CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Republica Moldova nu mai face parte din ”lumea rusă”. Comisia Europeană i-a recunoscut dreptul de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene!

Moldova nu mai face parte din lumea rusă. Reacții la obținerea statutului de candidat la UE

Evenimentul care (chiar!) s-a produs azi și care merită să-i apreciem importanța este faptul că (finalmente!) Comisia Europeană recunoaște pentru Republica Moldova dreptul de a deveni parte integrantă, adică membru cu drepturi depline al Uniunii Europene!

Niciun document “produs” până la ziua de astăzi în cadrul cooperării noastre cu Uniunea Europeană nu a menționat clar și fără echivoc acest drept. Chiar dacă Tratatele UE recunosc „de jure” acest drept oricui care satisface criteriile de la Copenhaga era nevoie, totuși, și de o constatare „actualizată”. Azi acest lucru s-a produs și Comisia Europeană a recunoscut aspirațiile noastre și „de facto”.

De azi putem spune că am fost acceptați drept Europeni dar și mai important este faptul că, tot de azi, noi nu mai facem parte din lumea rusă! Punct.

Dacă avizul Comisiei va fi acceptat și de Consiliul European, lucru de care nu mă îndoiesc, vom putea spune că Republica Moldova este pe calea cea dreaptă.

Condițiile (care nu sunt „precondiții”) formulate de Comisia Europeană sunt clare și chiar salutabile! Mai mult decât atât „precondițiile” (care nu sunt decât niște condiții) reflectă destul de fidel angajamentele electorale ale partidului de guvernământ și nu vor putea fi (ar fi riscant, cred!) abandonate pentru un alt mandat.

Alt aspect, după mine salutabil, este că acestea sunt suficient de tehnice pentru a putea monitoriza modul și viteza de implementare. Inclusiv cetățenii cu spirit civic vor putea urmări angajamentul și consistența efortului depus de guvernare.

Reforma teritorial-administrativă, combaterea corupției, independența puterii judecătorești și respectarea drepturilor omului merg la pachet și reprezintă mai degrabă așteptările cetățenilor decât condiții de aderare!

Un lucru mai poate fi remarcat și anume faptul că problema separatismului nu figurează în lista de condiții. Asta e bine!

Sursa: Igor Klipii, fost ambasador al R. Moldova în Lituania, https://timpul.md.

23/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

MANIPULAREA RECENSĂMINTELOR PRIVITOARE LA MINORITATEA ROMÂNĂ DIN UNGARIA

Profesorul universitar Gabriel Moisa, colaboratorul LARICS de la Universitatea din Oradea, ne relevă, misterul din spatele unei uluitoare strategii de manipulare a guvernului de la Budapesta în legătură cu minoritățile din Ungaria, în special cea românească, scrie https://larics.ro, preluat de Romanian Global News. 

La un an şi jumătate de la recensământul din noiembrie 2011 din Ungaria, spre stupefacția generală, românii deveniseră nici mai mulţi nici mai puţini decât 35.641, faţă de 7.995 câţi fuseseră recenzați cu un deceniu mai devreme.

Asta însemna un spor demografic de 241,1%! În această parte vom vedea explicațiile pentru această anomalie deloc inocentă.

Analizele anterioare dedicate pericolului dispariției românilor din Ungaria se pot citi aici și aici.


Explicații posibile


Există două posibile explicaţii pentru această creștere neverosimilă. Prima este aceea că datele recensământului din 2011 referitoare la românii din Ungaria nu sunt adevărate, iar cea mai mare parte a celor 35.641 români sunt inventaţi. În această situaţie, făcând o raportare la situaţia din 2010, ca de altfel şi la celelalte alegeri minoritare din trecut, când comportamentul electoral al românilor a fost similar, credem că populaţia românească din 2011 ar fi în cel mai bun caz apropiată de cifra oficială din 2001, adică 7995.
A doua posibilitate ar fi ca populaţia românească din Ungaria să fi fost extrem de timorată în 2014 și 2019 de către nu ştim cine în a se înscrie pe listele pentru alegerile consacrate autoguvernărilor româneşti.

Dacă s-ar fi păstrat proporţionalitatea de la alegerile minoritare româneşti din 2010, atunci ar fi trebuit ca din cei 35.651 peste 30.000 să se fi înscris pe listele electorale. Asta în condiţiile în care comportamentul electoral nu s-a schimbat fundamental. Și nu s-a schimbat!
Analizând cele două posibilități credem că ambele ipoteze sunt posibile şi sunt extrem de grave pentru destinul comunităţii româneşti din Ungaria.

