Revoluția din 1848. A desfășurat o prodigioasă activitate didactică , a fost senator, deputat și ministru de externe, renumit pentru calitățile sale de orator. membru fondator și vicepreședinte al Societății Academice Române (Academia Română) în perioada 1889–1892.

1906 (11/24 ianuarie): S-a născut la Balcic, în teritoriul românesc de atunci numit Cadrilater, renumitul sculptor român Boris Caragea, membru corespondent al Academiei Române din 1955; (m. 8 august 1982, București).

Viața l-a pus la încercare încă din copilărie. La doar 10 ani, a rămas orfan și a fost nevoit să muncească din greu pentru a-și câștiga existența. A fost barcagiu și pescar, iar talentul de sculptor i-a fost descoperit când modela în lut și nisip.

După Primul Război Mondial, între 1924 – 1925 a luat lecții de desen de la Hrandt Avakian. Peste un an, cu ajutorul sculptoriței Zoe Băicoianu, Caragea se înscria la Școala de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori pe Frederick Storck și Oscar Han.

La un moment dat, din cauza dificultăților financiare, Boris Caragea a vrut să renunțe la școală, însă datorită sculptoruluilui Oscar Han, a reușit să termine studiile.

Din anul 1932 și până în 1934, ca urmare a obținerii unei burse Paciurea, s-a perfecționat în atelierul maestrului Dimitrie Paciurea.

Prima expoziție o deschide în 1933, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului. A expus sculpturi de inspirație dobrogeană ca: „Femeie cu cobiliță”, „Dans dobrogean”, „Pescarii”.

În 1934, Boris Caragea a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia și Napoli. Trei ani mai târziu, sculptorul primea premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.

În perioada 1949-1974, a ocupat postul de profesor la Catedra de sculptură a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București și s-a dedicat în totalitate sculpturii realist socialiste.

A fost un important reprezentat al realismului socialist, devenind sculptorul oficial al ideologiei comuniste, în care a crezut sincer, influențat fiind și de spiritul vremii. În această fază, Boris Caragea s-a dedicat spațiului exterior, propice ansamblurilor arhitectonice.
În anul 1951, Boris Caragea a fost ales președintele Uniunii Artiștilor Plastici, la conducerea căreia s-a aflat până în 1957.
În aceeași perioadă (1951), pimea distincția de „Maestru Emerit al artei”. Tot în acel an a fost ales președinte al Uniunii Artiștilor Plastici.

Timp de zece ani (1954-1964) a expus la bienalele din Italia, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Egipt, Franța, Germania și URSS.

În anul 1962, sculptorul a fost disitins cu premiul de „Artist al Poporului”.

La data de 21 aprilie 1960, Boris Caragea dezvelea sculptura „Statuia lui Lenin”. Până la Revoluție, statuia a stat în fața Casei Scânteii. A fost realizată din bronz rezultat din topirea statuii ecvestre a regelui Carol I.

Boris Caragea este autorul a două monumente ilustre pentru Constanța: statuia „Aruncătorul de disc/Discobolul”, inaugurată în anul 1960 și amplasată în fața Sălii Sporturilor.

Statuia „Victoriei” (foto), inaugurată în anul 1968 și situată în Parcul Primăriei din Constanța simbolizează lupta poporului român împotriva fascismului.

1913: Apare la Vălenii de Munte, până în decembrie 1914, sub conducerea lui Nicolae Iorga revista “Drum drept”.  

În 1915 a devenit săptămânal și a fuzionat cu revista „Ramuri” iar redacția s-a mutat la Craiova.

În paginile acesteia au fost publicate cercetari literare ale lui Nicolae Iorga (fondatorul revistei), Nicolae Cartojan, Paul Papadopol, P. Cancel și alții.

  

1918: Sfatul Ţării din gubernia rusă  Basarabia proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti.