În orice caz, ceea ce este mai mult decât evident este faptul că există o mare discrepanță între cei care au fost recenzați ca români în 2011, unii în localități dintre cele mai îndepărtate de estul Ungariei, tocmai spre Austria, și numărul celor înregistrați pentru alegerile minoritare românești.
În ceea ce mă priveşte, cred că prima variantă este mai aproape de adevăr, anume că cifrele recensământului din 2011 referitoare la numărul real al comunităţii româneşti din Ungaria de astăzi sunt departe de adevăr. Acest fapt este confirmat, de altfel, de diferite poziţionări publice ale unor reprezentanţi ai românilor din Ungaria şi de simple calcule matematice realizate pe satele cu populaţie românească semnificativă. Datele nu converg deloc.
Câți români sunt în Ungaria?
În aceste condiţii, câţi să fie românii din Ungaria astăzi? Asta nu vom şti cu exactitate niciodată. Ştiu, probabil, autorităţile ungare. Însă, mergând pe un raţionament de bun simţ putem avansa câteva cifre aproximative, prin comparaţie, bazate pe cifre oficiale.

Astfel, luând în calcul inclusiv existenţa etnobisnisul, dacă în 2010 un număr de 5227 de persoane au simţit româneşte şi s-au arătat interesate de destinul comunităţii, înscriindu-se pe listele electorale pentru alegerile minoritare dintr-un total oficial de 7995 români, oare câţi putem aproxima că sunt în prezent, în condițiile în care înscrişi pe listele electorale au fost, în 2014, 5118 persoane, reprezentând o scădere de 2,1%, iar în 2019, 7290 de persoane, o creștere de 29%, fapt care a creat din nou suspiciuni majore legate de această situație. Suspiciunile sunt cu atât mai justificate cu cât la votul din 13 octombrie 2019 din cadrul autoguvernării minoritare au fost prezenți doar 4477 electori din cei 7290 înscriși pe liste.

Oare cam atâția să fie românii din Ungaria interesați la modul real de propria comunitate?Atâția să mai fie românii din Ungaria?
Întrebarea este legitimă, însă nu avem răspuns ferm. Totuși, într-una dintre ședințele Comisiei Parlamentare a Naționalităților din 7 octombrie 2019 se vorbea deschis despre abuzuri legate de înregistrarea ca minoritari a unora care nu făceau parte dintre aceștia, urmare a menținerii unei legislații ambigue intenționat. În cazul românilor se considera că listele sunt umflate cu cel puțin 20%, ceea ce însemna foarte mult la cei 7290 înscriși, conform celor spuse de reprezentantul germanilor, Ritter Imre, și a celui al grecilor, Sianos Tamás.

Dacă lucrurile sunt adevărate și scădem 20 % din 7290, atunci ajungem la 5832. Este o cifră aproximativ egală cu precedentele liste minoritare românești, 5227 în 2010 și 5118 în 2014. Cum și procentul de 20% de înscriși la comandă fără să fie români este doar unul estimativ, putem concluziona că, de fapt, cifra reală poate fi și mai apropiată de listele minoritare precedente, cu atât mai mult cu cât la vot au fost prezenți efectiv 4477 electori. Extinzând raționamentul, reiese că numărul românilor este, de fapt, undeva în jurul cifrei avansate de Eva Iova Șimon, adică 6000-7000.
Fenomenul a fost semnalat de altfel și de către reprezentanții celorlalte minorități naționale din Ungaria. Toate vorbesc despre abuzuri legate de creșterea artificială a numărului celor care s-au înscris la comandă pe diversele liste minoritare, dorind parcă să corecteze ceva din exagerările evidente, prezente în recensământul din 2011.
Reprezentanții minorităților naționale, în speță purtătorii de cuvânt ai acestora din Parlamentul de la Budapesta, au tras un semnal de alarmă clar la una dintre ședințele Comisiei Parlamentare a Naționalităților, care a avut loc la 7 octombrie 2019, după încheierea perioadei de înscriere pe liste. În acest context s-a ridicat problema exagerărilor și ”abuzurilor” pe care le-au sesizat în comunitățile lor cu prilejul pregătirii și desfășurării alegerilor minoritare.

Astfel, reprezentantul minorității germane, Ritter Imre, care este și președintele comisiei, a subliniat că este nevoie de o cercetare serioasă, în care trebuie analizată cauza pentru care a crescut cu 34% numărul persoanelor înscrise în registrul naționalităților. La rândul său, purtătorul de cuvânt al grecilor, Sianos Tamás, a prezentat o statistică referitoare la situația minorităților din Ungaria, arătându-se îngrijorat de numărul suspect de mare al înregistraților în prag de alegeri la unele naționalități.

Astfel, spunea acesta ”numărul romilor înregistrați a crescut cu 67%, a bulgarilor cu 22%, a grecilor cu 60%, a croaților cu 43%, a polonezilor cu 51%, a germanilor cu 30%, a armenilor cu 92%, a românilor cu 20%, a sârbilor cu 24%, a slovacilor cu 35%, a ucrainenilor cu 27%, iar a rutenilor cu 130%.

Reprezentantul grecilor a accentuat că dacă nu vrem să ajungem să fie mai mulți minoritarii în Ungaria decât majoritarii, Comisia Parlamentară ar trebui în cât mai scurt timp să analizeze problema și să ceară modificarea legilor referitoare la alegerile de autoguvernări ale naționalităților”.
La rândul său, ”purtătoarea de cuvânt a rutenilor, Giricz Vera, a spus la ședință: „Kriminalizálódik a nemzetiségi választás. (…) Valahogy nagyon kesztyűs kézzel bánunk ezekkel az emberekkel, nincs büntetés, nincs retorzió és ez ahhoz vezet, hogy a társadalom, a nemzetiségi társadalom kriminalizálódik. Mert mindent szabad.” (Citat din procesul verbal al ședinței Comisiei Parlamentare a Naționalităților din 7 octombrie 2019) Pe românește: „Alegerile minoritare se criminalizează. (…)

Suntem mult prea grijulii cu aceşti oameni, nu există pedepse, nu există măsuri drastice, şi asta duce la faptul că societatea, societatea de naționalitate se criminalizează.

Pentru că totul este permis”. Se pare că Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor din Parlamentul de la Budapesta, nu a avut nimic de obiectat din această perspectivă. El nu făcea, de fapt, altceva decât să fie în acord deplin cu autoritatea politică ungară datorită căreia a ajuns de fapt într-o poziție publică plătită, mai mult decât privilegiată.
Foarte interesant este faptul că pe site-ul Parlamentului Ungariei nu a apărut nici una dintre aceste chestiuni ridicate.

Potrivit procesului verbal de ședință totul era perfect, inclusiv din partea purtătorului de cuvânt al românilor din Parlamentul de la Budapesta, Traian Kreszta, care nu vedea nici o problemă din această perspectivă.
Urmărind rezultatele alegerilor din 13 octombrie 2019, constatăm cu exemple concrete că unii dintre reprezentanții aleși ai minorității române nu au nici o legătură cu aceasta. Astfel, spune Eva Iova Șimon, ”la fel ca în ciclurile electorale anterioare, din 1998 încoace, în autoguvernările românești locale, precum și în cele teritoriale este o abundență de persoane care nu aparțin comunității istorice românești din Ungaria.

Noua Autoguvernare Românească pe Capitală va fi compusă din 4 deputați ai ARB (Asociația românilor din Budapesta n.n.) și 3 din partea Uniunii Democratice Maghiaro-Române (UDMR).

Listele celor două organizații de desemnare îi au în frunte pe Ana Roxin (președinta ARB), cea care a dat în judecată acum zece ani Foaia românească pentru că a scris despre fenomenul etnobiznisului în Ungaria, și pe acel Papp Zoltán (președinte UDMR), care a blocat în 1998 înființarea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria. Nu avem cunoștință câți din cei 7 vorbesc românește. (…) În județul Bihor, doar ARU (Asociația Românilor din Ungaria n.n.) a avut listă teritorială, astfel că toți cei 7 deputați sunt din partea aceleași organizații. Datorită asimilării lingvistice tot mai mari în Bihor, puțini dintre aceștia vorbesc româna.