Foto: Drapelul Republicii Democrate Moldoveneşti

La 24 ianuarie 1918 Sfatul Ţării din Basarabia, întrunit în şedinţă solemnă, votează în unanimitate şi proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti. Acest vot a constituit o etapă importantă pe calea unirii fostei Basarabii ţariste cu România.

Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti s-a făcut în condiţiile revoluţiei ruse din 1917. Iniţial Republica Democratică Moldovenească a fost declarată parte a unei viitoare Rusii federale.

Vedeti și

• Republica Democratică Moldoveneasca

1921: S-a născut la Chișinău regizoarea si scenarista română, Sorana Coroamă – Stanca, fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Plăcințeanu și a compozitoarei Mansi Barberis; (d. 07.01.2007, București).

După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iași (1946), s-a îndreptat spre regia de teatru, avându-i maeștri pe Marietta Sadova, Ion Șahighian, Sică Alexandrescu, Lucia Sturdza Bulandra ș.a.

Între 1959–1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa Arta Aplicată, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența. 

A lucrat la Teatrul „Nottara”, Teatrul Național din Iași (prim regizor artistic între 1965–1969), Teatrul Mic din București, Teatrul „Ion Vasilescu”, Teatrul de Operetă (director între 1990–1992), Theatrum Mundi, Deutsches Nationaltheater din Weimar. A scris piese de teatru și scenarii și a fost cunoscută ca eseistă, critic teatral și literar.

A fost cadru universitar la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și la Universitatea Hyperion din București.

După 1989, a fost o prezență activă în cadrul societății civile, ca membră în comitetul de conducere al Fundației Memoria, în Consiliul Național al Alianței Civice, președinte de onoare al Uniunii Italienilor din București, membră UNITER și a Uniunii Scriitorilor. 

1932: S-a născut la Timișoara actorul Silviu Stănculescu; (d.23 octombrie 1988).

A terminat IATC sectia actorie la Bucuresti in 1956, fiind coleg cu marii actori ai generatiei de aur : Amza Pellea, Rauțchi, Rebengiuc, Silvia Popovici. Draga Olteanu.  

A fost căsătorit cu Corina Stănescu și au avut impreună o fiica, Catrinel Stănescu Florea.  

Începind din 1960 si pâna in 1998, a jucat in aproape 50 de filme și tot atâtea piese de teatru.

A desfasurat  o bogată activitate la Teatrul de Comedie din Bucureşti (filme: “Liceenii”, “Mircea”, “Trahir”).

A decedat la 23 octombrie 1998 fiind internat la spitalul Victor Babes cu diagnosticul de leucemie. 

1932 : În România interbelică a apărut în localitatea Bălţi din Basarabia, revista literară “Cuget moldovenesc”.

A apărut până în decembrie 1937 fiind o revistă literară lunară editată de Societatea Culturală Națională „George Enescu”, condusă de poetul și traducătorul Petre Stati, a apărut la Bălți între anii 1932–1943.

1950: S-a născut (la Reșița) solista de muzică uşoară românească  Stela Enache.

1989: A fost arestat grupul de ziariști anticomuniști de la ziarul România liberă. Lotul de jurnaliști era compus din compus din Anton Uncu (ziarist la România Liberă), Petre Mihai Băcanu (ziarist la România Liberă), Mihai Creangă (ziarist la România pitorească), împreună cu Ștefan Niculescu Maier (inginer informatician la Institutul de Proiectări și Automatizări) și Alexandru Chivoiu (tipograf la Combinatul Casa Scânteii) a încercat în cursul anului 1988 tipărirea unui ziar ilegal.

Au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb, sustrase din Combinatul Casa Scânteii. Lotul România Liberă a fost arestat în zilele de 24–25 ianuarie 1989, după ce, în urma unui denunț, a fost descoperită presa tipografică rudimentară pe care membrii săi imprimaseră sute de exemplare din ziarul anticomunist România, difuzat clandestin în diverse orașe ale țării.