În județul Ciongrad, 5 deputați va avea ARU și 2 ARM (Asociația Românilor din Micherechi n.n.). Pe lista ARU au apărut și câteva nume absolut noi, care până acum nu au fost cunoscute prin nicio activitate depusă pentru comunitatea românească din Ungaria. În județul Pesta, doar ARB a avut listă, astfel toți cei 7 membri sunt din partea aceleași organizații. Nu cunoaștem ca vreunul din acești deputați să fie român din comunitatea istorică românească și nici dacă vorbesc sau nu limba română”.

Toate acestea confirmă, de fapt, posibilele abuzuri despre care vorbea Ritter Imre, reprezentantul comunității germane din Parlamentul de la Budapesta, cel care cerea, de altfel, modificarea legilor ungare referitoare la alegerile de autoguvernări ale naționalităților.
Despre situația minorității române din Ungaria de astăzi a vorbit deschis și percutant și profesorul universitar Gheorghe Petrușan, subliniind că în Ungaria zilelor noastre ”nu se mai vorbește despre problemele reale ale comunității”.

În opinia reputatului filolog român din Ungaria, în țara vecină nici măcar nu se mai pune problema identitară pentru români, nu mai poate fi vorba despre promovarea limbii și culturii, ci totul s-a transformat într-o afacere. El opinează că cei care cârmuiesc comunitatea trăiesc foarte bine în conivență cu factorul politic ungar, care nu are nici un interes în a perpetua la modul real minoritățile naționale din Ungaria.

Gheorghe Petrușan discută foarte asumat despre faptul că în prezent, ”cauza românilor din Ungaria, problemele legate de identitatea națională, de supraviețuirea acestei mici comunități etnice a fost transformată într-o oarecare afacere. Eu târziu mi-am dat seama de cotitura care s-a produs. Deci, oameni care auzind de această mare schimbare, de autoguvernări finanțate în mod garantat de stat, se duc din sat în sat, conving o mulțime de oameni, cumpără o mulțime de suflete moarte, le plătește bine dacă face ceva ori dacă nu face, și această pătură susține actuala politică, această mentalitate și acest grup de oameni până în zilele noastre.

Noi, care facem parte din generația mea, nu prea știm cum să tratăm această problemă, pentru că asta este cu totul altă chestiune. Nu mai e vorba despre problema identitară a românilor din Ungaria. Nu mai e vorba despre promovarea limbii și a culturii, despre care noi am vorbit și într-o oarecare măsură am reușit să prelungim viața acestei comunități. S-a transformat totul într-o afacere”.
Gheorghe Petrușan este de acord că dacă Ungaria, ”statul în care trăim, ar înțelege că este important și pentru el prelungirea vieții minorităților din Ungaria și că ar trebui să susțină efortul pe care-l face pentru a supraviețui, atunci ar trebui schimbată legea, ar trebui revizuite mai multe decizii. Această lege a apărut în 1993 și temelia ideologică a fost libera alegere a identității naționale. De ce? Pentru ca să corespundă nu numai pentru minoritățile din Ungaria, ci și pentru ungurii din țările vecine, și asta este o altă treabă.

Fără să dea nume, Gheorghe Petrușan recunoaște că în statele vecine, România în primul rând, standardele referitoare la minorități sunt foarte ridicate și ar dori ca și în Ungaria să fie la fel. ”Acolo se face treabă bună, se fac lucruri foarte frumoase”, subliniază Gheorghe Petrușan, și ”bine ar fi dacă fiecare stat din UE ar face în felul acesta, dar asta-i altă problemă, repet. Felicitări pentru ei! Dar ce va fi cu noi? Ar trebui regândită și politica față de minoritățile din Ungaria”.
Interviul luat de redactorul Iulia Kaupert profesorului Gheorghe Petrușan se încheia într-o notă mai mult decât pesimistă legată de destinul comunității românești din Ungaria, privită și prin perspectivele alegerilor minoritare din 13 octombrie 2019. Astfel, spunea acesta, alegerile acestea au fost ”groaznice, dușmănoase. Nu s-a vorbit nimic despre problemele reale ale comunității. Nu sunt probleme. Numai performanțe sunt. Totul este OK. Pentru că cineva așa vrea să creadă și să audă. Mergem într-o direcție absolut greșită”.
În semn de protest față de ce s-a întâmplat cu ultimele alegeri minoritare, Gheorghe Petrușan a subliniat că refuză să-și ridice mandatul de deputat minoritar, deoarece ”e imposibil ca eu cu astfel de oameni să vorbesc despre problemele românilor din Ungaria”, făcând referire la ceilalți aleși în Autoguvernarea Românească a Judeţului Ciongrad, care nu sunt membri ai comunității românești, ci unguri.

Despre aceștia spunea că ”nu-i cunosc. Cred că ei sunt oameni duși în eroare. Nu cred că ei sunt unguri adevărați, că au conștiință națională, căci dacă ar avea n-ar arunca-o la gunoi și nu s-ar deda de români. Acestea sunt niște lucruri groaznice. Duc în eroare foarte multă lume. Totul s-a redus la faptul că vor avea plată bună și gata. Acest lung proces la care am ajuns de la idealurile noastre, are începutul în 1994, cu prilejul primelor alegeri, când cineva a avut simțul acesta de bișnițar, că aici vor fi bani, a pus mâna pe lucruri și la alegeri s-a produs un prăpăd”.
El recunoștea astfel că în județul Ciongrad, la Seghedin, reprezentanții minorității românești nu mai au practic nici un mandat în Autoguvernarea locală.

Este o situație complicată, multiplicată în multe alte locuri din Ungaria. Urmărind listele aleșilor constatăm situații extrem de interesante: dincolo de numele maghiarizate ale acestora, sesizăm faptul că în multe locuri actualii reprezentanți ai comunității românești, pe lângă că nu sunt, de fapt, membri ai minorității românești, sunt parte ai acelorași familii.

Este un semn clar a ceea ce sublinia și profesorul Gheorghe Petrușan, că totul s-a transformat într-o afacere și aproape nimeni nu mai este interesat de destinul minorității române din Ungaria.
Discuția referitoare la situația românilor din Ungaria și, mai ales, asupra numărului acestora este una extrem de complicată. Ea poate fi rezumată la ceea ce Eva Iova Şimon spunea, declarându-se şocată cât de mulţi sunt românii din Ungaria conform recensământului din 2011, că “dacă suntem, eu nu ştiu unde suntem”, că de fapt “în realitate nu ştiu dacă suntem mai mulţi de 6–7 mii… “. Cifra este mai apropiată de adevăr.

Asta cu atât mai mult cu cât, la alegerile parlamentare din Ungaria din 8 aprilie 2018, când, conform modificărilor legislative din ţara vecină, minorităţile au dreptul de a-şi trimite în parlament un observator fără drept de vot sau, dacă obţin pragul electoral, cu drept de vot, lista Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria a fost votată de un număr impresionant de…….428 de români dintr-un total numărat oficial la Recensământul din 2011 de 35.651, din care, teoretic, o mare parte ar fi trebuit să fie înscrişi în registrul naţionalităţilor pentru alegeri. Restul, de la 428 în sus, fie nu au fost interesaţi de cine îi va reprezenta, fieși-au votat partidul politic preferat, ceea ce reprezintă un barometru clar al asumării scăzute a propriei identităţi româneşti.

Situația s-a repetat și cu prilejul alegerilor parlamentare din 3 aprilie 2022, când, parafrazând-o pe Eva Iova Șimon, directorul Foii românești, și cu acest prilej naționalitatea română din Ungaria nu a ales ci doar a votat.

Lista minoritară românească a fost votată de doar 526 persoane, cu doar 98 voturi mai multe decât la precedentele alegeri.

Restul până la 35.651, cifra indicată de Recensământul din 2011 referitoare la români, nu au fost interesați deloc de comunitate preferând să voteze listele partidelor politice din Ungaria.

Pentru a avea o imagine asupra distribuției voturilor românilor din Ungaria, care reflectă realitatea la zi a locurilor în care mai există membri ai comunității care se identifică plenar cu calitatea de român, redăm lista localităților din care au provenit acestea: Aletea, 30 voturi, Apateu, 27 voturi, Bătania, 37 voturi, Bedeu, 3 voturi, Cenadul Unguresc 5 voturi, Chitighaz, 63 voturi, Jula, 54 voturi, Micherechi, 11 voturi, Pocei, 1 vot, Săcal 4 voturi.

Diferența până la 526 voturi provine probabil din orașele mari, de unde nu s-au putut aduna datele, deoarece site-ul Biroului Electoral Național nu cuprinde separat datele referitoare la voturile naționalităților. Așadar, în doar 10 localități au existat voturi exprimate pentru lista minoritară, pe lângă câteva orașe mari precum Budapesta și Szeged.