A urmat o o anchetă dură, prin care securiștii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine. Încadrarea inițială în „propagandă împotriva orânduirii socialiste” a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceaușescu are deținuți politici.

O parte dintre inculpați au fost trimiși cu domiciliu forțat în diverse orașe din țară, iar lui Petre Mihai Băcanu, cap al listei de acuzare, i s-a intentat un proces de drept comun, „speculă cu mașini”.

Scopul era să se dezmintă acuzațiile venite din Occident că în România ar mai exista deținuți politici. Petre Mihai Băcanu a fost eliberat din arestul Securității în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iar trimiterea în judecată a fost casată la 10 ianuarie 1990.

1990: A apărut Decretul CFSN nr. 40/24 ianuarie 1990 privind Imnul de stat al României, prin care s-a hotărât că „Imnul de stat al României este „Deșteaptă-te, române!” (Un răsunet), versuri de Andrei Mureșianu, muzica de Anton Pann”.

Începând din 1848, Deșteaptă-te, române! a fost un cântec foarte drag românilor datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă în el. A fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiul de independență (1877–1878), primul și al doilea război mondial, în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, acest imn a fost cântat în mod spontan de toți și emis pe toate stațiile radio.

În timpul regimului comunist din țara noastră acest imn a fost interzis împreună cu alte cântece patriotice sub amenințarea unor pedepse aspre.

În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea melodia a rămas fără întrerupere în conștiința publică.

Pe 22 decembrie 1989, în timpul Revoluției române din 1989, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului.

Astfel, instituirea sa ca imn național a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără șovăială, sub formidabila presiune a manifestanților și înlocuind vechiul imn Trei culori.

1990:  Omul politic Ion Raţiu, preşedintele fondator al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), a revenit în România după 50 de ani de exil.

2004 : A început desfăşurarea proiectului cultural “Oraşul de sub oraş”, care a constat în spectacole susţinute de actorii Teatrului Masca în staţiile de metrou din Bucureşti.

2006 : A încetat din viaţă la Iași, istoricul ieşean Gheorghe Platon, profesor universitar membru titular al Academiei Române; (n.26 februarie 1926, Buhuși, Bacău).

A colaborat la studiile „Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă.

O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume) şi a colaborat la „Tratatul de Istorie a Românilor”. (n. 26 februarie 1926)

  

2010:A decedat la București, regizorul de teatru şi film Horea Popescu, cunoscut pentru pelicule devenite clasice precum „Cuibul de viespi” şi „Moartea unui artist”(n.17 decembrie 1925, Putineiul).A fost distins cu titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne,

2010: Românca Crina „Coco” Popescu în vârstă de 15 ani, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei – Carstensz Pyramid (4884m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care a cucerit acest munte.

Recordul anterior era deţinut de americana Samantha Larson, care a urcat pe acest vârf în 2007, la vârsta de 18 ani.

Crina „Coco” Popescu (n. 3 decembrie 1994, Râșnov) este o alpinistă româncă, care la vârsta de 14 ani a obținut titlul de Maestru al Sportului. A realizat numeroase recorduri începând de la vârsta de 10 ani, majoritatea reușitelor fiind recorduri și premiere pentru categoria ei de vârstă. Este prima alpinistă din lume care a terminat circuitul Seven Volcanoes. A făcut parte din prima echipă care a urcat Muntele Sidley — cel mai înalt vulcan din Antarctica, fiind prima alpinistă din lume care a atins vârful, la 24 ianuarie 2011, record omologat de World Records Academy.

2021 : A decedat violonista și solista italiană de origine română Angela Gavrilă-Dieterle; (n.16 iulie 1947 ).

Este prima femeie din lume devenită concert maestru al unei orchestre, Maggio Musicale Fiorentino.

A susținut peste 2400 de concerte și a cântat cu Orchestra Radio și Filarmonica „George Enescu” din București

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com
7.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
8. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008