Asta deși există peste 70 de localități în care funcționează autoguvernări românești, astfel că se ridică întrebarea din cine sunt formate acestea? Poate surprinde numărul foarte mic de voturi primit de lista românească la Micherechi, o localitate cu un mare număr de români.

Explicația nu este foarte sofisticată și ține de înregimentarea liderilor comunității micherechene în echipa Traian Kreszta după ce multă vreme au fost în opozițe cu acesta, o echipă fidelă unui anume partid politic din Ungaria de astăzi.

Explicația este valabilă pentru majoritatea comunităților românești din Ungaria, așa firave cum sunt ele, ajutându-ne să înțelegem diminuarea drastică a manifestărilor autentice care contribuie la menținerea identității românilor din Ungaria
Numărul redus de voturi a făcut ca românii din Ungaria să-și trimită în Parlamentul Ungariei doar un purtător de cuvânt, același Traian Kreszta. Aceasta este în fapt oglinda reală a comunității românești din Ungaria, o comunitate aflată într-un teribil reflux generalizat în ultimele decenii.
Interesant este faptul că dacă se înscriau în listele electorale toţi cei care sunt declaraţi membri ai comunităţi româneşti, potrivit numărului avansat de recensământul din 2011, aceştia aveau posibilitatea de a-şi trimite în Parlamentul Ungariei nu numai un reprezentant observator, ci unul cu drept de vot, întrucât ar fi făcut pragul electoral. Legislaţia ungară prevede că dacă eşti înscris în registrul naţionalităţilor nu poţi să votezi vreun partid politic, ci numai reprezentantul propriu al comunităţii etnice din care faci parte şi în al cărui registru te-ai înscris sau un candidat individual în respectiva circumscripţie electorală. În cazul în care nu există reprezentant al naţionalităţii tale, deşi eşti înscris în registru, poţi vota reprezentantul unui partid politic.
În acest context au existat destule cazuri în care, prezenţi la urnă, votanţii înscrişi în registrul naţionalităţii române “spuneau că ei au uitat deja că s-au înregistrat acum patru ani, alţii – şi aceştia au fost mai supăraţi – au zis că cineva tare a încurcat lucrurile, pentru că ei nefiind români ci maghiari niciodată nu s-au înscris în vreun registru de naţionalitate”.

Ori asta ne duce cu gândul din nou la recensământul din 2011, când puteai să ai dublă şi chiar triplă identitate. Oamenii uitaseră ce se declaraseră a fi la recensământ, desigur fără să înţeleagă, poate, despre ce e vorba în cazul celor trei întrebări vizând naţionalitatea.“Nu suntem siguri că vom afla vreodată ce s-a întâmplat în realitate, cine a încurcat listele…”, încheia cu tâlc şi Eva Iova Şimon în Foaia românească această spinoasă chestiune.


În realitate, populația românească scade constant din 1920


În concluzie, se poate spune că populaţia de origine etnică românească din Ungaria a scăzut în permanenţă după 1920. Ritmul a fost ceva mai lent până în 1960. După aceea procesul de dispariţie a comunităţii româneşti prin asimilare a fost din ce în ce mai rapid. Practic, conform inclusiv datelor oficiale maghiare, românii din Ungaria au scăzut cu două treimi faţă de 1920. În ultimii 50 de ani tot mai puţini se declară vorbitori de limbă maternă română. Limba română, ca limbă maternă, se vorbeşte din ce în ce mai puţin în satele româneşti.

Peste tot, procesul de schimbare a limbii în favoarea celei maghiare este în fază avansată. Situaţia cea mai fericită se consemnează în Micherechi, unde în ultimii 50 de ani numărul celor care se declară vorbitori de limbă maternă română a scăzut cu numai 33%. Aceasta în condiţiile în care în perioada interbelică localitatea era locuită aproape exclusiv de români.

În schimb, în Vecherd, bunăoară, în 2001, nimeni nu s-a mai declarat la recensământ ca având limba maternă româna. Unii specialişti români din Ungaria au ajuns la concluzia că singura modalitate prin care se mai poate menţine limba minorităţii române în Ungaria, în condiţiile perpetuării aceleiaşi atitudini a statului maghiar şi în lipsa unor politici coerente concrete în acest sens ale statului român, este implicarea masivă a bisericilor româneşti, indiferent de confesiune.

Acestea ar trebui să ajute comunităţile în a se separa social, cultural şi ca limbă de majoritate, să încurajeze răspândirea limbii române şi a registrului bisericesc (stilul elevat, varianta standard), să sprijine folosirea variantei locale a graiului românesc, să accepte un rol mult mai activ în cadrul comunităţii, să încerce influenţarea unui număr cât mai mare a membrilor ei pe parcursul întregii vieţi şi, în fine, să compenseze presiunea politică la care sunt supuşi românii, astfel încât să dispară sentimentul de frică în faţa chestionarelor oficiale.

Alţii în schimb sunt mai pesimişti şi consideră că „eforturile” statului ungar în direcţia asigurării condiţiilor propice de dezvoltare pentru români au condus, după cum era şi firesc la un eşec programat. Acest fenomen este demonstrat în prezent de „tendinţa puternică de părăsire a limbii şi tradiţiilor culturale române, slăbirea conştiinţei etnice-naţionale”, care se pare că este ireversibilă.

Mihai Cozma, fost profesor la Catedra de limba şi literatura română în cadrul Universităţii din Seghedin, atrăgea atenţia asupra faptului că procesul este favorizat chiar de instituţia de autoadministrare a românilor din Ungaria, aşa cum a fost ea creată în 1995. În opinia universitarului român din Seghedin sistemul autoguvernării este cât se poate de nepotrivit pentru comunitatea românească din Ungaria.

”Azi, românii din Ungaria alcătuiesc o microsocietate plină de încordări dezbinatoare, lipsită mai ales de solidaritatea cuvenită între instituţii şi indivizi, fapt care îi determină pe mulţi români să se retragă din colectivul de care ar trebui să aparţină activ.

Acest fapt contribuie puternic la asimilarea în rândurile ungurimii”, spunea acesta, lăsând să se înţeleagă faptul că la conturarea acestei realităţi a contribuit şi legislaţia minoritară în vigoare în Ungaria.

Profesorul Mihai Cozma critica şi o anume neputinţă a liderilor forurilor de autoadministrare româneşti din Ungaria de a colabora efectiv şi eficient cu România, în condiţiile în care această colaborare ar fi benefică pentru comunitate.

Acelaşi semnal de alarmă îl trag şi alţi intelectuali români din Ungaria. Printre aceştia Gheorghe Petruşan şi Emilia Martin, autorii volumului Românii din Ungaria, alături de cel pomenit mai sus, atrag atenţia asupra pierderii de teren din partea graiului românesc în Ungaria.

*Dr. Gabriel Moisa este profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Oradea.

Activităţi şi responsabilităţi principale:
Predare, coordonare lucrări de licenţă, masterat, grade didactice,membru în comisii de doctorat, cercetare, documentare, publicare, participări la manifestări ştiinţifice, administrative (director de departament, prodecan al Facultatăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Departamentul de Istorie) August 1995 – februarie 2004, Muzeograf, Secţia de Istorie a Muzeului Ţării Crişurilor-Oradea.
2012 – prezent – preşedinte Comisia academică a Facultăţii de
Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele
Comunicării, Universitatea din Oradea
2008-2012 – preşedinte Comisia de etică a Facultăţii de Istorie,
Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării,
Universitatea din Oradea
2012-prezent – membru în Consiliul profesoral al Facultăţii de Istorie,
Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării,
Universitatea din Oradea
2012-prezent – secretar ştiinţific al Centrului de Studii
Interdisciplinare Oradea-Chişinău
2012-prezent – membru în Comisia internaţională de istorie
parlamentară
2010-prezent – membru în Asociaţia Română de Istorie a Presei
2004-prezent – membru în Societatea de Ştiinţe Istorice din România
Activitate editorială 2012-prezent – director al revistei Analele Universităţii din Oradea.
Istorie-Arheologie

2007 – prezent – membru în colegiul de redacţie al revistei Analele
Universităţii din Oradea. Istorie-Arheologie1997-prezent – secretar de redacţie al revistei Crisia, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea

21/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Putin, care se compară cu Petru cel Mare, nu vrea altceva decât „refacerea URSS”, lucru pe care nici nu-l ascunde!

Citim pe blogul publicistului Ștefan Secăreanu (https://secareanu.wordpress.com) că Putin a lăsat să se înțeleagă, vineri, la summitul economic de la Sankt Petersburg că tot teritoriul statelor ce făceau parte cândva din componența URSS, este de fapt teritoriu al Rusiei!

„Ce este Uniunea Sovietică? Aceasta este, de fapt, Rusia istorică”, a spus Putin.

Asta înseamnă că nu doar Ucraina, invadată deja militar de Moscova, și Bielarus, care au cu Rusia o istorie comună, toate trei constituind teritoriul grupului etnic al slavilor estici, ci și Republica Moldova, și cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania, desprinse de fostul imperiu sovietic, ar constitui, după Putin, părți ale „Rusiei istorice”.

Dacă luăm în calcul faptul că acum câteva zile Putin s-a comparat cu țarul Petru cel Mare dezvăluindu-și astfel idealurile sale imperialiste și sugerând o paralelă între invazia de azi din Ucraina și lupta țarului contra Suediei, în Marele Război al Nordului, care a însemnat invazia unei părți a acesteia, precum şi a ceea ce sunt astăzi Finlanda, o parte din Estonia şi Letonia, trebuie să conștientizăm, la modul cel mai serios, că așa-zisa „operațiune militară specială” a actualului țar de la Kremlin nu presupune altceva decât „refacerea URSS”, lucru pe care el, de fapt, nici nu-l ascunde!

„Din câte se pare, ne revine şi nouă să luăm înapoi şi să întărim”, a precizat Putin la summitul de la Sankt Petersburg, făcând referință la războiul din Ucraina.

Sunt departe de a crede că Putin, prin expansionismul său moștenit de la Petru cel Mare, ar pune capăt „lumii unipolare conduse de SUA” și ar genera „noi centre de putere pe Glob”, așa cum se laudă el în discursul de la Sankt Petersburg.

Nu cred că un „imperiu al răului”, refăcut prin forța bombelor, ar putea să se constituie într-un „nou centru de putere pe Glob” capabil a pune capăt „lumii unipolare conduse de SUA”.

Eliminarea unipolarității și instalarea echilibrului în relațiile mondiale vor fi posibile atunci când orice națiune de pe Glob va fi considerată „centru de putere” și atunci când acest statut îi va fi respectat atât de Rusia, cât și de SUA.

Formula cea mai elocventă în acest sens este cea lansată de Donald Trump: „Viitorul aparține națiunilor, și nu globaliștilor!”.

Multipolaritatea înțeleasă de Putin însă este tocmai ceea ce propagă ideologul său, A. Dughin, inclusiv pe cele două maluri de Prut: refacerea fostului „imperiu al răului” URSS și nimic mai mult!

De aceea invazia Ucrainei reprezintă o amenințare și un pericol real și direct și asupra noastră, a celor care ne-am născut și populăm încă aceste teritorii românești înstrăinate în urma ultimei ocupații din 1944 și lăsate de izbeliște încă peste treizeci de ani de la destrămarea URSS de clasa politică de pe cele două maluri de Prut.

Ținta lui Putin nu este Transnistria în sine, ci teritoriul românesc până la (și dincolo de!) Prut și neadmiterea cu orice preț a „reunificării” lui

„De ce nu renuntăm DEFINITIV la Transnistria in schimbul reunificarii cu Romania? Este mai importantă acea fâșie de pământ care nu a fost parte din România Mare si nici din România lui Eminescu, de la Tisa pana la Nistru?”

A renunța oficial acum la „Transnistria”, înseamnă legalizarea prezenței, mai ales militare, a Rusiei în această zonă, o Rusie care consolidată pe Nistru, nu va admite niciodată „reunificarea” noastră!

De fapt, ținta lui Putin nu este Transnistria în sine, ci teritoriul românesc până la (și dincolo de!) Prut și neadmiterea cu orice preț a „reunificării” lui.

Din contră, scopul suprem al lui Putin, al Rusiei dintotdeauna, a fost și a rămas dezmembrarea României, și în primul rând ruperea întregii Moldove istorice de ea!

Trebuie să fii orb sau surd ca să nu vezi și să nu auzi care este mesajul trâmbițat de 30 de ani de batalioanele politice ale Rusiei de la Chișinău: moldovenismul și antiromânismul de factură stalinistă!

Cei care îl așteaptă, acum, pe Putin s-ajungă la Nistru ca un „eliberator” sau ca un mare „binefăcător” al reîntregirii teritoriilor românești, jinduite de secole de Rusia, ori sunt inconștienti, ori reprezintă unelte conștiente ale Rusiei!

20/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: